ÎCCJ, Decizia nr. 111/2006

Asupra cererilor de revizuire de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 58 din 23 iunie 2005, Curtea de Apel Craiova, secția penală, a respins plângerea formulată de petentul R.L. împotriva rezoluției nr. 38/P/2005 din 28 februarie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin decizia nr. 5066 din 9 septembrie 2005, a respins, ca nefondat, recursul declarat de petentul R.L. împotriva hotărârii primei instanțe și, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul R.D. împotriva aceleași sentințe. La data de 14 septembrie 2005, petentul R.D. a solicitat revizuirea deciziei pronunțate în recurs, criticile privind greșita aplicare a art. 346 C. proc.

pen. Asupra cererilor de revizuire de față: Prin art. 129 din Constituția României, revizuită, cu referire la art. 126 din legea fundamentală, a fost statuat principiul potrivit căruia părțile interesate pot apela la protecția judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparțial de către instanțele competente, în cadrul sistemului procesului penal, prin care a fost reglementat dreptul examinării cauzei în două grade de jurisdicție. Mai mult, realizând o armonioasă proporționalizare între imperativul stabilității raporturilor juridice și cerința aflării adevărului, legea procesual-penală a reglementat și posibilitatea reconsiderării situației juridice prezumată ca autentică prin hotărâre judecătorească definitivă, ce are ca atribut specific și exclusiv autoritatea de lucru judecat, prin exercitarea căilor extraordinare de atac în condiții precis și limitativ determinate.

Această reglementare are aptitudinea de a satisface exigențele noii perspective asupra justiției, generate de art. 21 din Constituția României, art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 2 din Protocolul Adițional nr. 7 la Convenție. Prin urmare, revine persoanei interesate, obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual-penale, aceleași pentru subiecții de drept aflați în situații identice. Totodată, aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau căi de atac exercitate în alte condiții, decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală. Din economia dispozițiilor art. 393 și 394 C. proc.

pen., rezultă caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoașterii de către instanțe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și adevărul. Din aceleași dispoziții rezultă, concomitent, că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt și de a reabilita judecătorește pe cei condamnați pe nedrept. Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 393 C. proc. pen. și numai pentru cauzele prevăzute de art. 394 din același cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.

O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac, la alte situații privitoare la pretinsa nerespectare a unor condiții formale de desfășurare a judecății sau cu privire la raționamente jurisdicționale eronate este exclusă, în raport cu dispozițiile procesuale menționate și cu principiul statuat prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia părțile interesate, care își legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condițiile legii. Drept urmare, coroborarea acestor dispoziții legale impune concluzia condiționării examinării temeiniciei hotărârii atacate, de exercitarea cererii de revizuire în condițiile legii, cu referire la dispozițiile art. 393 și 394 C. proc.

pen. și a inadmisibilității controlului judiciar, cu consecința respingerii cererii pentru acest motiv, în situația exprimării de către partea interesată a simplei nemulțumiri a acesteia cu privire la hotărârea a cărei retractare se cere, fie afirmării generice a nelegalității și netemeiniciei acesteia, neîncadrabile în dispozițiile legale menționate. În cauză, petenții au formulat cereri prin care au solicitat revizuirea unei hotărâri ce nu îndeplinește condițiile art. 393 C. proc. pen., cu referire între altele că aceasta trebuie să conțină o rezolvare a fondului, în sensul examinării problemei existenței faptei și vinovăției inculpatului finalizată printr-o soluție de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal.

Totodată, petenții nu au invocat motive dintre cele prevăzute de art. 394 C. proc. pen. și nici nu au formulat critici susceptibile fi încadrate în cazurile prevăzute de acest text. În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge, ca inadmisibile, cererile de revizuire formulate de petenții R.L. și R.D. care, în baza art. 192 alin. (2) și (4) C. proc. pen., vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibile, cererile petenților R.L. și R.D. privind revizuirea deciziei nr. 5066 din 9 septembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 4225/2005, al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Obligă revizuenții menționați să plătească statului, câte 300 lei (3.000.000 ROL), cu titlu de cheltuieli judiciare. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2006.