ÎCCJ, Decizia nr. 111/2006
ÎCCJ, Decizia nr. 111/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra cererilor de revizuire de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 58 din 23 iunie 2005, Curtea
de Apel Craiova, secția penală, a respins plângerea formulată de petentul R.L.
împotriva rezoluției nr. 38/P/2005 din 28 februarie 2005 a Parchetului de pe
lângă Curtea de Apel Craiova.
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,
prin decizia nr. 5066 din 9 septembrie 2005, a respins, ca nefondat, recursul
declarat de petentul R.L. împotriva hotărârii primei instanțe și, ca
inadmisibil, recursul declarat de petentul R.D. împotriva aceleași sentințe.
La data de 14 septembrie 2005, petentul R.D. a
solicitat revizuirea deciziei pronunțate în recurs, criticile privind greșita
aplicare a art. 346 C. proc. pen.
Asupra cererilor de revizuire de față:
Prin art. 129 din Constituția României, revizuită, cu
referire la art. 126 din legea fundamentală, a fost statuat principiul potrivit
căruia părțile interesate pot apela la protecția judiciară a drepturilor
subiective încălcate, oferită imparțial de către instanțele competente, în
cadrul sistemului procesului penal, prin care a fost reglementat dreptul
examinării cauzei în două grade de jurisdicție.
Mai mult, realizând o armonioasă proporționalizare
între imperativul stabilității raporturilor juridice și cerința aflării
adevărului, legea procesual-penală a reglementat și posibilitatea
reconsiderării situației juridice prezumată ca autentică prin hotărâre
judecătorească definitivă, ce are ca atribut specific și exclusiv autoritatea
de lucru judecat, prin exercitarea căilor extraordinare de atac în condiții
precis și limitativ determinate.
Această reglementare are aptitudinea de a satisface
exigențele noii perspective asupra justiției, generate de art. 21 din
Constituția României, art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului
și a libertăților fundamentale și art. 2 din Protocolul Adițional nr. 7 la
Convenție.
Prin urmare, revine persoanei interesate, obligația
de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual-penale,
aceleași pentru subiecții de drept aflați în situații identice.
Totodată, aceleași exigențe exclud examinarea în fond
a unei cereri formulate sau căi de atac exercitate în alte condiții, decât cele
determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.
Din economia dispozițiilor art. 393 și 394 C. proc.
pen., rezultă caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin
folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele
reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoașterii de
către instanțe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri
conforme cu legea și adevărul.
Din aceleași dispoziții rezultă, concomitent, că
revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a
bazat pe o eroare de fapt și de a reabilita judecătorește pe cei condamnați pe
nedrept.
Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate
privi exclusiv hotărârile determinate de art. 393 C. proc. pen. și numai pentru
cauzele prevăzute de art. 394 din același cod, singurele apte a provoca o
reexaminare în fapt a cauzei penale.
O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi
de atac, la alte situații privitoare la pretinsa nerespectare a unor condiții
formale de desfășurare a judecății sau cu privire la raționamente
jurisdicționale eronate este exclusă, în raport cu dispozițiile procesuale
menționate și cu principiul statuat prin art. 129 din Constituția României,
potrivit căruia părțile interesate, care își legitimează calitatea procesuală,
pot exercita căile de atac numai în condițiile legii.
Drept urmare, coroborarea acestor dispoziții legale
impune concluzia condiționării examinării temeiniciei hotărârii atacate, de
exercitarea cererii de revizuire în condițiile legii, cu referire la
dispozițiile art. 393 și 394 C. proc. pen. și a inadmisibilității controlului
judiciar, cu consecința respingerii cererii pentru acest motiv, în situația
exprimării de către partea interesată a simplei nemulțumiri a acesteia cu
privire la hotărârea a cărei retractare se cere, fie afirmării generice a
nelegalității și netemeiniciei acesteia, neîncadrabile în dispozițiile legale
menționate.
În cauză, petenții au formulat cereri prin care au
solicitat revizuirea unei hotărâri ce nu îndeplinește condițiile art. 393 C.
proc. pen., cu referire între altele că aceasta trebuie să conțină o rezolvare
a fondului, în sensul examinării problemei existenței faptei și vinovăției
inculpatului finalizată printr-o soluție de condamnare, de achitare sau de
încetare a procesului penal. Totodată, petenții nu au invocat motive dintre
cele prevăzute de art. 394 C. proc. pen. și nici nu au formulat critici
susceptibile fi încadrate în cazurile prevăzute de acest text.
În consecință, pentru considerentele ce preced,
Curtea va respinge, ca inadmisibile, cererile de revizuire formulate de petenții
R.L. și R.D. care, în baza art. 192 alin. (2) și (4) C. proc. pen., vor fi
obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
inadmisibile, cererile petenților
R.L. și R.D.
privind revizuirea
deciziei nr. 5066 din 9 septembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 4225/2005,
al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.
Obligă revizuenții menționați să
plătească statului, câte 300 lei (3.000.000 ROL), cu titlu de cheltuieli
judiciare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2006.