ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 105/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Pe cale de notificare formulată în

condițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001, I.V. a solicitat Primăriei

municipiului Craiova restituirea în natură a terenului în suprafață de 520 mp

situat în Craiova, susținând că a fost expropriat în mod abuziv în anii 1950

fără nici o despăgubire, iar în prezent este liber.

Prin contractul autentificat la

Biroul notarului public T.M.D. sub nr. 3997 din 1 iunie 2004, I.V., în calitate

de moștenitoare a defunctului F.T., a vândut lui S.I. toate drepturile

succesorale ce i se cuvin cu privire la imobilul situat în Craiova, compus în

întregime din teren în suprafața de 513 mp.

La 18 iunie 2004 S.I. a comunicat

Primăriei municipiului Craiova că se subrogă în drepturile notificatoarei I.V.

Primarul municipiului Craiova a emis

dispoziția nr. 6146 din 24 noiembrie 2004, prin care a dispus restituirea

parțială în natură către I.V., făcând trimitere la procesul verbal din 25

martie 2003, potrivit căruia, din întregul teren de 520 mp este liberă numai

suprafața de 157 mp, diferența de 363 mp fiind ocupată de „parc, investiție

realizată, alei betonate”.

S.I. a introdus contestație,

solicitând anularea dispoziției de mai sus și restituirea integrală a

terenului.

Prin sentința civilă nr. 1052 din 6

iulie 2005, Tribunalul Dolj, secția civilă a admis contestația în parte, a

anulat parte din dispoziția atacată, a modificat parte din conținutul art. 1 al

dispoziției în sensul că restituirea terenului de 157 mp se aprobă numitului S.I.

și a respins capătul de cerere privind restituirea în natură a diferenței de

363 mp teren.

Cu privire la diferența

nerestituită, prima instanță a reținut că nu poate fi restituită în natură față

de conținutul procesului verbal din 25 martie 2003.

S.I. a declarat apel, în dezvoltarea

căruia a susținut că prima instanță a fost lipsită de rol activ deoarece nu a

cercetat raportul de expertiză tehnică, potrivit căruia întregul teren era

posibil să fie restituit în natură.

Curtea de Apel Craiova, secția

civilă, a pronunțat decizia nr. 111 din 6 februarie 2006, prin care a respins

apelul ca nefondat, constatând că, atât prin procesul verbal din 25 martie

2003, cât și prin concluziile raportului de expertiză, s-a dovedit că diferența

de teren pretinsă este ocupată de spațiu verde amenajat și alei betonate,

nefiind astfel restituibilă în natură.

S.I. a declarat recurs, cerând

modificarea deciziei dată în apel în sensul restituirii în natură și a

suprafeței de 363 mp.

În acest scop contestatorul a

invocat cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., imputând

instanței de apel că a încălcat dispozițiile art. 9 din Legea nr. 10/2001.

Dezvoltând cazul de casare,

contestatorul a afirmat că instanța de apel a definit diferit suprafețele de

167 mp și de 363 mp, deși acestea prezintă aceeași configurație de fapt, singura

diferență dintre ele fiind mărimea fiecăreia.

Examinând recursul Înalta Curte constată

cele ce succed:

Așa cum s-a mai arătat obiectul

procesului este diferența dintre suprafața totală a terenului expropriat (520 mp)

și cea restituită în natură (157 mp).

Prin considerentele deciziei atacate

s-a arătat că „s-a dovedit că nu este posibilă restituirea în natură a

suprafeței de 363 mp” deoarece „relevanță în acest sens prezintă concluziile

raportului de expertiză coroborate cu procesul verbal din 25 martie 2003, din

care rezultă că pe suprafața de 157 mp sunt amplasate construcții metalice, iar

diferența este ocupată de spațiu verde amenajat și alei betonate”.

În realitate, așa cum rezultă din

lucrările de primă instanță ale cauzei, raportul de expertiză tehnică a avut ca

obiective stabilirea amplasamentului întregului teren de 520 mp, delimitarea

suprafeței restituite de 157 mp și identificarea și descrierea construcțiilor

existente pe terenul restituit, obiective la care expertul a și răspuns prin

concluziile raportului.

Așadar, este în afara oricărui dubiu

că raportul de expertiză tehnică nu conține nici o constatare cu privire la

starea diferenței de 363 mp, adică tocmai terenul în litigiu, astfel încât

statuarea instanței de apel referitoare la afectațiunea acestui teren este

rezultatul validării procesului verbal din 25 martie 2003.

Or, acest proces verbal emană tocmai

de la primăria notificată și a constituit temeiul pentru care a fost respinsă

cererea obiect al notificării.

Cu alte cuvinte, instanța de apel a

dat deplină crezare tocmai înscrisului întocmit de partea adversă

contestatorului și pe baza căruia s-a stabilit chiar situația de fapt

contestată.

Asemenea înscris nu poate constitui

însă probă concludentă decât confirmat prin alte mijloace de probă, cum ar fi,

de exemplu, o expertiză tehnică de specialitate.

În speță, însă, asemenea probă a

fost încuviințată, dar obiectivele ei nu au vizat porțiunea de teren în

litigiu, ci partea de teren deja restituită.

Potrivit dispozițiilor art. 11 alin.

(3) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus

exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține

restituirea în natură a părții din teren rămasă liberă.

Așadar, pentru corecta aplicare a

legii era și este absolut necesar ca, pe calea expertizei tehnice de

specialitate să se stabilească dacă și în ce măsură terenul în litigiu este sau

nu liber în sensul legii, iar nu cel deja restituit în natură și care nu era

nici caz de judecată.

Cum însă asemenea probă nu poate fi

administrată în recurs față de dispozițiile art. 305 C. proc. civ., se impune

admiterea recursului și, pentru cazul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ. constând în nelegala lipsă de rol activ, casarea deciziei

atacate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de

apel, care, în concordanță cu cele mai sus arătate, va lămuri pe deplin

situația de fapt și va proceda la corecta aplicare a legii în raport cu faptele

ce astfel se vor stabili.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de S.I.

împotriva deciziei nr. 111 din 6 februarie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția

civilă.

Casează decizia atacată și trimite

cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Craiova.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

11 ianuarie 2007

.