ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5611/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 7 martie 2006, reclamanta C.C. a formulat contestație împotriva dispoziției din 17 ianuarie 2006 emisă de primarul Municipiului Craiova, solicitând anularea acesteia și obligarea pârâtului să emită o dispoziție de restituire în natură imobilul teren, situat în Craiova. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, deși prin notificarea din 2001 a solicitat în baza Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a terenului preluat în baza Decretului de expropriere nr. 38/1986, prin dispoziția contestată s-a propus acordarea despăgubirilor în echivalent, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, reținându-se că imobilul nu poate fi restituit în natură.

Prin sentința nr. 660 din 26 octombrie 2007 Tribunalul Dolj a admis contestația reclamantei și a anulat parțial dispoziția din 17 ianuarie 2006, dispunând restituirea în natură a suprafeței de 534 mp teren situat în Craiova, cu vecinătățile aferente, conform raportului și suplimentului la raportul de expertiză întocmit de expert tehnic ing. P.I.A. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamanta C.C. și-a dovedit calitatea de persoană îndreptățită, ca unică moștenitoare legală a fostei proprietare V.I., de la care a fost preluat imobilul în baza Decretului de expropriere nr. 38/1986, iar terenul este liber și poate fi restituit în natură. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul primarul Municipiului Craiova, în calitate de reprezentant al Municipiului Craiova, criticând-o ca nelegală și netemeinică și solicitând schimbarea în totalitate a acesteia, în sensul respingerii contestației.

Prin motivele de apel s-a invocat tardivitatea contestației formulate cu depășirea termenului de 30 zile prevăzut de Legea 10/2001, iar pe fondul cauzei s-a susținut că, în mod eronat, s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de teren de 534 mp, întrucât imobilul respectiv are destinație publică, fiind inclus în Parcul Cornițoiu. Curtea de Apel Craiova, secția civilă, prin decizia civilă nr. 88 din 28 februarie 2008 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâții primarul Municipiului Craiova și Primăria Municipiului Craiova, reținând că au fost respectate dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/3001, dispoziția emisă de Primarul Municipiului Craiova la 17 ianuarie 2006 și comunicată contestatoarei la 7 februarie 2006, fiind atacată de aceasta la 7 martie 2005 în termenul legal.

Pe fondul cauzei, s-a apreciat că prima instanță a aplicat corect dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, restituind în natură terenul liber și neafectat de utilități publice, astfel cum a relevat raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză. Susținerile apelantului în sensul că terenul respectiv ar aparține domeniului public al Municipiului Craiova, fiind inclus în zona verde denumită „Parcul Cornițoiu" au fost înlăturate ca nefondate, în condițiile în care la dosar nu s-au administrat probe din care să rezulte că imobilul solicitat face parte din zona respectivă. Împotriva deciziei menționate a declarat recurs primarul Municipiului Craiova, criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc.

civ., reiterând criticile formulate prin motivele de apel referitoare la întinderea obiectului cererii de chemare în judecată, raportat la dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001 și art. 103 C. proc. civ., recurentul susținând că atât tribunalul cât și curtea de apel nu s-au pronunțat asupra câtimii obiectului dedus judecății, neobservând că prin notificare, V.I. a solicitat restituirea în natură a 410 mp., respectiv a suprafeței preluate de la autoarea sa prin procesul verbal încheiat la 14 octombrie 1986, soluția instanței de apel fiind nemotivată sub acest aspect. De asemenea, s-a susținut că în mod eronat instanța s-a considerat legată de concluziile raportului de expertiză, încălcând astfel principiul disponibilității, recunoscut părților prin art. 129 C. proc.

civ. și pronunțându-se asupra a mai mult decât s-a solicitat de către intimată prin notificare. Recurentul a invocat, totodată, greșita aplicare a dispozițiilor legii, în sensul că, deși s-a depus H.G.

nr. 965/2002 privind inventarul bunurilor aparținând domeniului public de interes local, instanța a considerat că nu s-a administrat nici o probă prin care să rezulte că terenul în litigiu este ocupat de lucrări de utilitate publică, respectiv „Parcul Cornițoiu". În dovedirea motivelor de recurs, pârâtul a depus la dosar hotărârea de guvern privind atestarea domeniului public al județului Dolj, precum și al municipiului, orașelor și comunelor din județul Dolj, în care figurează „Parcul Cornițoiu". De asemenea, s-a depus la dosar dispoziția din 4 august 2008, emisă de primarul Municipiului Craiova în executarea sentinței primei instanțe, definitive ca urmare a respingerii apelului prin decizia recurată și procesul verbal de punere în executare din 5 august 2008. Prin decizia civilă nr. 7548 din 28 noiembrie 2008, pronunțată în dosar nr. 1712/63/2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de pârâții primarul Municipiului Craiova și Primăria Municipiului Craiova împotriva deciziei civile nr. 878 din 28 februarie 2008 a Curții de Apel Craiova, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare la instanța de apel.

Pentru a se pronunța astfel, Înalta Curte a reținut că prin motivele de apel formulate împotriva sentinței primei instanțe, pârâtul apelant primarul Municipiului Craiova a susținut că în mod eronat a dispus restituirea în natură a suprafeței de 543 mp. teren, deși reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate numai pentru 410 mp., așa cum rezultă din actul de proprietate și procesul verbal de preluare încheiat, ca urmare a exproprierii, la 14 octombrie 1986. Asupra acestei critici vizând acordarea către reclamantă a mai mult decât s-a cerut, instanța de apel nu s-a pronunțat prin considerentele deciziei recurate, neindicând argumentele de fapt și de drept în temeiul cărora și-a formulat convingerea.

Astfel, instanța de apel, respingând apelul pârâtului, fără a arăta considerentele pentru care s-a înlăturat critica menționată, a încălcat dispoz.art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., neverificând, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, conform art. 295 C. proc. civ. S-a constatat că încălcarea dispozițiilor legale menționate și nepronunțarea asupra motivului de apel referitor la restituirea unei suprafețe de teren mai mari decât cea solicitată prin notificare, conduce la casarea deciziei recurate pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. S-a indicat ca rejudecând apelul, instanța să aibă în vedere împrejurarea că prin notificarea înregistrată la BEJ B.T.

la 23 iulie 2001 (dosar fond), reclamanta V.I. a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 410 mp. situat în Craiova, teren despre care se arată că este ocupat de domeniul public, solicitându-se de către intimată atribuirea unui alt teren într-o zonă similară sau despăgubiri. De asemenea, să se aibă în vedere și faptul că potrivit anexei la decretul de expropriere s-a preluat de la V.I. o suprafață de 410 mp., aceeași suprafață fiind menționată și în procesul verbal încheiat la 14 octombrie 1986, precum și înscrisul nou depus la dosar în faza recursului, respectiv H.G. nr. 965 din 5 septembrie 2002, privind atestarea domeniului public al județului Dolj.

Primind cauza spre rejudecare, Curtea de Apel Craiova, conformându-se deciziei de casare a dispus completarea raportului de expertiză întocmit în cauză, în sensul ca expertul sa precizeze dacă terenul ce face obiectul notificării este inclus în terenul ce aparține domeniului public menționat la poziția nr. 4796 în H.G. nr. 965/2002, răspunsul acestuia fiind că terenul revendicat face parte din domeniul public. Prin decizia civilă nr. 247 din 14 octombrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, și pentru cauze cu minori și de familie s-a admis apelul declarat și s-a schimbat sentința de fond în sensul respingerii contestației, instanța reținând că terenul solicitat în cauză are destinația de parc, făcând parte din „Parcul Cornițoiu" și în raport de mențiunile cuprinse la poziția nr. 4796 în H.G.

nr. 965/2002, precum și față de concluziile expertului prin suplimentul la raportul de expertiză, din care rezultă neechivoc faptul că terenul ce face obiectul notificării este inclus în terenul ce aparține domeniului public, se constată că restituirea în natură a acestui teren nu este posibilă. Împotriva deciziei civile nr. 247 din 14 octombrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs reclamanta, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticile vizând aplicarea greșită a legii de către instanța de apel a prevederilor art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1), art. 9 și art. 10 din Legea nr. 10/2001, precum și a art. 6 alin. (2) din normele de aplicare a legii speciale.

Se arată că, în speță primează principiul restituirii în natură, dat fiind faptul că imobilul nu este afectat de utilități publice, mai ales că s-a procedat la punerea în posesie a reclamantei. Mai arată că, potrivit dispozițiilor art. 6.1 alin. (2) din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, nu prezintă relevanță afectațiunea juridică actuală a imobilului, deținătorul acestuia care, la data soluționării notificării, este calificat ca fiind bun proprietate publică are competența de a dispune restituirea în natură, fără a mai fi necesară parcurgerea procedurii prevăzute de Legea nr. 213/1998, cu modificările și completările ulterioare. Învederează că a cerut anularea dispoziției nr. 2764/2006 a primarului Municipiului Craiova și obligarea la emiterea unei decizii de restituire în natură a imobilului-teren, fără a face vreo precizare cu privire la suprafața acestuia, întrucât nu cunoștea întinderea exactă.

Analizând recursul din prisma criticilor invocate, Înalta Curte constată că acesta este fondat, pentru considerentele ce succed: Prin decizia civilă nr. 247 din 14 octombrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, și pentru cauze cu minori și de familie decretul nr. 85/1985 s-a constatat că imobilul nu se poate restitui în natură, întrucât acesta aparține domeniului public. Aprecierea instanței de apel a ignorat faptul că, din același segment al domeniului public al municipiului Craiova – Parcul Cornițoiu, au făcut parte mai multe proprietăți restituite pe cale administrativă de către primarul Municipiului Craiova în aplicarea dispozițiilor pct. 6.1 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 a fost preluat de la autoarea reclamantei, V.I.

Prin cererea introductivă de instanță, reclamanta a solicitat restituirea în natură a imobilului-teren situat în Craiova, județul Dolj, fără a face nicio precizare referitoare la suprafața solicitată. Concluziile raportului de expertiză de specialitate au relevat că terenul în suprafață de 534 mp, din totalul de 570 mp, este liber, nefiind afectat de nici un detaliu de sistematizare și se poate dispune restituirea în natură, iar suplimentul la acest raport a relevat faptul că imobilul revendicat este inclus în suprafața de teren ce aparține domeniului public menționat la poziția 4796 a H.G. nr. 965/2002. Legile nr. 213/1998 si nr. 10/2001 au domenii distincte de reglementare, prima vizând proprietatea publică și regimul juridic al acestora, cea de a doua, regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv.

Conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001, restituirea în natură se dispune indiferent dacă bunul face sau nu parte din domeniul public, prin urmare, indiferent dacă, anterior intrării sale în vigoare, regimul juridic al bunului era reglementat de Legea nr. 213/1998. Excepțiile de la măsura restituirii sunt, de asemenea, strict reglementate de Legea nr. 10/2001, nici unul dintre cazurile de excepție nevizând apartenența bunului la domeniul public. De aceea, atunci când constată că un bun nu poate fi restituit pentru că este afectat de amenajări de utilitate publică, instanța nu trebuie să verifice dacă bunul face parte din domeniul public și dacă a fost respectată procedura prevăzută de Legea nr. 213/1998, ci trebuie să analizeze dacă amenajarea este, într-adevăr, de utilitate publică, în sensul Legii nr. 10/2001, republicată, astfel cum a fost explicitată prin Normele sale de aplicare unitară, adoptate prin H.G.

nr. 205/2007. Astfel, instanța de apel a procedat greșit prin suplimentarea probatoriului cu suplimentul la expertiza efectuată, solicitând expertului să constate dacă bunul aparține sau nu domeniului public, câtă vreme expertiza de specialitate a relevat faptul că terenul nu este afectat de amenajări de utilitate publică. Faptul că imobilul face parte din domeniul public, atâta timp cât este liber și neafectat de detalii de sistematizare, nu reprezintă un impediment pentru a fi restituit în natură. Având în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte apreciază că instanța de apel a pronunțat o soluție nelegală, astfel încât criticile formulate întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc.

civ. recursul va fi admis și hotărârea instanței de apel va fi casată în sensul că apelul va fi respins, iar sentința instanței de fond va fi menținută.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta C.C. împotriva deciziei civile nr. 247 din 14 octombrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia civilă nr. 247 din 14 octombrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, și pentru cauze cu minori și de familie și menține sentința civilă nr. 660 din 26 octombrie 2007 a Tribunalului Dolj, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2010.