ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.04.2007

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2023/2007

HOTĂRÂRE
17.04.2007
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2023/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Iași, la data de 31 martie 2006, M.C., L.I., B.P., P.L., C.M., T.R., A.M., D.P., Z.G.,

salariați ai Tribunalului Militari Iași au chemat în judecată M.A.N. – D.I.M.,

în calitate de ordonator secundar de credite și M.F.P., solicitând obligarea

acestor autorități publice la plata tuturor drepturilor salariale restante,

respectiv, suma tuturor diferențelor salariale care rezultă dintre salariile

primite și cele cuvenite, calculate la valoarea de referință sectorială

aplicată magistraților, pentru anii 2003 și 2004 integral și pentru perioada

ianuarie – aprilie 2005 inclusiv, întrucât i se refuză această plată.

Pe cale de întâmpinare,

pârâtul M.A.N. a ridicat excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 1388/C/2005

emis de Ministrul Justiției și invocat de reclamanți ca temei juridic al

pretențiilor bănești formulate.

Prin Decizia nr. 111 din 9

octombrie 2006, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal,

a respins excepția ca neîntemeiată.

În esență, Instanța a

reținut că afirmația pârâtului privind lipsa de temei legal a ordinului

ministerial nu poate fi primită, deoarece prin emiterea acestui act

administrativ normativ nu s-a urmărit altceva, decât aducerea la îndeplinire a

dispozițiilor conținute în Legea nr. 154/1998, O.U.G. nr. 134/1999, art. 1

1

din Legea nr. 50/1996, art. 49 din O.U.G. nr. 177/2002, art. 13 din Legea

nr. 216/2001 și art. 2 din O.G. nr. 23/2005, astfel cum a fost aprobată prin

Legea nr. 100/2005.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs pârâtul M.A.N., care a solicitat modificarea ei în sensul

admiterii excepției de nelegalitate și a înlăturării Ordinului nr. 1388/C/2005,

emis de Ministrul Justiției din soluția ce urmează a fi dată litigiului

patrimonial dintre părți.

Recurentul a susținut că

prima Instanță a interpretat în mod greșit dispozițiile legale aplicabile în

cauză, menținând valabilitatea acelui ordin, ale cărui prevederi contravin

reglementărilor legale.

În opinia sa, reglementările

privind salarizarea magistraților, inclusiv cele referitoare la valoarea de

referință sectorială folosită pentru stabilirea drepturilor salariale, sunt

diferite și ele se regăsesc, evidențiate distinct, în normele legale care sau

succedat în perioada 2000 - 2005 de cele ce privesc personalul auxiliar de

specialitate.

Inițial, până la adoptarea O.U.G.

nr. 177/2002, privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, valoarea

de referință sectorială pentru ambele categorii de personal era identică, dar

diferită de cea folosită pentru salarizarea funcțiilor de demnitate publică,

fiind stabilită în baza indicatorului de prioritate intersectorială de 0,62

prevăzut de legile bugetare pe anii 2000 – 2001, raportat la valorile de

referință universală stabilite în aceste două acte normative.

Recurentul a mai susținut că

aplicarea la nivelul magistraților și a personalului auxiliar de specialitate a

beneficiului unei valori de referință sectorială, chiar și în condițiile în

care normele „aveau prevederi diferențiate, este nelegală”.

Criticile nu sunt

întemeiate.

Prin dispozițiile Ordinului nr.

1388/ C din 30 septembrie 2005 emis de Ministrul Justiției s-a prevăzut în

adevăr, că pentru perioada 1 ianuarie 2003 – 5 mai 2005, salariile de bază

pentru personalul auxiliar de specialitate din organele autorității

judecătorești se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută

de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul

autorităților legislativă și executivă.

Actul administrativ normativ

a fost emis în aplicarea dispozițiilor art. 1

1

din Legea nr. 50/1996,

privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității

judecătorești, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 49 din O.U.G.

nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, cu

modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 216/2001, a bugetului de

stat pe anul 2001, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 100/2005

pentru aprobarea O.G. nr. 23/2005, privind creșterile salariale aplicabile

magistraților și altor categorii de personal din sistemul justiției pentru anul

2005.

Preambulul ordinului face

referire la Nota de fundamentare nr. 92074 din 30 septembrie 2005, aprobată de Ministrul

Justiției, care constituie actul premergător emiterii actului administrativ

normativ și un suport legal al acestuia.

Potrivit art. 1

1

alin. (1) din Legea nr. 50/1990, republicată, cu modificările aduse prin O.G. nr.

83/2000, „îndemnizațiile pentru magistrați și salariile de bază pentru

celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești se

stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru

funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă

și executivă. Această valoare, corectată periodic în raport de evoluția

prețurilor de consum în condițiile stabilite de prevederile legale se aplică de

drept și personalului salarizat, potrivit prezentei legi”.

Rezultă deci, că sub

imperiul legii precitate, îndemnizațiile magistraților și salariile cuvenite

celorlalte categorii de personal din organele autorității judecătorești se

calculau pe baza aceleiași valori de referință sectorială, cu aplicarea

coeficienților de multiplicare specifică fiecărei funcții.

Acest sistem de salarizare a

fost modificat prin dispozițiile O.U.G. nr. 177/2002, care a intrat în vigoare

la data de 1 ianuarie 2003 și a reglementat distinct salarizarea și alte

drepturi ale magistraților. De asemenea, prin dispozițiile art. 50 alin. (2) au

fost abrogate și celelalte prevederi referitoare la salarizare și alte drepturi

ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat, conform

Legii nr. 50/1996, precum și orice alte dispoziții contrare.

Dar, în temeiul art. 49 din O.U.G.

nr. 177/2002, pentru personalul auxiliar de specialitate, au continuat să fie

aplicabile prevederile corespunzătoare cuprinse în Legea nr. 50/1996,

drepturile salariale urmând a fi stabilite în raport de valoarea de referință

menționată în art. 1

1

al Legii nr. 50/1996, al cărei cuantum

inițial, menționat în anexa 2 a legii, a fost majorat ulterior pentru diferite

intervale de timp, prin Legea nr. 216/2001 a bugetului de stat pe anul 2001, O.U.G.

nr. 177/2002, privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților și în

fine, prin Legea nr. 100/2005 pentru aprobarea O.G. nr. 23/2005, privind

creșterile salariale aplicabile magistraților și altor categorii de personal

din sistemul justiției pentru anul 2005.

Prin urmare, deși este

corectă susținerea recurentului că art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 177/2002 se

referea numai la îndemnizațiile magistraților, din interpretarea art. 49 și art.

50 ale acestui act normativ rezultă că salariile personalului de specialitate

din sistemul de organe ce alcătuiesc autoritatea judecătorească se calculau tot

în funcție de valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile

de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și

executivă, conform art. 1

1

din Legea nr. 50/1996.

Ținând seama de

considerentele expuse în cele ce preced și de inexistența în cauză a unor

motive de casare, de ordine publică, care în sensul art. 306 alin. (2) C. proc.

civ. pot fi invocate din oficiu, urmează a se dispune respingerea recursului.

Respinge recursul declarat

de reclamantul M.A.N. împotriva Deciziei nr. 111 din 9 octombrie 2006 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 aprilie 2007.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-04-26
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2116/2023
bilității acțiunii Instanța de fond a respins în mod greșit și această excepție. Drepturile salariale ale reclamanților se stabilesc prin ordine emise de ministrul justiției, care se contestă potrivit procedurii speciale prevăzute la art. 7
ÎCCJ 2020-06-02
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2200/2020
în cauză Împotriva sentinței civile nr. 3923 din data de 7 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției care, invocând prevederile a
ÎCCJ 2019-11-13
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5533/2019
alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/204, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme fiind cel determinat prin aplicarea prevederilor art
ÎCCJ 2023-04-25
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2054/2023
3.2. Prin recursul formulat în cauză, neîncadrat în drept, pârâtul Tribunalul București a criticat sentința instanței de fond în ceea ce privește obligația instituită în sarcina acestui pârât de a plăti reclamantei diferențele de drepturi s
ÎCCJ 2022-07-07
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3855/2022
criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției este nefondat, pentru considerentele prezentate în continuare. Reclamantul A., judecător la Curtea de Apel Târgu Mureș, a supus controlului inst
Sursă