ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2023/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Iași, la data de 31 martie 2006, M.C., L.I., B.P., P.L., C.M., T.R., A.M., D.P., Z.G., salariați ai Tribunalului Militari Iași au chemat în judecată M.A.N. – D.I.M., în calitate de ordonator secundar de credite și M.F.P., solicitând obligarea acestor autorități publice la plata tuturor drepturilor salariale restante, respectiv, suma tuturor diferențelor salariale care rezultă dintre salariile primite și cele cuvenite, calculate la valoarea de referință sectorială aplicată magistraților, pentru anii 2003 și 2004 integral și pentru perioada ianuarie – aprilie 2005 inclusiv, întrucât i se refuză această plată.

Pe cale de întâmpinare, pârâtul M.A.N. a ridicat excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 1388/C/2005 emis de Ministrul Justiției și invocat de reclamanți ca temei juridic al pretențiilor bănești formulate. Prin Decizia nr. 111 din 9 octombrie 2006, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a respins excepția ca neîntemeiată. În esență, Instanța a reținut că afirmația pârâtului privind lipsa de temei legal a ordinului ministerial nu poate fi primită, deoarece prin emiterea acestui act administrativ normativ nu s-a urmărit altceva, decât aducerea la îndeplinire a dispozițiilor conținute în Legea nr. 154/1998, O.U.G. nr. 134/1999, art. 1 1 din Legea nr. 50/1996, art. 49 din O.U.G.

nr. 177/2002, art. 13 din Legea nr. 216/2001 și art. 2 din O.G. nr. 23/2005, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 100/2005. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul M.A.N., care a solicitat modificarea ei în sensul admiterii excepției de nelegalitate și a înlăturării Ordinului nr. 1388/C/2005, emis de Ministrul Justiției din soluția ce urmează a fi dată litigiului patrimonial dintre părți. Recurentul a susținut că prima Instanță a interpretat în mod greșit dispozițiile legale aplicabile în cauză, menținând valabilitatea acelui ordin, ale cărui prevederi contravin reglementărilor legale. În opinia sa, reglementările privind salarizarea magistraților, inclusiv cele referitoare la valoarea de referință sectorială folosită pentru stabilirea drepturilor salariale, sunt diferite și ele se regăsesc, evidențiate distinct, în normele legale care sau succedat în perioada 2000 - 2005 de cele ce privesc personalul auxiliar de specialitate.

Inițial, până la adoptarea O.U.G. nr. 177/2002, privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, valoarea de referință sectorială pentru ambele categorii de personal era identică, dar diferită de cea folosită pentru salarizarea funcțiilor de demnitate publică, fiind stabilită în baza indicatorului de prioritate intersectorială de 0,62 prevăzut de legile bugetare pe anii 2000 – 2001, raportat la valorile de referință universală stabilite în aceste două acte normative. Recurentul a mai susținut că aplicarea la nivelul magistraților și a personalului auxiliar de specialitate a beneficiului unei valori de referință sectorială, chiar și în condițiile în care normele „aveau prevederi diferențiate, este nelegală”.

Criticile nu sunt întemeiate. Prin dispozițiile Ordinului nr. 1388/ C din 30 septembrie 2005 emis de Ministrul Justiției s-a prevăzut în adevăr, că pentru perioada 1 ianuarie 2003 – 5 mai 2005, salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din organele autorității judecătorești se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă. Actul administrativ normativ a fost emis în aplicarea dispozițiilor art. 1 1 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 49 din O.U.G.

nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 216/2001, a bugetului de stat pe anul 2001, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 100/2005 pentru aprobarea O.G. nr. 23/2005, privind creșterile salariale aplicabile magistraților și altor categorii de personal din sistemul justiției pentru anul 2005. Preambulul ordinului face referire la Nota de fundamentare nr. 92074 din 30 septembrie 2005, aprobată de Ministrul Justiției, care constituie actul premergător emiterii actului administrativ normativ și un suport legal al acestuia. Potrivit art. 1 1 alin. (1) din Legea nr. 50/1990, republicată, cu modificările aduse prin O.G.

nr. 83/2000, „îndemnizațiile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă. Această valoare, corectată periodic în raport de evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de prevederile legale se aplică de drept și personalului salarizat, potrivit prezentei legi”. Rezultă deci, că sub imperiul legii precitate, îndemnizațiile magistraților și salariile cuvenite celorlalte categorii de personal din organele autorității judecătorești se calculau pe baza aceleiași valori de referință sectorială, cu aplicarea coeficienților de multiplicare specifică fiecărei funcții.

Acest sistem de salarizare a fost modificat prin dispozițiile O.U.G. nr. 177/2002, care a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2003 și a reglementat distinct salarizarea și alte drepturi ale magistraților. De asemenea, prin dispozițiile art. 50 alin. (2) au fost abrogate și celelalte prevederi referitoare la salarizare și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat, conform Legii nr. 50/1996, precum și orice alte dispoziții contrare. Dar, în temeiul art. 49 din O.U.G. nr. 177/2002, pentru personalul auxiliar de specialitate, au continuat să fie aplicabile prevederile corespunzătoare cuprinse în Legea nr. 50/1996, drepturile salariale urmând a fi stabilite în raport de valoarea de referință menționată în art. 1 1 al Legii nr. 50/1996, al cărei cuantum inițial, menționat în anexa 2 a legii, a fost majorat ulterior pentru diferite intervale de timp, prin Legea nr. 216/2001 a bugetului de stat pe anul 2001, O.U.G.

nr. 177/2002, privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților și în fine, prin Legea nr. 100/2005 pentru aprobarea O.G. nr. 23/2005, privind creșterile salariale aplicabile magistraților și altor categorii de personal din sistemul justiției pentru anul 2005. Prin urmare, deși este corectă susținerea recurentului că art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 177/2002 se referea numai la îndemnizațiile magistraților, din interpretarea art. 49 și art. 50 ale acestui act normativ rezultă că salariile personalului de specialitate din sistemul de organe ce alcătuiesc autoritatea judecătorească se calculau tot în funcție de valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă, conform art. 1 1 din Legea nr. 50/1996.

Ținând seama de considerentele expuse în cele ce preced și de inexistența în cauză a unor motive de casare, de ordine publică, care în sensul art. 306 alin. (2) C. proc. civ. pot fi invocate din oficiu, urmează a se dispune respingerea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul M.A.N. împotriva Deciziei nr. 111 din 9 octombrie 2006 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 aprilie 2007.