ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.02.2006

ÎCCJ, Decizia nr. 66/2006

HOTĂRÂRE
13.02.2006
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 66/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 41/PI din 4 mai 2005, Curtea

de Apel Timișoara, secția penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată

de petentul A.E. împotriva rezoluției Procurorului general al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Timișoara, din 24 ianuarie 2005.

Recursul declarat de petent împotriva hotărârii

primei instanțe a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 3969 din 28 iunie

2005, pronunțată în dosarul nr. 2985/2005, al Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția penală.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, petentul A.E. a

declarat un nou recurs

,

susținând că judecătorii cauzei nu au dat dovadă

de imparțialitate în soluționarea acesteia.

Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce

se vor arăta în continuare:

Legea procesuală penală a stabilit un cadru

corespunzător dispozițiilor art. 129 din Constituția României, revizuită, cu

referire la art. 21 din legea fundamentală, pentru realizarea protecției

judiciare a drepturilor subiective, de natură a satisface exigențele art. 1, 5,

6 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale.

În consecință, revine părții interesate, obligația de

a alege și exercita în condițiile legii, calea procesuală prevăzută în Codul de

procedură penală.

Astfel, corespunzător principiului constituțional al

exercitării căilor de atac, numai în condițiile legii, legea procesuală penală

a reglementat dreptul examinării cauzei penale în două grade de jurisdicție,

determinând hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile

de atac și titularii acestora, precum și cazurile de casare.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se

constată că în cauză a fost pronunțată o hotărâre penală definitivă, ca urmare

a parcurgerii celor două grade de jurisdicție reglementate de legea

procesual-penală.

Tinzând la reluarea controlului judiciar, petentul a

declarat un nou recurs

.

Or, potrivit reglementării date prin Codul de

procedură penală, în materie de control judiciar, căile de atac nu pot fi

exercitate nelimitat, atâta timp, cât părțile ar fi nemulțumite de soluția

definitivă dată cauzei penale.

Astfel, potrivit art. 385

1

sunt susceptibile de reformare, pe calea recursului, exclusiv hotărârile

judecătorești nedefinitive, determinate de lege.

Așadar, limitând calea de atac menționată, exclusiv

la hotărârile nedefinitive determinate de lege, Codul de procedură penală a

stabilit principiul unicității acesteia, în raport cu care posibilitatea legală

a declarării mai multor recursuri este exclusă, dreptul la această cale

procesuală stingându-se prin exercitare.

Petentul exercitându-și dreptul la recurs, cel de a-l

doilea recurs declarat împotriva unei hotărâri definitive, cu care completul de

9 judecători a fost sesizat, nu întrunește cerințele textului menționat,

încalcă principiul unicității acestei căi de atac și, ca atare, nu este

admisibil potrivit dreptului comun.

Pe de altă parte, cum secția penală a Înaltei Curți

de Casație și Justiție nu a soluționat cauza penală în primă instanță, soluționarea

acestui din urmă recurs excede competenței atribuite completului de 9

judecători, prin art. 24 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, republicată, așa

încât nu este admisibil nici potrivit legii speciale.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții,

decât cele prevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a

principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție

inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecință, pentru considerentele ce preced și ca

urmare a admiterii excepției, conform art. 385

15

pct. 1 lit. a) C.

proc. pen., Curtea va respinge recursul, ca inadmisibil.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod,

Curtea va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare, conform

dispozitivului.

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de petentul A.E. împotriva deciziei nr. 3969 din

28 iunie 2005, pronunțată în dosarul nr. 2985/2005, al Înaltei Curți de Casație

și Justiție, completul de 9 judecători.

Obligă recurentul menționat să

plătească statului, suma de 300 lei (3.000.000 ROL), cu titlu de cheltuieli

judiciare în recurs.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 13 februarie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-01-23
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 3/2006
tă și a fixat termen pentru judecarea recursului. La data de 15 aprilie 2005, prin decizia nr. 2554, pronunțată în dosarul nr. 5940/2004, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul declarat de incu
ÎCCJ 2006-04-10
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 159/2006
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 35 din 27 septembrie 2005, Curtea de Apel Iași a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul L.I. împotriva rezoluției nr. 51
ÎCCJ 2006-04-10
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 162/2006
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 4441 din 18 iulie 2005, pronunțată în dosarul nr. 2705/2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca nefondat, recursu
ÎCCJ 2006-04-10
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 137/2006
pen. Apelul declarat de condamnatul-revizuent împotriva acestei sentințe a fost respins de Curtea de Apel Pitești, ca nefondat, prin decizia penală nr. 192/A din 8 septembrie 2005. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin de
ÎCCJ 2005-09-19
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 211/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea nr. 3260 din 24 mai 2005, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins cererea formulată de petenta C.M., privind strămutarea j
Sursă