ÎCCJ, Decizia nr. 137/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 191 din 19 noiembrie 2003, a Tribunalului Vâlcea, secția penală, inculpatul P.G. a fost condamnat la 12 ani închisoare și

5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C.

pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 174 alin. (1), art. 175 lit.

c) C. pen., cu aplicarea art. 74 și a art. 76 alin. (2) C. pen.

În latura civilă, inculpatul a fost obligat la

despăgubiri civile periodice lunare în favoarea copiilor minori ai victimei.

S-a reținut că inculpatul P.G. a fost căsătorit cu

victima P.L., din căsătorie rezultând minorii I.R. și A.

Relațiile dintre cei doi soți s-au deteriorat ca

urmare a faptului că victima a început să consume excesiv băuturi alcoolice, să

întrețină relații extraconjugale și să neglijeze familia.

În ziua de 3 septembrie 2003, inculpatul a mers la

cules de porumb.

La întoarcerea acasă, inculpatul nu a găsit-o pe

victimă la domiciliu.

Copii i-au spus că mama lor se află la familia M.,

împreună cu numitul Ș., cu privire la care inculpatul bănuia că întreține

relații sexuale cu soția sa.

Inculpatul s-a deplasat la familia menționată, unde a

avut un prim conflict cu presupusul amant al soției sale.

Ulterior, soția sa a revenit acasă, în stare de

ebrietate.

Constatând această situație, inculpatul a aplicat

victimei, mai multe lovituri, inițial cu palmele, apoi cu o bâtă din corn și cu

o furcă, provocându-i acesteia, mai multe leziuni care, în final, au dus la

deces.

Din constatarea medico-legală de autopsie rezultă că

moartea victimei a fost violentă, rezultatul letal datorându-se șocului

traumatic și hemoragic, consecutiv unui politraumatism cu fracturi costale

bilaterale, ruptură pleuropulmonară dreaptă, contuzii interne și excoriații,

favorizate de consumul de alcool.

Curtea de Apel Pitești, secția penală, prin decizia

penală nr. 5/A din 13 ianuarie 2004, a admis apelul declarat de procuror, a

desființat în parte sentința atacată, a înlăturat aplicarea art. 74 și 76 C. pen. și a majorat pedeapsa principală la 17 ani închisoare. În latura civilă, a majorat

cuantumul prestației periodice stabilite în favoarea minorilor menționați.

Apelul declarat de inculpat împotriva hotărârii

primei instanțe a fost respins, ca nefondat, prin aceeași decizie.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

prin decizia nr. 1522 din 18 martie 2004, a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat împotriva acestei din urmă hotărâri.

Prin sentința penală nr. 85/F din 13 iulie 2005,

Tribunalul Vâlcea, secția penală, a respins, ca nefondată, cererea condamnatului

P.G. privind revizuirea hotărârii definitive de condamnare, reținând că

motivele invocate nu se încadrează în nici unul din cazurile de revizuire

prevăzute în art. 394 C. proc. pen.

Apelul declarat de condamnatul-revizuent împotriva

acestei sentințe a fost respins de Curtea de Apel Pitești, ca nefondat, prin

decizia penală nr. 192/A din 8 septembrie 2005.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

prin decizia nr. 6505 din 17 noiembrie 2005, a respins, ca nefondat, recursul declarat de condamnat împotriva hotărârii pronunțate în apel.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, condamantul-revizuent

P.G. a declarat un nou recurs, criticile privind greșita soluționare în apel a

cauzei penale.

Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce

se vor arăta în continuare:

Legea procesual-penală a stabilit un cadru

corespunzător dispozițiilor art. 129 din Constituția României, revizuită, cu

referire la art. 21 din legea fundamentală, pentru realizarea protecției

judiciare a drepturilor subiective, de natură a satisface exigențele art. 1, 5,

6 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale.

În consecință, revine părții interesate, obligația de

a alege și exercita în condițiile legii, calea procesuală prevăzută în Codul de

procedură penală.

Astfel, corespunzător principiului constituțional al

exercitării căilor de atac, numai în condițiile legii, legea procesuală penală

a reglementat dreptul examinării cauzei penale în două grade de jurisdicție,

determinând hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile

de atac și titularii acestora, precum și cazurile de casare.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se

constată că în cauză a fost pronunțată o hotărâre penală definitivă de

condamnare a inculpatului P.G., ca urmare a parcurgerii celor două grade de

jurisdicție reglementate de legea procesual-penală.

Totodată, cele două grade de jurisdicție au fost

parcurse și în calea extraordinară a revizuirii.

Tinzând la rejudecarea cauzei, condamnatul a declarat

un nou recurs

.

Or, potrivit reglementării date prin Codul de

procedură penală, în materie de control judiciar, căile de atac nu pot fi

exercitate nelimitat, atâta timp, cât părțile ar fi nemulțumite de soluția

definitivă dată cauzei penale.

Astfel, potrivit art. 385

1

C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare, pe calea recursului, exclusiv

hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege.

Așadar, limitând calea de atac menționată, exclusiv

la hotărârile nedefinitive determinate de lege, Codul de procedură penală a

stabilit principiul unicității acesteia, în raport cu care posibilitatea legală

a declarării mai multor recursuri este exclusă, dreptul la această cale

procesuală stingându-se prin exercitare.

Inculpatul exercitându-și dreptul la recurs, cel de

al doilea recurs declarat împotriva unei hotărâri definitive, cu care completul

de 9 judecători a fost sesizat, nu întrunește cerințele textului menționat,

încalcă principiul unicității acestei căi de atac și, ca atare, nu este

admisibil potrivit dreptului comun.

Pe de altă parte, cum secția penală a Înaltei Curți

de Casație și Justiție nu a judecat cauza penală în primă instanță,

soluționarea acestui din urmă recurs excede competenței atribuite completului

de 9 judecători, prin art. 24 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, republicată,

așa încât nu este admisibil nici potrivit legii speciale.

Or, recunoașterea unei căi de atac, în alte condiții,

decât cele prevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a

principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție

inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecință, pentru considerentele ce preced și ca

urmare a admiterii excepției, conform art. 385

15

pct. 1 lit. a) C.

proc. pen., Curtea va respinge recursul, ca inadmisibil.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod,

Curtea va obliga recurentul, la plata cheltuielilor judiciare, conform

dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de

condamnatul-revizuent P.G. împotriva deciziei nr. 6505 din 7 noiembrie 2005,

pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr.

5594/2005.

Obligă recurentul menționat să plătească statului,

suma de 300 lei (3.000.000 ROL), cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs,

din care suma de 100 lei, reprezentând onorariu de avocat cuvenit pentru

asistarea acestuia din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 aprilie

2006.