ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.04.2006

ÎCCJ, Decizia nr. 162/2006

HOTĂRÂRE
10.04.2006
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 162/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 4441 din 18 iulie 2005, pronunțată

în dosarul nr. 2705/2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a

respins, ca nefondat, recursul declarat de petenta N.L. împotriva sentinței

penale nr. 18/P din 16 martie 2005, a Curții de Apel Oradea.

Împotriva acestei decizii, petenta a declarat un nou

recurs.

Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce

se vor arăta în continuare:

Legea procesuală penală a stabilit un cadru

corespunzător dispozițiilor art. 129 din Constituția României, revizuită, cu

referire la art. 21 din legea fundamentală, pentru realizarea protecției

judiciare a drepturilor subiective, de natură a satisface exigențele art. 1, 5,

6 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale.

În consecință, revine părții interesate, obligația de

a alege și exercita în condițiile legii, calea procesuală prevăzută în Codul de

procedură penală.

Astfel, corespunzător principiului constituțional al

exercitării căilor de atac, numai în condițiile legii, legea procesuală penală

a reglementat dreptul examinării cauzei penale în două grade de jurisdicție,

determinând hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile

de atac și titularii acestora, precum și cazurile de casare.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se

constată că în cauză a fost pronunțată o hotărâre penală definitivă, ca urmare

a parcurgerii celor două grade de jurisdicție reglementate de legea procesuală

penală.

Or, potrivit reglementării date prin Codul de

procedură penală, în materie de control judiciar, căile de atac nu pot fi

exercitate nelimitat, atâta timp, cât părțile ar fi nemulțumite de soluția

definitivă dată cauzei penale.

Astfel, potrivit art. 385

1

hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege.

Așadar, limitând calea de atac menționată, exclusiv

la hotărârile nedefinitive determinate de lege, Codul de procedură penală a

stabilit principiul unicității acesteia, în raport cu care posibilitatea legală

a declarării mai multor recursuri este exclusă, dreptul la această cale

procesuală stingându-se prin exercitare.

Petenta exercitându-și dreptul la recurs, cel de al

doilea recurs declarat împotriva unei hotărâri definitive, cu care completul de

9 judecători a fost sesizat, nu întrunește cerințele textului menționat,

încalcă principiul unicității acestei căi de atac și, ca atare, nu este

admisibil potrivit dreptului comun.

Pe de altă parte, cum secția penală a Înaltei Curți

de Casație și Justiție nu a soluționat cauza penală în primă instanță,

soluționarea acestui din urmă recurs excede competenței atribuite completului

de 9 judecători, prin art. 24 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, republicată,

așa încât nu este admisibil nici potrivit legii speciale.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții,

decât cele prevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a

principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție

inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecință, pentru considerentele ce preced și ca

urmare a admiterii excepției, conform art. 385

15

pct. 1 lit. a) C.

proc. pen., Curtea va respinge recursul, ca inadmisibil.

Totodată, văzând și cererea de cheltuieli dovedită cu

actele depuse la dosarul cauzei, Curtea, în baza art. 192 alin. (2) și art. 193

din același cod, va obliga recurenta la plata cheltuielilor judiciare, conform

dispozitivului.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de

petenta N.L. împotriva deciziei nr. 4441 din 18 iulie 2005, pronunțată de secția

penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 2705/2005.

Obligă recurenta menționată să plătească statului,

suma de 100 lei (1.000.000 ROL), cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.

Obligă recurenta-petentă N.L. să plătească intimatei

M.M., suma de 1.270 lei (12.700.000 ROL) cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 aprilie

2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-02-13
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 66/2006
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 41/PI din 4 mai 2005, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.E. împotriva r
ÎCCJ 2006-04-10
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 159/2006
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 35 din 27 septembrie 2005, Curtea de Apel Iași a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul L.I. împotriva rezoluției nr. 51
ÎCCJ 2006-04-10
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 137/2006
pen. Apelul declarat de condamnatul-revizuent împotriva acestei sentințe a fost respins de Curtea de Apel Pitești, ca nefondat, prin decizia penală nr. 192/A din 8 septembrie 2005. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin de
ÎCCJ 2006-01-23
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 3/2006
tă și a fixat termen pentru judecarea recursului. La data de 15 aprilie 2005, prin decizia nr. 2554, pronunțată în dosarul nr. 5940/2004, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul declarat de incu
ÎCCJ 2006-06-05
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 225/2006
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 6485 din 16 noiembrie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de
Sursă