ÎCCJ, Decizia nr. 110/2006

Asupra cererii de revizuire de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 185 din 4 iulie 2005, completul de 9

judecători a respins, ca inadmisibile, recursurile declarate de petenții S.C.

și S.L. împotriva deciziei nr. 213 din 12 ianuarie 2005, pronunțată în dosarul

nr. 6389/2004, al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Împotriva acestei decizii, petenta S.L. a formulat

contestație în anulare, susținând că nu au fost examinate motivele de recurs

depuse la dosarul cauzei.

Ulterior, numita S.L. a formulat o altă contestație,

cu privire la ambele decizii pronunțate în cauză, criticile privind greșita

obligare a acesteia la plata cheltuielilor judiciare.

Contestația în anulare a fost respinsă, ca

inadmisibilă, prin decizia nr. 287 din 7 noiembrie 2005 a completului de 9

judecători, reținându-se următoarele:

Potrivit art. 129 din Constituția României,

revizuită, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și

Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.

Așadar, posibilitatea provocării unui control

judiciar al hotărârilor judecătorești este statuată prin însăși legea

fundamentală.

Din economia textului menționat rezultă, însă, că

hotărârile judecătorești, inclusiv hotărârile premergătoare, anticipatorii sau

provizorii, după caz, sunt supuse căilor de atac determinate de lege.

Legea procesual-penală, prin norme imperative, a

stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul

justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești care să corespundă legii și

adevărului și care, totodată, să evite provocarea oricărei vătămări materiale

sau morale, părților din proces.

Revine, așadar, părții interesate, obligația de a

exercita căile de atac în condițiile determinate de lege.

În cauză, petenta menționată a formulat contestație

în anulare.

Din dispozițiile art. 386 C. proc. pen. rezultă, cu

referire la exercitarea acestei căi extraordinare de atac, o dublă limitare a

câmpului de aplicare. Aceste limitări privesc predeterminarea hotărârilor

supuse contestației în anulare și cazurile pentru care se poate apela la acest

remediu procesual.

Prin urmare, nu este admisă exercitarea acestei căi

de atac în alte situații și condiții, decât cele expres și limitativ prevăzute

de legea procesual-penală.

Or, în raport cu dispozițiile art. 386 C. proc. civ.,

raportat la art. 416 din același cod, cu referire la exercitarea contestației

în anulare împotriva unei decizii prin care un nou recurs declarat de petenți a

fost respins ca inadmisibil, întrucât viza controlul judecătoresc al unei

hotărâri definitive, se constată că în cauză nu este îndeplinită una din

condițiile ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi

de atac, respectiv existența unei hotărâri determinate ca atare de lege,

susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Pe de altă parte, petenta a formulat critici privind

neexaminarea motivelor de casare și greșita obligare la plata cheltuielilor de

judecată.

Or, criticile formulate de contestatoare nu se

încadrează în cazurile limitativ și expres prevăzute de legea procesual-penală.

Prin urmare, se constată neîndeplinirea altei

condiții, prevăzută în art. 391 C. proc. pen., pentru exercitarea contestației

în anulare, respectiv cea care impune ca „motivul pe care se sprijină

contestația, este dintre cele prevăzute în art. 386”.

La data de 5 decembrie 2005, petenta S.L. a solicitat

revizuirea acestei din urmă decizii.

În motivarea cererii, petenta a arătat că instanțele

de control judiciar s-au pronunțat cu neobservarea motivelor de recurs,

respectiv de contestație în anulare depuse la dosarul cauzei.

Cererea de revizuire este inadmisibilă, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin art. 129 din Constituția României, revizuită, cu

referire la art. 126 din legea fundamentală, a fost statuat principiul potrivit

căruia părțile interesate pot apela la protecția judiciară a drepturilor

subiective încălcate, oferită imparțial de către instanțele competente, în

cadrul sistemului procesului civil, prin care a fost reglementat dreptul

examinării cauzei în două grade de jurisdicție.

Mai mult, realizând o armonioasă proporționalizare

între imperativul stabilității raporturilor juridice și cerința aflării

adevărului, legea procesual-penală a reglementat și posibilitatea

reconsiderării situației juridice prezumată ca autentică prin hotărâre

judecătorească definitivă, ce are ca atribut specific și exclusiv autoritatea

de lucru judecat, prin exercitarea căilor extraordinare de atac în condiții

precis și limitativ determinate.

Această reglementare are aptitudinea de a satisface

exigențele noii perspective asupra justiției, generate de art. 21 din

Constituția României, art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale și art. 2 din Protocolul Adițional nr. 7 la

Convenție.

Prin urmare, revine persoanei interesate, obligația

de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual-penale,

aceleași pentru subiecții de drept aflați în situații identice.

Totodată, aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei

cereri formulate sau căi de atac exercitate în alte condiții, decât cele

determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

Din economia dispozițiilor art. 393 și 394 C. proc.

pen., rezultă caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin

folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele

reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoașterii de

către instanțe, a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri

conforme cu legea și adevărul.

Din aceleași dispoziții rezultă, concomitent, că

revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a

bazat pe o eroare de fapt și de a reabilita judecătorește pe cei condamnați pe

nedrept.

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate

privi exclusiv hotărârile determinate de art. 393 C. proc. pen. și numai pentru

cauzele prevăzute de art. 394 din același cod, singurele apte a provoca o

reexaminare în fapt a cauzei penale.

O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi

de atac la alte situații privitoare la pretinsa nerespectare a unor condiții

formale de desfășurare a judecății sau cu privire la raționamente

jurisdicționale eronate este exclusă, în raport cu dispozițiile procesuale

menționate și cu principiul statuat prin art. 129 din Constituția României,

potrivit căruia părțile interesate, care își legitimează calitatea procesuală,

pot exercita căile de atac numai în condițiile legii.

Drept urmare, coroborarea acestor dispoziții legale

impune concluzia condiționării examinării temeiniciei hotărârii atacate, de

exercitarea cererii de revizuire în condițiile legii, cu referire la

dispozițiile art. 393 și 394 C. proc. pen. și a inadmisibilității controlului

judiciar, cu consecința respingerii cererii pentru acest motiv, în situația

exprimării de către partea interesată a simplei nemulțumiri a acesteia cu

privire la hotărârea a cărei retractare se cere, fie afirmării generice a

nelegalității și netemeiniciei acesteia, neîncadrabile în dispozițiile legale

menționate.

În cauză, revizuenta a formulat cerere, solicitând

revizuirea unei hotărâri ce nu îndeplinește condițiile art. 393 C. proc. pen.,

cu referire între altele că aceasta trebuie să conțină o rezolvare a fondului,

în sensul examinării problemei existenței faptei și vinovăției inculpatului

finalizată printr-o soluție de condamnare, de achitare sau de încetare a

procesului penal. Totodată, petenta nu a invocat motive dintre cele prevăzute

de art. 394 C. proc. pen. și nici nu a formulat critici susceptibile a fi

încadrate în cazurile prevăzute de acest text.

Ca atare, excepția pusă în discuție se constată a fi

întemeiată.

În consecință, pentru considerentele ce preced și ca

urmare a admiterii excepției, Curtea va respinge, ca inadmisibilă, cererea de

revizuire formulată de petenta S.L. care va fi obligată la plata cheltuielilor

judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, cererea petentei S.L. privind revizuirea deciziei nr. 287 din 7

noiembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 224/2005, al Înaltei Curți de Casație

și Justiție, completul de 9 judecători.

Obligă revizuenta menționată să

plătească statului, suma de 300 lei (3.000.000 ROL), cu titlu de cheltuieli

judiciare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2006.