ÎCCJ, Decizia nr. 287/2005

Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 185 din 4 iulie 2005, completul de 9 judecători a respins, ca inadmisibile, recursurile declarate de petenții S.C. și S.L. împotriva deciziei nr. 213 din 12 ianuarie 2005, pronunțată în dosarul nr. 6389/2004, al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Împotriva acestei decizii, petenta S.L. a formulat contestație în anulare, susținând că nu au fost examinate motivele de recurs depuse la dosarul cauzei. Ulterior, numita S.L. a formulat o altă contestație, cu privire la ambele decizii pronunțate în cauză, criticile privind greșita obligare a acesteia la plata cheltuielilor judiciare. Contestația în anulare este inadmisibilă, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 129 din Constituția României, revizuită, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.

Așadar, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătorești este statuată prin însăși legea fundamentală. Din economia textului menționat rezultă, însă, că hotărârile judecătorești, inclusiv hotărârile premergătoare, anticipatorii sau provizorii, după caz, sunt supuse căilor de atac determinate de lege. Legea procesuală penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești care să corespundă legii și adevărului și care, totodată, să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale, părților din proces. Revine, așadar, părții interesate, obligația de a exercita căile de atac, în condițiile determinate de lege.

În cauză, petenta menționată a formulat contestație în anulare. Din dispozițiile art. 386 C. proc. pen., rezultă, cu referire la exercitarea acestei căi extraordinare de atac, o dublă limitare a câmpului de aplicare. Aceste limitări privesc predeterminarea hotărârilor supuse contestației în anulare și cazurile pentru care se poate apela la acest remediu procesual. Prin urmare, nu este admisă exercitarea acestei căi de atac în alte situații și condiții, decât cele expres și limitativ prevăzute de legea procesual-penală. Or, în raport cu dispozițiile art. 386 C. proc.

civ., raportat la art. 416 din același cod, cu referire la exercitarea contestației în anulare împotriva unei decizii prin care un nou recurs declarat de petenți a fost respins ca inadmisibil, întrucât viza controlul judecătoresc al unei hotărâri definitive, se constată că în cauză nu este îndeplinită una din condițiile ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, respectiv existența unei hotărâri determinate, ca atare, de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale. Pe de altă parte, petenta a formulat critici privind neexaminarea motivelor de casare și greșita obligare la plata cheltuielilor de judecată. Or, criticile formulate de contestatoare nu se încadrează în cazurile limitativ și expres prevăzute de legea procesual-penală.

Prin urmare, se constată neîndeplinirea altei condiții, prevăzută în art. 391 C. proc. pen., pentru exercitarea contestației în anulare, respectiv cea care impune că „motivul pe care se sprijină contestația, este dintre cele prevăzute în art. 386”. Ca atare, excepția pusă în discuție din oficiu se constată a fi întemeiată și sub acest aspect. În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, Curtea va respinge contestația în anulare formulată de S.L., ca inadmisibilă. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatoarea va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de petenta S.L. , în nume propriu și în calitate de împuternicit al petentului S.C., împotriva deciziei nr. 180 din 4 iulie 2005, pronunțată de completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 114/2005. Obligă contestatorii menționați să plătească statului, suma de 50 lei (500.000 lei vechi) cu titlu de cheltuieli judiciare. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2005.