ÎCCJ, Decizia nr. 287/2005

Asupra contestației în anulare de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 185 din 4

iulie 2005, completul de 9 judecători a respins, ca inadmisibile, recursurile

declarate de petenții S.C. și S.L. împotriva deciziei nr. 213 din 12 ianuarie

2005, pronunțată în dosarul nr. 6389/2004, al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Împotriva acestei decizii,

petenta S.L. a formulat contestație în anulare, susținând că nu au fost

examinate motivele de recurs depuse la dosarul cauzei.

Ulterior, numita S.L. a

formulat o altă contestație, cu privire la ambele decizii pronunțate în cauză,

criticile privind greșita obligare a acesteia la plata cheltuielilor judiciare.

Contestația în anulare este

inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 129 din Constituția

României, revizuită, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate

și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.

Așadar, posibilitatea

provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătorești este statuată

prin însăși legea fundamentală.

Din economia textului

menționat rezultă, însă, că hotărârile judecătorești, inclusiv hotărârile

premergătoare, anticipatorii sau provizorii, după caz, sunt supuse căilor de

atac determinate de lege.

Legea procesuală penală,

prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura,

concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești care

să corespundă legii și adevărului și care, totodată, să evite provocarea

oricărei vătămări materiale sau morale, părților din proces.

Revine, așadar, părții

interesate, obligația de a exercita căile de atac, în condițiile determinate de

lege.

În cauză, petenta menționată

a formulat contestație în anulare.

Din dispozițiile art. 386 C.

proc. pen., rezultă, cu referire la exercitarea acestei căi extraordinare de

atac, o dublă limitare a câmpului de aplicare. Aceste limitări privesc

predeterminarea hotărârilor supuse contestației în anulare și cazurile pentru

care se poate apela la acest remediu procesual.

Prin urmare, nu este admisă

exercitarea acestei căi de atac în alte situații și condiții, decât cele expres

și limitativ prevăzute de legea procesual-penală.

Or, în raport cu

dispozițiile art. 386 C. proc. civ., raportat la art. 416 din același cod, cu

referire la exercitarea contestației în anulare împotriva unei decizii prin

care un nou recurs declarat de petenți a fost respins ca inadmisibil, întrucât

viza controlul judecătoresc al unei hotărâri definitive, se constată că în

cauză nu este îndeplinită una din condițiile ce se cer a fi întrunite cumulativ

pentru exercitarea oricărei căi de atac, respectiv existența unei hotărâri

determinate, ca atare, de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar

pe această cale.

Pe de altă parte, petenta a

formulat critici privind neexaminarea motivelor de casare și greșita obligare

la plata cheltuielilor de judecată.

Or, criticile formulate de

contestatoare nu se încadrează în cazurile limitativ și expres prevăzute de

legea procesual-penală.

Prin urmare, se constată

neîndeplinirea altei condiții, prevăzută în art. 391 C. proc. pen., pentru

exercitarea contestației în anulare, respectiv cea care impune că „motivul pe

care se sprijină contestația, este dintre cele prevăzute în art. 386”.

Ca atare, excepția pusă în discuție

din oficiu se constată a fi întemeiată și sub acest aspect.

În consecință, pentru considerentele

ce preced și ca urmare a admiterii excepției, Curtea va respinge contestația în

anulare formulată de S.L., ca inadmisibilă.

Totodată, în baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., contestatoarea va fi obligată la plata cheltuielilor

judiciare, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă,

contestația în anulare formulată de petenta

S.L.

, în nume propriu și în calitate de

împuternicit al petentului

S.C.,

împotriva deciziei nr. 180 din 4 iulie 2005, pronunțată de

completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul

nr. 114/2005.

Obligă contestatorii

menționați să plătească statului, suma de 50 lei (500.000 lei vechi) cu titlu

de cheltuieli judiciare.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 noiembrie 2005.