ÎCCJ, Decizia nr. 216/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 438 din 9

decembrie 2003, Tribunalul Ialomița, secția civilă, a respins, ca nefondată,

acțiunea reclamantei C.P., formulată în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor

Publice și Primăria Orașului Căzănești, pentru restituirea în natură a

imobilelor din localitatea Căzănești.

Prima instanță a reținut în

considerentele hotărârii astfel pronunțate că, deși legal citată cu mențiunea

depunerii actelor de stare civilă și a înscrisurilor doveditoare ale

proprietăților revendicate, reclamanta nu s-a conformat.

Apelul declarat de către reclamantă

împotriva sentinței de fond a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 54 A din 18 martie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția pentru conflicte de muncă și litigii

de muncă.

Instanța de apel a reținut că,

potrivit art. 480 C. civ., raportat la art. 1169 din același cod, reclamanta

avea obligația să depună la dosar, toate înscrisurile doveditoare în susținerea

acțiunii, cu referire la titlul de proprietate al imobilului revendicat,

certificatul de moștenitor, din care să rezulte gradul de rudenie cu foștii

proprietari, precum și acte privind modul de preluare a imobilului de către

stat, obligație pe care nu a îndeplinit-o.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

reclamanta a declarat recurs, fără, însă, a-l motiva, considerent pentru care,

prin decizia nr. 1694 din 4 martie 2005, secția civilă și de proprietate

intelectuală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, l-a constatat nul,

potrivit dispozițiilor art. 306 alin. (1) C. proc. civ.

La data de 20 martie 2005,

reclamanta C.P. a formulat cerere de revizuire a deciziei nr. 1694 din 4 martie

2005.

Prin decizia nr. 9190 din 14

noiembrie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire.

Instanța supremă a reținut în

considerentele deciziei astfel pronunțate, că prin decizia a cărei revizuire

s-a solicitat, nu a fost evocat fondul, condiție esențială și imperativ

prevăzută de dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ.

La data de 7 decembrie 2005,

reclamanta C.P. a declarat un nou recurs împotriva deciziei civile nr. 9190 din

14 noiembrie 2005, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, a deciziei civile nr. 1694 din 4 martie 2005, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a

deciziei nr. 54 A din 18 martie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București,

secția pentru conflicte de muncă și litigii de muncă și a sentinței nr. 438 din

9 decembrie 2003 a Tribunalului Ialomița, secția civilă.

Recursul este inadmisibil, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 129 din Constituția

României, revizuită,

„

împotriva hotărârilor judecătorești, părțile

interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile

legii”.

În raport cu principiul statuat prin

textul menționat, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință,

provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de

exercitarea acesteia în condițiile legii.

Ori, potrivit art. 328 alin. (1) C.

proc. civ., hotărârea pronunțată în revizuire este supusă căilor de atac

prevăzute pentru hotărârea revizuită.

Așadar, numai în cazul

contrarietății, recursul este admisibil și numai dacă a doua hotărâre a cărei

anulare se cere, este și ea susceptibilă de recurs.

Este de reținut în acest sens că,

prin dispozițiile art. 328 alin. (2) C. proc. civ., în redactarea în vigoare la

data pronunțării deciziei atacate, legiuitorul a statuat asupra posibilității

declarării recursului în toate cazurile în care revizuirea se cere pentru

contrarietate de hotărâri, cu excepția cazului în care instanța de revizuire

este Înalta Curte de Casație și Justiție, a cărei hotărâre este irevocabilă.

În cauză, completul de 9 judecători

a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care secția civilă

și de proprietate intelectuală a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a

pronunțat asupra unei cereri de revizuire, formulată de reclamanta C.P.

Hotărârea a cărei anulare s-a cerut,

în speță decizia civilă nr. 9190 din 14 noiembrie 2005, era irevocabilă și, în

consecință, nesusceptibilă de reformare pe calea exercitării unui nou recurs.

Se constată, așadar, că recursul declarat

nu este admisibil potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii

condiției prevăzute de art. 299 C. proc. civ., cu referire la existența unei

hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinată ca atare de

lege.

Ori, recunoașterea unei căi de atac,

în alte situații, decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o

încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului

constituțional al egalității în fața legii și a autorităților și, din acest

motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pe de altă parte, soluționarea

prezentului recurs, ce nu privește o cauză soluționată în primă instanță de secția

penală, excede competenței atribuite completului de 9 judecători, prin art. 24

din Legea nr. 304/2004, republicată.

Ori, normele procesuale privind

sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele

competenței atribuite prin lege, sunt de ordine publică, corespunzător

principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.

Drept urmare, neobservarea acestora

este sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea

lor.

Așadar, recursul nu este admisibil

nici potrivit legii speciale, așa încât excepția invocată se constată a fi

întemeiată.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de revizuenta C.P., ca

inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de revizuenta C.P. împotriva deciziei nr. 9190 din 14 noiembrie 2005,

pronunțată în dosarul nr. 4390/2005, al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală, deciziei nr. 1694 din 4 martie 2005,

pronunțată în dosarul nr. 11203/2004 al aceleiași secții, deciziei nr. 54/A din

18 martie 2004, pronunțată în dosarul nr. 388/CIV/2004, al Curții de Apel

București, secția pentru conflicte de muncă și litigii de muncă și sentinței nr.

438/F din 9 decembrie 2003, pronunțată în dosarul nr. 2239/2002 al Tribunalului

Ialomița, secția civilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 mai 2006.