ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3009/2006

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 173 din 25

aprilie 2005 Tribunalul Brașov a respins contestația formulată de

contestatoarea S.M., în contradictoriu cu intimata SC R. SRL Brașov, privind

Decizia nr. 388 din 17 decembrie 2004, emisă în temeiul Legii 10/2001.

Prima instanță, pentru a pronunța

această hotărâre, a reținut că, prin actele anexate notificării, contestatoarea

nu a dovedit că este persoană îndreptățită, potrivit prevederilor Legii

10/2001, la restituirea în natură a imobilului din Brașov.

Din extrasul de carte funciară depus

de aceasta nu rezultă dreptul său de proprietate anterior preluării imobilului

de către Statul Român, ci doar dreptul de proprietate al acestuia, conform

Decretului nr. 223/1974, înscris sub B+9, act nr. 482/1989.

S-a mai reținut că, deși intimata

i-a comunicat contestatoarei necesitatea completării dosarului cu o serie de

acte, aceasta, prin încălcarea prevederilor art. 22 lit. a) din Normele

metodologice de aplicare a Legii 10/2001, nu a făcut dovada depunerii în termen

a acestor acte.

De asemenea, instanța a apreciat că

nu se poate ajunge la concluzia admiterii contestației, deși înscrisurile au

fost depuse pe parcursul judecății, întrucât s-a depășit termenul imperativ

prevăzut de lege, iar pe de altă parte, s-ar eluda dispozițiile referitoare la

procedura administrativă, la care s-a raportat intimata atunci când a emis

decizia.

Contestatoarea a declarat apel

împotriva hotărârii.

Curtea de Apel Brașov, prin decizia

nr. 658/Ap din 10 octombrie 2005, a respins apelul, menținând astfel soluția

dată în primă instanță.

Contestatoarea a declarat recurs

împotriva deciziei pronunțate, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., respectiv faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea

și aplicarea greșită a legii.

Recursul se va admite pentru

considerentele următoare:

Este întemeiată critica formulată de

recurentă în sensul că, instanța de apela reținut în mod nelegal că „potrivit

dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, actele doveditoare ale dreptului

de proprietate, precum și în cazul moștenitorilor, cele care atestă această

calitate, vor fi depuse ca anexe la notificare, odată cu aceasta sau în termen

de cel mult 18 luni de la data intrării în vigoare a legii, deoarece acest text

a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, în sensul că aceste acte se pot

depune până la soluționarea notificării.

Or, cum legea nu distinge între

soluționarea pe cale administrativă sau judecătorească a notificării, iar

recurenta a depus o parte din acte pe parcursul judecății, făcând dovada

dreptului său de proprietate, instanța de apel, la data pronunțării hotărârii a

încălcat dispozițiile legale privind depunerea actelor doveditoare.

Recurenta contestatoare a depus

extrasul de carte funciară cu privire la imobilul în cauză, prin aceasta

imobilul fiind identificat, precum și faptul că, anterior trecerii sale în

proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1974, deși în extrasul de

carte funciară nu figura numele proprietarului anterior, SC R. SRL, în calitate

de deținător avea în evidența sa numele persoanei, respectiv V.M., căsătorită

S., de la care a fost preluat imobilul și trecut în administrarea SC R. SRL.

Cerința esențială prevăzută de lege

de a dovedi proprietatea s-a realizat prin extrasul de carte funciară, ce face

dovada dreptului de proprietate.

Totodată, contestatoarea a respectat

și cerințele art. 21 alin. (2) din legea menționată ce prevăd că notificarea

trebuie să cuprindă denumirea și adresa persoanei notificate, elementele de

identificare ale persoanei îndreptățite, elementele de identificare a bunului

solicitat și valoarea estimativă a acestuia, toate acestea fiind dovedite prin

extrasul C.F.

Contestatoarea și-a dovedit

calitatea de persoană îndreptățită, iar imobilul poate fi restituit în natură,

întrucât nu a fost vândut în baza Legii 112/1995, la dosar aflându-se copia

contractului de închiriere cu privire la acest imobil.

Față de cele reținute, se impune

admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și trimiterea cauzei la

aceeași instanță de fond pentru rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de S.M.

împotriva deciziei nr. 658/Ap din 10 octombrie 2005 a Curții de Apel Brașov,

secția civilă.

Casează decizia atacată și sentința

nr. 173/S din 25 aprilie 2005 a Tribunalului Brașov și trimite cauza spre

rejudecare la același tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 21 martie 2006.