ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1042/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1042/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

252 din 29 iunie 2009, Tribunalul Dolj - Secția civilă a respins contestația

reclamantului M.A.T.I., a admis, în parte, contestația reclamanților B.T., T.E.G.,

B.M.M., P.G., P.M. și S.G.D., a anulat în parte decizia nr. 111 din 30 mai 2006

emisă de pârâtul Spitalul Universitar CF Craiova, a dispus restituirea în

natură a imobilului clădire-spital, fost „Sanatoriu Dr. Marin Băculescu"

și a terenului pe care este amplasat acesta, în suprafață de 983,33 mp, cu

obligația menținerii destinației imobilului pe o perioadă de 5 ani, a stabilit dreptul

reclamanților la măsuri reparatorii în echivalent, în condițiile Titlului VII

din Legea nr. 247/2005, pentru diferența de teren de 2 256,67 mp și pentru construcția

demolată.

În fapt, în baza

Decretului nr. 302/1948 privind naționalizarea întreprinderilor sanitare

particulare a fost preluat, de la autorul reclamanților, imobilul situat în

Craiova, fosta str. Știrbei Vodă, măsura fiind pusă în executare conform proceselor-verbale

de predare-preluare din 02 noiembrie 1948 și din 24 decembrie 1948. În cuprinsul

acestor acte s-a consemnat că imobilul era compus din clădirea sanatoriului, cu

două corpuri și o dependință - clădire de cărămidă acoperită cu tablă și un

teren în suprafață de 3 240 mp.

Imobilul a intrat

inițial în patrimoniul Ministerului Sănătății, ulterior naționalizării edificându-se

de către stat, pe terenul preluat, mai multe construcții noi, clădirea fostului

sanatoriu „Dr. Marin Băculescu" fiind extinsă prin adăugarea unor noi

suprafețe construite și prin realizarea unor lucrări de consolidare. Imobilele

construcții au devenit actuala unitate sanitară Spitalul Universitar CF Craiova.

Prin protocolul de predare-preluare din 23 noiembrie 2001, acesteia i-a fost

transmis în administrare și terenul aferent Spitalului și Policlinicii CFR

Craiova, în suprafață totală de 4 225, 80 mp.

Reclamanții au

formulat notificarea nr. 3663/N/2001, soluționată de către pârât prin decizia

contestată, în sensul recunoașterii calității de persoane îndreptățite a reclamanților

B.T., T.E.G., B.M.M., P.G., P.M. și S.G.D.

Această decizie a

fost considerată nelegală în ce privește forma măsurilor reparatorii acordate

reclamanților. Astfel, toate cele trei expertize de specialitate efectuate de

experții desemnați de instanță, au concluzionat că suprafețele adăugate pe

verticală și orizontală la clădirea fostului sanatoriu nu depășesc 100% din

aria desfășurată a acestuia la data naționalizării. Primul raport a stabilit un

procent al suprafețelor nou adăugate de 86,69%, cel de-al doilea raport, de

31,35%, iar ultimul, de 71,58%, astfel că potrivit art. 19 din Legea nr. 10/2001

se impune retrocedarea clădirii spital, cu obligația instituită de art. 16 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001.

Nu poate fi primită

apărarea pârâtului, în sensul că în aria desfășurată a corpurilor noi adăugate,

sanatoriului, trebuia inclusă și suprafața policlinicii. Policlinica reprezintă

o construcție cu totul nouă, cu parter plus 6 nivele, cu intrare separată, care

nu poate fi considerată în niciun caz doar corp nou adăugat celui al

sanatoriului, construcția fiind distinctă de acesta și unită cu sanatoriul

numai printr-o pasarelă la nivelul etajului I.

Construcția

menționată în procesul-verbal de predare din anul 1948 ca având destinația de

„dependință", construită din cărămidă acoperită cu tablă „complet

deteriorată", nu se mai regăsește în prezent pe terenul preluat, în locul

său fiind edificată o altă construcție, astfel încât pentru această construcție,

reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent conform art.

18 lit. b) și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

S-a impus și

restituirea suprafeței de teren pe care este amplasată construcția spitalului,

respectiv 983,33 mp, reprezentând amprenta la sol a clădirii, conform schiței

anexe la raportul de expertiză, coroborată cu schița anexă la protocolul de

predare-primire încheiat între CNCF "CFR" SA - Regionala CFR Craiova,

anexa la inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al statului.

Pentru diferența de

teren, nu se poate dispune restituirea în natură, întrucât aceasta constituie

în prezent curtea interioară a spitalului, dar și a policlinicii, este ocupată

parțial de construcții autorizate edificate ulterior, poziționate în zone și pe

laturi diferite ale terenului - bloc alimentar, stație oxigen, morgă, laborator

patologic, depozit, garaje - și asigură accesul la aceste construcții.

Drept urmare, în

raport de dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, pentru

diferența de teren ce nu se restituie în natură, reclamanții sunt îndreptățiți

la măsuri reparatorii în echivalent.

Cât privește

întinderea terenului preluat de la autorul reclamanților, în niciunul din

actele doveditoare ale dreptului de proprietate depuse la dosar nu este

menționată o suprafață de teren mai mare decât cea de 3 240 mp, înscrisă în

procesul-verbal de predare-primire din 24 decembrie 1948. În ordonanța de

adjudecare din 31 iulie 1936, terenul este menționat ca având suprafața de 2 940

mp.

Prin decizia civilă nr.

327 din 26 noiembrie 2009, Curtea de Apel Craiova - Secția I civilă și pentru

cauze cu minori și de familie a admis apelul pârâtului, a schimbat sentința, a respins

acțiunea reclamanților, a respins apelul reclamanților, ca nefondat.

Curtea a reținut că,

prin restituirea în natură a construcției spital, prima instanță a încălcat dispozițiile

art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, conform cărora nu se pot restitui în

natură construcțiile cărora le-au fost adăugate noi corpuri a căror arie

desfășurată însumează 100% din aria desfășurată inițial.

Dispozițiile art. 19 alin.

(2) din lege prevăd că nu poate fi circumscrisă ipotezei prevăzute la alin. (1)

acea construcție căreia i-au fost adăugate, pe orizontală și/sau verticală, în

raport cu forma inițială, corpuri suplimentare ce au o utilizare independentă

de cea a suprafeței preluate, astfel că se restituie în natură foștilor

proprietari suprafața deținută în proprietate la data trecerii imobilului la

stat.

Din analiza

coroborată a celor trei expertize efectuate la tribunal și a actelor de la data

preluării, s-a constatat că sanatoriul era o construcție cu parter, pivniță și

o mansardă sau etaj. Primul expert a reținut că parterul avea suprafața de 774

mp, pivnița avea suprafața de 117 mp și mansarda avea 293 mp, în total

suprafața desfășurată inițială fiind de 1184 mp. Al doilea expert a

concluzionat că suprafața totală desfășurată a clădirii era de 1662 mp,

deoarece parterul avea 774 mp, pivnița avea 117 mp și etajul 771 mp. Cel de-al

treilea expert a reținut o suprafață desfășurată inițială de 1153 mp (127 mp

pivnița, 751 mp parterul și 274 mp etajul). Concluziile sale sunt conforme cu

cele expuse în expertiza extrajudiciară depusă la filele 2 și urm. din volumul

II al dosarului tribunalului.

Din analiza

comparativă a lucrărilor s-a reținut o suprafață desfășurată inițială a

clădirii cuprinsă între 1153 mp și 1184 mp.

La clădirea inițială

s-au executat lucrări de adăugire a unor noi corpuri și de extindere a celor

existente, experții stabilind că lucrările au constat în: refacerea subsolului

(pivnița având în prezent 104 mp, potrivit primului și celui de-al doilea

expert, și 93 mp, potrivit expertului S.); construirea unui corp la nord, cu

parter și etaj (care are în prezent 376 mp, potrivit primelor două expertize și

367 mp, potrivit celui de-al treilea expert); construirea unui etaj peste

clădirea fostului sanatoriu, cu o suprafață de 458 mp, potrivit celui de-al

treilea expert și 481 mp, potrivit măsurătorilor primului expert; edificarea

unor construcții noi, lipite de spital, cu destinația de grup electrogen cu

suprafața de 20,56 mp și tomograf cu suprafața de 40 mp. Alăturat spitalului a

fost edificată o clădire pentru policlinică, având 6 etaje.

Astfel, suprafața

actuală desfășurată a spitalului este cuprinsă între 1002 mp, cât s-a stabilit

prin primul raport de expertiză, și 978 mp, cât s-a stabilit prin ultima

lucrare. Alăturat spitalului și având legătură directă cu acesta, s-a construit

și un grup alimentar cu suprafața de 157 mp. S-a apreciat că această

construcție face parte din spital, cât timp în toate schițele anexe figurează

ca fiind lipită de clădirea principală și prin destinația sa deservește

indispensabil spitalul. Adăugând suprafața grupului alimentar, rezultă o

suprafață desfășurată actuală între 1159 mp (măsurătorile primului expert) și

1136 mp (potrivit măsurătorilor din lucrarea celui de-al treilea expert), ceea

ce ar reprezenta o cotă procentuală de 86%.

Tribunalul a făcut o

greșită analiză a probelor și a aplicat greșit dispozițiilor art. 19 alin. (2)

din Legea nr. 10/2001, în ceea ce privește includerea policlinicii în

construcțiile adăugate în raport cu forma inițială, considerând eronat că

aceasta constituie un corp suplimentar cu utilizare independentă de cea a

suprafeței preluate.

Policlinica

reprezintă un edificiu cu subsol, parter, 6 etaje, fiind legat de clădirea

spitalului printr-o pasarelă și prin subsol, iar prin adăugarea suprafeței sale

desfășurate, se depășește procentul de 100% impus de lege și nu se poate

dispune restituirea în natură.

Policlinica nu poate

fi considerată construcție corp suplimentar cu utilizare independentă, întrucât

între policlinică și spital există interdependență funcțională, modul de

organizare a spitalului și de desfășurare a activității medicale fiind legat de

utilizarea policlinicii pentru internarea bolnavilor și tratarea lor ulterior

externării.

Apărarea

reclamanților referitoare la independența celor două corpuri de clădire

datorită sensului diferit al termenilor de spital și policlinică, nu poate fi

argument în respingerea apelului pârâtului, deoarece, dincolo de sensul literar

al termenilor, instanța trebuia să aibă în vedere modul în care sunt construite

cele două corpuri, modul în care sunt utilizate, ceea ce constituie un aspect

de fapt, diferit de la o speță la alta.

S-a dovedit că

policlinica face parte integrantă din spital din punct de vedere funcțional, că

este legată constructiv de clădirea principală și că este inclusă în structura

organizatorică a acestuia, conform organigramei aprobate prin Ordinul

Ministerului Transporturilor nr. 1520 din 15 decembrie 2008.

Mai mult, în clădirea

cu 6 etaje a policlinicii funcționează anumite cabinete sau structuri care

deservesc direct spitalul și anume: stația de sterilizare a spitalului,

laboratorul de analize medicale, baza de tratament, laboratorul de radiologie,

centrala termică, biroul de evidență medicală, aparatul administrativ, ceea ce

consolidează ideea că policlinica nu funcționează independent, ci în strânsă

legătură cu spitalul.

Ca urmare, incluzând

și clădirea policlinicii în suprafața desfășurată actuală a clădirii ce a fost

preluată de la autorul reclamanților, s-a constatat că, potrivit art. 19 din

Legea nr. 10/2001, nu se poate dispune restituirea în natură, construcțiile

adăugate la clădirea inițială depășind 100%.

Pentru a respinge

apelul reclamanților, curtea a reținut că, la data preluării imobilului, exista

pe teren o construcție anexă cu destinația de magazii și șopron de trăsuri, în

suprafață de 360 mp, aflată în stare avansată de degradare, care a fost

demolată. Pe locul acesteia s-a edificat în baza unei autorizații de construire

din anul 1967 o construcție cu suprafața de 273,40 mp, cu destinația de

magazie, laborator anatomie, laborator patologie, radiologie.

Critica

apelanților-reclamanți în sensul că această construcție s-a edificat cu

materiale rezultate din demolarea vechilor magazii, ceea ce ar impune

restituirea, a fost considerată nefondată. Din raportul expertului S. a

rezultat că actuala construcție are structura și fundații de beton, zidărie din

cărămidă, tavan din beton armat, șarpantă și grinzi de lemn, învelitoare din

tablă, tâmplărie din lemn, metal și PVC, instalații electrice, apă, canal, gaze

și încălzire centrală. Mai mult, în procesul-verbal din 24 decembrie 1948 se

identifică dependința ca fiind clădire din cărămidă acoperită cu tablă, complet

deteriorată.

În condițiile în care

actuala construcție a fost edificată la circa 20 ani de la data preluării, când

clădirea existentă atunci era complet deteriorată și față de materialele din

care este executată, este evident că nu se putea recupera din demolări beton

pentru fundații și structură, beton armat pentru tavan, grinzi din lemn și alte

materiale. Așadar, actuala anexă reprezintă o construcție nouă, diferită de cea

demolată, caz în care nu se poate dispune restituirea în natură către proprietari,

dispozițiile art. 10 din Legea nr. 10/2001 fiind corect aplicate de tribunal.

Au fost considerate

nefondate criticile referitoare la întinderea suprafeței de teren ce se impunea

a se restitui. Cum soluția primei instanțe de restituire în natură a construcției

spitalului a fost schimbată, iar întregul teren este ocupat de construcții și

de căi de acces către acestea, fiind necesar bunei funcționări a instituției,

restituirea în natură nu poate fi dispusă în raport de prevederile din Legea nr.

10/2001, deoarece terenul solicitat nu este liber.

Acordarea de măsuri

reparatorii în echivalent pentru suprafața de 3240 mp este în concordanță cu

actele depuse la dosar.

Potrivit art. 24 din

Legea nr. 10/2001, în absența unor probe contrare, întinderea dreptului de

proprietate se prezumă a fi cea din actele normative sau de autoritate prin

care s-a dispus măsura preluării abuzive.

În speță, în

procesul-verbal de predare-primire din 24 decembrie 1948, este înscrisă aceeași

suprafață de 3240 mp, iar din ordonanța de adjudecare din 31 iulie 1936, care

constituie titlul autorului pentru teren, a rezultat o suprafață de 2940 mp.

Susținerea

apelanților-reclamanți în sensul că actuala amplasare a terenului nu a suferit

modificări în timp, ceea ce ar crea o prezumție de proprietate asupra întregii

suprafețe, nu este în spiritul dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001, cât

timp nici din actele de proprietate și nici din anul de preluare nu rezultă că

autorul a avut suprafața solicitată de apelanți.

Prin decizia civilă nr.

1472 din 18 februarie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis

recursul reclamanților, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe.

S-a reținut că

restituirea în natură a clădirii spital face parte din obiectul cererii de

chemare în judecată, așa încât, având în vedere și această pretenție la

pronunțarea soluției de respingere a acțiunii reclamanților, instanța de apel a

respectat limitele cererii deduse judecății, așa cum prevăd dispozițiile art. 129

alin. (6) C. proc. civ.

Pentru a se pronunța

asupra cererii de restituire în natură a imobilului în litigiu, instanța era

obligată, în raport de prevederile art. 19 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001,

să stabilească dacă acest imobil a suferit adăugiri (pe orizontală și/sau

verticală, în raport cu forma inițială), care este natura acestora (noi corpuri

sau corpuri suplimentare de sine stătătoare) și procentul cu care eventualele

corpuri noi adăugate depășesc suprafața desfășurată inițial.

S-a reținut, pentru

determinarea câmpului de aplicare a art. 19 alin. (1) că se impune corelarea

acestui text cu norma de la alin. (2), care prevede că, în situația

imobilelor-construcții cărora le-au fost adăugate, pe orizontală și/sau

verticală, în raport cu forma inițială, corpuri suplimentare de sine

stătătoare, foștilor proprietari sau, după caz, moștenitorilor acestora, li se

restituie, în natură, suprafața deținută în proprietate la data trecerii în

proprietatea statului.

Instanța de apel a

reținut, pe baza rapoartelor de expertiză că, la clădirea inițială, s-au

executat lucrări de adăugire a unor noi corpuri și de extindere a celor

existente, constând în: refacerea subsolului; construirea unui corp la nord, cu

parter și etaj; construirea unui etaj peste clădirea fostului sanatoriu;

edificarea unor construcții noi, lipite de spital, cu destinația grup

electrogen și tomograf; edificarea, alăturat spitalului, a unei clădiri cu

destinația de policlinică, având 6 etaje.

Referitor la

policlinică, s-a reținut că aceasta nu constituie corp suplimentar de sine

stătător în înțelesul art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, ci ea trebuie

inclusă în construcțiile adăugate în raport cu forma inițială a clădirii

preluate, deoarece între cele două corpuri de clădire există interdependență

constructivă, policlinica fiind legată de clădirea spitalului "printr-o

pasarelă și prin subsol", precum și interdependență funcțională.

Existența subsolului

comun al celor două corpuri de clădire (cel inițial, cu destinația de spital și

cel nou, cu destinația de policlinică) nu a fost, însă, justificată de instanța

de apel cu trimitere la probele administrate și nici nu rezultă din expertizele

efectuate în cauză.

Or, este esențial de

știut dacă cele două corpuri în discuție au subsol comun, pentru că un atare

element constructiv este de natură a face diferența dintre corpuri noi

adăugate, în sensul art. 19 alin. (1) și corpuri suplimentare de sine

stătătoare, în sensul art. 19 alin. (2), indicând posibilitatea ca cele două

corpuri să fie edificate pe o fundație comună, ceea ce ar înlătura orice dubiu

cu privire la existența unei singure construcții.

Cu ocazia

rejudecării, s-a dispus a se lămuri situația de fapt referitoare la

interdependența constructivă dintre policlinica și spital, mai exact care sunt

elementele de legătură constructivă dintre policlinica și clădirea-spital, dacă

policlinica este legată de clădirea spitalului și prin subsol, respectiv dacă

cele două corpuri de construcții au fundație comună.

S-a dispus a se

proceda la completarea probatoriului prin efectuarea unui supliment de

expertiză sau a unei noi expertize tehnice construcții, care să aibă în vedere

toate înscrisurile probatorii administrare de părți în legătură cu edificarea

policlinicii, inclusiv autorizația pentru executare lucrări nr. 46 din 20

februarie 1976 și memoriul tehnic justificativ pentru lucrările de organizare

șantier pentru investițiile Policlinica și Staționar Craiova.

În funcție de

situația de fapt stabilită, instanța de trimitere urmează a aprecia asupra legalității

sentinței de fond, din perspectiva dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 10/2001,

identificând care dintre alin. (1) și (2) ale acestui text legal este aplicabil

speței, sens în care va avea în vedere și explicitarea conținutului acestora de

la pct. 19.1 și pct. 19.2 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr.

10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007.

În măsura în care se

va reține și o interdependență funcțională între cele două corpuri de clădire,

instanța de trimitere va trebui să explice relevanța acesteia în delimitarea

ipotezelor pe care le reglementează alin. (1) și (2) din art. 19 al Legii nr. 10/2001,

prin raportare la prevederile acestor alineate, dar și la prevederile pct. 19.1

și pct. 19.2 din Normele de aplicare unitară a legii.

Prin decizia civilă nr.

358 din 15 noiembrie 2011, Curtea de Apel Craiova - Secția I civilă și pentru cauze

cu minori și de familie a admis apelul pârâtului, a schimbat sentința, în

sensul că, a respins acțiunea reclamanților, a respins apelul reclamanților B.M.M.,

P.M., S.G.D., respectiv reclamanților moștenitori B.T., P.G.

În drept, au fost

avute în vedere dispozițiile art. 19 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001,

republicată.

Din concluziile

raportului de expertiză tehnică întocmit în completare, necontestate, a rezultat

că policlinica și corpul de sud al spitalului sunt independente din punct de

vedere constructiv, neavând fundație comună, între cele două clădiri existând

doar rosturi de tasare și dilatare.

Este evident că

existența unei fundații comune poate fi pusă în discuție doar în ipoteza în

care au fost edificate corpuri noi de clădire pe verticală, nu și în situația

în care acestea s-au adăugat pe orizontală, ulterior preluării abuzive.

Cu privire la

caracterul de corpuri suplimentare de sine stătătoare, această noțiune se

analizează în raport de posibilitatea utilizării funcționale independente față

de construcția inițială.

În cauză, între

policlinică și spital există interdependență funcțională, ambulatoriul de

specialitate făcând parte integrantă din spital, aspect evidențiat inclusiv de

organigrama aprobată prin Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 1520 din 15

decembrie 2008, cele două corpuri de clădire fiind legate din punct de vedere

constructiv, prin pasarelă și prin subsol.

În plus, în clădirea

cu 6 etaje a policlinicii funcționează cabinete sau structuri care deservesc

direct spitalul: stația de sterilizare, laboratorul de analize medicale, baza

de tratament, laboratorul de radiologie, centrala termică, biroul de evidență

medicală,și aparatul administrativ, ceea ce înseamnă că policlinica face parte

integrantă din spital, și nu are o funcționare independentă.

Curtea a apreciat,

astfel că policlinica nu reprezintă un corp suplimentar de sine stătător, în

accepțiunea Legii nr. 10/2001, și ca atare, foștii proprietari nu sunt

îndreptățiți la restituirea în natură a construcției deținută în proprietate la

data preluării de către stat, întrucât dispozițiile art. 19 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001 nu sunt incidente.

Ulterior preluării

abuzive a bunului imobil din patrimoniul autorului reclamanților, cu destinația

de sanatoriu, compus din parter, pivniță și etaj, au fost edificate adăugiri de

noi corpuri și extinderi a celor existente, constând în: refacerea subsolului,

construirea unui corp de nord, compus din parter și etaj; construirea unui etaj

peste clădirea fostului sanatoriu; edificarea unor construcții noi cu destinația

de grup electrogen și tomograf; edificarea unei clădiri cu destinația de

policlinică, având 6 etaje; construirea unui grup alimentar, lipit de clădirea

principală. Experții desemnați în fazele procesuale anterioare au concluzionat,

în sensul că aria însumată a tuturor acestor construcții edificate ulterior

preluării abuzive depășește 100/% din suprafața desfășurată inițial.

Având în vedere

dispozițiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, așa cum au fost

explicitate prin Normele metodologice de aplicare a legii, aprobate prin H.G. nr.

250/2007, potrivit cărora nu se pot restitui în natură acele construcții

cărora, prin transformările survenite, în raport cu forma inițială, le-au fost

adăugate corpuri de zidărie sau volume din alte materiale, ce reprezintă 100%

raportat la aria desfășurată existentă la data preluării, reclamanții sunt

exceptați de la restituirea în natură, fiind îndreptățiți la acordarea de

măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

În ce privește anexa

edificată pe o suprafață de tren de 360 mp, care, anterior trecerii în

proprietatea statului, avea destinația de magazie și șopron de trăsuri, reconstruită

în anul 1967, cu destinația actuală de magazie, laborator anatomie, laborator

patologie și radiologie, față de concluziile raportului de expertiză întocmit

de exp. tehnic S., rezultă că aceasta reprezintă o construcție nouă, diferită

total de cea demolată, aspect care o exclude de la restituirea în natură,

potrivit art. 18 lit. b) din Legea nr. 10/2001.

Susținerea

apelanților-reclamanți, potrivit căreia noua construcție s-ar fi edificat prin

folosirea materialelor recuperate din vechea construcție, nu poate fi primită,

având în vedere starea avansată de degradare a acesteia, menționată în procesul-verbal

de preluare din 2 noiembrie 1948.

Întinderea suprafeței

de teren preluată de la autorul reclamanților a fost reținută corect ca fiind

de 3240 mp. Această concluzie este concordantă cu mențiunile din procesul

verbal de predare-primire din 24 decembrie 1948, iar reclamanții, cărora le

revenea sarcina unei eventuale probe contrare, nu au produs dovezi în sensul

celor susținute prin motivele de apel.

Faptul că, în

prezent, expertul a identificat o suprafață mai mare, de 4225 mp, ca făcând

parte din incinta spitalului, nu poate justifica acordarea de măsuri

reparatorii în raport cu actuala întindere a terenului, fiind verosimilă ideea

că limitele proprietății au suferit modificări în timp.

În același sens sunt

și dispozițiile art. 24 alin. (1) din legea specială, potrivit cărora, în

absența oricăror probe contrare, existența și întinderea dreptului de

proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate

prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau aceasta a fost pusă în executare.

Împotriva deciziei instanței

de apel au declarat cerere de recurs la data de 16 decembrie 2011,

reclamanții B.M.M., P.M.,

S.G.D., P.G. și B.T. - decedat, continuat de moștenitorul său B.G.A., prin care

au invocat următoarele aspecte de pretinsă nelegalitate:

Instanța a acordat

mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut - art. 304 pct. 6 C. proc.

civ. - s-a susținut pe acest temei încălcarea de către instanța de apel a

principiului disponibilității, în virtutea căruia reclamantul este cel care

stabilește limitele judecații.

Prin art. 129 alin. (6)

C. proc. civ. se statuează că, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai

asupra obiectului cererii deduse judecații.

La termenul de judecata

din 02 februarie 2009, reclamanții au înțeles să-și restrângă acțiunea și să

renunțe la cererea de restituire în natura a suprafeței de teren de 703.62 mp

si a construcțiilor aferente acestei suprafețe, respectiv policlinica, bloc

alimentar, morga/stație oxigen, grup electrogen și tomograf, considerând ca aceste

construcții au fost edificate de pârât, cu obținerea tuturor autorizațiilor

impuse de lege.

Total suprafața

construcții desfășurate, 3.656,64 mp, pentru care nu au mai solicitat

retrocedarea in natura.

În contextul in care

reclamanții au înțeles sa renunțe la cererea de restituire în natura a acestei suprafețe

de teren și a construcțiilor aferente acestei suprafețe iar apelul intimatei

vizează numai aceasta clădire, instanța de apel a încălcat, prin soluția

pronunțata, principiul disponibilității.

Hotărârea pronunțată

a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită legii - art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. - instanța de apel a soluționat cauza ignorând însăși esența Legii nr. 247/2005

și a Legii nr. 10/2001, caracterul sacru si intangibil al dreptului de proprietate

și principiul de baza al legii de retrocedare, restituirea in natura a

imobilelor.

Instanța de apel a

aplicat în mod incorect dispozițiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

republicată, și le-a dat acestora o interpretare proprie, ignorând un aspect de

esența și anume principiul interpretării legii in spiritul și in litera sa.

Este incorecta

afirmația instanței de apel, potrivit căreia experții desemnați în fazele

procesuale anterioare au concluzionat în sensul ca aria însumata a tuturor acestor

construcții edificate ulterior preluării abuzive depășește 100% din suprafața

desfășurată inițial. Înalta Curte de Casație și Justiție a consemnat în Decizia

nr. 1472 din 18 februarie 2011 că toate cele trei expertize de specialitate

efectuate de experții au concluzionat ca suprafețele adăugate pe verticala și

orizontala la clădirea fostului sanatoriu nu depășesc 100% din aria desfășurata

la acesta la data naționalizării, astfel ca, potrivit art. 19 din Legea nr. 10/2001

se impune retrocedarea clădirii spital, cu obligația instituita de art. 16 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001.

Inițial, instanța de

apel adaugă si clădirea policlinicii la suprafața desfășurată actuală a clădirii

si constată că nu se poate dispune restituirea în natură, construcțiile adăugate

la clădirea inițială depășind 100%. Nu se arată în baza cărui probatoriu

instanța a ajuns la aceasta concluzie și ce relevanta mai aveau expertizele existente

la dosar și necontestate in apel de către intimata. Procentul reprezentând

corpuri adăugate pe orizontala sau pe verticala la clădirea sanatoriului nu pot

fi în cel mai rău caz decât media de suprafețe nou adăugate, stabilita de cele

trei expertize, adică 63,20%.

Reparația capitală la

sanatoriu nu se circumscrie ipotezei prevăzute la art. 19.1 din Legea nr. 10/2001,

respectiv adăugări de corpuri noi pe orizontala sau verticala. De asemenea,

conform aceluiași art. 19.2. nu se circumscriu ipotezei prevăzute de 19.1

corpurile suplimentare cu utilizare independenta.

Normelor la Legea nr. 10/2001, publicate M.O nr. 324 din 14 mai 2003, cu privire la teren, instituie în

favoarea proprietarilor prezumția de preluare abuziva în cazul in care imobilul

respectiv se regăsește în patrimoniul statului, după data invocată ca fiind

data preluării bunului, fără însă sa existe acte doveditoare de preluare.

În conformitate cu

înscrisurile și cu rezultatele tuturor experților terenul descris în Ordonanța

din 1936 și suprafața de teren actual ocupata de Spitalul Clinic CF Craiova se

suprapun. În conformitate cu schița obținută de la Arhivele Primăriei Craiova, rezultă că proprietatea și-a păstrat limitele istorice.

Recurenții-reclamanți

au invocat nelegalitatea deciziei si cu privire la căile de acces și servituțile

de trecere, in raport cu prevederile Legii nr. 10/2001, precum si cu

prevederile art. 755 si urm. C. civ.

Cercetarea la fata

locului din data de 26 martie 2009 a evidențiat faptul ca Policlinica și

Sanatoriul au intrări complet separate, direct din str. Știrbei Voda, dublate

de o cale de rulare auto. În plus, policlinica dispune de o ieșire suplimentară,

dependentă la curtea interioara a Spitalului și la clădirile accesorii. Terenul

nu este afectat de servituți legale sau amenajări de utilitate publică, așa cum

sunt ele descrise de art. 10.1. și 10.3. din Normele metodologice la Legea nr. 10/2001.

În cauză, nu se pune

problema unor servituți legale, ci a unei servituți de trecere, neprevăzută de

Legea nr. 10/2001, cu modificările ulterioare, ca impediment la retrocedare.

Au invocat nelegalitatea

deciziei și cu privire la imobilul având destinația dependința în raport cu

prevederile art. 19 din Legea nr. 10/2001. În mod greșit, instanțele anterioare

au considerat ca pentru imobilul având destinația de "dependința" nu s-a

făcut dovada susținerilor, în sensul ca noul corp de clădire amplasat pe locul

fostei "dependințe", demolată ulterior preluării abuzive, ar fi fost

construit cu materiale recuperate de la construcția veche.

În realitate,

construcția clădire anexa care includea spălătorie, arhiva, garaj, autoambulanțe

depozit de utilaj a fost reconstruita pe vechiul amplasament, pe același

amplasament, prin recuperări de materiale. În susținerea argumentelor sunt

chiar înscrisuri depuse chiar de parată, memoriul general din 22 iulie 2967 si procesul-verbal

din 09 septembrie 1980.

Recursul este

nefondat.

Instanța nu a acordat

mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut și pe temeiul dispozițiilor art.

304 pct. 6 C. proc. civ., nu poate fi primită nici o critică de nelegalitate,

pentru următoarele considerente:

Înalta Curte de

Casație și Justiție a dezlegat deja această chestiune, sub puterea

dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., reținând în cuprinsul deciziei

de casare că restituirea în natură a clădirii spital face parte din obiectul

cererii de chemare în judecată, așa încât, având în vedere și această pretenție

la pronunțarea soluției, instanța de apel a respectat limitele cererii deduse

judecății, așa cum prevăd dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ.

Faptul că

recurenții-reclamanți au renunțat la cererea de restituire în natură a

policlinicii, prin precizarea de acțiune făcută la data de 02 februarie 2009,

nu a împiedicat instanța să rețină, sub motiv că și-ar depăși limitele

investirii, faptul că și policlinica constituie un corp adăugat clădirii

inițiale, care face corp comun cu aceasta și care trebuie luat în calcul la

stabilirea procentului ce depășește aria desfășurată inițial.

Instanța supremă a

statuat totodată că, pentru a se pronunța asupra cererii de restituire în

natură a imobilului preluat de stat de la autorii reclamanților, instanța era

obligată, în raport de prevederile art. 19 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001,

să stabilească dacă acest imobil a suferit adăugiri (pe orizontală și/sau

verticală, în raport cu forma inițială), care este natura acestora (noi corpuri

sau corpuri suplimentare de sine stătătoare) și procentul cu care eventualele

corpuri noi adăugate depășesc suprafața desfășurată inițial.

Pentru situația

imobilelor-construcții cărora le-au fost adăugate, pe orizontală și/sau

verticală, în raport cu forma inițială, corpuri suplimentare de sine

stătătoare, foștilor proprietari sau, după caz, moștenitorilor acestora, li se

restituie, în natură, suprafața deținută în proprietate la data trecerii în

proprietatea statului.

Pentru aceasta, în

mod explicit, în vederea determinării corecte a formei de reparație cuvenite

reclamanților, s-a cerut instanței de fond să stabilească, pe baza probelor

administrate, dacă imobilul-construcție preluat de stat de la autorii

reclamanților a suferit ulterior modificări, respectiv dacă i-au fost adăugate,

pe orizontală și/sau pe verticală, în raport de forma inițială, corpuri noi și

dacă acestea reprezintă sau nu corpuri suplimentare de sine stătătoare, iar în

măsura în care nu sunt de sine stătătoare, care este procentul reprezentând

aria lor desfășurată, raportat la aria desfășurată existentă la data preluării.

Din concluziile

raportului de expertiză tehnică întocmit în completare, necontestate, respectiv

înscrisurile administrate în cauză, s-a stabilit, pe de o parte, că policlinica

și corpul de sud al spitalului sunt independente din punct de vedere

constructiv, neavând fundație comună, și, pe de altă parte, că noțiunea de

corpuri suplimentare de sine stătătoare se analizează în raport de

posibilitatea utilizării funcționale independente față de construcția inițială.

S-a constatat astfel

că între policlinică și spital există interdependență funcțională, ambulatoriul

de specialitate făcând parte integrantă din spital, aspect evidențiat de organigrama

aprobată prin Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 1520 din 15 decembrie 2008.

În plus, în clădirea cu 6 etaje a policlinicii funcționează cabinete sau

structuri care deservesc direct spitalul: stația de sterilizare, laboratorul de

analize medicale, baza de tratament, laboratorul de radiologie, centrala

termică, biroul de evidență medicală,și aparatul administrativ, ceea ce

înseamnă că policlinica face parte integrantă din spital, și nu are o

funcționare independentă.

În raport de situația

de fapt, pe deplin stabilită în cauză, s-a apreciat corect că policlinica nu

reprezintă un corp suplimentar de sine stătător, în accepțiunea Legii nr. 10/2001,

și ca atare, recurenții-reclamanți nu sunt îndreptățiți la restituirea în

natură a construcției deținută în proprietate la data preluării de către stat,

întrucât dispozițiile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 nu sunt

incidente.

S-a stabilit totodată

că ulterior preluării abuzive a bunului imobil din patrimoniul autorului

reclamanților, cu destinația de sanatoriu, au fost edificate adăugiri de noi

corpuri și extinderi a celor existente - constând în refacerea subsolului,

construirea unui corp de nord, compus din parter și etaj; construirea unui etaj

peste clădirea fostului sanatoriu; edificarea unor construcții noi cu

destinația de grup electrogen și tomograf; edificarea unei clădiri cu

destinația de policlinică, având 6 etaje; construirea unui grup alimentar,

lipit de clădirea principală - aria însumată a tuturor acestor construcții

depășind 100 % din suprafața desfășurată inițial.

S-au avut în vedere

dispozițiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, așa cum au fost

explicitate prin Normele metodologice de aplicare a legii, aprobate prin H.G. nr.

250/2007, potrivit cărora nu se pot restitui în natură acele construcții

cărora, prin transformările survenite, în raport cu forma inițială, le-au fost

adăugate corpuri de zidărie sau volume din alte materiale, ce reprezintă 100%

raportat la aria desfășurată existentă la data preluării, ceea ce înseamnă că

recurenții-reclamanți sunt exceptați de la restituirea în natură, fiind

îndreptățiți la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile

Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Cât timp situația

cauzei pendinte se suprapune uneia din ipotezele prescrise de Legea nr. 10/2001,

pentru care s-a și stabilit o soluție legală expresă, nu se mai poate susține

că instanța de apel ar fi soluționat cauza ignorând însăși esența Legii nr. 247/2005

și a Legii nr. 10/2001, dar și caracterul sacru si intangibil al dreptului de

proprietate și principiul de baza al legii de retrocedare, restituirea in

natura a imobilelor.

Este corecta

afirmația instanței de apel, potrivit căreia experții desemnați în fazele

procesuale anterioare au concluzionat în sensul ca aria însumata a tuturor

construcțiilor edificate ulterior preluării abuzive depășește 100% din

suprafața desfășurată inițial, întrucât instanța a adăugat si clădirea

policlinicii la suprafața desfășurată actuală a clădirii si a constatat corect

că nu se poate dispune restituirea în natură, construcțiile adăugate la

clădirea inițială depășind 100%.

În dezvoltarea

motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenții au invocat

interpretarea greșită a probelor administrate pe aspectul stabilirii întinderii

suprafeței de teren preluată de către stat de la autorii lor și a

construcțiilor adăugate clădirii preluate, cu consecințe în planul determinării

procentului cu care acestea depășesc aria desfășurată inițial.

Trebuie precizat încă

o dată că interpretarea dată probelor constituie o chestiune de fapt care nu

justifică invocarea motivului de recurs bazat pe denaturarea actului juridic

dedus judecății (art. 304 pct. 8) și nici a altuia dintre cele expres și

limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. pentru exercitarea controlului

judiciar în recurs. Modul în care instanța de apel a interpretat probele

administrate și a stabilit pe baza acestora o anumită situație de fapt nu mai

constituie motiv de recurs în actuala reglementare a art. 304 C. proc. civ. Aceasta

deoarece, pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., singurul care permitea cenzurarea

în recurs a modului de apreciere a probelor în faza procesuală anterioară, a

fost abrogat la data de 02 mai 2001, odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 138/2000,

deci cu mult înainte de pronunțarea deciziei atacate.

Prin urmare, se

impune ca încă o dată să se precizeze expres că toate criticile prin care

recurenții aduc în discuție probele administrate, tinzând la reaprecierea

acestora în vederea determinării unei alte situații de fapt decât cea reținută

de instanța de apel, nu mai pot fi cercetate în recurs.

Criticile referitoare

la întinderea suprafeței de teren preluată de la autorul reclamanților nu pot

fi primite, cât timp, pe de o parte, suprafața reținută de 3240 mp este

concordantă cu mențiunile din procesul verbal de predare-primire din 24

decembrie 1948, iar, pe de altă parte, reclamanții, cărora le revenea sarcina

unei eventuale probe contrare, nu au produs dovezi în sensul celor susținute

prin motivele de recurs.

Faptul că, în

prezent, expertul a identificat o suprafață mai mare, de 4225 mp, ca făcând

parte din incinta spitalului, nu poate justifica acordarea de măsuri

reparatorii în raport cu actuala întindere a terenului, fiind verosimilă ideea

că limitele proprietății au suferit modificări în timp.

În mod corect, sub

acest aspect au fost avute în vedere dispozițiile art. 24 alin. (1) din legea

specială, potrivit cărora, în absența oricăror probe contrare, existența și

întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul

normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau

aceasta a fost pusă în executare.

Prezumția de

proprietate instituită de lege privește suprafețele din actele de preluare, în

absența unor probe contrarii, iar nu situația de fapt a imobilului existentă în

prezent, cum susțin recurenții-reclamanți.

Nu poate fi primită

nici o critică de nelegalitate a deciziei cu privire la anexa edificată pe o

suprafață de teren de 360 mp, care, anterior trecerii în proprietatea statului,

avea destinația de magazie și șopron de trăsuri, reconstruită în anul 1967, cu

destinația actuală de magazie, laborator anatomie, laborator patologie și

radiologie, față de situația de fapt pe deplin stabilită de instanța anterioară

- aceasta reprezintă o construcție nouă, diferită total de cea demolată -

respectiv dispozițiile art. 18 lit. b) din Legea nr. 10/2001.

Cum soluția primei

instanțe de restituire în natură a construcției spitalului a fost schimbată,

iar întregul teren este ocupat de construcții și de căi de acces către acestea,

fiind necesar bunei funcționări a instituției, restituirea în natură nu poate

fi dispusă în raport de prevederile din Legea nr. 10/2001, deoarece terenul

solicitat nu este liber.

Este motivul pentru

care nu sunt întemeiate criticile recurenților-reclamanți referitoare la

servituțile de trecere și la semnificația lor la stabilirea modalității

concrete de restabilire a situației anterioare pentru foștii proprietari sau

moștenitorii acestora, în privința terenului în litigiu.

Pentru

toate aceste considerente de fapt și de drept, în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamanților, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanții B.M.M., P.M., S.G.D., P.G. și B.T. -

decedat, continuat de moștenitorul său B.G.A. împotriva deciziei nr. 358 din 15

noiembrie 2011 a Curții de Apel Craiova - Secția I civilă și pentru cauze cu

minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 februarie 2013.