ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1042/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 252 din 29 iunie 2009, Tribunalul Dolj - Secția civilă a respins contestația reclamantului M.A.T.I., a admis, în parte, contestația reclamanților B.T., T.E.G., B.M.M., P.G., P.M. și S.G.D., a anulat în parte decizia nr. 111 din 30 mai 2006 emisă de pârâtul Spitalul Universitar CF Craiova, a dispus restituirea în natură a imobilului clădire-spital, fost „Sanatoriu Dr. Marin Băculescu" și a terenului pe care este amplasat acesta, în suprafață de 983,33 mp, cu obligația menținerii destinației imobilului pe o perioadă de 5 ani, a stabilit dreptul reclamanților la măsuri reparatorii în echivalent, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru diferența de teren de 2 256,67 mp și pentru construcția demolată.

În fapt, în baza Decretului nr. 302/1948 privind naționalizarea întreprinderilor sanitare particulare a fost preluat, de la autorul reclamanților, imobilul situat în Craiova, fosta str. Știrbei Vodă, măsura fiind pusă în executare conform proceselor-verbale de predare-preluare din 02 noiembrie 1948 și din 24 decembrie 1948. În cuprinsul acestor acte s-a consemnat că imobilul era compus din clădirea sanatoriului, cu două corpuri și o dependință - clădire de cărămidă acoperită cu tablă și un teren în suprafață de 3 240 mp. Imobilul a intrat inițial în patrimoniul Ministerului Sănătății, ulterior naționalizării edificându-se de către stat, pe terenul preluat, mai multe construcții noi, clădirea fostului sanatoriu „Dr.

Marin Băculescu" fiind extinsă prin adăugarea unor noi suprafețe construite și prin realizarea unor lucrări de consolidare. Imobilele construcții au devenit actuala unitate sanitară Spitalul Universitar CF Craiova. Prin protocolul de predare-preluare din 23 noiembrie 2001, acesteia i-a fost transmis în administrare și terenul aferent Spitalului și Policlinicii CFR Craiova, în suprafață totală de 4 225, 80 mp. Reclamanții au formulat notificarea nr. 3663/N/2001, soluționată de către pârât prin decizia contestată, în sensul recunoașterii calității de persoane îndreptățite a reclamanților B.T., T.E.G., B.M.M., P.G., P.M. și S.G.D. Această decizie a fost considerată nelegală în ce privește forma măsurilor reparatorii acordate reclamanților.

Astfel, toate cele trei expertize de specialitate efectuate de experții desemnați de instanță, au concluzionat că suprafețele adăugate pe verticală și orizontală la clădirea fostului sanatoriu nu depășesc 100% din aria desfășurată a acestuia la data naționalizării. Primul raport a stabilit un procent al suprafețelor nou adăugate de 86,69%, cel de-al doilea raport, de 31,35%, iar ultimul, de 71,58%, astfel că potrivit art. 19 din Legea nr. 10/2001 se impune retrocedarea clădirii spital, cu obligația instituită de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Nu poate fi primită apărarea pârâtului, în sensul că în aria desfășurată a corpurilor noi adăugate, sanatoriului, trebuia inclusă și suprafața policlinicii.

Policlinica reprezintă o construcție cu totul nouă, cu parter plus 6 nivele, cu intrare separată, care nu poate fi considerată în niciun caz doar corp nou adăugat celui al sanatoriului, construcția fiind distinctă de acesta și unită cu sanatoriul numai printr-o pasarelă la nivelul etajului I. Construcția menționată în procesul-verbal de predare din anul 1948 ca având destinația de „dependință", construită din cărămidă acoperită cu tablă „complet deteriorată", nu se mai regăsește în prezent pe terenul preluat, în locul său fiind edificată o altă construcție, astfel încât pentru această construcție, reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent conform art. 18 lit. b) și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

S-a impus și restituirea suprafeței de teren pe care este amplasată construcția spitalului, respectiv 983,33 mp, reprezentând amprenta la sol a clădirii, conform schiței anexe la raportul de expertiză, coroborată cu schița anexă la protocolul de predare-primire încheiat între CNCF "CFR" SA - Regionala CFR Craiova, anexa la inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al statului. Pentru diferența de teren, nu se poate dispune restituirea în natură, întrucât aceasta constituie în prezent curtea interioară a spitalului, dar și a policlinicii, este ocupată parțial de construcții autorizate edificate ulterior, poziționate în zone și pe laturi diferite ale terenului - bloc alimentar, stație oxigen, morgă, laborator patologic, depozit, garaje - și asigură accesul la aceste construcții.

Drept urmare, în raport de dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, pentru diferența de teren ce nu se restituie în natură, reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii în echivalent. Cât privește întinderea terenului preluat de la autorul reclamanților, în niciunul din actele doveditoare ale dreptului de proprietate depuse la dosar nu este menționată o suprafață de teren mai mare decât cea de 3 240 mp, înscrisă în procesul-verbal de predare-primire din 24 decembrie 1948. În ordonanța de adjudecare din 31 iulie 1936, terenul este menționat ca având suprafața de 2 940 mp. Prin decizia civilă nr. 327 din 26 noiembrie 2009, Curtea de Apel Craiova - Secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul pârâtului, a schimbat sentința, a respins acțiunea reclamanților, a respins apelul reclamanților, ca nefondat.

Curtea a reținut că, prin restituirea în natură a construcției spital, prima instanță a încălcat dispozițiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, conform cărora nu se pot restitui în natură construcțiile cărora le-au fost adăugate noi corpuri a căror arie desfășurată însumează 100% din aria desfășurată inițial. Dispozițiile art. 19 alin. (2) din lege prevăd că nu poate fi circumscrisă ipotezei prevăzute la alin. (1) acea construcție căreia i-au fost adăugate, pe orizontală și/sau verticală, în raport cu forma inițială, corpuri suplimentare ce au o utilizare independentă de cea a suprafeței preluate, astfel că se restituie în natură foștilor proprietari suprafața deținută în proprietate la data trecerii imobilului la stat.

Din analiza coroborată a celor trei expertize efectuate la tribunal și a actelor de la data preluării, s-a constatat că sanatoriul era o construcție cu parter, pivniță și o mansardă sau etaj. Primul expert a reținut că parterul avea suprafața de 774 mp, pivnița avea suprafața de 117 mp și mansarda avea 293 mp, în total suprafața desfășurată inițială fiind de 1184 mp. Al doilea expert a concluzionat că suprafața totală desfășurată a clădirii era de 1662 mp, deoarece parterul avea 774 mp, pivnița avea 117 mp și etajul 771 mp. Cel de-al treilea expert a reținut o suprafață desfășurată inițială de 1153 mp (127 mp pivnița, 751 mp parterul și 274 mp etajul). Concluziile sale sunt conforme cu cele expuse în expertiza extrajudiciară depusă la filele 2 și urm. din volumul II al dosarului tribunalului.

Din analiza comparativă a lucrărilor s-a reținut o suprafață desfășurată inițială a clădirii cuprinsă între 1153 mp și 1184 mp. La clădirea inițială s-au executat lucrări de adăugire a unor noi corpuri și de extindere a celor existente, experții stabilind că lucrările au constat în: refacerea subsolului (pivnița având în prezent 104 mp, potrivit primului și celui de-al doilea expert, și 93 mp, potrivit expertului S.); construirea unui corp la nord, cu parter și etaj (care are în prezent 376 mp, potrivit primelor două expertize și 367 mp, potrivit celui de-al treilea expert); construirea unui etaj peste clădirea fostului sanatoriu, cu o suprafață de 458 mp, potrivit celui de-al treilea expert și 481 mp, potrivit măsurătorilor primului expert; edificarea unor construcții noi, lipite de spital, cu destinația de grup electrogen cu suprafața de 20,56 mp și tomograf cu suprafața de 40 mp.

Alăturat spitalului a fost edificată o clădire pentru policlinică, având 6 etaje. Astfel, suprafața actuală desfășurată a spitalului este cuprinsă între 1002 mp, cât s-a stabilit prin primul raport de expertiză, și 978 mp, cât s-a stabilit prin ultima lucrare. Alăturat spitalului și având legătură directă cu acesta, s-a construit și un grup alimentar cu suprafața de 157 mp. S-a apreciat că această construcție face parte din spital, cât timp în toate schițele anexe figurează ca fiind lipită de clădirea principală și prin destinația sa deservește indispensabil spitalul. Adăugând suprafața grupului alimentar, rezultă o suprafață desfășurată actuală între 1159 mp (măsurătorile primului expert) și 1136 mp (potrivit măsurătorilor din lucrarea celui de-al treilea expert), ceea ce ar reprezenta o cotă procentuală de 86%.

Tribunalul a făcut o greșită analiză a probelor și a aplicat greșit dispozițiilor art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în ceea ce privește includerea policlinicii în construcțiile adăugate în raport cu forma inițială, considerând eronat că aceasta constituie un corp suplimentar cu utilizare independentă de cea a suprafeței preluate. Policlinica reprezintă un edificiu cu subsol, parter, 6 etaje, fiind legat de clădirea spitalului printr-o pasarelă și prin subsol, iar prin adăugarea suprafeței sale desfășurate, se depășește procentul de 100% impus de lege și nu se poate dispune restituirea în natură. Policlinica nu poate fi considerată construcție corp suplimentar cu utilizare independentă, întrucât între policlinică și spital există interdependență funcțională, modul de organizare a spitalului și de desfășurare a activității medicale fiind legat de utilizarea policlinicii pentru internarea bolnavilor și tratarea lor ulterior externării.

Apărarea reclamanților referitoare la independența celor două corpuri de clădire datorită sensului diferit al termenilor de spital și policlinică, nu poate fi argument în respingerea apelului pârâtului, deoarece, dincolo de sensul literar al termenilor, instanța trebuia să aibă în vedere modul în care sunt construite cele două corpuri, modul în care sunt utilizate, ceea ce constituie un aspect de fapt, diferit de la o speță la alta.

S-a dovedit că policlinica face parte integrantă din spital din punct de vedere funcțional, că este legată constructiv de clădirea principală și că este inclusă în structura organizatorică a acestuia, conform organigramei aprobate prin Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 1520 din 15 decembrie 2008. Mai mult, în clădirea cu 6 etaje a policlinicii funcționează anumite cabinete sau structuri care deservesc direct spitalul și anume: stația de sterilizare a spitalului, laboratorul de analize medicale, baza de tratament, laboratorul de radiologie, centrala termică, biroul de evidență medicală, aparatul administrativ, ceea ce consolidează ideea că policlinica nu funcționează independent, ci în strânsă legătură cu spitalul.

Ca urmare, incluzând și clădirea policlinicii în suprafața desfășurată actuală a clădirii ce a fost preluată de la autorul reclamanților, s-a constatat că, potrivit art. 19 din Legea nr. 10/2001, nu se poate dispune restituirea în natură, construcțiile adăugate la clădirea inițială depășind 100%. Pentru a respinge apelul reclamanților, curtea a reținut că, la data preluării imobilului, exista pe teren o construcție anexă cu destinația de magazii și șopron de trăsuri, în suprafață de 360 mp, aflată în stare avansată de degradare, care a fost demolată. Pe locul acesteia s-a edificat în baza unei autorizații de construire din anul 1967 o construcție cu suprafața de 273,40 mp, cu destinația de magazie, laborator anatomie, laborator patologie, radiologie.

Critica apelanților-reclamanți în sensul că această construcție s-a edificat cu materiale rezultate din demolarea vechilor magazii, ceea ce ar impune restituirea, a fost considerată nefondată. Din raportul expertului S. a rezultat că actuala construcție are structura și fundații de beton, zidărie din cărămidă, tavan din beton armat, șarpantă și grinzi de lemn, învelitoare din tablă, tâmplărie din lemn, metal și PVC, instalații electrice, apă, canal, gaze și încălzire centrală. Mai mult, în procesul-verbal din 24 decembrie 1948 se identifică dependința ca fiind clădire din cărămidă acoperită cu tablă, complet deteriorată. În condițiile în care actuala construcție a fost edificată la circa 20 ani de la data preluării, când clădirea existentă atunci era complet deteriorată și față de materialele din care este executată, este evident că nu se putea recupera din demolări beton pentru fundații și structură, beton armat pentru tavan, grinzi din lemn și alte materiale.

Așadar, actuala anexă reprezintă o construcție nouă, diferită de cea demolată, caz în care nu se poate dispune restituirea în natură către proprietari, dispozițiile art. 10 din Legea nr. 10/2001 fiind corect aplicate de tribunal. Au fost considerate nefondate criticile referitoare la întinderea suprafeței de teren ce se impunea a se restitui. Cum soluția primei instanțe de restituire în natură a construcției spitalului a fost schimbată, iar întregul teren este ocupat de construcții și de căi de acces către acestea, fiind necesar bunei funcționări a instituției, restituirea în natură nu poate fi dispusă în raport de prevederile din Legea nr. 10/2001, deoarece terenul solicitat nu este liber. Acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafața de 3240 mp este în concordanță cu actele depuse la dosar.

Potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001, în absența unor probe contrare, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea din actele normative sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive. În speță, în procesul-verbal de predare-primire din 24 decembrie 1948, este înscrisă aceeași suprafață de 3240 mp, iar din ordonanța de adjudecare din 31 iulie 1936, care constituie titlul autorului pentru teren, a rezultat o suprafață de 2940 mp. Susținerea apelanților-reclamanți în sensul că actuala amplasare a terenului nu a suferit modificări în timp, ceea ce ar crea o prezumție de proprietate asupra întregii suprafețe, nu este în spiritul dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001, cât timp nici din actele de proprietate și nici din anul de preluare nu rezultă că autorul a avut suprafața solicitată de apelanți.

Prin decizia civilă nr. 1472 din 18 februarie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul reclamanților, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. S-a reținut că restituirea în natură a clădirii spital face parte din obiectul cererii de chemare în judecată, așa încât, având în vedere și această pretenție la pronunțarea soluției de respingere a acțiunii reclamanților, instanța de apel a respectat limitele cererii deduse judecății, așa cum prevăd dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ.

Pentru a se pronunța asupra cererii de restituire în natură a imobilului în litigiu, instanța era obligată, în raport de prevederile art. 19 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, să stabilească dacă acest imobil a suferit adăugiri (pe orizontală și/sau verticală, în raport cu forma inițială), care este natura acestora (noi corpuri sau corpuri suplimentare de sine stătătoare) și procentul cu care eventualele corpuri noi adăugate depășesc suprafața desfășurată inițial. S-a reținut, pentru determinarea câmpului de aplicare a art. 19 alin. (1) că se impune corelarea acestui text cu norma de la alin. (2), care prevede că, în situația imobilelor-construcții cărora le-au fost adăugate, pe orizontală și/sau verticală, în raport cu forma inițială, corpuri suplimentare de sine stătătoare, foștilor proprietari sau, după caz, moștenitorilor acestora, li se restituie, în natură, suprafața deținută în proprietate la data trecerii în proprietatea statului.

Instanța de apel a reținut, pe baza rapoartelor de expertiză că, la clădirea inițială, s-au executat lucrări de adăugire a unor noi corpuri și de extindere a celor existente, constând în: refacerea subsolului; construirea unui corp la nord, cu parter și etaj; construirea unui etaj peste clădirea fostului sanatoriu; edificarea unor construcții noi, lipite de spital, cu destinația grup electrogen și tomograf; edificarea, alăturat spitalului, a unei clădiri cu destinația de policlinică, având 6 etaje. Referitor la policlinică, s-a reținut că aceasta nu constituie corp suplimentar de sine stătător în înțelesul art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, ci ea trebuie inclusă în construcțiile adăugate în raport cu forma inițială a clădirii preluate, deoarece între cele două corpuri de clădire există interdependență constructivă, policlinica fiind legată de clădirea spitalului "printr-o pasarelă și prin subsol", precum și interdependență funcțională.

Existența subsolului comun al celor două corpuri de clădire (cel inițial, cu destinația de spital și cel nou, cu destinația de policlinică) nu a fost, însă, justificată de instanța de apel cu trimitere la probele administrate și nici nu rezultă din expertizele efectuate în cauză. Or, este esențial de știut dacă cele două corpuri în discuție au subsol comun, pentru că un atare element constructiv este de natură a face diferența dintre corpuri noi adăugate, în sensul art. 19 alin. (1) și corpuri suplimentare de sine stătătoare, în sensul art. 19 alin. (2), indicând posibilitatea ca cele două corpuri să fie edificate pe o fundație comună, ceea ce ar înlătura orice dubiu cu privire la existența unei singure construcții.

Cu ocazia rejudecării, s-a dispus a se lămuri situația de fapt referitoare la interdependența constructivă dintre policlinica și spital, mai exact care sunt elementele de legătură constructivă dintre policlinica și clădirea-spital, dacă policlinica este legată de clădirea spitalului și prin subsol, respectiv dacă cele două corpuri de construcții au fundație comună. S-a dispus a se proceda la completarea probatoriului prin efectuarea unui supliment de expertiză sau a unei noi expertize tehnice construcții, care să aibă în vedere toate înscrisurile probatorii administrare de părți în legătură cu edificarea policlinicii, inclusiv autorizația pentru executare lucrări nr. 46 din 20 februarie 1976 și memoriul tehnic justificativ pentru lucrările de organizare șantier pentru investițiile Policlinica și Staționar Craiova.

În funcție de situația de fapt stabilită, instanța de trimitere urmează a aprecia asupra legalității sentinței de fond, din perspectiva dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 10/2001, identificând care dintre alin. (1) și (2) ale acestui text legal este aplicabil speței, sens în care va avea în vedere și explicitarea conținutului acestora de la pct. 19.1 și pct. 19.2 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007. În măsura în care se va reține și o interdependență funcțională între cele două corpuri de clădire, instanța de trimitere va trebui să explice relevanța acesteia în delimitarea ipotezelor pe care le reglementează alin. (1) și (2) din art. 19 al Legii nr. 10/2001, prin raportare la prevederile acestor alineate, dar și la prevederile pct. 19.1 și pct. 19.2 din Normele de aplicare unitară a legii.

Prin decizia civilă nr. 358 din 15 noiembrie 2011, Curtea de Apel Craiova - Secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul pârâtului, a schimbat sentința, în sensul că, a respins acțiunea reclamanților, a respins apelul reclamanților B.M.M., P.M., S.G.D., respectiv reclamanților moștenitori B.T., P.G. În drept, au fost avute în vedere dispozițiile art. 19 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, republicată. Din concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit în completare, necontestate, a rezultat că policlinica și corpul de sud al spitalului sunt independente din punct de vedere constructiv, neavând fundație comună, între cele două clădiri existând doar rosturi de tasare și dilatare.

Este evident că existența unei fundații comune poate fi pusă în discuție doar în ipoteza în care au fost edificate corpuri noi de clădire pe verticală, nu și în situația în care acestea s-au adăugat pe orizontală, ulterior preluării abuzive. Cu privire la caracterul de corpuri suplimentare de sine stătătoare, această noțiune se analizează în raport de posibilitatea utilizării funcționale independente față de construcția inițială. În cauză, între policlinică și spital există interdependență funcțională, ambulatoriul de specialitate făcând parte integrantă din spital, aspect evidențiat inclusiv de organigrama aprobată prin Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 1520 din 15 decembrie 2008, cele două corpuri de clădire fiind legate din punct de vedere constructiv, prin pasarelă și prin subsol.

În plus, în clădirea cu 6 etaje a policlinicii funcționează cabinete sau structuri care deservesc direct spitalul: stația de sterilizare, laboratorul de analize medicale, baza de tratament, laboratorul de radiologie, centrala termică, biroul de evidență medicală,și aparatul administrativ, ceea ce înseamnă că policlinica face parte integrantă din spital, și nu are o funcționare independentă. Curtea a apreciat, astfel că policlinica nu reprezintă un corp suplimentar de sine stătător, în accepțiunea Legii nr. 10/2001, și ca atare, foștii proprietari nu sunt îndreptățiți la restituirea în natură a construcției deținută în proprietate la data preluării de către stat, întrucât dispozițiile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 nu sunt incidente.

Ulterior preluării abuzive a bunului imobil din patrimoniul autorului reclamanților, cu destinația de sanatoriu, compus din parter, pivniță și etaj, au fost edificate adăugiri de noi corpuri și extinderi a celor existente, constând în: refacerea subsolului, construirea unui corp de nord, compus din parter și etaj; construirea unui etaj peste clădirea fostului sanatoriu; edificarea unor construcții noi cu destinația de grup electrogen și tomograf; edificarea unei clădiri cu destinația de policlinică, având 6 etaje; construirea unui grup alimentar, lipit de clădirea principală. Experții desemnați în fazele procesuale anterioare au concluzionat, în sensul că aria însumată a tuturor acestor construcții edificate ulterior preluării abuzive depășește 100/% din suprafața desfășurată inițial.

Având în vedere dispozițiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, așa cum au fost explicitate prin Normele metodologice de aplicare a legii, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, potrivit cărora nu se pot restitui în natură acele construcții cărora, prin transformările survenite, în raport cu forma inițială, le-au fost adăugate corpuri de zidărie sau volume din alte materiale, ce reprezintă 100% raportat la aria desfășurată existentă la data preluării, reclamanții sunt exceptați de la restituirea în natură, fiind îndreptățiți la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. În ce privește anexa edificată pe o suprafață de tren de 360 mp, care, anterior trecerii în proprietatea statului, avea destinația de magazie și șopron de trăsuri, reconstruită în anul 1967, cu destinația actuală de magazie, laborator anatomie, laborator patologie și radiologie, față de concluziile raportului de expertiză întocmit de exp.

tehnic S., rezultă că aceasta reprezintă o construcție nouă, diferită total de cea demolată, aspect care o exclude de la restituirea în natură, potrivit art. 18 lit. b) din Legea nr. 10/2001. Susținerea apelanților-reclamanți, potrivit căreia noua construcție s-ar fi edificat prin folosirea materialelor recuperate din vechea construcție, nu poate fi primită, având în vedere starea avansată de degradare a acesteia, menționată în procesul-verbal de preluare din 2 noiembrie 1948. Întinderea suprafeței de teren preluată de la autorul reclamanților a fost reținută corect ca fiind de 3240 mp. Această concluzie este concordantă cu mențiunile din procesul verbal de predare-primire din 24 decembrie 1948, iar reclamanții, cărora le revenea sarcina unei eventuale probe contrare, nu au produs dovezi în sensul celor susținute prin motivele de apel.

Faptul că, în prezent, expertul a identificat o suprafață mai mare, de 4225 mp, ca făcând parte din incinta spitalului, nu poate justifica acordarea de măsuri reparatorii în raport cu actuala întindere a terenului, fiind verosimilă ideea că limitele proprietății au suferit modificări în timp. În același sens sunt și dispozițiile art. 24 alin. (1) din legea specială, potrivit cărora, în absența oricăror probe contrare, existența și întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau aceasta a fost pusă în executare. Împotriva deciziei instanței de apel au declarat cerere de recurs la data de 16 decembrie 2011, reclamanții B.M.M., P.M., S.G.D., P.G.

și B.T. - decedat, continuat de moștenitorul său B.G.A., prin care au invocat următoarele aspecte de pretinsă nelegalitate: Instanța a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut - art. 304 pct. 6 C. proc. civ. - s-a susținut pe acest temei încălcarea de către instanța de apel a principiului disponibilității, în virtutea căruia reclamantul este cel care stabilește limitele judecații. Prin art. 129 alin. (6) C. proc. civ. se statuează că, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecații. La termenul de judecata din 02 februarie 2009, reclamanții au înțeles să-și restrângă acțiunea și să renunțe la cererea de restituire în natura a suprafeței de teren de 703.62 mp si a construcțiilor aferente acestei suprafețe, respectiv policlinica, bloc alimentar, morga/stație oxigen, grup electrogen și tomograf, considerând ca aceste construcții au fost edificate de pârât, cu obținerea tuturor autorizațiilor impuse de lege.

Total suprafața construcții desfășurate, 3.656,64 mp, pentru care nu au mai solicitat retrocedarea in natura. În contextul in care reclamanții au înțeles sa renunțe la cererea de restituire în natura a acestei suprafețe de teren și a construcțiilor aferente acestei suprafețe iar apelul intimatei vizează numai aceasta clădire, instanța de apel a încălcat, prin soluția pronunțata, principiul disponibilității. Hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită legii - art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - instanța de apel a soluționat cauza ignorând însăși esența Legii nr. 247/2005 și a Legii nr. 10/2001, caracterul sacru si intangibil al dreptului de proprietate și principiul de baza al legii de retrocedare, restituirea in natura a imobilelor.

Instanța de apel a aplicat în mod incorect dispozițiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, și le-a dat acestora o interpretare proprie, ignorând un aspect de esența și anume principiul interpretării legii in spiritul și in litera sa. Este incorecta afirmația instanței de apel, potrivit căreia experții desemnați în fazele procesuale anterioare au concluzionat în sensul ca aria însumata a tuturor acestor construcții edificate ulterior preluării abuzive depășește 100% din suprafața desfășurată inițial.

Înalta Curte de Casație și Justiție a consemnat în Decizia nr. 1472 din 18 februarie 2011 că toate cele trei expertize de specialitate efectuate de experții au concluzionat ca suprafețele adăugate pe verticala și orizontala la clădirea fostului sanatoriu nu depășesc 100% din aria desfășurata la acesta la data naționalizării, astfel ca, potrivit art. 19 din Legea nr. 10/2001 se impune retrocedarea clădirii spital, cu obligația instituita de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Inițial, instanța de apel adaugă si clădirea policlinicii la suprafața desfășurată actuală a clădirii si constată că nu se poate dispune restituirea în natură, construcțiile adăugate la clădirea inițială depășind 100%.

Nu se arată în baza cărui probatoriu instanța a ajuns la aceasta concluzie și ce relevanta mai aveau expertizele existente la dosar și necontestate in apel de către intimata. Procentul reprezentând corpuri adăugate pe orizontala sau pe verticala la clădirea sanatoriului nu pot fi în cel mai rău caz decât media de suprafețe nou adăugate, stabilita de cele trei expertize, adică 63,20%. Reparația capitală la sanatoriu nu se circumscrie ipotezei prevăzute la art. 19.1 din Legea nr. 10/2001, respectiv adăugări de corpuri noi pe orizontala sau verticala. De asemenea, conform aceluiași art. 19.2. nu se circumscriu ipotezei prevăzute de 19.1 corpurile suplimentare cu utilizare independenta.

Normelor la Legea nr. 10/2001, publicate M.O nr. 324 din 14 mai 2003, cu privire la teren, instituie în favoarea proprietarilor prezumția de preluare abuziva în cazul in care imobilul respectiv se regăsește în patrimoniul statului, după data invocată ca fiind data preluării bunului, fără însă sa existe acte doveditoare de preluare. În conformitate cu înscrisurile și cu rezultatele tuturor experților terenul descris în Ordonanța din 1936 și suprafața de teren actual ocupata de Spitalul Clinic CF Craiova se suprapun. În conformitate cu schița obținută de la Arhivele Primăriei Craiova, rezultă că proprietatea și-a păstrat limitele istorice. Recurenții-reclamanți au invocat nelegalitatea deciziei si cu privire la căile de acces și servituțile de trecere, in raport cu prevederile Legii nr. 10/2001, precum si cu prevederile art. 755 si urm. C. civ.

Cercetarea la fata locului din data de 26 martie 2009 a evidențiat faptul ca Policlinica și Sanatoriul au intrări complet separate, direct din str. Știrbei Voda, dublate de o cale de rulare auto. În plus, policlinica dispune de o ieșire suplimentară, dependentă la curtea interioara a Spitalului și la clădirile accesorii. Terenul nu este afectat de servituți legale sau amenajări de utilitate publică, așa cum sunt ele descrise de art. 10.1. și 10.3. din Normele metodologice la Legea nr. 10/2001. În cauză, nu se pune problema unor servituți legale, ci a unei servituți de trecere, neprevăzută de Legea nr. 10/2001, cu modificările ulterioare, ca impediment la retrocedare. Au invocat nelegalitatea deciziei și cu privire la imobilul având destinația dependința în raport cu prevederile art. 19 din Legea nr. 10/2001.

În mod greșit, instanțele anterioare au considerat ca pentru imobilul având destinația de "dependința" nu s-a făcut dovada susținerilor, în sensul ca noul corp de clădire amplasat pe locul fostei "dependințe", demolată ulterior preluării abuzive, ar fi fost construit cu materiale recuperate de la construcția veche. În realitate, construcția clădire anexa care includea spălătorie, arhiva, garaj, autoambulanțe depozit de utilaj a fost reconstruita pe vechiul amplasament, pe același amplasament, prin recuperări de materiale. În susținerea argumentelor sunt chiar înscrisuri depuse chiar de parată, memoriul general din 22 iulie 2967 si procesul-verbal din 09 septembrie 1980. Recursul este nefondat.

Instanța nu a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut și pe temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ., nu poate fi primită nici o critică de nelegalitate, pentru următoarele considerente: Înalta Curte de Casație și Justiție a dezlegat deja această chestiune, sub puterea dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., reținând în cuprinsul deciziei de casare că restituirea în natură a clădirii spital face parte din obiectul cererii de chemare în judecată, așa încât, având în vedere și această pretenție la pronunțarea soluției, instanța de apel a respectat limitele cererii deduse judecății, așa cum prevăd dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ.

Faptul că recurenții-reclamanți au renunțat la cererea de restituire în natură a policlinicii, prin precizarea de acțiune făcută la data de 02 februarie 2009, nu a împiedicat instanța să rețină, sub motiv că și-ar depăși limitele investirii, faptul că și policlinica constituie un corp adăugat clădirii inițiale, care face corp comun cu aceasta și care trebuie luat în calcul la stabilirea procentului ce depășește aria desfășurată inițial.

Instanța supremă a statuat totodată că, pentru a se pronunța asupra cererii de restituire în natură a imobilului preluat de stat de la autorii reclamanților, instanța era obligată, în raport de prevederile art. 19 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, să stabilească dacă acest imobil a suferit adăugiri (pe orizontală și/sau verticală, în raport cu forma inițială), care este natura acestora (noi corpuri sau corpuri suplimentare de sine stătătoare) și procentul cu care eventualele corpuri noi adăugate depășesc suprafața desfășurată inițial. Pentru situația imobilelor-construcții cărora le-au fost adăugate, pe orizontală și/sau verticală, în raport cu forma inițială, corpuri suplimentare de sine stătătoare, foștilor proprietari sau, după caz, moștenitorilor acestora, li se restituie, în natură, suprafața deținută în proprietate la data trecerii în proprietatea statului.

Pentru aceasta, în mod explicit, în vederea determinării corecte a formei de reparație cuvenite reclamanților, s-a cerut instanței de fond să stabilească, pe baza probelor administrate, dacă imobilul-construcție preluat de stat de la autorii reclamanților a suferit ulterior modificări, respectiv dacă i-au fost adăugate, pe orizontală și/sau pe verticală, în raport de forma inițială, corpuri noi și dacă acestea reprezintă sau nu corpuri suplimentare de sine stătătoare, iar în măsura în care nu sunt de sine stătătoare, care este procentul reprezentând aria lor desfășurată, raportat la aria desfășurată existentă la data preluării.

Din concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit în completare, necontestate, respectiv înscrisurile administrate în cauză, s-a stabilit, pe de o parte, că policlinica și corpul de sud al spitalului sunt independente din punct de vedere constructiv, neavând fundație comună, și, pe de altă parte, că noțiunea de corpuri suplimentare de sine stătătoare se analizează în raport de posibilitatea utilizării funcționale independente față de construcția inițială.

S-a constatat astfel că între policlinică și spital există interdependență funcțională, ambulatoriul de specialitate făcând parte integrantă din spital, aspect evidențiat de organigrama aprobată prin Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 1520 din 15 decembrie 2008. În plus, în clădirea cu 6 etaje a policlinicii funcționează cabinete sau structuri care deservesc direct spitalul: stația de sterilizare, laboratorul de analize medicale, baza de tratament, laboratorul de radiologie, centrala termică, biroul de evidență medicală,și aparatul administrativ, ceea ce înseamnă că policlinica face parte integrantă din spital, și nu are o funcționare independentă.

În raport de situația de fapt, pe deplin stabilită în cauză, s-a apreciat corect că policlinica nu reprezintă un corp suplimentar de sine stătător, în accepțiunea Legii nr. 10/2001, și ca atare, recurenții-reclamanți nu sunt îndreptățiți la restituirea în natură a construcției deținută în proprietate la data preluării de către stat, întrucât dispozițiile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 nu sunt incidente.

S-a stabilit totodată că ulterior preluării abuzive a bunului imobil din patrimoniul autorului reclamanților, cu destinația de sanatoriu, au fost edificate adăugiri de noi corpuri și extinderi a celor existente - constând în refacerea subsolului, construirea unui corp de nord, compus din parter și etaj; construirea unui etaj peste clădirea fostului sanatoriu; edificarea unor construcții noi cu destinația de grup electrogen și tomograf; edificarea unei clădiri cu destinația de policlinică, având 6 etaje; construirea unui grup alimentar, lipit de clădirea principală - aria însumată a tuturor acestor construcții depășind 100 % din suprafața desfășurată inițial. S-au avut în vedere dispozițiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, așa cum au fost explicitate prin Normele metodologice de aplicare a legii, aprobate prin H.G.

nr. 250/2007, potrivit cărora nu se pot restitui în natură acele construcții cărora, prin transformările survenite, în raport cu forma inițială, le-au fost adăugate corpuri de zidărie sau volume din alte materiale, ce reprezintă 100% raportat la aria desfășurată existentă la data preluării, ceea ce înseamnă că recurenții-reclamanți sunt exceptați de la restituirea în natură, fiind îndreptățiți la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Cât timp situația cauzei pendinte se suprapune uneia din ipotezele prescrise de Legea nr. 10/2001, pentru care s-a și stabilit o soluție legală expresă, nu se mai poate susține că instanța de apel ar fi soluționat cauza ignorând însăși esența Legii nr. 247/2005 și a Legii nr. 10/2001, dar și caracterul sacru si intangibil al dreptului de proprietate și principiul de baza al legii de retrocedare, restituirea in natura a imobilelor.

Este corecta afirmația instanței de apel, potrivit căreia experții desemnați în fazele procesuale anterioare au concluzionat în sensul ca aria însumata a tuturor construcțiilor edificate ulterior preluării abuzive depășește 100% din suprafața desfășurată inițial, întrucât instanța a adăugat si clădirea policlinicii la suprafața desfășurată actuală a clădirii si a constatat corect că nu se poate dispune restituirea în natură, construcțiile adăugate la clădirea inițială depășind 100%. În dezvoltarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenții au invocat interpretarea greșită a probelor administrate pe aspectul stabilirii întinderii suprafeței de teren preluată de către stat de la autorii lor și a construcțiilor adăugate clădirii preluate, cu consecințe în planul determinării procentului cu care acestea depășesc aria desfășurată inițial.

Trebuie precizat încă o dată că interpretarea dată probelor constituie o chestiune de fapt care nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe denaturarea actului juridic dedus judecății (art. 304 pct. 8) și nici a altuia dintre cele expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. pentru exercitarea controlului judiciar în recurs. Modul în care instanța de apel a interpretat probele administrate și a stabilit pe baza acestora o anumită situație de fapt nu mai constituie motiv de recurs în actuala reglementare a art. 304 C. proc. civ. Aceasta deoarece, pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., singurul care permitea cenzurarea în recurs a modului de apreciere a probelor în faza procesuală anterioară, a fost abrogat la data de 02 mai 2001, odată cu intrarea în vigoare a O.U.G.

nr. 138/2000, deci cu mult înainte de pronunțarea deciziei atacate. Prin urmare, se impune ca încă o dată să se precizeze expres că toate criticile prin care recurenții aduc în discuție probele administrate, tinzând la reaprecierea acestora în vederea determinării unei alte situații de fapt decât cea reținută de instanța de apel, nu mai pot fi cercetate în recurs. Criticile referitoare la întinderea suprafeței de teren preluată de la autorul reclamanților nu pot fi primite, cât timp, pe de o parte, suprafața reținută de 3240 mp este concordantă cu mențiunile din procesul verbal de predare-primire din 24 decembrie 1948, iar, pe de altă parte, reclamanții, cărora le revenea sarcina unei eventuale probe contrare, nu au produs dovezi în sensul celor susținute prin motivele de recurs.

Faptul că, în prezent, expertul a identificat o suprafață mai mare, de 4225 mp, ca făcând parte din incinta spitalului, nu poate justifica acordarea de măsuri reparatorii în raport cu actuala întindere a terenului, fiind verosimilă ideea că limitele proprietății au suferit modificări în timp. În mod corect, sub acest aspect au fost avute în vedere dispozițiile art. 24 alin. (1) din legea specială, potrivit cărora, în absența oricăror probe contrare, existența și întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau aceasta a fost pusă în executare. Prezumția de proprietate instituită de lege privește suprafețele din actele de preluare, în absența unor probe contrarii, iar nu situația de fapt a imobilului existentă în prezent, cum susțin recurenții-reclamanți.

Nu poate fi primită nici o critică de nelegalitate a deciziei cu privire la anexa edificată pe o suprafață de teren de 360 mp, care, anterior trecerii în proprietatea statului, avea destinația de magazie și șopron de trăsuri, reconstruită în anul 1967, cu destinația actuală de magazie, laborator anatomie, laborator patologie și radiologie, față de situația de fapt pe deplin stabilită de instanța anterioară - aceasta reprezintă o construcție nouă, diferită total de cea demolată - respectiv dispozițiile art. 18 lit. b) din Legea nr. 10/2001. Cum soluția primei instanțe de restituire în natură a construcției spitalului a fost schimbată, iar întregul teren este ocupat de construcții și de căi de acces către acestea, fiind necesar bunei funcționări a instituției, restituirea în natură nu poate fi dispusă în raport de prevederile din Legea nr. 10/2001, deoarece terenul solicitat nu este liber.

Este motivul pentru care nu sunt întemeiate criticile recurenților-reclamanți referitoare la servituțile de trecere și la semnificația lor la stabilirea modalității concrete de restabilire a situației anterioare pentru foștii proprietari sau moștenitorii acestora, în privința terenului în litigiu. Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamanților, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții B.M.M., P.M., S.G.D., P.G. și B.T. - decedat, continuat de moștenitorul său B.G.A. împotriva deciziei nr. 358 din 15 noiembrie 2011 a Curții de Apel Craiova - Secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 februarie 2013.