ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1724/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1724/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2002)

Asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă

înregistrată la 31 august 2001 la Tribunalul Dolj, sub nr. 10062/2001,

reclamantul S.E.A. a chemat în judecată pârâtul S.C.M.F. Craiova și a solicitat

anularea dispoziției nr. 9712 din 27 iulie 2001 a pârâtului și trimiterea

notificării privind imobilul din Craiova, str. S., nr. 44, jud. Dolj, organelor

competente, iar în subsidiar a solicitat restituirea imobilului în natură.

În

motivarea acțiunii, a arătat că pârâtul este doar administrator al imobilului,

care a fost rechiziționat de trupele sovietice încă din 1945, fiind preluat

abuziv, fără respectarea procedurii prevăzute de Decretul nr. 224/1951.

Prin

acțiunea civilă înregistrată la 29 ianuarie 2002 la Tribunalul Dolj sub nr.

1578/2002, precizată ulterior, reclamanta M.I.M.L. a chemat în judecată pârâții

Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Primarul Municipiului

Craiova, Consiliul Local Craiova, S.C.M.F. Craiova, SC Cabinet Medical Dr.

P.I.M. SRL, SC Cabinet Medical Individual Dr. C.I., A.R.A.S. Oltenia, Cabinet

Medical Dr. D., Cabinet Medical Dr. I., Cabinet Medical Dr. I.D. și Cabinet

Medical Dr. M. și a solicitat desființarea dispoziției nr. 15737 din 18

decembrie 2001 a pârâtului S.C.M.F. Craiova și restituirea în natură a

imobilului construcție și teren din Craiova, str. N.T., nr. 44, jud. Dolj.

În

motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că imobilul este format din teren în

suprafață de 5436 mp, pe care se află amplasate construcțiile în suprafață de

1232,29 mp, din care solicită cota de ½.

Acest

imobil a aparținut bunicii reclamantei, C.L., căsătorită S., căreia i-a revenit

cota de ½ din imobil potrivit actului de partaj nr. 681 din 10 martie

1945.

Imobilul

a fost preluat de stat în mod abuziv, neexistând un titlu valabil în sensul

art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001.

Intrarea

în posesia statului s-a făcut sub pretextul că nu s-au plătit taxele și

impozitele pentru imobil și au existat și propuneri de naționalizare și

expropriere, care însă nu au fost finalizate.

Preluarea

s-a făcut cu nerespectarea art. 4 din D. nr. 224/1951, deoarece autoarea

reclamantei și familia ei au fost izgoniți din imobil, în clădire instalându-se

fostul P.M.R. începând cu anul 1948.

În ceea

ce privește motivarea dispoziției nr. 15737/2001, a arătat că nu sunt

aplicabile dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, întrucât

organizația "S.C." și cabinetele medicale care ocupă imobilul nu sunt

unități bugetare.

În

ședința publică din 29 august 2002, Tribunalul Dolj a dispus conexarea

Dosarului nr. 1578/2002 la Dosarul nr. 10062/2001, având în vedere că cele două

contestații formulate în baza Legii nr. 10/2001 se referă la același imobil.

La

termenul din 12 noiembrie 2004, s-a luat act de renunțarea la judecata cererii

formulate de S.E.A.

Prin

Sentința civilă nr. 46 din 04 februarie 2005, Tribunalul Dolj a respins

contestația formulată de reclamanta M.I.M.L. împotriva dispoziției nr. 15737

din 18 decembrie 2001, emisă de pârâtul S.C.M.F. Craiova.

Pentru a

hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin dispoziția contestată, a fost

respinsă notificarea reclamantei având ca obiect restituirea în natură a

imobilului în litigiu, cu motivarea că sunt incidente dispozițiile art. 16

alin. (1) din Legea nr. 10/2001, imobilul fiind ocupat de o unitate bugetară

din sănătate.

Prin

înscrisurile depuse la dosar, reclamanta a făcut dovada calității de proprietar

asupra imobilului a autoarei sale, C.L., precum și a vocației sale succesorale

față de aceasta.

În ceea

ce privește modalitatea de preluare abuzivă a imobilului, s-a reținut că

reclamanta a invocat dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 10/2001,

care vizează imobilele preluate de stat pentru neplata impozitelor din motive

independente de voința proprietarului.

Această

ipoteză de preluare abuzivă, reglementată de lege, echivalează cu o preluare

fără titlu valabil și, pentru a fi incidentă, trebuie să se facă dovada

împrejurării că neplata impozitelor nu este imputabilă proprietarului.

Reclamanta

nu a făcut dovada unor împrejurări neimputabile, care au împiedicat-o pe

autoarea sa să achite impozitele datorate statului.

Este

neîntemeiată susținerea în sensul preluării imobilului cu încălcarea art. 4 din

Decretul nr. 224/1951 privind urmărirea imobiliară pentru realizarea creanțelor

statului, întrucât din adresa nr. 122580 din 25 noiembrie 1999 a Direcției

Generale de Poliție a Municipiului București rezultă că S. (C.) L. figurează,

în evidența populației, că a locuit în București, str. T.M., nr. 20 în perioada

19 mai 1950 - 05 mai 1972, astfel încât la data pronunțării Sentinței civile

nr. 4802/1955 nu locuia în imobilul în litigiu.

Nu poate

fi primită nici susținerea că procedura de preluare a imobilului pentru neplata

impozitelor, încuviințată prin sentința amintită, nu ar fi fost finalizată,

deoarece din procesul-verbal din 17 noiembrie 1955 a rezultat că s-a procedat

conform art. 18 din Decretul nr. 224/1951, imobilul fiind predat Comitetului

Executiv al Sfatului Popular, care l-a predat în administrarea Întreprinderii

de Locuințe și Localuri Craiova, a reținut prima instanță.

Cum

dreptul de proprietate asupra imobilului a trecut în patrimoniul statului, s-a

reținut că acesta a fost preluat pentru neplata unei creanțe bugetare, constând

în impozite către stat, fiind respectată procedura prevăzută de legea în

vigoare, nefiind dovedit caracterul abuziv al preluării și neprobându-se

împrejurarea că dispozițiile Decretului nr. 224/1951 ar fi fost aplicate în alt

scop decât acela pentru care au fost adoptate de legiuitor.

Împotriva

Sentinței civile nr. 46 din 04 februarie 2005 a Tribunalului Dolj a declarat

apel reclamanta M.I.M.L.

În

motivarea apelului, reclamanta a arătat că prin dispoziția nr. 15737 din 18

decembrie 2001, emisă de unitatea deținătoare S.C.M.F. Craiova, i s-a refuzat

restituirea în natură a imobilului, însă i s-a transmis că despăgubirile

bănești i se vor da după reglementarea modalităților de stabilire a cuantumului

și a procedurilor de acordare.

A arătat

că deși a învestit instanța cu un cadru legal și cu o limită a acestuia, s-a

pronunțat o sentință prin care cadrul și limita procesuală nu au fost

respectate.

Instanța

de fond i-a refuzat până și măsurile reparatorii, pe care deja le obținuse,

pentru că nu există decizie de respingere în acest sens.

În cazul

în care restituirea în natură nu era posibilă, dispoziția rămânea valabilă pe

aspectul acordării măsurilor reparatorii în echivalent.

Instanța

de fond a încălcat principiul disponibilității și deși a concluzionat în

privința faptului că este persoană îndreptățită potrivit art. 3 și 4 din Legea

nr. 10/2001, ajunge în final la o concluzie contradictorie și eronată, cum că

nu este persoană îndreptățită.

Imobilul,

fostă proprietate și locuință a familiei Dr. I.C. și a moștenitoarelor sale, a

fost preluat abuziv, mai întâi prin ocuparea lui de către Armata Roșie, apoi

prin ocuparea de către Partidul Muncitoresc Român în 1948.

Ulterior,

preluarea bunului s-a făcut și cu violarea dispozițiilor Decretului nr.

224/1951.

Scoaterea

în vânzare a bunurilor preluate în temeiul Decretului nr. 224/1951 dispusă

printr-o hotărâre judecătorească nu presupune dobândirea de către stat a

imobilului cu titlu valabil.

Nu există

la dosarul cauzei dovada de comunicare a sentinței, întrucât pârâtele puteau să

atace hotărârea cu recurs.

Trecerea

imobilului în patrimoniul statului a fost făcută pentru neplata impozitelor, în

absența unui proces corect și în pofida creanței excedentare a debitorului

proprietar stabilită, printr-o evaluare menționata doar într-un document datat

ulterior procesului, la suma de 480.392 lei, creanța fiind de 15.675 lei.

S-a

încercat astfel cu ajutorul Decretului 224/1951 de a se da o aparență de

legalitate preluării abuzive și ilegale a imobilului de către stat, imobil care

era în folosința aceluiași stat de cel puțin 9 ani.

Ca atare,

preluarea bunului s-a făcut și cu violarea dispozițiilor Constituției, a

tratatelor internaționale la care România era parte în acea vreme, ceea ce

relevă absența valabilității titlului statului.

Legea nr.

10/2001 prevede prin art. 53 alin. (2) că imobilele pot fi restituite în

natură, dacă au fost preluate cu titlu valabil.

Cu atât

mai mult aceasta restituire în natură este posibilă și obligatorie atunci când

preluarea a fost fără titlu valabil, ca în cazul de față.

Chiar

dacă s-ar considera că preluarea a fost cu titlu, acest imobil trebuia să i se

restituie în natură, întrucât el nu mai este folosit potrivit scopului său

legal, ci este dat în folosința unor persoane fizice autorizate și/sau juridice

și asociații, care nu intră în conceptul de unitate bugetară din sănătate.

Reclamanta

a mai arătat că pentru imobilul în litigiu nu a primit despăgubiri în baza

Legii nr. 112/1995 nici ea și nici alți moștenitori, așa cum pretind unii

intimați.

A arătat

că toți cei care au încheiat contracte de comodat sau orice alte contracte,

prin care folosesc imobilul, nu au calitate procesuală pasivă, întrucât art.

13, 14, 15 coroborate cu art. 17 și 18 din Legea nr. 10/2001 prevăd ca persoana

îndreptățită fie se subrogă în drepturile statului sau ale persoanei juridice

deținătoare, în contractele încheiate potrivit legii, fie prevăd obligația

legală de a menține chiriașul în spațiul folosit pe o durată de 5 ani.

În cauză

s-a dispus casarea hotărârii pronunțate în apel de patru (4) ori dispunându-se

în același timp trimiterea spre rejudecare.

Între

timp, prin încheierea nr. 6249 din 02 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție s-a admis cererea formulată de reclamanta M.I.M.L. și s-a dispus

strămutarea dosarului de la Curtea de Apel Craiova la Curea de Apel Timișoara.

Ultima (a

patra) decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a trimis

cauza spre rejudecarea apelului la Curtea de Apel Timișoara, a fost Decizia

civilă nr. 294 din 30 ianuarie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 1939/1/2011*,

prin care s-au admis recursurile pârâților Consiliul Local Craiova, Primarul

Municipiului Craiova, SC Cabinet Medical dr. P.I.M. SRL și SC Cabinet Medical

Individual Dr. C.I., s-a casat Decizia civilă nr. 80 din 22 mai 2013 a Curții

de Apel Timișoara și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

A fost

admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local

Craiova.

A fost

respins ca nefondat recursul pârâtului S.C.M.F. Craiova împotriva aceleiași

decizii.

Pentru a

hotărî astfel, analizând mai întâi recursul declarat de pârâții Consiliul Local

Craiova și Primarul Municipiului Craiova, Înalta Curte de Casație și Justiție a

stabilit că este întemeiat în privința lipsei calității procesuale pasive a

Consiliului Local Craiova și a greșitei obligări a acestuia la cheltuieli de

judecată către reclamantă.

În acest

sens a reținut că pârâtul Consiliul Local Craiova nu justifică legitimare

procesuală pasivă în cauză, întrucât nu este nici unitatea deținătoare a

imobilului în litigiu și nici emitentul dispoziției contestate.

În plus,

Legea nr. 10/2001 nu conferă nici o atribuție în sarcina consiliului local în

procedura de soluționare a notificărilor și care să justifice calitatea

acestuia de a sta în proces, în calitate de pârât.

Neavând

legitimare procesuală pasivă, Consiliul Local al municipiului Craiova nu este

parte în dosar și, ca atare, nu poate susține critici care vizează fondul

cauzei, cum este și cea referitoare la afectațiunea actuală a imobilului în

litigiu, din perspectiva art. 16 cu referire la lit. a) pct. 2 din anexa nr. 2

la Legea nr. 10/2001.

În

privința recursului declarat de pârâtele SC Cabinet Medical Dr. P.I.M. SRL și

Cabinet Individual Dr. C.I., a reținut că susținerile privind încălcarea

dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., determinată de

neanalizarea de către Curtea de Apel Timișoara a apărărilor referitoare la

greșita restituire a construcțiilor în litigiu, sunt nefondate.

Potrivit

textului de lege menționat, hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și

de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au

înlăturat cererile părților.

Textul de

lege nu impune examinarea fiecărei apărări în parte, permițând să se răspundă,

prin argumente comune și unitare, problemei supuse analizei. Curtea de Apel

Timișoara a expus pe larg motivele pentru care a considerat că nici reclamanta,

nici autoarea ei nu au încasat despăgubiri pentru imobilul în litigiu, deci

nici pentru construcții.

Este

adevărat însă că instanța de trimitere a încălcat, sub aspectul primirii de

despăgubiri, decizia de casare, dar aceasta nu înseamnă că instanța de apel nu

ar fi analizat chestiunea în discuție.

Recurentele

afirmă că reclamanta nu a solicitat niciodată, în temeiul art. 4 alin. (4) din

Legea nr. 10/2001, extinderea dreptului său la restituire peste cota cuvenită

din moștenirea autoarei sale, S.L., că această cotă se limitează la 1/6 din

moștenire (1/6 din cota de ½ din imobil) și că, în orice caz, reclamanta

nu ar fi avut dreptul la mai mult, în baza textului de lege menționat, de vreme

ce, pentru imobilul în litigiu, au urmat procedura legii speciale de reparație

mai mulți moștenitori, paralel cu formularea unei acțiuni în revendicare, în

prezent suspendate. Aceste aspecte nu au fost analizate suficient de către

instanța de apel, a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție.

Singura

referire a instanței de apel vizează împrejurarea că reclamanta ar fi fost

singura persoană îndreptățită care a înțeles să demareze procedura Legii nr.

10/2001, astfel încât urmează să beneficieze de întreaga cotă a autoarei.

Această afirmație nu reprezintă însă un argument convingător în sensul arătat,

deoarece constituie o simplă concluzie, nefundamentată pe examinarea

problemelor în discuție, a reținut instanța superioară.

În

consecință, absența motivării Curții de Apel Timișoara sub aceste aspecte

constituie o necercetare a fondului cauzei, situație care conduce la admiterea

recursului, la casarea deciziei atacate și la trimiterea cauzei aceleiași

instanțe, pentru a proceda la analizarea apărărilor formulate de pârâte în ceea

ce privește întinderea dreptului reclamantei la măsuri reparatorii, în baza

art. 4 din Legea nr. 10/2001.

Înalta

Curte de Casație și Justiție a mai reținut că recurentele susțin că instanța de

apel nu s-a preocupat de problema suprafeței de 832,50 mp.

Această

problemă are legătură cu chestiunea persoanelor care au formulat notificare,

întrucât recurentele arată că printre notificatori se află și S.M., fiica

autoarei reclamantei, care, împreună cu aceasta din urmă, au solicitat și au

primit suprafața de 832,50 mp, inclusă în imobilul în litigiu, prin dispoziția nr.

38 din 10 martie 2004 a Consiliului Județean Dolj.

Critica

este întemeiată, a reținut instanța supremă, instanța de apel nelămurind

această chestiune, ceea ce determină admiterea recursului, urmând ca în

rejudecare, instanța de apel să verifice în ce măsură suprafața de teren

respectivă face parte din imobilul în litigiu, dacă pentru acest bun a fost

formulată notificare și de către cine, precum și dacă a fost deja restituit în

natură persoanelor îndreptățite.

În

Decizia de casare nr. 1617/7 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția I civilă, s-a dezlegat problema despăgubirilor primite pentru

imobilul în litigiu, arătându-se, în termeni expliciți, că "autoarea

reclamantei, S.A.L., a primit despăgubiri pentru cota de ½ din imobil,

în baza Legii nr. 112/1995, prin Hotărârea nr. 574/1996 (în realitate,

pronunțată în dosarul cu acest număr), (...)". S-a mai arătat că, potrivit

art. 21 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001,

restituirea în natură a imobilului este condiționată de rambursarea

despăgubirilor primite, actualizate.

Curtea,

cu ocazia reexaminării apelului, a pronunțat o decizie contrară deciziei de

casare, concluzionând că nici reclamanta, nici autoarea ei nu au încasat

despăgubiri pentru imobilul în litigiu, încălcând astfel dispozițiile art. 315

alin. (1) C. proc. civ., care prevăd obligativitatea hotărârilor instanței de

casare pentru judecătorii fondului, în ceea ce privește problemele de drept

dezlegate.

Prin

urmare, a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție, decizia recurată este

greșită sub acest aspect, urmând ca, în rejudecare, Curtea de Apel Timișoara să

aibă în vedere dispozițiile obligatorii ale deciziei anterioare de casare sub

aspectul despăgubirilor încasate pentru cota de ½ din imobil de către

autoarea reclamantei, S.A.L., și a efectelor pe care primirea sumelor de bani

respective le produce din perspectiva art. 21 din Normele metodologice de

aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.

Având în

vedere toate aceste argumente, în baza art. 312 alin. (1) cu referire la art.

304 pct. 5 și 7 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție a admis și

recursul declarat de pârâtele cabinete medicale, a casat decizia atacată și a

trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, în limitele stabilite prin

decizie.

Recursul

declarat de pârâtul S.C.M.F. Craiova este nefondat, a stabilit Înalta Curte de

Casație și Justiție.

Curtea de

Apel Timișoara a verificat, în raport de probele administrate, destinația

actuală a imobilului în litigiu în raport de dispozițiile din anexa 2 lit. a)

pct. 2 la Legea nr. 10/2001, dar și îndeplinirea cumulativă a tuturor

condițiilor prevăzute de art. 16 din același act normativ.

Împrejurarea

că un imobil deservește activităților medicale nu-l include, în mod automat, în

dispozițiile legale enunțate și, ca atare, nu determină obligația, în sarcina

proprietarului beneficiar al restituirii în natură, de a păstra afectațiunea

imobilului în perioada prevăzută de lege.

Referindu-se

la destinația bunului, art. 16 din Legea nr. 10/2001 face trimitere la anexa 2

lit. a), care la pct. 2 vizează imobilele ocupate de unități sanitare și de

asistență medico-socială din sistemul public (creșe, cămine-spital pentru

bătrâni, spitale, centre de plasament, case de copii).

De

asemenea, textul are în vedere imobilele necesare și afectate exclusiv și

nemijlocit activităților de interes public, în domeniul sănătății.

În fapt,

instanța de apel a constatat că numai în construcția C1 funcționează în prezent

cabinetele medicale recurente, care nu se bucură de protecția conferită de art.

16, celelalte spații fiind nefuncționale, nefolosite.

În plus,

aceste spații se află într-o stare avansată de degradare, singura clădire care

mai rezistă fiind C1.

Raportat

la aceste elemente, Curtea de Apel Timișoara nu a procedat la aplicarea

dispozițiilor art. 16 alin. (1) cu referire la anexa nr. 2 lit. a) pct. 2 la

Legea nr. 10/2001.

Soluția

instanței de apel este corectă, a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție.

În primul

rând, referindu-se la destinația imobilului, art. 16 din Legea nr. 10/2001 face

trimitere la anexă, care se vizează imobilele ocupate de unități sanitare și de

asistență medico-socială din sistemul public. Formula "ocupate" nu

include, în mod necesar, unitatea deținătoare a bunului, în sens juridic, și

care are obligația soluționării notificării, în speță S.C.M.F., ci vizează

entitatea care deține în mod efectiv imobilul, respectiv cabinetele medicale

recurente, ori, acestea nu fac parte din sistemul public de sănătate, fiind

cabinete individuale private.

Pe de

altă parte, construcțiile care nu sunt ocupate se află într-o stare avansată de

degradare, deci nu ar mai fi necesare și nici afectate activităților medicale

de interes public, recurentul S.C.M.F. Craiova necontestând starea clădirilor,

ci doar interpretarea greșită a legii în privința destinației lor.

În

concluzie, a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție, în mod corect Curtea

de Apel Timișoara a înlăturat aplicarea în speță a dispozițiilor art. 16 din

Legea nr. 10/2001

Rejudecând

apelul reclamantei și examinând hotărârea atacată în raport cu motivele de apel

invocate, cu dispozițiile obligatorii ale deciziei Înaltei Curți de Casație și

Justiție nr. 294 din 30 ianuarie 2014, cu art. 296 și art. 315 alin. (1) C.

proc. civ., Curtea a constatat că apelul reclamantei este întemeiat, urmând a

fi admis pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

În

rejudecare, instanța a dispus completarea probatoriului cu dosarul

administrativ al Consiliului Județean Dolj, în care a fost emisă în baza Legii

nr. 10/2001 dispoziția nr. 38 din 10 martie 2004, prin care s-a restituit

reclamantei M.I.M.L. și numitei S.M. terenul în suprafață de 832,5 mp din

Craiova, str. G. E., nr. 7.

Cu adresa

nr. 18379 din 20 septembrie 2014, Consiliul Județean Dolj a comunicat dosarul

respectiv în copie, pe suport de hârtie, care se regăsește la filele 80 - 156

ale dosarului de apel.

Trebuie

făcută mai întâi precizarea că s-a stabilit cu putere de lucru judecat în

primul ciclu procesual al cauzei, prin Decizia nr. 2727 din 27 martie 2007 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, că preluarea de către stat a imobilului

în litigiu de la antecesoarea reclamantei; S.L., a avut un caracter abuziv.

Instanța supremă a reținut în considerentele deciziei că preluarea s-a făcut în

baza Decretului nr. 224/1951, însă cu încălcarea prevederilor acestui decret.

În consecință, a stabilit că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 2 lit.

d) din Legea nr. 10/2001.

Prin

urmare, întrucât această chestiune a fost tranșată cu putere de lucru judecat

într-un ciclu procesual anterior, nu mai trebuie analizată de către instanța de

apel în rejudecare.

Aceeași

este situația și în ceea ce privește primirea de către antecesoarea reclamantei

a despăgubirilor în baza Legii nr. 112/1995 pentru cota de ½ din

imobilul situat în Craiova, str. N.T., nr. 44. Prin Decizia nr. 1617 din 07

martie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un alt

ciclu procesual al litigiului, s-a stabilit cu putere de lucru judecat că a

primit aceste despăgubiri prin Hotărârea nr. 488/1996 (a Comisiei Județene Dolj

de aplicare a Legii nr. 112/1995) în Dosarul nr. 574/1996, urmând ca în caz de

restituire în natură a imobilului, măsura să fie condiționată de rambursarea

sumei primite cu titlu de despăgubiri, actualizată. De altfel, prin decizia de

casare nr. 294 din 30 ianuarie 2014, în baza căreia se efectuează prezenta

rejudecare a apelului, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că

instanța de apel a încălcat art. 315 alin. (1) C. proc. civ., care prevede

obligativitatea hotărârii instanței de casare pentru judecătorii fondului, în

ceea ce privește problemele de drept dezlegate, întrucât a reținut, contrar

dispozițiilor obligatorii ale Deciziei nr. 1617 din 07 martie 2012, că nici

reclamanta și nici autoarea ei nu au încasat despăgubiri pentru imobilul în

litigiu.

Prin

ultima decizie de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție respectiv

Decizia nr. 294 din 30 ianuarie 2014, s-a tranșat și problema calității

procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local Craiova, reținându-se cu putere

de lucru judecat că acest pârât nu justifică legitimare procesuală pasivă în

cauză, întrucât nu este unitatea deținătoare a imobilului în litigiu, nu a emis

dispoziția contestată de reclamantă și nici nu are vreo atribuție reglementată

de Legea nr. 10/2001.

De

asemenea, prin aceeași ultimă decizie de casare Înalta Curte de Casație și

Justiție a stabilit cu caracter obligatoriu (considerându-se că din acest punct

de vedere Curtea de Apel Timișoara, prin decizia anterioară nr. 80 din 22 mai

2013, a procedat corect) că în cauză nu se aplică art. 16 alin. (1) cu referire

la anexa nr. 2 lit. a) pct. 2 din Legea nr. 10/2001 și, prin urmare, în cazul

restituirii imobilului în natură, nu se impune păstrarea afectațiunii acestuia.

Prin

Decizia civilă nr. 189 din 10 decembrie 2014, Curtea de Apel Timișoara, secția

I civilă, a admis apelul declarat de reclamanta M.I.M.L. împotriva Sentinței

civile nr. 46 din 4 februarie 2005 pronunțată de Tribunalul Dolj.

A

schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul că a admis în parte acțiunea

formulată și precizată de reclamanta M.I.M.L. împotriva pârâților S.C.M.F.

Craiova, Primarul Municipiului Craiova, SC Cabinet Medical Dr. P.I.M. SRL,

Cabinet Medical Individual Dr. C.I., A.R.A.S. Oltenia, Cabinet Medical Dr. D.,

Cabinet Medical Dr. I., Cabinet Medical Dr. I.D. și Cabinet Medical Dr. M..

A anulat

dispoziția nr. 15737 din 18 decembrie 2001 a pârâtului S.C.M.F. Craiova, pe

care îl obligă să restituie reclamantei în natură partea de est a imobilului

situat în Craiova, str. N.T. (fostă S.), nr. 38 (fost 44), jud. Dolj, astfel

cum este individualizată în suplimentul la raportul de expertiză al experților

G.S.M. și M.G.S.P. și în raportul de expertiză al experților A.M.L., G.S.M. și

M.G.S.P. și în planurile de situație anexă, care fac parte integrantă din

hotărâre, respectiv terenul de 1633 mp determinat de conturul punctelor

37-38-6-7-8-11-12-13-14-15-16-17-18-19-20-21-22-34-35-36-37 și construcțiile

edificate pe acest teren, identificate în planurile de situație prin C1, C2, C6

și C7.

A dispus

restituirea în natură este condiționată de returnarea de către reclamantă a

sumei de 7654,91 lei (RON), actualizată cu indicele de inflație, reprezentând

despăgubirea primită de antecesoarea reclamantei în baza Legii nr. 112/1995.

A respins

acțiunea formulată de reclamanta M.I.M.L. împotriva pârâților Consiliul Local

Craiova și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

A obligat

pârâții S.C.M.F. Craiova, Primarul Municipiului Craiova, SC Cabinet Medical Dr.

P.I.M. SRL, Cabinet Medical Individual Dr. C.I., A.R.A.S. Oltenia, Cabinet

Medical Dr. D., Cabinet Medical Dr. I., Cabinet Medical Dr. I.D. și Cabinet

Medical Dr. M., în solidar, la plata în favoarea reclamantei a sumei de

12.213,10 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în toate instanțele.

Pentru a

pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele:

Întrucât

problemele de drept prezentate anterior au fost dezlegate irevocabil și sunt

obligatori pentru instanță în rejudecare, Curtea a constatat că, așa cum

rezultă din Decizia de casare nr. 294 din 30 ianuarie 2014 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, trebuie să analizeze și să stabilească întinderea

dreptului reclamantei M.I.M.L. la măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu

prin raportare la art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

De

asemenea, Curtea a trebuit să verifice în ce măsură terenul în suprafață de

832,50 mp, restituit reclamantei și numitei S.M. prin dispoziția nr. 38 din 10

martie 2004 a Consiliului Județean Dolj, face parte din imobilul pretins în

prezentul litigiu.

Prin

notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 prin intermediul executorului

judecătoresc la 22 octombrie 2001, reclamanta M.I.M.L., în calitate de

moștenitoare a defunctei S.L., a solicitat pârâtului S.C.M.F. Craiova (fostul

Spital nr. 2 de copii) restituirea în natură a cotei de ½, respectiv a

părții de est a imobilului din Craiova, str. N.T., nr. 44, fosta Calea S., nr.

44, constând în clădiri și teren de 1733,18 mp.

Este

adevărat că din certificatul de moștenitor nr. 1654/1993 rezultă că

moștenitorii defunctei S.L. sunt S.A.L. (fiică, cu cota de 2/6), S.M. (fiică,

cu cotă de 2/6), S.Ș. (nepot de fiică predecedată, cu cotă de 1/6) și

reclamanta M.I.M.L. (nepoată de fiică predecedată, cu cotă de 1/6).

Singura

însă care a formulat - pentru imobilul identificat anterior - notificare în

baza Legii nr. 10/2001 a fost reclamanta M.I.M.L., situație confirmată și de

pârâtul S.C.M.F. Craiova.

Prin

adresa nr. 20201 din 23 noiembrie 2005 a acestui pârât (Dosarul nr.

10938.3/1/2006 al Curții de Apel Timișoara) adresată Autorității Naționale

pentru Restituirea Proprietăților, se precizează că partea de vest a imobilului

din Craiova, str. N.T., nr. 44 a fost revendicată în baza Legii nr. 10/2001 de

S.E., în calitate de moștenitor al defunctei C.E., iar partea de est a

aceluiași imobil a fost revendicată în baza Legii nr. 10/2001 de M.I.M.L., în

calitate de moștenitoare a defunctei S.L. (născută C.), fiecare dintre ei

revendicând și ½ din terenul aferent întregului imobil, respectiv 1789

mp și 1735 mp.

Antecesoarea

reclamantei și antecesoarea numitului S.E. au devenit proprietarele imobilului

din Craiova, Calea S. (actualmente str. N.T.), nr. 44, în cota de ½

fiecare, în baza actului de împărțeală voluntară și tranzacție nr. 689 din 10

martie 1945, cu privire la averea (masa succesorală) rămasă după defunctul I.C.

Prin

dispoziția nr. 15737 din 18 decembrie 2001, pârâtul S.C.M.F. Craiova a respins

cererea reclamantei M.I.M.L. de restituire în natură a părții de est a imobilului,

cu motivarea că imobilul este ocupat de o unitate publică de sănătate și este

necesar pentru continuarea activității de interes public.

Această

dispoziție este contestată în dosarul de față de către reclamanta M.I.M.L.

Din

considerentele prezentate anterior rezultă că reclamanta M.I.M.L., fiind

singura moștenitoare a numitei S.L. care a formulat notificare în baza Legii

nr. 10/2001 pentru cota de 1/2 (partea de est) din imobilul situat în Craiova,

str. N.T. (fostă S.), nr. 44, jud. Dolj, beneficiază de dreptul de acrescământ

reglementat de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, având dreptul la măsuri

reparatorii pentru întreaga cotă de 1/2 din imobilul preluat abuziv de la

antecesoarea sa, respectiv partea de est a imobilului în litigiu.

Art. 4 alin.

(4) din Legea nr. 10/2001 prevede că "De cotele moștenitorilor legali sau

testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III profită ceilalți

moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de

restituire".

În ceea

ce privește terenul în suprafață de 832,50 mp din Craiova, str. G.E., nr. 7,

care a fost restituit în natură prin dispoziția nr. 38 din 10 martie 2004 a

Consiliului Județean Dolj reclamantei M.I.M.L. și numitei S.M., în urma

notificări acestora, din copia dosarului administrativ atașat prezentului dosar

rezultă că deși inițial a făcut parte din imobilul de pe str. S. nr. 44,

ulterior a avut un regim juridic distinct de imobilul atribuit în administrare

pârâtului S.C.M.F. Craiova.

Pe de

altă parte, din toate schițele topografice și planurile de situație anexate la

expertizele efectuate în cauză, plus cea efectuată în dosarul prin care

imobilul a fost revendicat pe calea dreptului comun, aflată la fila 18 a

dosarului nr. 1578/2002 al Tribunalului Dolj, rezultă că acest teren aparține

părții de est a imobilului, respectiv cotei de ½ care a aparținut

antecesoarei reclamantei și pentru care aceasta are dreptul la măsuri

reparatorii.

Terenul

de 832,50 mp restituit prin dispoziția nr. 38 din 10 martie 2004 a avut un alt

regim juridic decât imobilul - construcție și teren - care a fost dat în

administrare Spitalului.

Primul a

fost expropriat prin Decretul nr. 169/1949 (fila 88 din prezentul dosar), iar

al doilea a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 224/1951.

Acesta

este probabil și motivul pentru care s-au făcut notificări distincte pentru

cele două imobile, deținute de entități distincte, cu precizarea că pentru

terenul de pe actuala stradă G.E. au formulat notificare atât reclamanta, cât

și numita S.M., în timp ce pentru imobilul dat în administrarea Spitalului a

formulat notificare doar reclamanta.

În

consecință, restituirea acestui teren nu afectează sub nici o formă dreptul

reclamantei și întinderea acestui drept în privința părții de est din imobilul

dat în administrare Spitalului, pentru că, așa cum s-a reținut anterior, ambele

imobile sunt situate în partea de est ce aparține cotei de ½, fostă

proprietate a antecesoarei reclamantei.

Mai

trebuie făcută precizarea că pentru partea de vest a imobilului, deși inițial

S.E., în calitate de moștenitor după C.E., a solicitat restituirea în natură,

cele două dosare (cel cu acțiunea lui S.E. și cel cu acțiunea reclamantei

M.I.M.L.) fiind conexate, ulterior a renunțat la judecată, luându-se act de

această renunțare, întrucât a acceptat să primească despăgubiri, fiind emisă în

acest sens Decizia nr. 10902 din 16 iunie 2004 a pârâtului S.C.M.F. Craiova.

Pentru

identificarea și întinderea părții din imobil - teren - ce i-ar reveni

reclamantei după antecesoarea sa, în ciclul procesual anterior în fața

instanței de apel s-a efectuat un supliment la raportul de expertiză

topografică al experților G.S.M. și M.G.S.P., precum și un nou raport de

expertiză topografică și în construcții întocmit de experții A.M.L., G.S.M. și

M.G.S.P.

Curtea a

luat în considerare aceste două rapoarte de expertiză în privința identificării

în teren și a întinderii imobilului revendicat.

Din cele

două lucrări de specialitate, care s-au bazat pe mențiunile din actele de

preluare a imobilului, în absența cărților funciare în zonă (fiind deci

aplicabil art. 24 din Legea nr. 10/2001), rezultă că face obiectul restituirii

în natură suprafața de 1633 mp, determinată pe conturul punctelor

37-38-6-7-8-11-12-13-14-15-16-17-18-19-20-21-22-34-35-36-37.

În ceea

ce privește individualizarea construcțiilor pentru autoarea reclamantei, S.L.,

s-a întocmit procesul-verbal la 02 iulie 1953, separat de procesul-verbal

pentru sora sa C.E., iar în procesul-verbal întocmit pentru S.L.,

"suprafața clădită" este menționată ca fiind de 523 mp, în timp ce în

procesul-verbal întocmit pentru C.E. "suprafața clădită" menționată

este de 512 mp.

În

fiecare din cele două procese-verbale se menționează că cealaltă cotă de 1/2

aparține celuilalt coindivizar.

Expertiza

efectuată în cauză, prin care sunt identificate construcțiile aflate pe terenul

de 1633 mp, face referire atât la suprafața construită, cât și la suprafața

construită desfășurată. Cu privire la construcțiile C1 și C2 este cert că

acestea existau pe teren înainte de preluarea imobilului de către stat, fiind

individualizate ca atare și în buletinul clădirii la care se face trimitere în

raportul de expertiză, fiind menționat anul edificării ca fiind anul 1890. Față

de această situație, construcțiile C1 și C2 se impun a fi restituite în natură.

Același

regim se impune a fi aplicat și în ceea ce privește construcțiile C6 și C7,

câtă vreme în expertiză se menționează anul edificării ca fiind 1946 și se face

trimitere la buletinul clădirii, menționându-se în mod expres că pentru niciuna

din aceste două construcții "nu s-a prezentat autorizație de

construire", ceea ce conduce la prezumția că edificiile aparțin

proprietarului terenului, art. 10 din Legea nr. 10/2001 reprezentând o

reiterare a principiului accesiunii imobiliare artificiale.

Problema

aplicării art. 16 din Legea nr. 10/2001 și a păstrării afectațiunii imobilului

a fost tranșată irevocabil și cu caracter obligatoriu de către Înalta Curte de

Casație și Justiție, în sensul că nu se aplică așa cum s-a reținut deja prin

considerentele anterioare referitoare la aceste aspecte; s-a stabilit că toate

clădirile sunt într-o stare avansată de degradare și nu sunt folosite pentru

activități de interes public în domeniul sănătății, singura ocupată fiind

construcția C1, de cabinete medicale individuale, care oricum nu se bucură de

protecția art. 16 din Legea nr. 10/2001.

Prin

urmare, reclamanta are dreptul la restituirea în natură a imobilului astfel cum

a fost identificat în cele două lucrări de specialitate prezentate anterior.

Reclamanta

susține că deși s-au stabilit despăgubiri pentru imobilul din str. N.T., nr.

44, în realitate nici ea și nici antecesoarea sa nu au primit asemenea

despăgubiri.

Această

chestiune însă nu mai poate fi supusă discuției, pentru că în două cicluri

procesuale, prin deciziile de casare ale Înaltei Curți de Casație și Justiție

s-a stabilit irevocabil, cu putere de lucru judecat că s-au achitat despăgubiri

în baza Legii nr. 112/1995 pentru imobilul în litigiu, situație în care

eventuala restituire în natură va fi condiționată de rambursarea sumei primite,

actualizată.

Conform

Hotărârii nr. 488 din 12 decembrie 1996, cuantumul acestor despăgubiri a fost

de 7654,91 lei (RON).

Acțiunea

reclamantei a fost respinsă față de pârâții Consiliul Local Craiova și Statul

Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, întrucât aceștia nu justifică

legitimare procesuală pasivă în cauză. Nu sunt unități deținătoare ale

imobilului în litigiu și nu au emis dispoziția contestată de reclamantă. De

altfel, Legea nr. 10/2001 nu stabilește atribuții în sarcina acestor

instituții.

Împotriva

acestei din urmă hotărâri au formulat recurs reclamanta M.I.M.L., pârâtul

Primarul Municipiului Craiova și pârâtul S.C.M.F. Craiova.

În

dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

reclamanta M.I.M.L. a criticat hotărârea atacată întrucât prin dispozitivul

deciziei instanței de apel s-a dispus ca restituirea în natură să se facă

condiționat de restituirea sumei de 7.654,91 lei, actualizată cu indicele de

inflație, reprezentând despăgubirea primită de antecesoarea sa în baza Legii

nr. 112/1995.

Curtea de

Apel Timișoara a reținut că această obligație s-a stabilit irevocabil cu

autoritate de lucru judecat prin două decizii de casare ale instanței supreme.

A mai susținut recurenta - reclamantă că, plecând de la această motivare,

trimiterea fiind corectă, suma primită efectiv de S.A.L. pentru imobilul în

litigiu este în realitate de 49.148.755,36 lei Rol, respectiv 4.914,87 lei Ron

care trebuie să fie actualizată cu indicele de inflație.

În

aplicarea art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 se prevede obligația de a

restitui despăgubirea primită, actualizată cu indicele de inflație.

Din

referatul întocmit pentru stabilirea despăgubirilor în baza Legii nr. 112/1995

în favoarea lui S.A.L. se menționează numerele ambelor hotărâri respectiv nr.

769/1996 și 488/1996, suma reprezentând totalul general fiind de 811.747.247

lei Rol.

În aceste

condiții, din moment ce referatul de calcul al valorii actualizate se referă la

valoarea totală a ambelor imobile pe care apoi o plafonează la suma de

229.033.200 lei Rol, consideră că trebuie să se restituie cota parte din suma

primită efectiv de antecesoarea sa.

Această

sumă se stabilește printr-un calcul matematic, din care rezultă că ar fi de

plătit doar suma de 4914,87 lei, actualizată.

Pârâtul

Primarul Municipiului Craiova a invocat motivele de recurs prevăzute de art.

304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a susținut următoarele

critici de nelegalitate.

Printr-o

primă critică de nelegalitate, recurentul - pârât invocă faptul că reclamanta

nu a dovedit caracterul abuziv al preluării imobilului, și nici nu a probat

împrejurarea că dispozițiile Decretului nr. 224/1951 au fost aplicate în alt

scop decât cele pentru care au fost adoptate de legiuitor.

Reclamanta

nu a făcut dovada unor împrejurări neimputabile care au împiedicat-o pe

autoarea sa să achite impozitele datorate statului, astfel că dreptul de

proprietate asupra imobilului a trecut în patrimoniul statului respectându-se

procedura prevăzută de legea în vigoare la vremea respectivă.

Recurentul

- pârât a mai susținut că, imobilul în litigiu a fost preluat de stat cu titlu

în baza Decretului nr. 224/1951 iar procedura de preluare pentru neplata

impozitelor a fost încuviințată prin Sentința civilă nr. 4802/1955 și

finalizată prin procesul-verbal din 17 noiembrie 1955.

O altă

critică se referă la faptul că instanța de judecată în mod greșit a dispus

restituirea în natură a construcțiilor C 1, C 2, C 6 și C 7 a căror suprafață

construită, totală, este de 602 mp, atribuind în natură mai mult decât ar fi

fost îndreptățită reclamanta.

Dat fiind

că numitului S.E. i s-au acordat despăgubiri pentru același imobil construcție

ne aflăm în prezența acordării unei duble reparații a imobilului preluat de stat.

Recurentul

- pârât a criticat hotărârea și pentru faptul că imobilul în litigiu face parte

din domeniul public al Municipiului Craiova aflat în administrarea Consiliului

Local, fiind dat în folosință Spitalului Clinic Filantropia Craiova, situație

în care nu poate fi obligat titularul dreptului de administrare să dispună

restituirea unui bun pentru care nu exercită un drept de dispoziție juridică.

Pe cale

de consecință, singura modalitate de soluționare a cauzei este ca reclamanta să

beneficieze de măsuri reparatorii prin echivalent conform dispoziției emise.

În ceea

ce privește problema afectațiunii imobilului ce face obiectul litigiului,

acesta are destinația arătată în anexa 2, lit. a), coroborat cu art. 16 din

Legea nr. 10/2001.

Că

obligarea la menținerea afectațiunii este incidentă doar în cazul imobilelor

având destinațiile arătate în anexa 2, lit. a), necesare și afectate exclusiv

și nemijlocit activităților de interes public, de învățământ, sănătate ori

social culturale.

În

imobilul ce face obiectul litigiului funcționează mai multe cabinete medicale

ce desfășoară activități sanitare și de asistență medico-sanitară, imobilul

fiind necesar activităților de interes public.

O ultimă

critică privește greșita obligare la plata cheltuielilor de judecată,

recurentul - pârât apreciind că nu poate fi reținută culpa procesuală a

acestuia, întrucât obiectul litigiului a fost o contestație îndreptată

împotriva dispoziției nr. 15737 din 18 decembrie 2001 emisă de S.C.M.F.

Craiova.

Față de

cele expuse, recurentul - pârât a solicitat admiterea recursului, modificarea

hotărârii atacate și pe cale de consecință, respingerea acțiunii formulate de

reclamantă.

Recurentul

- pârât S.C.M.F. Craiova a criticat hotărârea întrucât instanța de apel a

încălcat dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că era

obligată să verifice în ce măsură terenul în suprafață de 832,50 mp, restituit

prin dispoziția 38710 din 10 martie 2004 face parte din imobilul din litigiu.

A mai

susținut recurentul - pârât că instanța de apel nu a ținut cont de dispozițiile

art. 1 alin. (1) și art. 5 din O.U.G. nr. 70/2002, în sensul că terenurile și

clădirile în care își desfășoară activitatea spitalele clinici și spitalele

universitare sunt parte integrantă a domeniului public al județelor,

municipiilor și sectoarelor municipiului București și se află în administrarea

unităților sanitare respective prin hotărâre a consiliului județean municipal

sau local.

Cum

obligația asigurării terenului necesar rămâne în sarcina autorităților publice

locale, legalitatea hotărârii trebuie cercetată prin prisma prezervării

interesului public de protecție a sănătății, interesul public prevalând în

acest caz.

Recursul

formulat de reclamanta M.I.M.L. este nefondat pentru considerentele ce succed:

Prin

Decizia civilă nr. 189 din 10 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel

Timișoara s-a dispus ca restituirea în natură a imobilului în litigiu să se

facă condiționat de restituirea de către recurenta - reclamantă a sumei de

7.654,91 lei Ron, actualizată cu indicele de inflație, sumă de reprezentă

despăgubirea primită de antecesoarea reclamantei în baza Legii nr. 112/1995.

S-a

reținut că prin Hotărârea nr. 488 din 12 decembrie 1996, emisă de Consiliul

Județean Dolj - Comisia județeană de aplicare a Legii nr. 112/1995 au fost

acordate despăgubiri numitei S.A.L. pentru ½ din imobilul situat în

Craiova, str. N.T. nr. 44, în sumă de 7.654,91 lei.

Problema

despăgubirilor primite pentru imobilul din litigiu a fost însă tranșată prin

Decizia civilă nr. 1617 din 7 martie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția I civilă, reținându-se că autoarea reclamantei S.A.L. a

primit despăgubiri pentru cota de ½ din imobil, în baza Legii nr.

112/1995, prin Hotărârea nr. 574/1996.

De

altfel, recurenta - reclamantă nu a fost în măsură să dovedească suma primită

pentru imobilul în litigiu din totalul sumei încasate în temeiul Legii nr.

112/1995, ori îi revenea acesteia sarcina dovezii încasării despăgubirilor

stabilite pentru cele două imobile.

În aceste

condiții recursul formulat va fi respins.

Nefondat

este și recursul formulat de pârâtul Primarul Municipiului Craiova.

Deși

recurentul - pârât a criticat decizia și pentru motivul de recurs prevăzut de

art. 304 pct. 7 C. proc. civ., susținerile acestuia nu se circumscriu acestui

caz de modificare, hotărârea atacată cuprinzând motivele pe care se sprijină,

fiind amplu motivată și argumentată.

În

consecință criticile recurentului - pârât vor fi analizate din perspectiva art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

Prima

critică, referitoare la nedovedirea caracterului abuziv al preluării imobilului

în litigiu nu poate fi primită, întrucât în mod corect instanța de apel a

reținut că prin Decizia civilă nr. 272 din 27 martie 2007 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție s-a stabilit că preluarea de către stat s-a făcut cu

încălcarea prevederilor Decretului nr. 224/1951, fiind incidente dispozițiile

art. 2 lit. d), din Legea nr. 10/2001.

Nefondată

este și critica referitoare la faptul că recurenta reclamantă nu este persoană

îndreptățită în litigiu, acest aspect fiind tranșat irevocabil prin Decizia

civilă nr. 272 din 27 martie 2007 pronunțată de instanța supremă.

De

asemenea, prin Decizia civilă nr. 312 din 21 ianuarie 2008 a aceleiași instanțe

s-a reținut că s-a dezlegat cu caracter irevocabil problema de drept a

preluării în mod abuziv a imobilului aflat în litigiu.

Nefondată

este și critica referitoare la restituirea în natură a construcțiilor C 1, C 2,

C 6 și C 7 a căror suprafață construită totală ar fi de 602 mp, atribuindu-se

astfel reclamantei mai mult decât aceasta ar fi fost îndreptățită.

Așa cum

rezultă din actele aflate la dosarul cauzei, respectiv procesele - verbale din

2 iulie 1953, de preluare a imobilului și din concluziile expertizei efectuate

în cauză, rezultă cu certitudine că pe terenul în suprafață totală de 1.633 mp,

se aflau construcțiile C 1 și C 2, edificate înainte de preluarea abuzivă a

imobilului, situație identică și pentru construcțiile arătate în C 6 și C 7,

pentru care nu s-a prezentat autorizație de construire.

Ca atare,

în privința întinderii dreptului de proprietate instanța de apel s-a raportat

la dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, dispunând restituirea

construcțiilor C 1, C 2, C 6 și C 7 în favoarea reclamantei.

Este

nefondată și critica vizând faptul că titularul dreptului de administrare nu

poate fi obligat la restituirea în natură a imobilului în litigiu către

reclamantă.

În speță,

pârâtul S.C.M.F. Craiova a avut și are calitatea de "entitate

deținătoare" în sensul dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001.

Normele

metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007,

definesc "unitatea deținătoare" ca fiind entitate cu personalitate

juridică, exercitând în numele statului, dreptul de proprietate publică sau

privată cu privire la un bun ce face obiectul legii, fie entitatea cu

personalitate juridică având înregistrat în patrimoniul său, indiferent de

titlu cu care a fost înregistrat bunul care face obiectul litigiului.

Așa

fiind, deținător al bunului este și cel care are un drept de folosință.

De

altfel, prin Decizia civilă nr. 294/2014 s-a stabilit cu autoritate de lucru

judecat că autoritatea administrativă nu are calitate procesuală pasivă.

În ceea

ce privește problema afectațiunii imobilului, prin ultima decizie de casare s-a

dezlegat această problemă în sensul că în cauză nu se aplică art. 16 alin. (2)

cu referire la anexa nr. 2 lit. a) pct. 2 din Legea nr. 10/2001.

Este

nefondată și critica referitoare la obligarea recurentului-pârât la data

cheltuielilor de judecată în condițiile în care acesta a contestat drepturile

reclamantei, aflându-se în culpă procesuală.

Nefondat

este și recursul formulat de pârâtul S.C.M.F. Craiova cu privire la suprafața

de 832,50 mp, teren restituit prin dispoziția nr. 38 din 10 martie 2004 a Consiliului

Județean Dolj.

Referitor

la această suprafață de teren s-a constatat că a fost expropriat prin Decretul

nr. 169/1949, având un alt regim juridic decât al imobilului în litigiu.

Pentru

acest teren au formulat notificare atât recurenta - reclamantă cât și S.M.

Pentru

clarificarea acestei situații instanța de apel a atașat dosarul administrativ

care a stat la baza emiterii dispoziției nr. 38 din 10 martie 2004 și

rapoartele de expertiză dispuse în cauză.

Și cel de

al doilea motiv de recurs referitor la problema afectațiunii imobilului -

ultima problemă - a fost dezlegată prin ultima decizie de casare, pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție.

Așa

fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge ca

nefondate recursurile declarate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta M.I.M.L., de pârâtul Primarul

Municipiului Craiova și de pârâtul S.C.M.F. Craiova împotriva Deciziei nr. 189

din 10 decembrie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 24 iunie 2015.

Procesat de GGC - GV