ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1546/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1546/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Deliberând asupra recursului civil de față în condițiile

art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 3 noiembrie 2005,

contestatorul G.I. a solicitat obligarea Primăriei municipiului Craiova să

soluționeze notificarea din

data de 16

martie 2001 privind imobilul situat în Craiova

.  Contestația a fost

precizată în sensul că se solicită restituirea în natură a imobilului.

Î

n motivarea

contestației se arată că autorii reclamantului au fost proprietarii

imobilului

situate în Craiova, care ulterior a fost divizat în mai multe imobile distincte

cu nr. 70, 72 și 74.

Prin dispoziția emisă în temeiul Legii nr. 10/2001,

reclamantul a primit măsuri reparatorii numai pentru imobilul de la nr. 70.

Prin sentința nr. 644 din 16 octombrie 2007, Tribunalul

Dolj a admis acțiunea precizată formulată de numitul G.I. în contradictoriu cu

pârâții

Primăria municipiului Craiova prin

Primar și Consiliul Local al municipiului

Craiova.

A fost obligată pârâta Primăria municipiului Craiova să

restituie reclamantului în natură imobilul situat în Craiova,

compus din teren și construcție conform raportului

de

expertiză și schiței anexă între

punctele 3-4-5-6-7-8-9-12-13-3 (nr. 36) și nr. 38

compus din teren și

construcție, între punctele 1-2-3-13-12-19-9-10-11-1, conform schiței.

Din conținutul raportului de expertiză întocmit în cauză

coroborat cu înscrisurile aflate la dosar, respectiv certificatul nr. 1184 din

25 martie 1996, eliberat

de Filiala

Arhivelor Statului Dolj, s-a reținut că în anul 1950 figurează în tabelul

imobilelor

naționalizate autorii reclamantului P.V. și E., imobilele fiind situate în

Craiova.

Astfel, imobilele

situate în prezent la nr. 36 și 38 fac parte din imobilul de la

nr. 108,

împărțit ulterior în numerele 72, 74 și 70.

Față de aceste

împrejurări și de finalitatea urmărită de Legea nr. 10/2001, cât

și de

faptul că imobilul poate fi restituit în natură, conform art. 6, art. 7 și art.

10 din

Legea nr. 10/2001, tribunalul a

admis acțiunea și a dispus restituirea în natură a întregului imobil preluat

prin naționalizare, așa cum a fost identificat în raportul

de expertiză și pentru care la data preluării nu

au fost acordate despăgubiri.

Prin apelul declarat de pârâtul Primarul municipiului

Craiova s-a invocat excepția tardivității contestației și încălcarea

principiului disponibilității de către

instanță

față de obiectul acțiunii, care poate fi analizat de tribunalul în a cărei rază

teritorială se află bunul notificat, numai dacă cererea este întemeiată

pe disp. art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Se precizează că actul administrativ nu a fost contestat în

instanță în

termenul legal prev. de lege, ci

după 3 ani de la data comunicării dispoziției.

O a doua

critică se referă la neîncadrarea în drept a obiectului precizării

acțiunii, în condițiile în care instanța are

obligația să stăruie pentru calificarea obiectului juridic dedus judecății, în

speță, față de obiectul cauzei, apreciindu-se incidența disp. art. 480 C. civ.,

care atrage competența judecătoriei ca instanță

de fond.

Se mai arată că reclamantul a solicitat numai restituirea

imobilului din str. U. nr. 70, în prezent nr. 106, nu și a imobilului de la nr.

72 și 74, nefăcându-se mai multe notificări.

Susține apelantul că în mod eronat și neargumentat instanța

a ajuns la concluzia că imobilul solicitat este cel de la nr. 108 și nu cel de

la nr. 106,

nemotivând care este actul ce a

condus la convingerea că imobilul solicitat prin

procedura contencioasă

este același cu cel preluat de stat prin Decretul nr. 92/1950.

Astfel, precizează că au existat 3 imobile la nr. 106, 108

și 114, nedovedindu-se identitatea dintre imobilele de la nr. 106 și cel de la

nr. 108, iar imobilul de la nr. 70 nu include 3 imobile.

O ultimă critică se referă la faptul că s-a solicitat numai

imobilul cu nr. 70 și instanța, direct prin procedură contencioasă a restituit

alte două imobile (nr. 72 și nr. 74), fără a se cerceta fondul cauzei.

În același sens, se învederează că nu sunt aplicabile disp.

art. 10 din Legea nr. 10/2001, pentru faptul că imobilul în discuție a fost

naționalizat prin Decretul

nr. 92/1950,

procedura de restituire fiind cea prevăzută de art. 9, art. 13, art. 15, art.

17, art. 18 și

art. 26 alin. (2) din lege.

Curtea de Apel Craiova, secția civilă, prin decizia nr. 27

din 21 ianuarie 2008 a

admis apelul

pârâtului Primarul municipiului Craiova împotriva sentinței civile

nr.

644 din 16 octombrie 2007 a Tribunalului Dolj, pe care a schimbat-o în sensul

respingerii acțiunii formulate de reclamantul G.I.

Instanța

de apel a reținut în esență că, în cauză competența aparține

tribunalului, în raport de obiectul acțiunii și

potrivit principiului disponibilității.

S-a

menționat că dispozițiile art. 480 C. civ. nu se circumscriu speței de față,

fiind incidente normele impuse de legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001.

Astfel, obiectul cererii precizate îl reprezintă obligarea

intimatei la

soluționarea notificării din 16

martie 2001 privind restituirea în natură a imobilelor

situate în

Craiova.            Prin urmare, reclamantul este nemulțumit de soluția dată

prin dispoziția

nr. 6102 din 2 august 2002,

prin care a fost soluționată notificarea numai cu privire la

imobilul de

la nr. 70, lăsând, în opinia sa, nesoluționată cererea cu privire la imobilele

de la nr. 72 și 74.

În asemenea condiții, reclamantul a apreciat ca incompletă

dispoziția emisă

de intimată, aceasta din

urmă exprimându-și refuzul de a răspunde la notificarea

adresată.

Intimata s-a pronunțat prin dispoziție în limitele

notificării cu care a fost investită și care viza numai imobilul de la nr. 70.

Prin notificarea din 16 martie 2001, în mod expres reclamantul

a solicitat restituirea în natură numai a imobilului situat în Craiova,

nefacând mențiunea cu privire la imobilele de la

nr. 72 și 74 și apreciind că aceste

numere în trecut figurau sub nr.

108.

Pornind de la acest număr, în cauză s-a creat confuzie,

prin indicarea eronată a vechiului număr poștal.

Cert este că, obiectul notificării l-a constituit numai

imobilul de la nr. 70, nu

și celelalte

imobile, nefiind specificat în notificare aspectul că acest imobil ar

cuprinde

3 clădiri, nu au fost solicitate mai multe construcții situate la nr. 70 și nu

au fost formulate mai multe notificări.

Prin acțiune,

reclamantul susține că notificarea sa viza imobilele de la nr. 70,

72 și 74, ultimele două situate de fapt la fostul

nr. 108, astfel că intimata nu s-a

pronunțat în totalitate asupra

notificării sale.

Acest aspect demonstrează că reclamantul a urmărit

realizarea drepturilor sale pe calea Legii nr. 10/2001, care formează cadrul

juridic incident în speță,

competența pentru

soluționarea cauzei fiind determinată de această lege specială, potrivit căreia

tribunalul trebuie să se pronunțe în cauză ca instanță de fond.

Reclamantul

susține că numerelor 70, 72 și 74 le-au corespuns anterior nr. 106 și nr. 108

(72 și 74), dar toate acestea nu schimbă obiectul pricinii cu privire la

răspunsul ce trebuia dat notificării.

Astfel, s-a clarificat

competența materială prioritară în soluționarea cauzei,

critica privind

acest aspect fiind neîntemeiată.

Referitor la tardivitatea formulării contestației, se

retine că această critică este întemeiată, reclamantul prevalându-se de propria

eroare, prin indicarea fostului număr factorial 108, care în realitate nu

corespunde imobilului de la nr. 70.

Prin notificare nu s-au

cerut imobilele de la nr. 70 și 108, ci numai imobilul

de la nr. 70, așa

cum a fost individualizat. Reclamantul face referire expres la

nr. 70, iar indicarea vechiului număr factorial

reprezintă un element de amănunt

inserat în notificare.

Se reține că, reclamantul nu a fost împiedicat să indice

separat toate numerele imobilelor solicitate, dar el s-a limitat numai la

imobilul cu nr. 70.

Comunicarea dispoziției nr. 6102 din 2 august 2002 s-a

făcut la 12 august 2002, așa cum reclamantul recunoaște prin contestație și nu

a fost împiedicat să-și exprime nemulțumirea în termen legal. în situația în

care a apreciat că Primăria nu s-a pronunțat în totalitate asupra notificării,

decizia sau dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de

restituire în natură putea fi atacată de persoana îndreptățită în termen de 30

de zile de la comunicare la secția civilă a tribunalului în a cărei

circumscripție se află sediul unității deținătoare.

Ignorând disp. art. 26

alin. (3) din Legea nr. 10/2001, reclamantul a formulat

contestație la

data de 3 noiembrie 2005, cu depășirea termenului prevăzut de lege, dispoziția

fiindu-i comunicată la 12 august 2002.

Excepția tardivității, fiind o excepție procedurală și

peremptorie a făcut inutilă analizarea celorlalte critici din apel.

Împotriva deciziei nr. 27 din 21 ianuarie 2008 a Curții de

Apel Craiova, secția

civilă, în termen

legal a declarat recurs reclamantul G.I., pe care a

criticat-o prin prisma motivelor prev. de art. 304

pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Se

susține că, instanța de apel a interpretat și aplicat greșit în cauză

dispozițiile Legii nr. 10/2001, republicată, așa

cum a fost modificată prin Legea

nr. 247/2005, precum și ale H.G. nr.

250/2007, a formulat considerente

contradictorii

și străine față de datele concrete ale speței, soluția pronunțată fiind

nelegală, de natură a împiedica accesul la

justiție, de a-l lipsi pe reclamant de un

proces echitabil în sensul art. 21 alin. (3) și art. 6 paragraf 1 din

Convenția europeană

a drepturilor

omului și de a-i încălca dreptul de proprietate, văzut ca speranța

legitimă

de recuperare a proprietății de către autorii săi ce au fost deposedați,

drept garantat prin art. 1 din Protocolul nr. 1

adițional la CEDO.

Examinând

recursul în raport de criticile formulate, ce pot fi încadrate în disp. art.

304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte îl reține ca fondat pentru

considerentele ce urmează:

Reclamantul este moștenitorul legal al autorilor săi P.E.

(bunica maternă) și P.V. (mătușă - sora bunicii), foști proprietari ai imobilelor

situate în municipiul Craiova, deposedați prin actul de naționalizare (Decretul

nr. 92/1950) și menționați în anexele decretului.

P.E. a fost proprietara imobilului situat în Craiova,

compus din teren și mai multe corpuri de clădire, conform buletinului

imobilului înaintat instanței de Primăria

municipiului Craiova.

După

apariția Legii nr. 10/2001, în termenul stabilit de acest act normativ

reclamantul a adresat mai multe notificări unității deținătoare, Primăria

municipiului Craiova și a solicitat restituirea

în natură a tuturor imobilelor de care

cei doi autori au fost

deposedați, imobile identificate prin indicarea expresă a adresei și numerelor

factoriale de la data preluării abuzive.

Prin notificarea din 16 martie 2001, reclamantul a

solicitat restituirea în natură a

,,

imobilului care a avut în anul 1950 numărul 108 din Craiova".

Î

n fapt,

din cauza efectuării defectuoase a procedurii administrative prevăzută de Legea

nr. 10/2001, unitatea deținătoare nu a mai finalizat procedura administrativă

și pentru imobilele situate la nr. 72 și 74, componente ale imobilului de la

fostul nr. 108 în anul deposedării - 1950. Nu s-a întocmit proces-

verbal de situație și nu s-au emis dispoziții,

deși situația era clară, avându-se în

vedere

numai buletinul clădirii de la nr. 108 la data preluării.

Î

n

aceste condiții, reclamantul s-a adresat instanței de judecată, solicitând

inițial obligarea pârâtei la emiterea

dispozițiilor cu privire la imobilele de la nr. 72

și 74. Ulterior, prin

precizarea de acțiune a cerut restituirea în natură a acestora, care între timp

au fost renumerotate cu nr. 36 și 38.

Pe baza actelor depuse la dosar de părți, cât și a

expertizei întocmite pe parcursul procesului au fost clarificate toate

aspectele de fapt și de drept,

înlăturându-se

orice dubiu cu privire la imobilul care în anul 1950 se afla situat în Craiova,

proprietate a autorilor reclamantului.

Aceștia au fost deposedați abuziv prin naționalizare,

expertiza

concluzionând că imobilele

situate în prezent la nr. 36 și 38, foste

nr. 72 și 74 fac parte din

imobilele de care foștii proprietari (autorii reclamantului) au fost

deposedați.

De fapt, intimata nu a formulat obiecțiuni la raportul de

expertiză.

În raport de cele expuse, imobilul preluat prin

naționalizare poate fi restituit

în natură

integral, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză, întocmit

de ing. C.V., realizându-se finalitatea Legii nr.

10/2001. Totodată, se va

avea în vedere că la data preluării abuzive,

pentru acest imobil nu au fost acordate despăgubiri.

Pe cale de consecință, se reține că soluția de admitere a

acțiunii pronunțată de către instanța de fond este legală, urmând ca recursul

reclamantului să fie admis și să fie modificată hotărârea instanței de apel, în

sensul respingerii apelului declarat de Primăria Municipiului Craiova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamantul G.I. împotriva deciziei

nr. 27 din 21 ianuarie

2008 a Curții de Apel Craiova, secția civilă, modifică decizia recurată, în

sensul că respinge apelul declarat de pârâta Primăria

municipiului Craiova împotriva sentinței civile nr. 644 din 16 octombrie

2007 a

Tribunalului Dolj, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16

februarie 2009.