ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5054/2010

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la data de 6 noiembrie 2007 pe rolul Tribunalului Dolj, secția

civilă, reclamanții P.O.M., S.A.M., C.P., C.S.A. și V.A. au solicitat, în

contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor,

Primăria municipiului Craiova și Primarul municipiului Craiova, anularea Dispoziției

nr. 18506 din 01 octombrie 2007 emisă de Primăria municipiului Craiova și

restituirea în natură a imobilului situat în Craiova, compus din construcții și

teren în suprafață de 396 mp.

Prin sentința civilă

nr. 305 din 24 octombrie 2008, Tribunalul Dolj a respins contestația formulată

de reclamanții P.O.M., S.A.M., C.P., C.S.A. și V.A. - decedată, calitatea sa

procesuală fiind preluată de moștenitorul V.D.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că imobilul situat în Craiova, a aparținut numitei

B.A., de la care a fost preluat de către stat prin Decretul de naționalizare

nr. 92/1950, (poz. 28), astfel cum rezultă din certificatul nr. 2124 din 08

noiembrie 2001 eliberat de Arhivele Statului - Direcția Județeană Dolj.

Reclamanții au

solicitat acest imobil în temeiul Legii nr. 10/2001 prin notificările nr.

214/N/2001, nr. 1742/N/2001, iar prin Dispoziția nr. 18506 din 01 noiembrie 2007

emisă de Primarul municipiului Craiova, s-au respins cererile cu motivarea că

solicitanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului și

implicit a calității de persoană îndreptățită în sensul prevederilor art. 1,

art. 2 coroborat cu art. 3 din Legea nr. 10/2001 republicată.

Prima instanță a

reținut că toți reclamanții sunt moștenitori ai numiților B.J., B.P., C.A., B.E.,

C.S.P. și C.A., potrivit certificatelor de deces și a celor de moștenitor depuse

la dosarul cauzei.

În ceea ce o privește

pe numita B.A.A., s-a reținut că nu a fost depus certificatul de căsătorie al

acesteia cu B.P., a cărui soție se susține că ar fi fost, astfel că acest

aspect nu a fost probat.

Mai mult decât atât,

s-a constatat că, din certificatul nr. 2124 din 08 noiembrie 2001 eliberat de

Arhivele Statului – Direcția Județeană Dolj, reiese că imobilul solicitat a

fost preluat numai de la numita B.A., aceasta având calitatea de proprietar al

imobilului, nu și de la B.P.

De asemenea, prima

instanță a mai arătat că nu există nici o dovadă că imobilul ar fi fost

dobândit împreună de B.P. și B.A. și, chiar presupunând că cei doi ar fi fost

căsătoriți, trebuie avut în vedere că B.P. a decedat la 19 mai 1956, iar B.A. a

decedat ulterior, la 5 mai 1959, astfel că nu se poate susține că acesta a

moștenit imobilul în litigiu.

Ca urmare, s-a

constatat că nici moștenitorii lui B.P. nu au calitate de moștenitori ai

numitei B.A. și deci, nici calitate de persoane îndreptățite să solicite

imobilul din Craiova.

Prin decizia civilă nr.

249 din 14 octombrie 2009, Curtea de Apel Craiova a respins apelul declarat de

reclamanți împotriva sentinței pronunțate de prima instanță, reținând că din

certificatul nr. 2124 din 8 noiembrie 2001, eliberat de Direcția Județeană Dolj

a Arhivelor Statului, rezultă că B.A. și B.P. aveau domiciliul comun, ceea ce

instituie o prezumție în sensul existenței relațiilor de căsătorie între cei

doi, raportat și la actele de naștere ale acestora, care provin din familii

diferite.

Prin naționalizarea

efectuată în baza Decretului nr. 92/1950, de la B.A. s-a preluat apartamentul

situat în Craiova, str. D., nr. 9, iar de la B.P. s-au preluat 2 imobile, unul

situat în str. C. nr. 24, iar celălalt în str. U. nr. l4.

Instanța de apel a

reținut că, potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001, există prezumția instituită

de lege în favoarea lui B.A., în sensul că aceasta este proprietara

apartamentului situat în Craiova, str. D., nr. 9, preluat prin Decretul nr.

92/1950.

Pentru ca reclamanții

să poată solicita restituirea imobilului, aveau obligația de a demonstra

calitatea de moștenitori legali sau testamentari ai acestei autoare potrivit

legii civile or, așa cum rezultă din actele dosarului, instanța de apel a

constatat că aceștia nu au calitatea de moștenitori ai autoarei B.A.

A reținut și curtea

de apel că, față de momentul intervenirii decesului fiecăruia din cei doi

prezumați soți, calitatea de soție supraviețuitoare o are B.A., aceasta fiind

deci succesoarea lui B.P., fiind postdecedată, iar între reclamanți și B.A. nu

există relații de rudenie, având în vedere că, așa cum rezultă din certificatul

de moștenitor nr. 115-120 din 26 iunie 2003, eliberat de BNP I.M., aceștia sunt

succesori legali ai lui B.P., în calitate de nepoți de soră și strănepoți.

De asemenea, s-a mai

reținut că în favoarea reclamanților sau ai autoarei comune, C.A., sora lui B.P.,

nu există vreun testament întocmit de B.A., pentru ca reclamanții să poată

intra în categoria moștenitorilor testamentari.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, reclamanții P.O.M., S.A.M.,

C.P., C.S.A. și V.D., invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În

dezvoltarea motivului de recurs invocat, s-a arătat că în mod greșit instanța

de apel a considerat că imobilul în litigiu a aparținut numitei B.A., iar

reclamanții, nefiind moștenitori ai acesteia, nu au calitatea de persoane

îndreptățite.

Astfel,

recurenții au susținut că din înscrisurile depuse la dosar rezultă că imobilul

a aparținut autorului B.P., ai cărui moștenitori sunt, astfel cum figurează și

în cuprinsul Decretului de naționalizare nr. 92/1950.

De

asemenea, s-a susținut că există suficiente date în sensul că B.P. și B.A. au

fost căsătoriți, aceștia având același domiciliu, iar din certificatul de deces

al lui B.A. rezultă că numele anterior căsătoriei era acela de R., preluând numele

de B. în urma căsătoriei cu B.P.

Recurenții

au mai arătat că, prin decizia atacată s-a făcut o greșită aplicare a legii în

privința sferei actelor doveditoare, considerând că art. 24 din Legea nr.

10/2001 instituie o prezumție simplă ce se coroborează cu actele din dosar din

care rezultă dreptul de proprietate asupra imobilului al autorului acestora, B.P.

căsătorit cu B.A.

Analizând hotărârea

atacată în limitele criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul

este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 24

alin. (1) din Legea nr. 10/2001 „ în absența unor probe contrare, existența și,

după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută

în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării

abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive”.

La alin. (2) al

aceluiași articol se prevede că, în aplicarea dispozițiilor alin. (1) și în

absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de

autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura

preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.

În speță, în mod

corect atât instanța de fond, cât și instanța de apel au reținut prezumția

instituită de lege în favoarea numitei B.A., în sensul că aceasta este

proprietara apartamentului situat în Craiova, str. D., nr. 9, de vreme ce

imobilul a fost preluat numai de la B.A. prin Decretul nr. 92/1950, iar de la

B.P. au fost preluate alte două imobile, așa cum rezultă

din certificatul nr. 2124 din 8 noiembrie 2001 eliberat de Direcția Județeană

Dolj a Arhivelor Naționale.

În ceea ce privește

susținerea recurenților în sensul că B.P. și B.A. au fost căsătoriți, nu a fost

făcută o astfel de dovadă, neexistând la dosar un certificat de căsătorie și

nici un alt înscris care să dovedească, în mod cert și indubitabil, că aceștia

au fost soți.

Faptul că au avut

același domiciliu nu echivalează cu existența unei relații de căsătorie între

cei doi, iar susținerea că B.A. a dobândit acest nume prin căsătorie, întrucât

din certificatul de deces al acesteia rezultă că numele anterior era R., este

tot o simplă prezumție, întrucât nu există o astfel de mențiune făcută în vreun

act de stare civilă, în sensul că schimbarea numelui a avut loc în urma

încheierii căsătoriei cu

B.P.

De altfel, așa cum au

reținut și instanțele de fond și de apel, în raport de momentul intervenirii

decesului celor doi prezumați soți, B.A. fiind postdecedată, aceasta era

succesoarea lui B.P.

Or, reclamanții nu au

făcut dovada că sunt moștenitorii legali sau testamentari ai numitei B.A., persoana

nominalizată în actul normativ prin care s-a dispus măsura preluării abuzive și

care, potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001, se presupune că deținea imobilul

sub nume de proprietar, astfel că, la starea de fapt ce a fost stabilită, în

urma administrării tuturor probelor ce au putut fi produse, s-a făcut o corectă

aplicare a legii de către instanța de apel.

Pentru aceste

considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de reclamanții P.O.M., S.A.M., C.P., C.S.A. și V.D.

împotriva deciziei nr. 249 din 14 octombrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2010.