ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4898/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4898/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

La data de 16

ianuarie 2007, P.C., P.G. și M.P.C., au formulat contestație împotriva

Dispoziției nr. 645 din 14 decembrie 2006 a Consiliului Județean Dolj, în

contradictoriu cu pârâții Consiliul Județean Dolj și Președintele Consiliului

Județean Dolj, solicitând restituirea în natură a suprafeței de teren de

6.789,75 m, situată în Craiova, str. Iancu J. nr. (fost) 10.

În motivarea

contestației, reclamanții au arătat că au formulat notificare în baza Legii nr.

10/2001, pentru terenul respectiv ce a aparținut autorilor lor - P.C. și P.A.

Terenul a fost

preluat în baza Decretului nr. 92/1950, iar în prezent pe acesta se află

amplasată casa de oaspeți (Vila J.), restul terenului fiind liber și nefolosit,

astfel încât este posibilă restituirea lui în natură.

S-au depus la dosar,

în copie, dispoziția contestată, referatul nr. 14.152 din 30 noiembrie 2006

întocmit de Consiliul Județean Dolj, certificatul de moștenitor nr. 76/2003,

acte de stare civilă.

Pârâtul Consiliul

Județean Dolj a formulat întâmpinare, invocând excepția lipsei calității

procesuale pasive a Consiliului Județean Dolj, față de dispozițiile Legii nr.

215/2001; pe fondul cauzei, s-a arătat că terenul solicitat nu poate fi

restituit în natură, întregul imobil fiind inclus în domeniul public al

județului Dolj, întrucât în clădire funcționează Centrul de Cooperare Europeană,

iar terenul este afectat bunei funcționări a acestuia.

Prin cererea

înregistrată sub nr. 833/63/2007, reclamanta P.I.F. a formulat contestație

împotriva aceleiași Dispoziții nr. 645/2006 a Președintelui Consiliului

Județean Dolj, prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent, arătând că aceasta a fost emisă pe baza unui referat greșit

întocmit și că este posibilă restituirea parțială în natură a terenului, anume,

porțiunea neafectată de detalii de urbanism.

Prin Încheierea

pronunțată în 20 februarie 2007, Tribunalul Dolj dispus conexarea Dosarului

nr.  833/63/2007 la Dosarul nr. 808/63/2007, având în vedere faptul că ambele

contestații vizează aceeași dispoziție emisă în baza Legii nr. 10/2001.

În cauză a formulat

cerere de intervenție accesorie în interesul Consiliului Județean Dolj,

intervenienta SC P.T. SA Craiova, care a arătat că este o societate pe acțiuni,

al cărei unic acționar este Județul Dolj prin Consiliul Județean Dolj și că are

în administrare bunuri imobile ce fac parte din domeniul public al județului.

La termenul din 2

octombrie 2007, reclamanții M.P.C., P.C. și P.G., și-au întregit contestația,

chemând în judecată și pe SC P.T. SA Craiova solicitând obligarea acesteia,

alături de ceilalți pârâți la restituirea în natură a terenului în suprafață de

6789,75 mp.

La termenul din 6

noiembrie 2007, instanța a încuviințat în principiu cererea de intervenție

accesorie formulată de SC P.T. SA Craiova, în interesul pârâtului Consiliul

Județean Dolj, în temeiul art. 52 alin. (1) C. proc. civ.

La termenul din 11

decembrie 2007, s-a luat act de transmisiunea calității procesuale active de la

reclamanta P.I.F., decedată în timpul procesului, la 27 noiembrie 2007, către

moștenitoarea sa U.M.A., calitatea sa de succesoare fiind atestată prin

certificatul de moștenitor nr. 84 din 7 decembrie 2007.

Prin Sentința civilă

nr. 265 din 3 octombrie 2008 a Tribunalului Dolj, secția civilă, s-au respins

contestațiile conexe formulate de reclamanții P.C., P.G., M.P.C., U.M.A.,

împotriva Dispoziției nr. 645 din 14 decembrie 2006 a Consiliului Județean

Dolj, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Județean Dolj și Președintele

Consiliului Județean Dolj.

S-a admis cererea de

intervenție accesorie formulată de intervenita SC P.T. SA Craiova.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța a reținut că prin Dispoziția nr. 645 din 14 decembrie 2006,

emisă de Președintele Consiliului Județean Dolj, în baza Legii nr. 10/2001, s-a

propus acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, respectiv despăgubiri

acordate în condițiile Legii speciale privind regimul de stabilire și plată a

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru imobilul

teren în suprafață de 6789,75 mp, situat în Craiova, str. I.J. nr. (fost) 10,

pentru notificatorii P.C., P.I.F., P.G. și P.T., prin moștenitor M.P.C.

În referatul ce a

stat la baza acestei dispoziții, s-a arătat că terenul notificat a aparținut

autorilor notificatorilor, P.C. și P.A., că imobilul a fost preluat în baza

Decretului nr. 92/1950 și că din suprafața de teren inițială de 8.930 mp,

foștii proprietari au vândut mai multe parcele de teren, rămânându-le în

proprietate la momentul naționalizării o suprafață de 6.789,75 mp; actualmente,

pe terenul notificat se află amplasată casa (Vila J.), fosta Casă de Oaspeți J.,

aflată în domeniul public al județului Dolj în administrarea Consiliului

Județean Dolj, potrivit H.G. nr. 965/2002 și potrivit H.G. nr. 346/1999.

În același referat,

s-a consemnat că pe terenul aferent vilei, nu se află nicio construcție care să

fi aparținut autorilor notificatorilor, întrucât Casa J. a fost edificată după

naționalizare, însă terenul nu poate fi restituit în natură, întrucât este

ocupat de construcții afectate exclusiv și nemijlocit activităților de interes

public, căi de acces, centrală termică, destinate uzului public; s-a apreciat

în cuprinsul aceluiași referat că în absența terenului aferent, Vila J., în

prezent Centrul de Cooperare Europeană, nu și-ar mai justifica existența și ar

rămâne fără căi de acces, fiind amplasată în mijlocul terenului.

Față de probele

administrate în cauză, Tribunalul a apreciat că poziția contestată este

temeinică și legală, iar terenul solicitat în baza Legii nr. 10/2001 nu este

susceptibil de restituire în natură.

Un prim aspect

analizat de Tribunal l-a constituit identificarea terenului ce a aparținut

autorilor reclamanților și care a fost preluat în baza Decretului nr. 92/1950.

Astfel, s-a reținut

că nu există nicio dovadă directă a suprafeței de teren preluată de la P.C. în

anul 1950, și, în lipsa unor schițe care să cuprindă puncte certe de reper,

reclamanții nu au suport probator să pretindă identificarea în teren a unei

suprafețe de exact 6.789,75 mp.

Tribunalul a apreciat

că suprafața de teren de 2.775,29 mp, identificată prin expertiză ca aparținând

autorilor reclamanților, nu poate fi restituită în natură, față de dispozițiile

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, conform cărora „în

situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate

pe acestea au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune

pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate, iar pentru

construcțiile demolate și terenurile ocupate, măsurile reparatorii se stabilesc

prin echivalent".

De asemenea, au fost

avute în vedere și dispozițiile art. 10 alin. (2) din aceeași lege, potrivit

cărora "în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții

preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții autorizate, persoana

îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă,

iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților

legale și altor amenajări de utilitate publică localităților urbane și rurale,

măsurile reparatorii se stabilesc echivalent".

În  speță, s-a constatat

că pe terenul preluat de la autorii reclamanților, în suprafață de 2.775,29 mp

a fost edificată construcția afectată Centrului de Cooperare Europeană, terenul

fiind inclus domeniul public al Județului Dolj și aflat în administrarea

Consiliului Județean Dolj.

Cu ocazia cercetării

la fața locului, instanța a constatat că întregul teren de 2.775,29 mp este

afectat normalei utilizări a construcției principale de pe acesta, aleile

betonate și parcelele de spațiu (parc) formând un tot unitar cu construcția și

având regimul juridic de teren aferent al clădirii.

Chiar și în situația

pur ipotetică în care s-ar lua în considerare, soluționarea cauzei, parcelele

S3, de 1.131,01 mp și S4, de 1.292,12 mp, evidențiate în expertiza

extrajudiciară, acestea nu ar putea fi restituite în natură reclamanților, ele

reprezentând o zonă verde, un parc cu copaci ce au un diametru și o înălțime

considerabile, întretăiați de alei betonate, care au același regim de teren

aferent clădirii, aspect reținut de prima instanță cu ocazia cercetării la fața

locului.

Faptul că este vorba

despre o suprafață mare de teren nu are relevanță din punct de vedere al

regimului său și al destinației, față de configurația și amplasamentul său, el

neputând avea o altă calificare juridică decât cea de teren aferent "Vilei

J.".

De asemenea, întregul

perimetru evidențiat prin culoarea roșie în expertiza extrajudiciară,

reprezintă o figură geometrică neregulată, rezultat al unei determinări forțate

a unei suprafețe de teren pe care reclamanții o pretind în natură;

individualizarea terenului respectiv contravine întregii ambianțe urbanistice a

zonei, iar dezmembrarea spațiului verde aferent construcției în care

funcționează Centrul Cooperare Europeană ar nesocoti însuși amplasamentul

terenului respectiv care, în maniera în care este încadrat de terenurile

invocate, este destinat să fie teren aferent, iar nu o proprietate de

sine-stătătoare, nefiind aliniat la vreuna din străzile din zonă.

Față de cele expuse,

s-a reținut netemeinicia contestațiilor conexate, contestații ce au fost

respinse ca neîntemeiate.

Împotriva acestei

sentințe, au declarat apel în termen legal, reclamanții M.P.C. și U.M.A.,

considerând-o ca nelegală și netemeinică pentru cele dezvoltate în conținutul

motivelor de apel.

Apelanții reclamanți

P.C. și P.G., care, de asemenea, au promovat calea de atac, nu au depus motive

de apel, astfel că, apelul acestora a fost examinat prin prisma dispozițiilor

ar. 292 alin. (2) C. proc. civ., respectiv, pe baza susținerilor invocate în

fața primei instanțe.

Prin Decizia civilă

nr. 333 din 2 decembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, apelul reclamanților a fost respins ca

nefondat.

În ședința publică

din 25 februarie 2009, instanța de apel în temeiul dispozițiilor art. 295 alin.

(2) C. proc. civ. a apreciat că se impune efectuarea în cauză a unei

contraexpertize care să răspundă la obiectivele formulate de apelanta

reclamantă moștenitoare U.M.A., în fața primei instanțe și atașate la fila 278

dosar, respectiv identificarea terenului de 6.789,75 mp, pentru care Consiliul

Județean Dolj a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin Dispoziția nr. 645

din 14 decembrie 2006; identificarea eventualelor construcții sau utilități

aflate pe terenul în litigiu; identificarea posibilităților de acces la acest

teren de la calea publică; stabilirea suprafeței libere, neafectate de

construcții sau utilități, care poate fi restituită în natură reclamanților.

Lucrarea a fost

efectuată de 3 experți care au răspuns și obiecțiunilor formulate și

încuviințate apelanților.

Pentru a decide în

sensul respingerii căii de atac, Curtea de Apel a reținut că prin dispozițiile

art. l alin. (1), art. 7 alin. (1), art. 9, art. 11 și art. 26 din Legea nr.

10/2001, s-a consacrat principiul restituirii în natură a imobilelor care intră

sub incidența acestei legi, art. 1 alin. (2) din acest act normativ prevăzând

că, numai în situația în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor

stabili măsuri reparatorii prin echivalent.

În cauza de față, s-a

constatat că reclamanții au învestit instanța cu contestație împotriva

Dispoziției nr. 645 din 14 decembrie 2006, emisă de Președintele Consiliului

Județean Dolj în baza Legii nr. 10/2001, prin care s-a propus acordarea

măsurilor reparatorii prin echivalent, respectiv despăgubiri în condițiile

legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv, pentru imobilul teren în suprafață de

6.789,75 mp, situat în Craiova, str. T.J., nr. 10 în favoarea persoanelor

îndreptățite, respectiv a notificatorilor P.C., P.I.F. (actualmente, prin

moștenitor U.M.A.P.G. și P.T., prin moștenitor M.P.C.

În referatul ce a

stat la baza emiterii acestei dispoziții s-a reținut că terenul sus-menționat a

aparținut autorilor notificatorilor, P.C. și P.A. și a fost preluat în baza

Decretului nr. 92/1950, iar în prezent, pe acest teren se află amplasată casa

(Vila J.), fostă Casa de Oaspeți J., aflată în domeniul public al județului

Dolj și în administrarea Consiliului județul Dolj, conform H.G. nr. 965/2002 și

H.G. nr. 346/1999.

În același referat

s-a menționat, aspect necontestat de reclamanți, că pe terenul aferent vilei nu

se află nicio construcție care să fi aparținut autorilor lor, Casa J. fiind

edificată după naționalizare.

Prin dispoziția

contestată de reclamanți, Președintele județul Dolj, a reținut că terenul

menționat nu poate fi restituit în natură, întrucât este ocupat de construcții

afectate exclusiv și nemijlocit activităților de interes public, căi de acces,

centrală termică, destinate uzului public și că în absența terenului aferent,

Vila J., în care funcționează în prezent Centrul de Cooperare Europeană, nu

și-ar mai justifica existența și ar rămâne fără căi de acces, întrucât este

amplasată în mijlocul terenului.

Ansamblul

probatoriului administrat în cauză atât în fața instanței de fond (constând în

expertiza întocmită și cercetarea la fața locului efectuată de instanță,

contraexpertiza întocmită în calea devolutivă de atac a apelului, precum și

actele depuse la dosar), a condus instanța de apel la concluzia că prin soluția

pronunțată de prima instanță, s-a apreciat în mod corect că terenul solicitat

de reclamanți, în suprafață de 6.789,75 mp, nu poate fi restituit în natură.

Curtea de Apel a

statuat că îndreptățirea apelanților reclamanți de a beneficia de dispozițiile

Legii nr. 10/2001, cu privire la acest teren, în suprafața menționată, a fost

stabilită prin dispoziția contestată și ca atare, aspectele ce trebuie

rezolvate în prezenta cauză vizează numai modalitatea concretă în care acest

teren este susceptibil de restituire, situație în care sunt irelevante și

lipsite de finalitate juridică aprecierile făcute de instanța de fond cu

privire la altă suprafață decât cea reținută prin dispoziție.

Examinându-se pricina

în fond, Curtea de Apel a constatat că, prin contraexpertiza efectuată în apel,

experții au concluzionat  că din măsurători, reiese o suprafață de 6.852 mp,

iar din calculul prezentat în poziția contestată, aceasta este de 6.789,75 mp.

Aceiași experți au

arătat că pe acest teren sunt edificate mai multe construcții, rețele și

utilități, respectiv :

- C1 cu suprafața

construită la sol de 401 mp, având destinația locuință de protocol (în prezent,

afectată Centrului de Cooperare Europeană);

- C2 cu suprafața

construită la sol de 25 mp, având destinația de punct termic;

- C3 platforma

betonată alăturat de construcția C1, cu destinația de terasă descoperită, cu

suprafața de 96 mp;

- C4 clădire Hotel

P.T. - parțial - cu suprafața de 269 mp.

În plus, au mai fost

identificate și alte amenajări, astfel:

- platforma betonată

din jurul clădirii Hotelului P. între str. B. și gardul de cărămidă amintit în

alineatul precedent, cu zone verzi la S și E de clădirea hotelului;

- un bazin îngropat -

bazin 1 pe planul de situație anexa 3; o rețea de canalizare pe traseul

punctelor 67-50-51;

- conducte alimentare

cu apă, pe traseul punctelor 56-55-57, 55- 70-69-68-bazin 1;

- rețele electrice

subterane pe traseul aleilor de beton și de la acestea către clădirile existente;

rețea de gaze exterioară, cu trasee care nu afectează terenul, detalii pe

planul de situații anexa 4.

Experții au

concluzionat că suprafața liberă ce se poate restitui în natură este de 3.076

mp, fiind reprezentată de conturul punctelor 61-59-58-2-35-12-62-15-16-17-18-19-20-21-61

pe planul de situație din anexa 5.

Totodată, au arătat

că accesul de la calea publică spre terenul liber astfel menționat se face de

la str. M.V. pe aleea din partea de Vest a terenului, care este fosta stradă

I.J., alee care a fost introdusă în domeniul public, dar și dinspre str. M.V.

pe aleea de acces determinată de traseul punctelor A și B, zonă, de asemenea,

introdusă în domeniul public și reprezentată pe planul de situație anexa 5.

Or, potrivit

dispozițiilor Legii nr. 10/2001 prin teren liber, restituibil în natură, se

înțelege terenul neconstruit sau neafectat de amenajări de utilitate publică,

ce nu afectează căile de acces (respectiv străzi, parcări, trotuare), existența

sau utilizarea unor amenajări subterane (conducte de alimentare cu apă, gaze,

electricitate de mare calibru).

Instanța de apel a a

precizat însă că prin lucrarea menționată, experții au delimitat în mod forțat,

artificial, terenul ce ar putea fi restituit în natură, fără a ține scama că nu

există căi de acces la acesta, că este teren aferent clădirii în care

funcționează Centrul de Cooperare Europeană, precum și de faptul că

individualizarea unei asemenea suprafețe de teren ar contraveni întregii

ambianțe urbanistice a zonei.

În acest sens, s-a

mai constatat că experții desemnați în cauză, prin concluziile formulate, au

propus instituirea unei căi de acces la acest teren prin crearea unei servituți

de trecere aparținând domeniului public al județului Dolj, ceea ce este vădit

nelegal, a apreciat instanța de apel.

Probatoriul

administrat a relevat că acest teren face parte structural din perimetrul unui

ansamblu, fiind amenajat ca spațiu verde, un parc cu copaci ce au un diametru

și o înălțime considerabile, întretăiat de alei betonate, fiind absolut necesar

pentru buna utilizare a edificiului principal de pe acesta, ținând de

standardul obligatoriu sau cel puțin obișnuit pentru destinația sa, fără a

reprezenta o facilitate sau un avantaj suplimentar, iar parcelele de spațiu

verde au regimul de teren aferent clădirii, formează un tot unitar cu

construcția.

Ca atare, suprafața

de teren preluată abuziv de stat, nu poate fi restituită decât prin echivalent,

deoarece, în caz contrar, față de amplasamentul acestui teren, ar fi încălcată

finalitatea reparatorie a Legii nr. 10/2001 care nu poate consta în ruperea

justului echilibru dintre interesele individuale ale proprietarilor deposedați

abuziv și interesele generale ale societății și crearea de noi conflicte

sociale între aceștia.

În consecință, în

temeiul art. 296 C. proc. civ., apelurile declarate de reclamanți au fost

respinse ca nefondate.

În termen legal,

împotriva acestei decizii, au promovat recurs reclamanții U.M.A. și M.P.C.,

fiecare formulând motive de recurs proprii, întemeiate pe ipoteza de nelegalitate

reglementată de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., însă, acestea vor fi

analizate împreună, dată fiind comunitatea de interese procesuale ale celor doi

reclamanți.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, recurenții au susținut în esență, că instanța de apel a

făcut o greșită aplicare a normelor de drept incidente, ignorând prioritatea

restituirii în natură, tip de măsură reparatorie, ce era posibil, astfel cum

experții au concluzionat.

Recurenții

învederează că nelegal Curtea de Apel a apreciat că experții au delimitat în

mod forțat terenul ce ar putea fi restituit în natură de restul terenului.

Suprafață totală a

terenului pentru a cărui restituire s-a formulat notificare este de 6789,86 mp,

din care, conform expertizei efectuate în apel, se poate restitui în natură mai

puțin de jumătate, respectiv, o suprafață de 3.076 mp, în timp ce restul de

3.713 mp vor rămâne în folosința S.C. P.T. S.A., pentru buna utilizare a

edificiului principal, Centul de Cooperare Europeană, construcție ridicată după

preluarea proprietății autorilor lor.

Pentru a propune spre

restituire în natură suprafața de teren menționată, experții au avut în vedere

dispozițiile legale, ținând seama de utilitățile existente, de accesul la

clădirea principală și la aceste utilități, care pot avea loc în condiții

optime direct de la calea publică.

Au fost avute în

vedere și asigurarea accesului unor mijloace de transport în vederea

circulației, aprovizionării clădirii principale, agrementului, precum și faptul

că suprafața liberă nu este afectată de detalii de sistematizare și nu servește

normalei utilizări a construcțiilor existente.

Pe de altă parte,

zonele amenajate ca spațiu verde cu destinație de parc, respectiv de utilitate

publică, sunt determinate prin lege și sunt destinate accesului publicului,

cerință pe care „zona verde din strada J. nr. 10 nu o îndeplinește.

Terenul a cărui

restituire în natură se refuză nu a avut niciodată funcțiunea de „parc",

el reprezentând la momentul preluării, curtea casei autorilor reclamanților în

care nu a avut acces decât familia P.

După naționalizare,

întreaga suprafață a fost folosită continuu de structurile comuniste, iar după

1990 de Consiliul Județean și niciodată accesul persoanelor particulare nu a

fost permis.

Legea nr. 10/2001

consacră interdicții cu privire la restituirea în natură, însă, acestea nu sunt

incidente în speță, sens în care recurenții invocă argumente de jurisprudență a

Înaltei Curți, exemplificându-se restituirea în natură a unor terenuri ce

făceau parte din zona de protecție a râurilor, cu obligația respectării

regimului juridic special de exploatare a acestora.

Recurentul M.P.C. a

învederat că principala problemă ce trebuie dezlegată în recurs este aceea dacă

suprafața de teren în litigiu este sau nu susceptibilă de restituire în natură.

Experții desemnați de

instanța de apel au concluzionat că suprafața liberă care se poate restitui în

natură este de 3.076 mp, precum și că, se poate avea acces de la calea publică

spre terenul liber.

Cu toate acestea,

Curtea de Apel a infirmat aceste concluzii și a respins solicitarea de

restituire în natură.

Recurentul susține că

soluția instanței de apel contrazice atât conținutul raportului de expertiză

întocmit de experți, cât și prevederile legale incidente în cauză.

Or, suprafața de

teren identificată de cei trei experți este liberă în sensul Legii nr. 10/2001,

astfel încât putea fi restituită în natură, întrucât nu este ocupată de nicio

construcție.

Pe de altă parte,

faptul ca pe acest teren există vegetație (iarbă, copaci), nu reprezintă un impediment

legal pentru restituirea în natură a terenului, având în vedere că măsura

restituirii în natură nu este expres înlăturată printr-o dispoziție specială a

legii, într-o astfel de situație, după cum principiul restituirii în natură nu

este înlăturat nici în celelalte situații reținute de instanța de apel ca fiind

impedimente la restituirea în natură.

Astfel, faptul că pe

suprafața liberă, identificată ca atare de experți, există alei sau conducte de

alimentare cu apă și rețele electrice subterane, nu reprezintă un motiv legal

de refuz al restituirii în natură, pentru că Legea nr. 10/2001 prevede că

măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent doar pentru terenurile

construite sau afectate de amenajări de utilitate publică.

Deși instanța de apel

a pornit de la această premisă corecția, a aplicat acest principiu la o

situație de fapt greșit stabilită, considerând că pe suprafața liberă

identificată de experți în lucrarea comună, se află „ .. străzi, parcări,

trotuare.. conducte de alimentare cu apă, gaze, electricitate de mare

calibru."

Starea de fapt este

eronat reținută, având în vedere că pe suprafața liberă identificată de experți

nu se află nici străzi, nici parcări, nici trotuare și nici amenajări de

utilitate publică, astfel cum sunt definite de prevederile legale.

Astfel, pe respectiva

suprafață de teren identificată ca teren de către experți, nu se află decât

niște conducte de alimentare cu apă și rețele electrice subterane care sunt

destinate strict pentru desenarea complexului de clădiri respectiv (Hotel P. și

Casa J.), și nu aparțin Regiilor furnizoare de utilități ale Primăriei (fila 4

din raportul de expertiza întocmit în apel).

Totodată, în același

raport de expertiză se arată că: „în situația în care instanța decide

restituirea terenului în natură, utilitățile existente nu constituie un

impediment, în sensul că acestea pot fi orientate în sensul de a se racorda

direct dinspre str. B., pentru clădirea P.T. și dinspre str. M. V. pe aleea de

acces fostă str. I.J., pentru Casa J. ."

Recurentul susține că

aceste utilități existente pe teren nu pot fi încadrate în sintagma „amenajări

de utilitate publică" întrucât potrivit art. 1 din Legea nr. 213/1998

privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, „dreptul de

proprietate publică aparține ... unităților administrativ teritoriale asupra

bunurilor care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes

public."

În concluzie, pentru

ca rețelele de alimentare cu apă, cele electrice sau aleile aflate pe terenul

în litigiu să fie de uz sau de interes public, acestea trebuie să facă parte

din domeniul public al unității administrativ-teritoriale, adică, din domeniul

public al mun. Craiova.

Recurentul invocă în

sprijinul aceleiași susțineri și dispozițiile art. 3 alin. (4) din același act

normativ, care prevăd că domeniul public al municipiilor este alcătuit din

bunurile prevăzute la punctul III din Anexă și din alte bunuri de uz sau de

interes public local, declarate ca atare prin hotărârea Consiliului Local.

Analizând conținutul punctului

III din Anexa la Legea nr. 213/1998, se poate constata faptul că niciuna din

utilitățile menționate mai sus nu se încadrează în cuprinsul acesteia și, mai

mult decât atât, nu exista nici o hotărâre a Consiliului Local prin care

acestea să fie declarate de uz sau de interes public.

Și concluzia

instanței de apel referitoare la faptul ca o suprafață de teren de peste 3.000

mp aferentă clădirii în care funcționează Centrul de Cooperare Europeană, este

absolut necesară pentru buna utilizare a edificiului, fără a reprezenta o

facilitate sau un avantaj suplimentar, este total surprinzătoare.

Or, construcția

menționată are deja un teren aferent, altul decât cel identificat în lucrarea

comună întocmită de experți în apel, ca reprezentând suprafața liberă ce poate

fi restituită în natură.

Mai mult decât atât,

este absurd a se considera că o suprafață de peste 3.000 mp reprezintă

„suprafața aferentă" unei construcții.

Raționamentul

instanței este greșit nu numai cu privire la suprafața pe care ar putea-o avea

terenul aferent unei construcții sau cu privire la noțiunea de teren aferent și

absolut necesar pentru buna utilizare a unei construcții, ci și cu privire la

aplicarea legii.

Pe de altă parte,

noțiunea de teren aferent unei construcții nu este identică celei de teren

construit, doar în cea din urmă situație măsura restituirii în natură fiind

expres înlăturată de la aplicare.

Ca urmare, și în

acest caz instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii.

Tot contrar normelor

legale, instanța de apel a reținut că nu există căi de acces spre suprafața

liberă identificată de experți în lucrarea comună.

Acest teren are acces

la calea publică, astfel cum se menționează în raportul de expertiză întocmit

în apel, în următorii termeni: „accesul la calea publică spre terenul liber

astfel menționat se face de la str. M.V. pe aleea de la vest de acest teren

care este fosta str. I. J., alee care a fost introdusă în domeniul public și

dinspre str. M.V. pe aleea de acces determinată de traseul punctelor A și B,

zonă introdusă, de asemenea, în domeniul public."

Or, faptul că accesul

la această suprafață liberă se face din domeniul public, nu poate reprezenta un

impediment legal al restituirii în natură, astfel cum a statuat instanța de

apel.

Accesul se face din

domeniul public deoarece terenul în litigiu are deschidere propriu-zisă la

calea publică, întrucât se învecinează cu aleea (fostă str.) l.J.

Ca urmare, suprafața

în litigiu nu are caracter de loc înfundat astfel cum în mod eronat a reținut

instanța de apel care face vorbire în considerentele deciziei de o așa-zisă

propunere făcută de experți pentru crearea unei servituți de trecere.

Chiar și în ipoteza

în care acestei suprafețe libere identificate de experți i s-ar stabili în mod

legal caracterul de loc înfundat, nici această situație nu ar reprezenta un

impediment de la restituirea în natură, cum greșit a stabilit Curtea de Apel.

Recursurile formulate

sunt fondate, pentru considerentele ce urmează:

Obiectul principal al

criticilor formulate în recurs este suprafața de teren de 3.076 mp teren situat

la adresa în litigiu, care nu a fost restituită în natură reclamanților,

instanța de apel confirmând existența unor impedimente legale la măsura

reparatorie reglementată cu titlu de principiu în legea specială prin dispozițiile

art. 1 alin. (1) al Legii nr. 10/2001 (restituire în natură), menținându-se

prin urmare, propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent —

despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul stabilirii și plății

acestora pentru  imobilele  preluate  abuziv  de  stat,  Titlul  VII  din

Legea nr 247/2005, pentru întreaga suprafață de 6.789,75 mp ce a format

obiectul notificării formulate de reclamanți.

Deși recurentul

M.P.C. indică în preambulul motivelor sale de recurs și ipotezele de nelegalitate

descrise de art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., pe lângă cea prevăzută de art

304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu au fost dezvoltate

critici concrete care să le susțină, astfel că, invocarea acestora rămâne una

formală, motiv pentru care, ambele recursuri vor fi analizate în temeiul art.

304 pct. 9 C. proc. civ., ipoteză invocată de ambii recurenți.

Astfel, obiectul

notificării reclamanților l-a constituit retrocedarea suprafeței de teren ce a

fost preluată autorilor lor în baza Decretului nr. 92/1950, suprafață

identificată în raport de vecinătățile indicate în cuprinsul actului de vânzare

cumpărare de care s-au prevalat în dovedirea dreptului de proprietate, astfel

că, intimatul Consiliul Județean Dolj s-a raportat la o suprafață de 6.789,75

mp teren (la origini, terenul având o suprafață de 8.930 mp din care autorii

reclamanților au vândut o parte înainte de naționalizare, iar reclamanții - o

suprafață de 679 mp redobândită în proprietate, înstrăinare ce a operat în

2002).

Corect a stabilit

instanța de apel că această întindere a dreptului de proprietate este cea de

referință, fiind lipsite de relevanță evaluările primei instanțe asupra acestui

aspect, cu atât mai mult cu cât tribunalul, reținând o suprafață mai mică

(2.775,29 mp), le-a agravat reclamanților situația în propria cale de atac

(contestație promovată în condițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001),

limitându-le un drept deja câștigat; în mod similar, se impune aceeași soluție

și cu privire la suprafața de teren de 6.8 52 mp determinată de experți din

măsurători (mai mare decât cea reținută prin dispoziția contestată), întrucât

prin contestația cu care prima instanță a fost învestită nu a fost valorificat

un atare motiv de netemeinicie a dispoziției atacate (recunoașterea întinderii

dreptului pentru o suprafață mai mică decât cea reală).

Imobilul, pe care se

afla edificată și o construcție (în prezent, demolată), a fost preluat abuziv

de stat în baza Decretului nr. 92/1950, astfel că, regulile de soluționare a

raportului de restituire sunt cele înscrise în prevederile art. 10 din Legea

nr. 10/2001, text la care în mod corect ambele instanțe s-au raportat.

Din contraexpertiza

efectuată în calea de atac, Curtea de Apel a reținut că pe terenul solicitat

spre restituire se găsește edificată o construcție, Vila J., afectată Centrului

de Cooperare Europeană, iar terenul identificat de experți ca fiind liber, în

sensul Legii nr. 10/2001 nu este susceptibil de retrocedare, instanța

identificând mai multe impedimente la măsura restituirii în natură.

Astfel, s-a reținut

că terenul propus de experți spre restituire în natură a fost delimitat

artificial, forțat și are un contur neregulat, iar existența pe această

suprafață de 3.076 mp a unor rețele de canalizare, gaze și electricitate de

mare calibru, îl indisponibilizează de la măsura restituirii.

În plus, Curtea de

Apel a mai reținut că experții ar fi propus instituirea unei căi de acces la

acest teren prin crearea unei servituți de trecere, aparținând domeniului

public la Județului Dolj, ceea ce este nelegal.

Totodată, s-a

apreciat că, în mod structural, terenul face parte din perimetrul unui

ansamblu, fiind amenajat ca spațiu verde, reprezentat de un parc cu copaci cu

vârstă considerabilă, întretăiat de alei betonate, teren ce este absolut

necesar pentru buna utilizare a edificiului principal, necesitate ce ține de

standardul obligatoriu și obișnuit pentru o atare destinație, fără a reprezenta

o facilitate sau un avantaj suplimentar, iar parcelele de spațiu verde au

regimul de teren aferent clădirii, formând un tot unitar cu construcția.

Câtă vreme

restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv de stat reprezintă regula

prevăzută de Legea nr. 10/2001, iar măsurile reparatorii prin echivalent,

subsidiarul (ce operează doar în cazul imposibilității restituirii în natură),

înlăturarea măsurii restituirii în natură nu poate fi decât efectul

valorificării impedimentelor legale prevăzute prin dispozițiile exprese ale

actului normativ reparatoriu.

Or, instanța de apel,

fără a indica normele incidente, a înlăturat de la reparația în natură o

suprafață de teren de un perimetru considerabil (3.076 mp), reținând o

indisponibilitate totală a acestuia, unele dintre interdicții neregăsindu-se

consacrate cu acest titlu în legea specială.

Pe de altă parte,

alte impedimente, care aveau aptitudinea de a infirma vocația concretă a

reclamanților la restituirea în natură (anume, existența unor conducte

subterane de apă și rețea electrică subterană, nu și de gaze - fila 156 și 161

dosar apel) au fost calificate ca atare — amenajări de utilitate publică, fără

raportarea necesară la actele normative speciale în materie - Legea nr.

241/2006, Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare sau Legea nr.

13/2007, Legea energiei electrice, și s-a omis a se determina regimul juridic

aplicabil acestora.

Demersul era necesar,

întrucât experții au stabilit, pe baza studiului rețelelor edilitare, că

acestea deservesc strict complexul de clădiri din perimetrul respectiv - Casa

J. și Hotelul P. (administrat de intervenienta accesorie SC P.T. SA Craiova),

și că ele nu aparțin Regiilor furnizoare de utilități ale Primăriei Craiova,

situație în care nu ar putea fi calificate drept amenajări de utilitate

publică, fiind posibil ca ele să reprezinte branșamentele sau racordurile ce

aparțin unui proprietar determinat, caz în care, schimbarea traseului lor, pe

cheltuiala beneficiarului, ar fi posibilă, astfel cum au opinat și experții

(fila 156 dosar apel).

Prin urmare, pentru stabilirea unei situații de fapt

fidele realității, instanța de apel, pentru a confirma incidența art. 10 alin.

(2) din Legea nr. 10/2001, era ținută să lămurească aceste chestiuni, iar

înlăturarea punctului de vedere al experților putea opera doar în mod

argumentat, prin demonstrarea concluziei, care doar a fost enunțată, și anume,

utilitatea publică a acelor amenajări subterane, sens în care se putea solicita

punctul de vedere al Regiilor autonome locale care gestionează distribuirea

apei și a energiei electrice în zonă, după care era posibilă dispunerea unei

completări a raportului de contraexpertiză, dacă s-ar fi dovedit util,

avându-se în vedere planurile acestor rețele puse la dispoziție de Primăria

municipiului Craiova.

Dacă aceste amenajări

nu pot primi calificarea legală de utilitate publică (și,

per a contrario

,

ar fi de interes privat), în raport de legile cadru în fiecare dintre aceste

domenii, dar și având în vedere Normele metodologice de aplicare unitară a

Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 253/2007), restituirea în natură a

terenului identificat de experți ca suprafață liberă, 3.076 mp, se impune ca

măsură reparatorie prioritară prevăzută de Legea nr. 10/2001, în baza art. 10

alin. (1) teza I rap. la art. 1 alin. (1) din lege.

Per a contrario

, dacă aceste

amenajări se vor dovedi a fi de utilitate publică, va fi necesară completarea

raportului de contraexpertiză pentru stabilirea, în aceste condiții, a

suprafeței de teren libere, adică din cea de 3.076 mp se va deduce suprafața

afectată traseului acestor presupuse amenajări de utilitate publică,

restituirea în natură urmând să opereze pentru această diferență ce va fi

stabilită de experți (art. 10 alin. (1) teza II), întrucât nu pot fi

identificate alte impedimente legale incidente în cauză, la restituirea în

natură, cu circumstanțierea ce se va arăta (referitoare la noțiunea de

"teren aferent").

Instanța de apel a

mai reținut că experții ar fi propus stabilirea unei servituți de trecere pe

domeniul public în cazul în care s-ar fi dispus restituirea în natură a

suprafeței în discuție.

Chiar reală de ar fi,

astfel cum corect susține recurentul M.P.C., identificarea unei suprafețe

libere având caracterul de loc înfundat, nu este consacrată prin dispozițiile

Legii nr. 10/2001 drept cauză a imposibilității restituirii în natură;

dimpotrivă, conform art. 10 alin. (2) teza a II-a din Lege, existența unei

servituți legale pe un teren solicitat spre restituire în natură constituie un

atare impediment, așadar, în cazul în care terenul în discuție ar fi fondul

aservit, iar nu ca în situația descrisă de instanța de apel (contrară

realității, de altfel), când imobilul susceptibil de restituire, ar fi fondul

dominant.

Conform art. 617, 618

C. civ., servitutea de trecere, ca dezmembrământ al dreptului de proprietate

reprezintă o sarcină impusă fondului aservit pentru uzul și utilitatea fondului

dominant, în această materie noțiunea de fond dominant, presupunând a se

constata că acesta reprezintă un loc înfundat, respectiv că titularul său nu

are posibilitatea unui alt acces la calea publică, decât impunând această

sarcină fondului aservit, cu care acesta se învecinează, fond aservit care, în

mod necesar, are acces la calea publică.

Or, această situație

nu se verifică în cauză pentru a se reține incidența art. 10 alin. (2), așa cum

s-a indicat deja.

Pe de altă parte,

contrar celor reținute de Curtea de Apel, stabilirea unei servituți (de

trecere, în acest caz) pe un teren proprietate publică, nu este interzisă de

lege, întrucât art. 13 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică,

prevede:

"(1) Servituțile

asupra bunurilor din domeniul public sunt valabile numai în măsura în care

aceste servituți sunt compatibile cu uzul sau interesul public căruia îi sunt

destinate bunurile afectate.

(2) Servituțile

valabil constituite anterior intrării bunului în domeniul public se mențin în

condițiile prevăzute la alin. (1)."

În ce privește cel

din urmă impediment reținut de instanța de apel, Înalta Curte constată, din

nou, că nici acesta nu are corespondent în dispozițiile legale.

Deși se reține că

terenul face parte dintr-un ansamblu care are anumite standarde de destinație

(fiind afectat Centrului de Cooperare Europeană), fără a preciza presupusa

sursa legală sau cutumiară a acestor standarde, fiind amenajat cu vegetație

semnificativă și alei, instanța stabilește o triplă valență acestei constatări:

că terenul este absolut necesar utilizării normale a construcției potrivit

destinației sale, că acesta ar fi teren aferent construcției, dar și că este o

amenajare de utilitate publică, anume, parc, astfel că nu poate fi restituit în

natură.

Niciuna dintre aceste

concluzii, nu se verifică.

Astfel, dispozițiile

art. 10 nu stabilesc asemenea reguli prohibitive pentru restituirea în natură,

în cauză fiind necesar și suficient a se stabili și determina întinderea

suprafeței de teren aferent, astfel cum acesta a fost explicitat recent prin

H.G. nr. 923/2010 de modificare și completare a dispozițiilor H.G. nr. 250/2007

(potrivit art. 7.3 adăugat prin această Hotărâre).

Noțiunea de

"teren aferent", astfel cum este definită prin normele invocate,

privește destinația normală și terenul necesar unei bune utilizări a unei

construcții.

Or, necesar

reprezintă mai puțin decât util, și, în orice caz, este exclus a fi voluptoriu,

astfel cum instanța de apel a stabilit.

Având în vedere că

soluția ce se impune în cauză este cea de casare cu trimitere spre rejudecare,

cu ocazia completării raportului de contraexpertiză, se va solicita celor trei

experți și determinarea terenului aferent, astfel cum el este definit de art.

7.3 din H.G. nr. 253/2007, text introdus prin H.G. nr. 923/2010.

În sfârșit,

calificarea suprafeței de teren de 3.076 mp ca având destinația de parc, exced

chiar apărărilor intimatului cauzei, iar pe de altă parte noțiunea de amenajare

de utilitate publică (ca parc) și cea de teren aferent se exclud în mod egal;

calificarea acestui teren ca parc nu poate intra în discuție, dat fiind că

parcul reprezintă o suprafață întinsă de teren, de utilitate publică, cu

plantații, alei și diferite construcții, amenajată pentru agrement, printr-un

act al administrației locale.

Or, în cauză, o

asemenea susținere nu a fost făcută, iar "spațiul verde" respectiv

este destinat utilizării celor care au acces la construcția folosită potrivit

afectațiunii stabilite de Consiliul Județean Dolj (Centrul de Cooperare

Europeană).

Având în vedere cele anterior expuse, în aplicarea

dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) rap. la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

se vor admite recursurile și, dat fiind că Înalta Curte, conform art. 314 C.

proc. civ., hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care

casează hotărârea atacată, numai în scopul aplicării corecte a legii la

împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite, va casa decizia recurată

și, în baza art. 313 C. proc. civ., va trimite cauza spre rejudecarea apelului

formulat de reclamanții M.P.C. și U.M.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate  de reclamanții M.P.C. și U.M.A. împotriva Deciziei civile nr. 33 din

2 decembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, pentru cauze cu

minori și de familie.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 1 octombrie 2010.

Procesat de GGC - DG