ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4239/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4239/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei civile de

față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, la data de 31 iulie 2006, reclamanții

I.M.C. și D.M.Z. au chemat în judecată pe pârâții Primarul Municipiului

Craiova și Consiliul Local al Municipiului Craiova, solicitând instanței să

dispună anularea parțială a Dispoziției nr. 10871 din 27 iunie 2006

emisă de Primarul Municipiului Craiova, în ceea ce privește art. 5 și să dispună

restituirea în natură a imobilului teren situat în Craiova, str. Vasile

Alecsandri, în suprafață de 673,25 m.p., cu cheltuieli de judecată.

La

data de 5 februarie 2007 terțul intervenient P.A. a formulat

cerere de intervenție în interesul pârâților,

solicitând respingerea contestației astfel

formulate, ca

neîntemeiată.

A

motivat că dispoziția atacată este legală, în condițiile în care

regimul juridic al imobilului este afectat de existența unor contracte de

vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr.

112/1995,

de existența unor căi și servituti legale, iar în fapt este grevat de

utilitățile publice existente în curtea interioară, terenul fiind util pentru

buna exploatare a proprietăților.

De asemenea, la data

de 21 noiembrie 2006, au formulat cerere de intervenție în interesul pârâților

terții intervenienți P.I. și P.O., arătând că dispoziția atacată

a avut în vedere efectele contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în

temeiul Legii nr. 112/1995, căile și servitutile legale, precum și funcționalitatea

terenului aferent construcțiilor.

La data de 21

noiembrie 2006, a fost depusă la dosar cererea de intervenție în interesul

pârâților formulată de către terțul intervenient A.I.

În

justificarea interesului, terțul intervenient a anexat contractul de

vânzare-cumpărare nr. 504 din 16 iunie 1998, susținând legalitatea dispoziției

atacate, prin prisma unor motive de fapt comune celorlalte cereri de intervenție.

Prin sentința

civilă nr. 717 din 26 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, în

dosarul nr. 2900/63/2006, a fost respinsă contestația formulată

de reclamanții I.M.C. și D.M.Z., în

contradictoriu cu

pârâții Consiliul Local Craiova și Primarul Municipiului

Craiova.

S-au

admis cererile de intervenție formulate de către intervenienții P.I.,

P.O., A.I. și P.A. în interesul

pârâților

Consiliul Local Craiova, Primarul Municipiului Craiova.

Pentru a decide

astfel, tribunalul a avut în vedere contractele de vânzare-cumpărare exhibate

de intervenienți, ce atestă dreptul de proprietate al acestora

asupra unor părți din imobil, Dispoziția

nr. 1221/1998 emisă de Primarul Municipiului

Craiova și tabelul nominal

anexat la aceasta, ce privește atribuirea în folosință comună a

terenurilor aferente locuințelor cumpărate în temeiul Legii nr. 112/1995,

adresa nr. 5294/2006 emisă de Consiliul Județean Dolj și expertiza

judiciară întocmită de expert D.D.

Instanța

de fond a coroborat aceste probe cu schița plan de amplasament, anexă,

procesul - verbal privind starea de fapt a imobilului și referatul

nr. 12463/2006, concluzionând asupra imposibilității

restituirii în natură.

Împotriva

sentinței sus-menționate au declarat apel reclamanții I.M.C. și D.M.Z.,

susținând că este nelegală și netemeinică.

Curtea

de Apel Craiova - Secția civilă, prin decizia civilă nr. 106 din 12 martie

2008, a admis apelul formulat de reclamanții I.M.C. și D.M.Z. împotriva

sentinței civile nr. 717 din 26 noiembrie 2007, pronunțată de

Tribunalul Dolj în dosarul nr. 2900/63/2006 (nr. vechi 3549/CIV/2006), în

contradictoriu cu intimații pârâți Consiliul Local Craiova, Primarul

Municipiului Craiova și intimații intervenienții P.I., P.O., A.I., P.A.

A

fost schimbată sentința atacată, în sensul că:

S-a

admis contestația formulată de reclamanții I.M.C. și D.M.Z. împotriva

Dispoziției nr. 10871 din 27 iunie 2006 emisă de Primarul Municipiului

Craiova.

S-a

anulat punctul 5 al dispoziției și s-a dispus restituirea în natură a

suprafeței de 598 m.p. teren neocupat de construcții, cu

obligativitatea menținerii contractelor de locațiune existente.

S-au

respins cererile de intervenție formulate de intervenienții P.I., P.O.,

A.I. și P.A. în interesul pârâților Consiliul Local Craiova, Primarul

Municipiului Craiova, formulate în contradictoriu cu reclamanții I.M.C. și

D.M.Z.

Pentru

a decide astfel, Curtea de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Reclamanții

sunt persoane îndreptățite în sensul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

republicată.

Aceștia

au uzat de faza administrativă obligatorie, prevăzută de art. 22 din Legea nr. 10/2001,

finalizată prin Dispoziția nr. 10871/2006 emisă de Primăria Municipiului

Craiova.

Reclamanții au

uzat și de faza judiciară, facultativă, contestând punctul 5 din dispoziția

mai sus-menționată, prin care s-a propus acordarea despăgubirilor în condițiile

Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru partea imobilului ce nu poate fi

restituită în natură, respectiv terenul în suprafață de 678,25 m.p., în procesul - verbal fiind menționată suprafața de 618,10 m.p.

Pentru

a se verifica temeinicia și legalitatea dispoziției emisă de unitatea deținătoare,

instanța de fond a ordonat efectuarea unei expertize în specialitatea

topografie – cadastru și geodezie.

Raportul

de expertiză efectuat în cauză a fost completat cu un supliment depus la instanța

de fond la data de 22 octombrie 2007.

Instanța

de fond a interpretat eronat probele administrate, respectiv expertiza tehnică,

schița plan de amplasament și procesul - verbal privind starea de fapt a

imobilului, concluzionând că nu se poate dispune restituirea în natură.

Unul din principiile de soluționare a notificărilor

este prevalența restituirii

în natură, principiu ce se regăsește în art. 1

alin. (1), art. 7 și 9 din Legea nr. 10/2001.

Instanța

de fond nu a dat eficiență acestui principiu, dimpotrivă, a exacerbat

dreptul de folosință asupra terenurilor atribuite intervenienților

prin Dispoziția nr. 1221/1998 emisă de Primarul Municipiului Craiova,

precum și de acces către construcții și dependințele construcțiilor.

Greșit

a apreciat instanța de fond incidența dispozițiilor art. 18 lit.

d) din Legea nr. 18/1991, întrucât dispoziția contestată a fost emisă la

data de 27 iunie 2006, după apariția Legii nr. 247/2005, articolul 18

având doar trei ipoteze a, b, c, iar litera d nu se mai regăsește.

Conținutul literei d se regăsește în litera c,

reprodus astfel „ imobilul a fost

înstrăinat cu respectarea dispozițiilor

legale”.

Dar,

vânzarea părților din imobil către terții intervenienți în

temeiul Legii

nr. 112/1995 a avut ca obiect

doar construcția, iar terenul aferent a fost atribuit în

folosință

prin Dispoziția nr. 1221/1998, emisă de Primarul Municipiului Craiova, după

cum urmează: intervenientul A.I. - suprafața de 121 m.p., intervenienta P.A. - suprafața de 139 m.p., terțul T.N. - suprafața de 113 m.p. și intervenientul P.I. - suprafața de 252 m.p.

Întrucât Legea nr. 10/2001

este o lege specială, de reparație a persoanelor

îndreptățite ce au fost lipsite de proprietatea lor în perioada de

referință 6 martie

1945 - 20 decembrie 1989, aceasta își atinge

scopul maxim când se alege ca măsură reparatorie, restituirea în natură.

Legea

nr. 247/2005, ce a modificat Legea nr. 10/2001, reflectă cu prisosință

principiul prevalentei restituirii în natură în art. 1 alin. (1), art. 7 și 9

din Legea nr. 10/2001, modificată, regula fiind restituirea în natură.

A proteja dreptul de

folosință al intervenienților asupra terenului aferent construcțiilor

cumpărate în temeiul Legii nr. 112/1995 în detrimentul reclamanților

înseamnă a limita dreptul de proprietate al acestora garantat de art. 44 alin. (1)

și (

2), art. 136 alin. (5) din Constituție,

precum și de art. 1 din Primul Protocol adițional la

Convenție.

Față

de cele ce preced, în conformitate cu art. 296 alin. (1) C. proc. civ., curtea

de apel urmează să admită apelul, să schimbe sentința, să admită contestația,

să anuleze pct. 5 al Dispoziției atacate și să dispună restituirea în

natură a suprafeței de 598 m.p., teren neocupat de construcții, astfel cum este

evidențiat în raportul de

expertiză și schița anexă la raport. Suprafața de 598 m.p. rezultă prin scăderea din totalul de 859 m.p. a suprafeței de 232 m.p., ocupată cu construcțiile autorizate, respectiv, CI, C3, C4 și C6, la care se adaugă 9,1 m.p. pentru beci, precum și scăderea suprafeței de 29,29 m.p. ocupată de C2, respectiv o construcție anexă, deținută de T.N., situată în continuarea

apartamentului, la care se adaugă și intrarea în pivnița din spatele

acesteia.

În

conformitate cu dispozițiile art. 14 din Legea nr. 10/2001, republicată,

urmează a se menține și contractele de locațiune încheiate de

intervenienți și terțul T.N. pentru suprafețele de teren

atribuite în folosință comună,

după cum

urmează: intervenienții A.I. - 121 m.p., P.A. - 139

m

.p., P.I. - 252 m.p. și terțul T.N. - 113 m.p.

În conformitate cu dispozițiile art. 55 C. proc.

civ., față de raporul

de dependență dintre cererea de intervenție

accesorie și cea principală, față de

admiterea

contestației, urmează a se respinge cererile de intervenție formulate

de intervenienții P.I., P.O., A.I. și P.A. în

interesul pârâților

Consiliul Local Craiova, Primarul Municipiului Craiova.

Împotriva

acestei decizii, în termen legal, au declarat și motivat recurs reclamanții

și pârâții Primăria Municipiului Craiova și Primarul Municipiului Craiova.

critică hotărârea instanței de apel susținând că este dată cu încălcarea

și aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 1 alin. (1), art.

7 alin. (1), art. 9 alin. (1) și art. 14 din Legea nr. 10/2001, republicată,

precum și a dispozițiilor art. 211-212 C. proc. civ. și, totodată,

cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7

și pct. 9 C. proc. civ.).

Cu privire la motivul

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se arată că, în mod corect,

instanța de apel a considerat că își găsesc aplicabilitatea în speță

dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1) și art. 9 alin. (1) din legea

specială, întrucât, aceste prevederi legale instituie principiul fundamental al

restituirii în natură a terenului neocupat de construcții, dar a

interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 14 din același act

normativ.

Astfel, din probele

administrate, inclusiv din raportul de exprtiză tehnică, chiar în varianta omologată

de către instanță, rezultă că cea mai mare parte a terenului (aproximativ

598 mp) este liberă, nefiind afectată de nici un fel de detalii de

sistematizare și nefăcând parte din domeniul public sau privat al statului,

fiind deținută de proprietarii unor părți din construcțiile

edificate pe acest teren.

În lumina

principiului restituirii în natură a terenurilor libere, consacrat de Legea nr.

10/2001, republicată, acest teren în suprafață de 598 mp se impunea a fi

restituit în natură în starea în care se afla la data cererii de restituire și

liber de orice sarcini.

Interpretând și

aplicând greșit dispozițiile art. 14 din Legea nr. 10/2001, republicată,

instanța de apel restituie terenul de 598 mp, dar cu obligativitatea „menținerii

contractelor de locațiune”, arătând în considerentele hotărârii recurate (la

pag. 5, alineat ultim), că prin contractele de locațiune se face referire

la suprafețele de teren atribuite în folosință terților

intervenienți și chiar menționând suprafețele de teren pentru

fiecare dintre aceștia.

Instanța de

apel, în mod greșit a considerat că dreptul de folosință gratuită,

constituit în favoarea terților intervenieți printr-o dispoziție

a primarului, este asimilat unui contract de locațiune, la care face

referire art. 14 din Legea nr. 10/2001, republicată.

Astfel, acea dispoziție

care dă în folosință gratuită o anumită suprafață de teren aferentă

unei construcții, nu poate echivala cu un contract de locațiune, ce

s-ar impune a fi respectat în temeiul art. 14 din lege, pentru că acelei

decizii de atribuire în folosință gratuită îi lipsește tocmai caracterul

esențialmente oneros al contractului de locațiune care ar justifica

respectarea locațiunii de către noul proprietar.

Ca atare, nefiind

vorba de o locațiune, nu se aplică art. 14 din legea specială, iar

proprietarii terenului nu pot fi obligați la respectarea unui eventual

drept de folosință gratuită al terților intervenienți.

De altfel, dacă s-ar

menține dispozițiile hotărârii recurate, în sensul de menținere

și respectare a dreptului de folosință a terenului în favoarea terților

intervenienți, în mod real, proprietarii ar fi lipsiți cu totul de

posesia și folosința terenului, ca atribute ale dreptului de proprietate

și, mai mult decât atât, pe o perioadă de timp nedeterminată.

Cu privire la dispozițiile

art. 211-212 C. proc. civ., instanța de apel le-a aplicat greșit în

contextul probelor administrate și, față de aceste prevederi legale, nu a

manifestat rolul activ prevăzut de art. 129, alin. (5), C. proc. civ., în

sensul că nu a stăruit prin toate mijloacele legale pentru a preîntâmpina orice

greșeală privind aflarea adevărului și nu a lămurit pe deplin cauza dedusă

judecății.

Astfel, instanța

de apel a apreciat că expertiza pe care a dispus-o instanța de fond conține

suficiente date tehnice pentru stabilirea situației de fapt a terenului naționalizat,

deși expertul nu a răspuns la obiectivele fixate, în sensul că, nici măcar nu a

identificat întreaga suprafață de teren cuprinsă în actul de naționalizare.

Deși, s-au învederat

aceste aspecte instanței și s-a solicitat refacerea în totalitate a lucrării,

totuși aceasta nu a dispus completarea raportului de expertiză tehnică,

potrivit art. 211-212 C. proc. civ., omologând raportul de expertiză în această

formă, iar în motivarea hotărârii se prevalează de această lucrare superficială.

In realitate însă, acest teren în suprafață de 673,25 mp este în

totalitate restituibil, impunându-se a fi în întregime retrocedat.

Cu privire la motivul

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., referitor la motivarea hotărârii

de către instanța de apel, se arată că există contradicții între

considerentele acesteia.

Astfel, pe de o parte,

se argumentează și se susține principiul restituirii în natură a

imobilelor preluate abuziv, instituit de art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1), art.

9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, schimbâdu-se în tot hotărârea

de fond, iar, pe de altă parte, interpretând în mod greșit prevederile art. 14

din Lege, dă prioritate unui drept de folosință constituit pe terenul

solicitat, în favoarea unor terți intervenienți, înaintea dreptului reclamanților

de proprietate asupra aceluiași teren.

O altă contradicție

care rezultă din motivarea și dispozițiile hotărârii recurate, în ceea ce

privește aplicarea art. 14 din Legea nr. 10/2001, republicată, se referă la

faptul că, obligând la respectarea dreptului de folosință al terților

asupra terenului, inclusiv a terțului T.N., se anulează și punctul I din Dispoziția

Primarului nr. 10871, prin care se restituie parțial în natură terenul în

limita suprafeței de 29,29 mp, deși punctul 1 din dispoziție nu face

obiectul prezentei contestații.

Ca atare, dispozițiile

hotărârii recurate privind respectarea dreptului de folosință al terților

asupra terenului, vin în totală contradicție cu toate celelate

considerente și motivări ale hotărârii, date în aplicarea Legii nr. 10/2001 de

către instanța de apel, cu respectarea principiului restituirii în natură

a imobilelor preluate abuziv.

criticile aduse deciziei atacate, arată că hotărârea pronunțată de Curtea

de Apel Craiova este nelegală.

Astfel, toate

împrejurările de fapt reținute în cauză se coroborează în ceea ce privește

imposibilitatea restituirii în natură a imobilului solicitat, astfel că Dispoziția

Primarului a fost emisă în conformitate cu prevederile legale, având în vedere

contractele de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995 ce au ca

obiect imobilul aflat în litigiu, amplasamentele proprietăților în incinta

imobilului, utilitățile publice care traversează curtea interioară, căile de

acces și servituțile legale.

Prin urmare, se

apreciază că sunt incidente dispozițiile art. 18 lit. c) din legea specială,

imobilul fiind înstrăinat cu respectarea dispozițiilor legale, coroborat cu

prevederile art. 26 alin. (1), în ceea ce privește imposibilitatea restituirii

în natură către reclamanți a părții din imobil ce face obiectul

litigiului, aceștia fiind îndreptățiți la acordarea măsurilor

reparatorii prin echivalent în conformitate cu prevederile Titlului VII din

Legea nr. 247/2005.

Prin procesul-verbal

privind starea de fapt a imobilului, încheiat la data de 25 octombrie 2005,

parte integrantă a dispoziției, s-a constatat existența dreptului de

proprietate dobândit de către P.I., P.A. și A.I., în temeiul contractelor de

vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995, drept ce afectează

imobilul a cărui restituire a fost solicitată.

Expertiza judiciară

efectuată în cauză arată că, în urma cumulării suprafețelor ocupate de

construcții rămâne o suprafață de 598 mp., pe această suprafață

de teren existând rețele de apă și canalizare (patru surse de apă, două

conducte aeriene pentru racordarea la gaz), căi de acces dinspre strada

Buciumului în favoarea corpului C3, căi de acces către dependințele

imobilului.

Prin urmare, sunt

incidente dispozițiile art. 18 lit. c) din legea specială, coroborat cu

prevederile art. 26 alin. (1) în ceea ce privește imposibilitatea restituirii

în natură către reclamanți a părții din imobil ce face obiectul

litigiului, acesta fiind înstrăinat cu respectarea dispozițiilor legale, reclamanții

fiind îndreptățiți la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent

în conformitate cu prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

În recurs, au

formulat cereri de intervenție accesorie în interesul recurentului pârât

Primarul Municipiului Craiova,

intimații-intervenienți P.O. și P.I., A.I. și P.A.,

în condițiile art. 51 C. proc. civ.

Analizând

actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate de recurenți,

Înalta Curte constată următoarele:

1.

Recurenții pârâți Primăria Municipiului Craiova și Primarul

Municipiului Craiova critică hotărârea atacată pentru motivele de nelegalitate prevăzute

de dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9 C. proc. civ.

În

acest sens, susțin că sunt incidente în speță dispozițiile art. 18

lit. c) (imobilul în litigiu fiind înstrăinat cu respectarea dispozițiilor

legale), coroborate cu prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în

ceea ce privește imposibilitatea restituirii în natură către reclamanți a

părții din imobil ce face obiectul litigiului.

Deși,

invocă motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ. – depășirea

atribuțiilor puterii judecătorești – Înalta Curte constată că recurenții

pârâți nu formulează critici, în concret, care să poată fi circumscrise

acestui motiv de recurs.

De

menționat este că, instanța exercită atribuțiile puterii judecătorești

atunci când interpretează și aplică legea, în speță, dispozițiile

Legii nr. 10/2001, republicată, nefiind astfel îndeplinite condițiile art.

304 pct. 4 C. proc. civ.

În

ceea ce privește critica de nelegalitate întemeiată pe art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că este fondată, sens în care reține următoarele:

Prin

notificarea nr. 649/N/2001 formulată în baza Legii nr. 10/2001, petenții I.M.C.

și D.M.Z. au solicitat Prefecturii Județului Dolj (care a declinat spre

soluționare notificarea către Primăria Municipiului Craiova), inițial,

acordarea de despăgubiri și, ulterior, restituirea în natură, a întregului

imobil situat în Craiova, str. V. Alecsandri, județul Dolj, imobil compus

din clădiri și teren liber în suprafață totală de 673,25 m.p.

Imobilul

solicitat a fost preluat de stat în mod abuziv, prin naționalizare, în

baza Decretului nr. 92/1950.

Prin

Dispoziția nr. 10871 din 27 iunie 2006 emisă de Primarul Municipiului

Craiova, s-a dispus restituirea, parțială, în natură a imobilului

solicitat, numai în ceea ce privește clădirea ce face obiectul contractului de

închiriere din 27 iulie 1999, compusă din 4 încăperi și terenul situat sub

această construcție, în suprafață de 29,29 m.p., iar pentru partea din imobil care nu poate fi restituită în natură, propunându-se

acordarea despăgubirilor în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005

(art. 5).

Contestația

formulată de persoanele îndreptățite, prin care au solicitat anularea art.

5 din dispoziția menționată și restituirea în natură a terenului în

suprafață de 673,25 m.p., a fost respinsă de instanța fondului și,

urmare exercitării controlului judiciar de către Curtea de apel, aceasta a fost

admisă, cu consecința anulării art. 5 al dispoziției atacate și

restituirii în natură a suprafeței de 598 m.p. teren neocupat de construcții, cu obligativitatea menținerii contractelor de locațiune

ale intervenienților în cauză.

Instanța

de apel a reținut, în acest sens, că unul din principiile de soluționare

a notificărilor este prevalența restituirii în natură a imobilului,

principiu ce se regăsește în art. 1 alin. (1), art. 7 și art. 9 din Legea nr. 10/2001,

dispoziții pe care instanța de fond le-a interpretat și aplicat greșit

în cauză.

Totodată,

în conformitate cu art. 14 din Legea nr. 10/2001, republicată, instanța de

apel a menținut contractele de locațiune încheiate de intervenienți

și terțul T.N. pentru suprafețle de teren atribuite în folosință

comună.

Înalta

Curte apreciază, în circumstanțele cauzei, că instanța de apel a

aplicat în mod greșit legea specială de reparație la speța dedusă

judecății, pentru considerentele ce succed.

În

cauză, regimul juridic al imobilului solicitat este reglementat de art. 10 din

Legea nr. 10/2001, republicată.

Or,

potrivit art. 10 alin. (2) din lege, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent

atunci când pe teren s-au edificat construcții noi, autorizate, iar

potrivit art. 10 alin. (3) din lege, se restituie în natură terenurile pe care

s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii după data

de 1 ianuarie 1990, precum și construcții ușoare sau demontabile.

De

asemenea, prin pct. 10.4 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr.

10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, se instituie obligativitatea

restituirii în natură a terenurilor, în ipoteza în care, pe acestea se află

edificate ilegal, fie construcții, indiferent de destinația acestora,

fie construcții ușoare sau demontabile, fără a distinge după cum acestea

au fost edificate înainte sau după 1 ianuarie 1990.

Instanța

constată că terenul în litigiu este afectat de rețelele de apă, curent

electric și gaze, identificate a fi amplasate pe suprafața de teren neocupată,

care sunt rețele de utilitate publică, iar cu privire la respectarea

regimului de autorizație al construcțiilor existente, recurenții

reclamanți nu au făcut dovada că există construcții edificate fără

autorizație legală de construire, astfel cum a stabilit în sarcina

acestora judecătorul fondului, care a dat dovadă, în acest sens, de rol activ

în proces.

În

aceste condiții, principiul prevalenței restituirii în natură a

imobilului solicitat, reglementat în dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 7

și art. 9 din Legea nr. 10/2001, nu este aplicabil, întrucât această restituire

nu este posibilă, raportat la situația de fapt stabilită în speță și ținând

cont de prevederile legale aplicabile acesteia.

Pentru

toate aceste considerente, Înalta Curte urmează să constate că motivele

formulate permit încadrarea recursului declarat de pârâți în dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și, acesta fiind fondat, urmează să îl admită,

iar în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ.,

să modifice decizia atacată, în sensul respingerii ca nefondat a apelului

declarat de către reclamanți împotriva sentinței pronunțate de

tribunal, pe care o menține.

În

conformitate cu dispozițiile

art. 51 și 52 alin. (1) C. proc. civ., având

în vedere admiterea recursului declarat de pârâți, Înalta Curte va admite

cererile de intervenție

accesorie formulate de

intervenienții

A.I., P.A. și P.O. și P.I. – decedat pe parcursul procesului – prin succesori

legali P.I. și P.M.

2.

În ceea ce privește recursul declarat de reclamați, Înalta Curte urmează să

îl respingă ca nefondat pentru considerentele ce succed.

În

ceea ce privește susținerea referitoare la aplicarea principiului restituirii

în natură a terenului neocupat de construcții, urmează a fi înlăturată

pentru considerentele de fapt și de drept expuse în recursul precedent, iar cu

privire la aplicarea art. 14 din Legea nr. 10/2001, republicată, se constată că

instanța de apel a făcut o aplicare greșită a legii, în sensul că în speță,

nu suntem în ipoteza prevăzută de textul de lege, respectiv a unui imobil ce

face obiectul unui contract de locațiune, concesiune, locație de

gestiune sau asociere în participațiune, care să fi fost restituit în

procedura specială reparatorie administrativă sau judiciară.

Referitor

la critica privind lipsa de rol activ a judecătorilor instanței de apel,

care a confirmat raportul de expertiză tehnică efectuat la instanța de

fond, Înalta Curte urmează să o înlăture, cu motivarea că instanța de apel

nu avea obligația, ci posibilitatea de a dispune administrarea unei probe,

întrucât rolul său activ nu înseamnă încălcarea celorlalte principii ale

procesului civil.

Rolul

activ al judecătorului trebuie înțeles în contextul asigurării unui

echilibru cu celalte două principii: cel al disponibilității și cel al

contradictorialității, în cauză, reclamanții având posibilitatea de a

propune și administra probatorii (ceea ce s-a și întâmplat).

În

consecință, nu se poate susține că judecătorii cauzei au încălcat

rolul activ, care presupune doar aflarea adevărului judiciar, aceștia

neputându-se substitui părții ce a beneficiat de asistență juridică calificată

în administrarea probatoriilor.

Din

dezvoltarea motivelor de recurs, se constată că recurenții reclamanți

invocă și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

respectiv, contradictorialitatea între considerentele hotărârii atacate.

Pentru

ca să fie incident acest motiv de modificare a hotărârii, ar trebui să existe

contradicție între considerentele acesteia, în sensul că din unele rezultă

netemeinicia acțiunii, iar din altele, faptul că este întemeiată.

Or,

considerentele deciziei atacate converg spre respingerea apelului declarat de

reclamanți în cauză, soluția pronunțată de instanța de apel

fiind reformată în acest sens, în calea de atac a recursului, așa cum rezultă

din considerentele ce preced.

Față

de toate aceste considerente de fapt și de drept, Curtea în raport de dispozițiile

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de de pârâții Primarul municipiului

Craiova și Primăria municipiului Craiova împotriva deciziei civile nr. 106 din

12 martie 2008 a Curții de Apel Craiova – Secția civilă, precum și

cererile de intervenție accesorie formulate de intervenienții A.I., P.A.

și P.O. și P.I. – decedat pe parcursul procesului – prin succesori legali P.I. și

P.M.

Modifică decizia, în sensul că respinge, ca nefondat, apelul declarat

de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 717 din 26 noiembrie 2007

a Tribunalului Dolj.

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții I.M.C. și D.M.Z.

împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 8 iulie 2010.