ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6589/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6589/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin contestația înregistrată la Tribunalul Dolj

la 16 ianuarie 2007, reclamanții P.C., P.G. și M.P.C. au solicitat anularea dispoziției

nr. D1. din 14 decembrie 2006 a Consiliului Județean Dolj, în contradictoriu cu

pârâții Consiliul Județean Dolj și Președintele Consiliului Județean Dolj, solicitând

restituirea în natură a suprafeței de teren de 6789,75 m.p., situată în Craiova,

Str. I.J.

În motivarea contestației,

reclamanții au arătat că au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 solicitând

restituirea terenului respectiv, ce a aparținut autorilor lor, P.C. și P.A. și a

fost naționalizat prin Decretul nr. 92/1950.

S-a susținut că, în prezent,

pe o parte din terenul situat la adresa menționată se află Casa de Oaspeți Vila

J., suprafața în litigiu fiind liberă și nefolosită și, prin urmare, susceptibilă

de restituire în natură.

Pârâtul Consiliul Județean

Dolj a formulat întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive

a Consiliului Județean Dolj față de dispozițiile Legii nr. 215/2001. Pe fondul cauzei,

s-a arătat că terenul solicitat nu poate fi restituit în natură, întregul imobil

fiind inclus în domeniul public al Județului Dolj, afectat bunei funcționări a Centrului

de Cooperare Europeană.

Prin cererea înregistrată

sub nr. 833/63/2007, reclamanta P.I.F. a formulat contestație împotriva aceleiași

dispoziții nr. D1./2006 a Președintelui Consiliului Județean Dolj, arătând că este

posibilă restituirea parțială în natură a terenului neafectat de detalii de urbanism.

Prin încheierea de la

20 februarie 2007 s-a dispus conexarea Dosarului nr. 833/63/2007 la Dosarul nr.

808/63/2007 al Tribunalului Dolj, avându-se în vedere că ambele contestații vizează

aceeași dispoziție emisă în baza Legii nr. 10/2001.

În cauză a formulat cerere

de intervenție accesorie în interesul Consiliului Județean Dolj, SC P.C. SA Craiova,

care a arătat că este o societate pe acțiuni, având ca unic acționar Județul Dolj

prin Consiliul Județean Dolj și că are în administrare bunuri imobile ce fac parte

din domeniul public al județului.

La termenul din 2 octombrie

2007, reclamanții M.P.C. și P.G. și-au întregit contestația, chemând în judecată

și pe SC P.C. SA și solicitând obligarea acesteia, alături de ceilalți pârâți la

restituirea terenului în suprafață de 6789,75 m.p. în natură.

La termenul din 6 noiembrie

2007, instanța a încuviințat în principiu cererea de intervenție accesorie formulată

de SC P.C. SA, în interesul pârâtului Consiliului Județean, în temeiul art. 52

alin. (1) C. proc. civ.

La termenul din 11 decembrie

2007, s-a luat act de transmisiunea calității procesuale active de la reclamanta

P.I.F., decedată în timpul procesului, la 27 noiembrie 2007, către moștenitoarea

sa U.M.A., calitatea sa de succesoare fiind atestată de certificatul de moștenitor

nr. MO1. din 7 decembrie 2007.

Prin sentința civilă

nr. 265 din 3 octombrie 2008 a Tribunalului Dolj s-au respins contestațiile conexe

formulate de reclamanții P.C., P.G., M.P.C. și U.M.A. împotriva dispoziției nr.

D1. din 14 decembrie 2006 a Consiliului Județean Dolj și s-a admis cererea de intervenție

accesorie formulată de intervenienta SC P.C. SA Craiova.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că pe terenul aferent vilei nu se

află nicio construcție care să fi aparținut notificatorului, Casa J. fiind edificată

după naționalizare și că terenul nu poate fi restituit în natură, fiind ocupat de

construcții afectate exclusiv și nemijlocit activităților de interes public, căi

de acces și centrală termică destinate uzului public. S-a mai precizat că, în absența

terenului aferent, Vila J., în prezent Centrul de Cooperare Europeană, ar rămâne

fără căi de acces, fiind amplasată în mijlocul terenului.

Prima instanță a apreciat

că proba cea mai concludentă în determinarea suprafeței de teren ce a aparținut

autorilor reclamanților este raportul de expertiză întocmit inițial de expertul

M.A., care a delimitat suprafața de 2775,29 m.p. prin punctele 2 - 36 - 28 - 27

- 35, pe care se găsesc construcțiile C1., C2. și C3., edificate după naționalizare.

Expertul a avut în vedere

faptul că în actul autorilor din 1903 nu sunt precizate suprafața terenului, configurația

loturilor sau dimensiunile acestora, ci doar vecinătățile, din suprafața inițială

totală de 8930 m.p. menționată în foaia de date pentru cartea funciară din 1940

înstrăinându-se în 1948, 720 m.p., 126,25 m.p., 204 m.p., iar în 1949 - 411 m.p.

Tribunalul a constatat

că, din analiza actelor, a schițelor și a planurilor de situație ale terenurilor

expropriate în anul 1965, anexa nr. 6 la raportul de expertiză, rezultă că loturile

nr. L4. și L5. din terenurile expropriate, ce au făcut parte din fosta proprietate

Poenaru, se situează chiar în aproprierea terasei C3., aflate în prelungirea construcției

C1. pe terenul în litigiu. Prin urmare, s-a reținut că limita estică a acestui teren,

care coincide cu limita vestică a terenurilor expropriate, a fost corect determinată

în raportul de expertiză inițial, neputând fi primită susținerea reclamanților că

o parte din terenul rămas neidentificat ar fi situat în partea de est a terenului

identificat, o suprafață mai mare pe latura estică ducând la o suprapunere cu terenurile

expropriate în 1965, terenuri ce nu au fost însă preluate prin naționalizare de

la autorii reclamanților, situație în care s-a constatat că terenul de 1131,01 m.p.,

evidențiat în schița anexă la răspunsul la obiecțiuni, face parte din terenurile

expropriate în 1965 și nu a aparținut autorului reclamanților.

S-a înlăturat ca nefiind

concludent raportul de expertiză extrajudiciară efectuat la cererea reclamantei

U.M.A. de un expert agricol evaluator și s-a concluzionat că suprafața de teren

de 2775,29 m.p. identificată prin expertiză ca aparținând autorilor reclamanților

nu poate fi restituită în natură față de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001 republicată, întrucât pe aceasta a fost edificată construcția având

în prezent destinația de Centru de Cooperare Europeană.

Cu ocazia cercetării la

fața locului, instanța a constatat că întregul teren de 2775,29 m.p. este afectat

normalei utilizări a construcției principale, aleile betonate și parcelele de spațiu

verde (parc) formând un tot unitar cu construcția și având regimul juridic de teren

aferent al clădirii.

Împotriva sentinței menționate

au declarat apel reclamanții P.C., P.G., M.P.C. și U.M.A., criticând-o ca nelegală

și netemeinică pentru greșita reținere a imposibilității restituirii în natură a

terenului, pe care nu se află un parc, ci doar vegetație și câțiva copaci și unde

au fost amenajate căi de trecere. S-a susținut că terenul este astfel amplasat și

structurat încât poate fi delimitată porțiunea destinată utilizării clădirii și

accesului la stradă de partea de teren ce se poate restitui în natură, având la

rândul său acces direct la calea publică.

Apelanta - reclamantă

moștenitoare U.M.A. a criticat sentința susținând că sesizarea instanței de fond

s-a făcut de către reclamanți cu o contestație împotriva modalității de restituire

stabilite prin dispoziția intimatului pârât Consiliul Județean Dolj și ca atare,

Tribunalul Dolj nu se putea pronunța asupra întinderii dreptului.

Apelanții reclamanți P.C.

și P.G. nu au depus motive de apel, cererea acestora fiind examinată prin prisma

dispozițiilor art. 292 alin. (2) C. proc. civ.

Prin decizia nr. 333 din

2 decembrie 2009 Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori

și de familie, a respins apelurile reclamanților ca nefondate, reținând că îndreptățirea

apelanților de a beneficia de dispozițiile Legii nr. 10/2001 cu privire la terenul

solicitat, în suprafață de 6789,75 m.p. a fost stabilită prin dispoziția contestată

și, ca atare, aspectele ce trebuie rezolvate în speță vizează numai modalitatea

concretă în care acest teren este susceptibil de restituire.

Având în vedere concluziile

contraexpertizei efectuate în apel, s-a apreciat că terenul preluat de stat nu poate

fi restituit decât prin echivalent, deoarece, în caz contrar, față de amplasamentul

său, ar fi încălcată finalitatea reparatorie a Legii nr. 10/2001, care nu poate

consta în ruperea justului echilibru între interesele individuale ale proprietarilor

deposedați abuziv și interesele generale ale societății.

Împotriva deciziei menționate

au declarat recurs reclamanții U.M.A. și M.P.C.

Prin decizia nr. 4898

din 1 octombrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, a admis recursurile și a casat decizia recurată cu trimitere spre

rejudecare la aceeași instanță de apel.

Prin considerentele deciziei

menționate s-a apreciat că, reținând o suprafață mai mică decât cea la care s-a

raportat intimatul Consiliul Județean Dolj, tribunalul le-a agravat reclamanților

situația în propria cale de atac, limitându-le un drept deja câștigat.

Totodată, s-a constatat

că, atâta vreme cât restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv de stat reprezintă

regula prevăzută de Legea nr. 10/2001, iar măsurile reparatorii prin echivalent,

subsidiarul, înlăturarea măsurii restituirii în natură nu poate fi decât efectul

valorificării impedimentelor legale prevăzute prin dispozițiile exprese ale actului

normativ reparatoriu. Ca atare, s-a reținut că se impune lămurirea chestiunilor

legate de calificarea legală de utilitate publică a amenajărilor în discuție, în

raport de legile cadru în fiecare dintre domenii (Legea nr. 241/2006, Legea Serviciului

de alimentare cu apă și de canalizare sau Legea nr. 13/2007, legea energiei electrice),

și de Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin

H.G. nr. 250/2007, pentru a se confirma incidența art. 10 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001.

S-a apreciat, de asemenea,

că se impune determinarea terenului aferent construcției, astfel cum acesta este

definit de art. 7.3 din H.G. nr. 250/2007, text introdus prin H.G. nr. 923/2010.

Totodată, în legătură

cu calificarea terenului de 3076 m.p. ca având destinația de parc s-a considerat

că excede chiar apărărilor intimatului, noțiunile de amenajare de utilitate publică

și cea de teren aferent excluzându-se în mod egal.

Cu ocazia rejudecării

după casare, s-a suplimentat probatoriul cu o expertiză tehnică având ca obiective:

stabilirea suprafeței libere din cei 3076 m.p. identificați prin raportul de expertiză

depus la 28 octombrie 2009, în Dosarul nr. 808/63/2007 al Curții de Apel Craiova,

deducerea suprafeței afectate de utilități și individualizarea suprafeței ocupate

cu amenajări, stabilirea dacă utilitățile deservesc strict complexul de clădiri

din perimetrul Casei J. și H.P., determinarea terenului aferent absolut necesar

utilizării normale a construcției potrivit destinației sale și determinarea căii

de acces la imobile, din suprafața ce se va determina ca fiind liberă și s-au înaintat

adrese către C.A.O., D.S.R.G. și SC C.D. SA pentru a se comunica dacă utilitățile

ce deservesc Casa J. sunt de utilitate publică sau privată.

Curea de Apel Craiova,

secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 381 din

12 decembrie 2011, a admis apelurile reclamanților, a schimbat sentința în sensul

că a admis în parte contestația formulată de M.P.C., a modificat în parte dispoziția

nr. D1./2006 emisă de Consiliul Județean Dolj și a dispus restituirea în natură

a suprafeței de 1335 m.p. identificată prin punctele 95, 58, 2, 35, 77, 62, 86,

85, 99, 98, 97 și 305 m.p., identificată prin punctele 96, 61, 21, 20, 80, 81, 95,

96 din anexa 8 a suplimentului la raportul de expertiză, teren situat în Craiova,

fost Str. I.J.

S-a constatat dreptul

la măsuri reparatorii pentru suprafața de 5149,75 m.p.

S-a respins cererea de

intervenție accesorie formulată de intervenienta SC P.C. SA și a fost obligat pârâtul

Consiliul Județean Dolj la 2000 RON cheltuieli de judecată către M.P.C.

Prin considerentele deciziei,

instanța de apel a reținut, în esență, că, urmare a efectuării suplimentului la

raportul de contraexpertiză, coroborat cu răspunsurile înaintate de regiile și companiile

de utilități, reclamanții au solicitat restituirea în natură a suprafețelor de 1603

m.p., 405 m.p., 205 m.p., identificate de experți (reclamantul M.P.C.) și a suprafețelor

de 1603 m.p., 455 m.p., 205 m.p. și 619 m.p. teren (reclamanta U.M.A.) prin concluziile

scrise.

Curtea de Apel Craiova

a apreciat că, pentru a se da eficiență pe deplin dispozițiilor art. 10 alin.

(2) din Legea nr. 10/2001 și pentru a permite utilizarea în bune condiții a imobilului

construcție Casa J. și a se valorifica în bune condiții terenul aferent clădirii

astfel cum este definit de art. 7.3 din H.G. nr. 923/2010, se pot restitui în natură

doar terenurile în suprafață de 1355 m.p. și 305 m.p., astfel cum au fost identificate,

prin expertiză, deducându-se din suprafețele solicitate suprafețele afectate de

utilități.

S-a înlăturat apărarea

pârâtului referitoare la destinația de parc a terenului de 3076 m.p., precum și

aceea privind lipsa calității procesuale pasive, câtă vreme acesta este organul

emitent al dispoziției nr. 695/2006 ce face obiectul litigiului.

Împotriva deciziei menționate

au declarat recurs, în termenul legal, Consiliul Județean Dolj și Președintele Consiliului

Județean Dolj și reclamanții U.M.A. și P.C. și P.G.

Prin recursul lor, pârâții

Consiliul Județean Dolj și Președintele Consiliului Județean Dolj au criticat decizia

ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv

pentru încălcarea și aplicarea greșită a legii, urmare a interpretării restrictive

a dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și a art. 10 pct. 3 din

H.G. nr. 250/2007, astfel cum a fost completat prin art. 7.3 din H.G. nr. 923/2010.

S-a susținut, astfel,

că în mod eronat instanța de apel a ajuns la concluzia că, fiind libere, cele două

suprafețe de teren de 1335 m.p. și 305 m.p. pot fi restituite în natură reclamanților,

în realitate întreaga suprafață de 3076 m.p. fiind strict necesară utilizării construcției

Centrului de Cooperare Europeană (fosta Vilă J.).

S-a învederat că, din

schițele topo anexate rapoartelor de expertiză rezultă că suprafețele de teren restituite

au fost delimitate forțat, artificial, fără să se aibă în vedere, pe de o parte,

că nu au acces la drumul public, iar, pe de altă parte că fac parte dintr-o incintă

împrejmuită, individualizată urbanistic ca zonă verde, aferentă clădirilor, cu alei

betonate, vegetație și gazon.

S-a susținut, totodată,

că instanța de apel nu a motivat înlăturarea apărărilor pârâților formulate prin

concluziile scrise, prin care s-a susținut că terenul de 3076 m.p. este teren aferent

construcțiilor, necesar bunei utilizări a Centrului de Cooperare Europeană, a Hotelului

Parc, a birourilor, centralei termice și anexelor acestora.

Reclamanta U.M.A. a solicitat

modificarea deciziei atacate în sensul admiterii în totalitate a apelului și restituirii

în natură a suprafeței de 3076 m.p.

Dezvoltând motivele de

recurs, reclamanta a criticat decizia, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru

aplicarea greșită a art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în speță fiind incidente

dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2) și ale art. 10 alin. (1) din acest act normativ.

S-a susținut, astfel,

că, în mod contrar față de concluziile suplimentului la expertiză, instanța de apel

a reținut că nu pot fi restituite suprafețele de 268 m.p. și 150 m.p., pretins afectate

de utilități, respectiv de rețeaua de apă pentru robinete curte și rețeaua electrică

pentru stâlpii de iluminat incinta.

De asemenea, s-a precizat

că în mod eronat nu s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de 209 m.p., reținându-se

că aceasta este afectată de rețeaua de apă și canalizare și este inclusă în suprafața

de 1018 m.p., contrar concluziilor experților care au apreciat că se poate dispune

restituirea acestei suprafețe. S-a învederat că această porțiune de teren se află

în continuarea suprafeței de 455 m.p. liberă și cu acces la calea publică.

S-a solicitat să se constate

că rețelele de apă și electricitate menționate deservesc strict și în mod exclusiv

clădirile edificate pe suprafața de 3713 m.p., nefiind de utilitate publică. Prin

urmare, s-a susținut că s-au aplicat greșit dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001, încălcându-se îndrumările obligatorii ale deciziei nr. 4898 din 1 octombrie

2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin motivarea valorificării în bune

condiții a terenului aferent clădirii și nu prin afectarea de utilități publice.

Recurenții - reclamanți

P.C. și P.G. au solicitat modificarea deciziei în sensul restituirii în natură a

terenului de 3076 m.p., invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Reclamanții au arătat

că suprafața identificată S2, de 205 m.p. nu s-a restituit, deși aceasta reprezintă

singura cale de acces spre suprafața S1 (de 1335 m.p.) restituită, și care ar rămâne

izolată.

De asemenea, reclamanții

P.C. și P.G. au criticat decizia recurată pentru nerespectarea îndrumărilor din

decizia de casare nr. 4898/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La 18 octombrie 2012,

pârâții - recurenți Consiliul Județean Dolj și Președintele Consiliului Județean

au depus la dosar o dezvoltare a motivelor de recurs, în temeiul art. 304 pct. 9

și 305 C. proc. civ., învederând că au obținut un înscris nou, respectiv adresa

nr. A1. din 2 februarie 2012, emisă de Serviciul de Telecomunicații Speciale, ca

răspuns la solicitarea lor nr. S1. din 20 ianuarie 2012, din care rezultă că trebuie

să se facă aplicarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001,

aprobată prin H.G. nr. 250/2007 și completate prin H.G. nr. 923/2010, respectiv

a art. 10 pct. 3.

S-a susținut că terenul

restituit prin decizia recurată este afectat în totalitate de instalațiile necesare

asigurării de telecomunicații speciale în sensul Legii nr. 92/1996 privind organizarea

și funcționarea Serviciului de Telecomunicații Speciale, informațiile referitoare

la aceste rețele fiind clasificate.

Curtea va constata că

„dezvoltarea motivelor de recurs” depusă de pârâți la 18 octombrie 2012 nu poate

fi primită, având în vedere că prin aceasta se invocă un motiv nou de recurs, neformulat

prin cererea inițială, respectiv afectarea terenului restituit de rețele de telecomunicații

speciale.

Acest motiv, ce tinde

la reținerea unei alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanța de

apel la pronunțarea deciziei recurate, este invocat cu depășirea termenului imperativ

prevăzut de art. 301 C. proc. civ. și încălcarea dispozițiilor art. 303 C.

proc. civ., care instituie obligația motivării recursului prin însăși cererea de

recurs sau înlăuntrul termenului de recurs.

De altfel, înscrisul nou

invocat în condițiile art. 305 C. proc. civ. a fost obținut la solicitarea recurenților

pârâți, ulterior declarării căii de atac a recursului, respectiv la 3 februarie

2012.

Prin urmare, curtea va

constata că motivul menționat nu poate fi examinat, cu atât mai mult cu cât cauza

a fost rejudecată în apel urmare a casării cu trimitere, parcurgând astfel mai multe

cicluri procesuale, în decursul cărora pârâții puteau invoca apărarea menționată.

Examinând motivele de

recurs invocate de recurenții pârâți Consiliul Județean Dolj și Președintele Consiliului

Județean, raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., Curtea va constata că acestea sunt nefondate, pentru considerentele

ce succed:

Ceea ce invocă pârâții

în susținerea imposibilității restituirii în natură a celor două suprafețe de teren

de 1335 m.p., și, respectiv, 305 m.p. se referă, în realitate, nu la afectarea acestora

unor utilități publice, ci la împrejurarea că acestea ar face parte dintr-o incintă

împrejmuită, individualizată urbanistic ca zonă verde, aferentă clădirilor, organizată

și administrată ca un parc.

Or, în condițiile în care,

așa cum a rezultat din suplimentul la expertiză efectuat cu ocazia rejudecării apelului

reclamanților, urmare a îndrumărilor obligatorii trasate prin decizia de casare,

terenurile în discuție nu sunt afectate de utilități publice, restituirea în natură

se impune ca măsură prioritară prevăzută de Legea nr. 10/2001, art. 10 alin.

(1) teza I raportat la art. 1 alin. (1) din lege.

Împrejurarea că terenurile

de 1335 m.p. și 305 m.p., a căror restituire s-a dispus fac parte dintr-o incintă

împrejmuită nu este consacrată de dispozițiile Legii nr. 10/2001 drept cauză a imposibilității

restituirii în natură, astfel că nu se poate reține incidența art. 10 alin. (2).

Contrar susținerilor pârâților

recurenți, dispozițiile art. 10 nu stabilesc reguli prohibitive pentru restituirea

în natură, fiind necesar și suficient să se determine terenul aferent construcției,

în înțelesul dat de H.G. nr. 923/2010 de modificare și completare a dispozițiilor

H.G. nr. 250/2007 (art. 7.3), dispozițiile legale menționate fiind respectate de

instanța de apel prin faptul că a dedus din terenurile solicitate suprafețele în

discuție, urmare a răspunsurilor comunicate de C.A.O., SC C.D. SA și D.S.R.G.

Critica referitoare la

organizarea și administrarea incintei, în mod cutumiar, ca un parc nu va fi examinată,

în condițiile în care această chestiune a fost dezlegată irevocabil prin decizia

de casare, nr. 4898 din 1 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

care a constatat, pe de o parte, că această apărare excedea chiar apărărilor intimaților

pârâți la acel moment, iar, pe de altă parte, că suprafața în litigiu nu a fost

amenajată pentru agrement printr-un act al administrației locale, fiind utilizată

doar de persoanele care au acces la construcția folosită potrivit afectațiunii stabilite

de Consiliul Județean Dolj (Centrul de Cooperare Europeană).

De asemenea, nici împrejurarea

că terenurile în discuție nu ar avea acces la domeniul public nu este consacrată

prin dispozițiile Legii nr. 10/2001 drept cauză a imposibilității restituirii în

natură.

Stabilirea unei servituți

de trecere pe un teren proprietate publică nu este interzisă de lege conform

art. 13 din Legea nr. 213/1998.

Pentru aceleași considerente

se va constata că nici critica formulată prin ultimul motiv de recurs vizând nemotivarea

înlăturării apărărilor formulate prin concluziile scrise în sensul calificării terenului

de 3076 m.p. ca teren aferent construcțiilor, nu este întemeiată.

Instanța de apel a examinat

cauza în limitele fixate prin motivele de apel cu care a fost investită și cu respectarea

îndrumărilor obligatorii din decizia de casare, conform art. 315 C. proc. civ.,

nefiind obligată să răspundă unor apărări formulate prin concluziile scrise depuse

de pârâți, cu atât mai mult cu cât această chestiune, a calificării terenului ca

fiind aferent construcțiilor a fost dezlegată irevocabil de instanța de recurs.

Referitor la recursul

reclamanților U.M.A. și P.C. și P.G., ce vor fi examinate unitar având în vedere

criticile similare, Curtea va constata că acestea sunt nefondate pentru următoarele

considerente:

Este neîntemeiată critica

reclamantei referitoare la nerespectarea, decât formală, a îndrumărilor deciziei

de casare, în sensul nestabilirii caracterului public sau privat al utilităților

raportat la actele normative din fiecare domeniu, respectiv Legea nr. 241/2009,

Legea nr. 13/2007 și Legea nr. 351/2004.

Situația de fapt reținută

de instanța de apel ca impediment la restituirea în natură a avut în vedere caracterul

de utilitate publică a rețelelor de transport și distribuție a apei potabile și

a rețelelor de canalizare (adresa nr. A2. din 19 mai 2011 a C.A.O. însoțită de schița

anexă), a rețelei de joasă tensiune (adresa nr. A3. din 23 mai 2011 a SC C.D.

SA) și a branșamentului și postului de reglare măsurare aparținând D.S.R.G. (adresa

nr. A4. din 16 iunie 2011).

Instanța de apel a avut,

astfel, în vedere concluziile experților formulate în suplimentul la raportul de

expertiză și schițele anexă, apreciind că se impune deducerea din terenurile libere

(S1 - 1603 m.p. și S2 - 455 m.p.) a suprafețelor afectate de utilități, S5 (194

m.p.) și S6 (438 m.p.), conform planului de situație (anexă 7).

Prin urmare este neîntemeiată

critica referitoare la greșita aplicare a art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001

în ceea ce privește terenurile de 1603 m.p. și 455 m.p., terenuri ce nu sunt integral

libere în sensul legii, ci parțial afectate de utilități publice.

Este nefondată și critica

vizând suprafața de 205 m.p., denumită de experți „cale de acces” și, propusă a

fi restituită ca atare prin raportul de expertiză întocmit de experții G., D. și

Ș.

Această suprafață nu poate

fi considerată liberă, fiind traversată de o rețea de apă și două de canalizare,

ce deservesc Casa J. și H.P.

Pentru aceleași considerente

expuse și în analiza recursului pârâților vizând posibilitatea instituirii unei

servituți de trecere pe terenul proprietate publică, se va respinge și critica referitoare

la inexistența unei căi de acces către suprafața S1, critică formulată de reclamanții

P.C. și P.G.

Pentru toate aceste considerente,

Curtea va constata că recursurile declarate de reclamanți și pârâți sunt nefondate

și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de

reclamanții U.M.A. și P.C., precum și de pârâții Consiliul Județean Dolj și Președintele

Consiliului Județean Dolj împotriva deciziei nr. 381 din 12 decembrie 2011 a Curții

de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie

2012.