ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5441/2012

Asupra recursului

civil de față,

Analizând actele și

lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Dolj la data de 17 mai 2006, reclamanții M.M.B.M. și M.I.M. au

chemat în judecată Consiliul local Calafat pentru a fi obligat să le lase în

deplină proprietate și liniștită posesie imobilul casă și teren situat în

Calafat, str. 22 D., colț cu str. T.

Prin Sentința civilă

nr. 432 din 14 mai 2007, Tribunalul Dolj a admis acțiunea.

A obligat pârâtul să

lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamanților imobilul compus

din construcție P+E, precum și teren aferent în suprafață de 1.127 mp, cu

vecinătățile indicate în raportul de expertiză judiciară întocmit de expert

Ș.I.

Tribunalul a reținut

că autorul reclamanților a fost proprietarul imobilului hotel numit L.

(respectiv M.), iar pârâtul nu a precizat modalitatea în care a fost preluat de

către stat.

Prin Decizia nr. 891

din 28 noiembrie 2007, Curtea de Apel Craiova, secția civilă a admis apelul

declarat de pârât împotriva sentinței, pe care a schimbat-o, în sensul că a

respins acțiunea promovată de reclamanți.

Instanța de apel a

reținut că imobilul face obiectul Legii nr. 10/2001, iar faptul că modalitatea

de preluare de către stat nu a fost dovedită nu îndreptățește formularea unei

acțiuni în revendicare de drept comun.

De altfel, a reținut

instanța de apel, reclamanții au formulat notificare conform legii speciale și

nu au atacat în instanță dispoziția prin care cererea le-a fost respinsă ca

tardiv introdusă.

Prin Decizia nr. 1103

din 5 februarie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală a admis recursul declarat de reclamanți.

A casat decizia

atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Instanța de recurs a

reținut că instanța de apel a soluționat acțiunea în revendicare constatând că

este inadmisibilă, fără să stabilească dacă legea specială este aplicabilă

circumstanțelor concrete ale cauzei, respectiv față de titlul în baza căruia

imobilul a trecut în proprietatea statului.

După rejudecare, prin

Decizia nr. 314 din 18 noiembrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă

și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul declarat de Consiliul

local Calafat împotriva sentinței, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că

a obligat pârâții să lase în deplină proprietate reclamanților terenul în

suprafață de 752 mp, individualizat în schița anexă la raportul de expertiză

întocmit de P.M., în loc de 1.127 mp.

A menținut restul

dispozițiilor sentinței.

Instanța de

rejudecare în apel a reținut că prima instanță a constatat în mod corect că reclamanții

au dovedit că au calitatea de moștenitori ai autorului lor, M.V.

Imobilul în litigiu a

fost preluat fără titlu, în anul 1950, prin violență, situație în care, prin

raportare și la decizia de casare, sunt incidente dispozițiile art. 481 C. civ.

În privința

suprafeței de teren aparținând reclamanților, instanța de rejudecare în apel a

reținut că, potrivit raportului de expertiză efectuat, din suprafața totală de

teren de 1.173 mp, 421 mp reprezintă suprafața de sub construcția nouă a sălii

de cinematograf, care nu face obiectul revendicării.

Prin Decizia nr. 4333

din 9 septembrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul

declarat de pârât.

A casat decizia

atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Instanța de recurs a

reținut că instanța de apel era obligată să clarifice toate chestiunile

referitoare la imobilul în litigiu - situația acestuia de fapt și de drept,

configurarea elementelor de identificare - și să-și susțină soluția prin

considerente de fapt și de drept pertinente raportului juridic dedus judecății.

Din conținutul

raportului de expertiză nu rezultă un răspuns de specialitate asupra tuturor

obiectivelor stabilite în ședința din 8 iulie 2009 și care au vizat

identificarea imobilului, cu atât mai mult cu cât apărarea constantă a

pârâtului s-a bazat pe efectele H.G. nr. 565/2003.

Prin Decizia nr. 287

din 7 iulie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu

minori și de familie a admis apelul declarat de pârât, a schimbat în parte sentința

și a obligat pârâtul să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită

posesie imobilul teren în suprafață de 600 mp, situat în Calafat, str. 22 D.

colț cu str. T., identificată prin raportul de expertiză efectuat de G.M.,

precum și construcția P+1 situată pe acest teren.

A menținut restul

dispozițiilor sentinței.

Instanța de

rejudecare în apel a reținut că chestiunea admisibilității acțiunii în

revendicare a fost dezlegată irevocabil prin Decizia de casare nr. 1103 din 5

februarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Reclamanții au făcut

dovada dreptului de proprietate al imobilului prin actul de împărțeală din anul

1931 și prin depozițiile martorilor, care au arătat că deposedarea a avut loc

în perioada 1949 - 1950.

Pârâtul nu a făcut

dovada intrării bunului în patrimoniul statului sau al municipiului Calafat

prin orice modalitate care să excludă preluarea fără titlu.

Pentru

individualizarea imobilului, a fost efectuat un nou raport de expertiză, care a

concluzionat că imobilul revendicat are o suprafață de 600 mp teren, pe care

este edificată o construcție P+1.

De asemenea, imobilul

predat în domeniul public al municipiului Calafat prin H.G. nr. 565/2003 este

situat în vecinătatea imobilului revendicat, neexistând o suprapunere din acest

punct de vedere.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, a declarat recurs Consiliul local al municipiului

Calafat.

Invocând dispozițiile

art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., recurentul a arătat că hotărârea cuprinde

motive contradictorii și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

Astfel, în cauză,

acțiunea în revendicare este inadmisibilă, deoarece reclamanții trebuiau să

uzeze de prevederile Legii nr. 10/2001, fiind obligatorie parcurgerea

procedurii administrative prealabile.

În acest sens, Curtea

Europeană a Drepturilor Omului a statuat că simpla solicitare de a obține un

bun preluat abuziv de stat nu reprezintă un bun actual și nici o speranță

legitimă, situație în care nu operează garanțiile prevăzute de art. 1 din

Primul Protocol adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și

Libertăților Fundamentale.

Criticile formulate

permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar

sunt nefondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Ca o chestiune preliminară,

legată de posibilitatea încadrării recursului, se constată că recurentul a

invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., arătând că hotărârea

cuprinde motive contradictorii, dar această încadrare este strict formală,

pentru că, prin nici o susținere din cererea de declarare a recursului nu se

specifică în ce ar consta motivele contradictorii.

Prin urmare, analiza

recursului se impune doar din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Sub acest aspect, se

constată că, litigiul a parcurs mai multe cicluri procesuale.

Prin Decizia nr. 1103

din 5 februarie 2009, Înalta Curte a pus capăt primului ciclu procesual și a

statuat că aplicabilitatea Legii nr. 10/2001 trebuie stabilită în funcție de

circumstanțele concrete ale cauzei, prin luarea în considerare a titlului cu

care imobilul a trecut în proprietatea statului.

În al doilea ciclu

procesual, finalizat prin Decizia nr. 4333 din 9 septembrie 2010 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, recursul pârâtului a fost admis și decizia

instanței de apel a fost casată pentru verificarea circumstanțelor legate de

individualizarea imobilului și eventuala apartenență a acestuia la domeniul

public al municipiului.

În recursul declarat

în acea etapă procesuală, pârâtul a criticat admisibilitatea acțiunii în revendicare

prin raportare la împrejurarea că imobilul aparține domeniului public al

municipiului Calafat.

Prin urmare, soluția

admisibilității acțiunii în revendicare, determinată de preluarea fără titlu, a

intrat în puterea lucrului judecat și nu mai poate fi analizată din nou.

De aceea, recursul

declarat de pârât este nefondat și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâtul Consiliul local al municipiului Calafat

împotriva Deciziei nr. 287 din 7 iulie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I

civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 septembrie 2012.

Procesat de GGC-LM