ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 372/2012

Asupra recursurilor civile de față, Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 197 din 16 februarie 2006, Tribunalul Dolj, secția civilă, a respins contestația formulată de reclamantele P.C.Z. și R.I.E. împotriva dispoziției nr. 184 din 31 ianuarie 2006,emisă de Primarul municipiului Băilești, în contradictoriu cu intervenienta D.V. și pârâții Primăria Băilești, Primarul Băilești, SC J. SA,G.C.A.M., G.A.D. și D.M. A disjuns capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare din 9 august 1993, încheiat între SC J. SA și D.V. și a înaintat cererea secției comerciale a Tribunalului Dolj. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, prin notificarea nr. 213/N/2001, numiții C.S.O., R.R.I.M., G.A.D., G.C.A.M.

și D.M., în calitate de moștenitori ai autorului C.E., au solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, despăgubiri pentru două magazii și terenul aferent, situate în Băilești. C.S.O. și R.R.I.M. au mai formulat notificarea nr. 214/N/2001, solicitând restituirea imobilului cu destinație hotel, situat în Băilești, str. V., construit de I.T.C., tatăl lui E.V.I.T.C., pe un teren în suprafață de 600 m.p. donată acestuia în anul 1928. Prin dispoziția nr. 184 din 31 ianuarie 2006, Primarul municipiului Băilești a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 1.330,82 m.p., situat în Băilești, str. V. și a propus măsuri reparatorii în echivalent, sub formă de titluri de valoare nominală în cuantum de 29.978,55 RON pentru suprafața de teren intravilan de 856,53 m.p.

și 18.885,10 RON pentru magaziile demolate. Tribunalul a reținut că, prin actul de donație încheiat la 20 iunie 1928, numita M.T.C. a donat nepotului său de fiu, E.V.I.T.C., „una bucată teren loc de casă situat în orașul Băilești Dolj, pe care a fost construit de către defunctul său fiu I.T.C., clădirea numită Hotel C., teren care ocupă suprafața de 600 m.p.” C.E. a donat Statului Român, în anul 1941, imobilul situat în strada V. Tribunalul a mai reținut că, prin procesul verbal încheiat la 10 mai 1958, de la moștenitorii numitei C.M. a fost preluat un imobil situat în Băilești, str. L.V.S., compus din două magazii,având suprafața construită de 138 și 114 m.p.

În ceea ce privește construcția din str. V., tribunalul a reținut că aceasta a făcut obiectul contractului de vânzare - cumpărare din 9 august 1993, încheiat între SC J. SA Băilești și D.V., în temeiul procesului verbal de adjudecare a licitației din 4 august 1993, iar terenul aferent este proprietatea Consiliului local Băilești, cumpărătoarea având doar un drept de folosință asupra acestuia. Contractul de vânzare - cumpărare a făcut obiectul unei acțiuni în constatarea nulității în Dosarele nr. 614/COM/2005 al tribunalului Dolj, secția comercială, și nr. 46/COM/2006 al Curții de Apel Craiova, secția comercială. A mai reținut tribunalul, că faptul că dispoziția atacată este emisă pe numele autoarelor reclamante, C.S.O.

și R.R.I.M., nu constituie motiv de anulare, aceasta fiind legal emisă în favoarea persoanelor care au depus notificări, iar reclamantele pot face dovada calității de moștenitor cu certificatul de moștenitor din 22 februarie 2005. Având în vedere că prin dispoziția atacată au fost soluționate toate notificările, ca urmare a conexării, dreptul de a fi puse în posesie cu suprafața de 600 m.p. teren va fi valorificat de reclamante în cadrul unei acțiuni de ieșire din indiviziune. Prin urmare, faptul că s-a dispus restituirea terenului în suprafață de 600 m.p. exclusiv către cele două reclamante, nu constituie motiv pentru anularea dispoziției emise. Cât privește construcția situată în str. V., tribunalul a reținut că primarul nu putea dispune măsuri reparatorii, pentru că Primăria Băilești nu este unitate deținătoare.

Prin decizia nr. 757 din 13 septembrie 2007, Curtea de Apel Craiova, secția civilă, a admis apelurile declarate de reclamantele P.C.Z., R.I.E., pârâtul G.C.A.M. și intervenienta D.V. împotriva sentinței, pe care a desființat-o. A trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Dolj. Instanța de apel a reținut că reclamantele au solicitat prin contestație anularea dispoziției, motivat de faptul că în mod greșit nu s-a dispus restituirea în natură a imobilului situat în Băilești, str. V., compus din teren și construcție, cu destinația de hotel. Prima instanță a examinat numai cererea referitoare la teren, cu privire la construcție limitându-se să constate că Primăria Băilești nu este în măsură să dispună restituirea.

Cu privire la construcție, prima instanță ar fi trebuit să facă aplicarea art. 27 din Legea nr. 10/2001, iar această dispoziție să se reflecte în mod clar în conținutul dispoziției nr. 184 din 31 ianuarie 2006. Instanța de apel a mai reținut că prima instanță în mod greșit nu a examinat excepția autorității lucrului judecat, invocată de pârâtul G.C.A.M., față de sentința nr. 532 din 4 octombrie 2005, pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 614/COM/2005. Numai după examinarea acestei excepții tribunalul putea să hotărască dacă se impunea disjungerea cererii privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare din 9 august 1993. Instanța de apel a mai constatat că hotărârea tribunalului este contradictorie, deoarece, deși a respins contestația în totalitate, a disjuns capătul de cerere privind constatarea nulității contractului de vânzare - cumpărare.

După rejudecare, prin sentința nr. 418 din 14 decembrie 2009, Tribunalul Dolj, secția civilă, a admis în parte acțiunea precizată. A dispus anularea parțială a dispoziției nr. 184 din 31 ianuarie 2006, emisă de Primarul municipiului Băilești. A dispus ca în cuprinsul dispoziției să se treacă reclamantele P.C.Z. și R.I.E., în calitate de moștenitoare ale autoarelor C.S.O. și R.R.I. A dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 1.507 m.p., situat în Băilești, cu mențiunea că din suprafața totală restituită, suprafața de 600 m.p. se cuvine în exclusivitate reclamantelor. A respins cererea privind restituirea în natură către reclamante a imobilului clădire cu destinația de hotel. A menținut restul dispozițiilor dispoziției atacate și a respins cererea privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare.

A respins ca inadmisibilă cererea de intervenție în interes propriu formulată de D.V. Instanța de rejudecare a reținut că, prin dispoziția contestată, au fost soluționate notificările nr. 214//2003, 110/2001, 213/2001 și 1009/2001. Prin notificarea nr. 213/2001, C.S.O., R.R.I.M., G.A.D., G.C.A.M. și D.M. au solicitat despăgubiri pentru două magazii și terenul aferent din moștenirea C., care au fost naționalizate prin procesul verbal din 1 mai 1958. Prin notificarea nr. 214/2001, C.S.O. și R.R.I.M. au solicitat restituirea imobilului cu destinație de hotel, situat în strada V. Deși reclamantele au adus la cunoștință faptul că notificatoarele au decedat, acestea au fost menționate în dispoziția contestată, solicitarea reclamantelor fiind întemeiată sub acest aspect.

A mai reținut tribunalul, că, prin raportul de expertiză efectuat în cauză, s-a constatat că suprafața de teren care poate fi restituită în natură este de 1.507 m.p., în loc de 1.330,82 m.p.,cum s-a reținut în dispoziția contestată. Tribunalul a mai reținut că din suprafața restituită în natură prin dispoziție, suprafața de 600 m.p. se cuvine exclusiv reclamantelor, în calitate de moștenitoare ale autorului lor, C.E.V., ceilalți pârâți neavând vocație la moștenirea acestuia. Cât privește excepțiile invocate de părți, tribunalul a reținut că acțiunea promovată de reclamante este admisibilă, prin raportare la temeiul juridic invocat, iar reclamantele au calitate procesuală activă, pentru că au făcut dovada că sunt moștenitoarele autorilor lor.

În ceea ce privește construcția hotel, tribunalul a reținut că imobilul din str. V. a fost donat de către dr. C.E., ca proprietar exclusiv, Sfatului popular al orașului Băilești și ulterior a trecut în folosința veșnică a acestuia. Prin sentința civilă nr. 3148 din 15 noiembrie 1993, pronunțată de Judecătoria Băilești, s-a respins acțiunea formulată de C.I., C.S. și R.R., prin care au solicitat să se constate că sunt proprietarii acestui imobil, cu motivarea că nu au făcut dovada dreptului de proprietate. Față de această sentință, rămasă definitivă și devenită irevocabilă, nu există autoritate de lucru judecat, deoarece temeiul juridic al celor două acțiuni este diferit. Nu există autoritate de lucru judecat nici față de sentința nr. 532 din 4 octombrie 2005, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția comercială, deoarece în acea cauză reclamanți au fost G.C.A.M., G.A.D.

și D.M., acțiunea fiind respinsă pe excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților. A mai reținut tribunalul, că reclamanții nu au făcut dovada existenței hotelului în patrimoniul vreunuia din autorii lor și nici că ar fi făcut obiectul vreunui act de preluare către Statul Român și că actul de donație făcut de C.E.V. către Statul Român ar fi fost anulat prin hotărâre judecătorească. La data formulării notificării, Primăria Băilești nu era unitate deținătoare a construcției hotel, astfel că, prin dispoziția contestată, nu era în măsură să dispună asupra acestui imobil, ci numai cu privire la terenul aferent, aflat în posesia sa. Prin decizia nr. 493 din 20 decembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția I a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelurile declarate de reclamantele P.C.Z., R.I.E.

și pârâții G.C.A.M. și G.C.A.D. A schimbat în parte sentința civilă nr. 418 din 14 decembrie 2009 a Tribunalului Dolj. A constatat că reclamantele și pârâții sunt îndreptățiți la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul construcție situat în Băilești, str. V., actual hotel. A menținut restul dispozițiilor sentinței. A respins apelul declarat de intervenienta D.V. Instanța de apel a reținut că intervenienta nu are interes în declararea apelului, deoarece capătul de cerere privind constatarea nulității contractului de vânzare - cumpărare a fost respins, iar cererea sa privind constatarea valabilității contractului a fost respinsă ca inadmisibilă, fără a se face critici în apel cu privire la acest aspect.

Intervenienta a criticat soluția restituirii în natură a terenului aflat sub clădirea hotel, dar, din moment ce nu a dobândit terenul, nu prezintă interes ce anume suprafață a fost restituită în natură. Instanța de apel a reținut că, chiar dacă instanța trebuia să dispună conceptarea acestora ca și intervenienți, pentru că pretindeau ca și reclamantele aceleași drepturi legate de restituirea construcției și a unei părți din teren, pe fondul litigiului s-a stabilit îndreptățirea lor la acordarea de măsuri reparatorii. în aceste condiții, nu se impune trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță. Tribunalul a stabilit corect că, din totalul suprafeței de teren ce a făcut obiectul cererii de acordare a măsurilor reparatorii, reclamantelor lise cuvine separat de ceilalți moștenitori o parcelă de 600 m.p., ca moștenitoare ale lui E.C., terenul fiind primit de acesta prin actul de donație de la 20 iunie 1928. Reclamantele au pretins ca parcela de 600 m.p.

să le fie atribuită în plus față de suprafața de 1507 m.p. teren, dar această cerere este contrară situației de fapt rezultată din probele administrate. Cât privește cererea de constatare a nulității contractului de vânzare - cumpărare, instanța de apel a reținut că, indiferent de cauza de nulitate invocată, acțiunea în anulare trebuia introdusă în termenul special de prescripție reglementat de art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001. Instanța de apel a constatat, în schimb, că sunt fondate criticile formulate de reclamante și pârâți cu privire la soluționarea cererii de acordare a măsurilor reparatorii pentru clădirea cu destinație de hotel. În cauză, s-a dovedit că autorul I.T.C. a avut în proprietate în localitatea Băilești, un hotel cu privire la care, la 16 februarie 1916, a încheiat un contract de închiriere pentru 5 ani, iar în anul 1924 a încheiat încă un astfel de contract.

în anul 1921, autorul comun este evidențiat în actul denumit „comandament” ca având în proprietate construcția zisă „Hotel C.”. Un alt element pentru a reține existența acestei construcții în patrimoniul autorului îl constituie mențiunea din actul de donație teren întocmit în anul 1928 de M.C., proprietarul terenului, către E.C., referitoare la faptul că pe terenul donat, autorul a construit un teren. Raportul de expertiză efectuat în cauză atestă că hotelul a fost construit în jurul anului 1925, că a fost anterior anilor 1950 cunoscut sub denumirea „Hotelul C.”, iar fișele personale pentru evidența cadrelor menționează existența hotelului. Deoarece nu există un act de transmitere a proprietății de la autorul comun la unul dintre fiii săi, toți moștenitorii autorului pot pretinde stabilirea de măsuri reparatorii pentru imobil.

Cât privește preluarea imobilului de către stat, instanța de apel a reținut că primul act care face vorbire despre trecerea în proprietatea statului este fișa personală pentru evidența cadrelor. Chiar dacă acest înscris menționează că imobilul a fost donat, nu există un act de donație valabil încheiat, astfel că a existat doar o preluare în fapt și nu sunt incidente prevederile art. 2 lit. c) din Legea nr. 10/2001. Dat fiind faptul că actele vechi de preluare sunt incomplete și că primăria nu mai deține alte înscrisuri referitoare la imobil, nu s-a putut stabili cu certitudine identitatea construcțiilor,însă este suficient de clar faptul că hotelul a fost preluat de la familia autorului comun în anul 1947, iar în 1975 se regăsea în proprietate de stat.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamantele P.C.Z. și R.I.E. și de pârâții G.C.A.M. și G.A.D. Reclamantele au invocat dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și au arătat că decizia atacată este nelegală. Astfel, instanța de apel a acordat mai mult decât s-a cerut, hotărârea fiind dată cu încălcarea principiului disponibilității, deoarece dispoziția emisă de primar a fost contestată doar de reclamante, nu și de pârâții, care nu au achiesat la contestație, ci au solicitat respingerea acesteia. Instanța de apel a constatat greșit că atât reclamantele cât și pârâții au dreptul la măsuri reparatorii pentru imobilul construcție din str. V., deoarece unicul proprietar al imobilului a fost autorul lor, C.E., conform actului de donație cu dispensă de raport din 20 iunie 1928, prin care M.C.

a donat nepotului de fiu, E.C., imobilul în litigiu, compus din teren și construcție. Și alte înscrisuri, respectiv fișa personală pentru evidența cadrelor, adresa nr. 1243 din 26 iunie 1960 a Sfatului popular al orașului Băilești, dovedesc că imobilul a aparținut în exclusivitate autorului lor. Faptul că imobilul a aparținut autorului lor este dovedit și prin sentința civilă nr. 532/2005 a Tribunalului Dolj, menținută de Curtea de Apel Craiova, prin care a fost respinsă cererea având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare. Pârâții au invocat dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ. și au arătat că decizia atacată este nelegală, pentru că instanța de apel a considerat în mod greșit că tribunalul a cercetat fondul cererilor principale, respectiv cererea de intervenție în interes propriu a pârâților, având ca obiect constatarea nulității contractului de vânzare - cumpărare.

Prin faptul că instanța de apel a soluționat cererea privind constatarea nulității contractului de vânzare - cumpărare constatând că a intervenit prescripția, a încălcat principiile dreptului la apărare, contradictorialității, egalității armelor, limitării în apel la criticile formulate prin cererea de declarare a apelului, principiul „non reformatio in pejus” și pe cel al nediscriminării. Sub acest aspect, au fost încălcate și dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Recurenții - pârâți au mai arătat că instanța de apel nu a motivat respingerea criticilor formulate în apel privind nelegalitatea încheierii de ședință din 19 ianuarie 2009 și a apreciat greșit că soluția din prezenta cauză nu ar depinde de soluția din dosarul ce are ca obiect nulitatea contractului de vânzare - cumpărare din 9 august 1993, motiv pentru care a fost încălcat dreptul la un proces echitabil. Cu privire la modul de soluționare a cererii de restituire în natură a imobilului, recurenții - pârâți au arătat că instanța de apel a încălcat principiul restituirii în natură, consacrat de Legea nr. 10/2001 și a făcut inaplicabile articole esențiale din legea specială. Au mai arătat recurenții - pârâți, că trebuia constatată nulitatea contractului de vânzare - cumpărare, deoarece părțile contractante nu au fost de bună credință, iar Statul nu a fost un adevărat proprietar, pentru că nu a avut niciodată un titlu de proprietate legal dobândit asupra imobilului.

Ambele recursuri sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare: Prin dispoziția nr. 184 din 31 ianuarie 2006, Primarul municipiului Băilești a soluționat notificările nr. 214/NB/2001, 110/NB/2001, 213/NB/2001 și 109/N/2001, arătând că prin acestea, C.S.O., R.R.I., G.C.A.M., G.A.D. și D.M. au solicitat restituirea în natură a imobilului cu destinație de hotel, constând în construcții și teren aferent, din Băilești, str. V. Împotriva acestei dispoziții au formulat contestație, în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 doar reclamantele P.C.Z. și R.I.E., pârâții G.C.A.M. și G.A.D. fiind introduși din oficiu în proces, în calitate de pârâți, de Tribunalul Dolj. La dosar se află depuse doar notificările nr. 213 din 2 octombrie 2001, prin care C.S.O., R.R.I.M., G.A.D., G.C.A.M.

și D.M. au solicitat despăgubiri pentru 2 magazii și terenul aferent naționalizat potrivit procesului verbal din 1 mai 1958 și din 2 octombrie 2001, prin care C.S.O. și R.R.I.M. au solicitat restituirea în natură a fostului Hotel C., compus din construcție și 600 m.p. teren. Notificările nr. 109/N/2001 și 110/NB/2001 nu au fost depuse la dosarul cauzei. Se constată, așadar, că deși instanțele au arătat că atât reclamanții cât și pârâții au solicitat măsuri reparatorii pentru imobilul cunoscut în trecut sub denumirea de „Hotel C.”, la dosar nu există nici un înscris care să ateste faptul că pârâții G.C.A.M. și G.A.D.

ar fi solicitat măsuri reparatorii și pentru alt imobil decât cele două magazii și terenul aferent, preluate prin procesul verbal întocmit la data de 1 mai 1958. Acest aspect trebuia lămurit de instanțele de judecată, deoarece, potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura administrativă prealabilă profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire., iar potrivit art. 22 alin. (5) din lege, nerespectarea termenului prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent. Se mai constată că reclamantele și pârâții au poziții divergente în ceea ce privește dreptul de proprietate al autorilor lor asupra construcției cu destinație de hotel.

Cu privire la imobilul din str. V., compus din teren și construcție, instanța de apel a constatat că, la 20 iunie 1928, M.C. a donat autorului reclamantelor, E.V.I.T.C., nepot de fiu, suprafața de teren de 600 m.p. loc de casă, în actul de donație fiind specificat faptul că pe terenul care a făcut obiectul donației, defunctul său fiu, I.T.C., a construit clădirea numită „Hotel C.” Cu privire la această construcție, instanța de apel a reținut că dreptul de proprietate s-a transmis prin succesiune moștenitorilor săi, printre care și I.C., deoarece nu există un act de transmisiune a proprietății către unul dintre fiii săi, I. sau E. Deși la dosarul cauzei există înscrisuri din care rezultă că autorul reclamantelor, E.C.

ar fi făcut acte de dispoziție asupra construcției, prin decizia nr. 2173 din 8 iunie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a tranșat irevocabil chestiunea dreptului de proprietate asupra construcției. Astfel, admițând recursul în litigiul care a avut ca obiect soluționarea unei cereri privind constatarea nulității contractului de vânzare - cumpărare din 9 august 1993, instanța supremă a constatat că I.T.C. a construit imobilul și a figurat ca proprietar al acestuia, iar dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu s-a transmis, prin moștenire, succesorilor lui I.T.C., între care se află și I.C., autorul reclamanților din acel dosar, recurenții - pârâți din prezenta cauză.

Prin urmare, chiar dacă a fost pronunțată într-o altă cauză, având ca obiect constatarea nulității aceluiași contract de vânzare - cumpărare, în care părți au fost pârâții din prezentul dosar și intervenienta principală, această dezlegare dată de înalta Curte cu privire la dreptul de proprietate asupra construcției cu destinație de hotel nu poate fi ignorată, în virtutea efectului pozitiv al hotărârilor judecătorești irevocabile. Drept consecință, prin raportare și la această decizie irevocabilă, soluția instanței de apel este corectă sub acest aspect. Dar, așa cum s-a arătat, instanța de apel nu a verificat dacă și recurenții - pârâți au formulat, într-adevăr, notificare cu privire la imobilul din Băilești, str. V. și dacă, în lipsa acesteia, recurentele - reclamante beneficiază de dreptul de acrescământ.

Se mai constată că într-un alt dosar, nr. 1018/Civ./2005 al Tribunalului Dolj, secția civilă, G.C.A.M., G.A.D. și D.M. au solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare nr. 1446 din 9 august 1993, încheiat între SC J. SA Craiova și D.V. cu privire la construcția Hotel ce face obiectul prezentei cauze. In prim ciclu procesual în acea cauză s-a finalizat prin decizia nr. 2173 din 8 iunie 2010 a înaltei Curți de Casație și Justiție care, urmare admiterii recursului, a casat decizia pronunțată în apel de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a admis apelul reclamanților, a desființat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Deși copia menționatei decizii a fost depusă la dosar, instanța de apel a ignorat-o și nu a făcut minime verificări pentru a determina stadiul soluționării acelui dosar și dacă contractul de vânzare - cumpărare mai este în ființă în urma acestei proceduri judiciare separate.

Or, acest aspect era relevant pentru cauză, deoarece soluționarea cererii privind restituirea în natură a imobilului construcție depinde de modul în care s-a finalizat procesul având ca obiect constatarea nulității contractului de vânzare - cumpărare. Pentru toate aceste motive se constată că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată în condițiile în care circumstanțele cauzei nu au fost pe deplin lămurite, motiv pentru care se impune admiterea ambelor recursuri, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare în sensul celor arătate. Părțile au mai formulat critici care au fost socotite nefondate sau inutil a mai fi analizate. Astfel, recurentele - reclamante au susținut că a fost încălcat principiul disponibilității, din cauză că pârâții, care nu au atacat dispoziția emisă de unitatea deținătoare, au fost introduși în proces din oficiu.

Într-adevăr, aceștia au fost introduși în proces la termenul din 6 octombrie 2006 la Tribunalul Dolj, dar reclamantele nu s-au opus participării acestora la judecată și, deși au declarat apel împotriva sentinței tribunalului, nu au formulat critici în acest sens. Față de această împrejurare, dreptul de dispoziție al reclamantelor s-a manifestat prin acceptarea pârâților ca parte în proces. Pârâții - recurenți au arătat că instanța de apel le-a încălcat dreptul la un proces echitabil prin aceea că a respins criticile privind nelegalitatea încheierii de ședință din 19 ianuarie 2009 și a apreciat greșit că soluția nu ar depinde de cea pronunțată în dosarul ce are ca obiect constatarea nulității contractului de vânzare - cumpărare.

Această încălcare,însă, nu poate fi invocată de pârâți,pentru că,la termenul din 19 ianuarie 2009,cererea de suspendare a judecății a fost formulată de reprezentantul legal al pârâtei SC J. SA, iar avocatul pârâților s-a opus acestei măsuri. Nefondate sunt și criticile referitoare la faptul că soluția constatării prescripției dreptului de a cere constatarea nulității contractului de vânzare - cumpărare a încălcat principiile dreptului la apărare, contradictorialității, egalității armelor, limitării în apel la criticile formulate prin cererea de declarare a apelului, principiul „non reformatio in pejus” și pe cel al nediscriminării,precum și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Toate principiile invocate presupun respectarea dispozițiilor legale, iar art. 6 din Convenție, normă cu caracter procedural,nu garantează obținerea unei soluții în contradicție cu norma legală internă. Cât privește faptul că trebuia constatată nulitatea contractului de vânzare - cumpărare, deoarece părțile contractante nu au fost de bună credință, aceasta este o analiză de fond pe care instanța de apel nu o putea face în condițiile în care a menținut soluția primei instanțe privind respingerea ca prescrisă a cererii având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamantele P.C.Z. și R.I.E. și de pârâții G.C.A.M. și G.A.D. împotriva deciziei nr. 493 din 20 decembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2012.