ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2469/2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2469/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin contestația formulată la 2

iunie 2005, reclamanți G.D.G., G.M.R. și P.C.A. au solicitat anularea

dispoziției nr. 2160 din 17 aprilie 2006, emisă de Primarul municipiului

Băilești, solicitând restituirea în natură a suprafeței libere de construcție

din terenul din Băilești.

S-a arătat în contestație că

reclamanții sunt moștenitorii defunctului G.Ș., iar imobilul proprietatea

acestuia, situat în strada P. nr. 66 (actualmente nr. 82) a fost confiscat de

stat pentru neplata impozitelor în anul 1953.

Prin sentința civilă nr. 290 din 6

martie 2007 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 2123/63/2006 a respins

contestația formulată de reclamanți.

S-a reținut de prima instanță că

s-au formulat 2 notificări în baza Legii nr. 10/2001 pentru restituirea suprafeței

de teren situată în Băilești, iar prin dispoziția nr. 404/2001 a Primarului

Băilești s-a dispus restituirea în natură, către reclamanți, a terenului în

suprafață de 1329 mp și a construcțiilor de pe terenul situat în strada P. nr.

66, iar prin dispoziția nr. 236 din 31 mai 2001, s-a propus acordarea de

despăgubiri pentru terenul de 800 mp situat în strada B. nr. 47.

S-a mai reținut că a doua

dispoziție, contestată în cauză, nu a soluționat fondul cererii de restituire

în natură a imobilului, ci doar a înlocuit măsura reparatorie propusă prin

dispoziția nr. 236/2001 ce nu a fost atacată de contestator, astfel că ceea ce

puteau contesta reclamanții din dispoziția nr. 2160/2006 era doar forma măsurii

reparatorii în echivalent, nu însăși restituirea în natură.

Pe fondul cauzei, pe baza expertizei

efectuate în cauză s-a reținut că nu e posibilă restituirea în natură a

terenului deoarece încă din 1994 s-a constituit dreptul de proprietate unei

terțe persoane în baza Legii fondului funciar căreia i s-a emis titlu de

proprietate pentru suprafața de 1000 mp astfel că terenul nu se mai află în

patrimoniul unității administrativ teritoriale la data intrării în vigoare a

Legii nr. 10/2001.

Relativ la suprafața de 48,41 mp

ocupată de terț peste cea din titlu său, instanța a motivat că reclamanții au

calea acțiunii în revendicare, prevalându-se de dispozițiile art. 23 alin. (4)

din Legea nr. 10/2001, dispoziției nr. 403/2001 de aprobare a restituirii în

natură a acestei suprafețe făcând dovada proprietății reclamanților asupra

acestei suprafețe, are forță probantă a unui înscris autentic și constituie

titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităților de

publicitate imobiliară, reclamanții având calea deschisă acțiunii în

revendicare pentru recuperarea terenului deținut abuziv de alte persoane.

Împotriva sentinței au declarat apel

reclamanții solicitând pe foind admiterea contestației. Se precizează în

motivele de apel că dispozițiile art. 2160/2006 nu e conformă cu realitatea,

prin aceasta se propun măsuri pentru suprafața de 800 mp, deși terțului i s-a

emis titlu de proprietate pentru suprafața de 1000 mp și ocupă 1048,41 mp, iar

titlul emis acestuia e nelegal, deoarece s-a reconstituit în baza Legii nr.

18/1991 dreptul de proprietate pentru terenurile arabile din extravilan, iar

terenul în litigiu este un teren intravilan.

Prin decizia civilă nr. 707 din 27

iunie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția civilă, s-a respins apelul declarat

de reclamanții G.D.G., G.M.R. și P.C.A., împotriva sentinței civile nr. 290 din

6 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Dolj.

S-a reținut în motivarea deciziei că

prima instanță a considerat în mod corect că reclamanții puteau contesta doar

înlocuirea măsurii reparatorii din despăgubiri bănești în despăgubiri acordate

în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 și nu puteau contesta refuzul

de restituire în natură a terenului, atâta timp cât aceștia nu au atacat prima

dispoziție, nr. 236/2001, emisă de pârâtă, și necontestată, prin care s-a

respins cererea de restituire în natură.

Se mai consemnează în considerentele

deciziei că restituirea în natură a terenului pentru care s-a emis unui terț

titlu de proprietate prin constituirea dreptului de proprietate în baza art. 22

din Legea nr. 18/1991 asupra terenului aferent gospodăriei, nu mai era

posibilă, terenul nu se mai afla în patrimoniul pârâtei ca unitate deținătoare,

astfel s-a impus, conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 acordarea de

măsuri reparatorii prin echivalent, al cărei regim este reglementat prin Titlul

VII al Legii nr. 247/2005.

Corect s-a

indicat și calea acțiunii petitorii pentru reclamanții ce au obținut titlul ce

este dispoziția nr. 404/2001 a Primarului Băilești.

Împotriva

deciziei pronunțate de Curtea de Apel Craiova au declarat recurs reclamanții

G.D.G., G.M.R. și P.C.A., ce au învederat următoarele motive de nelegalitate a

deciziei atacate, motivându-și cererea de recurs pe dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

- s-au

încălcat atât dispozițiile Legii nr. 10/2001, cât și cele ale Legii nr.

247/2005, deoarece instanța de fond a considerat valabil un act revocat în

totalitate chiar de instituția competentă;

- se încalcă

și dispozițiile art. 480 și art. 481 C. proc. civ. și art. 1 din protocolul

Adițional nr. 1 la CEDO, deoarece a făcut dovada dreptului de proprietate

pentru suprafața de 500 mp;

- din

lecturarea dispoziției nr. 2160/2006 rezultă în mod evident că în niciun

paragraf al acesteia nu se menționează că dispoziția nr. 236/2001, se revocă

doar în privința formei de măsură reparatorie în echivalent și nu prin

despăgubiri bănești;

- titlul de

proprietate emis lui S.D. nu a fost emis legal, instanța de fond și de apel

neținând seama de acest aspect, ei au depus acte autentice de proprietate cu

privire la terenul solicitat;

- dacă s-a

emis titlu de proprietate unei alte persoane (lui S.D. constituindu-se și nu

reconstituindu-se dreptul de proprietate pentru imobilul în litigiu), Consiliul

Județean și Prefectura Dolj sunt obligate să ceară în justiție desființarea

acestor acte emise în afara legi, ei neavând calitatea procesuală activă de a

solicita anularea acestor acte.

S-au mai

depus la dosar adresa nr. 14005/2007 a Primăriei Băilești, anexă la adresă,

copie titlu de proprietate 1242-9672 eliberat pe numele lui S.D. pentru suprafața

de 1000 mp.

Analizând

sentința recurată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale

incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul declarat de

reclamanții G.D.G., G.M.R. și P.C.A. împotriva deciziei civile nr. 707/2007 a

Curții de Apel Craiova, este nefondat pentru următoarele considerente:

În mod corect

secția civilă a Curții de Apel Craiova, prin decizia civilă recurată a respins

apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 290 din 6 martie 2007 pronunțată

de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 2123/63/2006, prin care s-a respins acțiunea

formulată de reclamanți, în contradictoriu cu intimații Primarul Municipiului

Băilești și Primăria Municipiului Băilești.

Criticile din

motivele de recurs, invocate de recurenții-reclamanți nu pot fi primite, nu

s-au încălcat de instanța de judecată dispozițiile legale incidente în cauză,

și anume cele prevăzute de Legea nr. 10/2001 și cele ale Legii nr. 247/2005.

Instanțele de

fond și de apel au interpretat corect probele administrate în cauză, respectiv

înscrisurile atașate la dosar, și raportul de expertiză întocmit în cauză și au

aplicat corespunzător dispozițiile legale incidente în cauză, reținându-se

corect că prin notificarea înregistrată sub nr. 6365 din 27 martie 2001, reclamanții

au solicitat restituirea terenului în suprafață de 800 mp situat în strada P.

nr. 66 și a construcțiilor anexe, confiscate în 1953 și locuite de familia

I.C., iar prin dispoziția nr. 404 din 3 august 2001 a Primarului Băilești s-a

dispus restituirea imobilului, în natură, a imobilului situat în strada P. nr.

66 compus din terenul în suprafață de 1329 mp, casa și anexele gospodărești.

În privința

cererii reclamanților de restituire a imobilului teren situat în strada B. nr.

47, aceasta a fost respinsă prin dispoziția nr. 236/2001 propunându-se

acordarea de despăgubiri bănești pentru terenul de 800 mp, cele două dispoziții

nu au fost contestate.

Se mai reține

de instanță în mod corect situația de fapt și anume că prin dispoziția nr. 2160

din 17 aprilie 2006 Primăria Municipiului Băilești a revocat dispoziția nr.

236/2001 și s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în

condițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru terenul intravilan situat

în orașul Băilești în suprafață de 800 mp, astfel că nici susținerile privind

„faptul că nu rezultă în mod evident că dispoziția nr. 236/2001 se revocă doar

în privința formei de măsură reparatorie în echivalent” nu pot fi primite.

Prin noua

dispoziție privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, nr. 2160

din 17 aprilie 2006, contestată de reclamanți nu s-au încălcat dispozițiile

legale incidente pentru a se dispune constatarea nulității acesteia, în mod

legal propunându-se acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în

condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru terenul intravilan de 800

mp, în schimbul măsurilor reparatorii prin despăgubiri bănești acordate prin

decizia anterioară.

De altfel,

reclamanții nu au contestat dispoziția nr. 236/2001 și instanța de apel a

considerat în mod legal, că, în raport de obiectul contestației, reclamanții

puteau contesta doar înlocuirea măsurii reparatorii din „despăgubiri bănești”

în „despăgubiri acordate în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, nu

și refuzul de a se restitui terenul în natură, refuz pe care reclamanții îl

puteau contesta, prin atacarea în justiție a deciziei nr. 236/2001.

Prin

contestația formulată de reclamanți, practic aceștia încearcă să obțină

restituirea în natură a terenului situat în strada D. B. nr. 47, cerere ce a

fost respinsă de entitatea învestită de soluționarea ei prin dispoziția ce nu a

fost atacată prin căile de atac prevăzute de lege.

Nici motivele

de recurs invocate de recurenții reclamanți, privind încălcarea dispozițiilor

art. 480 și art. 481 C. civ. și a art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la CEDO

nu pot fi primite, în primul rând contestația formulată este întemeiată în

drept pe dispozițiile Legii speciale, Legea nr. 10/2001, nefiind deci incidente

dispozițiile dreptului comun, respectiv art. 480-481 C. civ. În al doilea rând,

nu se poate pune problema în speță a încălcării art. 1 din Protocolul Adițional

nr. 1 la Convenția Europeană de Drepturilor Omului, deoarece acest text de lege

garantează dreptul de proprietate al oricărei persoane, iar prin dispoziția

atacată și menținută de instanțele de judecată nu se produce o încălcare a

proprietății reclamanților și măsurile reparatorii, prin echivalent, acordate

în temeiul Legii nr. 247/2005, constituie un mijloc de recunoaștere a dreptului

reclamanților de proprietate asupra imobilului în litigiu.

Posibilitatea

acordării unei măsuri reparatorii prin echivalent, deoarece restituirea în

natură nu e posibilă, nu este contrară exigențelor art. 1 din Protocolul nr. 1

Adițional la Convenția Europeană de Drepturilor Omului Europeană a Drepturilor

Omului, acest text de lege impunând ca o ingerință a autorității publice în

exercitarea dreptului la respectarea bunurilor să fie legală, principiul

legalității implicând și existența unor norme de drept intern suficient de

accesibile, precise și previzibile. Convenția vizând protejarea drepturilor

„concrete și efective”, trebuie cercetat dacă situația invocată de recurenți

(de nerestituire în natură a terenului) echivalează cu o deposedare sau o

expropriere de fapt.

În speță nu

se poate pune problema unei privări de proprietate pentru a se constata

încălcarea art. 1 din protocolul nr. 1 Adițional la Convenția Europeană de

Drepturilor Omului, pentru că nu este vorba de astfel de încălcare a dreptului

de proprietate, printr-o privare ce nu ar fi avut loc în condițiile prevăzute

de lege. Reclamanții sunt îndreptățiți la acele măsuri reparatorii prin

echivalent pentru imobilul solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001 și în

condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, deci în condițiile legii,

nefiind rupt nici „justul echilibru” ce trebuie să existe între cerințele

interesului public și imperativele protejării dreptului celui interesat la

respectarea bunurilor sale.

Nici

invocarea de către recurenți a încălcării anumitor dispoziții legale la

emiterea titlului de proprietate al unei terțe persoane pentru terenul

respectiv nu poate conduce la concluzia că instanțele au aplicat greșit legea

sau că hotărârile pronunțate sunt lipsite de temei legal pentru a fi incident motivul

de modificare a hotărârii prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În speță, nu

s-a solicitat constatarea nulității absolute a titlului de proprietate emis pe

numele numitului S.D., cerere ce ar fi putut fi formulată și de reclamanți, și

nu cum susțin aceștia în cuprinsul motivelor de recurs că nu ar fi putut avea

„calitatea procesuală activă” de a solicita anularea acestor acte.

Constatarea

nulității absolute a titlului de proprietate ar putea fi solicitată de orice

persoană justifică un interes legitim, conform dispozițiilor art. III alin. (2)

din Legea nr. 169/1997 nu numai de Consiliul Județean Dolj sau de Prefectura

Dolj, așa cum susțin recurenții prin motivele de recurs.

În virtutea

principiului disponibilității, în procesul civil, nu se poate pune problema

constatării nulității unui titlu de proprietate emis pe numele terțului ce

deține terenul respectiv în cadrul cauzei de față, deoarece instanțele de

judecată nu au fost investite cu soluționarea unei astfel de cereri,

reclamanții investind instanța doar cu o contestație împotriva dispoziției nr.

2160 din 17 aprilie 2006 a Primarului Băilești și restituirea terenului în

suprafață de 800 mp în natură, teren situat în strada B. nr. 47, întemeiată pe

dispozițiile Legii nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate și completate

prin legea nr. 247/2005.

Apreciind că

niciunul din motivele de recurs invocate de recurenții-reclamanți nu se

încadrează în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

instanțele de fond și de apel pronunțând hotărâri date cu aplicarea corectă a

dispozițiilor legale și nelipsite de temei legal, Înalta Curte de Casație și

Justiție va respinge recursul declarat de recurenții-contestatori ca nefondat

și în baza art. 312 C. proc. civ. și va menține decizia civilă atacată nr. 707

din 27 iunie 2007 pronunțată de Secția civilă a Curții de Apel Craiova.

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de reclamanții G.D.G., G.M.R. și P.C.A.

împotriva deciziei nr. 707 din 27 iunie 2007 pronunțată de Curtea de Apel

Craiova,

Secția

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie

2008.