ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2469/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația formulată la 2 iunie 2005, reclamanți G.D.G., G.M.R. și P.C.A. au solicitat anularea dispoziției nr. 2160 din 17 aprilie 2006, emisă de Primarul municipiului Băilești, solicitând restituirea în natură a suprafeței libere de construcție din terenul din Băilești. S-a arătat în contestație că reclamanții sunt moștenitorii defunctului G.Ș., iar imobilul proprietatea acestuia, situat în strada P. nr. 66 (actualmente nr. 82) a fost confiscat de stat pentru neplata impozitelor în anul 1953. Prin sentința civilă nr. 290 din 6 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 2123/63/2006 a respins contestația formulată de reclamanți.

S-a reținut de prima instanță că s-au formulat 2 notificări în baza Legii nr. 10/2001 pentru restituirea suprafeței de teren situată în Băilești, iar prin dispoziția nr. 404/2001 a Primarului Băilești s-a dispus restituirea în natură, către reclamanți, a terenului în suprafață de 1329 mp și a construcțiilor de pe terenul situat în strada P. nr. 66, iar prin dispoziția nr. 236 din 31 mai 2001, s-a propus acordarea de despăgubiri pentru terenul de 800 mp situat în strada B. nr. 47. S-a mai reținut că a doua dispoziție, contestată în cauză, nu a soluționat fondul cererii de restituire în natură a imobilului, ci doar a înlocuit măsura reparatorie propusă prin dispoziția nr. 236/2001 ce nu a fost atacată de contestator, astfel că ceea ce puteau contesta reclamanții din dispoziția nr. 2160/2006 era doar forma măsurii reparatorii în echivalent, nu însăși restituirea în natură.

Pe fondul cauzei, pe baza expertizei efectuate în cauză s-a reținut că nu e posibilă restituirea în natură a terenului deoarece încă din 1994 s-a constituit dreptul de proprietate unei terțe persoane în baza Legii fondului funciar căreia i s-a emis titlu de proprietate pentru suprafața de 1000 mp astfel că terenul nu se mai află în patrimoniul unității administrativ teritoriale la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Relativ la suprafața de 48,41 mp ocupată de terț peste cea din titlu său, instanța a motivat că reclamanții au calea acțiunii în revendicare, prevalându-se de dispozițiile art. 23 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, dispoziției nr. 403/2001 de aprobare a restituirii în natură a acestei suprafețe făcând dovada proprietății reclamanților asupra acestei suprafețe, are forță probantă a unui înscris autentic și constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară, reclamanții având calea deschisă acțiunii în revendicare pentru recuperarea terenului deținut abuziv de alte persoane. Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții solicitând pe foind admiterea contestației.

Se precizează în motivele de apel că dispozițiile art. 2160/2006 nu e conformă cu realitatea, prin aceasta se propun măsuri pentru suprafața de 800 mp, deși terțului i s-a emis titlu de proprietate pentru suprafața de 1000 mp și ocupă 1048,41 mp, iar titlul emis acestuia e nelegal, deoarece s-a reconstituit în baza Legii nr. 18/1991 dreptul de proprietate pentru terenurile arabile din extravilan, iar terenul în litigiu este un teren intravilan. Prin decizia civilă nr. 707 din 27 iunie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția civilă, s-a respins apelul declarat de reclamanții G.D.G., G.M.R. și P.C.A., împotriva sentinței civile nr. 290 din 6 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Dolj.

S-a reținut în motivarea deciziei că prima instanță a considerat în mod corect că reclamanții puteau contesta doar înlocuirea măsurii reparatorii din despăgubiri bănești în despăgubiri acordate în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 și nu puteau contesta refuzul de restituire în natură a terenului, atâta timp cât aceștia nu au atacat prima dispoziție, nr. 236/2001, emisă de pârâtă, și necontestată, prin care s-a respins cererea de restituire în natură.

Se mai consemnează în considerentele deciziei că restituirea în natură a terenului pentru care s-a emis unui terț titlu de proprietate prin constituirea dreptului de proprietate în baza art. 22 din Legea nr. 18/1991 asupra terenului aferent gospodăriei, nu mai era posibilă, terenul nu se mai afla în patrimoniul pârâtei ca unitate deținătoare, astfel s-a impus, conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, al cărei regim este reglementat prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Corect s-a indicat și calea acțiunii petitorii pentru reclamanții ce au obținut titlul ce este dispoziția nr. 404/2001 a Primarului Băilești. Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Craiova au declarat recurs reclamanții G.D.G., G.M.R.

și P.C.A., ce au învederat următoarele motive de nelegalitate a deciziei atacate, motivându-și cererea de recurs pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - s-au încălcat atât dispozițiile Legii nr. 10/2001, cât și cele ale Legii nr. 247/2005, deoarece instanța de fond a considerat valabil un act revocat în totalitate chiar de instituția competentă; - se încalcă și dispozițiile art. 480 și art. 481 C. proc. civ. și art. 1 din protocolul Adițional nr. 1 la CEDO, deoarece a făcut dovada dreptului de proprietate pentru suprafața de 500 mp; - din lecturarea dispoziției nr. 2160/2006 rezultă în mod evident că în niciun paragraf al acesteia nu se menționează că dispoziția nr. 236/2001, se revocă doar în privința formei de măsură reparatorie în echivalent și nu prin despăgubiri bănești; - titlul de proprietate emis lui S.D.

nu a fost emis legal, instanța de fond și de apel neținând seama de acest aspect, ei au depus acte autentice de proprietate cu privire la terenul solicitat; - dacă s-a emis titlu de proprietate unei alte persoane (lui S.D. constituindu-se și nu reconstituindu-se dreptul de proprietate pentru imobilul în litigiu), Consiliul Județean și Prefectura Dolj sunt obligate să ceară în justiție desființarea acestor acte emise în afara legi, ei neavând calitatea procesuală activă de a solicita anularea acestor acte. S-au mai depus la dosar adresa nr. 14005/2007 a Primăriei Băilești, anexă la adresă, copie titlu de proprietate 1242-9672 eliberat pe numele lui S.D. pentru suprafața de 1000 mp. Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul declarat de reclamanții G.D.G., G.M.R.

și P.C.A. împotriva deciziei civile nr. 707/2007 a Curții de Apel Craiova, este nefondat pentru următoarele considerente: În mod corect secția civilă a Curții de Apel Craiova, prin decizia civilă recurată a respins apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 290 din 6 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 2123/63/2006, prin care s-a respins acțiunea formulată de reclamanți, în contradictoriu cu intimații Primarul Municipiului Băilești și Primăria Municipiului Băilești. Criticile din motivele de recurs, invocate de recurenții-reclamanți nu pot fi primite, nu s-au încălcat de instanța de judecată dispozițiile legale incidente în cauză, și anume cele prevăzute de Legea nr. 10/2001 și cele ale Legii nr. 247/2005.

Instanțele de fond și de apel au interpretat corect probele administrate în cauză, respectiv înscrisurile atașate la dosar, și raportul de expertiză întocmit în cauză și au aplicat corespunzător dispozițiile legale incidente în cauză, reținându-se corect că prin notificarea înregistrată sub nr. 6365 din 27 martie 2001, reclamanții au solicitat restituirea terenului în suprafață de 800 mp situat în strada P. nr. 66 și a construcțiilor anexe, confiscate în 1953 și locuite de familia I.C., iar prin dispoziția nr. 404 din 3 august 2001 a Primarului Băilești s-a dispus restituirea imobilului, în natură, a imobilului situat în strada P. nr. 66 compus din terenul în suprafață de 1329 mp, casa și anexele gospodărești.

În privința cererii reclamanților de restituire a imobilului teren situat în strada B. nr. 47, aceasta a fost respinsă prin dispoziția nr. 236/2001 propunându-se acordarea de despăgubiri bănești pentru terenul de 800 mp, cele două dispoziții nu au fost contestate. Se mai reține de instanță în mod corect situația de fapt și anume că prin dispoziția nr. 2160 din 17 aprilie 2006 Primăria Municipiului Băilești a revocat dispoziția nr. 236/2001 și s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în condițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru terenul intravilan situat în orașul Băilești în suprafață de 800 mp, astfel că nici susținerile privind „faptul că nu rezultă în mod evident că dispoziția nr. 236/2001 se revocă doar în privința formei de măsură reparatorie în echivalent” nu pot fi primite.

Prin noua dispoziție privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, nr. 2160 din 17 aprilie 2006, contestată de reclamanți nu s-au încălcat dispozițiile legale incidente pentru a se dispune constatarea nulității acesteia, în mod legal propunându-se acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru terenul intravilan de 800 mp, în schimbul măsurilor reparatorii prin despăgubiri bănești acordate prin decizia anterioară. De altfel, reclamanții nu au contestat dispoziția nr. 236/2001 și instanța de apel a considerat în mod legal, că, în raport de obiectul contestației, reclamanții puteau contesta doar înlocuirea măsurii reparatorii din „despăgubiri bănești” în „despăgubiri acordate în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, nu și refuzul de a se restitui terenul în natură, refuz pe care reclamanții îl puteau contesta, prin atacarea în justiție a deciziei nr. 236/2001.

Prin contestația formulată de reclamanți, practic aceștia încearcă să obțină restituirea în natură a terenului situat în strada D. B. nr. 47, cerere ce a fost respinsă de entitatea învestită de soluționarea ei prin dispoziția ce nu a fost atacată prin căile de atac prevăzute de lege. Nici motivele de recurs invocate de recurenții reclamanți, privind încălcarea dispozițiilor art. 480 și art. 481 C. civ. și a art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la CEDO nu pot fi primite, în primul rând contestația formulată este întemeiată în drept pe dispozițiile Legii speciale, Legea nr. 10/2001, nefiind deci incidente dispozițiile dreptului comun, respectiv art. 480-481 C. civ.

În al doilea rând, nu se poate pune problema în speță a încălcării art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană de Drepturilor Omului, deoarece acest text de lege garantează dreptul de proprietate al oricărei persoane, iar prin dispoziția atacată și menținută de instanțele de judecată nu se produce o încălcare a proprietății reclamanților și măsurile reparatorii, prin echivalent, acordate în temeiul Legii nr. 247/2005, constituie un mijloc de recunoaștere a dreptului reclamanților de proprietate asupra imobilului în litigiu.

Posibilitatea acordării unei măsuri reparatorii prin echivalent, deoarece restituirea în natură nu e posibilă, nu este contrară exigențelor art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția Europeană de Drepturilor Omului Europeană a Drepturilor Omului, acest text de lege impunând ca o ingerință a autorității publice în exercitarea dreptului la respectarea bunurilor să fie legală, principiul legalității implicând și existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile. Convenția vizând protejarea drepturilor „concrete și efective”, trebuie cercetat dacă situația invocată de recurenți (de nerestituire în natură a terenului) echivalează cu o deposedare sau o expropriere de fapt.

În speță nu se poate pune problema unei privări de proprietate pentru a se constata încălcarea art. 1 din protocolul nr. 1 Adițional la Convenția Europeană de Drepturilor Omului, pentru că nu este vorba de astfel de încălcare a dreptului de proprietate, printr-o privare ce nu ar fi avut loc în condițiile prevăzute de lege. Reclamanții sunt îndreptățiți la acele măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001 și în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, deci în condițiile legii, nefiind rupt nici „justul echilibru” ce trebuie să existe între cerințele interesului public și imperativele protejării dreptului celui interesat la respectarea bunurilor sale.

Nici invocarea de către recurenți a încălcării anumitor dispoziții legale la emiterea titlului de proprietate al unei terțe persoane pentru terenul respectiv nu poate conduce la concluzia că instanțele au aplicat greșit legea sau că hotărârile pronunțate sunt lipsite de temei legal pentru a fi incident motivul de modificare a hotărârii prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În speță, nu s-a solicitat constatarea nulității absolute a titlului de proprietate emis pe numele numitului S.D., cerere ce ar fi putut fi formulată și de reclamanți, și nu cum susțin aceștia în cuprinsul motivelor de recurs că nu ar fi putut avea „calitatea procesuală activă” de a solicita anularea acestor acte.

Constatarea nulității absolute a titlului de proprietate ar putea fi solicitată de orice persoană justifică un interes legitim, conform dispozițiilor art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997 nu numai de Consiliul Județean Dolj sau de Prefectura Dolj, așa cum susțin recurenții prin motivele de recurs. În virtutea principiului disponibilității, în procesul civil, nu se poate pune problema constatării nulității unui titlu de proprietate emis pe numele terțului ce deține terenul respectiv în cadrul cauzei de față, deoarece instanțele de judecată nu au fost investite cu soluționarea unei astfel de cereri, reclamanții investind instanța doar cu o contestație împotriva dispoziției nr. 2160 din 17 aprilie 2006 a Primarului Băilești și restituirea terenului în suprafață de 800 mp în natură, teren situat în strada B. nr. 47, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate și completate prin legea nr. 247/2005.

Apreciind că niciunul din motivele de recurs invocate de recurenții-reclamanți nu se încadrează în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanțele de fond și de apel pronunțând hotărâri date cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale și nelipsite de temei legal, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul declarat de recurenții-contestatori ca nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ. și va menține decizia civilă atacată nr. 707 din 27 iunie 2007 pronunțată de Secția civilă a Curții de Apel Craiova.

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanții G.D.G., G.M.R. și P.C.A. împotriva deciziei nr. 707 din 27 iunie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, Secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2008.