ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5417/2010

Reclamantul T.I.A.N. a contestat

dispoziția nr. 199 din 17 decembrie 2003 a Primarului comunei Ișalnița, prin

care i s-a respins notificarea referitoare la restituirea terenului în

suprafață de 3750 mp situat în comuna Ișalnița.

Prin sentința civilă nr. 99 din 2 martie

2004, Tribunalul Dolj a respins contestația, cu motivarea că pentru terenul în

litigiu reclamantul a obținut deja măsuri reparatorii conform disp. art. 5

alin. (2) din Legea nr. 1/2000, astfel încât acest teren nu mai poate face

obiectul unei cereri de acordare de măsuri reparatorii în condițiile Legii

10/2001.

Împotriva acestei sentințe a declarat

apel reclamantul, apelul fiind respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 952

din 31 martie 2005 a Curții de Apel Craiova. Această decizie a fost casată, în

urma recursului declarat de reclamant, prin decizia 9521 din 18 noiembrie 2005

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar cauza a fost trimisă aceleiași

instanțe, spre rejudecarea apelului.

In rejudecare, prin decizia nr. 629 din

31 august 2006, Curtea de Apel Craiova a respins apelul reclamantului, cu

motivarea că reclamantul nu poate formula pretenții asupra unor imobile ce nu

au fost solicitate prin procedura prealabilă a notificării, nefiind posibilă

soluționarea unor asemenea cereri direct în instanță, întrucât s-ar eluda

procedura specială a Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamantul. Recursul a fost admis prin decizia nr. 4005 din 17 mai 2007

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar cauza a fost trimisă spre

rejudecarea apelului, deoarece nu s-au administrat toate probele necesare

stabilirii regimului juridic al terenului aflat în litigiu, pentru a se

clarifica dacă imobilul face sau nu obiectul Legii 10/2001.

Prin decizia nr. 24 din 17 ianuarie 2008

Curtea de Apel Craiova a admis apelul reclamantului, a schimbat sentința 99/2004

a Tribunalului Dolj, a admis contestația, a anulat dispoziția 199/2003 emisă de

intimată și a dispus restituirea în natură a suprafeței de 500 mp teren

individualizat prin raportul de expertiză.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamantul, recursul fiind respins prin decizia nr. 5592 din 7

octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Ulterior, reclamantul a chemat în

judecată pârâtul C.C.D. SA Craiova, solicitând obligarea pârâtului să-i

restituie în natură, pe vechiul amplasament, suprafața de 3750 mp la care este

îndreptățit în calitate de moștenitor al autorului său, T.N.I.

Prin sentința civilă nr. 142 din 6 iunie

2008 Tribunalul Dolj a respins acțiunea, reținând că în cauza de față

reclamantul nu a urmat procedura Legii 10/2001, astfel încât o acțiune

formulată direct în instanță este inadmisibilă. Pe de altă parte, asupra

cererii de restituire în natură s-au pronunțat anterior instanțele de judecată,

dispunând restituirea în natură doar a suprafeței de 500 mp.

Împotriva acestei sentințe a declarat

apel reclamantul, apel care a fost admis prin decizia nr. 2 din 6 ianuarie 2009

a Curții de Apel Craiova, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare Tribunalului

Dolj, în raport de dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., reținându-se

că în cauză a operat transmisiunea calității procesuale pasive către S.N.P.P.

SA București.

În rejudecare, prin sentința civilă nr.

212 din 5 iunie 2009, Tribunalul Dolj a respins acțiunea față de pârâta SC P.

SA, în nume propriu și pentru C.C.D. SA Craiova.

Apelul declarat de reclamant a fost respins

prin decizia nr. 343 din 15 decembrie 2009 a Curții de Apel Craiova. Pentru a

decide astfel, instanța a reținut că prin hotărâri judecătorești anterioare s-a

dispus restituirea în natură către reclamant a terenului în suprafață de 500

mp, teren individualizat prin schița anexă la raportul de expertiză, iar pentru

diferența de 3250 mp s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent, cu motivarea că pe acest teren se află sediul administrativ al C.C.

Ișalnița, alei de acces și construcții interioare. Față de conținutul acestei

hotărâri judecătorești (decizia nr. 24/2008 a Curții de Apel Craiova) în mod

întemeiat tribunalul a reținut că reclamantul nu justifică solicitarea de

reanalizare a situației juridice a acestui teren, pentru care există autoritate

de lucru judecat.

In termen legal, împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamantul.

Prin motivele de recurs, ce nu au fost

încadrate în drept, reclamantul a arătat că în temeiul Legii nr. 10/2001 a

formulat notificarea nr. 1425/N/2001, prin care a solicitat restituirea în

natură pe vechiul amplasament a suprafeței de 3750 mp ce a aparținut bunicului

său matern. In baza Legii nr. 247/2005 a solicitat restituirea în natură pe

vechiul amplasament atât Primăriei, cât și C.D.C. Ișalnița și SC P. SA. Prin

decizia nr. 24/2008 Curtea de Apel Craiova a dispus restituirea în natură doar

a suprafeței de 500 mp din totalul de 3750 mp solicitați. Cum instanțele au

recunoscut dreptul de proprietate pentru întreaga suprafață solicitată, se

impune restituirea în natură pe vechiul amplasament și a suprafeței rămase de

3250 mp.

Analizând recursul

din perspectiva dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) lit. c)

coroborate cu dispozițiile art.

306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte

constată

nulitatea acestuia, pentru considerentele ce succed:

Potrivit art. 302

1

alin. (1)

lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității,

motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor.

Art. 306 alin. (3) prevede că indicarea

greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea

acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art.

304 C. proc. civ.

Per a contrario, imposibilitatea

încadrării motivelor invocate de parte în vreunul din motivele de nelegalitate

prevăzute de lege atrage sancțiunea nulității recursului.

In speță, nu numai că recurentul nu s-a

conformat exigențelor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.,

neindicând motivele de nelegalitate din art. 304, pe care își întemeiază recursul,

dar nu a formulat nici critici care să poată fi încadrate, din oficiu, în

vreunul din cazurile de modificare sau de casare prevăzute de lege.

Prin cererea de recurs înregistrată la

Curtea de Apel Craiova, sub numărul 1379 din 15 ianuarie 2010, reclamantul

reiterează situația de fapt, concluzionând că recunoașterea dreptului său de

proprietate de către instanțe în procesele anterioare îi conferă posibilitatea

de a solicita restituirea în natură și a diferenței de teren, de 3250 mp.

Succesiunea de fapte și afirmații din

cuprinsul cererii de recurs nu este structurată din punct de vedere juridic și

nu poate fi, în nici un caz, apreciată drept motiv de nelegalitate al deciziei

pronunțate în apel, astfel încât nu poate fi încadrată în dispozițiile art. 304

pct. 1-9 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar

în recurs.

Pe cale de consecință, Înalta Curte va

constata nulitatea recursului declarat de reclamantul T.I.A.N.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat

de r

eclamantul

T.I.A.N. împotriva deciziei civile nr. 343/15.12.2009 a Curții de Apel Craiova,

secția

I

civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19

octombrie 2010.