Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.09.2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6289/2011

HOTĂRÂRE
22.09.2011
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6289/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28 noiembrie 2007 la Tribunalul Dolj reclamantul V.D. a chemat în judecată pe pârâții Primarul comunei Ișalnița, Primăria Ișalnița și Comuna Ișalnița solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună desființarea dispoziției nr. 503 din 15 octombrie 2007 prin care i s-a respins cererea de restituire a suprafeței de teren solicitată în natură și despăgubiri pentru construcția ce a existat pe acest teren, acordarea în natură (sau despăgubiri) a terenului intravilan existent liber în suprafață de 640 mp în punctul „La Șosea” ( cu vecinătățile N – B.E., S – P.I., E – DE 70, V – restul proprietății) și acordarea de despăgubiri pentru imobilul construcție ce a aparținut autorilor săi și care a fost demolat în urma exproprierii, precum și repunerea în termen, să se constate că notificarea a fost făcută în termenul legal.

Prin sentința civilă nr. 50 din 13 februarie 2009 Tribunalul Dolj a respins acțiunea. Împotriva acestei sentințe reclamantul a declarat apel, respins prin decizia nr. 160 din 20 mai 2009 a Curții de Apel Craiova – secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Împotriva acestei decizii reclamantul a declarat recurs înregistrat la data de 2 iulie 2009 la Înalta Curte de Casație și Justiție. Judecata recursului a fost suspendată prin încheierea de la 20 mai, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ., întrucât părțile legal citate nu s-au prezentat la termenul defapt și nu s-a cerut judecarea în lipsă, dosarul rămânând în nelucrare de la acea dată. Părțile nu au cerut repunerea cauzei pe rol, așa încât din oficiu, s-a dispus citarea părților pentru a fi pusă în discuție perimarea.

Perimarea este o sancțiune procedurală de aplicație generală, care operează atât în etapa judecății în primă instanță, cât și în etapa judecății în căile de atac, având o natură juridică mixtă, în sensul că este o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, constând în stingerea procesului în faza în care se găsește, dar și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței părților un timp îndelungat în judecată. Potrivit art. 248 alin (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 1 an.

Se constată că în dosar nu s-au dovedit cauze care să împiedice curgerea termenului de prescripție (art. 248 alin. (2) C. proc. civ.), să întrerupă (art. 249 C. proc. civ.) sau să suspende (art. 250 C. proc. civ.) acest termen. În cauză, judecarea recursului a rămas în nelucrare, din vina părților o perioadă de timp mai mare de un an și, în consecință, în temeiul art. 252 alin. (1) C. proc. civ. se va constata din oficiu, pentru considerentele expuse, că recursul s-a perimat de drept.

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de reclamantul V.D. împotriva deciziei civile nr. 160 din 20 mai 2009 a Curții de Apel Craiova – secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-10-19
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5417/2010
Reclamantul T.I.A.N. a contestat dispoziția nr. 199 din 17 decembrie 2003 a Primarului comunei Ișalnița, prin care i s-a respins notificarea referitoare la restituirea terenului în suprafață de 3750 mp situat în comuna Ișalnița. Prin sentin
ÎCCJ 2011-04-14
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3454/2011
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Judecătoria Craiova sub nr. 6685 din 13 februarie 2002 reclamanții S.N.C., M.M., N.M. și C.I. au chemat în judecată Consiliul Local al Municipiului Craiova, solicitân
ÎCCJ 2011-10-18
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7224/2011
Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului civil de față: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, la data de 16 iunie 2008, reclamanta L.C. a chemat în judecată pe pârâții Municipiul Craiova, Primarul Mu
ÎCCJ 2011-03-04
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2064/2011
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 322 din 31 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția civilă, a fost respinsă contestația formulată de reclamanta F.C.V., în contradictoriu cu pârâții Primarul
ÎCCJ 2013-12-05
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5663/2013
Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin Decizia civilă nr. 76 din 7 februarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie s-a admis apelul declar
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă