ÎCCJ, decizie (scj.ro #86684)

Concursul

dintre legea specială și legea generală în cazul unui imobil

preluat de stat. Analizarea circumstanțelor în care a fost preluat bunul.

Cuprins

pe materii :

Drept civil. Drepturi reale. Drept de

proprietate.

Index

alfabetic  :

imobil preluat de stat

-

acțiune în revendicare

-

lege specială

-

procedură administrativă

C.civ., art. 480-481

Legea nr. 10/2001, art. 1

Potrivit art. 1 alin.(1) din Legea nr.10/2001, intră

sub incidența acestei legi imobilele preluate în mod abuziv de stat, de

organizațiile cooperatiste sau de orice persoane juridice în perioada 6

martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza

Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite.

Pentru a exista concurs între legea specială și

legea generală este necesar să se stabilească dacă bunul

face obiectul Legii nr. 10/2001, iar pentru a se putea reține că

regimul juridic al unui bun este cel prevăzut de Legea nr. 10/2001,

trebuie să se stabilească data preluării și modul în care a

fost preluat, împrejurări în raport de care se poate reține

existența obligației transmiterii notificării către

unitatea deținătoare.

Atunci când nu s-a stabilit data preluării bunului

și modul de preluare, nu se poate aprecia asupra concursului dintre legea

generală și cea specială.

ICCJ,

Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia

civilă nr. 1103 din

5

februarie 2009

Prin cererea înregistrată la data de 17 mai 2006, reclamanții

M.M.B.M. și M.I.M. au chemat în judecată Consiliul local Calafat,

pentru a fi obligat să lase în deplină proprietate și

liniștită posesie un imobil compus din casă și terenul

aferent, situat în Calafat, arătând că imobilul s-a aflat în

patrimoniul autorului lor, V.M., ulterior fiind preluat de stat; că nu au

urmat procedura de restituire prevăzută de Legea nr. 10/2001, optând

pentru revendicarea acestuia pe calea dreptului comun.

Prin sentința civilă nr. 432 din 14 mai 2007,

Tribunalul Dolj a admis acțiunea în revendicare, a obligat Consiliul local

Calafat să lase în deplină proprietate și liniștită

posesie imobilul compus din construcție și terenul aferent în

suprafață de

1.127 m

.p.,

situat în Calafat, reținând că s-a făcut dovada

calității de moștenitor a reclamanților față de

autorul-proprietar al construcției, și că pârâtul Consiliul

local Calafat nu a invocat existența unui titlu de proprietate asupra

terenului revendicat.

Prin decizia nr. 891 din 28 noiembrie 2007, Curtea de Apel

Craiova a admis apelul declarat de Consiliul local Calafat, a schimbat

sentința civilă în sensul că a respins acțiunea

formulată de reclamanți.

Instanța de apel a reținut că reclamanții au

depus notificarea adresată Primăriei Calafat, la data de 27.10.2005,

în temeiul Legii nr. 10/2001, iar din răspunsul primăriei înregistrat

sub nr. 9247/2005 rezultă că respectiva notificare a fost depusă

tardiv.

Ca urmare a acestui răspuns, reclamanții au formulat

acțiunea în revendicare pentru imobilul ce a făcut obiectul

notificării, întemeiată pe dispozițiile art.

480

C

.civ.

În ceea ce privește excepția admisibilității

acțiunii după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, invocată  din

oficiu  de către instanța de apel, s-au reținut

următoarele:

După intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, lege

specială de reparație, acțiunea în revendicare de drept comun nu

este fondată.

Potrivit principiului neretroactivității legii civile

consacrat de dispozițiile art. 15 alin.(2) din Constituție și

art.

1 C

.civ., legea nouă este

de imediată aplicare, acțiunea ei întinzându-se exclusiv asupra

situațiilor juridice pendinte și efectelor viitoare ale raporturilor

juridice anterioare.

Imobilele preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie

1989 constituie obiectul unor reporturi juridice născute  sub imperiul

legii vechi, durabile însă în timp prin efectele lor juridice, generate de

ineficacitatea actelor de preluare.

Anterior adoptării Legii nr. 10/2001, principiul

restituirii în natură, ca efect al ineficacității actelor de

preluare, a fost guvernat de dreptul comun al revendicării fondat pe dispozițiile

art. 480-

481 C

.civ., sau al

răspunderii civile delictuale bazată pe art.

998

C

.civ.

Legea nr. 10/2001 a instituit norme speciale de drept

substanțial și o procedură administrativă obligatorie

și prealabilă sesizării instanțelor

judecătorești.

Prin aceste norme, derogatorii de la dreptul comun,

acțiunea în revendicare, întemeiată pe dispozițiile art. 480-

481

C

.civ., este suprimată, în cazul

ineficacității actelor la care se referă, însă accesul în

justiție nu este eliminat, legea oferind un sistem reparatoriu

perfecționat, iar normele procedurale speciale îl subordonează

controlului judecătoresc. De altfel, reclamanții au uzat de procedura

instituită de Legea nr. 10/2001, dar nu au formulat contestație

împotriva adresei prin care li se aducea la cunoștință că

au formulat tardiv notificarea, situație în care s-au considerat

îndreptățiți să intenteze o acțiune de drept comun.

Chiar dacă nu au mai putut uza de dispozițiile Legii

nr. 10/2001, datorită nerespectării termenului de formulare a

notificării prevăzut de lege, aceasta nu îi

îndreptățește pe reclamanți la promovarea unei acțiuni

în revendicare de drept comun, atâta timp cât imobilul revendicat a fost supus

raporturilor  juridice din perioada 1945 – 1989, pentru care există legea

specială de reparare a prejudiciilor cauzate în perioada respectivă.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții,

invocând art.

304

pct. 1, pct.8-

9 C

.proc.civ.

Recurenții arată că instanța a invocat

excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare,

însă în  motivarea deciziei se apreciază, la început, că

acțiunea este nefondată, iar, ulterior, că este neîntemeiată,

iar în dispozitiv acțiunea este  respinsă, ca neîntemeiată, nu

ca inadmisibilă.

Acțiunea în revendicare promovată potrivit

dispozițiilor dreptului comun, în mod greșit, a fost respinsă, procedând

astfel, instanța a încălcat prevederile art. 6 din C.E.D.O., cât

și pe cele ale art. 1 din Protocolul nr. 1, întrucât se închide accesul la

justiție al persoanelor ale căror bunuri au fost preluate

fără titlu de către stat.

Se mai arată, că potrivit art. 2 alin.(2) din Legea

nr. 10/2001 persoanele proprietare ale unor imobile pe care statul și le-a

însușit fără titlu valabil își păstrează

calitatea de proprietar și, prin urmare, nu este vorba de un drept nou, ci

de recunoașterea explicită și retroactivă a

supraviețuirii vechiului drept.

Recursul este întemeiat, pentru următoarele considerente :

Curtea de Apel Craiova a soluționat cererea de apel, pe

excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare invocată

din oficiu, fără să analizeze criticile formulate de apelantul

Consiliul local Calafat, reținând că Legea nr. 10/2001 a instituit

norme speciale de drept substanțial și o procedură

administrativă obligatorie și prealabilă sesizării

instanțelor judecătorești, norme  derogatorii de la dreptul

comun, situație în care acțiunea în revendicare, întemeiată pe

dispozițiile art. 480-

481 C

.civ.,

este  suprimată.

Prin criticile formulate, recurenții au susținut

că, în mod greșit s-a stabilit că acțiunea în revendicare

este inadmisibilă, înlăturând, astfel, caracterul imprescriptibil al

acesteia și încălcând prevederile art. 6 din C.E.D.O., cât și pe

cele ale Protocolului nr. 1, întrucât a închis accesul la

justiție

al persoanelor ale căror bunuri au fost preluate fără titlu de

către stat.

Instanța de apel a soluționat acțiunea în

revendicare promovată de reclamanți pe excepția

inadmisibilității, fără să stabilească dacă

legea specială este aplicabilă față de circumstanțele

concrete ale cauzei, respectiv față de titlul în baza căruia

imobilul a trecut în proprietatea statului.

Potrivit art. 1 alin.(1) din Legea nr.10/2001, intră sub

incidența acestei legi imobilele preluate în mod abuziv de stat, de

organizațiile cooperatiste sau de orice persoane juridice în perioada 6

martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza

Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite.

Pentru a exista concurs între legea specială și legea

generală este necesar să se stabilească dacă bunul face

obiectul Legii nr. 10/2001.

Or, în prezenta cauză nu s-a stabilit data preluării

imobilului și modul în care a fost preluat pentru a se putea reține

concursul dintre legea specială și legea generală.

De aceea, nu se putea reține că regimul juridic al

bunului este cel prevăzut de Legea nr. 10/2001, fără să se

stabilească data preluării și modul în care a fost preluat,

împrejurări în raport de care se poate reține  existența

obligației transmiterii notificării către unitatea

deținătoare.

Chiar și în ipoteza existenței obligației

transmiterii notificării, nu pot fi nesocotite prevederile din Legii nr.

10/2001, care, deși recunosc dreptul de proprietate în situația

imobilelor trecute la stat fără titlu valabil,

condiționează exercitarea dreptului de proprietate de parcurgerea

procedurii prealabile administrative.

De aceea, instanțele judecătorești, în cadrul

acțiunii în revendicare, pot stabili dacă aceste prevederi sunt sau

nu conforme exigențelor Convenției pentru apărarea drepturilor

omului și libertăților fundamentale și, acordând prioritate

normelor europene, să cerceteze în fond cererea proprietarului de la care

a fost preluat imobilul.

Prin

urmare, este nelegală decizia atacată prin care acțiunea a fost

respinsă ca inadmisibilă, deși nu s-a stabilit

existența obligației recurenților de a formula notificare

și au fost nesocotite prevederile Legii nr. 10/2001 care nu sunt conforme

exigențelor normelor europene.

Pentru considerentele expuse, a fost admis recursul declarat de

reclamanți, a fost casată decizia recurată și s-a trimis

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe care, cu ocazia

rejudecării, va stabili împrejurările sus menționate, va cerceta

cererea reclamanților în raport de principiul

specialia generalibus

derogant

, dar și de cel al priorității reglementării

normelor europene.