ÎCCJ, decizie (scj.ro #86684)

Concursul dintre legea specială și legea generală în cazul unui imobil preluat de stat. Analizarea circumstanțelor în care a fost preluat bunul. Cuprins pe materii : Drept civil. Drepturi reale. Drept de proprietate. Index alfabetic : imobil preluat de stat - acțiune în revendicare - lege specială - procedură administrativă C.civ., art. 480-481 Legea nr. 10/2001, art. 1 Potrivit art. 1 alin.(1) din Legea nr.10/2001, intră sub incidența acestei legi imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite.

Pentru a exista concurs între legea specială și legea generală este necesar să se stabilească dacă bunul face obiectul Legii nr. 10/2001, iar pentru a se putea reține că regimul juridic al unui bun este cel prevăzut de Legea nr. 10/2001, trebuie să se stabilească data preluării și modul în care a fost preluat, împrejurări în raport de care se poate reține existența obligației transmiterii notificării către unitatea deținătoare. Atunci când nu s-a stabilit data preluării bunului și modul de preluare, nu se poate aprecia asupra concursului dintre legea generală și cea specială. ICCJ, Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 1103 din 5 februarie 2009 Prin cererea înregistrată la data de 17 mai 2006, reclamanții M.M.B.M.

și M.I.M. au chemat în judecată Consiliul local Calafat, pentru a fi obligat să lase în deplină proprietate și liniștită posesie un imobil compus din casă și terenul aferent, situat în Calafat, arătând că imobilul s-a aflat în patrimoniul autorului lor, V.M., ulterior fiind preluat de stat; că nu au urmat procedura de restituire prevăzută de Legea nr. 10/2001, optând pentru revendicarea acestuia pe calea dreptului comun. Prin sentința civilă nr. 432 din 14 mai 2007, Tribunalul Dolj a admis acțiunea în revendicare, a obligat Consiliul local Calafat să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul compus din construcție și terenul aferent în suprafață de 1.127 m .p., situat în Calafat, reținând că s-a făcut dovada calității de moștenitor a reclamanților față de autorul-proprietar al construcției, și că pârâtul Consiliul local Calafat nu a invocat existența unui titlu de proprietate asupra terenului revendicat.

Prin decizia nr. 891 din 28 noiembrie 2007, Curtea de Apel Craiova a admis apelul declarat de Consiliul local Calafat, a schimbat sentința civilă în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamanți. Instanța de apel a reținut că reclamanții au depus notificarea adresată Primăriei Calafat, la data de 27.10.2005, în temeiul Legii nr. 10/2001, iar din răspunsul primăriei înregistrat sub nr. 9247/2005 rezultă că respectiva notificare a fost depusă tardiv. Ca urmare a acestui răspuns, reclamanții au formulat acțiunea în revendicare pentru imobilul ce a făcut obiectul notificării, întemeiată pe dispozițiile art. 480 C .civ. În ceea ce privește excepția admisibilității acțiunii după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, invocată din oficiu de către instanța de apel, s-au reținut următoarele: După intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, lege specială de reparație, acțiunea în revendicare de drept comun nu este fondată.

Potrivit principiului neretroactivității legii civile consacrat de dispozițiile art. 15 alin.(2) din Constituție și art. 1 C .civ., legea nouă este de imediată aplicare, acțiunea ei întinzându-se exclusiv asupra situațiilor juridice pendinte și efectelor viitoare ale raporturilor juridice anterioare. Imobilele preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 constituie obiectul unor reporturi juridice născute sub imperiul legii vechi, durabile însă în timp prin efectele lor juridice, generate de ineficacitatea actelor de preluare. Anterior adoptării Legii nr. 10/2001, principiul restituirii în natură, ca efect al ineficacității actelor de preluare, a fost guvernat de dreptul comun al revendicării fondat pe dispozițiile art. 480- 481 C .civ., sau al răspunderii civile delictuale bazată pe art. 998 C .civ.

Legea nr. 10/2001 a instituit norme speciale de drept substanțial și o procedură administrativă obligatorie și prealabilă sesizării instanțelor judecătorești. Prin aceste norme, derogatorii de la dreptul comun, acțiunea în revendicare, întemeiată pe dispozițiile art. 480- 481 C .civ., este suprimată, în cazul ineficacității actelor la care se referă, însă accesul în justiție nu este eliminat, legea oferind un sistem reparatoriu perfecționat, iar normele procedurale speciale îl subordonează controlului judecătoresc. De altfel, reclamanții au uzat de procedura instituită de Legea nr. 10/2001, dar nu au formulat contestație împotriva adresei prin care li se aducea la cunoștință că au formulat tardiv notificarea, situație în care s-au considerat îndreptățiți să intenteze o acțiune de drept comun.

Chiar dacă nu au mai putut uza de dispozițiile Legii nr. 10/2001, datorită nerespectării termenului de formulare a notificării prevăzut de lege, aceasta nu îi îndreptățește pe reclamanți la promovarea unei acțiuni în revendicare de drept comun, atâta timp cât imobilul revendicat a fost supus raporturilor juridice din perioada 1945 – 1989, pentru care există legea specială de reparare a prejudiciilor cauzate în perioada respectivă. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții, invocând art. 304 pct. 1, pct.8- 9 C .proc.civ. Recurenții arată că instanța a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare, însă în motivarea deciziei se apreciază, la început, că acțiunea este nefondată, iar, ulterior, că este neîntemeiată, iar în dispozitiv acțiunea este respinsă, ca neîntemeiată, nu ca inadmisibilă.

Acțiunea în revendicare promovată potrivit dispozițiilor dreptului comun, în mod greșit, a fost respinsă, procedând astfel, instanța a încălcat prevederile art. 6 din C.E.D.O., cât și pe cele ale art. 1 din Protocolul nr. 1, întrucât se închide accesul la justiție al persoanelor ale căror bunuri au fost preluate fără titlu de către stat. Se mai arată, că potrivit art. 2 alin.(2) din Legea nr. 10/2001 persoanele proprietare ale unor imobile pe care statul și le-a însușit fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar și, prin urmare, nu este vorba de un drept nou, ci de recunoașterea explicită și retroactivă a supraviețuirii vechiului drept.

Recursul este întemeiat, pentru următoarele considerente : Curtea de Apel Craiova a soluționat cererea de apel, pe excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare invocată din oficiu, fără să analizeze criticile formulate de apelantul Consiliul local Calafat, reținând că Legea nr. 10/2001 a instituit norme speciale de drept substanțial și o procedură administrativă obligatorie și prealabilă sesizării instanțelor judecătorești, norme derogatorii de la dreptul comun, situație în care acțiunea în revendicare, întemeiată pe dispozițiile art. 480- 481 C .civ., este suprimată. Prin criticile formulate, recurenții au susținut că, în mod greșit s-a stabilit că acțiunea în revendicare este inadmisibilă, înlăturând, astfel, caracterul imprescriptibil al acesteia și încălcând prevederile art. 6 din C.E.D.O., cât și pe cele ale Protocolului nr. 1, întrucât a închis accesul la justiție al persoanelor ale căror bunuri au fost preluate fără titlu de către stat.

Instanța de apel a soluționat acțiunea în revendicare promovată de reclamanți pe excepția inadmisibilității, fără să stabilească dacă legea specială este aplicabilă față de circumstanțele concrete ale cauzei, respectiv față de titlul în baza căruia imobilul a trecut în proprietatea statului. Potrivit art. 1 alin.(1) din Legea nr.10/2001, intră sub incidența acestei legi imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite. Pentru a exista concurs între legea specială și legea generală este necesar să se stabilească dacă bunul face obiectul Legii nr. 10/2001.

Or, în prezenta cauză nu s-a stabilit data preluării imobilului și modul în care a fost preluat pentru a se putea reține concursul dintre legea specială și legea generală. De aceea, nu se putea reține că regimul juridic al bunului este cel prevăzut de Legea nr. 10/2001, fără să se stabilească data preluării și modul în care a fost preluat, împrejurări în raport de care se poate reține existența obligației transmiterii notificării către unitatea deținătoare. Chiar și în ipoteza existenței obligației transmiterii notificării, nu pot fi nesocotite prevederile din Legii nr. 10/2001, care, deși recunosc dreptul de proprietate în situația imobilelor trecute la stat fără titlu valabil, condiționează exercitarea dreptului de proprietate de parcurgerea procedurii prealabile administrative.

De aceea, instanțele judecătorești, în cadrul acțiunii în revendicare, pot stabili dacă aceste prevederi sunt sau nu conforme exigențelor Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și, acordând prioritate normelor europene, să cerceteze în fond cererea proprietarului de la care a fost preluat imobilul. Prin urmare, este nelegală decizia atacată prin care acțiunea a fost respinsă ca inadmisibilă, deși nu s-a stabilit existența obligației recurenților de a formula notificare și au fost nesocotite prevederile Legii nr. 10/2001 care nu sunt conforme exigențelor normelor europene.

Pentru considerentele expuse, a fost admis recursul declarat de reclamanți, a fost casată decizia recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe care, cu ocazia rejudecării, va stabili împrejurările sus menționate, va cerceta cererea reclamanților în raport de principiul specialia generalibus derogant , dar și de cel al priorității reglementării normelor europene.