ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5756/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă la 22 octombrie 2002 la Tribunalul Dolj, reclamanții R.A., M.A., R.V., D.A., M.M., M.I., P.P., B.M., L.P. au chemat în judecată pe pârâta SC A. SA Craiova, pentru anularea deciziei nr. 1012 din 17 octombrie 2002, emisă de pârâtă, ca fiind nelegală. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, imobilul solicitat pârâtei a fi restituit în natură, în procedura Legii nr. 10/2001, actual sediu al acesteia, a aparținut până în anul 1959 autorului lor R.G., căruia în acel an i-a fost confiscat în urma unei condamnări, prin sentința penală nr. 632 din 15 octombrie 1959 a Tribunalului Militar Craiova.

Ulterior, prin decizia Curții Supreme de Justiție nr. 2466 din 29 noiembrie 1997, autorul lor a fost reabilitat, iar pedeapsa complementară a confiscării averii a fost înlăturată, apreciind astfel că imobilul situat în Craiova, a fost preluat fără titlu. Prin sentința civilă nr. 102 din 3 martie 2004 Tribunalul Dolj a admis acțiunea introdusă de reclamanți, a anulat decizia nr. 1012 din 17 octombrie 2002 emisă de pârâta SC A. SA Craiova și a dispus restituirea reclamanților în natură, a imobilului situat în Craiova, compus din teren în suprafață de 241 mp și construcția situată pe acesta, în suprafață de 167 mp, astfel cum apar identificate și delimitate în schița anexă la raportul de expertiză, întocmit de expert tehnic ing.

D.V. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a stabilit că bunurile în discuție (teren și construcții) se includ în categoria bunurilor preluate fără titlu, de către stat, urmare a deciziei penale nr. 2466 din 27 octombrie 1997 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, în urma admiterii recursului în anulare, declarat împotriva sentinței penale nr. 632 din 16 octombrie 1959 a Tribunalului Militar Craiova.

În atare situație, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, cum a susținut pârâta, ci măsura restituirii în natură, conform regulii instituită prin art. 7 și art. 9 din Legea nr. 10/2001 și art. 20 din aceeași lege, cu respectarea procedurii prevăzute de art. 24. Pe de altă parte, instanța de fond a mai reținut că, pârâta nu poate invoca buna credință în ceea ce privește dobândirea bunului, ca urmare a privatizării sale, întrucât în procesul de privatizare, aceasta este doar cumpărătoarea unor acțiuni, iar nu și a bunului, de la stat, prin fostul F.P.S., bun transferat în patrimoniul său de către stat, în mod nevalabil.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta SC A. SA Craiova, susținând că este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive: - în mod eronat s-a apreciat că pârâta nu poate opune reclamanților un titlu valabil atâta vreme cât în patrimoniul său este evidențiată clădirea și terenul în anexa la contractul de privatizare precum și în certificatul de atestare a dreptului de proprietate; - că valoarea acțiunilor transmise reflectă valoarea patrimoniului dobândit în cadrul procesului de privatizare; - că a manifestat bună-credință, în timp ce reclamanții nu au promovat nici o altă acțiune anterior anului 1994 când a început procesul de privatizare, nu au uzat de calea acțiunii în anulare, în termenul reglementat de art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, dreptul lor fiind prescris, astfel încât aceștia nu au dreptul decât la măsuri reparatorii prin echivalent, conform art. 27 din Legea nr. 10/2001.

Curtea de Apel Craiova, secția civilă, prin decizia nr. 2890 din 15 septembrie 2004, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC A. SA Craiova împotriva sentinței civile nr. 101 din 3 martie 2004 pronunțată de Tribunalul Dolj. Pentru a decide astfel, Curtea a reținut, în esență, că imobilul solicitat a fi restituit reclamanților se încadrează în categoria celor prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001, respectiv imobile preluate prin „confiscarea averii ca urmare a unor hotărâri judecătorești de condamnare pentru infracțiuni de natură politică, prevăzute de legislația penală, săvârșite ca manifestare față de sistemul totalitar comunist”. Or, prin hotărârea de condamnare, autorul R.G.

a fost lipsit de proprietatea sa în mod arbitrar și față de faptul că prin decizia penală nr. 2466/1997 a Curții Supreme de Justiție, acesta a fost achitat și s-a înlăturat pedeapsa complementară a confiscării averii, în mod corect prima instanță a apreciat că dreptul de proprietate al autorului a fost redobândit de reclamanții-intimați. A respins ca neîntemeiate și criticile referitoare la buna-credință a pârâtei, la încheierea contractului de privatizare, deoarece procesul de privatizare al pârâtei a început în anul 1994, finalizat în 1998, pârâta a fost de bună credință la încheierea contractului de privatizare, dar preluând acțiunile societății și-a asumat răspunderea și riscul pentru întreg patrimoniul social.

Chiar dacă pârâta posedă un certificat de atestare a drepturilor de proprietate pentru teren iar construcția apare evidențiată în patrimoniul său, comparând titlurile, a reținut că titlul reclamanților este mai bine caracterizat, deoarece este anterior, bunurile nu au ieșit niciodată din patrimoniul acestora, iar dispozițiile Legii nr. 10/2001 acordă prioritate principiului prevalenței restituirii în natură. Față de faptul că reclamanții posedă un titlu de proprietate mai bine caracterizat decât pârâta, că există posibilitatea despăgubirii acesteia de către unitatea vânzătoare, respectiv A.V.A.S. (fostul F.P.S.), Curtea a apreciat că nu se mai impune analiza excepției prescrierii dreptului la acțiune al reclamanților, prevăzut de art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii, pârâta SC A. SA Craiova a declarat recurs, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., susținând în esență că instanța de apel a analizat cererea ca pe o acțiune în revendicare de drept comun iar nu pe o acțiune ce derivă din Legea nr. 10/2001, nu s-a pronunțat asupra apărării invocate în sensul că, fiind o societate privatizată integral nu face parte din categoria unităților deținătoare prevăzute de art. 20 din Legea nr. 10/2001, obligate la restituirea în natură sau la despăgubiri prin echivalent, nu s-a pronunțat asupra bunei-credințe și nu a analizat apărarea formulată în temeiul art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, în sensul că intimații-reclamanți nu au uzat de acțiune în anularea actelor de privatizare, dreptul lor fiind prescris.

Recursul nu este fondat. În cauză, din probatoriul administrat a rezultat că trecerea imobilului în discuție în proprietatea statului s-a făcut în urma sentinței penale nr. 632 din 16 octombrie 1959 a Tribunalului Militar Craiova, prin care autorul reclamanților R.D.G. a fost condamnat pentru infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale, prevăzută de art. 209 pct. 1 C. pen. și la pedeapsa complementară a confiscării averii. Ulterior, prin decizia penală nr. 2466 din 29 octombrie 1997 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție (denumită așa la acea dată), a fost admis recursul în anulare declarat de procurorul general, a fost casată sentința penală nr. 632 din 16 octombrie 1959 a Tribunalului Militar Craiova și decizia penală nr. 218 din 8 ianuarie 1960 a Tribunalului Militar al Regiunii a II-a, dispunându-se achitarea numitului R.D.G.

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 209 pct. 1 C. pen., înlăturându-se și pedeapsa complementară a confiscării averii. Prin imobile preluate în mod abuziv, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001, se înțelege, imobile preluate prin confiscarea averii, ca urmare a unei hotărâri judecătorești de condamnare pentru infracțiuni de natură publică, prevăzute de legislația penală, săvârșite ca manifestare a opoziției față de sistemul totalitar comunist. Prin urmare, nu se poate reține că imobilul a fost preluat de stat cu titlu valabil. Conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, societatea comercială deținătoare este obligată să restituie în natură imobilul, chiar dacă bunul este evidențiat în patrimoniul său, prin privatizare cu respectarea dispozițiilor legale, dacă imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil.

În speță, este de necontestat că recurenta-pârâtă SC A. SA Craiova este privatizată, așa cum rezultă din anexa la contractul de privatizare nr. 610/1994 și din certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria DJ nr. 0007 emis de Consiliul Județean Dolj, prin cumpărarea unor acțiuni, cu respectarea dispozițiilor legale. Evidențierea imobilului în patrimoniul recurentei nu prezintă însă nici o relevanță, în cauză, deoarece una din condiții, esențială pentru aplicarea art. 27 din Legea nr. 10/2001, care limitează dreptul reclamanților-intimați la măsuri reparatorii stabilite prin echivalent, este ca bunul să fi fost preluat de stat cu titlu valabil. Întrucât, în cadrul procesului de privatizare, recurenta SC A. SA Craiova a cumpărat acțiuni, așa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare nr. 610 din 21 decembrie 1994 și nu active, nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 46 din Legea nr. 10/2001, invocate de recurentă.

Sub incidența acestui text intră numai actele juridice de înstrăinare cu titlu particular, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, nu și privatizarea prin cumpărarea de acțiuni sau părți sociale deținute de stat sau unitățile administrativ-teritoriale, întrucât obiectul acestora nu îl constituie activele imobiliare ale societății, ci dreptul de proprietate asupra părții din capitalul social deținut de stat. Privatizarea asupra acțiunilor sau a părților sociale aparținând statului nu a reprezentat și o înstrăinare a bunurilor imobile. Măsura restituirii în natură a imobilului reclamanților-intimați a fost corect stabilită de prima instanță, menținută în apel, astfel că, recursul fiind nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., urmează a fi respins ca atare. Va dispune restituirea către pârâta SC A. SA Craiova a cauțiunii în sumă de 5.000.000 lei, achitată prin recipisa nr. 2603/253360102 din 9 iunie 2005 emisă de C.E.C. Craiova. Ca parte căzută în pretenții, potrivit art. 274 C. proc. civ., pârâta SC A. SA Craiova va fi obligată să plătească reclamanților solidari M.A. și R.A. suma de 7.200.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC A. SA. Craiova împotriva deciziei nr. 2890 din 15 septembrie 2004 a Curții de Apel Craiova, secția civilă. Dispune restituirea către pârâta SC A. SA Craiova a cauțiunii în sumă de 5.000.000 lei, achitată prin recipisa nr. 2603/253360102 din 9 mai 2005 emisă de C.E.C. Craiova. Obligă pe pârâta SC A. SA Craiova să plătească suma de 7.200.000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs, reclamanților solidari M.A. și R.A. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 iunie 2005.