ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5756/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la 22

octombrie 2002 la Tribunalul Dolj, reclamanții R.A., M.A., R.V., D.A., M.M., M.I.,

P.P., B.M., L.P. au chemat în judecată pe pârâta SC A. SA Craiova, pentru

anularea deciziei nr. 1012 din 17 octombrie 2002, emisă de pârâtă, ca fiind

nelegală.

În motivarea acțiunii, reclamanții

au arătat că, imobilul solicitat pârâtei a fi restituit în natură, în procedura

Legii nr. 10/2001, actual sediu al acesteia, a aparținut până în anul 1959

autorului lor R.G., căruia în acel an i-a fost confiscat în urma unei

condamnări, prin sentința penală nr. 632 din 15 octombrie 1959 a Tribunalului

Militar Craiova.

Ulterior, prin decizia Curții

Supreme de Justiție nr. 2466 din 29 noiembrie 1997, autorul lor a fost

reabilitat, iar pedeapsa complementară a confiscării averii a fost înlăturată,

apreciind astfel că imobilul situat în Craiova, a fost preluat fără titlu.

Prin sentința civilă nr. 102 din 3

martie 2004 Tribunalul Dolj a admis acțiunea introdusă de reclamanți, a anulat

decizia nr. 1012 din 17 octombrie 2002 emisă de pârâta SC A. SA Craiova și a

dispus restituirea reclamanților în natură, a imobilului situat în Craiova, compus

din teren în suprafață de 241 mp și construcția situată pe acesta, în suprafață

de 167 mp, astfel cum apar identificate și delimitate în schița anexă la

raportul de expertiză, întocmit de expert tehnic ing. D.V.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a stabilit că bunurile în discuție (teren și construcții) se includ în

categoria bunurilor preluate fără titlu, de către stat, urmare a deciziei

penale nr. 2466 din 27 octombrie 1997 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție,

în urma admiterii recursului în anulare, declarat împotriva sentinței penale

nr. 632 din 16 octombrie 1959 a Tribunalului Militar Craiova.

În atare situație, nu sunt

aplicabile dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, cum a susținut pârâta,

ci măsura restituirii în natură, conform regulii instituită prin art. 7 și art.

9 din Legea nr. 10/2001 și art. 20 din aceeași lege, cu respectarea procedurii

prevăzute de art. 24.

Pe de altă parte, instanța de fond a

mai reținut că, pârâta nu poate invoca buna credință în ceea ce privește

dobândirea bunului, ca urmare a privatizării sale, întrucât în procesul de

privatizare, aceasta este doar cumpărătoarea unor acțiuni, iar nu și a bunului,

de la stat, prin fostul F.P.S., bun transferat în patrimoniul său de către

stat, în mod nevalabil.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel pârâta SC A. SA Craiova, susținând că este nelegală și

netemeinică pentru următoarele motive:

- în mod eronat s-a apreciat că

pârâta nu poate opune reclamanților un titlu valabil atâta vreme cât în

patrimoniul său este evidențiată clădirea și terenul în anexa la contractul de

privatizare precum și în certificatul de atestare a dreptului de proprietate;

- că valoarea acțiunilor transmise

reflectă valoarea patrimoniului dobândit în cadrul procesului de privatizare;

- că a manifestat bună-credință, în

timp ce reclamanții nu au promovat nici o altă acțiune anterior anului 1994

când a început procesul de privatizare, nu au uzat de calea acțiunii în

anulare, în termenul reglementat de art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001,

dreptul lor fiind prescris, astfel încât aceștia nu au dreptul decât la măsuri

reparatorii prin echivalent, conform art. 27 din Legea nr. 10/2001.

Curtea de Apel Craiova, secția

civilă, prin decizia nr. 2890 din 15 septembrie 2004, a respins ca nefondat

apelul declarat de pârâta SC A. SA Craiova împotriva sentinței civile nr. 101

din 3 martie 2004 pronunțată de Tribunalul Dolj.

Pentru a decide astfel, Curtea a

reținut, în esență, că imobilul solicitat a fi restituit reclamanților se

încadrează în categoria celor prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea

nr. 10/2001, respectiv imobile preluate prin „confiscarea averii ca urmare a

unor hotărâri judecătorești de condamnare pentru infracțiuni de natură

politică, prevăzute de legislația penală, săvârșite ca manifestare față de

sistemul totalitar comunist”.

Or, prin hotărârea de condamnare,

autorul R.G. a fost lipsit de proprietatea sa în mod arbitrar și față de faptul

că prin decizia penală nr. 2466/1997 a Curții Supreme de Justiție, acesta a

fost achitat și s-a înlăturat pedeapsa complementară a confiscării averii, în

mod corect prima instanță a apreciat că dreptul de proprietate al autorului a

fost redobândit de reclamanții-intimați.

A respins ca neîntemeiate și

criticile referitoare la buna-credință a pârâtei, la încheierea contractului de

privatizare, deoarece procesul de privatizare al pârâtei a început în anul

1994, finalizat în 1998, pârâta a fost de bună credință la încheierea

contractului de privatizare, dar preluând acțiunile societății și-a asumat

răspunderea și riscul pentru întreg patrimoniul social.

Chiar dacă pârâta posedă un

certificat de atestare a drepturilor de proprietate pentru teren iar

construcția apare evidențiată în patrimoniul său, comparând titlurile, a

reținut că titlul reclamanților este mai bine caracterizat, deoarece este

anterior, bunurile nu au ieșit niciodată din patrimoniul acestora, iar

dispozițiile Legii nr. 10/2001 acordă prioritate principiului prevalenței

restituirii în natură.

Față de faptul că reclamanții posedă

un titlu de proprietate mai bine caracterizat decât pârâta, că există

posibilitatea despăgubirii acesteia de către unitatea vânzătoare, respectiv

A.V.A.S. (fostul F.P.S.), Curtea a apreciat că nu se mai impune analiza excepției

prescrierii dreptului la acțiune al reclamanților, prevăzut de art. 46 alin. (5)

din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii, pârâta SC

A. SA Craiova a declarat recurs, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 9

și 10 C. proc. civ., susținând în esență că instanța de apel a analizat cererea

ca pe o acțiune în revendicare de drept comun iar nu pe o acțiune ce derivă din

Legea nr. 10/2001, nu s-a pronunțat asupra apărării invocate în sensul că,

fiind o societate privatizată integral nu face parte din categoria unităților

deținătoare prevăzute de art. 20 din Legea nr. 10/2001, obligate la restituirea

în natură sau la despăgubiri prin echivalent, nu s-a pronunțat asupra

bunei-credințe și nu a analizat apărarea formulată în temeiul art. 46 alin. (5)

din Legea nr. 10/2001, în sensul că intimații-reclamanți nu au uzat de acțiune

în anularea actelor de privatizare, dreptul lor fiind prescris.

Recursul nu este fondat.

În cauză, din probatoriul

administrat a rezultat că trecerea imobilului în discuție în proprietatea

statului s-a făcut în urma sentinței penale nr. 632 din 16 octombrie 1959 a

Tribunalului Militar Craiova, prin care autorul reclamanților R.D.G. a fost

condamnat pentru infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale, prevăzută de

art. 209 pct. 1 C. pen. și la pedeapsa complementară a confiscării averii.

Ulterior, prin decizia penală nr. 2466

din 29 octombrie 1997 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție (denumită așa la

acea dată), a fost admis recursul în anulare declarat de procurorul general, a

fost casată sentința penală nr. 632 din 16 octombrie 1959 a Tribunalului

Militar Craiova și decizia penală nr. 218 din 8 ianuarie 1960 a Tribunalului

Militar al Regiunii a II-a, dispunându-se achitarea numitului R.D.G. pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 209 pct. 1 C. pen., înlăturându-se și

pedeapsa complementară a confiscării averii.

Prin imobile preluate în mod abuziv,

în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001, se înțelege, imobile

preluate prin confiscarea averii, ca urmare a unei hotărâri judecătorești de

condamnare pentru infracțiuni de natură publică, prevăzute de legislația

penală, săvârșite ca manifestare a opoziției față de sistemul totalitar

comunist.

Prin urmare, nu se poate reține că

imobilul a fost preluat de stat cu titlu valabil.

Conform art. 20 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, societatea comercială deținătoare este obligată să restituie în

natură imobilul, chiar dacă bunul este evidențiat în patrimoniul său, prin

privatizare cu respectarea dispozițiilor legale, dacă imobilul a fost preluat

de stat fără titlu valabil.

În speță, este de necontestat că

recurenta-pârâtă SC A. SA Craiova este privatizată, așa cum rezultă din anexa

la contractul de privatizare nr. 610/1994 și din certificatul de atestare a

dreptului de proprietate seria DJ nr. 0007 emis de Consiliul Județean Dolj,

prin cumpărarea unor acțiuni, cu respectarea dispozițiilor legale.

Evidențierea imobilului în

patrimoniul recurentei nu prezintă însă nici o relevanță, în cauză, deoarece

una din condiții, esențială pentru aplicarea art. 27 din Legea nr. 10/2001,

care limitează dreptul reclamanților-intimați la măsuri reparatorii stabilite

prin echivalent, este ca bunul să fi fost preluat de stat cu titlu valabil.

Întrucât, în cadrul procesului de

privatizare, recurenta SC A. SA Craiova a cumpărat acțiuni, așa cum rezultă din

contractul de vânzare-cumpărare nr. 610 din 21 decembrie 1994 și nu active, nu

sunt aplicabile nici dispozițiile art. 46 din Legea nr. 10/2001, invocate de

recurentă.

Sub incidența acestui text intră

numai actele juridice de înstrăinare cu titlu particular, inclusiv cele făcute

în cadrul procesului de privatizare, nu și privatizarea prin cumpărarea de

acțiuni sau părți sociale deținute de stat sau unitățile

administrativ-teritoriale, întrucât obiectul acestora nu îl constituie activele

imobiliare ale societății, ci dreptul de proprietate asupra părții din

capitalul social deținut de stat.

Privatizarea asupra acțiunilor sau a

părților sociale aparținând statului nu a reprezentat și o înstrăinare a

bunurilor imobile.

Măsura restituirii în natură a

imobilului reclamanților-intimați a fost corect stabilită de prima instanță,

menținută în apel, astfel că, recursul fiind nefondat, în temeiul art. 312

alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi respins ca atare.

Va dispune restituirea către pârâta SC

A. SA Craiova a cauțiunii în sumă de 5.000.000 lei, achitată prin recipisa nr. 2603/253360102

din 9 iunie 2005 emisă de C.E.C. Craiova.

Ca parte căzută în pretenții,

potrivit art. 274 C. proc. civ., pârâta SC A. SA Craiova va fi obligată să

plătească reclamanților solidari M.A. și R.A. suma de 7.200.000 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta SC A. SA. Craiova împotriva deciziei nr. 2890 din 15

septembrie 2004 a Curții de Apel Craiova, secția civilă.

Dispune restituirea către pârâta SC

A. SA Craiova a cauțiunii în sumă de 5.000.000 lei, achitată prin recipisa nr. 2603/253360102

din 9 mai 2005 emisă de C.E.C. Craiova.

Obligă pe pârâta SC A. SA Craiova să

plătească suma de 7.200.000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs,

reclamanților solidari M.A. și R.A.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 iunie 2005.