ÎCCJ, Decizia nr. 332/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 6 iulie 2005, SC A. SA Craiova a formulat

contestație în anulare împotriva deciziei nr. 5756 din 30 iunie 2005,

pronunțată în dosarul nr. 13198/2004, al Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția civilă și de proprietate intelectuală.

Totodată, invocând dispozițiile art.

319

1

, raportat la art. 403 alin. (3) C. proc. civ., contestatoarea a

solicitat suspendarea executării sentinței nr. 102 din 30 martie 2004, a

Tribunalului Dolj, secția civilă, rămasă definitivă prin decizia nr. 2890 din

15 septembrie 2004, a Curții de Apel Craiova, secția civilă și devenită

irevocabilă în baza deciziei secției civile și de proprietate intelectuală a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, atacată cu contestație în anulare.

Prin cererea depusă la data de 11

iulie 2005, contestatoarea a solicitat suspendarea provizorie, pe cale de

ordonanță președințială, a aceleiași sentințe.

Prin încheierea din 12 iulie 2005,

pronunțată în dosarul nr. 9514/2005, al Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția civilă și de proprietate intelectuală, a fost admisă cererea și s-a

dispus suspendarea executării sentinței nr. 102 din 3 martie 2004, a

Tribunalului Dolj, secția civilă, până la soluționarea cererii de suspendare

formulată de SC A. SA Craiova, în condițiile art. 300 alin. (3) și art. 403 alin.

(3) C. proc. civ.

Împotriva încheierii menționate a

declarat recurs, R.A.

Recurentul a susținut că încheierea

este dată cu încălcarea legii, cu referire la art. 317 și 318 C. proc. civ.,

raportat la art. 406 din același cod.

Totodată, acesta a susținut că nu

sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de suspendare a

executării hotărârii.

În concluzie, recurentul a solicitat

admiterea căii de atac exercitate și, pe fond, respingerea cererii de

suspendare a executării hotărârii.

Recursul este inadmisibil, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Completul de 9 judecători a fost

sesizat cu recursul declarat împotriva unei încheieri pronunțate de secția

civilă și de proprietate intelectuală a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

ca instanță de recurs, în condițiile art. 300 alin. (3) C. proc. civ., raportat

la art. 403 alin. (3) și (4) din același cod.

Prin recursul declarat este vizată

provocarea controlului judiciar asupra încheierii provizorii de suspendare a

executării hotărârii, în considerarea de către petent a caracterului autonom al

acesteia.

Însă, caracterul autonom al

încheierii prin care s-a soluționat cererea de suspendare provizorie a

executării unei hotărâri definitive, este exclus, în raport cu dispozițiile

art. 255 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la hotărâri date în cursul

judecății și ale art. 300 alin. (2) din același cod, prin care este

reglementată competența instanței sesizate cu judecarea recursului de a

dispune, motivat, suspendarea executării hotărârii atacate.

Pe de altă parte, potrivit art. 299

C. proc. civ., raportat la art. 282 alin. (2) din același cod, încheierile pot

fi atacate cu recurs, numai odată cu fondul, excepția de la regula generală

statuată de textul legal menționat, cu referire la încheierile prin care s-a

suspendat cursul judecății, fiind de strictă interpretare.

Cu privire la încheierile prin care

se soluționează cererea de suspendare sau suspendare provizorie a executării

hotărârii atacate, legea procesual-civilă nu a reglementat posibilitatea

atacării separate cu recurs.

Ca atare, încheierea prin care s-a

soluționat cererea de suspendare provizorie a executării hotărârii atacate cu

recurs, urmează, sub aspectul căilor de atac, regimul stabilit de legea

procesual-civilă pentru hotărârea finală ce se va pronunța în cauză, în această

etapă procesuală.

Or, conform art. 299 C. proc. civ.,

căii de atac a recursului îi sunt supuse hotărârile definitive, stabilite, ca

atare, prin art. 377 alin. (1) din același cod.

Pe de altă parte, conform art. 377

alin. (2) C. proc. civ., cu referire la hotărârile irevocabile, raportat la

art. 299 din același cod, rezultă că sistemul român de jurisdicție a statuat

principiul unicității recursului, dreptul la această cale de atac stingându-se

prin exercitare.

Drept urmare, posibilitatea legală a

declarării mai multor recursuri este exclusă.

Așadar, în raport cu principiul

menționat, coroborat cu neîndeplinirea uneia din cerințele ce se cer a fi

întrunite cumulativ, cu referire la existența unei hotărâri determinate de

legea procesuală ca fiind susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar prin

exercitarea acestei căi de atac, recursul declarat de reclamant apare ca fiind

inadmisibil.

Mai este de reținut că sintagma

„aplicarea corespunzătoare

a dispozițiilor art. 403 alin. (2) și (4)” la care face

trimitere art. 300 alin. (3) teza ultimă C. proc. civ., exclude concluzia

modificării art. 299 din același cod.

Drept urmare, calea de atac a

recursului, reglementată pentru încheierile provizorii pronunțate în condițiile

art. 403 alin. (1) și (2) C. proc. civ., privește exclusiv hotărârile

pronunțate în primă instanță.

Pe de altă parte, potrivit art. 24

din Legea nr. 304/2004, republicată, completul de 9 judecători judecă

recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de

secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Totodată, prin art. 21 din Legea nr.

304/2004, republicată, a fost stabilită competența secțiilor de a judeca

recursurile în cauzele determinate de Codul de procedură civilă, iar prin art.

22 din același act normativ a fost reglementată competența secției penale a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, între altele, de a judeca în primă

instanță procesele penale, în cazurile expres prevăzute, determinate de

calitatea persoanei.

Din coroborarea textelor legale

menționate rezultă că secția civilă și de proprietate intelectuală a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, ca și celelalte secții, de altfel, cu excepția

secției penale în cazurile arătate, pronunță hotărâri irevocabile, nesusceptibile

de a fi atacate cu recurs.

Așadar, cum recursul nu privește o

cauză soluționată în primă instanță de secția penală, ci o încheiere a secției

civile și de propeietate intelectuală a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

dată în etapa procesuală a recursului, iar decizia ce se va pronunța în cauză,

va fi o hotărâre irevocabilă, este evident că nu sunt întrunite cerințele art.

24 din Legea nr. 304/2004, republicată.

Ca atare, în raport cu dispozițiile

legale menționate, recursul declarat în cauză urmează a fi privit ca

inadmisibil, atât potrivit dreptului comun, cât și potrivit legii speciale.

Or, a recunoaște unei căi de atac,

aptitudinea declanșării controlului judiciar, în alte condiții, decât cele

prevăzute de legea procesual-civilă, cu încălcarea principiului legalității

acestora, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Este de reținut că modul de

determinare a sistemului căilor de atac în procesul civil, cu referire în acest

caz și la dispozițiile art. 300 alin. (5) C. proc. civ., corespunzător

principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită,

același pentru persoane aflate în situați identice, asigură un control judiciar

efectiv al hotărârilor judecătorești și satisface exigențele art. 21 din legea

fundamentală, privind liberul acces la justiție, precum și a celor privind

dreptul la un proces echitabil reglementat prin Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Prin urmare, față de cele ce preced,

precum și pentru a da eficiență principiului constituțional al egalității în

fața legii și autorităților, instanța este obligată a examina căile de atac cu

care este sesizată prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite

de legea procesual-civilă și a respinge, ca inadmisibilă, orice cale de atac

neconformă acestora.

Or, în cauză aceste cerințe se

constată a nu fi îndeplinite, așa încât excepția invocată apare ca fiind

întemeiată.

În consecință, pentru considerentele

ce preced și ca urmare a admiterii excepției, Curtea va respinge recursul, ca

inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de

R.A., R.V., D.A., M.M., P.P., B.M., L.P.,

R.A. și M.A.

împotriva încheierii din 12 iulie 2005, pronunțată în dosarul nr. 9514/2005,

al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 5 decembrie 2005.