ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3325/2006

Deliberând

asupra recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 134 din 25 martie 2004, Tribunalul Dolj, secția civilă, a

admis în parte contestația formulată de reclamanții M.O.S., M.Ș. și M.C.

împotriva deciziei nr. 548 A din 27 iunie 2001 emisă de UNIVERSITATEA DIN

CRAIOVA, în temeiul Legii nr. 10/2001.

A

anulat parțial, în ce privește art. 1, decizia nr. 548 A din 27 iunie 2001

emisă de pârâta UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA și a dispus restituirea în natură,

către reclamanți, a suprafețelor de teren de 1850,94 mp și 1689,59 mp din

Craiova, jud. Dolj, individualizată conform schiței la raportul de expertiză

întocmit de expertul C.V. și aflată la fila 135 a dosarului, schiță de face

parte integrantă din sentință: suprafața de 1850,94 mp având următoarele dimensiuni

și vecinătăți: N – SC E. – 34,76 m; căminul nr. 5 – 7,99 m; E – reclamanții –

50,30 m; S – pârâta și M.M. – 36,99 m; V – Grup Școlar Auto – 26,96 mp; U.I. –

21,56 m; iar suprafața de 1689,59 mp având următoarele dimensiuni și

vecinătăți: N – reclamanții – 36,05 m; E – str. L.– 26,85 m și 13 m; S – pârâta

– 48,10 m și 21 m; V – reclamanții – 48,86 m.

Pentru

a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că prin decizia

nr. 548/A din 27 iunie 2001 a fost respinsă cererea petenților privind

restituirea în natură a terenului în suprafață de 6140 mp situat în Craiova, în

art. 2 din decizie menționându-se că „se recunoaște dreptul de proprietate al

petenților asupra unei suprafețe de 1361 mp teren situat în Craiova, din care

206 mp teren ocupat de construcții și 1850 mp teren liber, conform deciziei

civile nr. 421 din 26 februarie 2001 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul

nr. 4175 /1999”. Instanța de fond a mai reținut, în baza probatoriului

administrat în cauză, că parcelele de teren în suprafață de 1850,94 mp și

1689,59 mp al căror deținător este pârâta și care au aparținut reclamanților,

reprezintă un teren aferent construcției ce le-a fost restituit reclamanților

pe calea acțiunii în revendicare întemeiată pe dreptul comun, constituindu-se

ca o prelungire firească a celor trei parcele de teren care se află în posesia

reclamanților, astfel încât cele cinci parcele de teren (din care două în

posesia reclamanților și două deținute de pârâtă) formează împreună cu

construcția un tot unitar, întregul teren având ieșire în str. L. și că prin

restituirea în natură a celor două parcele nu este afectată folosirea de către

pârâtă a clădirii ce îi aparține, Căminul nr. 4 (pavilion administrativ)

deoarece în partea sudică a terenului există o alee de acces care deservește

construcția respectivă. În consecință, instanța de fond a statuat că imobilul a

cărei restituire în natură este solicitată de reclamanți se încadrează în

prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001, fiind preluat fără titlu

de către stat, în acest sens operând autoritatea de lucru judecat a sentinței

civile nr. 57/1992 a Judecătoriei Craiova și că, așa fiind, aplicabile în speță

sunt dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1) și art. 9 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001 care instituie principiul restituirii în natură a imobilelor

preluate abuziv, precum și dispozițiile art. 2 alin. (2) din aceeași lege.

Împotriva

acestei sentințe declarat apel pârâta UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA. Pârâta a susținut

în esență, că sentința a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 16 din

Legea nr. 10/2001, fiind diminuat astfel patrimoniul unei instituții de

învățământ superior, în pofida faptului că instanța avea posibilitatea să le

acorde reclamanților despăgubiri bănești, în condițiile art. 40 din Legea nr. 10/2001.

Pârâta a mai arătat că terenul revendicat de reclamanți în temeiul Legii nr. 10/2001

face parte din lista imobilelor ce a fost înaintată Ministerului Educației,

Cercetării și Tineretului, cu propunerea de a fi trecut, prin hotărâre de

guvern, în categoria imobilelor ce nu vor fi retrocedate în natură și pentru

care se acordă măsuri reparatorii prin echivalent și că, în atari condiții,

terenul în cauză devine bun proprietate publică iar pe durata afectațiunii de

interes public are regimul prevăzut de lege. A mai susținut pârâta că potrivit

art. 166 alin. (4) din Legea învățământului nr. 84/1995 baza materială a

instituțiilor de învățământ superior de stat este de drept proprietatea

acestora, situație în care nu poate fi afectată prin acțiuni formulate nici

măcar în temeiul unei legi speciale, cum este Legea nr. 10/2001 și că se impune

admiterea acțiunii numai pentru suprafața de teren de 1361 mp, pe parcela în

suprafață de 1689,59 mp fiind construit și un rezervor de apă, aflat în

evidența Grupului de pompieri Dolj, aspect ignorat de instanță.

Curtea

de Apel Tg. Mureș, secția civilă, instanță investită cu soluționarea apelului

ca urmare a strămutării judecării cauzei, prin decizia nr. 13 A din 11 ianuarie

2005, a respins ca nefondat apelul pârâtei UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA.

Pentru

a decide astfel, instanța de apel a reținut că, față de obiectul litigiului, de

amplasarea și afectațiunea bunurilor imobile solicitate a fi restituite,

raportat la dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001 care trebuie coroborate

cu normele de aplicare a acestei legi, rezultă cert că cele două suprafețe de

teren nu sunt necesare continuării activității pârâtei.      Cu privire la

critica vizând incidența în cauză a dispozițiilor art. 166 alin. (4) din Legea

nr. 84/1995, instanța a statuat că invocarea acestui text lege este lipsită de

relevanță cât timp este supus derogărilor prin dispozițiile speciale cuprinse

în Legea nr. 10/2001.

Împotriva

acestei din urmă decizii a declarat recurs pârâta UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA,

invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Pârâta a susținut că

terenul pretins de reclamanți a fi retrocedat îndeplinește cumulativ ambele

condiții de exceptare de la restituire în favoarea foștilor proprietari

întrucât aparține unei instituții de învățământ și este necesar continuării

activității de interes public, prin însăși amplasamentul lui într-o structură

administrativă universitară, hotărârea instanței de apel încălcând dispozițiile

art. 16 din Legea nr. 10/2001. Pârâta a mai criticat hotărârea instanței de

apel care în mod greșit nu a reținut incidența în speță a art. 166 alin. (4)

din Legea nr. 84/1995 întrucât acest articol de lege, astfel cum a fost

modificat prin Legea nr. 354/2004, este un text de lege apărut ulterior Legii

nr. 10/2001 iar maniera în care a fost redactat de legiuitor denotă intenția

acestuia de a consolida dreptul de proprietate al instituțiilor de învățământ

superior asupra bazei materiale ce le aparține din momentul dobândirii,

indiferent de dispozițiile altor legi de natură a afecta proprietatea

învățământului superior. În consecință, pârâta a solicitat admiterea recursului

și modificarea în tot a deciziei atacate iar pe fond, respingerea acțiunii

reclamanților.

Recursul

este nefondat pentru considerentele care succed.

Potrivit

art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 ( în forma în vigoare la data

soluționării apelului) în situația

imobilelor ocupate de unități bugetare din învățământ, din sănătate, așezăminte

social-culturale sau de instituții publice, sedii ale partidelor politice legal

înregistrate, de misiuni diplomatice, oficii consulare, reprezentanțele

organizațiilor internaționale interguvernamentale acreditate în România, precum

și de personalul cu rang diplomatic al acestora, necesare în vederea

continuării activităților de interes public, social-cultural sau obștesc,

foștilor proprietari li se acordă măsuri reparatorii prin echivalent, în

condițiile prezentei legi, alin. (2) prevăzând că

ministerele de resort, precum și

celelalte instituții publice interesate vor propune, iar Guvernul va stabili

prin hotărâre, imobilele care nu vor fi retrocedate în natură și pentru care se

acordă măsuri reparatorii prin echivalent potrivit alin. (1).

Prin

art. 1 pct. 37 al Titlului I al Legii

nr. 247/2005

privind reforma în domeniile

proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente publicată în M. Of.

partea I nr. 653 din 22 iulie 2005, alin. (1)-(4) ale art. 16 au fost

modificate, alin. (1) având următorul cuprins: „ În situația imobilelor având

destinațiile arătate în anexa nr. 2 lit. a) care face parte integrantă din

prezenta lege, necesare și afectate exclusiv și nemijlocit activităților de

interes public, de învățământ, sănătate, ori social-culturale, foștilor

proprietari sau, după caz, moștenitorilor acestora, li se restituie imobilul în

proprietate cu obligația de a-i menține afectațiunea pe o perioadă de până la 3

ani, pentru cele arătate la pct. 3, 4 din anexa nr. 2 lit. a) sau, după caz, de

până la 5 ani de la data emiterii deciziei sau a dispoziției, pentru cele

arătate la pct. 1 și 2 din anexa nr. 2 lit. a)” următoarele alineate prevăzând

că: alin. (2) „În acest interval plata cheltuielilor de întreținere aferente

imobilului respectiv revine deținătorilor”; alin. (3) „Proprietarii vor intra

în posesia bunurilor imobile restituite în termen de cel mult 5 ani de la

redobândirea dreptului de proprietate” iar alin. (4) că „ În cazul în care

proprietarul pune la dispoziție un alt imobil corespunzător, care respectă

normele și cerințele legale incidente desfășurării în condiții adecvate a

activității prevăzute la alin. (1), utilizatorul este obligat ca, în termen de

90 de zile, să procedeze la eliberarea acestuia".

Astfel

fiind, se constată că, deși r

aportat strict la conținutul

art. 16 al Legii nr. 10/2001 în forma în vigoare la data soluționării apelului,

instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii, motiv de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea recursului nu se

mai justifică, întrucât așa cum reiese din dispozițiile legale redate, conform modificării

aduse art. 16 prin Legea nr. 247/2005, Titlul I, legiuitorul a statuat în

sensul restituirii în natură a imobilelor pentru care, până la apariția acestei

modificări, se prevedea că se acordă măsuri reparatorii prin echivalent. Având

în vedere acest considerent, rămâne fără relevanță și invocarea de către pârâtă

a art. 166 alin. (4) din Legea nr. 84/1995, cu atât mai mult cu cât prin art. I

pct. 3 al O.U.G. nr. 206/2000 a fost introdus la art. 166 al aceste legi alin.

4

(6)

care prevede că „terenurile și clădirile preluate în mod abuziv

de stat după data de 4 septembrie 1940 de la persoane fizice sau juridice fac

parte din domeniul privat al statului în condițiile legii și pot face obiectul

unor acte normative de restituire”.

Față de temeiurile care preced, recursul urmează a fi

respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

ca nefondat recursul declarat de pârâta UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA împotriva

deciziei nr. 13 A din 11 ianuarie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Tg. Mureș,

secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30

martie 2006.