ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3325/2006

Deliberând asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 134 din 25 martie 2004, Tribunalul Dolj, secția civilă, a admis în parte contestația formulată de reclamanții M.O.S., M.Ș. și M.C. împotriva deciziei nr. 548 A din 27 iunie 2001 emisă de UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA, în temeiul Legii nr. 10/2001. A anulat parțial, în ce privește art. 1, decizia nr. 548 A din 27 iunie 2001 emisă de pârâta UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA și a dispus restituirea în natură, către reclamanți, a suprafețelor de teren de 1850,94 mp și 1689,59 mp din Craiova, jud. Dolj, individualizată conform schiței la raportul de expertiză întocmit de expertul C.V. și aflată la fila 135 a dosarului, schiță de face parte integrantă din sentință: suprafața de 1850,94 mp având următoarele dimensiuni și vecinătăți: N – SC E. – 34,76 m; căminul nr. 5 – 7,99 m; E – reclamanții – 50,30 m; S – pârâta și M.M.

– 36,99 m; V – Grup Școlar Auto – 26,96 mp; U.I. – 21,56 m; iar suprafața de 1689,59 mp având următoarele dimensiuni și vecinătăți: N – reclamanții – 36,05 m; E – str. L.– 26,85 m și 13 m; S – pârâta – 48,10 m și 21 m; V – reclamanții – 48,86 m. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că prin decizia nr. 548/A din 27 iunie 2001 a fost respinsă cererea petenților privind restituirea în natură a terenului în suprafață de 6140 mp situat în Craiova, în art. 2 din decizie menționându-se că „se recunoaște dreptul de proprietate al petenților asupra unei suprafețe de 1361 mp teren situat în Craiova, din care 206 mp teren ocupat de construcții și 1850 mp teren liber, conform deciziei civile nr. 421 din 26 februarie 2001 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 4175 /1999”.

Instanța de fond a mai reținut, în baza probatoriului administrat în cauză, că parcelele de teren în suprafață de 1850,94 mp și 1689,59 mp al căror deținător este pârâta și care au aparținut reclamanților, reprezintă un teren aferent construcției ce le-a fost restituit reclamanților pe calea acțiunii în revendicare întemeiată pe dreptul comun, constituindu-se ca o prelungire firească a celor trei parcele de teren care se află în posesia reclamanților, astfel încât cele cinci parcele de teren (din care două în posesia reclamanților și două deținute de pârâtă) formează împreună cu construcția un tot unitar, întregul teren având ieșire în str. L. și că prin restituirea în natură a celor două parcele nu este afectată folosirea de către pârâtă a clădirii ce îi aparține, Căminul nr. 4 (pavilion administrativ) deoarece în partea sudică a terenului există o alee de acces care deservește construcția respectivă.

În consecință, instanța de fond a statuat că imobilul a cărei restituire în natură este solicitată de reclamanți se încadrează în prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001, fiind preluat fără titlu de către stat, în acest sens operând autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 57/1992 a Judecătoriei Craiova și că, așa fiind, aplicabile în speță sunt dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1) și art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 care instituie principiul restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv, precum și dispozițiile art. 2 alin. (2) din aceeași lege. Împotriva acestei sentințe declarat apel pârâta UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA.

Pârâta a susținut în esență, că sentința a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 10/2001, fiind diminuat astfel patrimoniul unei instituții de învățământ superior, în pofida faptului că instanța avea posibilitatea să le acorde reclamanților despăgubiri bănești, în condițiile art. 40 din Legea nr. 10/2001. Pârâta a mai arătat că terenul revendicat de reclamanți în temeiul Legii nr. 10/2001 face parte din lista imobilelor ce a fost înaintată Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, cu propunerea de a fi trecut, prin hotărâre de guvern, în categoria imobilelor ce nu vor fi retrocedate în natură și pentru care se acordă măsuri reparatorii prin echivalent și că, în atari condiții, terenul în cauză devine bun proprietate publică iar pe durata afectațiunii de interes public are regimul prevăzut de lege.

A mai susținut pârâta că potrivit art. 166 alin. (4) din Legea învățământului nr. 84/1995 baza materială a instituțiilor de învățământ superior de stat este de drept proprietatea acestora, situație în care nu poate fi afectată prin acțiuni formulate nici măcar în temeiul unei legi speciale, cum este Legea nr. 10/2001 și că se impune admiterea acțiunii numai pentru suprafața de teren de 1361 mp, pe parcela în suprafață de 1689,59 mp fiind construit și un rezervor de apă, aflat în evidența Grupului de pompieri Dolj, aspect ignorat de instanță. Curtea de Apel Tg. Mureș, secția civilă, instanță investită cu soluționarea apelului ca urmare a strămutării judecării cauzei, prin decizia nr. 13 A din 11 ianuarie 2005, a respins ca nefondat apelul pârâtei UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că, față de obiectul litigiului, de amplasarea și afectațiunea bunurilor imobile solicitate a fi restituite, raportat la dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001 care trebuie coroborate cu normele de aplicare a acestei legi, rezultă cert că cele două suprafețe de teren nu sunt necesare continuării activității pârâtei. Cu privire la critica vizând incidența în cauză a dispozițiilor art. 166 alin. (4) din Legea nr. 84/1995, instanța a statuat că invocarea acestui text lege este lipsită de relevanță cât timp este supus derogărilor prin dispozițiile speciale cuprinse în Legea nr. 10/2001. Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs pârâta UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Pârâta a susținut că terenul pretins de reclamanți a fi retrocedat îndeplinește cumulativ ambele condiții de exceptare de la restituire în favoarea foștilor proprietari întrucât aparține unei instituții de învățământ și este necesar continuării activității de interes public, prin însăși amplasamentul lui într-o structură administrativă universitară, hotărârea instanței de apel încălcând dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001.

Pârâta a mai criticat hotărârea instanței de apel care în mod greșit nu a reținut incidența în speță a art. 166 alin. (4) din Legea nr. 84/1995 întrucât acest articol de lege, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 354/2004, este un text de lege apărut ulterior Legii nr. 10/2001 iar maniera în care a fost redactat de legiuitor denotă intenția acestuia de a consolida dreptul de proprietate al instituțiilor de învățământ superior asupra bazei materiale ce le aparține din momentul dobândirii, indiferent de dispozițiile altor legi de natură a afecta proprietatea învățământului superior. În consecință, pârâta a solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a deciziei atacate iar pe fond, respingerea acțiunii reclamanților.

Recursul este nefondat pentru considerentele care succed.

Potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 ( în forma în vigoare la data soluționării apelului) în situația imobilelor ocupate de unități bugetare din învățământ, din sănătate, așezăminte social-culturale sau de instituții publice, sedii ale partidelor politice legal înregistrate, de misiuni diplomatice, oficii consulare, reprezentanțele organizațiilor internaționale interguvernamentale acreditate în România, precum și de personalul cu rang diplomatic al acestora, necesare în vederea continuării activităților de interes public, social-cultural sau obștesc, foștilor proprietari li se acordă măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile prezentei legi, alin. (2) prevăzând că ministerele de resort, precum și celelalte instituții publice interesate vor propune, iar Guvernul va stabili prin hotărâre, imobilele care nu vor fi retrocedate în natură și pentru care se acordă măsuri reparatorii prin echivalent potrivit alin. (1). Prin art. 1 pct. 37 al Titlului I al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente publicată în M. Of.

partea I nr. 653 din 22 iulie 2005, alin. (1)-(4) ale art. 16 au fost modificate, alin. (1) având următorul cuprins: „ În situația imobilelor având destinațiile arătate în anexa nr. 2 lit. a) care face parte integrantă din prezenta lege, necesare și afectate exclusiv și nemijlocit activităților de interes public, de învățământ, sănătate, ori social-culturale, foștilor proprietari sau, după caz, moștenitorilor acestora, li se restituie imobilul în proprietate cu obligația de a-i menține afectațiunea pe o perioadă de până la 3 ani, pentru cele arătate la pct. 3, 4 din anexa nr. 2 lit. a) sau, după caz, de până la 5 ani de la data emiterii deciziei sau a dispoziției, pentru cele arătate la pct. 1 și 2 din anexa nr. 2 lit. a)” următoarele alineate prevăzând că: alin. (2) „În acest interval plata cheltuielilor de întreținere aferente imobilului respectiv revine deținătorilor”; alin. (3) „Proprietarii vor intra în posesia bunurilor imobile restituite în termen de cel mult 5 ani de la redobândirea dreptului de proprietate” iar alin. (4) că „ În cazul în care proprietarul pune la dispoziție un alt imobil corespunzător, care respectă normele și cerințele legale incidente desfășurării în condiții adecvate a activității prevăzute la alin. (1), utilizatorul este obligat ca, în termen de 90 de zile, să procedeze la eliberarea acestuia". Astfel fiind, se constată că,

deși r aportat strict la conținutul art. 16 al Legii nr. 10/2001 în forma în vigoare la data soluționării apelului, instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea recursului nu se mai justifică, întrucât așa cum reiese din dispozițiile legale redate, conform modificării aduse art. 16 prin Legea nr. 247/2005, Titlul I, legiuitorul a statuat în sensul restituirii în natură a imobilelor pentru care, până la apariția acestei modificări, se prevedea că se acordă măsuri reparatorii prin echivalent. Având în vedere acest considerent, rămâne fără relevanță și invocarea de către pârâtă a art. 166 alin. (4) din Legea nr. 84/1995, cu atât mai mult cu cât prin art. I pct. 3 al O.U.G.

nr. 206/2000 a fost introdus la art. 166 al aceste legi alin. 4 (6) care prevede că „terenurile și clădirile preluate în mod abuziv de stat după data de 4 septembrie 1940 de la persoane fizice sau juridice fac parte din domeniul privat al statului în condițiile legii și pot face obiectul unor acte normative de restituire”. Față de temeiurile care preced, recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA împotriva deciziei nr. 13 A din 11 ianuarie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Tg. Mureș, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 martie 2006.