ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6107/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova, la 10 ianuarie 2005 reclamanții B.P. și B.M. au chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local Craiova și Primăria Municipiului Craiova solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați pârâții să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafața de 1340 mp situat în Craiova, tarlaua 27, parcela 1 jud. Dolj și să demoleze construcțiile edificate pe acest teren sau să fie autorizați reclamanții să demoleze construcțiile pe cheltuiala pârâților. La 24 mai 2005 reclamanții și-au precizat acțiunea în sensul că suprafața de teren ocupată de pârâți este de 2091 mp teren.

Prin Sentința civilă nr. J0210 din 18 octombrie 2005, Judecătoria Craiova a admis acțiunea precizată și a obligat pârâții să lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 2091 mp și să demoleze construcțiile existente pe terenul menționat, în caz contrar fiind autorizați reclamanții să le demoleze pe cheltuiala pârâților. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Consiliul Local Craiova. Tribunalul Dolj prin Decizia civilă nr. 522 din 04 aprilie 2006 a admis recursul, a modificat sentința în sensul ca a respins acțiunea. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții B.P. și B.M., Curtea de Apel Craiova - prin Decizia civilă nr. 133 din 27 ianuarie 2007 - admițând recursul, a casat decizia tribunalului și a trimis cauza pentru judecarea în apel la Tribunalul Dolj, cauza înregistrându-se pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. 3374/63/2007.

Tribunalul Dolj prin Decizia civilă nr. 204 din 26 aprilie 2007 a respins apelul formulat de Consiliul Local Craiova împotriva Sentinței civile nr. 10210 din 18 octombrie 2005. Recursul declarat de Primarul municipiului Craiova, ca reprezentant al unității administrativ-teritoriale, respectiv al Municipiului Craiova, împotriva acestei decizii a fost admis de Curtea de Apel Craiova prin Decizia civilă nr. 1174 din 31 octombrie 2007. Au fost casate ambele hotărâri și trimisă cauza spre rejudecare la Judecătoria Craiova. Împotriva acestei decizii civile au formulat contestație în anulare B.P.

și B.M., ce a fost respinsă de Curtea de Apel Craiova, prin Decizia civilă nr. 546 din 17 iunie 2008. În rejudecare, reclamanții și-au precizat acțiunea solicitând obligarea pârâților să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafața de 2019 mp situat în Craiova, T 27, P1 ocupat de pârâți pentru construcția străzii P., obligarea pârâților pe cheltuiala lor la demolarea construcțiilor edificate pe suprafața de teren sau autorizarea reclamanților la demolarea acestora și, în subsidiar, obligarea pârâților la plata de despăgubiri în cuantum de 300.000 euro pentru ocupațiunea fără drept a terenului menționat, suma urmând să fie plătită în RON la data plății.

În motivarea precizării, reclamanții au arătat ca sunt proprietarii terenului în suprafața de 2019 mp situat în Craiova, T 27 în temeiul actului menționat anterior iar pârâții ocupa abuziv terenul, pe teren fiind realizate lucrări de extindere a str. P. în subsidiar reclamanții au solicitat ca, dacă urmare a probatoriilor administrate se va constata că terenul revendicat este afectat de lucrări sau construcții de interes public ce fac imposibilă retrocedarea terenului, să fie despăgubiți cu suma menționată. La 13 octombrie 2008 reclamanții au depus la dosar o cerere de rectificare eroare materială, precizând că suprafața aflată în litigiu măsoară 2091 mp (și nu 2019 mp, cum greșit s-a redactat în precizarea de acțiune).

Prin Sentința civilă nr. 17418 din 17 noiembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Craiova, a fost admisă excepția necompetenței materiale a instanței și a fost declinată competenta de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția civilă. Tribunalul, având în vedere dispozițiile deciziei de casare, a încuviințat efectuarea unui supliment la raportul de expertiză topografică, precum și efectuarea unei expertize care să aibă ca obiectiv evaluarea terenului în litigiu, expertiză efectuată de un expert specializat A. Prin Sentința civilă nr. 239 din 22 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 846/63/2009, s-a admis cererea formulată de reclamanții B.P. și B.M., astfel cum a fost precizată, fiind obligați pârâții la plata către reclamant a sumei de 297.968 euro, reprezentând contravaloarea terenului în suprafață de 2091 mp situat în Craiova, tarlaua nr. 27, parcela 1, cu cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței au declarat apel pârâții Municipiul Craiova și Primăria Municipiului Craiova, prin Primar. Prin Decizia civilă nr. 4 din 18 ianuarie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat apelul declarat de pârâții Municipiul Craiova și Primăria Municipiului Craiova, prin Primar. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata contravalorii terenului, chiar dacă au folosit o exprimare improprie. Despăgubirile au fost solicitate în subsidiar, pentru ipoteza imposibilității restituirii în natură a terenului, așadar cu titlu de contravaloare a terenului ce nu poate fi restituit.

Critica privind motivarea contradictorie și lipsa de rol activ a instanței în privința stabilirii regimului juridic al terenurilor, al suprapunerii acestora, a fost, de asemenea, respinsă ca neîntemeiată. S-a reținut că instanța de fond a respectat întocmai îndrumările: și dezlegările date prin decizia de casare. S-a dispus efectuarea de noi expertize cu obiectivele stabilite de către instanța de recurs prin decizia de casare; de asemenea, s-a procedat la analiza actelor de proprietate opuse de către părți în succesiunea cronologică a acestora, cauza fiind soluționată prin raportare la cerințele legale specifice unei acțiuni revendicare întemeiate pe dispozițiile art. 480 C. civ.

La rândul său, instanța de apel a reanalizat probatoriile administrate și a concluzionat că este corectă concluzia instanței de fond în sensul că terenul în litigiu este proprietatea reclamanților, că acesta a fost ocupat abuziv de pârâți pentru extinderea străzii P. Pentru acest teren apelanții nu fac dovada dreptului de proprietate, terenul cumpărat de apelanți în anul 2002 având un alt amplasament. Instanța de apel a înlăturat și motivul de apel relativ la nelegalitatea dezmembrărilor, constatându-se că nu este incident în cauză articolul invocat alin. (6) pct. c din Legea nr. 50/1991, iar Legea nr. 7/1996 nu face nicio referire la necesitatea existenței unor astfel de certificate în situația dezmembrărilor, sub sancțiunea nulității, cu atât mai mult cu cât asemenea apărare este una nouă în apel, ca atare, inadmisibilă.

Împotriva deciziei menționate au declarat recurs, în termen legal, pârâții Municipiul Craiova și Primăria Municipiului Craiova. Prin Decizia nr. 6762 din 17 decembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 846/63/2009, s-a admis recursul declarat de pârâții Municipiul Craiova și Primăria municipiului Craiova, prin Primar, împotriva Deciziei civile nr. 4 din 18 ianuarie 2010 a Curții de Apel Craiova, Secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. A fost casată decizia recurată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Dintre criticile formulate au fost apreciate ca fiind neîntemeiate cele menționate la pct. 1, 3 și parțial pct. 6 din motivele de recurs, astfel cum au fost grupate de instanță (critici prin care s-a susținut că, în ciclul procesual anterior, a fost soluționat un recurs împotriva unei decizii date în recurs; că a fost încălcat principiul disponibilității; că greșit nu s-a analizat legalitatea actelor de dezmembrare). Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat, însă, fondate criticile de la pct. 2, 4, 5 și parțial pct. 6. Au fost considerate fondate susținerile referitoare la insuficienta clarificare a situației de fapt și la necesitatea administrării de probe suplimentare în acest sens, aspecte care denotă neexercitarea rolului activ în judecarea pricinii de către instanța de apel.

Efectuarea unei noi expertize topografice sau completări la raportul de expertiză tehnică întocmit în primul ciclu procesual au fost apreciate necesare, pentru clarificarea situației de fapt. S-a menționat că expertul nu s-a raportat, în constatările sale, la toate înscrisurile din dosar, nici măcar la cele vizând operațiunile juridice efectuate cu privire la imobilul proprietatea reclamanților anterior formulării cererii de chemare în judecată, cu atât mai puțin la cele ulterioare, ce au avut loc pe parcursul procesului și finalizate în 2008. În actul de dezmembrare autentificat sub nr. 1235 din 23 mai 2003, s-a menționat că suprafața cumpărată este de 39.000 mp, care din măsurători ar rezulta că este de 33.999,92 mp.

Cu toate acestea ulterior suprafața supusă dezmembrării a fost de 39.000 mp teren. Nu s-a lămurit dacă este sau nu o eroare sub acest aspect. S-a apreciat necesar a se cerceta întinderea dreptului de proprietate născut din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 551/2002, a suprafeței rezultată din înstrăinările succesive, în perioada 2003 - 2008, din terenul inițial de 39.000 mp și dacă suprafața de 2091 mp în litigiu a rămas în patrimoniul reclamanților, urmând a se face referire la numerele de parcelă topografică primite după dezmembrările succesive. Administrarea unei noi expertize topografice a fost apreciată necesară și pentru alte considerente, referitoare la titlul înfățișat de pârâți.

Astfel, instanța de apel a reținut că terenul în litigiu de 2091 mp este ocupat în prezent de carosabilul și trotuarul aferente străzii P., astfel cum a fost extinsă în baza H.G. nr. 665/2004. Această constatare nu s-a bazat, însă, pe cercetarea în concret a împrejurării dacă extinderea străzii a avut loc efectiv prin H.G. nr. 665/2004 sau printr-un alt act normativ, în urma întocmirii unei documentații tehnice corespunzătoare. Atare verificare s-ar fi impus în condițiile în care eventuala preluare a bunului proprietatea reclamanților, evidențiat ca atare, în patrimoniul unității administrativ-teritoriale, ar echivala cu o expropriere în favoarea acesteia din urmă. În cazul exproprierii în fapt, ar fi întemeiată solicitarea formulată în subsidiar de către reclamanți, dat fiind că obligația de dezdăunare există în ipoteza imposibilității restituirii în natură.

Acordarea de despăgubiri în considerarea imposibilității restituirii bunului nu poate fi concepută decât în cazul îndeplinirii condițiilor unei exproprieri în fapt, în caz contrar neexistând niciun motiv pentru ca bunul să nu fie restituit în natură; or, în speță, nu s-a procedat la verificarea acestor condiții, prin prisma celor arătate anterior.

S-a apreciat, sub acest aspect, util a fi analizate și înscrisurile referitoare la investiția privind construirea unor locuințe și a căilor de acces, pentru a se stabili dacă pentru căile de acces urmau a fi destinate trei parcele (3/6/2/2/2/5, 3/4/1 și 3/1/1/4/2 ce figurează în proprietatea reclamanților, în suprafață de 2091,97 mp), și dacă acestea corespund ca amplasament cu terenul în litigiu; dacă investiția proiectată prin PUZ s-a realizat și dacă amenajarea drumurilor de acces s-a realizat în scop de utilitate publică, situație în care urmează a se aprecia dacă această împrejurare echivalează cu o expropriere în fapt, pentru care reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubiri, în cazul în care nu au fost deja dezdăunați.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. 846/63/2009*. Prin Decizia civilă nr. 357 din 15 noiembrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâții Municipiul Craiova, Primăria Municipiului Craiova, prin Primar, împotriva Sentinței civile nr. 239 de la 22 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția civilă, în Dosar nr. 846/63/2009, în contradictoriu cu reclamanții B.P., B.M. În vederea respectării dispozițiilor art. 315 C. proc. civ.

instanța a dispus administrarea de noi probatorii, sens în care au fost stabilite noi obiective pentru completarea expertizei efectuată anterior în cauză, s-a pus în vedere intimaților reclamanți să depună la dosar o situație referitoare la dobândirea terenului și înstrăinările ulterioare iar apelanților li s-a solicitat să depună la dosar actele care au stat la baza înființării, extinderii și modernizării străzii P. din Craiova (începând cu anul 1990), respectiv hotărâri cu caracter normativ sau individual și documentațiile tehnico-cadastrale care au stat la baza adoptării și executării acestora.

Dintre motivele de apel ce au fost formulate, instanța de apel în rejudecare a constatat că nu se mai impune a fi analizate criticile prin care apelanții pârâți au susținut că prima instanță a acordat altceva decât s-a cerut (contravaloarea terenului în loc de despăgubiri pentru lipsa de folosință pentru o anumită perioadă) și că nu s-a analizat legalitatea actelor de dezmembrare; aceste critici au constituit și motive de recurs iar instanța de recurs a reținut că sunt nefondate și nu a mai învestit instanța de rejudecare cu reanalizarea lor. Totodată, critica din apel referitoare la cheltuielile de judecată acordate de prima instanță, respinsă de instanța de apel în ciclul procesual anterior, nu a fost reiterată în fața instanței de recurs, situație în care și sub acest aspect legalitatea și temeinicia sentinței nu a fost analizată, această chestiune referitoare la sentință fiind intrată în puterea lucrului judecat.

Cu privire la restul criticilor, ce s-au impus a fi analizate, instanța de apel a constatat că sunt nefondate, având în vedere aspectele de fapt și de drept ale litigiului. Astfel, s-a reținut că intimații reclamanți B.P. și B.M. au dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare din 26 februarie 2002, de la D.N. și D.R.P., terenul intravilan în suprafață de 39000 mp situat în sola 27 parcela 1, municipiul Craiova. Cu ocazia întocmirii cadastrului suprafața din măsurători a fost de 38999,92 mp și întrucât diferența față de suprafața din cadastru era foarte mică (de 0,08 mp), terenul a fost intabulat în cartea funciară cu suprafața de 39000 mp, conform actului de proprietate. În anul 2003 reclamanții au efectuat două dezmembrări ale suprafeței de 39000 mp.

Prima dezmembrare s-a efectuat prin actul autentificat sub nr. 1020/2003, în trei parcele, respectiv: parcela 1 de 1000,55 mp, parcela 2 de 4001,55 mp și parcela 3 de 33997,90 mp. Parcela 3, în suprafață de 33997,9 mp a fost dezmembrată de reclamanți prin actul autentificat sub nr. 1235/2003 în 6 parcele, respectiv: parcela 3/1 = 13975,52 mp, parcela 3/2 = 1237,16 mp, parcela 3/3 = 1046,3 mp, parcela 3A = 1609,64 mp, parcela 3/5 = 2009,58 mp și parcela 3/6 = 14119,7 mp. Instanța de apel a reținut că însumarea parcelelor menționate în cele două acte de dezmembrare din anul 2003 duce la concluzia nu există neconcordanțe între suprafața de teren rezultată din actele de care s-au prevalat intimații reclamanți și suprafața rezultată din măsurători.

Analizând situația ulterioară a celor trei parcele rămase în vecinătatea străzii P., instanța de apel a reținut următoarele aspecte: - parcela nr. 3/1 în suprafață de 13975,52 mp a fost supusă dezmembrării de către intimații reclamanți prin actul autentificat sub nr. 510/2005, în urma acesteia numai parcela 3/1/1 rămânând în vecinătatea străzii P.; Aceeași parcelă a mai fost supusă dezmembrării și prin actul autentificat sub nr. 2375/2005 în 4 noi corpuri de proprietate. În anul 2006 unul din aceste noi corpuri de proprietate (respectiv parcela 3/1/1/4 în suprafață de 8775,52 mp) a fost dezmembrată, conform actului de dezmembrare și vânzare-cumpărare aflat la filele 51, 52 în Dosarul nr. 17257/215/2008 al Judecătoriei Craiova.

În urma dezmembrării au rezultat parcelele 3/1/1/4/1 în suprafață de 7917 mp și respectiv 3/1/1/4/2, în suprafață de 858,52 mp. Această din urmă parcelă face parte din suprafața de 2091 mp aflată în litigiu și se află în vecinătatea străzii P. Parcela în suprafață de 7917 mp a ajuns ulterior, după mai multe înstrăinări, în proprietatea numitului B.D.G. - parcela 3/6 a fost la rândul ei supusă dezmembrării în anii 2003 - 2005 și în anul 2008. Prin acest ultim act de dezmembrare autentificat sub nr. 7089/2008, intimații reclamanți au dezmembrat o suprafață de 9911,53 mp din fosta parcelă 3/6 (suprafața dezmembrată având număr de parcelă 3/6/2/2/2). În urma dezmembrării au rezultat parcelele 3/6/2/2/2/3 în suprafață de 7000,08 mp, parcela 3/6/2/2/2/2 în suprafață de 1778 mp și parcela 3/6/2/2/2/1 în suprafață de 1133,45 mp.

Ultima parcelă menționată, cu suprafața de 1133,45 mp, face parte din suprafața de 2091 mp aflată în litigiu și se învecinează cu strada P.; - parcela 3/4 nu a mai fost supusă dezmembrării întrucât aceasta prin actul de dezmembrare autentificat sub nr. 1235/2003 a primit destinație de cale de acces. Din această suprafață, aflată și în prezent în proprietatea intimaților reclamanți, 100 mp fac parte din cei 2091 mp ocupați de apelanții pârâți, astfel cum rezultă din concluziile raportului de expertiză, și se află în vecinătatea străzii P. Instanța a reținut că analiza efectuată asupra actelor de care se prevalează intimații reclamanți conduce la concluzia că aceștia sunt și în prezent titularii dreptului de proprietate cu privire la suprafața de 2091 mp teren aflată în litigiu.

În anii 2006, respectiv 2008 când parcelele 3/1 și respectiv 3/6 au suferit ultimele dezmembrări (și au rezultat, astfel, parcelele de 858,52 mp și respectiv 1133,45 mp ce fac parte din suprafața de 2091 mp aflată în litigiu) erau deja executate lucrări de utilitate publică (extindere și modernizare a străzii P., astfel cum rezultă din prima expertiză întocmită în cauză) pe suprafața de teren aflată în litigiu. Instanța a prezumat faptul că, după datele menționate, aceste parcele nu au mai putut fi înstrăinate de către intimați reclamanți și se află, deci, și în prezent în proprietatea acestora. Din schița anexă la H.C.L. nr. 151/2008 s-a concluzionat faptul că în anul 2008 întreaga suprafață de 2091 mp se afla în proprietatea intimaților reclamanți.

Cu privire la destinația dată suprafeței de 2091 mp din probele administrate, instanța de apel a reținut următoarele: - intenția intimaților reclamanți de a da destinația de cale de acces parcelei de 1133,45 mp și, respectiv, celei de 858,52 nu rezultă din actele de dezmembrare și nici din alte înscrisuri, această destinație fiind stabilită numai pentru parcela 3/4; - destinația menționată pentru terenul în litigiu în înscrisurile aflate în Dosarul nr. 17257/2008 al Judecătoriei Craiova (și despre care se face vorbire și în decizia de casare) nu poate fi reținută. Referitor la aceste din urmă înscrisuri a arătat că se impune mai întâi precizarea că nu sunt înscrisurile ce au stat la baza aprobării construirii de locuințe de către ANL.

Instanța de apel a reținut că mențiunea din expertiză că H.C.L. nr. 151/2008 vizează dezmembrarea unui teren proprietatea Primăriei, pentru construirea de locuințe ANL este greșită, întrucât vine în contradicție cu conținutul concret al acestei hotărâri și al actelor ce au stat la baza adoptării sale. Actul prin care s-a aprobat planul urbanistic de detaliu pentru construirea locuințelor ANL în str. P., municipiul Craiova a fost H.C.L. nr. 244/2003. S-a mai reținut că mențiunea existentă în schița de la Dosarul nr. 17257/2008 al Judecătoriei Craiova, în sensul că parcelele 3/6/2/2/2/5, 3/4/1 și 3/1/1/4/2 ce compun suprafața de 2091 mp aflată în litigiu urmau a fi folosite drept căi de acces (aspect sesizat și prin decizia de casare) nu prezintă relevanță în cauză.

Crearea unei căi de acces pe terenul în litigiu pentru acces la terenul dezmembrat al intimaților reclamanți și al numitului B.D.G. nu era, însă, necesară întrucât parcelele dezmembrate aveau acces la calea publică. Concluzionând, instanța de apel a arătat că intimații reclamanți nu au dat destinația de cale de acces terenului în litigiu, că o asemenea destinație nu era necesară pentru buna folosire a terenurilor dezmembrate din proprietatea acestora și că terenul în litigiu nu a fost prevăzut a fi folosit drept cale de acces pentru terenurile pe care au fost edificate construcții de către ANL. De asemenea, s-a reținut că prin menționarea destinației de căi de acces în schița anexă la H.C.L.

nr. 151/2008 pentru terenul în litigiu s-a urmărit, indirect, să se mențină o stare de fapt, respectiv lărgirea străzii P. executată deja pe terenul în litigiu. Instanța de apel a mai arătat și faptul că apelanții pârâți au cumpărat inițial 28.000 mp și ulterior 20.000 mp teren de la același vânzători de la care au cumpărat intimații reclamanți, respectiv de la D.N. și D.R.P., iar suprafața cumpărată nu se suprapune cu terenul în litigiu. Din suprafața cumpărată apelanții au afectat o parte a terenului pentru construirea de locuințe de către ANL.

Referitor la modul de efectuare a investițiilor de către apelanții pârâți cu privire la suprafața de teren în litigiu, deși Curtea de Apel a solicitat apelanților să depună la dosar înscrisurile pe baza cărora s-a dispus și executat extinderea străzii P., niciunul din actele depuse nu a avut ca obiect aprobarea extinderii străzii P. și aprobarea modernizării acesteia, reprezentantul apelanților precizând că a făcut demersuri la serviciile de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Craiova și i s-a comunicat că nu există alte înscrisuri cu privire la extinderea străzii P. Înscrisurile menționate au fost observate și de expert, care a precizat că aceste documente nu vizează extinderea străzii P. și nici suprafața de 2091 mp aflată în litigiu și ocupată cu ocazia extinderii str. P., precum și faptul că apelanții nu dețin acte referitoare la extinderea str. P., că a solicitat acestora prezentarea eventualelor acte în acest sens cu ocazia efectuării raportului de expertiză și nu au fost prezentate.

Cât privește actele întocmite după aprobarea planului urbanistic de detaliu (H.C.L. nr. 244/2003) pentru construirea locuințelor de către ANL în str. P. din Municipiul Craiova, instanța a constatat că se impun a fi analizate două certificate de urbanism emise în anul 2004, ce au privit terenul proprietatea Municipiului Craiova cumpărat de la D.N. și D.R.P. Din schițele anexă la aceste certificate, instanța de apel a observat faptul că terenul proprietatea apelanților pârâți este situat în vecinătatea celui aflat în proprietatea intimaților reclamanți. Din modul de dimensionare pe schița de la dosar a terenurilor a arătat că rezultă indiscutabil aspectul că la acea dată strada P. avea lățimea menționată în H.G.

nr. 965/2002; a mai observat că din suprafața de teren cumpărată de apelanții pârâți o fâșie lată de circa 19 m este situată în imediata vecinătate a străzii P., fiind paralelă cu strada; apoi o suprafață de 8000 mp (cu o formă neregulată) a fost păstrată în proprietate de vânzători, după care urmează, spre est, restul suprafeței de teren pe care au fost amplasate locuințele ANL. A reținut că din aceste acte rezultă că apelanții au urmărit să dobândească de la vânzători terenul necesar lărgirii străzii P., pe lungimea pe care proprietatea vânzătorilor se mai învecina la acea dată cu strada. Curte de Apel a reținut că prin modul în care a fost aprobat planul de urbanism de detaliu prin H.C.L.

nr. 151/2008, elaborat la cererea intimaților reclamanți s-a urmărit, în realitate, alinierea proprietății construibile a intimaților reclamanți cu terenul rămas în proprietatea vânzătorilor D.N. și D.R.P., întrucât pe suprafața din litigiu erau deja executate lucrări de lărgire a străzii P. Prin urmare, s-a reținut că terenul intimaților reclamanți aflat în litigiu, afectat prin lărgirea străzii, are o lățime de aproximativ 20 m (comparabilă cu lățimea terenului apelanților pârâți situat între strada P. cu dimensiunile inițiale ale acesteia) și suprafața păstrată în proprietate de vânzătorii D. Referitor la dimensiunile străzii P., din probatoriul administrat instanța de apel a arătat că, potrivit H.G.

nr. 965/2002, aceasta avea, la acea dată, o lungime a carosabilului de 1200 m, o lățime a acestuia de 7 m și trotuare cu o lățime de 3 m. Carosabilul străzii era din pământ iar trotuarele din dale betonate. În H.G. nr. 148/2008, prin care s-a modificat și completat H.G. nr. 965/2002, figurează str. P. fără însă a fi menționate date referitoare la dimensiunile acesteia sau îmbrăcămintea carosabilului. S-a concluzionat că H.G. nr. 665/2004, despre care s-a făcut vorbire inițial în decizia pronunțată în apel în ciclul procesual anterior și apoi în decizia de casare, nu există. Menționarea acestei H.G. ar putea fi o eroare a instanței de apel anterioare (numărul 665 fiind de fapt poziția la care figurează str. P. în anexa 2 la H.G.

nr. 965/2002). Instanța de apel a reținut că, în urma întregului probatoriu administrat, la dosarul cauzei nu există indicii cu privire la vreun alt act prin care să se fi aprobat modificarea dimensiunilor străzii P. și modul de dobândire a suprafețelor de teren necesare. S-a arătat că se impune precizarea că eventuala propunere în PUZ-ul aprobat prin H.C.L. nr. 78/2001 a unor noi dimensiuni de realizat pentru strada P. nu poate produce vreun efect în cauză. Planurile de urbanism zonale ale unei unități administrativ-teritoriale nu reflectă regimul juridic al terenurilor supuse sistematizării; aceste planuri pot explica faptul că apelantele pârâte au cumpărat de la vânzători o fâșie lată de numai 19 mp în vecinătatea străzii P. și paralelă cu strada precum și mențiunea făcută în schița anexă la H.C.L.

nr. 151/2008 de căi de acces pentru suprafața de teren în litigiu de 2091 mp pentru această suprafață nefiind încuviințată, deci, amplasarea de construcții de către intimații reclamanți. Din cele expuse și din concluziile rapoartelor de expertiză întocmite în cauză s-a arătat că rezultă neîndoielnic aspectul că extinderea străzii P. a fost executată fără a fi întocmite formalitățile prevăzute de lege în acest sens și cu afectarea unor proprietăți private, inclusiv a terenului aflat în litigiu, proprietatea intimaților reclamanți. Instanța de apel a mai reținut și că susținerea apelanților pârâți în sensul că terenul aflat în litigiu face parte din domeniul public al Municipiului Craiova este nefondată.

Instanța a arătat că a făcut și face parte în mod cert din domeniul public strada P., însă cu dimensiunile pe care aceasta le are potrivit H.G. nr. 965/2002 (respectiv o lățime de 7 m). Pentru diferența de lățime de până la circa 20 m, pentru care s-a executat lucrarea de modernizare pe terenul proprietatea intimaților reclamanți, a arătat că nu există prezentat de apelanții pârâți la dosar vreun act privind dobândirea, în oricare dintre modurile prevăzute de lege, a dreptului de proprietate. Instanța a constatat că simpla înlăturare din inventarul bunurilor domeniului public a dimensiunilor inițiale ale străzii, fără a fi menționate alte dimensiuni și fără a proba modul în care s-a ajuns la aceste noi dimensiuni, nu poate duce la concluzia că tot terenul afectat în prezent prin lărgirea și modernizarea străzii P. aparține domeniului public.

S-a arătat că nu este lipsit de relevanță aspectul că hotărârile de guvern prin care se atestă domeniul public al statului sau al unităților administrativ-teritoriale nu fac dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor cuprinse în acest inventar; dovada acestui drept urmează a fi făcută cu actele prin care a fost efectiv dobândit dreptul asupra respectivelor bunuri, însă în speță un astfel de act nu există cu privire la terenul în litigiu. S-a constatat că dimpotrivă, s-a făcut dovada că terenul era în anul 2002 în proprietate privată ca urmare a aplicării legilor fondului funciar. Restituirea în proprietate s-a făcut de către organele locale; beneficiarul inițial al reconstituirii dreptului de proprietate a procedat la înstrăinarea acestuia, fiind cumpărat ulterior de către intimații reclamanți.

Cât privește afectarea terenului în litigiu, de către apelanți, prin lărgirea și modernizarea străzii P., instanța de apel a arătat că aceasta este dovedită în mod cert, în cauză, prin probatoriul administrat, impunându-se și precizarea că noile dimensiuni ale străzii P., respectiv lățimea de circa 20 m, pe o anumită lungime, și aspectul că îmbrăcămintea carosabilului este din asfalt, constituie chestiuni notorii la nivel local. În finalul considerentelor, instanța de apel a reținut că este util a se menționa și faptul că apelanții nu au susținut în nicio etapă procesuală că lucrările de lărgire și modernizare a străzii P. nu s-ar fi realizat din bani alocați din bugetul local și/sau că lucrarea executată nu prezintă utilitate publică, prin prisma cerințelor Legii nr. 213/1998.

Apărările formulate au vizat doar contestarea dreptului de proprietate al intimaților reclamanți. Astfel, Curtea de Apel a apreciat că ne aflăm în situația unei exproprieri în fapt a suprafeței de teren aflată în litigiu, respectiv a unei deposedări abuzive a intimaților reclamanți de această suprafață de teren și ocuparea acesteia de către apelanții pârâți prin amplasarea unor lucrări de utilitate publică, a căror desființare nu se justificată din punct de vedere economic. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Municipiul Craiova prin primar, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate și respingerea în totalitate a acțiunii.

Motivele de recurs, fără a fi încadrate în drept, vizează următoarele critici: În dezvoltarea primei critici de recurs formulate, recurentul susține că deși instanța de apel respectă instrucțiunile de casare, constată la un moment dat că din întregul probatoriu administrat nu există indicii cu privire la vreun act (H.C.L., H.G. sau orice alt gen de înscris) din care să rezulte că autoritatea locală are calitate de proprietar al terenului în litigiu. H.G. nr. 965/2002 privind atestarea domeniului public al bunurilor ce aparțin unității administrativ-teritoriale nu a fost contestată cu privire la poziție în care figurează str. P., nici pe cale de acțiune și nici pe excepție de nelegalitate, astfel că este în circuitul civil și produce efecte juridice, bucurându-se de principiul legalității iar instanța de apel reține că în H.G.

nr. 148/2008, prin care s-a modificat și completat H.G. nr. 965/2002 figurează str. P., dar nu sunt menționate date cu privire la dimensiunile acesteia sau îmbrăcămintea carosabilului. Recurentul mai susține că H.G. nr. 965/2002 reprezintă actul final prevăzut de Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia și că acesta are ca fundament hotărârile de consiliu adoptate de fiecare autoritate publică cu privire la componența, întinderea, identificarea și inventarierea bunurilor ce aparțin domeniului public de interes local. Astfel, arată că, terenul în suprafață de 2091 face parte din domeniul public al municipiului Craiova, încă din anul 2002. Având în vedere legalitatea actului normativ invocat, recurentul apreciază ca motivarea instanței este contradictorie.

Prin urmare, atâta timp cât există un act normativ valabil, cu putere de lege, care atestă dreptul de proprietate al autorității locale asupra terenului, apreciază că acesta are prioritate în fața unui contract de vânzare-cumpărare. În consecință, motivările instanței de apel sun contradictorii întrucât, pe de o parte se susține că terenurile reclamanților nu se suprapun, iar pe de altă parte, se reține că terenul ce face obiectul litigiului este inclus în terenul proprietatea pârâților conform H.G. nr. 965/2002. În concluzie, recurentul arată că instanța de apel nu a stabilit pe deplin situația juridică a imobilului, așa cum a dispus instanța de casare.

2. În susținerea celei de-a doua critici arată că Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că în situația în care exproprierea s-a produs în fapt, fără plata de despăgubiri, respectiv prin simpla evidențiere a bunului în patrimoniul municipalității, reclamanții au la îndemână calea procesuală prevăzută de Legea nr. 33/1994, act normativ cu prevederi speciale pentru încasarea despăgubirilor. Tot Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că acordarea de despăgubiri în considerarea imposibilității restituirii bunului în natură nu poate fi concepută decât în cazul îndeplinirii unei exproprieri în fapt. Deși instanța de apel reține că nu a operat exproprierea respinge apelul autorității locale și menține hotărârea Tribunalului Dolj prin care aceasta este obligată la plata sumei de 297.968 euro.

Recurentul apreciază că instanța este în eroare când soluționează cauza, considerând că despăgubirile pentru ocupațiunea fără drept a terenului reprezintă unul și același lucru cu contravaloarea terenului. Arată că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie o acțiune în revendicare, astfel că soluția pronunțată atât de instanța de fond, cât și de instanța de apel poate fi dată în cadrul unui litigiu având ca obiect pretenții sau în cazul unui litigiu prin care se solicită contravaloarea lipsei de folosință. 3. În ceea ce privește obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată 36577 RON, recurentul apreciază că hotărârea este lipsită de temei legal. În conformitate cu prevederile art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Or, la fila 2 din Decizia de casare nr. 1 174/2007 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, instanța ia act că reclamanții nu au solicitat cheltuieli de judecată. Recurentul a mai arătat că în dispozitivul Sentinței civile nr. 239/2009 nici nu se precizează în ce constau cheltuielile de judecată la care sunt obligații pârâții. Față de aceste considerente, apreciază că pârâții nu puteau cădea în pretenții și pe cale de consecință solicită exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată. Analizând recursul formulat, în raport de criticile menționate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: 1. Cu privire la prima critică privind limitele casării dispuse prin Decizia nr. 6762 din 17 decembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, Înalta Curte constată că nu este fondată.

Casând decizia din apel și dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare, instanța de recurs a constatat că este necesar, pentru lămurirea situației de fapt, față de reținerile incomplete ale instanței de apel, ca aceasta să suplimenteze probatoriul prin efectuarea unei noi expertize topografice sau prin completarea raportului de expertiză tehnică întocmit în primul ciclu procesual, cu indicația ca expertul să analizeze toate înscrisurile din dosar care atestă operațiunile juridice cu privire la imobilul proprietatea intimaților, prin raportare inclusiv la operațiunile de dezmembrare.

De asemenea, s-a apreciat necesar a se cerceta întinderea dreptului de proprietate dobândit de către reclamanți, drept născut din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 551/2002, precum și prin raportare la suprafața rezultată din înstrăinările succesive în perioada 2003 - 2008, din terenul inițial de 39.000 mp și dacă suprafața de 2091 mp în litigiu a rămas în patrimoniul reclamanților. Administrarea unei noi expertize topografice a fost apreciată necesară și cu privire titlul înfățișat de pârâți, pentru a se stabili întinderea dreptului de proprietate al acestora, prin cercetarea în concret a împrejurării dacă extinderea străzii a avut loc efectiv prin H.G. nr. 665/2004 sau printr-un alt act normativ.

Susținerile recurentului-pârât potrivit cărora instanța de apel, în rejudecare, nu a stabilit pe deplin situația juridică a imobilului, așa cum a dispus instanța de casare, fac abstracție de considerentele detaliate ale deciziei recurate, în cadrul cărora instanța de apel, după suplimentarea probatoriului, a procedat la o verificare punctuală a tuturor aspectelor menționate în decizia de casare.

Instanța de apel, în rejudecare, a administrat noi probe astfel cum au fost indicațiile instanței de recurs și a analizat operațiunile juridice succesive care au privit terenul intimaților-reclamanți, operațiuni anterioare, dar și ulterioare cererii de chemare în judecată și finalizate în anul 2008. Instanța de apel a reținut corect, în urma concluziilor suplimentului la raportul de expertiză întocmit în rejudecare, precum și a aspectelor deduse, din analiza actelor de dezmembrare și a extraselor de carte funciară, că intimații-reclamanți fac dovada că și în prezent sunt titularii dreptului de proprietate cu privire la suprafața de 2091 mp ce face obiectul litigiului. Nu se poate reține nici critica recurentului potrivit căreia motivarea instanței de apel este contradictorie.

Recurentul-pârât a formulat critici și în baza motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., susținând că hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pe care își sprijină concluziile și, de asemenea, cuprinde motive contradictorii. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. reglementează situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii și vizează nemotivarea unei hotărâri judecătorești. Motivarea hotărârii înseamnă că aceasta trebuie să cuprindă în considerentele sale, motivele de fapt și de drept care au condus la soluția pronunțată, care au legătură directă cu aceasta și care susțin decizia adoptată.

În cauză, nu se verifică niciuna din ipotezele prevăzute de textul legal invocat, întrucât pe de o parte, instanța de apel a arătat argumentat care sunt considerentele de fapt și de drept avute în vedere când a reținut, pe de o parte că între suprafețele cumpărate de părțile litigante nu există suprapunere și, pe de altă parte că terenul ce face obiectul litigiului este inclus în proprietatea pârâților conform H.G. nr. 965/2002. Pe de altă parte, motivarea deciziei este concordantă cu dispozitivul acesteia. Nu se pot reține nici elemente de contrarietate a considerentelor deciziei ce au fost enunțate și criticate de pârât, față de împrejurarea că primul paragraf menționat privește probele administrate în cauză și la care s-a raportat instanța în motivarea soluției, iar cel de-al doilea paragraf se referă la afirmațiile expertului ce au fost înlăturate de către instanța de apel, motivându-se soluția adoptată și din această perspectivă.

Prin urmare, sunt nefondate criticile formulate de recurentul-pârât în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., acest motiv de recurs nefiind aplicabil în speță. Înscrisurile solicitate pârâților în rejudecare cu privire la extinderea străzii P. sunt dovada clară a faptului că instanța de apel a respectat întocmai îndrumările instanței de casare în ceea ce privește stabilirea întinderii dreptului de proprietate al acestora. Contrar susținerilor recurentului, care se prevalează de H.G. nr. 965/2002 în sensul că acest act normativ valabil, cu putere de lege, atestă dreptul de proprietate al autorității locale asupra terenului în litigiu, instanța de apel a reținut că acest act normativ a fost modificat și completat prin H.G.

nr. 148/2008, în care str. P. este menționată fără a se preciza dimensiunile. De altfel, instanța de apel a motivat respingerea acestei critici formulată de pârâți în apel, prin faptul că strada P. face parte din domeniul public, însă cu dimensiunile pe care aceasta le are potrivit H.G. nr. 965/2002 (respectiv o lățime de 7 m). În mod corect, Curtea de Apel a reținut că pârâții nu au prezentat la dosar vreun act privind dobândirea, în oricare dintre modurile prevăzute de lege, a dreptului de proprietate, pentru diferența de lățime pentru care s-a executat lucrarea de modernizare pe terenul proprietatea intimaților-reclamanți. Astfel, instanța de apel a făcut o justă apreciere în privința forței juridice precum și a efectelor juridice pe care planurile de urbanism zonale le pot avea, reținând în mod corect faptul că acestea nu pot constitui acte constitutive sau translative a unui drept de proprietate imobiliară.

Ele confirmă însă demersul autorităților locale de a extinde un obiectiv de interes și de uz public. Cum la baza afectării terenului proprietatea intimaților-reclamanți prin lucrări de interes public, nu a existat niciun act prin care unitatea administrativ-teritorială sau statul să fi dobândit proprietatea asupra terenului în litigiu, concluzia instanței de apel - potrivit căreia, extinderea străzii P. s-a realizat fără a se întocmi formalitățile prevăzute de lege, fiind afectate, în acest fel, proprietăți private - este corectă, fiind confirmată de toate înscrisurile depuse la dosar în apărare de către pârâți, înscrisuri care au fost supuse și analizei expertului. 2. Este, de asemenea, nefondată și critica expusă la punctul doi din cererea de recurs.

Problemele obiectului cererii introductive de instanță, așa cum a fost precizată, precum și, respectiv admisibilității acțiunii, au fost analizate și soluționate irevocabil de Înalta Curte prin decizia de casare. Astfel, la pct. 3 din Decizia nr. 6762 din 17 decembrie 2010, instanța de casare expune pe larg argumentele pentru care cererea de chemare în judecată, așa cum a fost precizată, este pe deplin admisibilă, întrucât intimații-reclamanți nu au pretins lipsa de folosință (ceea ce ar fi presupus raportarea la o perioadă determinată de timp), ci au pretins despăgubiri pentru lipsirea definitivă de dreptul de proprietate pentru suprafața de 2091 mp, dat fiind că nu este posibilă redobândirea posesiei, ca stare de fapt (fila 10 din decizia de casare).

În rejudecare, în mod corect instanța de apel a reținut că, în situația exproprierii în fapt a suprafeței de teren revendicate, se impune ca reclamanții să fie despăgubiți pentru lipsirea efectivă de terenul în litigiu. Așa cum a arătat instanța de casare, prin această expropriere de fapt se înțelege o deposedare abuzivă a reclamanților de această suprafață de teren și ocuparea acesteia de către pârâți prin amplasarea unor lucrări de utilitate publică, fără a urma procedura legală, în condițiile în care preluarea terenului de către stat este condiționată de dreapta și prealabila despăgubire a proprietarului expropriat. Instanța de apel, în urma analizei aspectelor menționate expres în decizia de casare și prin suplimentarea probatoriului, în mod corect a constatat în cauză existența unei exproprieri de fapt, care îndreptățește pe intimații reclamanți la formularea unei cereri prin care să fie despăgubiți pentru prejudiciul astfel creat.

3. Este nefondată și critica vizând soluția pronunțată asupra cererii privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată. Această critică a fost înserată în cererea de apel formulată inițial, fiind respinsă cu ocazia primei judecăți în apel. Prin primul recurs formulat, recurenții nu au mai reiterat această critică, astfel încât, față de limitele fixate de instanța de recurs prin decizia de casare, soluția pronunțată asupra acestui capăt de cerere a intrat în puterea lucrului judecat, așa cum în mod corect a reținut instanța de apel în rejudecare. Pentru aceste argumente și în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Craiova prin Primar împotriva Deciziei nr. 357 din data de 15 noiembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 octombrie 2012. Procesat de GGC - NN