ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1133/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introductivă înregistrată la data de 30 septembrie 2005 pe rolul Tribunalului Bacău, reclamanta SC S.U. SRL a solicitat obligarea pârâtei societatea germană G.G.S.I. la plata sumei de 2.931.600 ron, respectiv 840.000 euro la cursul de 3,49 ron/euro, reprezentând penalități de întârziere datorate în baza contractului de vânzare cumpărare din 29 decembrie 2004 încheiat cu pârâta prin care, pârâta, vânzător s-a obligat să livreze uși și pervaze de fereastră cu accesoriile aferente și să le monteze până la data de 25 aprilie 2005, termen ce nu a fost respectat, ceea ce atrage incidența clauzei de la art. 10.1 din contract, prin care s-au stabilit penalități de 1% pe zi din valoarea contractului.

Pârâta a formulat la data de 11 ianuarie 2007 cerere reconvențională solicitând obligarea reclamantei la plata sumei de 150.000 euro reprezentând contravaloarea facturilor restante contractul de vânzare cumpărare.

Prin sentința civilă nr. 1329 pronunțată la data de 4 octombrie 2007, Tribunalul Bacău, secția comercială de contencios administrativ, a respins ca neîntemeiată acțiunea principală formulată de reclamanta și a admis cererea reconvențională a pârâtei dispunând obligarea reclamantei la plata sumei de 150.000 euro reprezentând contravaloare marfă livrată în temeiul contractului încheiat de părți la 29 decembrie 2004 și la plata sumei de 12.243,67 euro cu titlu de cheltuieli de judecată, sumă stabilită prin Încheierea de îndreptare eroare materială pronunțată de tribunal la 27 martie 2008. Pentru a hotărî astfel, prima instanță reține că reclamanta nu a achitat diferența de preț de 150.000 euro, deși a recunoscut chiar în cuprinsul acțiunii că produsele au fost livrate potrivit declarațiilor vamale.

Reține totodată tribunalul, că potrivit contractului reclamanta avea obligația să facă recepția cantitativă și calitativă a produselor și să reclame eventualele neconformități privind marfa livrată, dar nu a întreprins nicio măsură în acest sens, iar din procesul verbal de discuții încheiat la 6 aprilie 2005 rezultă că reclamanta și-a asumat responsabilitatea pentru nepotrivirea ușilor interioare livrate, ca urmare a nerespectării dimensiunilor stabilite inițial. Sentința pronunțată de tribunal ca primă instanță și încheierea de îndreptare eroare materială au fost apelate de reclamantă. Reclamanta a susținut prin motivele de apel că sentința este netemeinică și nelegală deoarece penalitățile solicitate nu sunt datorate în condițiile în care pârâta nu și-a respectat obligația de livrare la termenele stipulate, livrările au fost parțiale și incomplete, iar obligația de a monta bunurile într-un anumit termen a fost încălcată.

Cu privire la încheierea de îndreptare eroare materială din 27 martie 2008 reclamanta a arătat că au fost încălcate dispozițiile art. 281 C. proc. civ. deoarece nu este vorba de o eroare de calcul a sumei acordate cu titlu de cheltuieli de judecată. Prin decizia nr. 27 din data de 9 aprilie 2009 Curtea de apel Bacău, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanta împotriva sentinței fondului și a încheierii de îndreptare eroare materială din data de 27 martie 2008. Verificând stabilirea situației de fapt în raport și de probele testimoniale administrate în această fază devolutivă, instanța de apel constată ca susținerea reclamantei în sensul că nu au fost respectate termenele de livrare de către pârâta nu se confirmă în condițiile în care, potrivit contractului, reclamanta trebuia să asigure spațiile aferente montării produselor livrate, obligație care nu a fost respectată.

În ce privește neconcordanța produselor livrate Curtea constată că aceasta s-a datorat reclamantei care nu a respectat proiectul inițial, în funcție de care s-au stabilit dimensiunile produselor ce urmau a fi livrate. În raport de situația de fapt reținută și de dispozițiile art. 1082 C. civ. Curtea constată că întârzierea în executarea obligațiilor de livrare a mărfurilor a fost determinată de fapta cumpărătoarei, reclamanta din cauză, care nu și-a îndeplinit obligația de a asigura condiții corespunzătoare pentru montajul produselor. Și cu privire la plata ultimei tranșe din prețul datorat, Curtea confirmă soluția fondului, față de recunoașterea reclamantei că nu a achitat această tranșă.

Referitor la criticile aduse încheierii de îndreptare eroare materială prin care a fost precizată obligația de plată a cheltuielilor de judecată, constând în timbru și onorariu de avocat, curtea apreciază că aceste aspecte se încadrează în noțiunea de eroare materială prevăzută de art. 281 C. proc. civ., dispoziții care își găsesc pe deplin incidența în cauză. Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs la data de 30 aprilie 2009, în termen legal solicitând modificarea în tot a hotărârii în sensul admiterii apelului promovat împotriva sentinței nr. 1329/2007 a Tribunalului Bacău și pe fond admiterea acțiunii principale astfel cum a fost formulată și respingerea cererii reconvenționale a pârâtei.

Recurenta și-a întemeiat recursul pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. în dezvoltarea cărora a susținut următoarele: - hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în condițiile în care instanța de apel nu se pronunță asupra tuturor probelor administrate în această fază, respectiv asupra declarației martorului M.H. audiat la cererea societății reclamante; - hotărârea instanței de apel este rezultatul aplicării greșite a dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ.

cu privire la susținerile vizând calitatea mărfurilor livrate, susțineri apreciate de instanță ca fiind o apărare nouă invocată pentru prima dată în apel, deși atât în cuprinsul acțiunii introductive cât și în notele scrise depuse la fond aceste aspecte sunt invocate de societatea reclamantă; - instanța de apel încalcă dispozițiile art. 1176 C. civ., atunci când ia în considerare înscrisul intitulat proces verbal de discuții din data de 6 aprilie 2005, care nu este semnat sau însușit în alt mod de reclamantă; - instanța de apel a interpretat greșit clauzele contractului de vânzare-cumpărare, în sensul unei interdependențe între obligația prevăzută la art. 6.1 din contract de a asigura spațiile aferente montării produselor cu obligația prevăzută la art. 3 din contract în sarcina pârâtei de a livra produsele contractate într-un anumit termen; - instanța de apel a interpretat greșit și dispozițiile art. 4.2 din contract potrivit cărora cumpărătorul, în termen de 5 zile de la data montării, va reclamanta eventualele neconformități cu marfa livrată, clauza care nu impunea concluzia reținută de instanță, în sensul că pentru fiecare etapă de montaj, reclamanta avea posibilitatea să încheie un proces verbal și să reclame punctual eventualele deficiențe;

- obligarea reclamantei la plata diferenței de preț neachitate de 150.000 euro este rezultatul aplicării greșite a dispozițiilor art. 2 și art. 5 din contract, în sensul că prețul a fost stabilit atât pentru produse cât și pentru montaj, fără a fi defalcat pe cele două categorii de prestații și apreciind greșit că în situațiile în care s-au livrat produse în proporție de 95% se impune și plata diferenței de preț. Intimata pârâtă prin întâmpinarea depusă la data de 6 noiembrie 2009 a invocat în principal excepția nulității recursului susținând că, argumentele recurentei subsumate criticilor formulate nu relevă nici un motiv de nelegalitate.

În subsidiar intimata a solicitat respingerea ca nefondat a recursului arătând, în esență că hotărârea primei instanțe menținută de instanța de apel este legală și temeinică în raport de materialul probator administrat care relevă neîndeplinirea de către reclamantă a obligației de a asigura spațiile necesare montării produselor și faptul că produsele la data de 10 octombrie 2005 erau livrate în proporție de 95%. Excepția nulității recursului reglementată de dispozițiile art. 3021 C. proc. civ. nu subzistă. Condițiile de formă pe care textul de lege le impune cu privire la conținutul cererii de recurs, respectiv indicarea motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea acestora au fost respectate de către recurentă în exercitarea căii de atac așa cum rezultă incontestabil din conținutul cererii de recurs structurate pe trei motive de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ. și argumentate în fapt și în drept pe aspecte care, în opinia recurentei, dovedesc nelegalitățile invocate. Cu alte cuvinte, din punctul de vedere al dispozițiilor art. 3021 C. proc. civ. recurenta și-a încadrat și dezvoltat criticile formulate în motivele prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ., respectând cerințele de formă impuse de textul de lege. În ce privește însă, măsura în care criticile formulate, astfel cum au fost argumentate relevă aspectele de nelegalitate invocate de natură să impună modificarea hotărârii atacate, susținerile recurentei apar ca vădit nefondate pentru considerentele ce urmează: Cu privire la motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

susținerea recurentei în sensul că hotărârea este nemotivată în măsura în care instanța nu a examinat toate probele administrate și nu s-a pronunțat asupra declarației unuia dintre martorii audiați la cererea sa în apel, este nefondată. Instanța de apel verificând stabilirea situației de fapt statuată de către prima instanță, reține în considerentele hotărârii, în cadrul unei analize exhaustive a tuturor probelor administrate, în fond și apel, modul în care părțile și-au îndeplinit obligațiile asumate prin contract, răspunzând punctul tuturor susținerilor reclamantei. Instanța de apel analizează declarațiile martorilor audiați în măsura în care le-a considerat relevante pentru chestiunea examinată, care viza modul în care reclamanta a respectat proiectul de execuție prin care s-au stabilit dimensiunile produselor livrate.

Recurenta deși afirmă că declarația martorei sale M.H. nu a fost analizată, nu demonstrează care era relevanța acestei declarații în contextul probelor administrate, demonstrație care se impunea cu atât mai mult cu cât martora îndeplinea în cadrul societății reclamante funcția de traducător de limbă germană însărcinat cu traducerea corespondenței dintre părți, și nu de personal de execuție sau decizie. Cu privire la motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ. referitoare la judecata apelului, prevăd expres că în această cale de atac nu se poate schimba cauza, obiectul cererii de chemare în judecată și nu se pot face alte cereri noi. În acest context legal instanța de apel a calificat în mod corect, ca o apărare nouă susținerea reclamantei referitoare la neconcordanțele calificative ale produselor livrate, aspect care nu apare menționat ca atare în acțiunea introductivă.

Curtea observă sub acest aspect că această apărare nu se regăsește in terminis nici în motivele scrise de apel, în care reclamanta susține că livrările au fost incomplete “ din punct de vedere al necesităților de montaj” și nu sub aspect calitativ, așa cum a susținut ulterior cu ocazia concluziilor pe fondul apelului. Dispozițiile art. 1176 C. civ. a căror încălcare este invocată cu privire la efectele probatorii conferite înscrisului intitulat „Proces verbal de discuții încheiat la Adjud la 6 aprilie 2005” nu își găsesc incidența în cauză deoarece înscrisul nu reprezintă un înscris sub semnătură privată, în sensul art. 1176 C. civ., ci un început de dovadă scrisă care coroborat cu celelalte probe administrate conferă credibilitate faptelor consemnate în cuprinsul său.

Din conținutul înscrisului care cuprinde detalii tehnice referitoare la montajul ușilor, rezultă că la discuții au participat și reprezentanții reclamantei alături de cei ai pârâtei, iar reclamanta nu contestă faptul că a participat la discuții, ci numai lipsa semnăturii, fără să demonstreze că cele menționate cu ocazia constatărilor la fața locului nu corespund realității. Or, în raport de reglementările cuprinse în codul comercial (art. 46 – art. 57) în litigiile comerciale mijloacele de probă și probațiunea se caracterizează printr-o serie de trăsături specifice care conturează libertatea probei ca un corolar al libertății contractuale, iar limitările impuse de lege pe unele aspecte nu își găsesc incidența în chestiunea determinată.

Așa fiind, constatările consemnate în înscrisul intitulat proces verbal de discuții, coroborate cu celelalte mijloace de probă administrate, respectiv corespondența ulterioară dintre părți confirmă întrutotul cele stabilite la 6 aprilie 2005 cu privire la obligațiile reclamantei de a respecta proiectul de execuție în edificarea golurilor din zidărie care să permită montarea de către pârâta a ușilor livrate, hotărârea atacată nefiind succeptibilă de critică pe aspectul nerespectării regulilor probațiunii obligațiilor comerciale. Cu privire la motivul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. deși recurenta susține că instanța de apel a interpretat greșit clauzele prevăzute la art. 3.5, art. 6.1 și art. 4.2 din contract, argumentele sale se referă exclusiv la situația de fapt reținută de instanță în baza probatoriului administrat.

Altfel spus clauzele a căror denaturare este invocată au un conținut clar și explicit statuând modul în care părțile au convenit asupra livrării produselor la sediul cumpărătorului începând cu 1 aprilie 2005 și finalizarea montării, modalitățile de plată a prețului și obligațiile părților cu privire la plata prețului, livrarea și montarea bunurilor precum și dreptul cumpărătorului de a reclama în termen de cinci zile de la data montării eventualele neconformități privind marfa livrată. Or, în cauză instanța de apel pornind de la cele convenite de părți, respectiv de la conținutul clauzelor astfel cum a fost redat în mod clar și explicit a statuat în raport de probele administrate asupra modului în care obligațiile asumate au fost respectate, fără ca raționamentul său să releve o încălcare a voinței părților.

Susținerea recurentei că între obligațiile reciproce asumate de părți nu există o interdependență, este lipsită de temei în condițiile în care în raport de obiectul contractului – vânzarea de uși interioare și pervaze cu asigurarea montării de către vânzător – îndeplinirea obligației vânzătorului era condiționată de asigurarea spațiilor aferente montării, obligație ce incumbă cumpărătorului potrivit clauzei de la art. 6 din contract. Și critica recurentei referitoare la obligarea sa la plata diferenței de preț neachitat este neîntemeiată, modalitățile de plată a prețului fiind stabilite de părți în art. 5 din contract iar potrivit art. 969 C. civ. convenția astfel asumată este lege pentru părți, dar și pentru instanță.

Cum recurenta nu a dovedit nerespectarea de către intimata a obligațiilor asumate, cu privire la livrarea, transportul și montarea produselor, este datoare la rândul său să achite în integralitate prețul convenit prin contract. Pentru considerentele mai sus înfățișate Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefundat prezentul recurs constatând că motivele de nelegalitate invocate nu se confirmă. Cererea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată ocazionate de această fază procesuală, respectiv plata onorariului de avocat, va fi respinsă ca nefondată, Curtea constatând că intimata nu a depus la dosar documente justificative, concludente care să ateste cheltuielile de avocat solicitate respectiv chitanța de plată a onorariului de avocat sau ordin de plată emis în acest sens, cu referire la asistența juridică în faza acestui recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC S.U. SRL Bacău împotriva deciziei nr. 27 din 9 aprilie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Respinge cererea de cheltuieli de judecată formulată de intimata-pârâtă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie 2010.