ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1133/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1133/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea introductivă înregistrată la data de 30

septembrie 2005 pe rolul Tribunalului Bacău, reclamanta SC S.U. SRL a

solicitat obligarea pârâtei societatea germană G.G.S.I. la plata sumei de

2.931.600 ron, respectiv 840.000 euro la cursul de 3,49 ron/euro, reprezentând

penalități de întârziere datorate în baza contractului de vânzare

cumpărare din 29 decembrie 2004 încheiat cu pârâta prin care, pârâta,

vânzător s-a obligat să livreze uși și pervaze de

fereastră cu accesoriile aferente și să le monteze până la

data de 25 aprilie 2005, termen ce nu a fost respectat, ceea ce atrage

incidența clauzei de la art. 10.1 din contract, prin care s-au stabilit

penalități de 1% pe zi din valoarea contractului.

Pârâta a formulat la data de 11 ianuarie 2007

cerere reconvențională solicitând obligarea reclamantei la plata

sumei de 150.000 euro reprezentând contravaloarea facturilor restante contractul

de vânzare cumpărare.

Prin sentința civilă nr. 1329

pronunțată la data de 4 octombrie 2007, Tribunalul Bacău, secția

comercială de contencios administrativ, a respins ca neîntemeiată

acțiunea principală formulată de reclamanta și a admis

cererea reconvențională a pârâtei dispunând obligarea reclamantei la

plata sumei de 150.000 euro reprezentând contravaloare marfă livrată

în temeiul contractului încheiat de părți la 29 decembrie 2004

și la plata sumei de 12.243,67 euro cu titlu de cheltuieli de

judecată, sumă stabilită prin Încheierea de îndreptare eroare

materială pronunțată de tribunal la 27 martie 2008.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță reține că reclamanta nu a achitat diferența

de preț de 150.000 euro, deși a recunoscut chiar în cuprinsul

acțiunii că produsele au fost livrate potrivit declarațiilor

vamale.

Reține totodată tribunalul, că

potrivit contractului reclamanta avea obligația să facă

recepția cantitativă și calitativă a produselor și

să reclame eventualele neconformități privind marfa

livrată, dar nu a întreprins nicio măsură în acest sens, iar din

procesul verbal de discuții încheiat la 6 aprilie 2005 rezultă

că reclamanta și-a asumat responsabilitatea pentru nepotrivirea

ușilor interioare livrate, ca urmare a nerespectării dimensiunilor

stabilite inițial.

Sentința pronunțată de

tribunal ca primă instanță și încheierea de îndreptare

eroare materială au fost apelate de reclamantă.

Reclamanta a susținut prin motivele de apel

că sentința este netemeinică și nelegală deoarece penalitățile

solicitate nu sunt datorate în condițiile în care pârâta nu și-a

respectat obligația de livrare la termenele stipulate, livrările au

fost parțiale și incomplete, iar obligația de a monta bunurile într-un

anumit termen a fost încălcată.

Cu privire la încheierea de îndreptare eroare

materială din 27 martie 2008 reclamanta a arătat că au fost

încălcate dispozițiile art. 281 C. proc. civ. deoarece nu este vorba

de o eroare de calcul a sumei acordate cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 27 din data de 9 aprilie

2009 Curtea de apel Bacău, secția comercială de contencios

administrativ și fiscal, a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanta

împotriva sentinței fondului și a încheierii de îndreptare eroare

materială din data de 27 martie 2008.

Verificând stabilirea situației de fapt

în raport și de probele testimoniale administrate în această

fază devolutivă, instanța de apel constată ca

susținerea reclamantei în sensul că nu au fost respectate termenele

de livrare de către pârâta nu se confirmă în condițiile în care,

potrivit contractului, reclamanta trebuia să asigure spațiile

aferente montării produselor livrate, obligație care nu a fost

respectată.

În ce privește neconcordanța

produselor livrate Curtea constată că aceasta s-a datorat reclamantei

care nu a respectat proiectul inițial, în funcție de care s-au

stabilit dimensiunile produselor ce urmau a fi livrate.

În raport de situația de fapt

reținută și de dispozițiile art. 1082 C. civ. Curtea

constată că întârzierea în executarea obligațiilor de livrare a

mărfurilor a fost determinată de fapta cumpărătoarei,

reclamanta din cauză, care nu și-a îndeplinit obligația de a asigura

condiții corespunzătoare pentru montajul produselor.

Și cu privire la plata ultimei

tranșe din prețul datorat, Curtea confirmă soluția fondului,

față de recunoașterea reclamantei că nu a achitat

această tranșă.

Referitor la criticile aduse încheierii de îndreptare

eroare materială prin care a fost precizată obligația de

plată a cheltuielilor de judecată, constând în timbru și

onorariu de avocat, curtea apreciază că aceste aspecte se încadrează

în noțiunea de eroare materială prevăzută de art. 281 C. proc.

civ., dispoziții care își găsesc pe deplin incidența în

cauză.

Împotriva acestei decizii reclamanta a

declarat recurs la data de 30 aprilie 2009, în termen legal solicitând

modificarea în tot a hotărârii în sensul admiterii apelului promovat

împotriva sentinței nr. 1329/2007 a Tribunalului Bacău și pe

fond admiterea acțiunii principale astfel cum a fost formulată

și respingerea cererii reconvenționale a pârâtei.

Recurenta și-a întemeiat recursul pe

motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.

proc. civ. în dezvoltarea cărora a susținut următoarele:

- hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se sprijină, în condițiile în care instanța de

apel nu se pronunță asupra tuturor probelor administrate în

această fază, respectiv asupra declarației martorului M.H.

audiat la cererea societății reclamante;

- hotărârea instanței de apel este

rezultatul aplicării greșite a dispozițiilor art. 294 alin. (1) C.

proc. civ. cu privire la susținerile vizând calitatea mărfurilor

livrate, susțineri apreciate de instanță ca fiind o apărare

nouă invocată pentru prima dată în apel, deși atât în

cuprinsul acțiunii introductive cât și în notele scrise depuse la

fond aceste aspecte sunt invocate de societatea reclamantă;

- instanța de apel încalcă

dispozițiile art. 1176 C. civ., atunci când ia în considerare înscrisul

intitulat proces verbal de discuții din data de 6 aprilie 2005, care nu

este semnat sau însușit în alt mod de reclamantă;

- instanța de apel a interpretat

greșit clauzele contractului de vânzare-cumpărare, în sensul unei

interdependențe între obligația prevăzută la art. 6.1 din

contract de a asigura spațiile aferente montării produselor cu

obligația prevăzută la art. 3 din contract în sarcina pârâtei de

a livra produsele contractate într-un anumit termen;

- instanța de apel a interpretat

greșit și dispozițiile art. 4.2 din contract potrivit

cărora cumpărătorul, în termen de 5 zile de la data montării,

va reclamanta eventualele neconformități cu marfa livrată,

clauza care nu impunea concluzia reținută de instanță, în

sensul că pentru fiecare etapă de montaj, reclamanta avea

posibilitatea să încheie un proces verbal și să reclame punctual

eventualele deficiențe;

- obligarea reclamantei la plata diferenței

de preț neachitate de 150.000 euro este rezultatul aplicării

greșite a dispozițiilor art. 2 și art. 5 din contract, în sensul

că prețul a fost stabilit atât pentru produse cât și pentru

montaj, fără a fi defalcat pe cele două categorii de

prestații și apreciind greșit că în situațiile în care

s-au livrat produse în proporție de 95% se impune și plata

diferenței de preț.

Intimata pârâtă prin întâmpinarea

depusă la data de 6 noiembrie 2009 a invocat în principal excepția

nulității recursului susținând că, argumentele recurentei

subsumate criticilor formulate nu relevă nici un motiv de nelegalitate. În

subsidiar intimata a solicitat respingerea ca nefondat a recursului

arătând, în esență că hotărârea primei instanțe

menținută de instanța de apel este legală și

temeinică în raport de materialul probator administrat care relevă

neîndeplinirea de către reclamantă a obligației de a asigura

spațiile necesare montării produselor și faptul că

produsele la data de 10 octombrie 2005 erau livrate în proporție de 95%.

Excepția nulității recursului

reglementată de dispozițiile art. 3021 C. proc. civ. nu

subzistă.

Condițiile de formă pe care textul

de lege le impune cu privire la conținutul cererii de recurs, respectiv indicarea

motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și

dezvoltarea acestora au fost respectate de către recurentă în

exercitarea căii de atac așa cum rezultă incontestabil din

conținutul cererii de recurs structurate pe trei motive de nelegalitate

prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

și argumentate în fapt și în drept pe aspecte care, în opinia

recurentei, dovedesc nelegalitățile invocate.

Cu alte cuvinte, din punctul de vedere al

dispozițiilor art. 3021 C. proc. civ. recurenta și-a încadrat și

dezvoltat criticile formulate în motivele prevăzute expres și

limitativ de art. 304 C. proc. civ., respectând cerințele de formă

impuse de textul de lege.

În ce privește însă, măsura în

care criticile formulate, astfel cum au fost argumentate relevă aspectele

de nelegalitate invocate de natură să impună modificarea

hotărârii atacate, susținerile recurentei apar ca vădit

nefondate pentru considerentele ce urmează:

Cu privire la motivul prevăzut de art. 304

pct. 7 C. proc. civ. susținerea recurentei în sensul că

hotărârea este nemotivată în măsura în care instanța nu a

examinat toate probele administrate și nu s-a pronunțat asupra

declarației unuia dintre martorii audiați la cererea sa în apel, este

nefondată.

Instanța de apel verificând stabilirea

situației de fapt statuată de către prima instanță, reține

în considerentele hotărârii, în cadrul unei analize exhaustive a tuturor

probelor administrate, în fond și apel, modul în care părțile

și-au îndeplinit obligațiile asumate prin contract, răspunzând

punctul tuturor susținerilor reclamantei.

Instanța de apel analizează

declarațiile martorilor audiați în măsura în care le-a

considerat relevante pentru chestiunea examinată, care viza modul în care

reclamanta a respectat proiectul de execuție prin care s-au stabilit

dimensiunile produselor livrate.

Recurenta deși afirmă că

declarația martorei sale M.H. nu a fost analizată, nu

demonstrează care era relevanța acestei declarații în contextul

probelor administrate, demonstrație care se impunea cu atât mai mult cu

cât martora îndeplinea în cadrul societății reclamante funcția

de traducător de limbă germană însărcinat cu traducerea corespondenței

dintre părți, și nu de personal de execuție sau decizie.

Cu privire la motivul prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc.

civ. referitoare la judecata apelului, prevăd expres că în

această cale de atac nu se poate schimba cauza, obiectul cererii de

chemare în judecată și nu se pot face alte cereri noi.

În acest context legal instanța de apel

a calificat în mod corect, ca o apărare nouă susținerea

reclamantei referitoare la neconcordanțele calificative ale produselor

livrate, aspect care nu apare menționat ca atare în acțiunea

introductivă.

Curtea observă sub acest aspect că această

apărare nu se regăsește in terminis nici în motivele scrise de

apel, în care reclamanta susține că livrările au fost incomplete

“

din punct de vedere al necesităților de montaj” și nu sub

aspect calitativ, așa cum a susținut ulterior cu ocazia concluziilor

pe fondul apelului.

Dispozițiile art. 1176 C. civ. a

căror încălcare este invocată cu privire la efectele probatorii

conferite înscrisului intitulat „Proces verbal de discuții încheiat la

Adjud la 6 aprilie 2005” nu își găsesc incidența în cauză

deoarece înscrisul nu reprezintă un înscris sub semnătură

privată, în sensul art. 1176 C. civ., ci un început de dovadă

scrisă care coroborat cu celelalte probe administrate conferă

credibilitate faptelor consemnate în cuprinsul său.

Din conținutul înscrisului care cuprinde

detalii tehnice referitoare la montajul ușilor, rezultă că la

discuții au participat și reprezentanții reclamantei

alături de cei ai pârâtei, iar reclamanta nu contestă faptul că

a participat la discuții, ci numai lipsa semnăturii, fără

să demonstreze că cele menționate cu ocazia constatărilor

la fața locului nu corespund realității.

Or, în raport de reglementările cuprinse

în codul comercial (art. 46 – art. 57) în litigiile comerciale mijloacele de

probă și probațiunea se caracterizează printr-o serie de

trăsături specifice care conturează libertatea probei ca un

corolar al libertății contractuale, iar limitările impuse de

lege pe unele aspecte nu își găsesc incidența în chestiunea

determinată.

Așa fiind, constatările consemnate în

înscrisul intitulat proces verbal de discuții, coroborate cu celelalte

mijloace de probă administrate, respectiv corespondența

ulterioară dintre părți confirmă întrutotul cele stabilite

la 6 aprilie 2005 cu privire la obligațiile reclamantei de a respecta

proiectul de execuție în edificarea golurilor din zidărie care

să permită montarea de către pârâta a ușilor livrate,

hotărârea atacată nefiind succeptibilă de critică pe

aspectul nerespectării regulilor probațiunii obligațiilor

comerciale.

Cu privire la motivul întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. deși recurenta

susține că instanța de apel a interpretat greșit clauzele

prevăzute la art. 3.5, art. 6.1 și art. 4.2 din contract, argumentele

sale se referă exclusiv la situația de fapt reținută de

instanță în baza probatoriului administrat.

Altfel spus clauzele a căror denaturare

este invocată au un conținut clar și explicit statuând modul în

care părțile au convenit asupra livrării produselor la sediul

cumpărătorului începând cu 1 aprilie 2005 și finalizarea

montării, modalitățile de plată a prețului și

obligațiile părților cu privire la plata prețului, livrarea

și montarea bunurilor precum și dreptul cumpărătorului de a

reclama în termen de cinci zile de la data montării eventualele neconformități

privind marfa livrată.

Or, în cauză instanța de apel

pornind de la cele convenite de părți, respectiv de la conținutul

clauzelor astfel cum a fost redat în mod clar și explicit a statuat în

raport de probele administrate asupra modului în care obligațiile asumate

au fost respectate, fără ca raționamentul său să

releve o încălcare a voinței părților.

Susținerea recurentei că între

obligațiile reciproce asumate de părți nu există o

interdependență, este lipsită de temei în condițiile în

care în raport de obiectul contractului – vânzarea de uși interioare

și pervaze cu asigurarea montării de către vânzător –

îndeplinirea obligației vânzătorului era condiționată de

asigurarea spațiilor aferente montării, obligație ce

incumbă cumpărătorului potrivit clauzei de la art. 6 din

contract.

Și critica recurentei referitoare la obligarea

sa la plata diferenței de preț neachitat este neîntemeiată,

modalitățile de plată a prețului fiind stabilite de

părți în art. 5 din contract iar potrivit art. 969 C. civ. convenția

astfel asumată este lege pentru părți, dar și pentru

instanță.

Cum recurenta nu a dovedit nerespectarea de

către intimata a obligațiilor asumate, cu privire la livrarea,

transportul și montarea produselor, este datoare la rândul său

să achite în integralitate prețul convenit prin contract.

Pentru considerentele mai sus

înfățișate Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. va respinge ca nefundat prezentul recurs constatând că motivele de

nelegalitate invocate nu se confirmă.

Cererea intimatei de acordare a cheltuielilor

de judecată ocazionate de această fază procesuală,

respectiv plata onorariului de avocat, va fi respinsă ca nefondată,

Curtea constatând că intimata nu a depus la dosar documente justificative,

concludente care să ateste cheltuielile de avocat solicitate respectiv chitanța

de plată a onorariului de avocat sau ordin de plată emis în acest

sens, cu referire la asistența juridică în faza acestui recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC

S.U. SRL Bacău împotriva deciziei nr. 27 din 9 aprilie 2009 a Curții

de Apel Bacău, secția comercială de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Respinge cererea de cheltuieli de

judecată formulată de intimata-pârâtă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 19 martie 2010.