ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 146/2009

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I. Prin sentința comercială nr. 5033 pronunțată la data de 12 decembrie

2005 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis în parte acțiunea

formulată de reclamantul M.E. în contradictoriu cu pârâta SC T.C. SRL în sensul

că a dispus rezoluțiunea contractului din 3 mai 2003 astfel cum a fost

modificat prin actul adițional și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei

de 17.175 Dolari S.U.A. reprezentând daune-interese compensatorii și la 2.130 Dolari

S.U.A., daune interese moratorii, plata urmând să se facă în lei la cursul de

schimb de la data plății.

Cererea reconvențională formulată de pârâtă,

având ca obiect rezoluțiunea contractului nr. 61/2003 din culpa exclusivă a

reclamantului și obligarea acestei părți la plata sumei de 1.000 dolari S.U.A.

reprezentând contravaloarea ușilor interioare confecționate, a fost respinsă ca

neîntemeiată.

Totodată, tribunalul a respins ca

neîntemeiate și pretențiile reclamantului privind obligarea pârâtei la plata de

daune morale în sumă de 3.000 dolari S.U.A. și la plata sumei de 1.000 dolari S.U.A.

reprezentând contravaloarea instalațiilor electrice și sanitare.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a

reținut din analiza probelor administrate următoarea situație de fapt și de

drept.

Prin contractul încheiat între părți la data

de 3 mai 2003, pârâta în calitate de furnizor s-a obligat să livreze

reclamantului beneficiar o casă din lemn masiv construită după proiect și să

execute conform anexei la contract o serie de lucrări de tâmplărie, dulgherie

și zidărie, contract care a fost modificat prin actul adițional încheiat la 16

martie 2004 referitor la calendarul de plată a lucrărilor și executarea de

lucrări neterminate inițial. Părțile au stabilit termenul de predare la data de

20 aprilie 2004 și o clauză penală de 10% din valoarea casei în situația

nerespectării termenelor de execuție de către furnizor.

Omologând raportul de expertiză tehnică

imobiliară efectuat în procedura de asigurare de dovezi reglementată de art. 235

C. proc. civ., probă a cărei administrare a fost constatată prin Încheierea pronunțată

la 21 decembrie 2004 de Judecătoria Buftea, instanța fondului, a reținut că

pârâta a efectuat în mod necorespunzător lucrări în valoare de 3.694 dolari S.U.A.

și a lăsat neexecutate lucrări în valoare de 13.481 dolari S.U.A., sumă la care

a fost obligată pârâta în temeiul art. 1084 C. civ. Reținând incidența

dispozițiilor art. 1066 C. civ. pârâta a fost obligată și la penalități de

întârziere conform clauzei penale înserată în contract.

Cu privire la cererea reconvențională

formulată de societatea pârâtă, tribunalul a apreciat că nu au fost dovedite

susținerile pârâtei cu privire la culpa exclusivă a reclamantei în îndeplinirea

obligațiilor asumate, iar pretenția de 1.000 dolari S.U.A. reprezentând

contravaloarea ușilor interioare confecționate din material lemnos de către

furnizor nu se găsește inserată în clauzele contractului și ale actului

adițional cu acest conținut.

II. Apelul declarat de pârâtă împotriva

acestei sentințe a fost admis de Curtea de Apel București, secția a VI-a

comercială prin Decizia comercială nr. 73 din 11 februarie 2008 în sensul

diminuării daunelor interese compensatorii stabilite în sarcina pârâtei la suma

de 6.795 dolari S.U.A., celelalte dispoziții ale sentinței fondului fiind

menținute.

Instanța de control judiciar a încuviințat în

cadrul cererii de probatorii formulate de apelanta în această fază procesuală

efectuarea unei noi expertize tehnice în construcții, stabilind obiectivele

expertizei în ședința publică din 13 octombrie 2006, în raport de propunerile

și obligațiile părților.

Examinând motivele de apel și având în vedere

și concluziile noii expertize tehnice dispuse instanța a constatat că valoarea

lucrurilor efectiv executate de constructor este de 18.205 dolari S.U.A.,

stadiul execuției lucrărilor la momentul întreruperii acestuia fiind de 77,5 %,

în raport de prețul convenit prin contract și actul adițional, a reținut că

lucrările neexecutate de către pârâta apelantă sunt în valoare de 6.795 dolari S.U.A.

Sub acest aspect instanța a apreciat

întemeiată critica apelantei cu consecința schimbării în parte a sentinței

fondului și obligării pârâtei la plata sumei de 6.795 dolari S.U.A. daune

interese compensatorii.

Celelalte critici ale pârâtei apelante

referitoare la soluționarea cererii reconvenționale și la aplicarea clauzei

penale au fost apreciate ca neîntemeiate de instanța de apel.

III. Împotriva acestei decizii atât

reclamantul M.E. cât și pârâta SC T.C. SRL, au declarat recurs în termen legal.

a) Recurentul reclamant a solicitat prin

cererea de recurs menținerea hotărârii pronunțate în prima instanță,

considerând că soluția dată de instanța de apel este ilegală întrucât a înlăturat

fără motivare raportul de expertiză realizat în procedura de asigurare de

dovezi.

Recurentul a susținut totodată că omologarea

de către tribunal a raportului de expertiză efectuat în condițiile art. 235 C.

proc. civ. are putere de lucru judecat sub aspectul stadiului la care se găsea

construcția la data realizării constatării.

Potrivit recurentului instanța de apel a dat

prioritate unui raport de expertiză deficitar deoarece construcția era

edificată iar lucrurile efectuate defectuos erau corectate la data întocmirii

raportului de expertiză dispus de instanța de apel.

În acest sens recurenta mai arată că expertul

numit de instanța de apel și-a încălcat cu rea credință limitele atribuțiilor

sale, iar concluziile exprimate în raport nu au nici o legătură cu atribuțiile

propuse.

În drept recurentul și-a întemeiat criticile

pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

b) Recurentul pârât a solicitat, prin cererea

de recurs modificarea hotărârii atacate în sensul înlăturării plății

penalităților de 10% și totodată obligarea reclamantului la plata sumei de 1.000

dolari S.U.A. cu titlu de daune.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta

pârâtă a susținut sub un prim aspect că instanța de apel a statuat în mod

greșit asupra culpei sale în rezoluțiunea contractului, omițând să analizeze o

serie de aspecte în raport de care întârzierea lucrărilor și încetarea

activității sunt imputabile exclusiv beneficiarului.

Sub un al doilea aspect recurenta a arătat că

instanța de apel a soluționat greșit cererea reconvențională deoarece cele 13

uși interioare au fost comandate de către reclamant și ulterior au fost refuzate

fără nici o justificare serioasă.

În drept recurenta și-a întemeiat criticile

pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

IV. Asupra recursurilor:

Pertinența probei cu expertiza tehnică în

construcții dispusă a fost motivată de instanța de apel la data încuviințării

probei sub aspectul admisibilității, legalității și utilității probei aspecte

reluate și în considerentele deciziei pronunțate.

Dispozițiile art. 235 C. proc. civ. care

reglementează procedura contencioasă în cadrul căreia oricine are un interes

poate solicita să se constate de urgență probele de care înțelege să se

folosească în viitor, dacă există pericol să dispară sau să fie greu de administrat

nu impun concluzia susținută de recurent în sensul că împotriva expertizei

administrate în această procedură de urgență nu se poate administra o nouă

expertiză cu ocazia judecării litigiului principal, cu atât mai mult cu cât

constatările obținute în cadrul procedurii de asigurare de dovezi nu pot viza

chestiuni care prejudecă fondul drepturilor părților fiind supuse unor limitări

impuse de specificul urgentei proceduri.

În alți termeni proba cu expertiză obținută

în procedura asigurării de dovezi este apreciată sub aspectul valorii sale

probatorii de instanța care judecă acțiunea pe fond, care, dacă se consideră

nelămurită, sau dacă găsește întemeiate obiecțiile părților poate încuviința o

nouă expertiză, în condițiile art. 212 C. proc. civ.

Afirmația recurentului în sensul că

omologarea raportului de expertiză de către instanța fondului are autoritate de

lucru judecat și nu mai poate fi contestată în apel, este o proiecție

subiectivă asupra dispozițiilor care reglementează judecata în primă instanță

și judecată în apel, neavând nici un fundament legal.

Potrivit art. 295 alin. (2) C. proc. civ.

instanța de apel va putea încuviința refacerea sau completarea probelor

administrate la prima instanță precum și administrarea de probe noi propuse în

condițiile art. 292 C. proc. civ. dacă le consideră necesare soluționării

cauzei.

Or, sub acest aspect, Curtea constată că

instanța de apel, încuviințând motivat proba cu o nouă expertiză tehnică, probă

solicitată prin cererea de apel, a procedat în mod legal, verificând, din perspectiva

caracterului devolutiv al acestei căi de atac, stabilirea corectă a situației

de fapt, verificare care impunea încuviințarea probei.

Celelalte critici formulate de recurent cu

privire la conținutul raportului de expertiză efectuat în apel nu vizează nici un

aspect de nelegalitate cu referire la dispozițiile legale (art. 201 și urm.)

care reglementează administrare probă, pentru a putea fi cenzurate pe calea recursului.

pârâtă, Curtea constată că susținerile acesteia vizează aspecte de

netemeinicie, de apreciere a probatoriilor administrate, care nu se încadrează

în motivele de nelegalitate invocate respectiv art. 304 pct. 7 și pct. 9 C.

proc. civ.

Stabilirea culpei în rezoluțiunea

contractului încheiat de părți este o chestiune de fapt, care aparține suveran

instanței fondului sau apelului, față de caracterul devolutiv al căii de atac.

Hotărârea primei instanțe, menținută de

instanța de apel, pe aspectele criticate de recurentă, este confirmată de

probele administrate, astfel că nu se poate reține că netemeinicia hotărârilor

se convertește într-o veritabilă nelegalitate așa cum numai afirmă recurenta,

fără să argumenteze clar și concret susținerea sa.

Altfel spus, reaprecierea probatoriilor

administrate cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt nu se

încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. care vizează

nemotivarea hotărârii și nici în ipoteza lipsei de temi legal sau aplicării

greșite a legii reglementate de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Pentru rațiunile mai sus înfățișate Înalta

Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ambele recursuri

ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, recursurile declarate de

reclamantul M.E. și pârâta SC T.C. SRL Ciumani împotriva deciziei comerciale nr.

73 din 11 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca

nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23

ianuarie 2009.