ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 146/2009

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin sentința comercială nr. 5033 pronunțată la data de 12 decembrie 2005 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul M.E. în contradictoriu cu pârâta SC T.C. SRL în sensul că a dispus rezoluțiunea contractului din 3 mai 2003 astfel cum a fost modificat prin actul adițional și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 17.175 Dolari S.U.A. reprezentând daune-interese compensatorii și la 2.130 Dolari S.U.A., daune interese moratorii, plata urmând să se facă în lei la cursul de schimb de la data plății. Cererea reconvențională formulată de pârâtă, având ca obiect rezoluțiunea contractului nr. 61/2003 din culpa exclusivă a reclamantului și obligarea acestei părți la plata sumei de 1.000 dolari S.U.A.

reprezentând contravaloarea ușilor interioare confecționate, a fost respinsă ca neîntemeiată. Totodată, tribunalul a respins ca neîntemeiate și pretențiile reclamantului privind obligarea pârâtei la plata de daune morale în sumă de 3.000 dolari S.U.A. și la plata sumei de 1.000 dolari S.U.A. reprezentând contravaloarea instalațiilor electrice și sanitare. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut din analiza probelor administrate următoarea situație de fapt și de drept. Prin contractul încheiat între părți la data de 3 mai 2003, pârâta în calitate de furnizor s-a obligat să livreze reclamantului beneficiar o casă din lemn masiv construită după proiect și să execute conform anexei la contract o serie de lucrări de tâmplărie, dulgherie și zidărie, contract care a fost modificat prin actul adițional încheiat la 16 martie 2004 referitor la calendarul de plată a lucrărilor și executarea de lucrări neterminate inițial.

Părțile au stabilit termenul de predare la data de 20 aprilie 2004 și o clauză penală de 10% din valoarea casei în situația nerespectării termenelor de execuție de către furnizor. Omologând raportul de expertiză tehnică imobiliară efectuat în procedura de asigurare de dovezi reglementată de art. 235 C. proc. civ., probă a cărei administrare a fost constatată prin Încheierea pronunțată la 21 decembrie 2004 de Judecătoria Buftea, instanța fondului, a reținut că pârâta a efectuat în mod necorespunzător lucrări în valoare de 3.694 dolari S.U.A. și a lăsat neexecutate lucrări în valoare de 13.481 dolari S.U.A., sumă la care a fost obligată pârâta în temeiul art. 1084 C. civ. Reținând incidența dispozițiilor art. 1066 C. civ.

pârâta a fost obligată și la penalități de întârziere conform clauzei penale înserată în contract. Cu privire la cererea reconvențională formulată de societatea pârâtă, tribunalul a apreciat că nu au fost dovedite susținerile pârâtei cu privire la culpa exclusivă a reclamantei în îndeplinirea obligațiilor asumate, iar pretenția de 1.000 dolari S.U.A. reprezentând contravaloarea ușilor interioare confecționate din material lemnos de către furnizor nu se găsește inserată în clauzele contractului și ale actului adițional cu acest conținut. II. Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentințe a fost admis de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială prin Decizia comercială nr. 73 din 11 februarie 2008 în sensul diminuării daunelor interese compensatorii stabilite în sarcina pârâtei la suma de 6.795 dolari S.U.A., celelalte dispoziții ale sentinței fondului fiind menținute.

Instanța de control judiciar a încuviințat în cadrul cererii de probatorii formulate de apelanta în această fază procesuală efectuarea unei noi expertize tehnice în construcții, stabilind obiectivele expertizei în ședința publică din 13 octombrie 2006, în raport de propunerile și obligațiile părților. Examinând motivele de apel și având în vedere și concluziile noii expertize tehnice dispuse instanța a constatat că valoarea lucrurilor efectiv executate de constructor este de 18.205 dolari S.U.A., stadiul execuției lucrărilor la momentul întreruperii acestuia fiind de 77,5 %, în raport de prețul convenit prin contract și actul adițional, a reținut că lucrările neexecutate de către pârâta apelantă sunt în valoare de 6.795 dolari S.U.A.

Sub acest aspect instanța a apreciat întemeiată critica apelantei cu consecința schimbării în parte a sentinței fondului și obligării pârâtei la plata sumei de 6.795 dolari S.U.A. daune interese compensatorii. Celelalte critici ale pârâtei apelante referitoare la soluționarea cererii reconvenționale și la aplicarea clauzei penale au fost apreciate ca neîntemeiate de instanța de apel. III. Împotriva acestei decizii atât reclamantul M.E. cât și pârâta SC T.C. SRL, au declarat recurs în termen legal. a) Recurentul reclamant a solicitat prin cererea de recurs menținerea hotărârii pronunțate în prima instanță, considerând că soluția dată de instanța de apel este ilegală întrucât a înlăturat fără motivare raportul de expertiză realizat în procedura de asigurare de dovezi.

Recurentul a susținut totodată că omologarea de către tribunal a raportului de expertiză efectuat în condițiile art. 235 C. proc. civ. are putere de lucru judecat sub aspectul stadiului la care se găsea construcția la data realizării constatării. Potrivit recurentului instanța de apel a dat prioritate unui raport de expertiză deficitar deoarece construcția era edificată iar lucrurile efectuate defectuos erau corectate la data întocmirii raportului de expertiză dispus de instanța de apel. În acest sens recurenta mai arată că expertul numit de instanța de apel și-a încălcat cu rea credință limitele atribuțiilor sale, iar concluziile exprimate în raport nu au nici o legătură cu atribuțiile propuse.

În drept recurentul și-a întemeiat criticile pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. b) Recurentul pârât a solicitat, prin cererea de recurs modificarea hotărârii atacate în sensul înlăturării plății penalităților de 10% și totodată obligarea reclamantului la plata sumei de 1.000 dolari S.U.A. cu titlu de daune. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta pârâtă a susținut sub un prim aspect că instanța de apel a statuat în mod greșit asupra culpei sale în rezoluțiunea contractului, omițând să analizeze o serie de aspecte în raport de care întârzierea lucrărilor și încetarea activității sunt imputabile exclusiv beneficiarului. Sub un al doilea aspect recurenta a arătat că instanța de apel a soluționat greșit cererea reconvențională deoarece cele 13 uși interioare au fost comandate de către reclamant și ulterior au fost refuzate fără nici o justificare serioasă.

În drept recurenta și-a întemeiat criticile pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. IV. Asupra recursurilor: 1. Recursul recurentului reclamant este nefondat. Pertinența probei cu expertiza tehnică în construcții dispusă a fost motivată de instanța de apel la data încuviințării probei sub aspectul admisibilității, legalității și utilității probei aspecte reluate și în considerentele deciziei pronunțate. Dispozițiile art. 235 C. proc. civ.

care reglementează procedura contencioasă în cadrul căreia oricine are un interes poate solicita să se constate de urgență probele de care înțelege să se folosească în viitor, dacă există pericol să dispară sau să fie greu de administrat nu impun concluzia susținută de recurent în sensul că împotriva expertizei administrate în această procedură de urgență nu se poate administra o nouă expertiză cu ocazia judecării litigiului principal, cu atât mai mult cu cât constatările obținute în cadrul procedurii de asigurare de dovezi nu pot viza chestiuni care prejudecă fondul drepturilor părților fiind supuse unor limitări impuse de specificul urgentei proceduri.

În alți termeni proba cu expertiză obținută în procedura asigurării de dovezi este apreciată sub aspectul valorii sale probatorii de instanța care judecă acțiunea pe fond, care, dacă se consideră nelămurită, sau dacă găsește întemeiate obiecțiile părților poate încuviința o nouă expertiză, în condițiile art. 212 C. proc. civ. Afirmația recurentului în sensul că omologarea raportului de expertiză de către instanța fondului are autoritate de lucru judecat și nu mai poate fi contestată în apel, este o proiecție subiectivă asupra dispozițiilor care reglementează judecata în primă instanță și judecată în apel, neavând nici un fundament legal. Potrivit art. 295 alin. (2) C. proc. civ. instanța de apel va putea încuviința refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță precum și administrarea de probe noi propuse în condițiile art. 292 C. proc.

civ. dacă le consideră necesare soluționării cauzei. Or, sub acest aspect, Curtea constată că instanța de apel, încuviințând motivat proba cu o nouă expertiză tehnică, probă solicitată prin cererea de apel, a procedat în mod legal, verificând, din perspectiva caracterului devolutiv al acestei căi de atac, stabilirea corectă a situației de fapt, verificare care impunea încuviințarea probei. Celelalte critici formulate de recurent cu privire la conținutul raportului de expertiză efectuat în apel nu vizează nici un aspect de nelegalitate cu referire la dispozițiile legale (art. 201 și urm.) care reglementează administrare probă, pentru a putea fi cenzurate pe calea recursului. 2. Cu privire la recursul declarat de recurenta pârâtă, Curtea constată că susținerile acesteia vizează aspecte de netemeinicie, de apreciere a probatoriilor administrate, care nu se încadrează în motivele de nelegalitate invocate respectiv art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc.

civ. Stabilirea culpei în rezoluțiunea contractului încheiat de părți este o chestiune de fapt, care aparține suveran instanței fondului sau apelului, față de caracterul devolutiv al căii de atac. Hotărârea primei instanțe, menținută de instanța de apel, pe aspectele criticate de recurentă, este confirmată de probele administrate, astfel că nu se poate reține că netemeinicia hotărârilor se convertește într-o veritabilă nelegalitate așa cum numai afirmă recurenta, fără să argumenteze clar și concret susținerea sa. Altfel spus, reaprecierea probatoriilor administrate cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt nu se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. care vizează nemotivarea hotărârii și nici în ipoteza lipsei de temi legal sau aplicării greșite a legii reglementate de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Pentru rațiunile mai sus înfățișate Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ambele recursuri ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, recursurile declarate de reclamantul M.E. și pârâta SC T.C. SRL Ciumani împotriva deciziei comerciale nr. 73 din 11 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2009.