ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2263/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea adresată Judecătoriei

Sectorului 3 București, la data de 4 iulie 2005, reclamanta SC S. SA a chemat

în judecată pe pârâta SC A.E.C.G.C. SRL, solicitând instanței, ca prin

hotărârea ce va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la refacerea, pe

cheltuiala sa, a lucrărilor de construcții - montaj care prezintă deficiențe,

estimate la valoarea de 153.804.700 lei și la plata sumei de 250 Euro pe lună,

începând cu data de 8 septembrie 2004, până la data predării lucrării

remediate, cu titlu de daune.

Judecătoria Sectorului 3 București, prin

sentința civilă nr. 7718, pronunțată la data de 27 septembrie 2005, a admis

excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Secției comerciale a Tribunalului București,

făcând aplicarea dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.

Prin sentința comercială nr. 1195,

pronunțată la data de 31 ianuarie 2007, Secția a VI-a comercială a Tribunalului

București a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta SC S. SA, în

contradictoriu cu pârâta SC A.E.C.G.C. SRL, pe care a obligat-o să refacă

lucrările executate la sediul reclamantei și să plătească acesteia suma de

1.000 Ron, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Spre a hotărî astfel, instanța de fond a

reținut că pârâtele au încheiat contractul de prestări servicii nr. 005, la

data de 23 februarie 2004, al cărui obiect îl constituie realizarea de către

pârâtă, în calitate de prestator, a unor lucrări de amenajări interioare pentru

reclamantă, în calitate de beneficiar, cu materialul acesteia și că pârâta nu a

respectat, întocmai, clauzele contractuale, încălcând, în executarea

lucrărilor, norme de ordin tehnic, detaliate în raportul de expertiză efectuat

în cauză, prin care s-au constatat o serie de deficiențe în realizarea

pardoselilor din hală și magazie.

Secția

a V-a comercială a Curții de Apel București, prin decizia nr. 426, pronunțată

la data de 26 octombrie 2009, a respins, ca neîntemeiată, excepția prescripției

dreptului la acțiune al reclamantei, invocată de apelanta-pârâtă și, ca

nefondat, apelul formulat de această parte împotriva sentinței tribunalului.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de apel a reținut, cu referire la excepția prescripției dreptului la

acțiune, că termenul de prescripție reglementat de art. 5 din Decretul nr. 167/1958,

începe să curgă de la data expirării termenului de garanție de 18 luni,

stipulat prin art.5.8 din contract, în raport de care acest termen, nu numai că

nu s-a împlinit, dar nici nu a început să curgă.

În

ce privește motivele de apel vizând fondul cauzei, instanța de control judiciar

a reținut, în principal, că interpretarea coroborată a probelor administrate de

către prima instanță nu conduce la schimbarea soluției pe care aceasta a

pronunțat-o, aceeași concluzie impunând-o și examinarea probelor administrate

în apel, și a considerat că raportul de expertiză efectuat în cauză a lămurit

situația de fapt prezentată de reclamantă în cererea de chemare în judecată,

stabilind că lucrarea efectuată de pârâtă, în temeiul contractului încheiat cu

reclamanta, prezintă deficiențe.

Împotriva menționatei decizii a formulat

recurs apelanta-pârâtă SC A.E.C.G.C. SRL, invocând în drept dispozițiile art. 304

pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ.

În

motivarea recursului s-a arătat, în esență, că hotărârea recurată este dată cu

încălcarea și greșita aplicare a legii în stabilirea termenului de prescripție

prevăzut de art. 5 din Decretul nr. 167/1958 și a momentului de la care acesta

începe să curgă, potrivit art. 11 alin. (1) din același decret, în raport cu

data la care reclamanta a comunicat pârâtei sesizarea privind pretinsele vicii

- aspecte ce se circumscriu motivului invocat, prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. - recurenta nedezvoltând motivele invocate, prevăzute de art. 304

pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ., spre a putea fi analizate și reiterând

criticile aduse raportului de expertiză efectuat în cauză, fără a preciza

relevanța acestora față de decizia atacată și de dispozițiile art. 299 alin. (1)

C. proc. civ., care statuează asupra obiectului recursului.

Intimata-reclamantă a solicitat, prin

întâmpinare, respingerea recursului și menținerea deciziei recurate, ca fiind

legală și temeinică.

Recursul este fondat.

Astfel,

având în vedere că lucrările executate de pârâtă în beneficiul reclamantei au

fost afectate de vicii ascunse fără viclenie, față de obiectul acțiunii în

răspundere pentru aceste vicii, se constată că termenul de prescripție al

dreptului material la acțiune al reclamantei este cel special de șase luni,

prevăzut de art. 5 din Decretul nr. 167/1958, care a început să curgă de la

data descoperirii lor, potrivit art. 11 alin. (1) din același act normativ.

Rezultă, așadar, că, față de data descoperirii

viciilor ascunse fără viclenie: 9 iulie 2004, când pârâta a fost notificată de

reclamantă cu adresa nr. 1421 - cum chiar aceasta arată în cererea de chemare

în judecată, înregistrată la data de 4 iulie 2005- menționata cerere a fost

introdusă cu depășirea precitatului termen de prescripție, care se împlinise la

data de 9 ianuarie 2005 - instanța de apel reținând, greșit, incidența

prevederilor art. 5.8 din contractul nr. 005 din 23 februarie 2004, încheiat

între părți, inaplicabile în stabilirea momentului de la care începe să curgă

prescripția, în speță.

Așa

fiind, se constată că prin respingerea excepției prescripției dreptului

material la acțiune al reclamantei, invocată de apelanta-pârâtă, instanța de

apel a încălcat precitatele dispoziții ale Decretului nr. 167/1958, inducând,

astfel, aplicarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte,

în temeiul art. 312 alin. (1), teza 1, alin. (2) și alin. (3) C. proc. civ., va

admite recursul, va modifica decizia atacată, în sensul că va admite apelul

formulat de pârâtă împotriva sentinței tribunalului, pe care o va schimba, în

tot, în sensul că va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune

al reclamantei, invocată de apelanta-pârâtă și va respinge acțiunea formulată

în cauză, ca fiind prescrisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de pârâta SC

A.E.C.G.C. SRL București împotriva deciziei comerciale nr. 426 din 26 octombrie

2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, pe care

o modifică, în tot, în sensul că admite apelul formulat de pârâtă împotriva

sentinței comerciale nr. 1195 din 31 ianuarie 2007, pronunțată de Tribunalul

București, secția a VI-a comercială.

Schimbă sentința

apelată.

Admite

excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei SC S. SA

București, formulată de pârâtă, și, în consecință, respinge, ca prescrisă,

cererea de obligare a pârâtei la refacerea lucrărilor de construcții-montaj

care prezintă deficiențe de calitate.

Înlătură obligarea pârâtei la plata

cheltuielilor de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi

16 iunie 2010.