ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1638/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1.Prin sentința comercială nr. 10885 din 3 octombrie 2007 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, ca primă instanță, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC S. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC R.B. SA și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 238.000 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor necesare readucerii spațiului din bloc, ce a făcut obiectul contractului de închiriere încheiat de părți, în starea inițială.

Tribunalul a reținut din analiza materialului probator administrat, în fapt și în drept următoarele: La data de 12 aprilie 2001 între reclamantă, în calitate de locator și pârâtă, locatar, s-a încheiat contractul de închiriere având ca obiect imobilul situat în București, contract care a fost modificat prin trei acte adiționale ulterioare, în baza cărora s-au derulat raporturile locative dintre părți până la data de 8 iulie 2005, când, s-a încheiat procesul verbal de predare a imobilului către locator, ocazie cu care părțile au stabilit ca readucerea imobilului în starea inițială, obligație instituită prin art. 7 lit. i) din contract în sarcina locatarului, să fie efectuată de proprietar în numele și se seama locatarului, ce va suporta costurile, potrivit devizelor finale, evaluarea tuturor lucrărilor urmând a fi efectuată de un expert autorizat independent.

Reține prima instanță totodată, că, după întocmirea expertizei extrajudiciare, între părți s-au purtat discuții în legătură cu suma pretinsă de reclamantă pentru readucerea imobilului în starea inițială, pârâta oferind suma de 200.000 lei plus TVA pentru acoperirea valorii lucrărilor ce cădeau în sarcina sa, conduită care, în opinia primei instanțe, constituie o veritabilă recunoaștere a pârâtei cu privire la cuantumul sumei datorate, reclamanta fiind de acord cu stingerea obligației contractuale asumate de pârâte prin plata sumei de 200.000 lei plus TVA. 2. Sentința pronunțată de Tribunal a fost apelată de către pârâtă la data de 5 octombrie 2007, motivele de apel formulate vizând nelegalitatea și netemeinicia hotărârii adoptate de prima instanță sub aspectul interpretării eronate a raporturilor juridice dintre părți și a condițiilor răspunderii civile contractuale prin aprecierea greșită a probelor administrate în cauză.

Instanța de apel, a încuviințat cererea pârâtei de efectuare a unei expertize tehnice care să stabilească contravaloarea lucrărilor de readucere a spațiului în litigiu, la starea inițială, expertiză întocmită de expertul judiciar M.E., în baza înscrisurilor prezentate de părți și a constatărilor din raportul de expertiză extrajudiciară, în condițiile în care accesul în spațiu, ocupat în prezent de două instituții publice, nu a fost posibil. Prin decizia comercială nr. 432 din 28 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins ca nefondat apelul formulat de pârâtă, confirmând ca legală și temeinică sentința fondului.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a constatat că procesele verbale încheiate de părți la data de 8 iulie 2005, 24 august 2005 precum și înscrisul intitulat „Minută”, datat 17 noiembrie 2005, reprezintă convenții, în sensul art. 969 C. civ., prin care părțile s-au înțeles asupra cuantumului obligației de plată a lucrărilor de readucere a imobilului în starea inițială, pârâta asumându-și obligația de a plăti suma de 200.000 lei, obligație ce se impune a fi respectată în temeiul dispozițiilor art. 969 C. civ. Susținerea pârâtei în sensul că oferta de a plăti suma de 200.000 lei a fost revocată expres la data de 20 martie 2006, cu ocazia încheierii procesului verbal de conciliere, a fost înlăturată de instanță, cu motivarea că, ipoteza reglementată de art. 37 C. com.

pe care pârâta se întemeiază, nu este îndeplinită în cauză, oferta pârâtei, constituie o recunoaștere a obligației de plată izvorâte dintr-o clauză, contractuală, părțile nefiind în situația încheierii unui nou contract, ci a finalizării sale, prin stabilirea întinderii unei obligații deja convenite. Și critica pârâtei cu privire la necesitatea prezentării devizelor finale, în baza cărora să efectueze plata, a fost apreciată de instanță ca nefondată, în condițiile în care reclamanta a fost de acord cu plata unei sume mai mici decât cea stabilită prin raportul de expertiză extrajudiciară, fundamentat pe categorii de lucrări, însumând 470.600 lei.

4. Prin cererea înregistrată la data de 21 decembrie 2009, pârâta a declarat recurs, în termen legal împotriva deciziei nr. 432 din 28 octombrie 2009 pronunțate de Curtea de Apel, solicitând casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel în vederea administrării de probe noi pentru stabilirea situației de fapt. Recurenta și-a întemeiat criticile pe motivele de nelegalitate circumstanțiate de dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ., în dezvoltarea cărora a susținut următoarele: - Instanța de apel nu a analizat îndeplinirea condițiilor care să permită atragerea răspunderii civile contractuale a locatarului, deoarece obligația de plată a costurilor readucerii spațiului în starea inițială, se putea naște numai după dovedirea și determinarea exactă a modificărilor, prin compararea proceselor verbale de predare primire și stabilirea costurilor efective suportate de proprietar pentru readucerea spațiului în starea inițială, prin prezentarea dovezilor finale, context în care decizia este fundamentată pe motive contradictorii și străine de natura pricinii; - Instanța de apel a interpretat greșit procesul verbal din 24 august 2005 și minuta din 17 noiembrie 2005, asimilându-le unei convenții asupra plății sumei de 200.000 lei, deși nu se realizase acordul de voință al părților, pentru a ajunge la concluzia încheierii unei convenții, în condițiile în care oferta propusă avea ca scop soluționarea pe cale amiabilă a litigiului, propunere neacceptată de reclamantă.

- Instanța de apel a calificat oferta de a negocia, ca o mărturisire extrajudiciară, fără să verifice în prealabil aplicarea condițiilor cerute de art. 1204 C. civ., asimilând în mod nelegal, oferta cu o recunoaștere a pretențiilor reclamantei; - Decizia instanței de apel este nelegală și sub aspectul obligării la plata sumei de 38.000 lei contravaloarea reparației atașate sumei totale de 200.000 lei, fără să existe un temei legal care să fundamenteze existența unei astfel de creanțe; - Concluzionând, recurenta susține în finalul criticilor formulate că soluția de casare cu trimitere se impune în vederea administrării de probe noi care să permită analiza condițiilor răspunderii civile contractuale, în contextul în care raportul de expertiză judiciară dispus în apel nu poate avea valoare probatorie, expertul întocmind o lucrare ipotetică pe baza înscrisurilor și a expertizei extrajudiciare.

Intimata reclamantă a depus la data de 28 aprilie 2010 întâmpinare la cererea de recurs, solicitând respingerea ca nefondat a recursului. Referindu-se la criticile recurentei subsumate motivelor de nelegalitate invocate, intimata a susținut că toate argumentele pârâtei au fost examinate de instanța de apel, care a statuat, cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 969 C. civ., asupra obligației de plată asumată de pârâtă în cuantum de 200.000 lei potrivit minutei întocmite la 17 noiembrie 2005. 5. Asupra recursului. Înalta Curte verificând legalitatea deciziei atacate în contextul criticilor formulate, constată că recursul declarat în cauză de recurenta pârâtă SC R.B. SA este nefondat pentru considerentele ce urmează: 5.1.

Cu privire la motivul de nelegalitate întemeiat pe ipoteza reglementată de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Considerentele instanței de apel se circumscriu motivelor de critică ce au format obiectul apelului declarat de societatea pârâtă, motive care au vizat modalitatea de calcul a costurilor determinate de readucerea spațiului în situația inițială, având ca punct de plecare acordul realizat de părți sub acest aspect la data de 8 iulie 2005, așa cum pârâta apelantă precizează in terminis în cuprinsul motivelor de apel.

Altfel spus, în raport de circumstanțele concrete ale cauzei și de apărările formulate de ambele părți în fața primei instanțe, cu privire la modalitatea în care pârâta urma să-și îndeplinească obligația contractuală de readucere a imobilului în starea inițială, instanța de apel, analizând înscrisurile încheiate de părți, la finele locațiunii, pe acest aspect, s-a pronunțat în limitele investirii, asupra obiectului dedus judecății, considerentele deciziei pronunțate fiind în deplină concordanță cu susținerile și apărările părților, obiectul disputei dintre părți vizând cuantumul contravalorii lucrărilor de readucere a imobilului în situația inițială și nu interpretarea obligației statuate prin contractul de închiriere în sarcina pârâtei locatar, prin art. 7 al cărui conținut explicit nu implică nicio discuție și nici nu a fost contestat de pârâta recurentă.

5.2. Cu privire la motivul întemeiat de dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., susținerile recurentei în sensul că cele consemnate în înscrisurile încheiate la 24 august 2005 și 17 noiembrie 2005, nu reprezintă o convenție asupra plății sumei de 200.000 lei și o recunoaștere a cuantumului lucrărilor de repunere în situația inițială a imobilului, în limita sumei de 200.000 lei, este contrazisă de conținutul clar și neechivoc al proceselor verbale și al minutei întocmite la 17 noiembrie 2005 care reprezintă, în ordine cronologică, evoluția discuțiilor și negocierilor purtate de părți având ca obiect stabilirea valorii lucrărilor de reparații ce cădeau în sarcina locatarului la finele locațiunii în baza expertizei extrajudiciare întocmite în acest scop.

„Oferta pârâtei în suma de 200.000 lei” consemnată expres în adresa din 19 august 2005 transmisă reclamantei și reiterată în minuta din 17 noiembrie 2005 reprezintă o recunoaștere indubitabilă a cuantumului obligației de plată în limita acestei sume și independent de faptul că această ofertă nu s-a finalizat prin rezolvarea amiabilă a litigiului, recunoașterea își păstrează deplina valabilitate deoarece exprimă acordul de voință al pârâtei cu privire la plata acestei sume în contul obligației de readucere a imobilului în starea inițială. Concluzia se impune cu forța evidenței din examinarea înscrisurilor întocmite de părți cu ocazia negocierilor care au avut ca obiect stabilirea cuantumului obligației de plată, pretențiile finale ale reclamantei fiind în limita sumei de 500.000 lei, pârâta fiind de acord numai cu plata sumei de 200.000 lei pentru stingerea obligației sale.

În alte cuvinte în evoluția negocierilor, punctele de vedere ale părților s-au modificat, față de cele exprimate inițial, context în care, instanța de apel a apreciat în mod corect că potrivit minutei din 17 noiembrie 2005 pârâta a fost de acord cu plata unei sume predeterminate în cuantum de 200.000 lei și care nu impunea pentru locator nicio obligație cu privire la prezentarea de alte documente justificative, în afara celor avute în vedere cu ocazia negocierilor.

Acordul de voință astfel exprimat a fost asumat de persoane din conducerea societății pârâte, desemnate să participe la negocieri și persoane cu pregătire juridică, toate înțelegerile fiind semnate și purtând ștampila societății, context în care a pune în discuție, valabilitatea acordului de voință exprimat de persoanele desemnate de pârâtă să participe la negocieri, denotă o conduită care se situează în afara bunelor practici specifice raporturilor comerciale, transformând tot demersul negocierilor și înțelegerilor convenite într-o procedură fără nicio finalitate. Criticile recurentei cu privire la expertiza tehnică efectuată în apel, nu se circumscriu motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc.

civ., aprecierea instanței de apel asupra obiecțiunilor formulate fiind o chestiune de netemeinicie care scapă controlului de legalitate pe calea recursului. Așa fiind, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge prezentul recurs, ca nefondat, constatând că niciunul din motivele de nelegalitate invocate nu se confirmă în raport de dezlegările în fapt și în drept statuate prin decizia recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC R.B. SA București împotriva deciziei comerciale nr. 432 din 28 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 mai 2010.