ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.12.2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3790/2008

HOTĂRÂRE
16.12.2008
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3790/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul

Comercial Argeș sub nr. 623 la data de 28 mai 2007, reclamanta SC S.M.G.

SA a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta SC A.C. SA, instanța de

judecată să pronunțe o hotărâre prin care să constate

nulitatea absolută a clauzei prevăzute de art. 1.5 din contractul de

vânzare - cumpărare din 12 mai 2005, conform căreia, „după

primirea proiectului de execuție, furnizorul se obligă să-l

prezinte unui birou de expertiză, care, după expertizare, să

elibereze un certificat de conformitate, urmând ca după terminarea

montajului confecției metalice care a făcut obiectul expertizei

să elibereze un certificat de calitate din care să reiasă

că lucrarea este conformă cu proiectul și că s-au respectat

condițiile de calitate impuse de proiect.

Prin sentința nr. 955

din data de 16 octombrie 2007, Tribunalul Comercial Argeș a admis

acțiunea formulată de reclamanta SC S.M.G. SA și a constatat

nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare -

cumpărare din 12 mai 2005 încheiat între părți privind clauza

prevăzută la art. 1.5, cu 3.000 lei, cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 10 din data

de 30 ianuarie 2008, Curtea de Apel Pitești a respins, ca nefondat, apelul

declarat de pârâta SC A.C. SA împotriva sentinței pronunțată de

prima instanță, cu 3.500 lei, cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de apel a reținut, în esență, că, obiectul în

litigiu îl constituie un contract de vânzare - cumpărare de bunuri

viitoare, în sensul dispozițiilor art. 965 alin. (1) C. civ., căruia

îi sunt aplicabile prevederile art. 2 și art. 13 din Legea nr. 10/1995,

conform cărora verificarea proiectelor pentru execuția

construcțiilor se va face numai de către specialiști

verificatori de proiecte atestați, alții decât specialiștii

elaboratori ai proiectelor, iar, verificarea calității execuției

construcțiilor este obligatorie și se efectuează de către

investitori, prin diriginții de specialitate sau prin agenții

economici de consultanță specializați, expertizele tehnice ale

proiectelor și construcțiilor efectuându-se numai de către

experții tehnici atestați. În consecință, în raport cu

dispozițiile legale menționate, instanța de apel a apreciat

clauza stipulată la pct. 1.5 din contractul de vânzare - cumpărare ca

fiind o clauză ilicită.

Împotriva deciziei

pronunțate în apel a declarat recurs pârâta SC A.C. SA pentru motivele

prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Recurenta – pârâtă a

arătat, în esență, că, instanța de apel a

reținut, în mod greșit, că obiectul contractului încheiat între

părți constă în vânzarea – cumpărarea de bunuri viitoare,

în sensul art. 965 alin. (1) C. civ. comparativ cu art. 1413 din același

cod care reglementează și contractul de antrepriză, aplicabile

fiind, însă, prevederile art. 2 și art. 13 din Legea nr. 10/1995,

privind calitatea în construcții.

Recurenta a mai arătat

că izvorul raporturilor juridice în prezenta cauză îl formează

un contract de antrepriză de lucrări în construcții, specific

rezultat din clauzele contractuale ce exprimă voința părților,

contract căruia îi sunt incidente dispozițiile Legii nr. 50/1991 de

autorizare a construcțiilor, ale art. 13, art. 5 și art. 21 lit. c)

din Legea nr. 10/1995, de asemenea, reglementările cuprinse în H.G. nr. 995/1995

lucrarea contractată fiind construcție hală metalică,

indiferent de titulatura contractului.

Recurenta a apreciat că

instanța de apel, ca și prima instanță, nu a putut distinge

între operațiunea de verificare a proiectelor și cea de expertizare,

astfel cum acestea sunt reglementate de art. 13 din Legea nr. 10/1995 și,

respectiv, de art. 21 din același act normativ, deopotrivă, de cap. 2

din H.G. nr. 995/1995, respectiv, de cap. 3 din menționata hotărâre.

Conform pct. 2.1. din

contractul încheiat, verificarea cade în sarcina beneficiarei – pârâte, clauza

1.5 din contract referindu-se la operațiunea de expertizare, diferită

de cea de verificare, aspect nereținut nici de instanța de apel.

Recurenta a solicitat

admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, admiterea apelului și

schimbarea, în tot, a sentinței instanței de fond în sensul

respingerii acțiunii formulate.

Recursul pârâtei este

fondat.

Contractul încheiat între

părțile litigante în pricina de față constituie,

fără echivoc, un contract, special, de antrepriză, care, prin

excelență, este expresia unei obligații de a face întrucât

întrunește elementele definitorii ale acestuia și anume:

- o persoană se

obligă față de o altă persoană să execute, pe riscul

său, în schimbul unui preț, o lucrare determinată, în

speță, fiind construirea halei,

- prestarea de servicii,

esența contractului de antrepriză, nu este plătită în

raport cu timpul cât se desfășoară, ci în funcție de

rezultatul final, neatingerea rezultatului echivalând cu neexecutarea

contractului;

- obiectul acestui tip de

contract îl reprezintă obligația de a face;

- din intenția

părților rezultă că realizarea lucrării, privită

ca rezultat, a fost causa contractui;

- obligațiile

principale ale antreprenorului constau în executarea la termen a lucrării

și garantarea împotriva viciilor lucrării;

- obligațiile

principale sunt reținute, în mod tradițional, în sarcina clientului,

ținut să-l execute cu bună – credință, ca orice

contractant, potrivit principiului consacrat de art. 970 alin. (1) C. civ.,

acestea fiind plata prețului și recepționarea și preluarea

lucrării.

Este de observat că,

în pricina de față, contractului de antrepriză încheiat la data

de 12 mai 2005 îi sunt aplicabile regulile speciale antreprizei de

construcții, după cum urmează:

- lucrările de

antrepriză de construcții necesită autorizarea acestora în baza

Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcțiilor,

deopotrivă, Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții impunând

anumite exigențe privind persoanele autorizate să verifice proiectele

întocmite pentru realizarea unor lucrări de construcții;

- antreprenorul

răspunde pentru viciile ascunse ale bunului, timp de 10 ani de la data

recepției și pentru viciile structurii de rezistență pe

toată durata de existență a construcției, potrivit art. 29

din Legea nr. 10/1995;

- în temeiul art. 31 din

Legea nr. 10/1995, încălcarea reglementărilor tehnice

prudențiale în privința proiectării, verificării,

expertizării, realizării unor lucrări de construcții poate

atrage, în condițiile legii, și răspunderea penală, din

această reglementare constatându-se diferențierea expresă a

legiuitorului asupra operațiunilor specifice antreprizei, respectiv: -

proiectarea; - verificarea; - expertizarea; -realizarea lucrării de

construcții, operațiuni pe care instanța de apel, în ce

privește verificarea și expertizarea, le-a considerat a fi

„sinonime”, neprocedând la analiza distinctă a acestora și în raport

cu reglementările legale speciale incidente fiecăreia, în parte,

astfel cum acestea au fost precizate în mod corect de către

recurentă.

Pe lângă calificarea

corectă a contractului din 12 mai 2005 drept un contract de

antrepriză de lucrări de construcții, contrar opiniei

curții de apel care l-a apreciat ca fiind un contract de vânzare -

cumpărare de bunuri viitoare, de asemenea, pe lângă

neînțelegerea de către instanța de apel a operațiunilor

distincte de verificare și expertizare a lucrării și a textelor

de lege incidente, nu este lipsită de relevanță sublinierea

faptului că art. 1.5 din evocatul contract a cărui nulitate a fost

cerută a se constata conține o clauză contractuală

negociată de părți și agreată de acestea, prin

încheierea și semnarea acestei convenții, rezultat al

consimțământului valabil exprimat de către părțile

contractante, aspect nereținut, de asemenea, de către instanța

de apel.

Numai o clauză

contractuală nenegociată direct de părți are caracter

abuziv, putând atrage nulitatea sa, nicidecum, o clauză ce reprezintă

voința părților contractante, astfel cum se constată a fi

clauza licită prevăzută la art. 1.5 din contract și care

creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și

obligațiile acestora.

În consecință,

pentru considerentele arătate, Înalta Curte urmează să admită

recursul formulat în cauză, să modifice decizia atacată în

sensul admiterii apelului și schimbării sentinței primei

instanțe prin respingerea acțiunii de constatare a

nulității absolute a clauzei prevăzute de art. 1.5 din

contractul din data de 12 mai 2005.

Așa fiind,

Admite recursul declarat de

pârâta SC A.C. SA Lerești, împotriva deciziei Curții de Apel

Pitești nr. 10 din 30 ianuarie 2008, pe care o modifică, admite

apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței.

Schimbă, în tot,

sentința în sensul respingerii acțiunii, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 16 decembrie 2008.

Sursă