ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2539/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2539/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 105 de la 4 noiembrie 2008 a Tribunalului

Teleorman, secția penală, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării

juridice a faptei din art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i)

C. pen., în art. 181 alin. (1) C. pen., formulată

de inculpatul N.

l.

În baza art. 20 C. pen., raportat la art.

174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu

aplicarea art. 74 –

art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul N.l. la 5 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen., a fost interzis inculpatului exercițiul

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe durata executării

pedepsei principale.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului, pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 67 alin. (3) C. pen., s-a dispus degradarea militară a

inculpatului.

În baza art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 14 C. proc. pen., a

fost admisă în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă B.M.

În baza art. 998 și următoarele C. civ., a fost obligat inculpatul la

plata sumei de 9000 lei cu titlu despăgubiri civile din care: 4000 lei

despăgubiri materiale și 5000 lei daune morale

către partea civilă B.

M.

În baza art. 14 C. proc. pen. și art. 34 din O.U.G. nr. 72/2006 pentru

modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 a fost obligat inculpatul la plata

sumelor de 569,80 lei și 254, 23 lei cu titlu cheltuieli spitalizare, respectiv

transport la care se vor adăuga (dobânda), penalitățile de întârziere aferente

debitorului cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și

până la achitarea integrală a sumelor către Spitalul de Urgență Alexandria și S.J.A.

Teleorman.

În baza art. 118 lit. b) C. proc. pen., s-a confiscat de la inculpat

cuțitul corp delict.

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut

următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe

lângă Tribunalul Teleorman a fost

trimis în judecată în

stare de libertate, inculpatul N.l., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută

și pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.

S-a reținut, în esență, în actul de sesizare al instanței că inculpatul

N.l., în seara zilei de 7 mai 2007, în jurul orelor 22,00, în timp ce se afla

pe drum public, a exercitat acte de violență cu cuțitul asupra victimei B.M.,

cauzându-i leziuni ce au necesitat 25 zile îngrijiri medicale.

Din mijloacele de probă administrate în cauză, procese-verbale de

sesizare întocmite de organele de poliție, certificat medico-legal eliberat de

S.M.L. Teleorman, declarații martori, declarațiile inculpatului, toate

coroborate cu alte acte și lucrări ale dosarului s-a reținut următoarele:

Inculpatul N.l. domiciliază împreună cu familia sa în comuna Talpa,

județul Teleorman.

Pe fondul consumului de alcool, acesta

manifestă un comportament

violent, aspect notoriu pe raza

localității.

În timp, acest comportament a fost sesizat organelor de poliție de

persoanele care au avut de suferit.

Din referatul întocmit de Postul de Poliție Talpa în dosarul nr. 549/2007

a rezultat că, în ziua de 14 iulie 2007, acesta a exercitat violențe

asupra consăteanului său C.M. și se propunea

emiterea actului de sesizare al instanței și trimiterea în judecată a

inculpatului din prezenta

cauză.

Și cu partea vătămată B.M. a avut un conflict în timpul

căruia a exercitat violențe, conflict ce s-a

petrecut în urmă cu circa 5 - 6 ani,

dar s-au împăcat în fața instanței.

Și pe timpul cercetării judecătorești, inculpatul a dovedit același

comportament antisocial prin exercitarea de violențe asupra unor concetățeni:

unei femei i-a rupt piciorul, iar la doi băieți Ie-a rupt bicicleta.

În după-amiaza zilei de 7 mai 2007, inculpatul a consumat alcool și pe

acest fond i-a adresat vecinului său G.V., injurii și amenințări

cu moartea fată motiv. Martorul a arătat că acesta

era deosebit de agitat și

profera la adresa sa expresii de nereprodus.

În seara aceleași zile, partea vătămată, în timp ce se deplasa din câmp

cu căruța de fân spre casă împreună cu nepotul său, martorul D.M., s-a întâlnit

cu inculpatul care i-a spus că vrea să-i vorbească. Pentru că în ultimul timp

între ei nu a mai fost nici un diferend, partea vătămată convinsă de spusele

inculpatului, a coborât din căruță și

i-a

spus martorului D.M. să se ducă acasă cu căruța.

Profitând de faptul că era întuneric și pe drumul public nu se mai

aflau alte persoane, inculpatul a prins partea vătămată

de gât, i-a adresat

injurii, expresii indecente și i-a spus „te omor,

îți sparg burta”, moment în care i-a aplicat o lovitură cu cuțitul cu

intensitate sporită în zona abdominală.

După aplicarea acestei lovituri, inculpatul a continuat să însoțească

victima și să-i adreseze injurii cu ton ridicat.

Soția părții vătămate și fiica acestora, B.M. și B.D.E., auzind gălăgie

au ieșit la poartă să vadă ce se întâmplă și au văzut pe inculpat când trăgea

de haine pe partea vătămată și-o amenința în continuare că îl taie.

Pentru a le împiedica să intervină în

apărarea victimei, inculpatul

Ie-a

adresat și lor expresii indecente pe un ton ce inspira teamă.

Partea vătămată s-a deplasat la sediul postului de poliție local, a

sesizat cele întâmplate și apoi a fost transportată la Spitalul Videle și apoi

la Spitalul Alexandria cu diagnosticul „plagă înjunghiată penetrantă abdominală”.

Cu aceeași ocazie, organele de poliție s-au sesizat cu privire la

faptul că inculpatul, în timp ce se afla pe drum public, a purtat asupra sa

fără drept un cuțit cu care a lovit pe partea vătămată, provocându-i o plagă

deschisă prin înjunghiere.

Din raportul de constatare medico-legală întocmit de S.M.L. Teleorman a

rezultat că, parte vătămată B.M. a prezentat leziuni de violență produse prin

„lovire cu corp dur, tăietor înțepător, ce pot data din 7 mai 2007”, că

necesită 25 zile îngrijiri medicale și că aceste leziuni nu au pus în primejdie

viața victimei.

Instanța de fond a concluzionat că, fapta inculpatului N.l., de a lovi,

partea vătămată B.M., pe drum public, cu cuțitul în zona abdominală, cu

intensitate sporită, prevăzând că în urma acțiunii sale aceasta ar putea să

moară și a acceptat acest rezultat socialmente periculos care nu s-a produs

datorită întâmplării, întrunește, în drept, elementele constitutive ale

tentativei la infracțiunea de omor calificat prevăzută și pedepsită de art. 20

C. pen. raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.

Prin urmare, această calificare juridică a faptei există chiar dacă

leziunile suferite de partea vătămată B.M. nu au pus în primejdie viața

acesteia în raport cu regiunea anatomică în care s-a aplicat lovitura (zona

abdominală), cu obiectul folosit (cuțit) și cu intensitatea loviturii.

Inculpatul a negat constant că a comis această faptă și a invocat în

apărare declarațiile martorilor C.F. și B.D. care au învederat instanței că în

acea seară inculpatul nu a părăsit domiciliul său, declarații înlăturate de

instanță, ca nesincere, întrucât datele și

împrejurările

relatate de aceștia nu-și găsesc corespondentul în ansamblul

celorlalte

probe administrate.

De asemenea, inculpatul a negat comiterea faptei, solicitând

tribunalului să dispună schimbarea calificării juridice din tentativă la

infracțiunea de omor calificat în cea de vătămare corporală incriminată de art.

181 alin. (1) C. pen., cerere ce a fost respinsă, ca neîntemeiată.

Elementul material al infracțiunii de vătămare corporală explicit

descris în norma de incriminare se realizează prin orice acțiune sau inacțiune

ce are drept rezultat o vătămare a integrității corporale sau a sănătății care

necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de la 21 de zile până la 60 de

zile. Deci fapta poate consta într-o lovire sau alt act de violență dacă prin

aceasta s-a produs o vătămate a integrității corporale sau a sănătății în

limitele gravității prevăzute de lege, interesând din punctul de vedere al

încadrării juridice, deci durata îngrijirilor medicale necesare pentru

vindecare.

În cauza dedusă judecății, această normă incriminatoare nu și-a găsit

aplicarea, deși partea vătămată a avut nevoie de 25 zile îngrijiri medicale și

actul medical a concluzionat că leziunile suferite de aceasta nu i-au pus viața

în primejdie, deoarece, așa cum s-a arătat, în raport cu zona anatomică în care

s-a aplicat lovitura, folosirea cuțitului, intensitatea loviturii au dovedit

indubitabil că inculpatul în urma acțiunii sale a prevăzut că victima poate să

moară și a acceptat survenirea acestui rezultat care nu s-a produs datorită întâmplării.

Prin urmare, fapta pentru care a fost cercetat inculpatul N.l. este cea

de tentativă la omor calificat și în baza acestui text de lege, instanța de

fond a dispus condamnarea inculpatului.

La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța a avut în vedere

gradul de pericol social ridicat al faptei, împrejurările concrete în care a

fost comisă, urmările acesteia, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, dar și

datele ce caracterizează pe inculpat: cunoscut cu antecedente penale, sancționat

tot pentru comiterea de fapte de violență, nesincer, comportament antisocial

manifestat anterior comiterii acestei fapte și pe timpul cercetării

judecătorești, dar și faptul că are în îngrijire doi copii minori.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel Parchetul

de pe lângă Tribunalul Teleorman și inculpatul N.l., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Parchetul a criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul greșitei

individualizări judiciare a pedepsei aplicate, arătând că în mod greșit au fost

reținute circumstanțe atenuante.

Inculpatul N.l., prin apărător a criticat sentința, atât pe latură

penală, cât și pe latură civilă, solicitând achitarea în temeiul art. 11 pct. 2

lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar pe latură civilă a

arătat că în mod greșit s-a dispus confiscare de la inculpat a unui cuțit, iar

suma la care a fost obligat cu titlu de despăgubiri materiale nu a fost

dovedită.

Prin decizia penală nr. 117 de la 12 mai 2009 a Curții de Apel București,

secția l penală, pronunțată în dosarul nr. 1338/87/2008 (2584/2008), au fost

respinse, ca nefondate, apelurile promovate de Parchetul de pe lângă Tribunalul

Teleorman și inculpatul N.l. împotriva sentinței penale nr. 105 din 4 noiembrie

2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția penală, în dosarul nr. 1338/87/2008.

A fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli

judiciare către stat.

S-a dispus anularea amenzilor de câte 200 lei, aplicate martorilor D.M.

și Ș.C.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că instanța de fond

a administrat, nemijlocit, în condiții de publicitate și contradictorialitate,

toate probele necesare aflării adevărului și a stabilit, în mod corect, pe baza

unei analize judicioase a cestor probe, precum și a celor administrate în

cursul urmăririi penale, situația de fapt, încadrarea juridică a faptei și

vinovăția inculpatului în săvârșirea acesteia.

Astfel, reevaluând ansamblul probelor administrate în cauză,

întocmai ca și instanța de fond, curtea de apel a

constatat că este în afara

oricărui dubiu că N.l., în seara zilei de 7

mai 2007, în jurul orei

22,00, în timp ce

se afla pe drum public, a exercitat acte de violență, cu un cuțit, asupra

victimei B.M., cauzându-i leziuni ce au necesitat 25

zile îngrijiri

medicale.

Probele certe de vinovăție care reflectă

această situație de fapt sun:

procese-verbale de sesizare

întocmite de organele de poliție, certificat medico-legal eliberat de S.M.L.

Teleorman, declarații martori, declarațiile inculpatului, toate coroborate cu

alte acte și lucrări ale dosarului.

În raport cu această situație de fapt, curtea de apel a constatat ca

fiind corectă și încadrarea juridică dată de prima instanță faptei săvârșite de

inculpat, fiind întrunite cumulativ elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.

Critica avansată de parchet, prin reprezentantul său, vizând

individualizarea pedepsei a fost considerată ca lipsită de fundament, întrucât

în operațiunea de adaptare a pedepsei la nevoile de apărare socială, în raport

cu gravitatea concretă a faptei săvârșită de inculpatul N.l., tribunalul s-a

raportat la criteriile consacrate de dispozițiile art. 72 C. pen.; în cest

context, răspunzând necesității de a analiza și împrejurările concrete ce

caracterizează persoana inculpatului, prima instanță, în mod just, a apreciat

împrejurarea că inculpatul are în întreținere doi copii minori, poate fi

valorificată pentru atenuarea răspunderii penale a acestuia; adoptând cest

procedeu, tribunalul a asigurat un echilibru între scopul punitiv și cel

privind reeducarea și reinserția socială a inculpatului pentru a se ajunge la

rezultatul pozitiv al prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni, cum prevede art.

52 C. pen.

Cât privește apelul inculpatului s-a observat că acesta a vizat, atât

latura penală, cât și latura civilă, curtea de apel, constatând, însă, că nici

acesta nu este fondat.

Critica vizând latura penală a cauzei nu a putut fi primită de curtea

de apel pentru motivele arătate în cele ce preced, neimpunându-se achitarea

inculpatului.

Și soluționare laturii civile s-a realizat în mod corect de către prima

instanță.

Astfel, din actele dosarului (declarații parte vătămată, declarații

martori, raport de expertiză etc.) s-a reținut că, la comiterea infracțiunii,

inculpatul s-a folosit de un obiect tăietor-înțepător, respectiv cuțitul

(descris în amănunt), în cauză s-a constatat că sunt incidente dispozițiile art.

118 lit. b) C. pen.

Referitor la stabilirea cuantumului despăgubirilor civile, curtea de

apel a arătat că potrivit art. 998 C. civ., „orice faptă a omului, care

cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a

ocazionat, a-l repara”, iar conform art. 999 C. civ., „omul este

responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a

cauzat prin fapta sa, dar și de

acela ce a cauzat prin neglijență sau

imprudența sa.”

În speță, fapta ilicită a inculpatului constă în încălcarea normelor

dreptului obiectiv, prin aceasta cauzându-se prejudicii dreptului subiectiv al

părții vătămate (respectiv, dreptul la integritate corporală).

Sub raport subiectiv, simpla culpă, este suficientă pentru a opera

răspunderea civilă delictuală, iar obligația de reparare a prejudiciului

(material și moral) cauzat nu a fost condiționată de gravitatea vinovăției.

În cauza de față, s-au stabilit în mod corect, pe baza probatoriului

administrat, existența și întinderea prejudiciului cauzat prin fapta ilicită a

inculpatului, care a fost obligat în mod legal la repararea acestuia.

Față de aceste considerente și având în vedere că, din oficiu, nu s-au

constatat motive de desființare a sentinței atacate, care este legală și

temeinică, curtea de apel, în temeiul dispozițiilor art. 379 pct. 1 lit. b) C.

proc. pen.,

a respins, ca nefondate,

apelurile declarate de

parchet și inculpatul N.l.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., reținând culpa procesuală

a inculpatului, curtea de apel l-a obligat pe acesta la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

Având în vedere că, la termenul de astăzi, s-au prezentat martorii D.M.

și Ș.C., curtea de apel i-a ascultat, iar declarațiile acestora au fost

consemnate și atașate la dosar, dispunându-se anularea amenzilor de câte 200

lei.

Împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs

inculpatul N.l., considerând-o nelegală și netemeinică, fără a arăta în scris

motivele de recurs.

La dosarul cauzei ai fost depuse, după ce în prealabil au fost

înregistrate prin R.G. a instanței supreme sub nr. 24765

la 23 iunie 2009, aflate la fila X, concluzii

scrise formulate de intimata parte

civilă Spitalul Județean de Urgență

Alexandria prin care a solicitat menținerea sentinței penale a instanței de

fond nr. 105 pronunțată la data de 4 noiembrie 2008 de Tribunalul Teleorman, în

dosarul penal nr. 1338/87/2008 ca legală și temeinică în ceea ce privește

latura civilă a cauzei, întrucât consideră că sunt îndeplinite condițiile art. 998

– art. 999 C. civ.

și anume: „să-l obligați

pe inculpat la plata sumei de 569,80 lei cu titlul

cheltuieli

spitalizare la care se vor adăuga (dobânda), penalitățile de întârziere

aferente debitului cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei

hotărâri și până la achitarea integrală a sumei către Spitalul

Județean de Urgență Alexandria”, iar în

conformitate cu art. 242 alin (2) C. civ.,

a solicitat judecarea cauzei

în lipsă.

La termenul de astăzi, în recurs s-a prezentat intimata parte vătămată

B.M., lipsind recurentul inculpat, aflat în stare de

libertate, pentru apărarea sa prezentându-se apărător desemnat din

oficiu,

avocat V.C. și intimatele părți civile Spitalul Județean

Alexandra și S.J.A. Teleorman, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Față de lipsa altor cereri prealabile, Înalta

Curte a constatat cauza în

stare de judecată și a acordat

cuvântul părților, în dezbateri, potrivit art. 385

13

C. proc. pen.

Apărătorul recurentului inculpat a invocat cazurile de casare prevăzute

de art. 385

9

pct. 18, 17 și 14 C. proc. pen., solicitând admiterea

recursului declarat, casarea ambelor hotărâri atacate și în rejudecare

achitarea inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit.

c) C. proc. pen., susținând că din probele administrate rezultă că inculpatul

nu s-a aflat la locul săvârșii faptei. Referitor la al doilea temei de casare a

solicitat schimbarea încadrării

juridice în

art. 181 C. pen., arătând că din concluziile raportului medico-

legal a

rezultat că leziunile cauzate nu au pus în primejdie viața victimei, iar cu

privire la ultimul motiv de recurs a solicitat reducerea pedepsei aplicate

inculpatului și a se dispune suspendarea executării acesteia, fie în baza art. 81

C. pen. și anume suspendarea condiționată, fie potrivit art. 86

1

C.

pen., respectiv suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, ca urmare a

reținerii circumstanțelor atenuante judiciare, iar, în situația schimbării

încadrării juridice, reducerea pedepsei sub minimul special, cu reținerea

circumstanțelor judiciare prevăzute la art. 74 C. pen., și regimul sancționator

corespunzător de la art. 76 lit. e) din același cod, și cu executare în

condițiile art. 81 sau 86

1

C. pen.

Intimata parte vătămată B.M. a arătat, la întrebarea instanței, că, în

situația schimbării încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 181

C. pen., ar formula plângere prealabilă împotriva inculpatului, lăsând la

apreciere recursul acestuia.

Concluziile reprezentantului Ministerului Public asupra recursului

declarat de inculpat au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei

decizii.

Examinând recursul declarat de inculpatul N.l. împotriva deciziei

instanței de apel, în raport cu motivele invocate oral de apărătorul desemnat

din oficiu, ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art.

385

9

pct. 18, 17 și 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul

inculpatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat

rezultă că instanța de apel, în mod corect și-a însușit argumentele primei

instanțe, iar la rândul său, în baza propriului examen,

asupra, atât a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi

penale, în

etapa cercetării judecătorești, în primă instanță, cât și în

apel, în raport cu efectul devolutiv al apelurilor declarate, în cauză de către

Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, cât și de apelantul inculpat N.l.,

potrivit art. 371 C. proc. pen., cu referire la art. 378 alin. (1) din același

cod, readministrând în mod oral, nemijlocit și contradictoriu probe și anume

reascultând inculpatul N.l. și martorii C.F.C., C.M., B.M., B.D.E., Ș.C., D,M.,

în mod judicios a stabilit vinovăția inculpatului N.l. în săvârșirea

infracțiunii pentru care acesta a fost trimis în judecată, în raport cu situația

de fapt reținută.

Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art.

63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea

probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului N.M. de a lovi partea

vătămată B.M., pe drum public, cu cuțitul în zona

abdominală, cu

intensitate sporită, producându-i leziuni ce au necesitat

25 zile de îngrijiri medicale, leziuni care nu au pus în primejdie viața

victimei, acesta

prevăzând că în urma

acțiunii sale partea vătămată ar putea să moară și a

acceptat acest

rezultat socialmente periculos care nu s-a produs datorită întâmplării,

întrunește, atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul incriminator al

infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen.,

raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.

Totodată, Înalta Curte, la rândul ei în baza propriei evaluări asupra

materialului probator administrat în cursul procesului penal, a constatat că

din coroborarea declaraților părții civile B.M., cu declarațiile martorilor B.M.,

B.D.E., G.V., declarațiile martorilor Ș.C., D.M., cu fotocopiile actelor

medicale privind pe partea civilă B.M., raportul de constatare medico-legală

privind pe B.M., în care se atestă leziunile produse, numărul de zile de

îngrijiri medicale și faptul că leziunile nu au pus în primejdie viața

victimei, a rezultat contribuția concretă a inculpatului N.l. la comiterea

faptei, ceea ce infirmă declarațiile inculpatului că nu ar fi autorul acestei

infracțiuni, precum și declarațiile martorilor date în apel, respectiv N.G., C.F.C.,

C.M., care

au încercat, fie să se sustragă

răspunderii penale, în cazul inculpatului, fie

să înlăture tragerea la

răspundere penală a acestuia, așa încât acestea urmează să fie înlăturate,

fiind afectate de subiectivitate, ceea ce atenuează forța lor probantă.

Partea civilă B.M. în declarația dată în cursul cercetării

judecătorești, în primă instanță a arătat că „...Mențin declarațiile date

până acum. În seara de 7 mai 2007 veneam de la

câmp, pe la orele 21,00, împreună cu nepotul meu, cu o căruță încărcată cu fân.

La un moment dat

lângă căruță a apărut inculpatul și mi-a spus că vrea

să-mi spună ceva. Încredințat că acesta este sincer, pentru că până atunci eram

în relații

normale, am coborât din căruță.

M-a luat de gât și mi-a spus „fir-ar mata a

dracu, te omor”, și în acel

moment m-a lovit cu cuțitul în zona stomacului. Nici nu am mai putut să mai zic

ceva mai târziu l-am întrebat de ce m-a tăiat, pentru că inculpatul a mai mers

cu mine o porțiune de drum și continua să mă drăcuie. Observând că spre sediul

Poliției se vedea

ajutorul de șef de post,

m-a lăsat și a plecat spre grădiniță. Eu imediat am

fost dus la spital

cu salvarea, fiind anunțat acest serviciu de șeful de post. Am fost operat la

Alexandria și am stat 5 zile. Tot nu mă simt bine nici în prezent, nu mai iau

tratament, din când în când mai iau pastile de calmare. Am o spaimă în mine. Eu

veneam de la iarbă când m-am întâlnit cu inculpatul. Eu veneam de la iarbă când

m-am întâlnit cu inculpatul. Băusem o cană de vin. Când eu veneam spre casă cu

nepotul în căruța de fân l-am văzut pe inculpat pe stradă împreună cu un cumnat

de la Ploiești, cu soția lui și o nepoată. Am trecut pe lângă grupul acesta de

persoane, i-am salutat și după 300 metri, inculpatul în alergare m-a ajuns la

căruță și s-au întâmplat cele arătate.”

Martora B.M. în declarația dată în primă instanță a

menționat că „...Mențin declarația dată la

urmărirea penală. Sunt soția părții

civile și în 7 mai 2007 după amiaza

am venit cu vacile de la câmp împreună cu B.D., fata mea și când am trecut pe

lângă

locuința inculpatului am auzit

gălăgie și am auzit când înjura animalele. Eu

am ajuns acasă pe la ora

20,00 și soțul pe la 21,30, știind că urmează să vină cu căruța cu fân de la

câmp de la altă locuință, am ieșit să deschid poarta și am auzit pe soțul meu

care îl întreba pe inculpat „ce ai cu mine, ce ți-am făcut, am fost prieteni”

și inculpatul i-a răspuns „să moară mama

dacă

nu îți tai burta”. Am fugit către șosea, când m ajuns acolo, l-am văzut

pe

soțul meu că se îndrepta spre poliție, pe inculpat nu l-am văzut, doar pe

concubina lui în apropiere de locul unde s-a petrecut conflictul cu mâinile în

șold. Eu am mers la poliție după soțul meu, era șeful de post acolo în față cu

el și șeful de post a dat telefon la adjutant, acesta a venit din termen, a

anunțat salvarea și l-a transportat pe soțul meu la Spital la

Alexandria. La câteva zile de la incident m-am

întâlnit cu inculpatul dar nu l-am întrebat de ce. În aceeași zi am aflat că

inculpatul a mai înjurat o altă

persoană din sat și i-a vorbit urât, G.V.,

dar acesta nu a formulat plângere împotriva inculpatului. În urmă cu vreo 10

ani, între soțul meu și inculpat a mai avut loc un conflict dar la judecătorie

în timpul procesului s-au împăcat și de atunci până acum de la stingerea

conflictului inițial și până la cel care face obiectul cauzei nu au mai fost

incidente între cei doi,

au fost perioade

când noi am muncit împreună. Nu am văzut pe nimeni în

apropierea locului

conflictului și dacă o fi fost cineva probabil s-a ascuns ca să nu spună ce s-a

întâmplat. În seara aceea în timp ce mă deplasam spre poliție l-am văzut pe

cumnatul inculpatului că a lovit cu piciorul un papuc de cauciuc ce aparținea

soțului. E posibil ca acest cumnat să fi văzut ce s-a întâmplat. Când am ajuns

la poliție l-am văzut pe soțul meu cu sânge curgându-i în zona abdominală,

abundent. Nu am văzut atacul direct al inculpatul asupra soțului meu, dar cred

că el este cel care l-a tăiat pentru că i-am auzit vocea, am recunoscut vocea

și expresia pe care am redat-o mai sus la întrebarea soțului meu ce are cu el

„să moară mama

dacă nu îți tai burta” pe

de-o parte și pe de altă parte C.M. a doua

zi a mers la ajutorul social

și acolo Ie-a spus oamenilor „cea-m văzut aseară, am văzut pe I. a lui D. l-a

tăiat pe M. a lui S.”

Aceeași martoră B.M. și în declarația dată în apel a

precizat că „Eu eram în poartă în așteptarea

soțului meu și se întunecase

pentru că era ora 21,40. Îl așteptam pe

soțul meu pentru că auzisem zgomotul de căruță pe car am recunoscut-o și la un

moment dat am auzit strigătul soțului meu și m-am dus la postul de poliție

pentru că el se dusese deja la poliție. Am ajuns la poliție și am văzut pe

soțul meu stând în șezut și mi-a zis că „l-a tăiat I.”, lângă el era și șeful

de post, care aflase același lucru de la soțul meu. În acest timp nepotul meu D.M.

a adus căruța acasă, iar bărbatul meu s-a deplasat la postul de

poliție pe picioare, rănit fiind. Eu nu am vorbit

de atunci cu N.I., cu

toate că ne-am întâlnit pe stradă dar niciunul

dintre noi nu am dorit să discutăm despre eveniment. Eu l-am auzit pe N.I.

înainte să-l lovească pe soțul meu, cu câteva minute că „să moară mama dacă

nu-și sparg burta”, iar soțul meu l-a întrebat de ce spune asta și a încercat

să-l

tempereze. În jurul orei 23,00, la chemarea

șefului de post, a venit salvarea și

l-a luat pe soțul meu și l-a dus la

spitalul din Alexandria. Eu cred că distanța dintre locuința mea și locul unde

a fost lovit soțul meu este de cea. 200 m. Este adevărat că între familiile

noastre există raporturi de dușmănie pe fondul unor neînțelegeri familiale. În

noaptea aceea nu l-am văzut pe inculpat ci doar i-am auzit vocea, așa cum am

mai arătat.”

Martora B.D., în declarația dată în primă instanță a menționat că

„Mențin declarația dată la urmărirea penală. În după amiaza de 7 mai 2007 am

fost cu părinții și un verișor de-al meu la o altă locuință pe care o avem în

comuna. Eu cu mama am plecat cu vacile pe un drum mai scurt, urmând ca tatăl

meu să vină cu căruța pe un alt drum. Până să ajung acasă am trecut pe la

poarta locuinței inculpatului și am auzit cum acesta făcea scandal, la un

moment dat din curte am auzit pe tatăl meu țipând, eu am ieșit la poartă, am

luat calul și căruța și le-am dus în curte pe altă poartă, am strigat-o pe mama

să mă ajute să desham calul de la căruță, am mai stat puțin în curte și am

ieșit la poartă, eu nu l-am întrebat pe D.M. unde e tata. Eu l-am auzit pe tata

țipând după ce am intrat cu căruța în curte. Mama a ieșit înainte la poartă și

eu m-am dus

după ea. Am constatat că tata

și mama sunt deja la poliție și i-am urmat și

eu. Acolo l-am văzut pe

tata tăiat, cu sânge pe el și se văieta, a venit salvarea și l-a dus la spital.

Tata ne-a spus că l-a tăiat N.I. și imediat am

realizat că este inculpatul pentru că l-am văzut pe șosea, înjurând,

țipând.

La momentul când am ajuns pe șosea, l-am văzut pe inculpat, pe

cumnatul lui și pe concubina lui C.F., cumnatul

lui nu e de la

noi din localitate și nu știu cum îl chema. Tata a stat

internat 4 zile dar nu știu câți bani s-au cheltuit, și plătea o mașină să o

ducă la spital și îi cumpăra alimente, medicamente. Eu l-am văzut pe inculpat

pe stradă așa cum am precizat mai sus și m-a înjurat, după aceea acolo a venit

concubina lui și cumnatul și l-au luat de acolo, inculpatul era sub influența

alcoolului și tata băuse în ziua aceea. Eu am fost condusă acasă de un

polițist.”.

Aceeași martoră B.D.E., în declarația dată în apel a arătat că „Eu eram

acasă în momentul incidentului al cărui victimă a fost tatăl meu și mă aflam la

bucătărie împreună cu mama mea și preparam

masa

de seară, la un moment dat am auzit un țipăt venind dinspre stradă.

Mențin

toate declarațiile date la poliție întrucât am spus tot adevărul. La maxim 5

minute, după ce am auzit țipătul tatălui și după ce mama a mers

după el la poliție, eu, împreună cu vărul meu, D.M.,

ne-am dus

și noi la poliție, pe drum ne-am întâlnit cu C.F., N.l. și

alte două persoane din familia lor, iar N.l. ne-a înjurat și ne-a amenințat de

genul că ne dă foc că ne omoară și arăta ca un om beat și nu a motivat de ce

amenință. Am ajuns la postul de poliție, scăpând de amenințările inculpatului

și acolo l-am văzut pe tatăl meu întins pe jos și cu urme de sânge în zona

abdominală și l-am auzit plângând și spunând că moare. Ne-am alarmat împreună

cu șeful de post și ajutorul acestuia și am chemat salvarea, care a venit după

mai mult de

o oră. Tatăl meu nu era beat,

dar cred că după o zi de muncă băuse ceva,

ca de obicei, că acesta-i

obiceiul.”

Martorul G.V. în declarația dată în etapa cercetării judecătorești, în

primă instanță a precizat că „Mențin declarația dată în cursul urmăririi

penale. Sunt vecin cu inculpatul, între proprietățile noastre fiind un loc de

casă lat de circa 50 metri. În seara de 7 mai 2007 m-am dus să dau mâncare la

animale și inculpatul care era agitat și vorbea singur la un moment dat s-a

apropiat de gard și a început să profere la adresa mea injurii, amenințări cu

moartea. Expresiile folosite nu le pot reproduce. L-am întrebat cu cine

vorbește și mi-a spus că vorbește cu mine, moment în care s-a apropiat de gard

și se tot agita. Arăt că și mai

înainte

inculpatul mă amenințase cum de altfel a făcut-o și ulterior în iunie anul

acesta înainte de alegeri. Acesta era la cârciumă cu un vecin și când

mergeau

pe drum i-a spus că până la urmă tot o să mă spargă. Această persoană se chema

S.M. și a venit la mine și m-a avertizat că N.l. vrea să mă omoare chiar dacă

face 12 ani de pușcărie. Revenind la seara incidentului arăt că intrigat de

atitudinea inculpatului m-am dus la soția mea la bar, avem o societate

comercială cu profil de desfacere a băuturilor alcoolice și i-am spus ce mi s-a

întâmplat. Am rămas la bar și la un moment dat l-am văzut pe el trecând pe

acolo prin fața barului, s-a dus până într-un anume punct și s-a înapoiat. A

doua zi am auzit că l-a înjunghiat pe B.M. Știu că inculpatul a mai avut un

conflict cu victima în urmă cu niște ani, dar s-au împăcat. Spun din

auzite. Inculpatul pe fondul consumului de alcool

este violent, când nu bea

este băiat de treabă. În urmă cu vreo două

săptămâni, inculpatul a rupt piciorul unei vecine, a distrus bicicletele a doi

băieți."

Martorul Ș.C. în declarația dată în primă instanță a arătat că

„îndeplinesc funcția de șef de post în localitatea Talpa și în data de 7 mai

2007 eu eram în concediu legal de odihnă, dar prezent în locuință, locuință

situată la nivelul

I

al clădirii postului de poliție. În

timp ce eram în casă am auzit strigând „Șefu, șefu.” Deși eram în timpul meu

liber am coborât să văd ce este, moment în care l-am văzut pe B.M. care se

ținea cu mâna de abdomen și mi-a spus m-a tăiat. Eu l-am întrebat

cine și mi-a răspuns că N.I. Am apelat imediat pe

ajutorul meu

care trebuia să se ocupe potrivit atribuțiunilor de

serviciu de situația ivită, el a anunțat salvarea și după ce victima a plecat

la spital eu am mers acasă. Eu am o imagine asupra locuitorilor din comuna unde

îmi îndeplinesc serviciul și privitor la inculpat arăt că acesta pe fondul

consumului de alcool devine violent. Privind pe inculpat am mai avut o sesizare

mai înainte de la o persoană din Siliștea care reclamase două fapte lovire și

distrugere, a fost pusă în mișcare acțiunea penală, știu că a fost sesizată

instanța de judecată, dar am înțeles că s-a stins pe cale amiabilă conflictul.

Și la ora actuală avem în lucru 3 cauze privind pe inculpat, a fost începută

urmărirea penală, cercetările continuă pentru distrugere și lovire. Inculpatul

nu consumă des alcool, dar când consumă devine violent. Privitor la întrebarea

domnului avocat de ce este discrepanță între conținutul procesului-verbal prin

care s-a luat act de sesizare a faptei și cele declarate de martor că victima

s-a prezentat personal la postul de poliție arăt că aceasta este uzanța și că

realitatea este cea prezentată de mine și probabil colegul meu a făcut mențiunea

sesizării telefonice pentru că eu nefiind de serviciu anunțasem telefonic

incidentul. Eu am văzut victima înțepată în zona abdominală și de acolo curgea

sânge. Victima s-a deplasat până la Postul de Poliție.”

Același martor Ș.C., în declarația dată

în apel a menționat că „în data respectivă, în jurul orei 20,00 – 21,00, nu mai

rețin bine, dar țin minte că

era înserat, eu ram în

apartamentul de serviciu care se afla deasupra postului de poliție, fiind în

concediu legal de odihnă. Am auzit strigându-se după ajutor, eu am coborât din

casă și am deschis poarta postului de

poliție

unde l-am văzut pe B.M. care se plângea că a fost lovit cu

un cuțit de

către N.l. Și-a ridicat tricoul și mi-a arătat lovitura ce o avea în zona

abdomenului, am văzut și sânge în zona în care a fost lovit și l-am chemat pe

colegul meu prin telefon care a venit în cca. 5 - 10 minute la post din acel

moment eu am plecat, deoarece așa cum am arătat eu eram în concediu legal și

l-am lăsat pe colegul meu, agent principal C.G. Eu când am plecat acasă partea

vătămată era așezată pe marginea gardului de protecție. Salvarea a fost chemată

de colegul meu și a venit să ridice victima după mai mult de 30 de minute și

știu asta pentru că am văzut-o de pe fereastră. Eu l-am văzut pe B.M. c fiind

sub influența alcoolului, dar se putea ține pe picioare și era conștient de ce

spune și ce face. După incidentul cu B.M., la câtva

timp, inculpatul a mai avut un incident având dosar penal deschis la

poliție

pentru lovirea unei femei din sat.”

Martorul D.M. în declarația dată în cursul cercetării judecătorești, în

primă instanță a precizat că „în seara zilei de 7 mai 2008 victima B.M. care

este unchiul meu a fost la noi și la plecare s-a oferit să meargă împreună cu e

la domiciliu cu căruța. Am mers pe șosea o bucată de drum și după aceea am

pătruns pe ulița unde locuiește unchiul meu. După circa 5-6 metri unchiul meu a

coborât din căruță, eu mi-am continuat drumul, am dus căruța în curte, am

deshămat calul și am stat puțin cu mătușa și fiica lor, B.D. Apoi am ieșit în

șosea, mătușa mea s-a dus la poliție și noi am rămas acolo. Victima când a

venit la noi era sub influența alcoolului, a mai consumat și la noi cred că

vin, nu știu exact și văzând că se află în stare de ebrietate, am sunat-o pe

mătușa mea și aceasta m-a rugat să îl însoțesc acasă, ceea ce am și făcut. Spre

casa unchiului meu de la noi am mers o parte din drum pe șosea și apoi am cotit

pe ulița unde are casa. În șosea se afla inculpatul, unchiul meu doar s-a

salutat cu inculpatul și așa cum am mai arătat după circa 6 metri a coborât din

căruță. Eu nu am mai văzut din acel moment nimic, mi-am continuat drumul acasă.

În timp ce eu deshămam calul am auzit ceartă.

Nu

știam cine se ceartă. După ce am auzit acea ceartă eu cu mătușa și cu B.

D.

am mers la șosea. Eu cu B.D. am rămas la capătul uliței, iar mătușa a mers spre

postul de poliție care era la vreo 70 de metri de locul

unde ne aflam noi. După puțin timp am plecat și eu cu B.D. la postul de

poliție. Când am intrat în sediul poliției l-am văzut pe B.M., unchiul meu,

culcat

jos și îi curgea sânge din zona abdominală și a spus că l-a tăiat N.I. Nu am

înțeles să fi spus cu ce obiect a fost tăiat. Eu am rămas acolo până a venit

salvarea. Mai adaug că atunci când eu și B.D. am rămas în șosea până să plecăm la

Postul de poliție la noi a venit inculpatul și ne-a spus că ne taie. Era

agitat, nu pot să apreciez dacă inculpatul era beat și altceva nu ne-a mai zis.

B.D. l-a întrebat ce are cu noi, dar el nu a răspuns și între timp a venit

soția lui, l-a luat și l-a dus în domiciliu. La ora

când eu l-am adus pe unchiul meu era trecut de ora 00 era întuneric, și

nu am văzut nicio persoană pe șosea sau pe ulițe, decât pe inculpat. El era la

șosea

în dreptul uliței lui. Era împreună cu soția lui, o fată M., cred că este

nepoata lui și un bărbat pe care nu îl știu.”

Același martor D.M. în declarația dată în

apel a arătat că

„Eu l-am dus pe unchiul meu, partea

vătămată B.M., până în capul uliței unde stătea și deși acest băuse cam mult

după părerea mea împreună cu tatăl meu, când a coborât din căruță a putut să

meargă pe picioarele lui. Eu am putut să aud în timp ce mă îndreptam spre casă

pe B.M. când a început să înjure dar nu știu pe cine și dacă mai erau persoane

acolo. Eu am fost la postul de poliție și l-am văzut pe unchiul meu care se

plângea că a fost tăiat de I. a lui T. care-l recunosc astăzi în persoana lui N.I.

Salvarea a venit târziu. B.M. era în postul de poliție și era culcat pe podea

și se ținea cu mâna în zona abdomenului și se vedeau urme de sânge în zona unde

se ținea cu mâna. Când B.M. s-a dat jos din căruță nu mi-a motivat de ce face

acest lucru și de față eram numai doi. În timp ce mă îndreptam spre postul de

poliție să văd ce se întâmplă cu unchiul meu, fiind împreună cu B.D. și B.M.D.

am fost întâmpinați de N.I. și ne-a amenințat că ne omoară fără să-i fi făcut

ceva și aceasta se întâmpla în capul străzii, acolo unde l-am lăsat anterior pe

B.M.”

În raportul de constatare medico-legală cu nr. 927/B/2007 din 28 mai

2007 întocmit de S.M.L. Teleorman la „constatări se menționează că „Din copia

F.O. nr. 9610 a Spitalului jud. Alexandria rezultă că a fot internat de la 08

mai 2007 până la 11 mai 2007 cu dg.: plagă înjunghiată epigastrică penetrantă

cu lezare minimă de ligament falciform. Examenul ecografic abdominal fără

aspecte patologice. La data de 08 mai 2007 s-a practicat sub anestezie locală

lărgirea plăgii, explorarea ficatului și stomacului, sutura ligamentului

falciform, sutură, pansament. Evoluție postoperatorie favorabilă. La examenul

actual: epigastric transversal cicatrice postoperatorie de 7,5 cm cu urma

firelor de sutură pe fond echimotic violaceu. Afirmă dureri abdominale."

Raportul mai sus menționat concluzionează că „Din actul medical

examinat coroborat cu examenul actual rezultă că numitul B.M. prezintă leziuni

de violență produse prin lovire cu corp dur tăietor-

înțepător. Pot data din 07 mai 2007. Necesită cea. 25 zile îngrijiri

medicale.

Leziunile nu au pus în primejdie viața victimei.”

Așadar, Înalta Curte consideră critica apărării recurentului inculpat

N.I., în sensul că acesta nu a săvârșit fapta de

tentativă de omor

prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit.

i) C. pen., pentru care a fost trimis în judecată, ca fiind nefondată, deoarece

din probele administrate evidențiate mai sus au fost dovedite nu numai

prezența, dar și contribuția inculpatului în ziua respectivă, în locul

menționat, alibiul său

nesusținându-se, așa

încât inculpatul este unicul autor al lovirii, părții civile

B.M.,

lovire ce s-a materializat, cu un corp tăietor-înțepător, respectiv cuțit, apt

de a produce moartea, într-o zonă vitală a corpului,

respectiv a abdomenului, reflectând intenția inculpatului.

În raport cu cele menționate nu poate fi avută în vedere solicitarea ca

inculpatul N.I. să fie achitat, în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) cu

referire la art. 10 lit. c) C. proc. pen., deoarece în cauză între percepția

materialului probator de către instanța de apel și

soluția pronunțată de aceasta nu există vădite și esențiale

neconcordante,

nefiind, așa încât este inaplicabil cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

De asemenea, Înalta Curte nu poate avea în vedere nici apărarea

inculpatului cu privire la schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de

tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175

lit. i) C. pen. În aceea de vătămare corporală statuată de art. 181 C. pen.,

deoarece din materialitatea concretă a săvârșirii faptei, respectiv din actele

de executare comise a rezultat atitudinea subiectivă a inculpatului de a

produce rezultatul letal al victimei, atâta timp cât a folosit un instrument

apt de a cauza moartea, într-o zonă vitală, respectiv aceea abdominală, cu o

intensitate relativ ridicată, lovire ce a condus la leziuni pentru a căror

vindecare au fost necesare 25 zile de îngrijire medicală.

Concluzia medico-legală că leziunile suferite de victimă nu i-au pus

viața în primejdie nu este de natură a înlătura intenția inculpatului de

suprimare a vieții părții civile, atâta timp cât din probele administrate

evidențiate s-a dovedit că prin modul de acțiune, inculpatul și-a putut

reprezenta punerea în primejdie a vieții victimei, conștientizând consecințele

faptei, prin natura instrumentului folosit, modul de utilizare a acestuia,

regiunea corpului vizată și intensitatea loviturii.

Mai mult, din circumstanțele ulterioare faptei și încercarea

acreditării ideii că nu el este autorul, acestea reflectă gradul de percepție a

gravității faptei comise, de către inculpat.

Astfel, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de apel a

stabilit, la rândul ei că fapta săvârșită de inculpatul N.l. întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor calificat și nu

aceea de vătămare corporală, nefiind aplicabil cazul de casare invocat,

respectiv art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen.

Totodată, Înalta Curte nu poate avea în vedere nici apărarea

recurentului inculpat cu privire la greșita individualizare a pedepsei

efectuată de către instanța de apel, deoarece prin cuantumul stabilit, la 5 ani

închisoare, menținând în mod distinct circumstanțele atenuante judiciare

prevăzute în art. 74 C. pen. și regimul sancționator corespunzător statuat la art.

76 din același cod, cu executare în regim de detenție, s-a făcut o corectă

adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen.

Astfel, instanța de apel a ținut cont de gradul de pericol social în

concret al faptei comise, agravat de circumstanțele reale evidențiate, dar și

de circumstanțele personale ale inculpatului, faptul că are doi copii

minori, în întreținere, împrejurare ce a putut fi

valorificată pentru atenuarea

răspunderii penale, acesta fiind cunoscut

cu antecedente penale, sancționat tot pentru comiterea de fapte de violență,

nesincer, comportament antisocial.

Prin pedeapsa aplicată inculpatului al

cărei cuantum se situează sub

minimul special al pedepsei

prevăzute de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina sa, cu executare prin

privare de libertate, s-a considerat că

numai

aceasta este în măsură să asigure îndreptarea atitudinii inculpatului

față

de comiterea de infracțiuni și resocializarea sa pozitivă.

De asemenea, Înalta Curte, reanalizând, în mod concret, criteriile

generale ce caracterizează individualizarea pedepsei prevăzute la art. 72 C.

pen., în raport și cu solicitările formulate în recurs de către apărătorul

recurentului inculpat cu privire la reducerea pedepsei aplicate,

ca urmare a reținerii circumstanțelor judiciare

și schimbarea modalității de

executare a acesteia, fie cu aplicarea art.

81 C. pen., fie cu art.

86

1

din

același cod, respectiv suspendarea condiționată sau suspendarea

executării

pedepsei sub supraveghere, consideră că ambele solicitări nu se justifică, în

raport cu gravitatea faptei comise de inculpatul N.l., modalitatea comiterii

ei, circumstanțele reale, dar și circumstanțele

personale ale inculpatului, apreciind, pe de-o parte, că în cauză s-a

dat o suficiență eficiență aplicării circumstanțelor judiciare atenuante,

cuantumul

pedepsei stabilit, situându-se sub minimul special prevăzut de

lege și nu se impune dispunerea modalităților neprivative de libertate

invocate, întrucât scopurile pedepsei nu ar putea fi atinse, ținând cont și de

comportamentul violent și antisocial al

inculpatului în comunitatea locală și

rezonanța unei asemenea fapte.

De asemenea, cea de-a doua solicitare de reducere a pedepsei, în cazul

schimbării încadrării juridice, cu reținerea circumstanțelor judiciare

atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., precum și cu regimul sancționator

statuat la art. 76 lit. e) din același cod și cu aplicarea modalităților

neprivative de libertate prevăzute de art. 81 C. pen., sau art. 86

1

din același cod, nu se impune a fi analizată,

întrucât în cauză

nu a fost schimbată încadrarea juridică a faptei

pentru care a fost trimis în judecată inculpatul.

În consecință, Înalta Curte apreciază că instanța de apel a făcut o

evaluare plurală a criteriilor ce caracterizează individualizarea judiciară a

pedepsei, așa încât aceasta așa cum a fost stabilită de prima instanță,

reflectă în mod adecvat criteriile analizate, precum și principiul

proporționalității între gravitatea faptei și profilul socio-moral și de

personalitate al inculpatului N.l., așa încât nu este incident nici cazul de

casare invocat, respectiv art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Înalta Curte apreciază că instanța de apel a pronunțat o soluție legală

și temeinică sub toate aspectele, neconstatând nici existența vreunui caz de

casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3)

C. proc. pen.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat,

recursul declarat de

inculpatul N.l. împotriva deciziei penale nr. 117

din 12 mai 2009 a Curții de Apel București, secția

I

penală.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., se va obliga

recurentul inculpat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul N.

I.

împotriva deciziei

penale nr. 117 din 12 mai 2009 a Curții de Apel București, secția

I

penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlul de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 2

iulie 2009.