ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2539/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 105 de la 4 noiembrie 2008 a Tribunalului Teleorman, secția penală, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., în art. 181 alin. (1) C. pen., formulată de inculpatul N. l. În baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul N.l. la 5 ani închisoare. În baza art. 71 C. pen., a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 67 alin. (3) C. pen., s-a dispus degradarea militară a inculpatului. În baza art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 14 C. proc. pen., a fost admisă în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă B.M. În baza art. 998 și următoarele C. civ., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 9000 lei cu titlu despăgubiri civile din care: 4000 lei despăgubiri materiale și 5000 lei daune morale către partea civilă B. M. În baza art. 14 C. proc. pen. și art. 34 din O.U.G.

nr. 72/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 a fost obligat inculpatul la plata sumelor de 569,80 lei și 254, 23 lei cu titlu cheltuieli spitalizare, respectiv transport la care se vor adăuga (dobânda), penalitățile de întârziere aferente debitorului cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la achitarea integrală a sumelor către Spitalul de Urgență Alexandria și S.J.A. Teleorman. În baza art. 118 lit. b) C. proc. pen., s-a confiscat de la inculpat cuțitul corp delict. În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman a fost trimis în judecată în stare de libertate, inculpatul N.l., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.

S-a reținut, în esență, în actul de sesizare al instanței că inculpatul N.l., în seara zilei de 7 mai 2007, în jurul orelor 22,00, în timp ce se afla pe drum public, a exercitat acte de violență cu cuțitul asupra victimei B.M., cauzându-i leziuni ce au necesitat 25 zile îngrijiri medicale. Din mijloacele de probă administrate în cauză, procese-verbale de sesizare întocmite de organele de poliție, certificat medico-legal eliberat de S.M.L. Teleorman, declarații martori, declarațiile inculpatului, toate coroborate cu alte acte și lucrări ale dosarului s-a reținut următoarele: Inculpatul N.l. domiciliază împreună cu familia sa în comuna Talpa, județul Teleorman. Pe fondul consumului de alcool, acesta manifestă un comportament violent, aspect notoriu pe raza localității.

În timp, acest comportament a fost sesizat organelor de poliție de persoanele care au avut de suferit. Din referatul întocmit de Postul de Poliție Talpa în dosarul nr. 549/2007 a rezultat că, în ziua de 14 iulie 2007, acesta a exercitat violențe asupra consăteanului său C.M. și se propunea emiterea actului de sesizare al instanței și trimiterea în judecată a inculpatului din prezenta cauză. Și cu partea vătămată B.M. a avut un conflict în timpul căruia a exercitat violențe, conflict ce s-a petrecut în urmă cu circa 5 - 6 ani, dar s-au împăcat în fața instanței. Și pe timpul cercetării judecătorești, inculpatul a dovedit același comportament antisocial prin exercitarea de violențe asupra unor concetățeni: unei femei i-a rupt piciorul, iar la doi băieți Ie-a rupt bicicleta.

În după-amiaza zilei de 7 mai 2007, inculpatul a consumat alcool și pe acest fond i-a adresat vecinului său G.V., injurii și amenințări cu moartea fată motiv. Martorul a arătat că acesta era deosebit de agitat și profera la adresa sa expresii de nereprodus. În seara aceleași zile, partea vătămată, în timp ce se deplasa din câmp cu căruța de fân spre casă împreună cu nepotul său, martorul D.M., s-a întâlnit cu inculpatul care i-a spus că vrea să-i vorbească. Pentru că în ultimul timp între ei nu a mai fost nici un diferend, partea vătămată convinsă de spusele inculpatului, a coborât din căruță și i-a spus martorului D.M. să se ducă acasă cu căruța. Profitând de faptul că era întuneric și pe drumul public nu se mai aflau alte persoane, inculpatul a prins partea vătămată de gât, i-a adresat injurii, expresii indecente și i-a spus „te omor, îți sparg burta”, moment în care i-a aplicat o lovitură cu cuțitul cu intensitate sporită în zona abdominală.

După aplicarea acestei lovituri, inculpatul a continuat să însoțească victima și să-i adreseze injurii cu ton ridicat. Soția părții vătămate și fiica acestora, B.M. și B.D.E., auzind gălăgie au ieșit la poartă să vadă ce se întâmplă și au văzut pe inculpat când trăgea de haine pe partea vătămată și-o amenința în continuare că îl taie. Pentru a le împiedica să intervină în apărarea victimei, inculpatul Ie-a adresat și lor expresii indecente pe un ton ce inspira teamă. Partea vătămată s-a deplasat la sediul postului de poliție local, a sesizat cele întâmplate și apoi a fost transportată la Spitalul Videle și apoi la Spitalul Alexandria cu diagnosticul „plagă înjunghiată penetrantă abdominală”.

Cu aceeași ocazie, organele de poliție s-au sesizat cu privire la faptul că inculpatul, în timp ce se afla pe drum public, a purtat asupra sa fără drept un cuțit cu care a lovit pe partea vătămată, provocându-i o plagă deschisă prin înjunghiere. Din raportul de constatare medico-legală întocmit de S.M.L. Teleorman a rezultat că, parte vătămată B.M. a prezentat leziuni de violență produse prin „lovire cu corp dur, tăietor înțepător, ce pot data din 7 mai 2007”, că necesită 25 zile îngrijiri medicale și că aceste leziuni nu au pus în primejdie viața victimei.

Instanța de fond a concluzionat că, fapta inculpatului N.l., de a lovi, partea vătămată B.M., pe drum public, cu cuțitul în zona abdominală, cu intensitate sporită, prevăzând că în urma acțiunii sale aceasta ar putea să moară și a acceptat acest rezultat socialmente periculos care nu s-a produs datorită întâmplării, întrunește, în drept, elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor calificat prevăzută și pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen. Prin urmare, această calificare juridică a faptei există chiar dacă leziunile suferite de partea vătămată B.M. nu au pus în primejdie viața acesteia în raport cu regiunea anatomică în care s-a aplicat lovitura (zona abdominală), cu obiectul folosit (cuțit) și cu intensitatea loviturii.

Inculpatul a negat constant că a comis această faptă și a invocat în apărare declarațiile martorilor C.F. și B.D. care au învederat instanței că în acea seară inculpatul nu a părăsit domiciliul său, declarații înlăturate de instanță, ca nesincere, întrucât datele și împrejurările relatate de aceștia nu-și găsesc corespondentul în ansamblul celorlalte probe administrate. De asemenea, inculpatul a negat comiterea faptei, solicitând tribunalului să dispună schimbarea calificării juridice din tentativă la infracțiunea de omor calificat în cea de vătămare corporală incriminată de art. 181 alin. (1) C. pen., cerere ce a fost respinsă, ca neîntemeiată. Elementul material al infracțiunii de vătămare corporală explicit descris în norma de incriminare se realizează prin orice acțiune sau inacțiune ce are drept rezultat o vătămare a integrității corporale sau a sănătății care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de la 21 de zile până la 60 de zile.

Deci fapta poate consta într-o lovire sau alt act de violență dacă prin aceasta s-a produs o vătămate a integrității corporale sau a sănătății în limitele gravității prevăzute de lege, interesând din punctul de vedere al încadrării juridice, deci durata îngrijirilor medicale necesare pentru vindecare. În cauza dedusă judecății, această normă incriminatoare nu și-a găsit aplicarea, deși partea vătămată a avut nevoie de 25 zile îngrijiri medicale și actul medical a concluzionat că leziunile suferite de aceasta nu i-au pus viața în primejdie, deoarece, așa cum s-a arătat, în raport cu zona anatomică în care s-a aplicat lovitura, folosirea cuțitului, intensitatea loviturii au dovedit indubitabil că inculpatul în urma acțiunii sale a prevăzut că victima poate să moară și a acceptat survenirea acestui rezultat care nu s-a produs datorită întâmplării.

Prin urmare, fapta pentru care a fost cercetat inculpatul N.l. este cea de tentativă la omor calificat și în baza acestui text de lege, instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului. La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța a avut în vedere gradul de pericol social ridicat al faptei, împrejurările concrete în care a fost comisă, urmările acesteia, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, dar și datele ce caracterizează pe inculpat: cunoscut cu antecedente penale, sancționat tot pentru comiterea de fapte de violență, nesincer, comportament antisocial manifestat anterior comiterii acestei fapte și pe timpul cercetării judecătorești, dar și faptul că are în îngrijire doi copii minori.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman și inculpatul N.l., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Parchetul a criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul greșitei individualizări judiciare a pedepsei aplicate, arătând că în mod greșit au fost reținute circumstanțe atenuante. Inculpatul N.l., prin apărător a criticat sentința, atât pe latură penală, cât și pe latură civilă, solicitând achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar pe latură civilă a arătat că în mod greșit s-a dispus confiscare de la inculpat a unui cuțit, iar suma la care a fost obligat cu titlu de despăgubiri materiale nu a fost dovedită.

Prin decizia penală nr. 117 de la 12 mai 2009 a Curții de Apel București, secția l penală, pronunțată în dosarul nr. 1338/87/2008 (2584/2008), au fost respinse, ca nefondate, apelurile promovate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman și inculpatul N.l. împotriva sentinței penale nr. 105 din 4 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția penală, în dosarul nr. 1338/87/2008. A fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat. S-a dispus anularea amenzilor de câte 200 lei, aplicate martorilor D.M. și Ș.C.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că instanța de fond a administrat, nemijlocit, în condiții de publicitate și contradictorialitate, toate probele necesare aflării adevărului și a stabilit, în mod corect, pe baza unei analize judicioase a cestor probe, precum și a celor administrate în cursul urmăririi penale, situația de fapt, încadrarea juridică a faptei și vinovăția inculpatului în săvârșirea acesteia. Astfel, reevaluând ansamblul probelor administrate în cauză, întocmai ca și instanța de fond, curtea de apel a constatat că este în afara oricărui dubiu că N.l., în seara zilei de 7 mai 2007, în jurul orei 22,00, în timp ce se afla pe drum public, a exercitat acte de violență, cu un cuțit, asupra victimei B.M., cauzându-i leziuni ce au necesitat 25 zile îngrijiri medicale.

Probele certe de vinovăție care reflectă această situație de fapt sun: procese-verbale de sesizare întocmite de organele de poliție, certificat medico-legal eliberat de S.M.L. Teleorman, declarații martori, declarațiile inculpatului, toate coroborate cu alte acte și lucrări ale dosarului. În raport cu această situație de fapt, curtea de apel a constatat ca fiind corectă și încadrarea juridică dată de prima instanță faptei săvârșite de inculpat, fiind întrunite cumulativ elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.

Critica avansată de parchet, prin reprezentantul său, vizând individualizarea pedepsei a fost considerată ca lipsită de fundament, întrucât în operațiunea de adaptare a pedepsei la nevoile de apărare socială, în raport cu gravitatea concretă a faptei săvârșită de inculpatul N.l., tribunalul s-a raportat la criteriile consacrate de dispozițiile art. 72 C. pen.; în cest context, răspunzând necesității de a analiza și împrejurările concrete ce caracterizează persoana inculpatului, prima instanță, în mod just, a apreciat împrejurarea că inculpatul are în întreținere doi copii minori, poate fi valorificată pentru atenuarea răspunderii penale a acestuia; adoptând cest procedeu, tribunalul a asigurat un echilibru între scopul punitiv și cel privind reeducarea și reinserția socială a inculpatului pentru a se ajunge la rezultatul pozitiv al prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni, cum prevede art. 52 C. pen.

Cât privește apelul inculpatului s-a observat că acesta a vizat, atât latura penală, cât și latura civilă, curtea de apel, constatând, însă, că nici acesta nu este fondat. Critica vizând latura penală a cauzei nu a putut fi primită de curtea de apel pentru motivele arătate în cele ce preced, neimpunându-se achitarea inculpatului. Și soluționare laturii civile s-a realizat în mod corect de către prima instanță. Astfel, din actele dosarului (declarații parte vătămată, declarații martori, raport de expertiză etc.) s-a reținut că, la comiterea infracțiunii, inculpatul s-a folosit de un obiect tăietor-înțepător, respectiv cuțitul (descris în amănunt), în cauză s-a constatat că sunt incidente dispozițiile art. 118 lit. b) C. pen.

Referitor la stabilirea cuantumului despăgubirilor civile, curtea de apel a arătat că potrivit art. 998 C. civ., „orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara”, iar conform art. 999 C. civ., „omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijență sau imprudența sa.” În speță, fapta ilicită a inculpatului constă în încălcarea normelor dreptului obiectiv, prin aceasta cauzându-se prejudicii dreptului subiectiv al părții vătămate (respectiv, dreptul la integritate corporală). Sub raport subiectiv, simpla culpă, este suficientă pentru a opera răspunderea civilă delictuală, iar obligația de reparare a prejudiciului (material și moral) cauzat nu a fost condiționată de gravitatea vinovăției.

În cauza de față, s-au stabilit în mod corect, pe baza probatoriului administrat, existența și întinderea prejudiciului cauzat prin fapta ilicită a inculpatului, care a fost obligat în mod legal la repararea acestuia. Față de aceste considerente și având în vedere că, din oficiu, nu s-au constatat motive de desființare a sentinței atacate, care este legală și temeinică, curtea de apel, în temeiul dispozițiilor art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile declarate de parchet și inculpatul N.l. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., reținând culpa procesuală a inculpatului, curtea de apel l-a obligat pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat. Având în vedere că, la termenul de astăzi, s-au prezentat martorii D.M.

și Ș.C., curtea de apel i-a ascultat, iar declarațiile acestora au fost consemnate și atașate la dosar, dispunându-se anularea amenzilor de câte 200 lei. Împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs inculpatul N.l., considerând-o nelegală și netemeinică, fără a arăta în scris motivele de recurs. La dosarul cauzei ai fost depuse, după ce în prealabil au fost înregistrate prin R.G. a instanței supreme sub nr. 24765 la 23 iunie 2009, aflate la fila X, concluzii scrise formulate de intimata parte civilă Spitalul Județean de Urgență Alexandria prin care a solicitat menținerea sentinței penale a instanței de fond nr. 105 pronunțată la data de 4 noiembrie 2008 de Tribunalul Teleorman, în dosarul penal nr. 1338/87/2008 ca legală și temeinică în ceea ce privește latura civilă a cauzei, întrucât consideră că sunt îndeplinite condițiile art. 998 – art. 999 C. civ.

și anume: „să-l obligați pe inculpat la plata sumei de 569,80 lei cu titlul cheltuieli spitalizare la care se vor adăuga (dobânda), penalitățile de întârziere aferente debitului cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la achitarea integrală a sumei către Spitalul Județean de Urgență Alexandria”, iar în conformitate cu art. 242 alin (2) C. civ., a solicitat judecarea cauzei în lipsă. La termenul de astăzi, în recurs s-a prezentat intimata parte vătămată B.M., lipsind recurentul inculpat, aflat în stare de libertate, pentru apărarea sa prezentându-se apărător desemnat din oficiu, avocat V.C. și intimatele părți civile Spitalul Județean Alexandra și S.J.A. Teleorman, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Față de lipsa altor cereri prealabile, Înalta Curte a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul părților, în dezbateri, potrivit art. 385 13 C. proc. pen. Apărătorul recurentului inculpat a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 18, 17 și 14 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului declarat, casarea ambelor hotărâri atacate și în rejudecare achitarea inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., susținând că din probele administrate rezultă că inculpatul nu s-a aflat la locul săvârșii faptei. Referitor la al doilea temei de casare a solicitat schimbarea încadrării juridice în art. 181 C. pen., arătând că din concluziile raportului medico- legal a rezultat că leziunile cauzate nu au pus în primejdie viața victimei, iar cu privire la ultimul motiv de recurs a solicitat reducerea pedepsei aplicate inculpatului și a se dispune suspendarea executării acesteia, fie în baza art. 81 C. pen.

și anume suspendarea condiționată, fie potrivit art. 86 1 C. pen., respectiv suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, ca urmare a reținerii circumstanțelor atenuante judiciare, iar, în situația schimbării încadrării juridice, reducerea pedepsei sub minimul special, cu reținerea circumstanțelor judiciare prevăzute la art. 74 C. pen., și regimul sancționator corespunzător de la art. 76 lit. e) din același cod, și cu executare în condițiile art. 81 sau 86 1 C. pen. Intimata parte vătămată B.M. a arătat, la întrebarea instanței, că, în situația schimbării încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen., ar formula plângere prealabilă împotriva inculpatului, lăsând la apreciere recursul acestuia.

Concluziile reprezentantului Ministerului Public asupra recursului declarat de inculpat au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii. Examinând recursul declarat de inculpatul N.l. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele invocate oral de apărătorul desemnat din oficiu, ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 18, 17 și 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul inculpatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că instanța de apel, în mod corect și-a însușit argumentele primei instanțe, iar la rândul său, în baza propriului examen, asupra, atât a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale, în etapa cercetării judecătorești, în primă instanță, cât și în apel, în raport cu efectul devolutiv al apelurilor declarate, în cauză de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, cât și de apelantul inculpat N.l., potrivit art. 371 C. proc. pen., cu referire la art. 378 alin. (1) din același cod, readministrând în mod oral, nemijlocit și contradictoriu probe și anume reascultând inculpatul N.l. și martorii C.F.C., C.M., B.M., B.D.E., Ș.C., D,M., în mod judicios a stabilit vinovăția inculpatului N.l.

în săvârșirea infracțiunii pentru care acesta a fost trimis în judecată, în raport cu situația de fapt reținută. Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului N.M. de a lovi partea vătămată B.M., pe drum public, cu cuțitul în zona abdominală, cu intensitate sporită, producându-i leziuni ce au necesitat 25 zile de îngrijiri medicale, leziuni care nu au pus în primejdie viața victimei, acesta prevăzând că în urma acțiunii sale partea vătămată ar putea să moară și a acceptat acest rezultat socialmente periculos care nu s-a produs datorită întâmplării, întrunește, atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul incriminator al infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.

Totodată, Înalta Curte, la rândul ei în baza propriei evaluări asupra materialului probator administrat în cursul procesului penal, a constatat că din coroborarea declaraților părții civile B.M., cu declarațiile martorilor B.M., B.D.E., G.V., declarațiile martorilor Ș.C., D.M., cu fotocopiile actelor medicale privind pe partea civilă B.M., raportul de constatare medico-legală privind pe B.M., în care se atestă leziunile produse, numărul de zile de îngrijiri medicale și faptul că leziunile nu au pus în primejdie viața victimei, a rezultat contribuția concretă a inculpatului N.l.

la comiterea faptei, ceea ce infirmă declarațiile inculpatului că nu ar fi autorul acestei infracțiuni, precum și declarațiile martorilor date în apel, respectiv N.G., C.F.C., C.M., care au încercat, fie să se sustragă răspunderii penale, în cazul inculpatului, fie să înlăture tragerea la răspundere penală a acestuia, așa încât acestea urmează să fie înlăturate, fiind afectate de subiectivitate, ceea ce atenuează forța lor probantă. Partea civilă B.M. în declarația dată în cursul cercetării judecătorești, în primă instanță a arătat că „...Mențin declarațiile date până acum. În seara de 7 mai 2007 veneam de la câmp, pe la orele 21,00, împreună cu nepotul meu, cu o căruță încărcată cu fân. La un moment dat lângă căruță a apărut inculpatul și mi-a spus că vrea să-mi spună ceva.

Încredințat că acesta este sincer, pentru că până atunci eram în relații normale, am coborât din căruță. M-a luat de gât și mi-a spus „fir-ar mata a dracu, te omor”, și în acel moment m-a lovit cu cuțitul în zona stomacului. Nici nu am mai putut să mai zic ceva mai târziu l-am întrebat de ce m-a tăiat, pentru că inculpatul a mai mers cu mine o porțiune de drum și continua să mă drăcuie. Observând că spre sediul Poliției se vedea ajutorul de șef de post, m-a lăsat și a plecat spre grădiniță. Eu imediat am fost dus la spital cu salvarea, fiind anunțat acest serviciu de șeful de post. Am fost operat la Alexandria și am stat 5 zile. Tot nu mă simt bine nici în prezent, nu mai iau tratament, din când în când mai iau pastile de calmare.

Am o spaimă în mine. Eu veneam de la iarbă când m-am întâlnit cu inculpatul. Eu veneam de la iarbă când m-am întâlnit cu inculpatul. Băusem o cană de vin. Când eu veneam spre casă cu nepotul în căruța de fân l-am văzut pe inculpat pe stradă împreună cu un cumnat de la Ploiești, cu soția lui și o nepoată. Am trecut pe lângă grupul acesta de persoane, i-am salutat și după 300 metri, inculpatul în alergare m-a ajuns la căruță și s-au întâmplat cele arătate.” Martora B.M. în declarația dată în primă instanță a menționat că „...Mențin declarația dată la urmărirea penală. Sunt soția părții civile și în 7 mai 2007 după amiaza am venit cu vacile de la câmp împreună cu B.D., fata mea și când am trecut pe lângă locuința inculpatului am auzit gălăgie și am auzit când înjura animalele.

Eu am ajuns acasă pe la ora 20,00 și soțul pe la 21,30, știind că urmează să vină cu căruța cu fân de la câmp de la altă locuință, am ieșit să deschid poarta și am auzit pe soțul meu care îl întreba pe inculpat „ce ai cu mine, ce ți-am făcut, am fost prieteni” și inculpatul i-a răspuns „să moară mama dacă nu îți tai burta”. Am fugit către șosea, când m ajuns acolo, l-am văzut pe soțul meu că se îndrepta spre poliție, pe inculpat nu l-am văzut, doar pe concubina lui în apropiere de locul unde s-a petrecut conflictul cu mâinile în șold. Eu am mers la poliție după soțul meu, era șeful de post acolo în față cu el și șeful de post a dat telefon la adjutant, acesta a venit din termen, a anunțat salvarea și l-a transportat pe soțul meu la Spital la Alexandria.

La câteva zile de la incident m-am întâlnit cu inculpatul dar nu l-am întrebat de ce. În aceeași zi am aflat că inculpatul a mai înjurat o altă persoană din sat și i-a vorbit urât, G.V., dar acesta nu a formulat plângere împotriva inculpatului. În urmă cu vreo 10 ani, între soțul meu și inculpat a mai avut loc un conflict dar la judecătorie în timpul procesului s-au împăcat și de atunci până acum de la stingerea conflictului inițial și până la cel care face obiectul cauzei nu au mai fost incidente între cei doi, au fost perioade când noi am muncit împreună. Nu am văzut pe nimeni în apropierea locului conflictului și dacă o fi fost cineva probabil s-a ascuns ca să nu spună ce s-a întâmplat. În seara aceea în timp ce mă deplasam spre poliție l-am văzut pe cumnatul inculpatului că a lovit cu piciorul un papuc de cauciuc ce aparținea soțului.

E posibil ca acest cumnat să fi văzut ce s-a întâmplat. Când am ajuns la poliție l-am văzut pe soțul meu cu sânge curgându-i în zona abdominală, abundent. Nu am văzut atacul direct al inculpatul asupra soțului meu, dar cred că el este cel care l-a tăiat pentru că i-am auzit vocea, am recunoscut vocea și expresia pe care am redat-o mai sus la întrebarea soțului meu ce are cu el „să moară mama dacă nu îți tai burta” pe de-o parte și pe de altă parte C.M. a doua zi a mers la ajutorul social și acolo Ie-a spus oamenilor „cea-m văzut aseară, am văzut pe I. a lui D. l-a tăiat pe M. a lui S.” Aceeași martoră B.M. și în declarația dată în apel a precizat că „Eu eram în poartă în așteptarea soțului meu și se întunecase pentru că era ora 21,40.

Îl așteptam pe soțul meu pentru că auzisem zgomotul de căruță pe car am recunoscut-o și la un moment dat am auzit strigătul soțului meu și m-am dus la postul de poliție pentru că el se dusese deja la poliție. Am ajuns la poliție și am văzut pe soțul meu stând în șezut și mi-a zis că „l-a tăiat I.”, lângă el era și șeful de post, care aflase același lucru de la soțul meu. În acest timp nepotul meu D.M. a adus căruța acasă, iar bărbatul meu s-a deplasat la postul de poliție pe picioare, rănit fiind. Eu nu am vorbit de atunci cu N.I., cu toate că ne-am întâlnit pe stradă dar niciunul dintre noi nu am dorit să discutăm despre eveniment. Eu l-am auzit pe N.I. înainte să-l lovească pe soțul meu, cu câteva minute că „să moară mama dacă nu-și sparg burta”, iar soțul meu l-a întrebat de ce spune asta și a încercat să-l tempereze.

În jurul orei 23,00, la chemarea șefului de post, a venit salvarea și l-a luat pe soțul meu și l-a dus la spitalul din Alexandria. Eu cred că distanța dintre locuința mea și locul unde a fost lovit soțul meu este de cea. 200 m. Este adevărat că între familiile noastre există raporturi de dușmănie pe fondul unor neînțelegeri familiale. În noaptea aceea nu l-am văzut pe inculpat ci doar i-am auzit vocea, așa cum am mai arătat.” Martora B.D., în declarația dată în primă instanță a menționat că „Mențin declarația dată la urmărirea penală. În după amiaza de 7 mai 2007 am fost cu părinții și un verișor de-al meu la o altă locuință pe care o avem în comuna. Eu cu mama am plecat cu vacile pe un drum mai scurt, urmând ca tatăl meu să vină cu căruța pe un alt drum.

Până să ajung acasă am trecut pe la poarta locuinței inculpatului și am auzit cum acesta făcea scandal, la un moment dat din curte am auzit pe tatăl meu țipând, eu am ieșit la poartă, am luat calul și căruța și le-am dus în curte pe altă poartă, am strigat-o pe mama să mă ajute să desham calul de la căruță, am mai stat puțin în curte și am ieșit la poartă, eu nu l-am întrebat pe D.M. unde e tata. Eu l-am auzit pe tata țipând după ce am intrat cu căruța în curte. Mama a ieșit înainte la poartă și eu m-am dus după ea. Am constatat că tata și mama sunt deja la poliție și i-am urmat și eu. Acolo l-am văzut pe tata tăiat, cu sânge pe el și se văieta, a venit salvarea și l-a dus la spital. Tata ne-a spus că l-a tăiat N.I.

și imediat am realizat că este inculpatul pentru că l-am văzut pe șosea, înjurând, țipând. La momentul când am ajuns pe șosea, l-am văzut pe inculpat, pe cumnatul lui și pe concubina lui C.F., cumnatul lui nu e de la noi din localitate și nu știu cum îl chema. Tata a stat internat 4 zile dar nu știu câți bani s-au cheltuit, și plătea o mașină să o ducă la spital și îi cumpăra alimente, medicamente. Eu l-am văzut pe inculpat pe stradă așa cum am precizat mai sus și m-a înjurat, după aceea acolo a venit concubina lui și cumnatul și l-au luat de acolo, inculpatul era sub influența alcoolului și tata băuse în ziua aceea. Eu am fost condusă acasă de un polițist.”. Aceeași martoră B.D.E., în declarația dată în apel a arătat că „Eu eram acasă în momentul incidentului al cărui victimă a fost tatăl meu și mă aflam la bucătărie împreună cu mama mea și preparam masa de seară, la un moment dat am auzit un țipăt venind dinspre stradă.

Mențin toate declarațiile date la poliție întrucât am spus tot adevărul. La maxim 5 minute, după ce am auzit țipătul tatălui și după ce mama a mers după el la poliție, eu, împreună cu vărul meu, D.M., ne-am dus și noi la poliție, pe drum ne-am întâlnit cu C.F., N.l. și alte două persoane din familia lor, iar N.l. ne-a înjurat și ne-a amenințat de genul că ne dă foc că ne omoară și arăta ca un om beat și nu a motivat de ce amenință. Am ajuns la postul de poliție, scăpând de amenințările inculpatului și acolo l-am văzut pe tatăl meu întins pe jos și cu urme de sânge în zona abdominală și l-am auzit plângând și spunând că moare. Ne-am alarmat împreună cu șeful de post și ajutorul acestuia și am chemat salvarea, care a venit după mai mult de o oră.

Tatăl meu nu era beat, dar cred că după o zi de muncă băuse ceva, ca de obicei, că acesta-i obiceiul.” Martorul G.V. în declarația dată în etapa cercetării judecătorești, în primă instanță a precizat că „Mențin declarația dată în cursul urmăririi penale. Sunt vecin cu inculpatul, între proprietățile noastre fiind un loc de casă lat de circa 50 metri. În seara de 7 mai 2007 m-am dus să dau mâncare la animale și inculpatul care era agitat și vorbea singur la un moment dat s-a apropiat de gard și a început să profere la adresa mea injurii, amenințări cu moartea. Expresiile folosite nu le pot reproduce. L-am întrebat cu cine vorbește și mi-a spus că vorbește cu mine, moment în care s-a apropiat de gard și se tot agita.

Arăt că și mai înainte inculpatul mă amenințase cum de altfel a făcut-o și ulterior în iunie anul acesta înainte de alegeri. Acesta era la cârciumă cu un vecin și când mergeau pe drum i-a spus că până la urmă tot o să mă spargă. Această persoană se chema S.M. și a venit la mine și m-a avertizat că N.l. vrea să mă omoare chiar dacă face 12 ani de pușcărie. Revenind la seara incidentului arăt că intrigat de atitudinea inculpatului m-am dus la soția mea la bar, avem o societate comercială cu profil de desfacere a băuturilor alcoolice și i-am spus ce mi s-a întâmplat. Am rămas la bar și la un moment dat l-am văzut pe el trecând pe acolo prin fața barului, s-a dus până într-un anume punct și s-a înapoiat.

A doua zi am auzit că l-a înjunghiat pe B.M. Știu că inculpatul a mai avut un conflict cu victima în urmă cu niște ani, dar s-au împăcat. Spun din auzite. Inculpatul pe fondul consumului de alcool este violent, când nu bea este băiat de treabă. În urmă cu vreo două săptămâni, inculpatul a rupt piciorul unei vecine, a distrus bicicletele a doi băieți." Martorul Ș.C. în declarația dată în primă instanță a arătat că „îndeplinesc funcția de șef de post în localitatea Talpa și în data de 7 mai 2007 eu eram în concediu legal de odihnă, dar prezent în locuință, locuință situată la nivelul I al clădirii postului de poliție. În timp ce eram în casă am auzit strigând „Șefu, șefu.” Deși eram în timpul meu liber am coborât să văd ce este, moment în care l-am văzut pe B.M.

care se ținea cu mâna de abdomen și mi-a spus m-a tăiat. Eu l-am întrebat cine și mi-a răspuns că N.I. Am apelat imediat pe ajutorul meu care trebuia să se ocupe potrivit atribuțiunilor de serviciu de situația ivită, el a anunțat salvarea și după ce victima a plecat la spital eu am mers acasă. Eu am o imagine asupra locuitorilor din comuna unde îmi îndeplinesc serviciul și privitor la inculpat arăt că acesta pe fondul consumului de alcool devine violent. Privind pe inculpat am mai avut o sesizare mai înainte de la o persoană din Siliștea care reclamase două fapte lovire și distrugere, a fost pusă în mișcare acțiunea penală, știu că a fost sesizată instanța de judecată, dar am înțeles că s-a stins pe cale amiabilă conflictul.

Și la ora actuală avem în lucru 3 cauze privind pe inculpat, a fost începută urmărirea penală, cercetările continuă pentru distrugere și lovire. Inculpatul nu consumă des alcool, dar când consumă devine violent. Privitor la întrebarea domnului avocat de ce este discrepanță între conținutul procesului-verbal prin care s-a luat act de sesizare a faptei și cele declarate de martor că victima s-a prezentat personal la postul de poliție arăt că aceasta este uzanța și că realitatea este cea prezentată de mine și probabil colegul meu a făcut mențiunea sesizării telefonice pentru că eu nefiind de serviciu anunțasem telefonic incidentul. Eu am văzut victima înțepată în zona abdominală și de acolo curgea sânge.

Victima s-a deplasat până la Postul de Poliție.” Același martor Ș.C., în declarația dată în apel a menționat că „în data respectivă, în jurul orei 20,00 – 21,00, nu mai rețin bine, dar țin minte că era înserat, eu ram în apartamentul de serviciu care se afla deasupra postului de poliție, fiind în concediu legal de odihnă. Am auzit strigându-se după ajutor, eu am coborât din casă și am deschis poarta postului de poliție unde l-am văzut pe B.M. care se plângea că a fost lovit cu un cuțit de către N.l. Și-a ridicat tricoul și mi-a arătat lovitura ce o avea în zona abdomenului, am văzut și sânge în zona în care a fost lovit și l-am chemat pe colegul meu prin telefon care a venit în cca. 5 - 10 minute la post din acel moment eu am plecat, deoarece așa cum am arătat eu eram în concediu legal și l-am lăsat pe colegul meu, agent principal C.G.

Eu când am plecat acasă partea vătămată era așezată pe marginea gardului de protecție. Salvarea a fost chemată de colegul meu și a venit să ridice victima după mai mult de 30 de minute și știu asta pentru că am văzut-o de pe fereastră. Eu l-am văzut pe B.M. c fiind sub influența alcoolului, dar se putea ține pe picioare și era conștient de ce spune și ce face. După incidentul cu B.M., la câtva timp, inculpatul a mai avut un incident având dosar penal deschis la poliție pentru lovirea unei femei din sat.” Martorul D.M. în declarația dată în cursul cercetării judecătorești, în primă instanță a precizat că „în seara zilei de 7 mai 2008 victima B.M. care este unchiul meu a fost la noi și la plecare s-a oferit să meargă împreună cu e la domiciliu cu căruța.

Am mers pe șosea o bucată de drum și după aceea am pătruns pe ulița unde locuiește unchiul meu. După circa 5-6 metri unchiul meu a coborât din căruță, eu mi-am continuat drumul, am dus căruța în curte, am deshămat calul și am stat puțin cu mătușa și fiica lor, B.D. Apoi am ieșit în șosea, mătușa mea s-a dus la poliție și noi am rămas acolo. Victima când a venit la noi era sub influența alcoolului, a mai consumat și la noi cred că vin, nu știu exact și văzând că se află în stare de ebrietate, am sunat-o pe mătușa mea și aceasta m-a rugat să îl însoțesc acasă, ceea ce am și făcut. Spre casa unchiului meu de la noi am mers o parte din drum pe șosea și apoi am cotit pe ulița unde are casa. În șosea se afla inculpatul, unchiul meu doar s-a salutat cu inculpatul și așa cum am mai arătat după circa 6 metri a coborât din căruță.

Eu nu am mai văzut din acel moment nimic, mi-am continuat drumul acasă. În timp ce eu deshămam calul am auzit ceartă. Nu știam cine se ceartă. După ce am auzit acea ceartă eu cu mătușa și cu B. D. am mers la șosea. Eu cu B.D. am rămas la capătul uliței, iar mătușa a mers spre postul de poliție care era la vreo 70 de metri de locul unde ne aflam noi. După puțin timp am plecat și eu cu B.D. la postul de poliție. Când am intrat în sediul poliției l-am văzut pe B.M., unchiul meu, culcat jos și îi curgea sânge din zona abdominală și a spus că l-a tăiat N.I. Nu am înțeles să fi spus cu ce obiect a fost tăiat. Eu am rămas acolo până a venit salvarea. Mai adaug că atunci când eu și B.D. am rămas în șosea până să plecăm la Postul de poliție la noi a venit inculpatul și ne-a spus că ne taie.

Era agitat, nu pot să apreciez dacă inculpatul era beat și altceva nu ne-a mai zis. B.D. l-a întrebat ce are cu noi, dar el nu a răspuns și între timp a venit soția lui, l-a luat și l-a dus în domiciliu. La ora când eu l-am adus pe unchiul meu era trecut de ora 00 era întuneric, și nu am văzut nicio persoană pe șosea sau pe ulițe, decât pe inculpat. El era la șosea în dreptul uliței lui. Era împreună cu soția lui, o fată M., cred că este nepoata lui și un bărbat pe care nu îl știu.” Același martor D.M. în declarația dată în apel a arătat că „Eu l-am dus pe unchiul meu, partea vătămată B.M., până în capul uliței unde stătea și deși acest băuse cam mult după părerea mea împreună cu tatăl meu, când a coborât din căruță a putut să meargă pe picioarele lui.

Eu am putut să aud în timp ce mă îndreptam spre casă pe B.M. când a început să înjure dar nu știu pe cine și dacă mai erau persoane acolo. Eu am fost la postul de poliție și l-am văzut pe unchiul meu care se plângea că a fost tăiat de I. a lui T. care-l recunosc astăzi în persoana lui N.I. Salvarea a venit târziu. B.M. era în postul de poliție și era culcat pe podea și se ținea cu mâna în zona abdomenului și se vedeau urme de sânge în zona unde se ținea cu mâna. Când B.M. s-a dat jos din căruță nu mi-a motivat de ce face acest lucru și de față eram numai doi. În timp ce mă îndreptam spre postul de poliție să văd ce se întâmplă cu unchiul meu, fiind împreună cu B.D. și B.M.D. am fost întâmpinați de N.I.

și ne-a amenințat că ne omoară fără să-i fi făcut ceva și aceasta se întâmpla în capul străzii, acolo unde l-am lăsat anterior pe B.M.” În raportul de constatare medico-legală cu nr. 927/B/2007 din 28 mai 2007 întocmit de S.M.L. Teleorman la „constatări se menționează că „Din copia F.O. nr. 9610 a Spitalului jud. Alexandria rezultă că a fot internat de la 08 mai 2007 până la 11 mai 2007 cu dg.: plagă înjunghiată epigastrică penetrantă cu lezare minimă de ligament falciform. Examenul ecografic abdominal fără aspecte patologice. La data de 08 mai 2007 s-a practicat sub anestezie locală lărgirea plăgii, explorarea ficatului și stomacului, sutura ligamentului falciform, sutură, pansament. Evoluție postoperatorie favorabilă.

La examenul actual: epigastric transversal cicatrice postoperatorie de 7,5 cm cu urma firelor de sutură pe fond echimotic violaceu. Afirmă dureri abdominale." Raportul mai sus menționat concluzionează că „Din actul medical examinat coroborat cu examenul actual rezultă că numitul B.M. prezintă leziuni de violență produse prin lovire cu corp dur tăietor- înțepător. Pot data din 07 mai 2007. Necesită cea. 25 zile îngrijiri medicale.

Leziunile nu au pus în primejdie viața victimei.” Așadar, Înalta Curte consideră critica apărării recurentului inculpat N.I., în sensul că acesta nu a săvârșit fapta de tentativă de omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., pentru care a fost trimis în judecată, ca fiind nefondată, deoarece din probele administrate evidențiate mai sus au fost dovedite nu numai prezența, dar și contribuția inculpatului în ziua respectivă, în locul menționat, alibiul său nesusținându-se, așa încât inculpatul este unicul autor al lovirii, părții civile B.M., lovire ce s-a materializat, cu un corp tăietor-înțepător, respectiv cuțit, apt de a produce moartea, într-o zonă vitală a corpului, respectiv a abdomenului, reflectând intenția inculpatului.

În raport cu cele menționate nu poate fi avută în vedere solicitarea ca inculpatul N.I. să fie achitat, în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) cu referire la art. 10 lit. c) C. proc. pen., deoarece în cauză între percepția materialului probator de către instanța de apel și soluția pronunțată de aceasta nu există vădite și esențiale neconcordante, nefiind, așa încât este inaplicabil cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. De asemenea, Înalta Curte nu poate avea în vedere nici apărarea inculpatului cu privire la schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.

În aceea de vătămare corporală statuată de art. 181 C. pen., deoarece din materialitatea concretă a săvârșirii faptei, respectiv din actele de executare comise a rezultat atitudinea subiectivă a inculpatului de a produce rezultatul letal al victimei, atâta timp cât a folosit un instrument apt de a cauza moartea, într-o zonă vitală, respectiv aceea abdominală, cu o intensitate relativ ridicată, lovire ce a condus la leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 25 zile de îngrijire medicală.

Concluzia medico-legală că leziunile suferite de victimă nu i-au pus viața în primejdie nu este de natură a înlătura intenția inculpatului de suprimare a vieții părții civile, atâta timp cât din probele administrate evidențiate s-a dovedit că prin modul de acțiune, inculpatul și-a putut reprezenta punerea în primejdie a vieții victimei, conștientizând consecințele faptei, prin natura instrumentului folosit, modul de utilizare a acestuia, regiunea corpului vizată și intensitatea loviturii. Mai mult, din circumstanțele ulterioare faptei și încercarea acreditării ideii că nu el este autorul, acestea reflectă gradul de percepție a gravității faptei comise, de către inculpat. Astfel, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de apel a stabilit, la rândul ei că fapta săvârșită de inculpatul N.l.

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor calificat și nu aceea de vătămare corporală, nefiind aplicabil cazul de casare invocat, respectiv art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen. Totodată, Înalta Curte nu poate avea în vedere nici apărarea recurentului inculpat cu privire la greșita individualizare a pedepsei efectuată de către instanța de apel, deoarece prin cuantumul stabilit, la 5 ani închisoare, menținând în mod distinct circumstanțele atenuante judiciare prevăzute în art. 74 C. pen. și regimul sancționator corespunzător statuat la art. 76 din același cod, cu executare în regim de detenție, s-a făcut o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen.

Astfel, instanța de apel a ținut cont de gradul de pericol social în concret al faptei comise, agravat de circumstanțele reale evidențiate, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului, faptul că are doi copii minori, în întreținere, împrejurare ce a putut fi valorificată pentru atenuarea răspunderii penale, acesta fiind cunoscut cu antecedente penale, sancționat tot pentru comiterea de fapte de violență, nesincer, comportament antisocial. Prin pedeapsa aplicată inculpatului al cărei cuantum se situează sub minimul special al pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina sa, cu executare prin privare de libertate, s-a considerat că numai aceasta este în măsură să asigure îndreptarea atitudinii inculpatului față de comiterea de infracțiuni și resocializarea sa pozitivă.

De asemenea, Înalta Curte, reanalizând, în mod concret, criteriile generale ce caracterizează individualizarea pedepsei prevăzute la art. 72 C. pen., în raport și cu solicitările formulate în recurs de către apărătorul recurentului inculpat cu privire la reducerea pedepsei aplicate, ca urmare a reținerii circumstanțelor judiciare și schimbarea modalității de executare a acesteia, fie cu aplicarea art. 81 C. pen., fie cu art. 86 1 din același cod, respectiv suspendarea condiționată sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, consideră că ambele solicitări nu se justifică, în raport cu gravitatea faptei comise de inculpatul N.l., modalitatea comiterii ei, circumstanțele reale, dar și circumstanțele personale ale inculpatului, apreciind, pe de-o parte, că în cauză s-a dat o suficiență eficiență aplicării circumstanțelor judiciare atenuante, cuantumul pedepsei stabilit, situându-se sub minimul special prevăzut de lege și nu se impune dispunerea modalităților neprivative de libertate invocate, întrucât scopurile pedepsei nu ar putea fi atinse, ținând cont și de comportamentul violent și antisocial al inculpatului în comunitatea locală și rezonanța unei asemenea fapte.

De asemenea, cea de-a doua solicitare de reducere a pedepsei, în cazul schimbării încadrării juridice, cu reținerea circumstanțelor judiciare atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., precum și cu regimul sancționator statuat la art. 76 lit. e) din același cod și cu aplicarea modalităților neprivative de libertate prevăzute de art. 81 C. pen., sau art. 86 1 din același cod, nu se impune a fi analizată, întrucât în cauză nu a fost schimbată încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul.

În consecință, Înalta Curte apreciază că instanța de apel a făcut o evaluare plurală a criteriilor ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepsei, așa încât aceasta așa cum a fost stabilită de prima instanță, reflectă în mod adecvat criteriile analizate, precum și principiul proporționalității între gravitatea faptei și profilul socio-moral și de personalitate al inculpatului N.l., așa încât nu este incident nici cazul de casare invocat, respectiv art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Înalta Curte apreciază că instanța de apel a pronunțat o soluție legală și temeinică sub toate aspectele, neconstatând nici existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.l. împotriva deciziei penale nr. 117 din 12 mai 2009 a Curții de Apel București, secția I penală. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N. I. împotriva deciziei penale nr. 117 din 12 mai 2009 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 2 iulie 2009.