ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2061/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2061/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de față

constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1563 din 29 aprilie

2013, Tribunalul Arad, secția civilă, a admis în parte acțiunea civilă

formulată, astfel cum a fost modificată de reclamanții L.M. și L.G., în

contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N., a anulat în parte

Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 219/328/2011, a obligat pârâtul să

plătească reclamanților suma de 5.809,65 RON, cu titlu de despăgubiri, cu

dobândă legală aferentă, calculată de la data de 10 octombrie 2011 și a respins

restul pretențiilor solicitate, prin aceeași hotărâre dispunând obligarea pârâtului

la plata sumei de 750 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.

Pentru a da această

soluție, instanța de fond a reținut că, prin Hotărârea de stabilire a

despăgubirilor nr. 219/328/2011 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 255/2010,

s-a dispus exproprierea de la reclamanți a suprafeței de 2.515 mp din terenul

situat în localitatea Pecica, jud. Arad și s-a stabilit ca limită a

despăgubirilor suma de 0,16 euro/mp.

Reclamanții contestă

această hotărâre susținând că suma oferită de expropriator este derizorie, atât

față de valoarea de circulație a terenurilor, cât și față de sumele oferite

pentru alte terenuri, în baza legilor de expropriere anterioare.

Pentru stabilirea

despăgubirilor cuvenite reclamanților, instanța a procedat conform art. 25 din

Legea nr. 33/1994, numind o comisie de trei experți, din care unul desemnat de

instanță și câte unul nominalizat de reclamantă, respectiv de către pârâtul

expropriator, iar din raportul de expertiză tehnică judiciară, rezultă că

valoarea pe 1 mp a terenului expropriat, este de 3,84 euro/mp.

Conform concluziilor

raportului de expertiză, valoarea de circulație a suprafeței de 2.515 mp, ar fi

de 40.600 RON, echivalentul a 9.111 euro, la care se adaugă daune de 11.505

RON.

Raportul de expertiză

a fost semnat cu observații de către dl. expert M.B., prin opinia separată

subliniind faptul că, valoarea de circulație a terenurilor stabilită prin

"grila notarilor" este orientativă, neputând fi folosită în

rapoartele de evaluare, că randamentul terenurilor este variabil, iar

contractele de vânzare-cumpărare depuse, nu pot fi luate în calcul deoarece, în

marea lor majoritate consfințesc înțelegeri anterioare făcute de părți atunci

când terenul respectiv nu era intabulat, expertul ținând cont de orice

prejudiciu economic potențial și direct provocat prin procedura de expropriere,

cuantumul total al despăgubirilor cuvenite reclamanților fiind calculat la

39.871 RON.

Deși experții

desemnați de instanță, respectiv de reclamanți, au arătat că pentru estimarea

valorii de piață, se utilizează două metode, metoda comparațiilor de piață și

metoda capitalizării rentei funciare, iar după aplicarea celor două metode, în

baza reconcilierii rezultatelor se estimează rezultatul final, instanța

apreciază că, valoarea de circulație a suprafeței de 2.515 mp, de 40.600 RON,

pentru un teren agricol situat în extravilanul unei localități ce nu este nici

măcar reședință de județ, este în prezent una exorbitantă.

În totală

contradicție cu aceste concluzii, raportul de evaluare globală a imobilelor

valabil pe anul 2012, luat în considerare de notarii publici la autentificarea

actelor juridice notariale privitoare la imobile și care are la bază date

statistice culese din activitatea notarială din anul precedent 2011, stabilește

pentru orașul Pecica o valoare de 2.000 euro/ha, ceea ce în echivalent înseamnă

0,2 euro/mp, adică 0,9 RON/mp.

Finalitatea

procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă (justă)

despăgubire, în condițiile în care exproprierea reprezintă o ingerință permisă

nu numai de art. 44 din Constituție, dar și de art. 1 Protocolul nr. 1 la

Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, în

măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică.

Or, o dreaptă sau

justă despăgubire presupune acordarea proprietarului expropriat, a prețului pe

care l-ar fi încasat în cazul în care ar fi vândut de bună voie terenul, acesta

fiind prețul pieții, adică prețul cu care se vând sau se cumpără, în mod

obișnuit astfel de terenuri.

Fiind în realitate o

vânzare forțată, în care consimțământul vânzătorului nu este cerut de lege, în

considerarea efectelor general benefice a utilității publice căreia îi va fi

afectat imobilul, este firesc ca despăgubirea pentru bunul expropriat să

cuprindă doar un preț echivalent cu prețul la care s-ar fi vândut, în mod

normal bunul, în cazul unei vânzări obișnuite, consimțite de ambele părți, dar

și eventualul prejudiciu cauzat proprietarului-vânzător, reprezentat inclusiv

de eventualul beneficiu de care a fost lipsit ca urmare a unei exproprieri

intempestive, în raport de lucrările realizate și care urmau să aducă un

beneficiu cert și previzibil.

Din analiza

contractelor de vânzare-cumpărare depuse la dosar și care datează din perioada

2011 - 2012, rezultă că, s-au vândut diverse suprafețe de teren, unele mai

reduse ca suprafață, de numai 5.000 mp - Contractul de vânzare-cumpărare din 27

noiembrie 2012 - până la suprafețe mai mari de teren arabil, și anume de 22.100

mp, prețul de vânzare variind între 2,5 euro/mp și 5,9 euro/mp .

Tribunalul nu a

reținut valoarea de piață din contractul de vânzare-cumpărare de la dosar

întrucât contractul a fost încheiat în noiembrie 2012 cu mult după data

exproprierii, este un contract izolat, mai mult terenul a fost achiziționat în

vederea realizării de către vânzători a obiectului de activitate a Î.I.K.M.

"A.P.", teren care are deschidere de 50 m la DN 7 și acces direct la

rețeaua de gaze naturale nefiind astfel comparabil cu terenul expropriat de la

reclamanți.

La fel, nici

contractul de vânzare-cumpărare din 17 mai 2012 prin care o societate a

dobândit un teren nu este relevant deoarece acesta are categoria de folosință

"curți și construcții" ceea ce nu este cazul în speță, ipoteza fiind

identică și în ceea ce privește contractul de ipotecă.

Pe de altă parte

contractul autentificat la 12 august 2011 încheiat între două societăți

comerciale nu este relevant față de criteriul stabilit de art. 26 alin. (1) și

(2) din Legea nr. 33/1994.

Astfel, sintagma de

"prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele" are semnificația

de preț plătit efectiv și consemnat ca atare în contractele autentice de

vânzare-cumpărare, și nu ofertele de preț ale agențiilor imobiliare ori

prețurile de tranzacționare extrase de la rubricile de vânzări de pe internet și

din anunțurile de mică publicitate din zonele locale privind imobilele de

același fel, în aceeași unitate administrativ-teritorială.

În aceste condiții

concluziile comisiei de experți trebuie să aibă la bază prețurile de

tranzacționare a terenurilor de același fel și din aceeași unitate

administrativ-teritorială la momentul efectuării lucrării.

Potrivit adresei nr.

221 din data de 8 mai 2012, emisă de B.N.P.A. "D." rezultă însă că,

în zona Pecica, în perioada 2010 - 2012 prețul de vânzare declarat de către

părți a variat de la 1.500 la 2.000 euro/ha, în funcție de amplasament și

suprafața vândută, prețuri ceva mai mari (2.900 - 3.000 euro/ha) au fost

declarate (este adevărat în situații mai rare) la tranzacții în care

cumpărătorul era o societate comercială.

Din analiza probelor

de mai sus, instanța va reține suma de 0,5 euro/mp, echivalentul a 2,2 RON/mp

ca fiind un indicator elocvent pentru stabilirea valorii aproximative de

circulație a suprafeței de 2.515 mp expropriată de la reclamanți pentru

construirea autostrăzii Arad - Nădlac.

În afară de această

valoare de circulație a terenului, tribunalul reține a fi pertinente și juste

aprecierile din cuprinsul raportului de expertiză conform cărora, în cuantumul

despăgubirilor cuvenite trebuie incluse și sumele necesare reclamanților pentru

a-și reîntregi proprietatea diminuată ca efect al exproprierii, prin cumpărarea

în aceeași zonă, de pe piața liberă, a unei alte suprafețe de teren egală ca

întindere cu cea preluată în domeniul public și care cuprind: 2% comision unei

societăți de intermedieri imobiliare, 1% cheltuieli notariale suportate de

cumpărător și 2% o estimare a cheltuielilor suplimentare legate de deplasări,

publicitate.

Prin urmare,

despăgubirea totală cuvenită reclamanților este de 5.533 RON obținută din

înmulțirea suprafeței de 2.515 mp cu 2,2 RON/mp, la care se adaugă procentul de

5% arătat anterior, în concret de 276,65 RON.

În schimb nu se

justifică includerea în cuantumul despăgubirilor a contravalorii producției

agricole, nerealizate, respectiv dauna pentru lipsa de folosință a terenului.

Din ansamblul

probator administrat în cauză nu rezultă că la momentul exproprierii, terenul

ar fi fost însămânțat ori cultivat și că, urmare a exproprierii, reclamanții nu

ar mai fi putut să culeagă recolta. De altfel, nu rezultă că terenul cu pricina

ar fi fost cultivat până la momentul la care a intervenit exproprierea, ori că

ar fi fost dat în arendă, astfel că acordarea de despăgubiri pentru pretinsul

prejudiciu eventual și incert, legat de imposibilitatea cultivării terenului

expropriat, nu își are nicio fundamentare legală.

De asemenea, instanța

de fond nu a acordat daunele datorate cheltuielilor suplimentare de transport

și daunele pentru lipsa de acces la parcelele rămase în proprietate, reținând

pe de o parte că nu există dovezi că noile drumuri de acces pe care

expropriatorul este obligat să le realizeze vor presupune o rută de deplasare

mai lungă decât prezenta astfel că eventualele cheltuieli suplimentare de

transport sunt incerte, iar pe de altă parte, instanța nu poate reține drept

cert prejudiciul ce ar rezulta din construirea în viitor de către reclamanți a

unui nou drum de acces pentru parcelele rămase în proprietatea lor.

Argumentele și

susținerile reclamanților legate de faptul că unii proprietari au intrat deja

în posesia despăgubirilor exorbitante stabilite inițial, nu pot constitui un

argument care să determine instanța a stabili o despăgubire mai mare decât cea

care rezultă din prospectarea pieței imobiliare din zonă. Valoarea disproporționat

de mare a acelor despăgubiri a determinat Guvernul României să intervină

legislativ pentru restabilirea echilibrului în procesul de expropriere și de

stabilire a cuantumului despăgubirilor.

Cele susținute de

către reclamanți, nu pot constitui temei sau fundament pentru acordarea unor

despăgubiri mai mari decât cele cuvenite în mod rezonabil potrivit legii,

respectiv la nivelul valorii reale de circulație a terenului care este dată de

prețul pieței imobiliare din zonă.

În ce privește

solicitarea de expropriere a terenului în suprafață de 497 mp, tribunalul a

reținut că, potrivit art. 22 din Legea nr. 255/2010: "expropriatul

nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzut de art. 19 se poate adresa

instanței judecătorești în termenul general de prescripție, care curge de la

data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului

despăgubirii sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul

dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus

exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de

stabilire a cuantumului despăgubirii și transferul dreptului de

proprietate".

Potrivit alin. (3) al

art. 22 din Legea nr. 255/2010, acțiunea formulată în conformitate cu

prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21

- 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate

publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.

Analizând

dispozițiile art. 22 din Legea nr. 255/2010 prin raportare la dispozițiile art.

21 - 27 din Legea nr. 33/1994, instanța va constata că prevederile acestei din

urmă legi se aplică doar în ceea ce privește stabilirea despăgubirii (anume

efectuarea expertizei, modul de stabilire a despăgubirii etc.) neaplicându-se

dispozițiile referitoare la exproprierea unei suprafețe mai mari de teren decât

cea stabilită de expropriator.

Mai precis, trebuie

arătat că art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994 reglementează posibilitatea

ca, în cazul în care, expropriatorul cere exproprierea numai a unei părți din

teren construcție, proprietarul expropriat poate să solicite instanței

exproprierea totală, urmând ca instanța să aprecieze dacă exproprierea în parte

este posibilă.

Ori, dispoziția

legală sus-menționată nu poate fi aplicată în prezenta cauză, întrucât Legea

nr. 255/2010, ca lege specială în raport cu Legea nr. 33/1994, nu prevede decât

posibilitatea contestării despăgubirii, iar nu și contestarea altor aspecte

legate de transferul dreptului de proprietate către expropriator; în acest

sens, este elocvent art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, care prevede

expres că nu se poate contesta transferul dreptului de proprietate asupra

imobilului, voința legiuitorului fiind evidentă în sensul că, singurul aspect

contestabil de către expropriat, este cuantumul despăgubirii, sub cele două

componente ale sale, stabilite prin Legea nr. 33/1994, anume: valoarea reală a

imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului (art. 26).

Așadar, instanța de

fond a reținut că reclamanții nu au la îndemână niciun temei legal de a

pretinde exproprierea unei suprafețe mai mari sau mai mici de teren decât cea

stabilită de expropriator, putând pretinde doar despăgubiri pentru prejudiciul

cauzat prin expropriere; acest aspect rezultă cu claritate din faptul că

legiuitorul a înțeles să facă trimitere la aplicarea art. 21 - 27 din Legea nr.

33/1994, doar în ce privește stabilirea despăgubirii, precizare care nu era

necesară dacă s-ar admite posibilitatea contestării și a suprafeței

expropriate, conform art. 24 alin. (3) din Legea nr. 33/1994.

Drept urmare,

solicitarea reclamantei de expropriere a unei suprafețe suplimentare de 497 mp

este neîntemeiată, motiv pentru care instanța de fond a decis să o respingă.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apeluri, deopotrivă, atât reclamanții L.M. și L.G., cât și

pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA.

Prin Decizia nr. 3

din 16 ianuarie 2014, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a respins

apelul declarat de pârât, a admis apelul declarat de reclamanți, a schimbat în

parte sentința apelată, în sensul că a stabilit valoarea despăgubirilor

cuvenite reclamanților la suma de 52.214 RON pentru terenul expropriat de 3.012

mp, menținând în rest sentința apelată și a obligat pârâtul să plătească

reclamanților suma de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată,

reprezentând onorariu expert.

În motivarea acestei

soluții, instanța de apel a reținut următoarele considerente:

Curtea a plecat în

propria analiză de la textul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care

prevede imperativ că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și

din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, iar

pentru calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța

trebuie să țină seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de

același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii

raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după

caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de

aceștia.

În acest context,

curtea a constatat că exigența acestui text de lege a fost întrunită în apel,

cu ocazia administrării probei cu suplimentul de expertiză tehnică judiciară,

care, după ce a analizat tranzacții efective în aceeași perioadă și în aceeași

unitate administrativ-teritorială(contractele de vânzare-cumpărare fiind depuse

în anexă de către experți), a concluzionat unanim că valoarea reală a

imobilului - teren de 3.012 mp este de 52.214 RON, respectiv de 11.732 euro sau

3,895 euro/mp, concluziile comisiei de experți având de această dată la bază

strict prețurile de tranzacționare efectivă a terenurilor de același fel și din

aceeași unitate administrativ-teritorială la momentul efectuării lucrării.

Prin aceeași

expertiză s-a mai stabilit că există și daune suplimentare de 2.612 RON pentru

ipoteza redobândirii aceleiași suprafețe.

În privința acestor

daune suplimentare, curtea a constatat că reclamanții, raportat la ipoteza

redobândirii aceleiași suprafețe, nu pot pretinde a fi incluse și sumele

necesare acestora pentru a-și reîntregi proprietatea diminuată ca efect al

exproprierii, prin cumpărarea în aceeași zonă, de pe piața liberă, a unei alte

suprafețe de teren egală ca întindere cu cea preluată în domeniul public și

care cuprind 5% comisioane, în condițiile în care reclamanții nu au prezentat

nicio probă, în raport cu disp. art. 1169 C. civ., prin care să sugereze măcar

o tentativă de achiziție de teren, pentru a compensa terenul pierdut prin

expropriere.

Împotriva menționatei

decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.R. SA.

În motivarea cererii

de recurs, recurentul a susținut că despăgubirea propusă și neacceptată de

expropriat se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat

proprietarului sau altor persoane îndreptățite, iar ambele componente au fost

avute în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor propuse a fi plătite.

Prețul de piața stabilit prin raportul de evaluare care a stat la baza

propunerii despăgubirilor este unul corect, datele cuprinse în raportul de

evaluare întocmit de SC E. SRL fiind în conformitate cu dispozițiile legale în

vigoare și sunt susținute și de exemple de oferte de vânzare a terenurilor în

zonă.

În concret, conform

Raportului de evaluare pentru estimarea valorii de despăgubire conform Legii

nr. 255/2010 a terenurilor afectate de construcția autostrăzii pe U.A.T.

Pecica, jud. Arad, întocmit în mai 2011, suprafața totala ce urmează a fi

expropriată este de 86.5211 mp, având o valoare de despăgubire totala de

684.356,29 RON. Raportul de evaluare a fost întocmit în concordanță cu

reglementările Standardelor Internaționale de Evaluare de către ing. G.N.,

expert evaluator bunuri mobile și proprietăți imobiliare, având calitatea de

membru A.N.E.V.A.R. și calitatea de expert funciar membru A.E.F. și de către

doamna ec. G.N., expert proprietăți imobiliare, având calitatea de membru

A.N.E.V.A.R. Valoarea de despăgubire a fost estimată conform prevederilor Legii

nr. 255/2010 și Legii nr. 33/1994 și conform standardului internațional IVS 1,

reprezentând o valoare specială a terenurilor compusă din valoarea reală a

imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane

îndreptățite.

De asemenea, s-a

susținut că raportul de evaluare a fost întocmit analizând piața specifică a

proprietăților imobiliare în cauză, întemeindu-se pe criterii precum: definirea

pieței (tipul de proprietate, potențialul de a produce venituri, localizare,

caracteristicile investitorilor și arendași), gradul de fertilitate al

terenului sau echilibrul pieței (cererea probabil, oferta competitivă, etc).

Solicită admiterea

recursului, modificarea modificarea în tot a hotărârii atacate, iar pe fondul

cauzei, respingerea acțiunii.

La termenul de la 26

iunie 2014, în ședință publică, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția

tardivității declarării recursului, pe care o va admite, pentru următoarele

considerente:

Conform dispozițiilor

art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile și curge de la

comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, iar potrivit art. 103

alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea căii de atac în termenul legal atrage

decăderea părții din dreptul de a mai exercita respectiva cale de atac, afară

de cazul când legea dispune altfel sau partea dovedește că a fost împiedicată

printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

În speță, decizia

atacată a fost comunicată pârâtului la data de 14 februarie 2014, astfel cum

rezultă din dovada de comunicare aflată la dosarul instanței de apel, care

îndeplinește toate condițiile de validitate prevăzute, sub sancțiunea

nulității, de art. 100 alin. (3) C. proc. civ.

Raportat la data

comunicării deciziei atacate și la modul de calcul pe zile libere, prescris de

art. 101 alin. (1) C. proc. civ. pentru termenele statornicite pe zile (conform

căruia nu intră în calcul nici ziua când a început și nici ziua când s-a

sfârșit termenul), urmează a se reține că termenul de declarare a recursului

s-a sfârșit la data de 4 martie 2014.

Pârâtul Statul Român,

prin C.N.A.D.R. SA, a declarat recurs după această dată, respectiv la 10 martie

2014, prin fax.

Cum recursul a fost

declarat peste termenul legal, Înalta Curte, va admite excepția tardivității

recursului, invocată din oficiu și va dispune respingerea recursului ca tardiv,

făcând astfel aplicarea sancțiunii decăderii, prevăzută de art. 103 alin. (1)

C. proc. civ., pentru neexercitarea în termen a căii de atac.

În conformitate cu

dispozițiile art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte va dispune obligarea

recurentului la plata către intimați a cheltuielilor de judecată în cuantum de

3.380 RON, reprezentând onorariu de avocat și cheltuieli de transport, dovedite

cu chitanțele depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv,

recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N. împotriva Deciziei

nr. 3 din 16 ianuarie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Obligă pe recurent să

plătească intimaților reclamanți suma de 3.380 RON cu titlu de cheltuieli de

judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 iunie 2014.

Procesat de GGC - AS