ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1413/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1413/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei

de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalului Arad, secția civilă, reclamanta H.M. a chemat în judecată

pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, solicitând obligarea acestuia, în

calitate de expropriator, la anularea hotărârii de stabilire a despăgubirilor

din 6 octombrie 2011; obligarea pârâtului la plata despăgubirilor echivalente

cu valoarea reală a terenului expropriat în suprafață de 7163 mp, respectiv

suma de 31.114 euro; obligarea pârâtului la plata dobânzii legale calculată

asupra diferenței dintre valoarea despăgubirilor pentru terenul expropriat

stabilită de către instanță și suma de 71.418,69 RON stabilită prin hotărârea din

6 octombrie 2011, dobândă calculată de la data de 10 ianuarie 2012; obligarea

pârâtului la plata sumei reprezentând lipsa de folosință a terenului expropriat;

cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința

civilă nr. 123 din 22 ianuarie 2013, Tribunalul Arad, secția civilă, a admis în

parte acțiunea, a anulat în parte hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 6

octombrie 2011, a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 2.256,34 euro

sau echivalentul în RON conform cursului oficial Băncii Naționale a României la

data plății cu titlu de despăgubiri și dobânda legală calculată asupra diferenței

dintre suma acordată de 2.256,34 euro și cea în cuantum de 71.418,69 RON stabilită

prin hotărârea din 6 octombrie 2011, începând cu data scadenței din 10 ianuarie

2012 și până în ziua plății efective, a respins restul pretențiilor solicitate,

a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 300 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această soluție, tribunalul a reținut următoarele considerente:

Prin hotărârea

de stabilire a despăgubirilor din 5 octombrie 2011 a Comisiei de aplicare a Legii

nr. 255/2010, s-a dispus exproprierea de la reclamantă a suprafeței de 7163 mp din

terenul situat în localitatea P., județul Arad, cu acordarea unei despăgubiri în

sumă de 71.418,69 RON, luându-se în calcul o valoare de 0,16 euro/mp.

Reclamanta a contestat

această hotărâre, susținând că suma oferită de expropriator este derizorie, atât

față de valoarea de circulație a terenurilor, cât și față de sumele oferite pentru

alte terenuri, în baza legilor de expropriere anterioare.

Cererea reclamantei

se grefează pe dispozițiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 25 5/2010, conform cărora

expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute stabilite de expropriator

se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție,

care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului

despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului

de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea

căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii

și transferului dreptului de proprietate.

Stabilirea despăgubirilor

cuvenite în caz de expropriere, chiar dacă aceasta se realizează în temeiul legii

speciale, Legea nr. 255/2010 se face în conformitate cu prevederile cadrului normativ

general cuprins în Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate

publică. Prin urmare, în cauză sunt incidente prevederile art. 26 alin. (2) din

Legea nr. 33/1994.

Pentru stabilirea

despăgubirilor cuvenite reclamantei, instanța a procedat conform art. 25 din Legea

nr. 33/1994, numind o comisie de trei experți, din care unul desemnat de instanță

și câte unul nominalizat de reclamantă, respectiv de către pârâtul expropriator.

Conform concluziilor

raportului de expertiză, valoarea de circulație a suprafeței de 7.163 mp, ar fi

de 145.095,22 RON, echivalentul a 31.621,49 euro. Raportul de expertiză a fost semnat

cu observații de către expertul M.B., dânsul subliniind faptul că raportul de expertiză

nu tratează corect abordarea prin piață.

Deși experții

au arătat că pentru estimarea valorii de piață, se utilizează două metode, metoda

comparațiilor de piață și metoda randament, iar după aplicarea celor două metode,

în baza reconcilierii rezultatelor se estimează rezultatul final, instanța apreciază

că suma de 9.001 euro pentru o parcela de nici 2000 mp, pentru un teren agricol

situat în extravilanul unei localități ce nu este nici măcar reședință de județ

este una exorbitantă, plasată în afara realității obiective.

În totală contradicție

cu aceste concluzii, raportul de evaluare globală a imobilelor valabil pe anul 2012,

luat în considerare de notarii publici la autentificarea actelor juridice notariale

privitoare la imobile și care are la bază date statistice culese din activitatea

notarială din anul precedent 2011, stabilește pentru orașul P. o valoare de 2000

euro/ha, ceea ce în echivalent înseamnă 0,2 euro/mp, adică 0,9 RON/mp.

Finalitatea procedurii

de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă (justă) despăgubire, în condițiile

în care exproprierea reprezintă o ingerință permisă nu numai de art. 44 din Constituție,

dar și de art. 1 Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în

măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică.

Or, o dreaptă

sau justă despăgubire presupune acordarea proprietarului expropriat a prețului pe

care l-ar fi încasat în cazul în care ar fi vândut de bună voie terenul, acesta

fiind prețul pieții, adică prețul cu care se vând sau se cumpără, în mod obișnuit

astfel de terenuri.

Fiind în realitate

o vânzare forțată, în care consimțământul vânzătorului nu este cerut de lege, în

considerarea efectelor general benefice a utilității publice căreia îi va fi afectat

imobilul, este firesc ca despăgubirea pentru bunul expropriat să cuprindă doar un

preț echivalent cu prețul la care s-ar fi vândut, în mod normal bunul, în cazul

unei vânzări obișnuite, consimțite de ambele părți, dar și eventualul prejudiciu

cauzat proprietarului-vânzător reprezentat inclusiv de eventualul beneficiu de care

a fost iipsit ca urmare a unei exproprieri intempestive, în raport de lucrările

realizate și care urmau să aducă un beneficiu cert și previzibil.

Acesta a fost

și motivul pentru care tribunalul, din oficiu în baza rolului activ consacrat de

art. 129 alin. (5) C. proc. civ., în raport de concluziile raportului de expertiză,

a solicitat unui birou notarial situat în apropierea zonei în care se găsește terenul

expropriat, de a comunica instanței o copie a contractelor de vânzare-cumpărare

încheiate în cursul anilor 2011-2012, cu obturarea datelor de identificare ale părților

și cu păstrarea elementelor care interesau în soluționarea cauzei, respectiv; data

contractului, suprafața vândută și prețul stabilit de părți.

În total, au fost

depuse la dosar un număr de 19 contracte, prin care s-au vândut diverse suprafețe

de teren, unele mai reduse de numai 5000 mp până la suprafețe mai mari de 6,2 ha,

6,3 ha sau chiar 6,4 ha de teren arabil. Toate contractele depuse la dosar datează

din perioada 2011-2012, astfel că prețurile indicate în cuprinsul lor sunt de certă

actualitate.

Dintr-o analiză

sumară a acestor contracte rezultă că, în cele mai multe cazuri, prețul de vânzare

a fost de 1,3 RON/mp. În unele contracte au putut fi identificate și prețuri mai

reduse, respectiv între 0,6-0,9 RON/mp, dar au existat convenții de vânzare a unor

terenuri agricole, chiar la prețuri mai ridicate, potrivit adresei din data de 8

mai 2012 emisă de Biroul Notarial Public A.D. în zona P. s-au înregistrat în situații

mai rare de 2900-3000 euro/ha, respectiv 0,3 euro/mp preț pe care instanța îl va

reține ca fiind un indicator elocvent pentru stabilirea valorii aproximative de

circulație a suprafeței de 7163 mp expropriată de la reclamantă pentru construirea

autostrăzii A.-N.

Din înmulțirea

suprafeței expropriate de 7163 mp de teren din proprietatea reclamantei, cu un preț

de 0,3 euro/mp cu cât s-au vândut terenurile în general, în ultimii 2 ani în extravilanul

orașului P., rezultă o valoare de 2.148,9 euro.

Instanța nu a

reținut valoarea de piață din contractele de vânzare-cumpărare de la dosar, întrucât

unele contracte au fost încheiate în noiembrie 2012 cu mult după data exproprierii,

este un contract izolat, mai mult terenul a fost achiziționat în vederea realizării

de către vânzători a obiectului de activitate a întreprinderii Individuale K.M.

„A.P.”, teren care are deschidere la DN 7 și acces direct la rețeaua de gaze nefiind

astfel comparabil cu terenul expropriat de la reclamanți. La fel nici contractul

din de vânzare-cumpărare din 17 mai 2012 prin care o societate a dobândit un teren

nu este relevant deoarece acesta are categoria de folosință curți și construcții,

ceea ce nu este cazul în speță, ipoteza fiind identică și în ceea ce privește contractul

de ipotecă autentificat la data de 17 februarie 2011. Pe de altă parte contractul

autentificat la 12 august 2011 încheiat între două societăți comerciale nu este

relevant față de criteriul stabilit de art. 26 alin. (1) și alin. (2) din Legea

nr. 33/1994. Contractele din 2007 respectiv 2009 nu se referă la perioada supusă

exproprierii neputând fi luate în considerare, iar contractele de locațiune nu sunt

acte de vânzare.

Sintagma „prețul

cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele” are semnificația de preț plătit efectiv

și consemnat ca atare în contractele autentice de vânzare-cumpărare, și nu ofertele

de preț ale agențiilor imobiliare ori prețurile de tranzacționare extrase de la

rubricile de vânzări de pe internet și din anunțurile de mică publicitate din zonele

locale privind imobilele de același fel, în aceeași unitate administrativ-teritorială.

În aceste condiții concluziile comisiei de experți trebuie să aibă la bază prețurile

de tranzacționare a terenurilor de același fel și din aceeași unitate administrativ-teritorială

la momentul efectuării lucrării.

Metodele utilizate

de experți, respectiv de comparație și randament nu se regăsesc printre criteriile

prevăzute expres și neechivoc de Legea nr. 33/1994, și anume prețul cu care se vând

în mod obișnuit, în zona în discuție, terenuri similare celui expropriat. În cazul

în care experții nu au analizat vânzări efective, instanța nu poate ține seama,

la stabilirea despăgubirilor, de raportul de expertiză întocmit.

În cauză nu se

punea problema lipsei de tranzacții pentru perioada vizată așa cum rezultă din contractele

atașate la dosar și din adresa notarului public D.S., astfel încât contractele autentice

de vânzare-cumpărare exprimă cel mai convingător preț rezultat în urma întâlnirii

cererii și ofertei.

Afirmația experților

că în realitate părțile declară la notar un preț mai mic pentru a eluda taxele și

onorariile notariale, nu este susținută de nicio probă, astfel atâta timp cât nu

s-a constatat de către instanță vreo simulație privind prețul nu se pune problema

înlăturării unor convenții autentice care beneficiază de prezumția de validitate.

În afară de această

valoare de circulație a terenului, tribunalul a reținut a fi pertinente și juste

aprecierile din cuprinsul raportului de expertiză conform cărora, în cuantumul despăgubirilor

cuvenite trebuie incluse și sumele necesare reclamanților pentru a-și reîntregi

proprietatea diminuată ca efect al exproprierii, prin cumpărarea în aceeași zonă,

de pe piața liberă, a unei alte suprafețe de teren egală ca întindere cu cea preluată

în domeniul public și care cuprind 5% comisioane. Prin urmare instanța concluzionează

că în cadrul despăgubirilor cuvenite reclamanților trebuie inclusă și suma de 26,7

euro, reprezentând procentul menționat din valoarea de circulație a terenului expropriat.

În schimb nu se

justifică includerea în cuantumul despăgubirilor a valorii pierderii producției

agricole pentru un an de zile.

Din întreg ansamblul

probator administrat în cauză nu rezultă că la momentul exproprierii terenul ar

fi fost însămânțat ori cultivat și că, urmare a exproprierii, reclamanții nu ar

mai fi putut să culeagă recolta adică roadele muncii depuse. De altfel, nu rezultă

că terenul cu pricina ar fi fost cultivat până la momentul la care a intervenit

exproprierea, astfel că acordarea de despăgubiri pentru pretinsul prejudiciu eventual

și incert, legat de imposibilitatea cultivării terenului expropriat, nu își are

nicio fundamentare legală.

De asemenea nu

se justifică nici acordarea unor despăgubiri suplimentare pentru dauna provocată

ca urmare a interdicției de construire pe lățimea benzii de siguranță și protecție

atâta timp cât terenul expropriat a fost teren agricol, iar reclamanții nu au făcut

dovada că, a fost aprobat un plan urbanistic zonal care anterior exproprierii nu

a schimbat categoria de folosință a terenului din teren agricol extravilan în teren

cu construcții.

Argumentele și

susținerile reclamanților legate de faptul că unii proprietari au intrat deja în

posesia despăgubirilor exorbitante stabilite inițial, nu pot constitui un argument

care să determine instanța a stabili o despăgubire mai mare decât cea care rezultă

din prospectarea pieței imobiliare din zonă, criteriul legal din art. 26 din Legea

nr. 33/1994 nu poate fi înlăturat pe acest considerent.

Având în vedere

că acțiunea a fost admisă în parte, în baza art. 274 C. proc. civ., a obligat pârâtul

la plata către reclamantă a sumei de 300 RON cheltuieli de judecată, reprezentând

o parte din onorariul de avocat, celelalte onorarii legate de expertize fiind compensate.

Împotriva sentinței

civile nr. 123 din 22 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Arad a formulat recurs

pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA și apel reclamanta H.M.

La termenul de

judecată din 25 aprilie 2013, având în vedere dispozițiile art. 282

1

C. proc. civ. și valoarea obiectului litigiului, Curtea a constatat că incidență

în speță este calea de atac a apelului și nu a recursului.

Prin decizia

nr. 146/A din 17 octombrie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a respins

apelul declarat de pârât, a admis apelul formulat de reclamant, a schimbat în parte

sentința apelată în sensul că a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma

de 151.465 RON cu titlu de despăgubire pentru exproprierea suprafeței de 9140 mp

teren, menținând în rest dispozițiile sentinței apelate și a obligat pârâtul să

plătească reclamantului suma de 7.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în

primă instanță și în apel.

În motivarea acestei

soluții, instanța de apel a reținut următoarele considerente:

Exproprierea creează

în sarcina statului obligația de a acorda expropriatului o despăgubire dreaptă,

conform art. 44 alin. (3) din Constituție. Art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010

prevede criteriile de determinare a despăgubirii, prin trimiterea la dispozițiile

art. 26 din Legea nr. 33/1994: valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat

proprietarului sau altor persoane îndreptățite, la calcularea cuantumului despăgubirilor,

experții ținând seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același

fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză,

precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite,

luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia. Stabilirea faptului dacă

actuala evaluare estimativă a terenurilor realizată prin H.G. nr. 488/2011 este

una corectă sau nu se poate determina doar în cadrul acțiunii civile exercitate

potrivit art. 22 din Legea nr. 255/2010, cu efectuarea unei expertize în condițiile

art. 25-art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Așa cum s-a arătat

mai sus, prin calea de atac formulată, reclamanta invocă greșita interpretare și

aplicare a dispozițiilor din Legea nr. 33/1994 privind stabilirea despăgubirii,

urmare a faptului că nu s-au avut în vedere criteriile imperative prevăzute de lege

la determinarea cuantumului despăgubirii ce trebuie să se compună din valoarea reală

a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului prin expropriere.

Potrivit art.

1 din Legea nr. 33/1994 „exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate

face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire

(...)”, iar conform art. 8 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 „în termen de 20 de

zile calendaristice de la data notificării prevăzute la alin. (1), proprietarii

imobilelor cuprinse în listă au obligația prezentării la sediul expropriatorului,

în vederea stabilirii unei juste despăgubiri.”

De asemenea,

art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, aplicabil potrivit art. 22 alin. (3) din

Legea nr. 255/2010, statuează că „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului

și din prejudiciui cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”, iar

alin. (2) al aceluiași articol prevede că „la calcularea cuantumului despăgubirilor,

experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit,

imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii

raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz,

altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.”

Din cuprinsul

actelor normative mai sus menționate care sunt în concordanță cu art. 1 din Protocolul

nr. 1 adițional Ia Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudența C.E.D.O.

în materie, rezultă consacrarea legislativă a caracterului just al despăgubirii

pentru imobilele expropriate, precizându-se explicit că despăgubirea se compune

din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului, stabilind

obligația legală atât în sarcina instanței, cât și în sarcina experților de a ține

seama de prețul cu care se vând, de regulă, imobilele similare (de același fel,

cu aceleași caracteristici) în zona respectivă.

Or, în speța,

prima instanță nu s-a conformat dispozițiilor legale mai sus menționate, în sensul

că nu a stabilit despăgubirea pe baza raportului de expertiză cerut de art. 26

alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care să aibă în vedere valoarea reală a imobilului

și prejudiciul cauzat, precum și prețul cu care se vând imobile similare. În raportul

de expertiză întocmit în fața primei instanțe se arată în mod expres că abordarea

prin comparație a avut ca termeni de raportare oferte pe piața imobiliară, fiind

indicate 5 oferte de vânzare pentru terenuri extravilane agricole și, deci, nu a

avut în vedere prețul cu care s-au vândut imobile similare la data întocmirii raportului

de expertiză, așa cum prevăd dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Or, prima instanță era obligată să dispună efectuarea unei expertize potrivit

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, experții trebuind, în cadrul metodei comparațiilor

directe, să utilizeze comparabile cu adevărat similare, respectiv terenuri cu aceleași

caracteristici.

Pentru aceste

considerente, instanța de apel a dispus completarea probatoriului prin efectuarea

unei expertize de către trei experți care să stabilească despăgubirea conform

art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 26 din Legea nr. 33/1994.

După depunerea raportului de expertiză la dosar niciuna din părți nu a formulat

obiecțiuni (critici) cu privire la această lucrare științifică.

Din raportul de

expertiză întocmit în etapa procesuală a apelului, rezultă că cei trei experți au

determinat valoarea terenului expropriat prin comparația vânzărilor unor imobile

similare, ajungând la concluzia că această valoare este de 121.609,47 RON. În ceea

ce privește daunele suferite de proprietar ca urmare a exproprierii, instanța constată

că singurul prejudiciu care este cert (deși viitor, este sigur ca realizare) este

reprezentat de cheltuielile suplimentare de transport în sumă de 669,92 RON, cheltuieli

determinate de faptul că accesul la parcela rămasă în proprietatea reclamantei după

expropriere se poate face numai prin traversarea autostrăzii în zona nodurilor.

Referitor la dauna

pentru redobândirea aceleiași suprafețe de teren, instanța constată că aceasta este

inclusă în valoarea de piață a terenului expropriat, taxele și comisioanele ce ar

trebui achitate pentru o achiziție imobiliară nefiind determinate de măsura exproprierii.

De asemenea nu a fost dovedită dauna pentru lipsa de acces întrucât reclamanta nu

a probat efectuarea unor cheltuieli pentru construirea unui nou drum de acces. Aceeași

concluzie se impune și referitor la dauna rezultată din scăderea valorii parcelelor

în urma divizării lotului (din punctul de vedere al exploatării agricole) deoarece

nu rezultă din probele administrate în cauză că acest prejudiciu este cert, sigur

ca realizare.

Având în vedere

toate considerentele de mai sus, în baza art. 296 C. proc. civ., va admite apelul

formulat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 123 din 22 ianuarie 2013 pronunțată

de Tribunalul Arad pe care o va schimba în parte în sensul că va obliga pârâtul

să plătească reclamantei suma de 122.279,39 RON (121.609,47 RON + 669,92 RON) cu

titlu de despăgubire pentru exproprierea suprafeței de 7163 mp teren. Va menține

în rest dispozițiile sentinței civile referitoare la anularea în parte a hotărârii

de stabilire a despăgubirilor, la dobânda legală calculată asupra diferenței dintre

suma acordată de instanță și cea stabilită prin hotărârea de despăgubire și la respingerea

în rest a pretențiilor solicitate.

În ce privește

apelul pârâtului Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, instanța a constatat că, în

conformitate cu dispozițiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel

poate examina cauza doar prin prisma motivelor invocate prin cererea declanșatoare

a căii de atac, cu excepția vizând motivele de ordine publică. Cu alte cuvinte,

simpla nemulțumire a părții cu privire la sentința recurată, fără a fi indicate

în concret motivele pentru care se consideră această hotărâre netemeinică sau nelegală,

nu este suficientă. În cauza de față, prima instanță a admis în parte cererea reclamantei.

Prin cererea de recurs (calificată ca fiind cerere de apel) în esență pârâtul a

expus dispozițiile legale privind procedura de expropriere pentru terenul în litigiu

și argumentele faptului că raportul de evaluare pentru estimarea valorii de despăgubire

conform Legii nr. 255/2010 a terenurilor afectate de construcția autostrăzii pe

U.A.T. P., județul Arad, întocmit în mai 2011 de SC E. SRL a fost realizat în concordanță

cu reglementările Standardelor Internaționale de Evaluare de către experți membri

A.N.E.V.A.R., iar valoarea de despăgubire a fost estimată conform prevederilor Legii

nr. 255/2010 și Legii nr. 33/1994 și conform standardului internațional IVS 1, reprezentând

o valoare specială a terenurilor compusă din valoarea reală a imobilului și prejudiciul

cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.

Curtea a constatat

că susținerile pârâtului apelant au caracter general, nefiind critici punctuale

și concrete ale modului în care instanța a interpretat și aplicat normele legale

pe care și-a întemeiat hotărârea sau ale manierii în care a calculat despăgubirea

ce-i revine reclamantei pentru terenul expropriat.

Împotriva menționatei

decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Statul Român.

În motivarea cererii

de recurs a arătat că despăgubirea propusă și neacceptată de expropriat se compune

din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor

persoane îndreptățite, iar ambele componente au fost avute în vedere la stabilirea

cuantumului despăgubirilor propuse a fi plătite. Prețul de piața stabilit prin raportul

de evaluare care a stat la baza propunerii despăgubirilor este unul corect, datele

cuprinse în raportul de evaluare întocmit de SC E. SRL fiind în conformitate cu

dispozițiile legale în vigoare și sunt susținute și de exemple de oferte de vânzare

a terenurilor în zonă.

În concret, conform

raportului de evaluare pentru estimarea valorii de despăgubire conform Legii nr.

255/2010 a terenurilor afectate de construcția autostrăzii pe U.A.T. P., județul

Arad, întocmit în mai 2011, suprafața totală ce urmează a fi expropriată este de

865211 mp, având o valoare de despăgubire totala de 684.356,29 RON. Raportul de

evaluare a fost întocmit în concordanță cu reglementările Standardelor Internaționale

de Evaluare de către inginer G.N., expert evaluator bunuri mobile și proprietăți

imobiliare, având calitatea de membru A.N.E.V.A.R. și calitatea de expert funciar

membru A.E.F. și de către doamna G.N.A., expert proprietăți imobiliare, având calitatea

de membru A.N.E.V.A.R. Valoarea de despăgubire a fost estimată conform prevederilor

Legii nr. 255/2010 și Legii nr. 33/1994 și conform standardului internațional IVS

1, reprezentând o valoare specială a terenurilor compusă din valoarea reală a imobilului

și prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.

De asemenea, s-a

susținut că raportul de evaluare a fost întocmit analizând piața specifică a proprietăților

imobiliare în cauză, întemeindu-se pe criterii precum; definirea pieței (tipul de

proprietate, potențialul de a produce venituri, localizare, caracteristicile investitorilor

și arendași), gradul de fertilitate al terenului sau echilibrul pieței (cererea

probabil, oferta competitiva, etc).

Solicită admiterea

recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate, iar pe fondul cauzei, respingerea

acțiunii.

La termenul de

la 15 mai 2014, în ședință publică, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția nulității

recursului, în raport cu prevederile art. 306 alin. (1)-alin. (3) C. proc. civ.,

pe care o va admite, pentru următoarele considerente:

Recursul este

o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în termenul și condițiile

prevăzute de lege, numai pentru motivele expres și limitativ reglementate prin dispozițiile

art. 304 pct. 1-pct. 9 C. proc. civ., norme imperative, de ordine publică.

Potrivit art.

302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă,

sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul

și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un

memoriu separat.

Deși nu se prevede

în mod expres, este fără dubiu că, pe lângă posibilitatea încadrării criticilor

formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., aceste

critici trebuie să vizeze argumentele instanței de apel în soluționarea cauzei,

în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Prin exercitarea

recursului se urmărește realizarea controlului de legalitate al hotărârii recurate,

astfel că, spre deosebire de calea ordinară de atac, care este devolutivă, în recurs,

părțile sunt obligate a-și conforma conduita procesuală la dispozițiile imperative

anterior invocate.

În pricina de

față, prin memoriul de recurs, recurentul pârât a expus dispozițiile legale privind

procedura de expropriere pentru terenul în litigiu și argumentele faptului că raportul

de evaluare pentru estimarea valorii de despăgubire conform Legii nr. 255/2010 a

terenurilor afectate de construcția autostrăzii pe U.A.T. P., județul Arad, întocmit

în mai 2011 de SC E. SRL a fost realizat în concordanță cu reglementările Standardelor

Internaționale de Evaluare de către experți membri A.N.E.V.A.R.

Se constată astfel

că recurentul nu a formulat critici care să aibă legătură cu decizia recurată, ci

a expus considerații cu caracter general, care nu au legătură cu soluția și argumentele

instanței de apel.

Or, condiția legală

a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate

instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de

art. 304 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate

duce la casarea sau modificarea unei hotărâri.

Așa fiind, cum

aspectele invocate de recurentul-pârât nu se grefează pe conținutul deciziei atacate

și cum, în cauză, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica

sancțiunea expres prevăzută într-o asemenea situație de art. 306 alin. (1) C. proc.

civ., respectiv aceea a nulității recursului, admițând excepția cu acest obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii,

reprezentat de C.N.A.D.N.R. SA, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara

împotriva deciziei nr. 146/A din 17 octombrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția

I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 15 mai 2014.