ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1363/2014

Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 495 din 7 februarie 2013, Tribunalul Arad a admis în parte, acțiunile civile conexe formulate și precizate de reclamantul B.S. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. A dispus anularea hotărârilor din 6 octombrie 2011 ale Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 P., județul Arad în partea privind cuantumul total al despăgubirilor pentru expropriere, pe care l-a stabilit cumulat la 3.833 euro sau echivalentul în RON la data plății, cu dobânzi legale începând cu data de 6 aprilie 2012. Au fost respinse restul pretențiilor reclamantului. A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 2.000 RON, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că reclamantul B.S. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. solicitând în Dosarul nr. 2262/108/2012: anularea în parte a hotărârii Comisiei pentru aplicarea Legii 255/2010 din 7 octombrie 2011, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor. A solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 3.860 euro, echivalentul în RON la cursul valutar din ziua plății, reprezentând contravaloarea despăgubirii în urma exproprierii parcelei de teren situat în P., cu suprafața de 468 mp. A solicitat obligarea pârâtului la plata dobânzii legale calculată asupra diferenței dintre valoarea despăgubirii pentru terenul expropriat stabilită de către instanță și suma de 333,68 RON stabilită prin hotărârea din 7 octombrie 2011, dobândă calculată de la data de 10 ianuarie 2012, când a fost scadentă obligația pârâtului de consemnare a sumei la dispoziția sa și până în ziua plății efective.

A solicitat obligarea pârâtului la plata sumei reprezentând lipsa de folosință a terenului expropriat, precum și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată. În Dosarul nr. 2269/108/2012, reclamantul a solicitat anularea în parle a hotărârii Comisiei pentru aplicarea Legii 255/2010 din 7 octombrie 2011, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor. A solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 41.567 curo, echivalentul în RON la cursul valutar din ziua plății, reprezentând contravaloarea despăgubirii cuvenite în urma exproprierii parcelei de teren situat în P., cu suprafața de 9158 mp.

A solicitat obligarea pârâtului la plata dobânzii legale calculată asupra diferenței dintre valoarea despăgubirii pentru terenul expropriat stabilită de către instanță și suma de 6.529,65 RON stabilită prin hotărârea din 7 octombrie 2011. A solicitat obligarea pârâtului la dobânda calculată de la data de 10 ianuarie 2012, când a fost scadentă obligația pârâtei de consemnare a sumei la dispoziția sa și până în ziua plății efective. A solicitat obligarea pârâtului la plata sumei reprezentând lipsa de folosință a terenului expropriat, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunilor sale, ce au fost conexate, reclamantul a arătat că la 28 aprilie 2010, prin hotărârea privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situată pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Autostrada Nădlac-Arad” s-a aprobat amplasamentul acestei lucări, iar despăgubirile acordate proprietarilor au fost stabilite între valorile de 4-10 euro/mp teren, astfel încât, sumele propuse prin H.G. nr. 488/2011 nu reprezintă o dreaptă și prealabilă despăgubire. Reclamantul a considerat că lipsa unui caracter injust al despăgubirii este recunoscută indirect, chiar de către Guvernul României, care prin H.G. nr. 416/2010 a stabilit pentru un metru pătrat de teren din acea zonă valoarea de 4 euro, nu 0,17 cenți cum a fost stabilit prin hotărârile atacate.

Cu privire la valoarea terenului, reclamantul a arătat că s-a stabilit în mod corect suma de 3.860 euro pentru parcela cu suprafața de 468 mp și respectiv, suma de 41.567 euro pentru parcela cu suprafață de 9158 mp, prin expertiza inițială efectuată în condițiile legii. Art. 11 alin. (7) din Legea nr. 255/2010, care reglementează detaliat actuala procedură de expropriere prevede următoarele: înainte de data începerii activității comisiei prevăzute la art. 18, un expert evaluator specializat în evaluarea proprietăților imobiliare, membru al Asociației Naționale a Evaluatorilor din România, A.N.E.V.A.R., va întocmi un raport de evaluare a imobilelor expropriate pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, pe fiecare categorie de folosință.

Față de aceste prevederi, reclamantul a solicitat a se observa că raportarea la expertizele întocmite de camerele notarilor publici, pe care Guvernul le-a avut în vedere în hotărârea care stabilește despăgubirea propusă reclamantului, nu respectă caracterul rezonabil și proporțional și nu reprezintă o despăgubire justă și dreaptă. Cu privire la despăgubirea propusă prin H.G. nr. 488/2011 și Comisia de aplicare a Legii 255/2010 a arătat că aceasta este discriminatorie, încălcând drepturile fundamentale ale omului și Constituția României. În drept au fost invocate dispozițiile art. 8 alin. (2), art. 11 alin. (7) și art. 22 din Legea nr. 255/2010, art. 1 și art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994; art. 16 alin. (1) și art. 44 alin. (3) din Constituția României; art. 14 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului.

Pârâtul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, fără cheltuieli de judecată. La termenul de judecată din 7 februarie 2013, reclamantul a depus la dosar cerere de micșorare a câtimii obiectului, în sensul că a solicitat obligarea pârâtului la plata echivalentului în RON a sumei de 42.360 euro, în locul sumei de 45.427 euro solicitată inițial. A menționat că suma de 42.360 euro reprezintă prejudiciul conform raportului de expertiză efectuat în prezenta cauză pentru ambele parcele de teren expropriate. Din probele administrate în cauză, Tribunalul Arad a reținut că prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 7 octombrie 2011 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 255/2010 s-a dispus exproprierea de la reclamant a suprafeței de 468 mp din terenul situat în localitatea P., județul Arad, cu acordarea unei despăgubiri în sumă de 333,68 RON, luându-se în calcul o valoare de 0,16 euro/mp.

Prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 6 octombrie 2011 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 255/2010 s-a dispus exproprierea de la reclamant a suprafeței de 9158 mp din terenul situat în localitatea P. județul Arad, cu acordarea unei despăgubiri în sumă de 6.529,65 RON, luându-se în calcul o valoare de 0,16 euro/mp. Reclamantul a contestat aceste hotărâri susținând că suma oferită de expropriator este derizorie, atât față de valoarea de circulație a terenurilor, cât și față de sumele oferite pentru alte terenuri, în baza legilor de expropriere anterioare.

Cererea reclamantului s-a întemeiat pe dispozițiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, conform cărora expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute stabilite de expropriator se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferului dreptului de proprietate. Stabilirea despăgubirilor cuvenite în caz de expropriere, chiar dacă aceasta se realizează în temeiul legii speciale, Legea nr. 255/2010, se face în conformitate cu prevederile cadrului normativ general cuprins în Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

Pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamantului, instanța a procedat conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, numind o comisie de trei experți, din care unul desemnat de instanță și câte unul nominalizat de reclamant, respectiv de către pârâtul expropriator. Conform concluziilor raportului de expertiză, valoarea de circulație a suprafeței de 9626 mp, ar fi de 170.486 RON, echivalentul a 37.811 euro. Deși experții au arătat că pentru estimarea valorii de piață, se utilizează două metode, metoda comparațiilor de piață și metoda capitalizării rentei funciare, iar după aplicarea celor două metode, în baza reconcilierii rezultatelor se estimează rezultatul final, instanța a apreciat că suma de 37.811 euro pentru o parcelă de 9626 mp, pentru un teren agricol situat în extravilanul unei localități, care nu este nici măcar reședință de județ este una exagerată.

În totală contradicție cu aceste concluzii, raportul de evaluare globală a imobilelor valabil pe anul 2012, luat în considerare de notarii publici la autentificarea actelor juridice notariale privitoare la imobile și care are la bază date statistice culese din activitatea notarială din anul precedent 2011 a stabilit pentru orașul P. o valoare de 2.000 euro/ha, ceea ce în echivalent înseamnă 0,2 euro/mp, adică 0,9 RON/mp. Prin urmare, instanța a reținut prețul de 3.000 euro pentru un ha de teren, respectiv 0,3 euro/mp, ca fiind un indicator elocvent pentru stabilirea valorii de circulație a suprafeței expropriate.

În afară de această valoare de circulație a terenului, tribunalul a reținut a fi pertinente și juste aprecierile din cuprinsul raportului de expertiză, conform cărora, în cuantumul despăgubirilor cuvenite trebuie incluse și sumele necesare reclamantului pentru a-și reîntregi proprietatea diminuată ca efect al exproprierii, prin cumpărarea în aceeași zonă, de pe piața liberă, a unei alte suprafețe de teren egală ca întindere cu cea preluată în domeniul public și care cuprind: 2% comision unei societăți de intermedieri imobiliare, 1% cheltuieli notariale suportate de cumpărător și 2% o estimare a cheltuielilor suplimentare legate de deplasări, publicitate. în acest fel, reclamantului i se cuvine suma de 3.032 euro (0,3 x 9626 + 0,05 x 2887,8).

Având în vedere dispozițiile art. 9 din Legea nr. 255/2010 și faptul că decizia de expropriere din 4 august 2011 marchează pierderea posesiei reclamantului asupra terenului expropriat, fără ca în patrimoniul acestuia să se regăsească justa despăgubire, ținând cont că pârâtul nu contestă utilizarea anterioară a terenului agricol de către reclamant, instanța a apreciat că acestuia din urmă i se cuvine compensația pentru lipsa venitului pe un an agricol, calculată ca venit net ponderat după o cultură de porumb (cea mai răspândită în zonă) (0,3753 x 9626: 4,5089). Prin urmare, despăgubirea finală cuvenită reclamantului este de 3833 euro (3032 + 801). Nu au fost reținute ca fondate nici susținerile reclamantului referitoare la discriminare.

Prin H.G. nr. 488/2011 s-a stabilit doar o valoare estimativă a despăgubirilor, cuantumul final al fiecărei despăgubirii, urmând a fi determinat prin hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii prevăzută de art. 20 din Legea nr. 255/2010. S-a stabilit de către instanța de fond că H.G. nr. 488/2011 nu creează nicio discriminare, din moment ce Legea nr. 255/2010 prevede o procedură de contestare în instanță a valorii stabilite prin H.G. nr. 488/2011.

Tribunalul nu a reținut argumentele reclamantului privind lucrările de evaluare realizate în temeiul legislației anterioare, deoarece potrivit art. 31 din lege, expropriatorul are latitudinea de a folosi sau nu respectivele documentații sau evaluări, în timp ce persoana expropriată beneficiază de garanția verificării caracterului echitabil al despăgubirii de către instanța de judecată, legea dispunând în plus la art. 32 că este aplicabilă inclusiv procedurilor de expropriere aflate în curs de desfășurare, la data intrării ei în vigoare. Instanța nu a acordat nici despăgubirile pretinse de reclamant ca urmare a interdicției de a construi, în zona autostrăzii, deoarece terenul în discuție este un extravilan agricol, neavând așadar destinația de teren de construcții, iar dispozițiile art. 47 alin. (1 1 ) din O.G.

nr. 43/1997 interzic doar realizarea construcțiilor ce generează trafic suplimentar și nu efectuarea de lucrări agricole. În privința dobânzilor solicitate de reclamant, în temeiul art. 1489 alin. (2) C. civ. acestea au fost acordate doar de la data cererii de chemare în judecată; fiind în plus necesar a se remarca faptul că reclamantului i-a fost acordată, potrivit celor de mai sus, o componentă a despăgubirii, calculată în raport cu lipsa de folosință asupra bunului expropriat. Pentru aceste considerente, instanța a admis în parte acțiunile conexe formulate și precizate de reclamant, a anulat hotărârile din 6 octombrie 2011 ale Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 P., județul Arad în partea privind cuantumul total al despăgubirilor pentru expropriere, pe care l-a stabilit cumulat la 3.833 euro sau echivalentul în RON la data plății, cu dobânzi legale începând cu data de 6 aprilie 2012, a respins restul pretențiilor reclamantului.

În temeiul art. 274 C. proc. civ. a obligat pârâtul la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli de judecată către reclamant. Împotriva sentinței civile nr. 495 din 7 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Arad a formulat „recurs” pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. și apel reclamantul B.S. La termenul de judecată din 9 mai 2013, instanța a calificat corect calea de atac declarată de pârât ca fiind apel, și nu recurs și a dispus refacerea raportului de expertiză în conformitate cu dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994. Prin decizia nr. 142/A din 17 octombrie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a respins apelul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. împotriva sentinței civile nr. 495 din 7 februarie 2013 a Tribunalului Arad.

A admis apelul declarat de reclamantul B.S. împotriva aceleiași sentințe. A schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 169.961 RON (169.053 plus 908 RON), cu titlu de despăgubire pentru exproprierea suprafețelor de 468 mp și 9158 mp teren. A menținut în rest dispozițiile sentinței atacate. A dispus obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 3.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut următoarele: Referitor la apelul declarat de reclamantul B.S., Curtea de Apel Timișoara a constatat că exproprierea creează în sarcina statului obligația de a acorda expropriatului o despăgubire dreaptă, conform art. 44 alin. (3) din Constituție.

Art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 prevede criteriile de determinare a despăgubirii, prin trimiterea la dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994: valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții ținând seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia. Stabilirea faptului dacă actuala evaluare estimativă a terenurilor realizată prin H.G. nr. 488/2011 este una corectă sau nu se poate determina doar în cadrul acțiunii civile exercitate potrivit art. 22 din Legea nr. 255/2010, cu efectuarea unei expertize în condițiile art. 25-art.

26 din Legea nr. 33/1994. Prin calea de atac formulată, reclamantul a invocat greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor din Legea nr. 33/1994 privind stabilirea despăgubirii, urmare a faptului că nu s-au avut în vedere criteriile imperative prevăzute de lege la determinarea cuantumului despăgubirii ce trebuie să se compună din valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului prin expropriere.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 33/1994 „exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire (...)”, iar conform art. 8 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 „în termen de 20 de zile calendaristice de la data notificării prevăzute la alin. (1), proprietarii imobilelor cuprinse în listă au obligația prezentării la sediul expropriatorului, în vederea stabilirii unei juste despăgubiri.” De asemenea, art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, aplicabil potrivit art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, statuează că „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”, iar alin. (2) al aceluiași articol prevede că „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.” Din cuprinsul actelor normative mai sus menționate care sunt în concordanță cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudența C.E.D.O.

în materie, rezultă consacrarea legislativă a caracterului just al despăgubirii pentru imobilele expropriate, precizându-se explicit că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului, stabilind obligația legală atât în sarcina instanței, cât și în sarcina experților de a ține seama de prețul cu care se vând, de regulă, imobilele similare (de același fel, cu aceleași caracteristici) în zona respectivă. Or, în speță, prima instanță nu s-a conformat dispozițiilor legale mai sus menționate, în sensul că nu a stabilit despăgubirea pe baza raportului de expertiză cerut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care să aibă în vedere valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat, precum și prețul cu care se vând imobile similare.

În raportul de expertiză întocmit în fața primei instanțe, s-a arătat în mod expres că abordarea prin comparație a avut în vedere oferte pe piața imobiliară, fiind indicate 5 oferte de vânzare pentru terenuri extravilane agricole și, deci, nu a avut în vedere prețul cu care s-au vândut imobile similare la data întocmirii raportului de expertiză, așa cum prevăd dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Or, prima instanță era obligată să dispună efectuarea unei expertize potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, experții urmând ca în cadrul metodei comparațiilor directe, să utilizeze comparabile cu adevărat similare, respectiv terenuri cu aceleași caracteristici. Pentru aceste considerente, instanța de apel a dispus completarea probatoriului prin efectuarea unei expertize de către trei experți care să stabilească despăgubirea conform art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 26 din Legea nr. 33/1994.

După depunerea raportului de expertiză la dosar, niciuna din părți nu a formulat obiecțiuni (critici) cu privire la această lucrare științifică. Din raportul de expertiză întocmit în etapa procesuală a apelului, a rezultat că cei trei experți au determinat valoarea terenului expropriat prin comparația vânzărilor unor imobile similare, ajungând la concluzia că această valoare este de 169.053 RON. În ceea ce privește daunele suferite de proprietar ca urmare a exproprierii, instanța a constatat că singurul prejudiciu care este cert (deși viitor, însă sigur ca realizare) este reprezentat de cheltuielile suplimentare de transport în sumă de 908 RON, cheltuieli determinate de faptul că accesul la parcela rămasă în proprietatea reclamantului după expropriere se poate face numai prin traversarea autostrăzii în zona nodurilor.

Referitor la dauna pentru redobândirea aceleiași suprafețe de teren, instanța a reținut că aceasta este inclusă în valoarea de piață a terenului expropriat, taxele și comisioanele ce ar trebui achitate pentru o achiziție imobiliară, nefiind determinate de măsura exproprierii. Referitor la apelul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R., instanța de control judiciar a constatat că în conformitate cu dispozițiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ. poate examina cauza, doar prin prisma motivelor invocate în apel. Astfel, simpla nemulțumire a părții cu privire la sentința atacată, fără a fi indicate în concret motivele pentru care se consideră această hotărâre netemeinică sau nelegală, nu este suficientă.

În cauza de față, prima instanță a admis în parte cererea reclamantei. Prin cererea de recurs (calificată ca fiind cerere de apel), în esență, pârâtul a expus dispozițiile legale privind procedura de expropriere pentru terenul în litigiu și argumentele faptului că raportul de evaluare pentru estimarea valorii de despăgubire conform Legii nr. 255/2010 a terenurilor afectate de construcția autostrăzii pe unitatea administrativ-teritorială P., județul Arad, întocmit în luna mai 2011 de SC E. SRL, a fost realizat în concordanță cu reglementările Standardelor Internaționale de Evaluare de către experți membri A.N.E.V.A.R. Valoarea de despăgubire a fost estimată conform prevederilor Legii nr. 255/2010 și Legii nr. 33/1994, precum și conform standardului internațional IVS 1, reprezentând o valoare specială a terenurilor compusă din valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.

Curtea a precizat că susținerile apelantului-pârât au caracter general, nefiind critici punctuale și concrete ale modului în care instanța a interpretat și aplicat normele legale pe care și-a întemeiat hotărârea sau ale modalității în care a calculat despăgubirea ce-i revine reclamantului pentru terenul expropriat. Având în vedere aceste considerente, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de pârât și a admis apelul declarat de reclamantul B.S., în sensul mai sus arătat. În temeiul art. 274 C. proc. civ., instanța de apel a dispus obligarea pârâtului aliat în culpă procesuală la plata sumei de 3.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Împotriva deciziei nr. 142/A din 17 octombrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, a declarat recurs pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R.

prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara. Un prim motiv de recurs vizează faptul că instanța de apel a stabilit în mod eronat elementele prejudiciului datorat de stat persoanelor expropriate, în raport de dispozițiile legale incidente, respectiv ale dispozițiilor art. 5 și art. 11 din Legea nr. 255/2010, precum și art. 77 1 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. Astfel, despăgubirea propusă și neacceptată de expropriat se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. Ambele componente au fost avute în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor propuse a fi plătite de către pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R.

Prețul de piață stabilit prin raportul de evaluare care a stat la baza propunerii despăgubirilor este unul corect, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare și sunt susținute și de exemple de oferte de vânzare a terenurilor în zonă. Au fost respectate actele normative emise în vederea exproprierii, respectiv H.G. nr. 1480/2009 și H.G. nr. 416/2010, în cadrul cărora a fost prevăzută și suma globală estimată cu titlu de despăgubire în valoare de 63.000 RON, sumă rezultată din raportul de expertiză întocmit de către un expert autorizat A.N.E.V.A.R., suma totală necesară fiind de 80.500 RON. Raportul a fost întocmit și cuprinde elementele constitutive ale valorii despăgubirilor aferente fiecărui imobil în parte, așa cum sunt ele prevăzute de Legea nr. 33/1994, adică prețul la care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel și contravaloarea prejudiciului proprietarului prin faptul exproprierii.

Raportul de evaluare pentru estimarea valorii de despăgubire a fost întocmit conform Legii 255/2010 și reglementărilor privind Standardele Internaționale de Evaluare. Valoarea de despăgubire a fost estimată conform prevederilor Legii nr. 255/2010 și Legii nr. 33/1994 și conform standardului internațional IVS 1, reprezentând o valoare specială a terenurilor compusă din valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. Preeminența interesului general, conform art. 2 alin (1) lit. l) al Legii 554/2004 privind contenciosului administrativ, este: „interesul care vizează ordinea de drept și democrația constituțională, garantarea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor” și determină prevalarea în fața interesului privat al proprietarilor, însă determină, totodată, o justă și imediată despăgubire care, în concret, are aptitudinea de a fi mai însemnată decât valoarea de piață a imobilului.

Un ultim aspect vizează faptul că raportul de evaluare a fost întocmit analizând piața specifică a proprietăților imobiliare în cauză, întemeindu-se pe criterii precum: definirea pieței (tipul de proprietate, potențialul de a produce venituri, localizare, caracteristicile investitorilor și arendași), gradul de fertilitate al terenului sau echilibrul pieței (cererea estimată, oferta competitivă, etc). Recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru considerentele ce succed: Înalta Curte, constată că hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Timișoara este legală soluționând corect raportul juridic dedus judecății. Sunt neîntemeiate criticile recurentului-pârât privind greșita aplicare a dispozițiilor art. 5 și art. 11 din Legea nr. 255/2010, precum și art. 77 1 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare, în raport cu dispozițiile Legii nr. 33/1994.

Astfel, deși se susține că trebuiau aplicate numai art. 5 și art. 11 din Legea nr. 255/2010, trebuie menționat că actul normativ indicat face trimitere expresă la art. 21-art. 27 din Legea nr. 33/1994. Potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 33/1994: „Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane de același fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză precum și de daunele aduse proprietarului, sau după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”.

Așadar, în ceea ce privește prima componentă a despăgubirii, respectiv „valoarea reală” a bunului expropriat s-a apreciat de către instanță, că această valoare este determinată de prețul cu care se vând imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de evaluare, iar la calcularea cuantumului despăgubirilor trebuie avute în vedere inclusiv daunele aduse proprietarului. Este neîndoielnic că pârâtul a respectat dispozițiile legale incidente în ceea ce privește etapele exproprierii, avându-se în vedere H.G. nr. 1480/2009, privind indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții și H.G. nr. 416/2010 privind amplasamentul lucrării, declanșarea procedurilor de expropriere și suma globală estimată cu titlu de despăgubire.

Chiar dacă recurentul susține că a respectat procedura de expropriere prevăzută de Legea nr. 255/2010, inclusiv cu privire la evaluarea despăgubirii ce trebuia acordată reclamantului, această situație nu poate înlătura constatările instanței privind cuantumul despăgubirii, stabilite în conformitate cu dispozițiile legale, prin raportare la prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză. Instanța de apel a statuat că se impune acordarea către reclamant a unei sume mai mari decât cea stabilită de expropriator facându-se astfel aplicarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în raport de probele administrate.

Finalitatea procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă (justă) despăgubire, în condițiile în care exproprierea reprezintă o ingerință permisă nu numai de art. 44 din Constituție, dar și de art. 1 Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a libertăților fundamentale, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică. Or, o justă despăgubire presupune acordarea proprietarului expropriat a prețului pe care l-ar fi încasat în cazul în care ar fi vândut de bunăvoie terenul, acesta fiind prețul pieții, adică prețul cu care se vând sau se cumpără, în mod obișnuit astfel de terenuri. Înalta Curte constată că, în mod corect instanța de apel a reținut ca fiind aplicabile în speță prevederile Legii nr. 255/2010, însă, în ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirilor de către instanță sunt aplicabile dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, la care face trimitere în mod expres, chiar Legea nr. 255/2010.

Sub acest aspect, instanța de apel nu a ignorat raportul dintre legea generală în materia exproprierii (Legea nr. 33/1994) și cea specială (Legea nr. 255/2010), astfel cum în mod greșit, indirect susține recurentul-pârât, ci a stabilit corect că aspectele derogatorii se regăsesc în actul normativ special în ce privește evaluarea despăgubirilor în faza administrativă. La această concluzie conduce interpretarea corelată și sistematică a legii din care rezultă procedura de urmat pentru fiecare din etapele exproprierii. Astfel, în Capitolul III referitor la întocmirea documentațiilor cadastrale de către expropriator este reglementată și modalitatea de evaluare a imobilelor expropriate la un moment anterior chiar constituirii comisiei pentru verificarea dreptului de proprietate.

În acest sens, prin dispozițiile art. 11 alin. (7) din Legea nr. 255/2010, se stabilește că „înainte de data începerii activității comisiei prevăzute la art. 18, un expert evaluator specializat în evaluarea proprietăților imobiliare, membru al A.N.E.V.A.R. din România, va întocmi un raport de evaluare a imobilelor expropriate pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, pe fiecare categorie de folosință, raport care se va întocmi avându-se în vedere expertizele actualizate ale camerelor notarilor publici”.

Rezultă că aceste dispoziții la care face trimitere recurentul-pârât au în vedere o evaluare estimativă realizată în faza administrativă a exproprierii, în termeni generali și ținându-se seama de criterii mai largi, vizând unitatea administrativ-teritorială în care sunt situate imobilele și categoria de folosință a bunului, iar nu de caracteristici concrete care sunt luate în considerare atunci când este vorba de exproprierea unei anume suprafețe de teren (când evaluarea se realizează, de exemplu, și în funcție de utilități, servituți, căi de acces, modalitatea de exploatare propriu-zisă).

De aceea, evaluarea proprietăților imobiliare prin raportare la expertizele notarilor publici, realizată în faza administrativă a exproprierii, nu se poate aplica și pentru procedura judiciară, în cadrul căreia instanța de judecată are de analizat, cu referire la un anumit imobil, dacă despăgubirile reflectă valoarea de circulație a bunului și acoperă inclusiv prejudiciul produs prin expropriere. În acest sens, dispozițiile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 făcând trimitere la art. 21-art. 27 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește stabilirea despăgubirilor, nu pot fi înțelese, cum pretinde recurentul-pârât ca vizând doar aspecte de ordin procedural ale soluționării acțiunii în despăgubiri.

Față de mențiunea expresă a normei speciale, care face trimitere la norma generală este evident că la stabilirea cuantumului despăgubirilor în procedura judiciară trebuie avute în vedere, criteriile reglementate de art. 26 și art. 27 din Legea nr. 33/1994, vizând prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel, precum și daunele aduse proprietarului, pentru că legiuitorul a înțeles ca în procedura jurisdicțională să nu deroge de la norma generală. Așa fiind, este corectă aprecierea instanței de apel conform căreia este incident art. 26 din Legea nr. 33/1994, privitor la criteriile în raport de care trebuie evaluate despăgubirile, așa încât, sub acest aspect, criticile din recurs nu sunt fondate.

Toate textele invocate de recurentul-pârât, referitoare la evaluarea din Legea nr. 255/2010 și Normele metodologice de aplicare a acestei legi se referă la evaluarea făcută anterior exproprierii, iar nu la stabilirea despăgubirilor de către instanță, în caz de contestare a hotărârii expropriatorului, așa cum în mod corect a statuat și instanța de apel cu privire la această chestiune. În mod constant s-a statuat în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în decizii de speță (decizia civilă nr. 572/2012) că valoarea de piață a imobilului expropriat se impune a fi determinată în raport de toate caracteristicile bunului prin raportare la: amplasamentul acestuia; destinația terenului la momentul evaluării; categoria localității; poziționarea față de localități și căile de acces; echiparea tehnică edilitară a zonei; restricții de folosire, iar nu de perspectiva unei dezvoltări viitoare.

Așa fiind, instanța de apel a respectat criteriile legale privind stabilirea despăgubirii ce se cuvine reclamantelor pentru terenul expropriat. Referirea la dispozițiile art. 77 1 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., implică o etapă anterioară contestării în fața instanței de judecată, astfel încât, acestea nu permit înlăturarea constatărilor efectuate în faza judiciară privind cuantumul despăgubirii. Este nefondată și susținerea că interesul general, așa cum este definit în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 primează în raport cu interesul particular, deoarece acest argument nu poate merge până la încălcarea dispozițiilor legal aplicabile, respectiv art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R., Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva deciziei nr. 142/A din 17 octombrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2014.