ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1363/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1363/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra

recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 495 din

7 februarie 2013, Tribunalul Arad a admis în parte, acțiunile civile conexe

formulate și precizate de reclamantul B.S. în contradictoriu cu pârâtul Statul

Român prin C.N.A.D.N.R.

A dispus anularea

hotărârilor din 6 octombrie 2011 ale Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 255/2010

P., județul Arad în partea privind cuantumul total al despăgubirilor pentru expropriere,

pe care l-a stabilit cumulat la 3.833 euro sau echivalentul în RON la data plății,

cu dobânzi legale începând cu data de 6 aprilie 2012.

Au fost respinse

restul pretențiilor reclamantului.

A fost obligat

pârâtul să plătească reclamantului suma de 2.000 RON, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această soluție, tribunalul a reținut că reclamantul B.S. a chemat în judecată pe

pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. solicitând în Dosarul nr. 2262/108/2012:

anularea în parte a hotărârii Comisiei pentru aplicarea Legii 255/2010 din 7

octombrie 2011, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor.

A solicitat obligarea

pârâtului la plata sumei de 3.860 euro, echivalentul în RON la cursul valutar din

ziua plății, reprezentând contravaloarea despăgubirii în urma exproprierii parcelei

de teren situat în P., cu suprafața de 468 mp.

A solicitat obligarea

pârâtului la plata dobânzii legale calculată asupra diferenței dintre valoarea despăgubirii

pentru terenul expropriat stabilită de către instanță și suma de 333,68 RON stabilită

prin hotărârea din 7 octombrie 2011, dobândă calculată de la data de 10

ianuarie 2012, când a fost scadentă obligația pârâtului de consemnare a sumei la

dispoziția sa și până în ziua plății efective.

A solicitat obligarea

pârâtului la plata sumei reprezentând lipsa de folosință a terenului expropriat,

precum și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

În Dosarul

nr. 2269/108/2012, reclamantul a solicitat anularea în parle a hotărârii Comisiei

pentru aplicarea Legii 255/2010 din 7 octombrie 2011, în ceea ce privește cuantumul

despăgubirilor.

A solicitat obligarea

pârâtului la plata sumei de 41.567 curo, echivalentul în RON la cursul valutar din

ziua plății, reprezentând contravaloarea despăgubirii cuvenite în urma exproprierii

parcelei de teren situat în P., cu suprafața de 9158 mp.

A solicitat obligarea

pârâtului la plata dobânzii legale calculată asupra diferenței dintre valoarea despăgubirii

pentru terenul expropriat stabilită de către instanță și suma de 6.529,65 RON stabilită

prin hotărârea din 7 octombrie 2011.

A solicitat obligarea

pârâtului la dobânda calculată de la data de 10 ianuarie 2012, când a fost scadentă

obligația pârâtei de consemnare a sumei la dispoziția sa și până în ziua plății

efective.

A solicitat obligarea

pârâtului la plata sumei reprezentând lipsa de folosință a terenului expropriat,

precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunilor

sale, ce au fost conexate, reclamantul a arătat că la 28 aprilie 2010, prin hotărârea

privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată

situată pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Autostrada Nădlac-Arad”

s-a aprobat amplasamentul acestei lucări, iar despăgubirile acordate proprietarilor

au fost stabilite între valorile de 4-10 euro/mp teren, astfel încât, sumele propuse

prin H.G. nr. 488/2011 nu reprezintă o dreaptă și prealabilă despăgubire.

Reclamantul a

considerat că lipsa unui caracter injust al despăgubirii este recunoscută indirect,

chiar de către Guvernul României, care prin H.G. nr. 416/2010 a stabilit pentru

un metru pătrat de teren din acea zonă valoarea de 4 euro, nu 0,17 cenți cum a fost

stabilit prin hotărârile atacate.

Cu privire la

valoarea terenului, reclamantul a arătat că s-a stabilit în mod corect suma de 3.860

euro pentru parcela cu suprafața de 468 mp și respectiv, suma de 41.567 euro pentru

parcela cu suprafață de 9158 mp, prin expertiza inițială efectuată în condițiile

legii.

Art. 11 alin.

(7) din Legea nr. 255/2010, care reglementează detaliat actuala procedură de expropriere

prevede următoarele: înainte de data începerii activității comisiei prevăzute la

art. 18, un expert evaluator specializat în evaluarea proprietăților imobiliare,

membru al Asociației Naționale a Evaluatorilor din România, A.N.E.V.A.R., va întocmi

un raport de evaluare a imobilelor expropriate pentru fiecare unitate administrativ-teritorială,

pe fiecare categorie de folosință.

Față de aceste

prevederi, reclamantul a solicitat a se observa că raportarea la expertizele întocmite

de camerele notarilor publici, pe care Guvernul le-a avut în vedere în hotărârea

care stabilește despăgubirea propusă reclamantului, nu respectă caracterul rezonabil

și proporțional și nu reprezintă o despăgubire justă și dreaptă.

Cu privire la

despăgubirea propusă prin H.G. nr. 488/2011 și Comisia de aplicare a Legii 255/2010

a arătat că aceasta este discriminatorie, încălcând drepturile fundamentale ale

omului și Constituția României.

În drept au fost

invocate dispozițiile art. 8 alin. (2), art. 11 alin. (7) și art. 22 din Legea

nr. 255/2010, art. 1 și art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994; art. 16 alin.

(1) și art. 44 alin. (3) din Constituția României; art. 14 din Convenția Europeană

pentru Apărarea Drepturilor Omului.

Pârâtul a depus

la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată,

fără cheltuieli de judecată.

La termenul de

judecată din 7 februarie 2013, reclamantul a depus la dosar cerere de micșorare

a câtimii obiectului, în sensul că a solicitat obligarea pârâtului la plata echivalentului

în RON a sumei de 42.360 euro, în locul sumei de 45.427 euro solicitată inițial.

A menționat că

suma de 42.360 euro reprezintă prejudiciul conform raportului de expertiză efectuat

în prezenta cauză pentru ambele parcele de teren expropriate.

Din probele administrate

în cauză, Tribunalul Arad a reținut că prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor

din 7 octombrie 2011 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 255/2010 s-a dispus exproprierea

de la reclamant a suprafeței de 468 mp din terenul situat în localitatea P., județul

Arad, cu acordarea unei despăgubiri în sumă de 333,68 RON, luându-se în calcul o

valoare de 0,16 euro/mp.

Prin hotărârea

de stabilire a despăgubirilor din 6 octombrie 2011 a Comisiei de aplicare a Legii

nr. 255/2010 s-a dispus exproprierea de la reclamant a suprafeței de 9158 mp din

terenul situat în localitatea P. județul Arad, cu acordarea unei despăgubiri în

sumă de 6.529,65 RON, luându-se în calcul o valoare de 0,16 euro/mp.

Reclamantul a

contestat aceste hotărâri susținând că suma oferită de expropriator este derizorie,

atât față de valoarea de circulație a terenurilor, cât și față de sumele oferite

pentru alte terenuri, în baza legilor de expropriere anterioare.

Cererea reclamantului

s-a întemeiat pe dispozițiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, conform

cărora expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute stabilite de

expropriator se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general

de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire

a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul

dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii,

iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului

despăgubirii și transferului dreptului de proprietate.

Stabilirea despăgubirilor

cuvenite în caz de expropriere, chiar dacă aceasta se realizează în temeiul legii

speciale, Legea nr. 255/2010, se face în conformitate cu prevederile cadrului normativ

general cuprins în Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate

publică.

Pentru stabilirea

despăgubirilor cuvenite reclamantului, instanța a procedat conform art. 25 din Legea

nr. 33/1994, numind o comisie de trei experți, din care unul desemnat de instanță

și câte unul nominalizat de reclamant, respectiv de către pârâtul expropriator.

Conform concluziilor

raportului de expertiză, valoarea de circulație a suprafeței de 9626 mp, ar fi de

170.486 RON, echivalentul a 37.811 euro.

Deși experții

au arătat că pentru estimarea valorii de piață, se utilizează două metode, metoda

comparațiilor de piață și metoda capitalizării rentei funciare, iar după aplicarea

celor două metode, în baza reconcilierii rezultatelor se estimează rezultatul final,

instanța a apreciat că suma de 37.811 euro pentru o parcelă de 9626 mp, pentru un

teren agricol situat în extravilanul unei localități, care nu este nici măcar reședință

de județ este una exagerată.

În totală contradicție

cu aceste concluzii, raportul de evaluare globală a imobilelor valabil pe anul 2012,

luat în considerare de notarii publici la autentificarea actelor juridice notariale

privitoare la imobile și care are la bază date statistice culese din activitatea

notarială din anul precedent 2011 a stabilit pentru orașul P. o valoare de 2.000

euro/ha, ceea ce în echivalent înseamnă 0,2 euro/mp, adică 0,9 RON/mp.

Prin urmare, instanța

a reținut prețul de 3.000 euro pentru un ha de teren, respectiv 0,3 euro/mp, ca

fiind un indicator elocvent pentru stabilirea valorii de circulație a suprafeței

expropriate.

În afară de această

valoare de circulație a terenului, tribunalul a reținut a fi pertinente și juste

aprecierile din cuprinsul raportului de expertiză, conform cărora, în cuantumul

despăgubirilor cuvenite trebuie incluse și sumele necesare reclamantului pentru

a-și reîntregi proprietatea diminuată ca efect al exproprierii, prin cumpărarea

în aceeași zonă, de pe piața liberă, a unei alte suprafețe de teren egală ca întindere

cu cea preluată în domeniul public și care cuprind: 2% comision unei societăți de

intermedieri imobiliare, 1% cheltuieli notariale suportate de cumpărător și 2% o

estimare a cheltuielilor suplimentare legate de deplasări, publicitate. în acest

fel, reclamantului i se cuvine suma de 3.032 euro (0,3 x 9626 + 0,05 x 2887,8).

Având în vedere

dispozițiile art. 9 din Legea nr. 255/2010 și faptul că decizia de expropriere din

4 august 2011 marchează pierderea posesiei reclamantului asupra terenului expropriat,

fără ca în patrimoniul acestuia să se regăsească justa despăgubire, ținând cont

că pârâtul nu contestă utilizarea anterioară a terenului agricol de către reclamant,

instanța a apreciat că acestuia din urmă i se cuvine compensația pentru lipsa venitului

pe un an agricol, calculată ca venit net ponderat după o cultură de porumb (cea

mai răspândită în zonă) (0,3753 x 9626: 4,5089). Prin urmare, despăgubirea finală

cuvenită reclamantului este de 3833 euro (3032 + 801).

Nu au fost reținute

ca fondate nici susținerile reclamantului referitoare la discriminare. Prin H.G.

nr. 488/2011 s-a stabilit doar o valoare estimativă a despăgubirilor, cuantumul

final al fiecărei despăgubirii, urmând a fi determinat prin hotărârea de stabilire

a cuantumului despăgubirii prevăzută de art. 20 din Legea nr. 255/2010.

S-a stabilit de

către instanța de fond că H.G. nr. 488/2011 nu creează nicio discriminare, din moment

ce Legea nr. 255/2010 prevede o procedură de contestare în instanță a valorii stabilite

prin H.G. nr. 488/2011.

Tribunalul nu

a reținut argumentele reclamantului privind lucrările de evaluare realizate în temeiul

legislației anterioare, deoarece potrivit art. 31 din lege, expropriatorul are latitudinea

de a folosi sau nu respectivele documentații sau evaluări, în timp ce persoana expropriată

beneficiază de garanția verificării caracterului echitabil al despăgubirii de către

instanța de judecată, legea dispunând în plus la art. 32 că este aplicabilă inclusiv

procedurilor de expropriere aflate în curs de desfășurare, la data intrării ei în

vigoare.

Instanța nu a

acordat nici despăgubirile pretinse de reclamant ca urmare a interdicției de a construi,

în zona autostrăzii, deoarece terenul în discuție este un extravilan agricol, neavând

așadar destinația de teren de construcții, iar dispozițiile art. 47 alin. (1

1

)

din O.G. nr. 43/1997 interzic doar realizarea construcțiilor ce generează trafic

suplimentar și nu efectuarea de lucrări agricole.

În privința dobânzilor

solicitate de reclamant, în temeiul art. 1489 alin. (2) C. civ. acestea au fost

acordate doar de la data cererii de chemare în judecată; fiind în plus necesar a

se remarca faptul că reclamantului i-a fost acordată, potrivit celor de mai sus,

o componentă a despăgubirii, calculată în raport cu lipsa de folosință asupra bunului

expropriat.

Pentru aceste

considerente, instanța a admis în parte acțiunile conexe formulate și precizate

de reclamant, a anulat hotărârile din 6 octombrie 2011 ale Comisiei pentru aplicarea

Legii nr. 255/2010 P., județul Arad în partea privind cuantumul total al despăgubirilor

pentru expropriere, pe care l-a stabilit cumulat la 3.833 euro sau echivalentul

în RON la data plății, cu dobânzi legale începând cu data de 6 aprilie 2012, a respins

restul pretențiilor reclamantului.

În temeiul

art. 274 C. proc. civ. a obligat pârâtul la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli

de judecată către reclamant.

Împotriva sentinței

civile nr. 495 din 7 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Arad a formulat „recurs”

pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. și apel reclamantul B.S.

La termenul de

judecată din 9 mai 2013, instanța a calificat corect calea de atac declarată de

pârât ca fiind apel, și nu recurs și a dispus refacerea raportului de expertiză

în conformitate cu dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Prin decizia

nr. 142/A din 17 octombrie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a respins

apelul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. împotriva sentinței civile

nr. 495 din 7 februarie 2013 a Tribunalului Arad.

A admis apelul

declarat de reclamantul B.S. împotriva aceleiași sentințe.

A schimbat în

parte sentința atacată, în sensul că a dispus obligarea pârâtului la plata către

reclamant a sumei de 169.961 RON (169.053 plus 908 RON), cu titlu de despăgubire

pentru exproprierea suprafețelor de 468 mp și 9158 mp teren.

A menținut în

rest dispozițiile sentinței atacate.

A dispus obligarea

pârâtului la plata către reclamant a sumei de 3.500 RON, cu titlu de cheltuieli

de judecată.

Pentru a decide

astfel, instanța de control judiciar a reținut următoarele:

Referitor la apelul

declarat de reclamantul B.S., Curtea de Apel Timișoara a constatat că exproprierea

creează în sarcina statului obligația de a acorda expropriatului o despăgubire dreaptă,

conform art. 44 alin. (3) din Constituție.

Art. 22 alin.

(3) din Legea nr. 255/2010 prevede criteriile de determinare a despăgubirii, prin

trimiterea la dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994: valoarea reală a imobilului

și prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, la calcularea

cuantumului despăgubirilor, experții ținând seama de prețul cu care se vând în mod

obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data

întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau,

după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate

de aceștia.

Stabilirea faptului

dacă actuala evaluare estimativă a terenurilor realizată prin H.G. nr. 488/2011

este una corectă sau nu se poate determina doar în cadrul acțiunii civile exercitate

potrivit art. 22 din Legea nr. 255/2010, cu efectuarea unei expertize în condițiile

art. 25-art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Prin calea de

atac formulată, reclamantul a invocat greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor

din Legea nr. 33/1994 privind stabilirea despăgubirii, urmare a faptului că nu s-au

avut în vedere criteriile imperative prevăzute de lege la determinarea cuantumului

despăgubirii ce trebuie să se compună din valoarea reală a imobilului și prejudiciul

cauzat proprietarului prin expropriere.

Potrivit art.

1 din Legea nr. 33/1994 „exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate

face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire

(...)”, iar conform art. 8 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 „în termen de 20 de

zile calendaristice de la data notificării prevăzute la alin. (1), proprietarii

imobilelor cuprinse în listă au obligația prezentării la sediul expropriatorului,

în vederea stabilirii unei juste despăgubiri.”

De asemenea,

art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, aplicabil potrivit art. 22 alin. (3) din

Legea nr. 255/2010, statuează că „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului

și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”, iar

alin. (2) al aceluiași articol prevede că „la calcularea cuantumului despăgubirilor,

experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit,

imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii

raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz,

altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.”

Din cuprinsul

actelor normative mai sus menționate care sunt în concordanță cu art. 1 din Protocolul

nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudența C.E.D.O.

în materie, rezultă consacrarea legislativă a caracterului just al despăgubirii

pentru imobilele expropriate, precizându-se explicit că despăgubirea se compune

din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului, stabilind

obligația legală atât în sarcina instanței, cât și în sarcina experților de a ține

seama de prețul cu care se vând, de regulă, imobilele similare (de același fel,

cu aceleași caracteristici) în zona respectivă.

Or, în speță,

prima instanță nu s-a conformat dispozițiilor legale mai sus menționate, în sensul

că nu a stabilit despăgubirea pe baza raportului de expertiză cerut de art. 26

alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care să aibă în vedere valoarea reală a imobilului

și prejudiciul cauzat, precum și prețul cu care se vând imobile similare.

În raportul de

expertiză întocmit în fața primei instanțe, s-a arătat în mod expres că abordarea

prin comparație a avut în vedere oferte pe piața imobiliară, fiind indicate 5 oferte

de vânzare pentru terenuri extravilane agricole și, deci, nu a avut în vedere prețul

cu care s-au vândut imobile similare la data întocmirii raportului de expertiză,

așa cum prevăd dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Or, prima instanță

era obligată să dispună efectuarea unei expertize potrivit art. 26 alin. (2) din

Legea nr. 33/1994, experții urmând ca în cadrul metodei comparațiilor directe, să

utilizeze comparabile cu adevărat similare, respectiv terenuri cu aceleași caracteristici.

Pentru aceste

considerente, instanța de apel a dispus completarea probatoriului prin efectuarea

unei expertize de către trei experți care să stabilească despăgubirea conform

art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 26 din Legea nr. 33/1994.

După depunerea

raportului de expertiză la dosar, niciuna din părți nu a formulat obiecțiuni (critici)

cu privire la această lucrare științifică.

Din raportul de

expertiză întocmit în etapa procesuală a apelului, a rezultat că cei trei experți

au determinat valoarea terenului expropriat prin comparația vânzărilor unor imobile

similare, ajungând la concluzia că această valoare este de 169.053 RON.

În ceea ce privește

daunele suferite de proprietar ca urmare a exproprierii, instanța a constatat că

singurul prejudiciu care este cert (deși viitor, însă sigur ca realizare) este reprezentat

de cheltuielile suplimentare de transport în sumă de 908 RON, cheltuieli determinate

de faptul că accesul la parcela rămasă în proprietatea reclamantului după expropriere

se poate face numai prin traversarea autostrăzii în zona nodurilor.

Referitor la dauna

pentru redobândirea aceleiași suprafețe de teren, instanța a reținut că aceasta

este inclusă în valoarea de piață a terenului expropriat, taxele și comisioanele

ce ar trebui achitate pentru o achiziție imobiliară, nefiind determinate de măsura

exproprierii.

Referitor la apelul

declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R., instanța de control judiciar

a constatat că în conformitate cu dispozițiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ.

poate examina cauza, doar prin prisma motivelor invocate în apel.

Astfel, simpla

nemulțumire a părții cu privire la sentința atacată, fără a fi indicate în concret

motivele pentru care se consideră această hotărâre netemeinică sau nelegală, nu

este suficientă.

În cauza de față,

prima instanță a admis în parte cererea reclamantei.

Prin cererea de

recurs (calificată ca fiind cerere de apel), în esență, pârâtul a expus dispozițiile

legale privind procedura de expropriere pentru terenul în litigiu și argumentele

faptului că raportul de evaluare pentru estimarea valorii de despăgubire conform

Legii nr. 255/2010 a terenurilor afectate de construcția autostrăzii pe unitatea

administrativ-teritorială P., județul Arad, întocmit în luna mai 2011 de SC E.

SRL, a fost realizat în concordanță cu reglementările Standardelor Internaționale

de Evaluare de către experți membri A.N.E.V.A.R.

Valoarea de despăgubire

a fost estimată conform prevederilor Legii nr. 255/2010 și Legii nr. 33/1994, precum

și conform standardului internațional IVS 1, reprezentând o valoare specială a terenurilor

compusă din valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului sau

altor persoane îndreptățite.

Curtea a precizat

că susținerile apelantului-pârât au caracter general, nefiind critici punctuale

și concrete ale modului în care instanța a interpretat și aplicat normele legale

pe care și-a întemeiat hotărârea sau ale modalității în care a calculat despăgubirea

ce-i revine reclamantului pentru terenul expropriat.

Având în vedere

aceste considerente, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a respins ca nefondat

apelul declarat de pârât și a admis apelul declarat de reclamantul B.S., în sensul

mai sus arătat.

În temeiul

art. 274 C. proc. civ., instanța de apel a dispus obligarea pârâtului aliat în culpă

procesuală la plata sumei de 3.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei

nr. 142/A din 17 octombrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, a declarat

recurs pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. prin Direcția Regională de Drumuri

și Poduri Timișoara.

Un prim motiv

de recurs vizează faptul că instanța de apel a stabilit în mod eronat elementele

prejudiciului datorat de stat persoanelor expropriate, în raport de dispozițiile

legale incidente, respectiv ale dispozițiilor art. 5 și art. 11 din Legea nr. 255/2010,

precum și art. 77

1

din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.

Astfel, despăgubirea

propusă și neacceptată de expropriat se compune din valoarea reală a imobilului

și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. Ambele

componente au fost avute în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor propuse

a fi plătite de către pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R.

Prețul de piață

stabilit prin raportul de evaluare care a stat la baza propunerii despăgubirilor

este unul corect, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare și sunt susținute

și de exemple de oferte de vânzare a terenurilor în zonă.

Au fost respectate

actele normative emise în vederea exproprierii, respectiv H.G. nr. 1480/2009 și

H.G. nr. 416/2010, în cadrul cărora a fost prevăzută și suma globală estimată cu

titlu de despăgubire în valoare de 63.000 RON, sumă rezultată din raportul de expertiză

întocmit de către un expert autorizat A.N.E.V.A.R., suma totală necesară fiind de

80.500 RON.

Raportul a fost

întocmit și cuprinde elementele constitutive ale valorii despăgubirilor aferente

fiecărui imobil în parte, așa cum sunt ele prevăzute de Legea nr. 33/1994, adică

prețul la care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel și contravaloarea

prejudiciului proprietarului prin faptul exproprierii.

Raportul de evaluare

pentru estimarea valorii de despăgubire a fost întocmit conform Legii 255/2010 și

reglementărilor privind Standardele Internaționale de Evaluare. Valoarea de despăgubire

a fost estimată conform prevederilor Legii nr. 255/2010 și Legii nr. 33/1994 și

conform standardului internațional IVS 1, reprezentând o valoare specială a terenurilor

compusă din valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului sau

altor persoane îndreptățite.

Preeminența interesului

general, conform art. 2 alin (1) lit. l) al Legii 554/2004 privind contenciosului

administrativ, este: „interesul care vizează ordinea de drept și democrația constituțională,

garantarea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor”

și determină prevalarea în fața interesului privat al proprietarilor, însă determină,

totodată, o justă și imediată despăgubire care, în concret, are aptitudinea de a

fi mai însemnată decât valoarea de piață a imobilului.

Un ultim aspect

vizează faptul că raportul de evaluare a fost întocmit analizând piața specifică

a proprietăților imobiliare în cauză, întemeindu-se pe criterii precum: definirea

pieței (tipul de proprietate, potențialul de a produce venituri, localizare, caracteristicile

investitorilor și arendași), gradul de fertilitate al terenului sau echilibrul pieței

(cererea estimată, oferta competitivă, etc).

Recursul este

nefondat și urmează a fi respins pentru considerentele ce succed:

Înalta Curte,

constată că hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Timișoara este legală soluționând

corect raportul juridic dedus judecății.

Sunt neîntemeiate

criticile recurentului-pârât privind greșita aplicare a dispozițiilor art. 5 și

art. 11 din Legea nr. 255/2010, precum și art. 77

1

din Legea nr. 571/2003

privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare, în raport cu dispozițiile

Legii nr. 33/1994.

Astfel, deși se

susține că trebuiau aplicate numai art. 5 și art. 11 din Legea nr. 255/2010, trebuie

menționat că actul normativ indicat face trimitere expresă la art. 21-art. 27 din

Legea nr. 33/1994.

Potrivit dispozițiilor

art. 26 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 33/1994: „Despăgubirea se compune din

valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane

de același fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului

de expertiză precum și de daunele aduse proprietarului, sau după caz, altor persoane

îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”.

Așadar, în ceea

ce privește prima componentă a despăgubirii, respectiv „valoarea reală” a bunului

expropriat s-a apreciat de către instanță, că această valoare este determinată de

prețul cu care se vând imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială

la data întocmirii raportului de evaluare, iar la calcularea cuantumului despăgubirilor

trebuie avute în vedere inclusiv daunele aduse proprietarului.

Este neîndoielnic

că pârâtul a respectat dispozițiile legale incidente în ceea ce privește etapele

exproprierii, avându-se în vedere H.G. nr. 1480/2009, privind indicatorii tehnico-economici

ai obiectivului de investiții și H.G. nr. 416/2010 privind amplasamentul lucrării,

declanșarea procedurilor de expropriere și suma globală estimată cu titlu de despăgubire.

Chiar dacă recurentul

susține că a respectat procedura de expropriere prevăzută de Legea nr. 255/2010,

inclusiv cu privire la evaluarea despăgubirii ce trebuia acordată reclamantului,

această situație nu poate înlătura constatările instanței privind cuantumul despăgubirii,

stabilite în conformitate cu dispozițiile legale, prin raportare la prețul cu care

se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială,

la data întocmirii raportului de expertiză.

Instanța de apel

a statuat că se impune acordarea către reclamant a unei sume mai mari decât cea

stabilită de expropriator facându-se astfel aplicarea art. 26 alin. (2) din Legea

nr. 33/1994, în raport de probele administrate.

Finalitatea procedurii

de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă (justă) despăgubire, în condițiile

în care exproprierea reprezintă o ingerință permisă nu numai de art. 44 din Constituție,

dar și de art. 1 Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și

a libertăților fundamentale, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate

publică.

Or, o justă despăgubire

presupune acordarea proprietarului expropriat a prețului pe care l-ar fi încasat

în cazul în care ar fi vândut de bunăvoie terenul, acesta fiind prețul pieții, adică

prețul cu care se vând sau se cumpără, în mod obișnuit astfel de terenuri.

Înalta Curte constată

că, în mod corect instanța de apel a reținut ca fiind aplicabile în speță prevederile

Legii nr. 255/2010, însă, în ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirilor

de către instanță sunt aplicabile dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, la

care face trimitere în mod expres, chiar Legea nr. 255/2010.

Sub acest aspect,

instanța de apel nu a ignorat raportul dintre legea generală în materia exproprierii

(Legea nr. 33/1994) și cea specială (Legea nr. 255/2010), astfel cum în mod greșit,

indirect susține recurentul-pârât, ci a stabilit corect că aspectele derogatorii

se regăsesc în actul normativ special în ce privește evaluarea despăgubirilor în

faza administrativă.

La această concluzie

conduce interpretarea corelată și sistematică a legii din care rezultă procedura

de urmat pentru fiecare din etapele exproprierii.

Astfel, în Capitolul

III referitor la întocmirea documentațiilor cadastrale de către expropriator este

reglementată și modalitatea de evaluare a imobilelor expropriate la un moment anterior

chiar constituirii comisiei pentru verificarea dreptului de proprietate.

În acest sens,

prin dispozițiile art. 11 alin. (7) din Legea nr. 255/2010, se stabilește că „înainte

de data începerii activității comisiei prevăzute la art. 18, un expert evaluator

specializat în evaluarea proprietăților imobiliare, membru al A.N.E.V.A.R. din România,

va întocmi un raport de evaluare a imobilelor expropriate pentru fiecare unitate

administrativ-teritorială, pe fiecare categorie de folosință, raport care se va

întocmi avându-se în vedere expertizele actualizate ale camerelor notarilor publici”.

Rezultă că aceste

dispoziții la care face trimitere recurentul-pârât au în vedere o evaluare estimativă

realizată în faza administrativă a exproprierii, în termeni generali și ținându-se

seama de criterii mai largi, vizând unitatea administrativ-teritorială în care sunt

situate imobilele și categoria de folosință a bunului, iar nu de caracteristici

concrete care sunt luate în considerare atunci când este vorba de exproprierea unei

anume suprafețe de teren (când evaluarea se realizează, de exemplu, și în funcție

de utilități, servituți, căi de acces, modalitatea de exploatare propriu-zisă).

De aceea, evaluarea

proprietăților imobiliare prin raportare la expertizele notarilor publici, realizată

în faza administrativă a exproprierii, nu se poate aplica și pentru procedura judiciară,

în cadrul căreia instanța de judecată are de analizat, cu referire la un anumit

imobil, dacă despăgubirile reflectă valoarea de circulație a bunului și acoperă

inclusiv prejudiciul produs prin expropriere.

În acest sens,

dispozițiile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 făcând trimitere la art. 21-art.

27 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește stabilirea despăgubirilor, nu pot

fi înțelese, cum pretinde recurentul-pârât ca vizând doar aspecte de ordin procedural

ale soluționării acțiunii în despăgubiri.

Față de mențiunea

expresă a normei speciale, care face trimitere la norma generală este evident că

la stabilirea cuantumului despăgubirilor în procedura judiciară trebuie avute în

vedere, criteriile reglementate de art. 26 și art. 27 din Legea nr. 33/1994, vizând

prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel, precum și daunele

aduse proprietarului, pentru că legiuitorul a înțeles ca în procedura jurisdicțională

să nu deroge de la norma generală.

Așa fiind, este

corectă aprecierea instanței de apel conform căreia este incident art. 26 din Legea

nr. 33/1994, privitor la criteriile în raport de care trebuie evaluate despăgubirile,

așa încât, sub acest aspect, criticile din recurs nu sunt fondate.

Toate textele

invocate de recurentul-pârât, referitoare la evaluarea din Legea nr. 255/2010 și

Normele metodologice de aplicare a acestei legi se referă la evaluarea făcută anterior

exproprierii, iar nu la stabilirea despăgubirilor de către instanță, în caz de contestare

a hotărârii expropriatorului, așa cum în mod corect a statuat și instanța de apel

cu privire la această chestiune.

În mod constant

s-a statuat în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în decizii de

speță (decizia civilă nr. 572/2012) că valoarea de piață a imobilului expropriat

se impune a fi determinată în raport de toate caracteristicile bunului prin raportare

la: amplasamentul acestuia; destinația terenului la momentul evaluării; categoria

localității; poziționarea față de localități și căile de acces; echiparea tehnică

edilitară a zonei; restricții de folosire, iar nu de perspectiva unei dezvoltări

viitoare.

Așa fiind, instanța

de apel a respectat criteriile legale privind stabilirea despăgubirii ce se cuvine

reclamantelor pentru terenul expropriat.

Referirea la dispozițiile

art. 77

1

din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., implică o etapă anterioară

contestării în fața instanței de judecată, astfel încât, acestea nu permit înlăturarea

constatărilor efectuate în faza judiciară privind cuantumul despăgubirii.

Este nefondată

și susținerea că interesul general, așa cum este definit în art. 2 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004 primează în raport cu interesul particular, deoarece acest argument

nu poate merge până la încălcarea dispozițiilor legal aplicabile, respectiv

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R., Direcția Regională

de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva deciziei nr. 142/A din 17 octombrie 2013

a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 13 mai 2014.