ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1412/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1412/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de față constată

următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secția civilă,

reclamanta P.L.A. a chemat în judecată

pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, solicitând obligarea acestuia, în

calitate de expropriator, la anularea hotărârii de stabilire a despăgubirilor din

7 octombrie 2011 și plata unor despăgubiri în sumă de 31.912 euro sau

corespondentul în RON la cursul valutar din data plății, pentru terenul

expropriat, în suprafață de 7347 mp, cu dobânda legală calculată asupra

diferenței dintre valoarea despăgubirii pentru terenul expropriat ce urmează a

fi calculată de instanță, coroborată cu suma de 5.238,41 RON stabilită prin

hotărârea de expropriere, reprezentând dobândă calculată de la data de 10

ianuarie 2012, când a fost scadentă obligația pârâtei de consemnare a sumei la

dispoziția reclamanților și până în ziua plății efective și, totodată,

obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei reprezentând lipsa de

folosință a terenului expropriat, cu cheltuieli de judecată constând în

onorariu avocațial și onorariu expert.

Prin sentința civilă nr. 454 din 6

februarie 2013, Tribunalul Arad, secția civilă, a admis în parte acțiunea și a dispus

anularea în parte a hotărârii de despăgubiri din data de 7 octombrie 2011 emisă

de Comisia de aplicare a Legii nr. 256/2010 cu privire la valoarea despăgubirilor

și obligă pârâtul să plătească reclamanților suma de 2.392 euro sau echivalentul

în RON la data plății potrivit cursului de schimb al Băncii Naționale a României,

cu dobândă legală calculată asupra diferenței dintre valoarea despăgubirii stabilită

de instanță și suma de 5.238,41 RON stabilită prin hotărârea emisă de Comisie, începând

cu data de 10 ianuarie 2012 până la data plății efective pentru exproprierea suprafeței

de 7347 mp de teren arabil.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul

a reținut următoarele considerente:

Prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor

din 7 octombrie 2011 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 255/2010, s-a dispus exproprierea

de la reclamant a suprafeței de 7347 mp din terenul situat în localitatea P., județul

Arad, fiindu-i acordat, în echivalent, o despăgubire în sumă de 5.238,41 RON.

Cererea reclamantei se grefează pe dispozițiile

art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 conform cărora expropriatul nemulțumit

de cuantumul despăgubirii prevăzute stabilite de expropriator se poate adresa instanței

judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data

la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub

sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate

către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor

de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și

transferului dreptului de proprietate.

Stabilirea despăgubirilor cuvenite în caz

de expropriere, chiar dacă aceasta se realizează în temeiul legii speciale, Legea

nr. 255/2010, se face, a apreciat tribunalul, în conformitate cu prevederile cadrului

normativ general cuprins în Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză

de utilitate publică, așa încât, în cauză devin incidente prevederile art. 26

alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite

reclamantului, tribunalul a procedat conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, numind

o comisie de trei experți, din care unul desemnat de instanță și câte unul nominalizat

de persoana expropriată, respectiv de către pârâtul expropriator.

Conform concluziilor raportului de expertiză,

valoarea de circulație a suprafeței de 7347 mp, ar fi de 125.800 RON, echivalentul

a 28.200 euro.

Deși experții au arătat că pentru estimarea

valorii de piață se utilizează două metode, metoda comparațiilor de piață și metoda

randament, iar după aplicarea celor două metode, în baza reconcilierii rezultatelor,

se estimează rezultatul final, instanța apreciază că suma de 28.200 euro pentru

o parcelă 7347 mp, pentru un teren agricol situat în extravilanul unei localități

ce nu este nici măcar reședință de județ, este una exorbitantă, plasată în afara

realității obiective. Tribunalul a reținut că, în totală contradicție cu aceste

concluzii, raportul de evaluare globală a imobilelor valabil pe anul 2012, luat

în considerare de notarii publici la autentificarea actelor juridice notariale privitoare

la imobile și care are la bază date statistice culese din activitatea notarială

din anul precedent 2011, stabilește pentru orașul P. o valoare de 2.000 euro/ha,

ceea ce în echivalent înseamnă 0,2 euro/mp, adică 0,9 RON/mp.

Finalitatea procedurii de expropriere,

subliniază tribunalul, este aceea de a stabili o dreaptă (justă) despăgubire, în

condițiile în care exproprierea reprezintă o ingerință permisă nu numai de art.

44 din Constituție, dar și de art. 1 Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate

publică. În aceste condiții, s-a apreciat că o dreaptă sau justă despăgubire presupune

acordarea proprietarului expropriat a prețului pe care l-ar fi încasat în cazul

în care ar fi vândut de bună voie terenul, acesta fiind prețul pieții, adică prețul

cu care se vând sau se cumpără, în mod obișnuit astfel de terenuri.

Fiind în realitate o vânzare forțată, în

care consimțământul vânzătorului nu este cerut de lege, în considerarea efectelor

general benefice a utilității publice căreia îi va fi afectat imobilul, este firesc

ca despăgubirea pentru bunul expropriat să cuprindă doar un preț echivalent cu prețul

la care s-ar fi vândut, în mod normal bunul, în cazul unei vânzări obișnuite, consimțite

de ambele părți, dar și eventualul prejudiciu cauzat proprietarului-vânzător reprezentat

inclusiv de eventualul beneficiu de care a fost lipsit ca urmare a unei exproprieri

intempestive, în raport de lucrările realizate și care urmau să aducă un beneficiu

cert și previzibil.

Acesta a fost și motivul pentru care tribunalul,

din oficiu, în baza rolului activ consacrat de art. 129 alin. (5) C. proc. civ.,

în raport de concluziile raportului de expertiză, a solicitat unui birou notarial

situat în apropierea zonei în care se găsește terenul expropriat, de a comunica

instanței o copie a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în cursul anilor

2011-2012, cu obturarea datelor de identificare ale părților și cu păstrarea elementelor

care interesau în soluționarea cauzei, respectiv data contractului, suprafața vândută

și prețul stabilit de părți.

În total, au fost depuse la dosar un număr

de 19 contracte, prin care s-au vândut diverse suprafețe de teren, unele mai reduse,

de numai 5000 mp, până la suprafețe mai mari de 6,2 ha, 6,3 ha sau chiar 6,4 ha

de teren arabil. Toate contractele depuse la dosar datează din perioada 2011-2012,

astfel că prețurile indicate în cuprinsul lor sunt de certă actualitate.

Dintr-o analiză sumară a acestor contracte,

tribunalul a constatat că, în cele mai multe cazuri, prețul de vânzare a fost de

1,3 RON/mp în unele contracte au putut fi identificate și prețuri mai reduse, respectiv

între 0,6-0,9 RON/mp, dar au existat convenții de vânzare a unor terenuri agricole,

chiar la prețuri mai ridicate, potrivit adresei din data de 8 mai 2012 emisă de

Biroul Notarial Public A.D., în zona P. s-au înregistrat, în situații mai rare de

2900-3000 euro/ha, respectiv 0,3 euro/mp, preț pe care instanța îi va reține ca

fiind un indicator elocvent pentru stabilirea valorii aproximative de circulație

a suprafeței de 12.618 mp expropriată de la reclamant pentru construirea autostrăzii

A.- N.

Din înmulțirea suprafeței expropriate de

7347 mp de teren din proprietatea reclamantului, cu un preț de 0,31 euro/mp, cu

cât s-au vândut terenurile în general, în ultimii 2 ani în extravilanul orașului

P., rezultă o valoare de 2.392 euro.

Instanța nu a reținut valoarea de piață

din contractul de vânzare-cumpărare încheiat în noiembrie 2012, întrucât acesta

a fost încheiat cu mult după data exproprierii, este un contract izolat, mai mult,

terenul a fost achiziționat în vederea realizării de către vânzători a obiectului

de activitate a întreprinderii individuale K.M. „A.P.”, teren care are deschidere

Ia DN 7 și acces direct la rețeaua de gaze, nefiind astfel comparabil cu terenul

expropriat de la reclamanți.

La fel, nici contractul de vânzare-cumpărare

din 17 mai 2012, prin care o societate a dobândit un teren, nu este relevant, deoarece

acesta are categoria de folosință curți și construcții, ceea ce nu este cazul în

speță, ipoteza fiind identică și în ceea ce privește contractul de ipotecă autentificat

la data de 17 februarie 2011. Pe de altă parte, contractul autentificat la 12 august

2011, încheiat între două societăți comerciale, nu este relevant fața de criteriul

stabilit de art. 26 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Contractele din

2007, respectiv 2009, nu se referă la perioada supusă exproprierii, neputând fi

luate în considerare, iar contractele de locațiune nu sunt acte de vânzare.

Metodele utilizate de experți, respectiv

de comparație și randament, nu se regăsesc, a subliniat tribunalul, printre criteriile

prevăzute expres și neechivoc de Legea nr. 33/1994, și anume prețul cu care se vând

în mod obișnuit, în zona în discuție, terenuri similare celui expropriat. În cazul

în care experții nu au analizat vânzări efective, instanța nu poate ține seama,

la stabilirea despăgubirilor, de raportul de expertiză întocmit.

Totodată, s-a arătat că în cauză nu se

punea problema lipsei de tranzacții pentru perioada vizată, așa cum rezultă din

contractele atașate la dosar și din adresa notarului public D.S., astfel încât contractele

autentice de vânzare-cumpărare exprimă cel mai convingător prețul rezultat în urma

întâlnirii cererii și ofertei.

De asemenea, tribunalul a observat că afirmația

experților că, în realitate, părțile declară la notar un preț mai mic pentru a eluda

taxele și onorariile notariale, nu este susținută de nicio probă, astfel, atâta

timp cât nu s-a constatat de către instanță vreo simulație privind prețul, nu se

pune problema înlăturării unor convenții autentice care beneficiază de prezumția

de validitate.

În afară de această valoare de circulație

a terenului, tribunalul a reținut a fi pertinente și juste aprecierile din cuprinsul

raportului de expertiză conform cărora, în cuantumul despăgubirilor cuvenite, trebuie

incluse și sumele necesare reclamanților pentru a-și reîntregi proprietatea diminuată

ca efect al exproprierii, prin cumpărarea în aceeași zonă, de pe piața liberă, a

unei alte suprafețe de teren egală ca întindere cu cea preluată în domeniul public

și care cuprind 5% comisioane.

Prin urmare, instanța a concluzionat că,

în cadrul despăgubirilor cuvenite reclamantului, trebuie inclusă și suma de 113,87

euro, reprezentând procentul menționat din valoarea de circulație a terenului expropriat.

În schimb, s-a considerat că nu se justifică

includerea în cuantumul despăgubirilor a valorii pierderii producției agricole pentru

un an de zile.

Din întreg ansamblul probator administrat

în cauză nu rezultă, a apreciat tribunalul, că la momentul exproprierii terenul

ar fi fost însămânțat ori cultivat și că, urmare a exproprierii, reclamantul nu

ar mai fi putut să culeagă recolta adică roadele muncii depuse. De altfel, nu rezultă

că terenul cu pricina ar fi fost cultivat până la momentul la care a intervenit

exproprierea, astfel că acordarea de despăgubiri pentru pretinsul prejudiciu eventual

și incert, legat de imposibilitatea cultivării terenului expropriat, nu își are

nicio fundamentare legală.

De asemenea, s-a considerat că nu se justifică

nici acordarea unor despăgubiri suplimentare pentru dauna provocată ca urmare a

interdicției de construire pe lățimea benzii de siguranță și protecție, atâta timp

cât terenul expropriat a fost teren agricol, iar reclamantul nu a făcut dovada că

a fost aprobat un plan urbanistic zonal care anterior exproprierii nu a schimbat

categoria de folosință a terenului din teren agricol extravilan în teren cu construcții.

Argumentele și susținerile reclamantului

legat de faptul că unii proprietari au intrat deja în posesia despăgubirilor exorbitante

stabilite inițial, nu au fost reținute de tribunal ca un argument care să determine

instanța a stabili o despăgubire mai mare decât cea care rezultă din prospectarea

pieței imobiliare din zonă, criteriul legal din art. 26 din Legea nr. 33/1994 nu

poate fi înlăturat pe acest considerent.

Pentru aceste considerente, instanța a

admis în parte acțiunea reclamantei.

În

ceea ce privește dobânda legală, temeiul acordării acesteia

l-a constituit art. 1 din O.G. nr. 13/2011.

Împotriva sentinței tribunalului a declarat

recurs reclamanta.

La termenul de judecată din 16 mai 2013,

având în vedere dispozițiile art. 282

1

C. proc. civ. și valoarea obiectului

litigiului, Curtea a constatat că incidență în speță este caiea de atac a apelului

și nu a recursului.

Prin decizia nr. 133 din 10 octombrie 2013,

Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a respins apelul declarat de pârât, a

admis apelul formulat de reclamant, a schimbat în parte sentința apelată în sensul

că a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 151.465 RON cu titlu de

despăgubire pentru exproprierea suprafeței de 9140 mp teren, menținând în rest dispozițiile

sentinței apelate și a obligat pârâtul sa plătească reclamantului suma de 7.000

RON cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță și în apel.

În motivarea acestei soluții, instanța

de apel a reținut următoarele considerente:

Exproprierea creează în sarcina statului

obligația de a acorda expropriatului o despăgubire dreaptă, conform art. 44

alin. (3) din Constituție. Art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 prevede criteriile

de determinare a despăgubirii, prin trimiterea la dispozițiile art. 26 din Legea

nr. 33/1994: valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului sau

altor persoane îndreptățite, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții

ținând seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel

în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză,

precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite,

luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia. Stabilirea faptului dacă

actuala evaluare estimativă a terenurilor realizată prin H.G. nr. 488/2011 este

una corectă sau nu se poate determina doar în cadrul acțiunii civile exercitate

potrivit art. 22 din Legea nr. 255/2010, cu efectuarea unei expertize în condițiile

art. 25-art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Așa cum s-a arătat mai sus, prin calea

de atac formulată, reclamanta invocă greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor

din Legea nr. 33/1994 privind stabilirea despăgubirii, urmare a faptului că nu s-au

avut în vedere criteriile imperative prevăzute de lege la determinarea cuantumului

despăgubirii ce trebuie să se compună din valoarea reală a imobilului și prejudiciul

cauzat proprietarului prin expropriere.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 33/1994 „exproprierea

de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică,

după o dreaptă și prealabilă despăgubire (...)”, iar conform art. 8 alin. (2) din

Legea nr. 255/2010 „în termen de 20 de zile calendaristice de la data notificării

prevăzute la alin. (1), proprietarii imobilelor cuprinse în listă au obligația prezentării

la sediul expropriatorului, în vederea stabilirii unei juste despăgubiri.”

De asemenea, art. 26 alin. (1) din Legea

nr. 33/1994, aplicabil potrivit art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, statuează

că „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat

proprietarului sau altor persoane îndreptățite”, iar alin. (2) al aceluiași articol

prevede că „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța

vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același

fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză,

precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite,

luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.”

Din cuprinsul actelor normative mai sus

menționate care sunt în concordanță cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la

Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudența C.E.D.O. în materie, rezultă

consacrarea legislativă a caracterului just al despăgubirii pentru imobilele expropriate,

precizându-se explicit că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului

și din prejudiciul cauzat proprietarului, stabilind obligația legală atât în sarcina

instanței, cât și în sarcina experților de a ține seama de prețul cu care se vând,

de regulă, imobilele similare (de același fel, cu aceleași caracteristici) în zona

respectivă.

Or, în speță, prima instanță nu s-a conformat

dispozițiilor legale mai sus menționate, în sensul că nu a stabilit despăgubirea

pe baza raportului de expertiză cerut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

care să aibă în vedere valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat, precum

și prețul cu care se vând imobile similare. În raportul de expertiză întocmit în

fața primei instanțe se arată în mod expres că abordarea prin comparație a avut

ca termeni de raportare oferte pe piața imobiliară, fiind indicate 5 oferte de vânzare

pentru terenuri extravilane agricole și, deci, nu a avut în vedere prețul cu care

s-au vândut imobile simiiare la data întocmirii raportului de expertiză, așa cum

prevăd dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Nici în cadrul raportului

de expertiză suplimentar, și nici în cadrul opiniei separate a expertului B.M.,

valoarea terenului în discuție nu a fost determinată conform dispozițiilor menționate

mai sus. Or, prima instanță era obligată să dispună efectuarea unei expertize potrivit

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, experții trebuind, în cadrul metodei comparațiilor

directe, să utilizeze comparabile cu adevărat similare, respectiv terenuri cu aceleași

caracteristici.

Pentru aceste considerente, instanța de

apel a dispus completarea probatoriului prin efectuarea unei expertize de către

trei experți care să stabilească despăgubirea conform art. 22 alin. (3) din Legea

nr. 255/2010 raportat la art. 26 din Legea nr. 33/1994. După depunerea raportului

de expertiză la dosar niciuna din părți nu a formulat obiecțitmi (critici) cu privire

la această lucrare științifică.

Din raportul de expertiză întocmit în etapa

procesuală a apelului, rezultă că cei trei experți au determinat valoarea terenului

expropriat prin comparația vânzărilor unor imobile similare, ajungând la concluzia

că această valoare este de 120.900 RON. În ceea ce privește daunele suferite de

proprietar ca urmare a exproprierii, instanța constată că în cadrul raportului de

expertiză din apel (prin trimiterea la concluziile raportului de expertiză întocmit

în fața primei instanțe) a fost evaluată dauna pentru redobândirea aceleiași suprafețe

de teren. Însă Curtea reține că aceasta este inclusă în valoarea de piață a terenului

expropriat, taxele și comisioanele ce ar trebui achitate pentru o achiziție imobiliară

nefiind determinate de măsura exproprierii. Prin urmare, nu se impune acordarea

sumei de 6.000 RON cu acest titlu.

Împotriva menționatei decizii a declarat

recurs, în termen legal, pârâtul Statul Român.

În motivarea cererii de recurs a arătat

că despăgubirea propusă și neacceptată de expropriat se compune din valoarea reală

a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite,

iar ambele componente au fost avute în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor

propuse a fi plătite. Prețul de piața stabilit prin raportul de evaluare care a

stat Ia baza propunerii despăgubirilor este unul corect, datele cuprinse în raportul

de evaluare întocmit de SC E. SRL fiind în conformitate cu dispozițiile legale în

vigoare și sunt susținute și de exemple de oferte de vânzare a terenurilor în zonă.

În concret, conform raportului de evaluare

pentru estimarea valorii de despăgubire conform Legii nr. 255/2010 a terenurilor

afectate de construcția autostrăzii pe U.A.T. P., județul Arad, întocmit în mai

2011, suprafața totală ce urmează a fi expropriată este de 865211 mp, având o valoare

de despăgubire totală de 684.356,29 RON. Raportul de evaluare a fost întocmit în

concordanta cu reglementările Standardelor Internaționale de Evaluare de către inginer

G.N., expert evaluator bunuri mobile și proprietăți imobiliare, având calitatea

de membru A.N.E.V.A.R. și calitatea de expert funciar membru A.E.F. și de către

doamna G.N.A., expert proprietăți imobiliare, având calitatea de membru A.N.E.V.A.R.

Valoarea de despăgubire a fost estimată conform prevederilor Legii nr. 255/2010

și Legii nr. 33/1994 și conform standardului internațional IVS I, reprezentând o

valoare specială a terenurilor compusă din valoarea reală a imobilului și prejudiciul

cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.

De asemenea, s-a susținut ca raportul de

evaluare a fost întocmit analizând piața specifică a proprietăților imobiliare în

cauză, întemeindu-se pe criterii precum: definirea pieței (tipul de proprietate,

potențialul de a produce venituri, localizare, caracteristicile investitorilor și

arendași), gradul de fertilitate al terenului sau echilibrul pieței (cererea probabil,

oferta competitiva, etc).

Solicită admiterea recursului, modificarea

în tot a hotărârii atacate, iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii.

La termenul de la 15 mai 2014, în ședință

publică, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția nulității recursului, în raport

cu prevederile art. 306 alin. (1)-alin. (3) C. proc. civ., pe care o va admite,

pentru următoarele considerente:

Recursul este o cale extraordinară de atac

care poate fi exercitată în termenul și condițiile prevăzute de lege, numai pentru

motivele expres și limitativ reglementate prin dispozițiile art. 304 pct. 1-pct.

9 C. proc. civ., norme imperative, de ordine publică.

Potrivit art. 302

1

alin.

(1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea

nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea

lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Deși nu se prevede în mod expres, este

fără dubiu că, pe lângă posibilitatea încadrării criticilor formulate în motivele

de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze

argumentele instanței de apel în soluționarea cauzei, în caz contrar neputând fi

exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Prin exercitarea recursului se urmărește

realizarea controlului de legalitate al hotărârii recurate, astfel că, spre deosebire

de calea ordinară de atac, care este devolutivă, în recurs, părțile sunt obligate

a-și conforma conduita procesuală la dispozițiile imperative anterior invocate.

În pricina de față, prin memoriul de recurs,

recurentul pârât a expus dispozițiile legale privind procedura de expropriere pentru

terenul în litigiu și argumentele faptului că raportul de evaluare pentru estimarea

valorii de despăgubire conform Legii nr. 255/2010 a terenurilor afectate de construcția

autostrăzii pe U.A.T. P., județul Arad, întocmit în mai 2011 de SC E. SRL a fost

realizat în concordanță cu reglementările Standardelor Internaționale de Evaluare

de către experți membri A.N.E.V.A.R.

Se constată astfel că recurentul nu a formulat

critici care să aibă legătură cu decizia recurată, ci a expus considerații cu caracter

general, care nu au legătură cu soluția și argumentele instanței de apel.

Or, condiția legală a dezvoltării motivelor

de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea

lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. întrucât,

potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce îa casarea sau modificarea

unei hotărâri.

Așa fiind, cum aspectele invocate de recurentul-pârât

nu se grefează pe conținutul deciziei atacate și cum, în cauză, nu pot fi reținute

motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută într-o

asemenea situație de art. 306 alin. (1) C. proc. civ., respectiv aceea a nulității

recursului, admițând excepția cu acest obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâtul

Statul Român, prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, reprezentat de

C.N.A.D.N.R. SA, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva deciziei

nr. 133 din 10 octombrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15

mai 2014.