ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1411/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1411/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra

cauzei de față constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secția civilă,

reclamantul B.L. a chemat în judecată

pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, solicitând obligarea acestuia la

plata sumei de

181

.

243

RON, cu titiu de despăgubire pentru imobilul expropriat compus din teren

extravilan situat pe raza orașului P., județul Arad, în suprafață de 9140 mp,

în prezent sistată, în temeiul art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010

coroborat cu art. 1 din Legea nr. 33/1994 republicată; obligarea pârâtului la

plata dobânzilor legale calculate de la data de

1

august 2010 până la data plății efective a despăgubirii solicitate; obligarea pârâtului

să consemneze sumele mai sus solicitate în contul deschis la Banca C. pe numele

reclamantului, cu dobânzile legale aferente de până la data plății efective, în

termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești care

urmează a fi pronunțată în cauza de față.

Prin precizarea de acțiune depusă la dosar

la data de 15 mai 2012, reclamantul a solicitat anularea parțială a hotărârii din

5

octombrie 2011 și obligarea pârâtului la plata unei valori de despăgubire în

sumă

de 181.243 RON cu titlul de despăgubire pentru imobilul expropriat

compus

din teren extravilan, în suprafață

de 9140 mp, în prezent

sistată,

în temeiul art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 coroborat cu art.

1

din Legea nr. 33/1994 republicată.

Prin sentința civilă nr. 701 din 19

februarie 200, Tribunalul Arad, secția civilă, a admis în parte acțiunea, a anulat

în parte hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 5 octombrie 2011, a obligat

pârâtul să plătească reclamantului suma de 12.956 RON cu titlu de despăgubiri, cu

dobânda legală aferentă calculată de la data de 10 octombrie 2011, a respins restul

pretențiilor solicitate, a obligat pârâtul la plata sumei de 1.500 RON cheltuielile

de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul

a reținut următoarele considerente:

Cererea reclamantului este întemeiată pe

dispozițiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, conform cărora expropriatul

nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute stabilite de expropriator se poate

adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care

curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului

despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului

de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea

căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii

și transferului dreptului de proprietate.

Stabilirea despăgubirilor cuvenite în caz

de expropriere, chiar dacă aceasta se realizează în temeiul legii speciale, Legea

nr. 255/2010, se face în conformitate cu prevederile cadrului normativ general cuprins

în Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

Pentru stabilirea despăgubirilor, instanța

a procedat în conformitate cu dispozițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, numind

o comisie de trei experți, din care unul desemnat de instanță și câte unul nominalizat

de reclamant, respectiv de către pârâtul expropriator.

Potrivit concluziilor raportului de expertiză,

valoarea de circulație a suprafeței de 9140 mp ar fi de 156.491 RON, echivalentul

a 35.098 euro.

Raportul de expertiză a fost semnat cu

observații de către expert M.B., acesta subliniind faptul că expertiza nu tratează

corect abordarea prin piață.

Deși experții au arătat că pentru estimarea

valorii de piață se utilizează două metode, respectiv metoda comparațiilor de piață

și metoda randament, iar după aplicarea celor două metode, în baza reconcilierii

rezultatelor, se estimează rezultatul final, instanța apreciază că suma de 35.098

euro pentru o parcelă de 9140 mp reprezentând teren agricol situat în extravilanul

unei localități care nu este nici măcar reședință de județ, este una exorbitantă,

plasată în afara realității obiective.

În totală contradicție cu aceste concluzii,

raportul de evaluare globală a imobilelor valabil pe anul 2012, luat în considerare

de notarii publici la autentificarea actelor juridice notariale privitoare la imobile

și care are la bază date statistice culese din activitatea notarială din anul precedent

2011, stabilește pentru orașul P. o valoare de 2.000 euro/ha, ceea ce, în echivalent,

înseamnă 0,2 euro/mp, adică 0,9 RON/mp.

Finalitatea procedurii de expropriere este

aceea de a stabili o dreaptă (justă) despăgubire, în condițiile în care exproprierea

reprezintă o ingerință permisă nu numai de art. 44 din Constituție, dar și de

art. 1 Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în

care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică.

Or, o dreaptă sau justă despăgubire presupune

acordarea proprietarului expropriat a prețului pe care l-ar fi încasat în cazul

în care ar fi vândut de bună voie terenul, acesta fiind prețul pieții, adică prețul

cu care se vând sau se cumpără, în mod obișnuit astfel de terenuri.

Fiind în realitate o vânzare forțată, în

care consimțământul vânzătorului nu este cerut de lege, în considerarea efectelor

general benefice a utilității publice căreia îi va fi afectat imobilul, este firesc

ca despăgubirea pentru bunul expropriat să cuprindă doar un preț echivalent cu prețul

la care s-ar fi vândut, în mod normal bunul, în cazul unei vânzări obișnuite, consimțite

de ambele părți, dar și eventualul prejudiciu cauzat proprietarului-vânzător reprezentat

inclusiv de eventualul beneficiu de care a fost lipsit ca urmare a unei exproprieri

intempestive, în raport de lucrările realizate și care urmau să aducă un beneficiu

cert și previzibil.

Acesta a fost și motivul pentru care tribunalul,

din oficiu, în baza rolului activ consacrat de art 129 alin. (5) C. proc. civ.,

în raport de concluziile raportului de expertiză, a solicitat unui birou notarial

situat în apropierea zonei în care se găsește terenul expropriat a comunica instanței

o copie a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în cursul anilor 2011-2012,

cu obturarea datelor de identificare ale părților și cu păstrarea elementelor care

interesau în soluționarea cauzei, respectiv data contractului, suprafața vândută

și prețul stabilit de părți.

În total a fost depus la dosar un număr

de 19 contracte prin care s-au vândut diverse suprafețe de teren, unele mai reduse,

de numai 5.000 mp, până la suprafețe mai mari de 6,2 ha, 6,3 ha sau chiar 6,4 ha

de teren arabil.

Toate contractele depuse la dosar datează

din perioada 2011-2012, astfel că prețurile indicate în cuprinsul lor sunt de certă

actualitate.

Dintr-o analiză sumară a acestor contracte

se poate constata că, în cele mai multe cazuri, prețul de vânzare a fost de 1,3

RON/mp; în unele contracte au putut fi identificate și prețuri mai reduse, respectiv

între 0,6-0,9 RON/mp, dar au existat convenții de vânzare a unor terenuri agricole,

chiar la prețuri mai ridicate, potrivit adresei din data de 8 mai 2012 emisă de

Biroul Notarial Public A.D., în zona P. s-au înregistrat, în situații mai rare,

de 2900-3000 euro/ha, respectiv 0,3 euro/mp, preț pe care instanța îl va reține

ca fiind un indicator elocvent pentru stabilirea valorii aproximative de circulație

a suprafeței de 9.140 mp expropriată de la reclamant pentru construirea autostrăzii

A.-N.

Din înmulțirea suprafeței expropriate cu

un preț de 0,3 euro/mp, cu cât s-au vândut terenurile în general, în ultimii 2 ani,

în extravilanul orașului P., rezultă o valoare de 2.743 euro, respectiv 12.339

RON.

Instanța nu a reținut valoarea de piață

din contractul de vânzare -cumpărare autentificat în 27 noiembrie 2012, întrucât

acesta a fost încheiat cu mult după data exproprierii și este un contract izolat;

chiar mai mult. terenul a fost achiziționat în vederea realizării de către vânzători

a obiectului de activitate a întreprinderii individuale K.M. „A.P.”, teren care

are deschidere la DN 7 și acces direct la rețeaua de gaze, nefiind astfel comparabil

cu terenul expropriat de la reclamanți.

La fel, nici contractul de vânzare-cumpărare

încheiat la 17 mai 2012, prin care o societate a dobândit un teren, nu este relevant,

deoarece acesta are categoria de folosință curți și construcții, ceea ce nu este

cazul în speță, ipoteza fiind identică și în ceea ce privește contractul de ipotecă

autentificat la data de 17 februarie 2011.

Pe de altă parte, contractul autentificat

la 12 august 2011, încheiat între două societăți comerciale, nu este relevant față

de criteriul stabilit de art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994. Sintagma

de „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele” are semnificația de preț

plătit efectiv și consemnat ca atare în contractele autentice de vânzare-cumpărare

și nu ofertele de preț ale agențiilor imobiliare ori prețurile de tranzacționare

extrase de la rubricile de vânzări de pe internet și din anunțurile de mică publicitate

din zonele locale privind imobilele de aceiași fel, în aceeași unitate administrațiv-teritorială.

În aceste condiții, concluziile comisiei

de experți trebuie să aibă la bază prețurile de tranzacționare a terenurilor de

același fel și din aceeași unitate administrativ-teritorială la momentul efectuării

lucrării.

Metodele utilizate de experți, respectiv

de comparație și randament, nu se regăsesc printre criteriile prevăzute expres și

neechivoc de Legea nr. 33/1994 și anume prețul cu care se vând în mod obișnuit,

în zona în discuție, terenuri similare celui expropriat.

În cazul în care experții nu au analizat

vânzări efective, instanța nu poate ține seama, la stabilirea despăgubirilor, de

raportul de expertiză întocmit.

În cauză nu se punea problema lipsei de

tranzacții pentru perioada vizată, așa cum rezultă din contractele atașate la dosar

și din adresa notarului public D.S., astfel încât contractele autentice de vânzare-cumpărare

exprimă cel mai convingător prețul rezultat în urma întâlnirii cererii și ofertei.

Afirmația experților că în realitate părțile declară la notar un preț mai mic pentru

a eluda taxele și onorariile notariale, nu este susținută de nicio probă, astfel

că atât timp cât nu s-a constatat de către instanță vreo simulație privind prețul,

nu se pune problema înlăturării unor convenții autentice care beneficiază de prezumția

de validitate.

În afară de această valoare de circulație

a terenului, tribunalul a reținut a fi pertinente și juste aprecierile din cuprinsul

raportului de expertiză conform cărora în cuantumul despăgubirilor cuvenite trebuie

incluse și sumele necesare reclamanților pentru a-și reîntregi proprietatea diminuată

ca efect al exproprierii, prin cumpărarea în aceeași zonă, de pe piața liberă, a

unei alte suprafețe de teren egală ca întindere cu cea preluată în domeniul public

și care cuprind 5% comision.

Prin urmare, instanța a concluzionat că

în cadrul despăgubirilor trebuie inclusă și suma de 617 RON reprezentând procentul

menționat din valoarea de circulație a terenului expropriat.

În schimb, nu se justifică includerea în

cuantumul despăgubirilor a valorii pierderii producției agricole, întrucât din întreg

ansamblul probator administrat în cauză nu rezultă că, la momentul exproprierii,

terenul ar fi fost însămânțat ori cultivat și că, urmare exproprierii, reclamanții

nu ar mai fi putut să culeagă recolta adică roadele muncii depuse. De altfel, nu

rezultă că terenul cu pricina ar fi fost cultivat până la momentul la care a intervenit

exproprierea, astfel că acordarea de despăgubiri pentru pretinsul prejudiciu eventual

și incert, legat de imposibilitatea cultivării terenului expropriat, nu își are

nicio fundamentare legală.

Mai mult, nu se justifică nici acordarea

unor despăgubiri suplimentare pentru dauna provocată ca urmare a interdicției de

construire pe lățimea benzii de siguranță și protecție, atât timp cât terenul expropriat

a fost teren agricol, iar reclamanții nu au făcut dovada că a fost aprobat un plan

urbanistic zonal care anterior exproprierii nu a schimbat categoria de folosință

a terenului din teren agricol extravilan în teren cu construcții.

Argumentele și susținerile reclamanților

legate de faptul că unii proprietari au intrat deja în posesia despăgubirilor exorbitante

stabilite inițial, nu pot constitui un argument care să determine instanța a stabili

o despăgubire mai mare decât cea care rezultă din prospectarea pieții imobiliare

din zonă, criteriul legal din art. 26 din Legea nr. 33/1994 nu poate fi înlăturat

pe acest considerent.

Pentru aceste considerente, instanța a

admis în parte acțiunea reclamantului și, pe cale de consecință, a anulat în parte

hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 5 octombrie 2011, a obligat pârâtul

să plătească reclamantului suma de 12.956 RON cu titlu de despăgubiri, cu dobânda

legală aferentă calculată de la data de 10 octombrie 2011 și a respins restul pretențiilor

solicitate.

Ca urmare a admiterii în parte a cererii,

în temeiul dispozițiilor art 274-art. 276 C. proc. civ., tribunalul a obligat pârâtul

la plata sumei de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul

expertului numit de instanță, restul cheltuielilor avansate de părți urmând rămânând

în sarcina acestora.

Împotriva sentinței civile nr. 701 din

19 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Arad au formulat recurs, atât pârâtul,

cât și reclamantul.

La termenul de judecată din 30 mai 2013,

având în vedere dispozițiile art. 282

1

C. proc. civ. și valoarea obiectului

litigiului. Curtea a constatat că incidență în speță este calea de atac a apelului

și nu a recursului.

Prin decizia nr. 149/A din 17 octombrie

2013, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a respins apelul declarat de pârât,

a admis apelul formulat de reclamant, a schimbat în parte sentința apelată în sensul

că a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 151.465 RON cu titlu de

despăgubire pentru exproprierea suprafeței de 9140 mp teren, menținând în rest dispozițiile

sentinței apelate și a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 7.000

RON cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță și în apel,

În motivarea acestei soluții, instanța

de apel a reținut următoarele considerente:

Referitor la apelul reclamantului,

Curtea a constatat că exproprierea creează

în sarcina statului obligația de a acorda expropriatului o despăgubire dreaptă,

conform art. 44 alin. (3) din Constituție. Art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010

prevede criteriile de determinare a despăgubirii, prin trimiterea la dispozițiile

art. 26 din Legea nr. 33/1994: valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat

proprietarului sau altor persoane îndreptățite, la calcularea cuantumului despăgubirilor,

experții ținând seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același

fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză,

precum și de daunele aduse proprietarului său, după caz, altor persoane îndreptățite,

luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia. Stabilirea faptului dacă

actuala evaluare estimativă a terenurilor realizată prin H.G. nr. 488/2011 este

una corectă sau nu se poate determina doar în cadrul acțiunii civile exercitate

potrivit art. 22 din Legea nr. 255/2010, cu efectuarea unei expertize în condițiile

art. 25-art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Așa cum s-a arătat mai sus, prin calea

de atac formulată, reclamantul a invocat greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor

din Legea nr. 33/1994 privind stabilirea despăgubirii, urmare a faptului că nu s-au

avut în vedere criteriile imperative prevăzute de lege la determinarea cuantumului

despăgubirii ce trebuie să se compună din valoarea reală a imobilului și prejudiciul

cauzat proprietarului prin expropriere.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 33/1994 „exproprierea

de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică,

după o dreaptă și prealabilă despăgubire (...)”, iar conform art. 8 alin. (2) din

Legea nr. 255/2010 „în termen de 20 de zile calendaristice de la data notificării

prevăzute la alin. (1), proprietarii imobilelor cuprinse în listă au obligația prezentării

la sediul expropriatorului, în vederea stabilirii unei juste despăgubiri.”

De asemenea, art. 26 alin. (1) din Legea

nr. 33/1994, aplicabil potrivit art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 statuează

că „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat

proprietarului sau altor persoane îndreptățite”, iar alin. (2) al aceluiași articol

prevede că „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța

vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același

fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză,

precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite,

luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.”

Din cuprinsul actelor normative susmenționate,

care sunt în concordanță cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană

a Drepturilor Omului și jurisprudența C.E.D.O. în materie, rezultă consacrarea legislativă

a caracterului just al despăgubirii pentru imobilele expropriate, precizându-se

explicit că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul

cauzat proprietarului, stabilind obligația legală atât în sarcina instanței, cât

și în sarcina experților de a ține seama de prețul cu care se vând, de regulă, imobilele

similare (de același fel, cu aceleași caracteristici) în zona respectivă.

Or, în speță, prima instanță nu s-a conformat

dispozițiilor legale susmenționate, în sensul că nu a stabilit despăgubirea pe baza

raportului de expertiză cerut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care să

aibă în vedere valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat, precum și prețul

cu care se vând imobile similare. În raportul de expertiză întocmit în fața primei

instanțe se arată în mod expres că abordarea prin comparație a avut ca termeni de

raportare oferte pe piața imobiliară, fiind indicate 5 oferte de vânzare pentru

terenuri extravilane agricole și, deci, nu a avut în vedere prețul cu care s-au

vândut imobile similare la data întocmirii raportului de expertiză, așa cum prevăd

dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. De asemenea, se constată că

în cadrul răspunsului la obiecțiuni, deși se efectuează o analiză a contractelor

de vânzare-cumpărare încheiate de Biroul Notarial Public S.C., se precizează că

valoarea rezultată reprezintă o valoare minimală de impozitare, și nu valoarea de

piață a terenului expropriat, iar parcelele de teren din aceste contracte nu au

poziția terenului în litigiu. Or, prima instanță era obligată să dispună efectuarea

unei expertize potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, experții trebuind,

în cadrul metodei comparațiilor directe, să utilizeze comparabile cu adevărat similare,

respectiv terenuri cu aceleași caracteristici.

Pentru aceste considerente, instanța de

apel a dispus completarea probatoriului prin efectuarea unei expertize de către

trei experți care să stabilească despăgubirea conform art. 22 alin. (3) din Legea

nr. 255/2010 raportat la art. 26 din Legea nr. 33/1994. După depunerea raportului

de expertiză la dosar niciuna din părți nu a formulat obiecțiuni.

Din raportul de expertiză întocmit în etapa

procesuală a apelului, rezultă că cei trei experți au determinat valoarea terenului

expropriat prin comparația vânzărilor unor imobile similare, ajungând la concluzia

că această valoare este de 150.784 RON. În ceea ce privește daunele suferite de

proprietar ca urmare a exproprierii, instanța a constatat ca singurul prejudiciu

care este cert (deși viitor, este sigur ca realizare) este reprezentat de cheltuielile

suplimentare de transport în sumă de 681 RON, cheltuieli determinate de faptul că

accesul la parcela rămasă în proprietatea reclamantei după expropriere se poate

face numai prin variante ocolitoare, inclusiv pe la nodurile de acces la autostradă

pentru traversarea acesteia.

Referitor la dauna pentru redobândirea

aceleiași suprafețe de teren, instanța constată că aceasta este inclusă în valoarea

de piață a terenului expropriat, taxele și comisioanele ce ar trebui achitate pentru

o achiziție imobiliară nefiind determinate de măsura exproprierii.

Având în vedere toate aceste considerente,

Curtea a admis apelul formulat de reclamant împotriva sentinței tribunalului, pe

care a schimbat-o în parte în sensul că a obligat pârâtul să plătească reclamantului

suma de 151.465 RON (150.784 RON + 681 RON) cu titlu de despăgubire pentru exproprierea

suprafeței de 9140 mp teren, menținând în rest dispozițiile sentinței referitoare

la anularea în parte a hotărârii de stabilire a despăgubirilor, la dobânda legală

calculată asupra sumei reprezentând despăgubiri și la respingerea în rest a pretențiilor

solicitate.

Referitor la apelul pârâtului Statul Român

prin C.N.A.D.N.R. SA,

Curtea

a constatat că, în conformitate cu dispozițiile art. 295 alin. (1) C. proc.

civ., instanța de apel poate examina cauza doar prin prisma motivelor invocate prin

cererea declanșatoare a căii de atac, cu excepția vizând motivele de ordine publică.

Cu alte cuvinte, simpla nemulțumire a părții cu privire la sentința recurată, fără

a fi indicate în concret motivele pentru care se consideră această hotărâre netemeinică

sau nelegală, nu este suficientă. În cauza de față, prima instanță a admis în parte

cererea reclamantei. Prin cererea de recurs (calificată ca fiind cerere de apel)

în esență pârâtul a expus dispozițiile legale privind procedura de expropriere pentru

terenul în litigiu și argumentele faptului că raportul de evaluare pentru estimarea

valorii de despăgubire conform Legii nr. 255/2010 a terenurilor afectate de construcția

autostrăzii pe U.A.T. P., județul Arad, întocmit în mai 2011 de SC E. SRL a fost

realizat în concordanță cu reglementările Standardelor Internaționale de Evaluare

de către experți membri A.N.E.V.A.R., iar valoarea de despăgubire a fost estimată

conform prevederilor Legii nr. 255/2010 și Legii nr. 33/1994 și conform standardului

internațional IVS 1, reprezentând o valoare specială a terenurilor compusă din valoarea

reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.

Curtea a constatat că susținerile pârâtului

apelant au caracter general, nefiind critici punctuale și concrete ale modului în

care instanța a interpretat și aplicat normele legale pe care și-a întemeiat hotărârea

sau ale manierii în care a calculat despăgubirea ce-i revine reclamantei pentru

terenul expropriat.

Împotriva menționatei decizii a declarat

recurs, în termen legal, pârâtul Statul Român.

În motivarea cererii de recurs a arătat

că despăgubirea propusă și neacceptată de expropriat se compune din valoarea reală

a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite,

iar ambele componente au fost avute în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor

propuse a fi plătite. Prețul de piața stabilit prin raportul de evaluare care a

stat la baza propunerii despăgubirilor este unul corect, datele cuprinse în raportul

de evaluare întocmit de SC E. SRL fiind în conformitate cu dispozițiile legale în

vigoare și sunt susținute și de exemple de oferte de vânzare a terenurilor în zonă.

În concret, conform raportului de evaluare

pentru estimarea valorii de despăgubire conform Legii nr. 255/2010 a terenurilor

afectate de construcția autostrăzii pe U.A.T. P., județul Arad, întocmit în mai

2011, suprafața totală ce urmează a fi expropriata este de 865211 mp, având o valoare

de despăgubire totala de 684.356,29 RON. Raportul de evaluare a fost întocmit în

concordanță cu reglementările Standardelor Internaționale de Evaluare de către inginer

G.N., expert evaluator bunuri mobile și proprietăți imobiliare, având calitatea

de membru A.N.E.V.A.R. și calitatea de expert funciar membru A.E.F. și de către

doamna G.N.A., expert proprietăți imobiliare, având calitatea de membru A.N.E.V.A.R.

Valoarea de despăgubire a fost estimată conform prevederilor Legii nr. 255/2010

și Legii nr. 33/1994 și conform standardului internațional IVS 1, reprezentând o

valoare specială a terenurilor compusă din valoarea reală a imobilului și prejudiciul

cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.

De asemenea, s-a susținut că raportul de

evaluare a fost întocmit analizând piața specifică a proprietăților imobiliare în

cauză, întemeindu-se pe criterii precum: definirea pieței (tipul de proprietate,

potențialul de a produce venituri, localizare, caracteristicile investitorilor și

arendași), gradul de fertilitate al terenului sau echilibrul pieței (cererea probabil,

oferta competitivă, etc).

Solicită admiterea recursului, modificarea

în tot a hotărârii atacate, iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii.

La termenul de la 15 mai 2014, în ședință

publică, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția nulității recursului, în raport

cu prevederile art. 306 alin. (1)-alin. (3) C. proc. civ., pe care o va admite,

pentru următoarele considerente:

Recursul este o cale extraordinară de atac

care poate fi exercitată în termenul și condițiile prevăzute de lege, numai pentru

motivele expres și limitativ reglementate prin dispozițiile art. 304 pct. 1-pct.

9 C. proc. civ., norme imperative, de ordine publică.

Potrivit art. 302

1

alin.

(1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea

nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea

lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Deși nu se prevede în mod expres, este

fără dubiu ca, pe lângă posibilitatea încadrării criticilor formulate în motivele

de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., aceste critici trebuie sa vizeze

argumentele instanței de apel în soluționarea cauzei, în caz contrar neputând fi

exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Prin exercitarea recursului se urmărește

realizarea controlului de legalitate al hotărârii recurate, astfel că, spre deosebire

de calea ordinară de atac, care este devolutivă, în recurs, părțile sunt obligate

a-și conforma conduita procesuală la dispozițiile imperative anterior invocate.

În pricina de față, prin memoriul de recurs,

recurentul pârât a expus dispozițiile legale privind procedura de expropriere pentru

terenul în litigiu și argumentele faptului că raportul de evaluare pentru estimarea

valorii de despăgubire conform Legii nr. 255/2010 a terenurilor afectate de construcția

autostrăzii pe U.A.T. P., județul Arad, întocmit în mai 2011 de SC E. SRL a fost

realizat în concordanță cu reglementările Standardelor Internaționale de Evaluare

de către experți membri A.N.E.V.A.R.

Se constată astfel că recurentul nu a formulat

critici care sa aibă legătură cu decizia recurată, ci a expus considerații cu caracter

general, care nu au legătură cu soluția și argumentele instanței de apel.

Or, condiția legală a dezvoltării motivelor

de recurs implica determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea

lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. întrucât,

potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea

unei hotărâri.

Așa fiind, cum aspectele invocate de recurentul-pârât

nu se grefează pe conținutul deciziei atacate și cum, în cauză, nu pot fi reținute

motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută într-o

asemenea situație de art. 306 alin. (1) C. proc. civ., respectiv aceea a nulității

recursului, admițând excepția cu acest obiect.

În raport cu dispozițiile art. 274 C.

proc. civ., Înalta Curte va dispune obligarea recurentului la plata către intimat

a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.500 RON, reprezentând onorariu de avocat,

conform chitanței depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâtul

Statul Român, prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, reprezentat de

C.N.A.D.N.R. SA, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva deciziei

nr. 149/A din 17 octombrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Obligă pe recurent la plata sumei de 4.500

RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul reclamant.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15

mai 2014.