ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.05.2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1519/2014

HOTĂRÂRE
21.05.2014
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1519/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 1325 din 1 aprilie 2013 Tribunalul Arad a admis în parte

acțiunea civilă formulată de reclamantul K.I. în contradictoriu cu pârâtul

Statui Român reprezentat de C.N.A.D.N.R. SA prin D.R.D.P. Timișoara.

A anulat în parte hotărârea de

stabilire a despăgubirilor din 10 octombrie 2011 emisă de Comisia pentru

aplicarea Legii nr. 255/2010.

A obligat pârâtul să plătească

reclamantului suma de 3.644 RON, cu titlu de despăgubire parțială prin

deducerea onorariilor datorate de acesta din urmă experților judiciari C.K. și P.I.M.,

ce se transferă în sarcina pârâtului.

În considerente instanța a reținut că prin

hotărârea din 10 octombrie 2011 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 din

cadrul Consiliului Local P. s-a dispus exproprierea suprafeței de 3.754 mp, proprietatea

reclamantului, teren situat în localitatea P., acordându-se reclamantului o despăgubire

de 2.676,6 RON.

În urma administrării probei cu expertiză,

ce a avut ca obiectiv determinarea valorii despăgubirii raportat la prețul de vânzare

a imobilelor din aceeași unitate administrativă, astfel cum prevede art. 26

alin. (2) din Legea nr. 33/1994 republicată și cu înscrisuri (contracte de vânzare-cumpărare)

privitor la prețurile de vânzare a terenurilor similare în zonă, în anul 2012, instanța

a admis în parte acțiunea reclamantului, respectiv a anulat în parte hotărârea de

stabilire a despăgubirilor din 10 octombrie 2011, a obligat pârâtul să plătească

reclamantului suma de 5.644 RON cu titlu de despăgubiri.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs

reclamantul K.I., arătând că sentința apelată este criticabilă pentru aceea că a

fost admisă doar în parte acțiunea, iar argumentarea primei instanțe privind obligarea

pârâtului la plata sumei de 3.644 RON are la bază doar adresa Biroului Notarial

Public D., instanța luând în considerare valoarea de 3.000 euro/ha ca fiind elocventă

pentru stabilirea valorii de circulație a terenului expropriat și înlăturând raportul

de expertiză din care rezultă valoarea de 16.080 euro. În ceea ce privește daunele

datorate proprietarului, a arătat că prima instanță le-a înlăturat fără ca măcar

să aducă aminte de ele.

A declarat apel și pârâtul Statul Român,

prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, reprezentat de C.N.A.D.N.R.

SA, prin D.R.D.P. Timișoara, solicitând admiterea apelului și modificarea sentinței

în sensul respingerii acțiunii reclamantului.

În dezvoltarea motivelor de apel, pârâtul

a arătat că pentru estimarea valorii de despăgubire conform Legii nr. 255/2010 a

terenurilor afectate de construcția autostrăzii pe U.A.T. P., județul Arad, întocmit

în 2011, suprafața totală ce urmează a li expropriată este de 865211 mp, având o

valoare de despăgubire de 684.356,29 RON, raportul fiind întocmit în concordanță

cu reglementările Standardelor Internaționale de Evaluare (Standardul internațional

IVS 1) de către inginer G.N., având calitatea de membru A.N.E.V.A.R., astfel că

valoarea specială a terenurilor, compusă din valoarea reală a imobilului și prejudiciul

cauzat proprietarului, este mai mare decât valoarea de piață.

Prin încheierea de ședință din 18 septembrie

2013, Curtea a dispus efectuarea unui supliment de expertiză, care să aibă în vedere

valoarea de tranzacționare a terenurilor similare cu cel în litigiu, conform

art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Prin decizia nr. 167 A din 13

noiembrie 2913 Curtea de Apel Timișoara a admis apelul reclamantului, a schimbat

în parte sentința în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 13900 euro, cu

titlu de despăgubiri, către reclamant și a respins apelul declarat de pârât.

În considerentele deciziei s-a reținut

că prima instanță nu s-a conformat dispozițiilor legale prevăzute de art. 26

alin. (1) din Legea nr. 33/1994, în sensul că nu a stabilit despăgubirea pe baza

raportului de expertiză cerut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care să

aibă în vedere valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat, precum și prețul

cu care se vând imobile similare, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei,

ci a avut în vedere adresa Biroului Notarial Pubic D., cu caracter general, în baza

căreia instanța a făcut un simplu calcul matematic.

Astfel, prin suplimentul la raportul de

expertiză efectuat în apel s-a stabilit, pe baza metodei comparației directe, avându-se

în vedere contractele de vânzare-cumpărare privind terenuri similare, că valoarea

de piață a terenului expropriat este de 13.900 euro (3754 mp x 3,70 euro/mp = 13.900

euro).

Pe cale de consecință, Curtea a luat în

considerare această valoare de 13.900 euro, stabilită cu respectarea dispozițiilor

art. 26 din Legea nr. 33/1994.

În ceea ce privește suma de 3.150 RON (695

euro) menționată în suplimentul la raportul de expertiză, reprezentând valoarea

daunelor pentru teren (pentru redobândire teren, pentru cheltuieli suplimentare

de transport, pentru lipsa subvenției, pentru terenuri greu de cultivat, pentru

lipsa de acces), Curtea a apreciat că nu s-a făcut dovada existenței acestor prejudicii

și nici dovada caracterului cert al acestora.

Cât privește apelul pârâtului, Curtea a

apreciat că nu pot fi primite susținerile acestuia, potrivit cărora datele cuprinse

în raportul de evaluare întocmit de SC E. SRL sunt în conformitate cu dispozițiile

legale, întrucât aceste susțineri au fost contrazise prin suplimentul de expertiză

analizat mai sus, supliment care respectă dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Împotriva deciziei instanței de apel a

declarat recurs pârâtul, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că

prețul de piață stabilit prin raportul de evaluare care a stat la baza propunerii

despăgubirilor este unul corect. De altfel, acest raport de evaluare a fost întocmit

analizând piața specifică a proprietăților imobiliare în cauză, pe baza criteriilor

privind definirea pieței, gradului de fertilitate a terenului sau echilibrului pieței.

Față de dispozițiile art. 137 C. proc.

civ., conform cărora instanța are obligația de a se pronunța mai întâi asupra excepțiilor

de procedură care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii, Înalta Curte va analiza,

cu prioritate, excepția invocată cu privire la nulitatea recursului.

Potrivit art. 302

1

alin.

(1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității,

motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor.

În ce privește motivele de nelegalitate

care pot fi invocate pe calea recursului, acestea sunt limitativ reglementate de

dispozițiile art. 304 pct. 1-pct. 9 C. proc. civ.

În speță, recurentul nu a invocat niciunul

dintre cazurile de modificare ori casare prevăzute de textul menționat anterior

și nici dezvoltarea criticilor acestora nu face posibilă încadrarea, în condițiile

art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în vreunul din motivele de recurs.

Așa-zisele aspecte de nelegalitate au constat

în considerații de ordin general privind corectitudinea prețului de piață stabilit

prin raportul de evaluare întocmit de expropriator, fără a cuprinde critici referitoare

la soluția pronunțată de instanța de apel, astfel că nu pot fi reținute drept motive

de recurs.

Față de cele ce preced, se va constata

nulitatea recursului.

Având în vedere complexitatea cauzei și

munca depusă de apărătorul intimatului, instanța va reduce onorariul acestuia de

la 2.500 RON, la 1.000 RON, conform dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

și va obliga recurentul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.788 RON

și 1.000 RON onorariu de avocat și 788 RON cheltuieli de transport către intimat,

dovedite cu înscrisurile depuse la dosar.

Constată nul recursul declarat de pârâtul

Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, C.N.A.D.N.R.

SA prin D.R.D.P. Timișoara, împotriva deciziei nr. 167A din 13 noiembrie 2013 a

Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Obligă recurentul pârât la plata sumei

de 1.788 RON cheltuieli de judecată, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc.

civ. către intimatul reclamant

K.I.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 21 mai 2014.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-05-13
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1363/2014
fost acordată, potrivit celor de mai sus, o componentă a despăgubirii, calculată în raport cu lipsa de folosință asupra bunului expropriat. Pentru aceste considerente, instanța a admis în parte acțiunile conexe formulate și precizate de rec
ÎCCJ 2014-05-15
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1411/2014
Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secția civilă, reclamantul B.L. a chemat în judecată pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, solicitând obligarea acestuia la plata sumei
ÎCCJ 2013-02-20
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 827/2013
Asupra recursului constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la 6 mai 2009, T.F. a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român reprezentat de C.N.A.D.N.R. SA, modificarea în parte a Hotărârii de stabilire a
ÎCCJ 2014-05-15
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1413/2014
posesia despăgubirilor exorbitante stabilite inițial, nu pot constitui un argument care să determine instanța a stabili o despăgubire mai mare decât cea care rezultă din prospectarea pieței imobiliare din zonă, criteriul legal din art. 26 d
ÎCCJ 2014-06-04
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1744/2014
Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 565 din 13 februarie 2013, Tribunalul Arad, secția civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul B.A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român pri
Sursă