ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1955/2014

Deliberând, în

condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ. asupra recursului de față, constată

următoarele:

La data de 24 iunie 2011 la Tribunalul Arad

sub nr. 3415/108/2011, reclamanții B.L., D.D.E., D.S., D.M.R., D.S.A. și R.G.M.

au chemat în judecată pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de

Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Direcția Regională de Drumuri

și Poduri Timișoara solicitând modificarea cuantumului despăgubirilor aferente

imobilului expropriat, identificat la poziția nr. 109 din anexa nr. 2 a H.G.

nr. 416/2010, modificată prin H.G. nr. 488/2011, și obligarea pârâtului la acordarea

de despăgubiri al căror cuantum să fie stabilit în urma unei expertize

efectuate în condițiile Legii nr. 255/2004 și ale art. 21 - 27 din Legea nr.

33/1994. Ulterior, printr-o precizare la acțiune, au arătat că înțeleg să

conteste și Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 109/161 din 10

octombrie 2011 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 255/2010 de pe lângă

Consiliul Local Pecica, jud. Arad în sensul că nu sunt de acord cu suma de

5723,25 RON oferită.

Reclamanții au

apreciat că suma de 0,712 RON/mp, stabilită pentru despăgubiri, nu reprezintă

valoarea reală a terenului expropriat, fiind departe de ceea ce înseamnă o

justă despăgubire.

În drept, reclamanții

au invocat dispozițiile art. 22 din Legea nr. 255/2004, art. 12 din H.G. nr.

941/2004, art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, art. 4 alin. (1) din Legea nr.

554/2004 și art. 274 C. proc. civ.

Prin Sentința civilă

nr. 1241 din 21 martie 2013, Tribunalul Arad a admis, în parte, acțiunea civilă

formulată și precizată de reclamanții, a dispus anularea Hotărârii nr. 109/161

din 10 octombrie 2011 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 Pecica -

județul Arad în partea privind cuantumul total al despăgubirilor pentru

expropriere, pe care l-a stabilit la 3205 euro sau echivalentul în RON la data

plății și a respins restul pretențiilor reclamanților.

Instanța de fond a

reținut în motivare faptul că dispozițiile Legii nr. 255/2010 se completează cu

prevederile art. 26 din Legea cadru nr.33/1994 privind exproprierea pentru

cauză de utilitate publică și a dispus efectuarea unei expertize pentru

determinarea cuantumului despăgubirilor.

Drept urmare, a

înlăturat concluziile raportului de expertiză ce a stabilit valoarea de

circulație a suprafeței de 8027 mp la suma de 130.404 RON, echivalentul a

30.072 euro, pe care a considerat-o ca exorbitantă, raportat la zona geografică

a terenului, reținând în schimb o valoare de 2415 euro/ha, stabilită în funcție

de raportul de evaluare globală a imobilelor valabil pe anul 2012, folosit de

notarii publici, apreciată ca fiind o dreaptă despăgubire în sensul

prevederilor art. 44 din Constituție, dar și ale art. 1 Protocolul nr. 1 la

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ce

presupun ca valoarea despăgubirilor să fie egală cu prețul cu care se vând sau

se cumpără astfel de terenuri.

Prima instanță a

reținut prețui de 3.000 euro pentru un hectar de teren, respectiv 0,3 euro/mp

ca fiind un indicator elocvent pentru stabilirea valorii de circulație a

suprafeței expropriate.

În afară de această

valoare de circulație a terenului, tribunalul a reținut a fi pertinente și

juste aprecierile din cuprinsul raportului de expertiză conform cărora, în

cuantumul despăgubirilor cuvenite trebuie incluse și sumele necesare

reclamanților pentru a-și reîntregi proprietatea diminuată ca efect al

exproprierii, prin cumpărarea în aceeași zonă, de pe piața liberă, a unei alte

suprafețe de teren egală ca întindere cu cea preluată în domeniul public și

care cuprind: 2% comision unei societăți de intermedieri imobiliare, 1%

cheltuieli notariale suportate de cumpărător și 2% o estimare a cheltuielilor

suplimentare legate de deplasări, publicitate, respectiv suma de 120,40 Euro.

Tribunalul a

considerat că nu există discriminare între reclamanți și persoanele cărora li

s-a acordat despăgubirea stabilită în baza Legii nr. 198/2004, căci în cazul

celei de a doua categorii de persoane, acordarea despăgubirii s-a realizat

odată cu preluarea dreptului de proprietate de către stat, prin decizia de

expropriere și stabilire a despăgubirilor. Or, acele persoane primesc

despăgubirea evaluată în baza Legii nr. 198/2004 și a deciziei de expropriere

și stabilire a despăgubirilor emise în temeiul aceluiași act normativ.

În acest fel,

Tribunalul Timiș a reținut că reclamanților li se cuvine suma de 3205 euro,

reprezentând cuantumul total al despăgubirilor pentru expropriere.

Susținerile

reclamanților legate de faptul că unii proprietari au intrat deja în posesia

despăgubirilor stabilite la valoarea inițială, nu pot constitui un argument care

să determine instanța a stabili o despăgubire mai mare decât cea care rezultă

din prospectarea pieții imobiliare din zonă.

Prin Decizia civilă

nr. 200 din data de 18 decembrie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția I

civilă, a admis apelul declarat de reclamanții B.L., D.D.E., D.S., D.M.R.,

D.S.A. și R.G.M. și a schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul că a

obligat pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri

Naționale din România SA - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara,

la plata către reclamanți a sumei de 29.700 euro sau echivalentul în RON la

data plății, cu titlul de despăgubiri, menținând în rest hotărârea atacată.

Totodată, a respins apelul declarat de pârât obligându-l la plata în favoarea

reclamanților a sumei de 1.800 lei, reprezentând cheltuielile de judecată în

apel.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de apel a dispus efectuarea unui raport suplimentar

de expertiză, necontestat de nicio parte, prin care s-au calculat despăgubirile

cuvenite reclamanților pentru terenul expropriat prin metoda comparației

directe cu tranzacții ale unor terenuri similare celui expropriat și din care a

rezultat ca valoarea de piață pentru î mp de teren din aceeași categorie cu cel

expropriat este 3,7 euro. Prin urmare, valoarea terenului expropriat de la

reclamanți a fost stabilită la valoarea de 29.700 euro (132.530 RON).

Experții au calculat

despăgubiri și pentru daunele cauzate prin expropriere, respectiv de 6.111 euro

(27.269 RON).

În ceea ce privește

însă despăgubirile calculate de experți pentru daune suplimentare, respectiv

pentru lipsa subvenției, pentru dobândirea altui teren, pentru cheltuieli de

transport suplimentare și pentru lipsa de folosință, instanța de apel nu le-a

acordat.

Referitor la apelul

pârâtului, Curtea a reținut că este nefondat. Prin cererea de apel, pârâta a

susținut că despăgubirile propuse reclamanților reprezintă valoarea reală a

terenului, care a fost stabilită printr-un raport de evaluare efectuat cu

respectarea Legii nr. 255/2010, or prin expertiza dispusă în cauză s-a dovedit

că evaluarea ce a stat la baza emiterii Hotărârii nr. 109/161 din 10 octombrie

2011 contestată nu s-a făcut cu respectarea Legii nr. 255/2010 și implicit a

art. 26 din Legea nr. 33/1994, la care face trimitere art. 22 alin. (3) din

Legea nr. 255/2010.

Prin cererea

formulată ia data de 03 februarie 2014, pârâtul Statul român prin Ministerul

Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Autostrăzi și

drumuri Naționale din România SA, Direcția Regională de Drumuri și Poduri

Timișoara, a declarat recurs împotriva deciziei civile pronunțată de instanța

de apel, întemeiat de dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 312 C. proc. civ.,

solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârilor atacate iar

pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca neîntemeiată, constatând că valorile

stabilite prin expertiza care a stat la baza declanșării procedurilor de

expropriere sunt cele corecte.

În motivare, a

indicat elementele componente ale despăgubirii propuse și neacceptate de

expropriat (valoarea imobilului și prejudiciul cauzat), elemente care, în

opinia sa, au fost avute în vedere la calculul despăgubirilor contestate în

prezenta cauză și a expus criteriile ce stau la baza stabilirii cuantumului

despăgubirilor.

A învederat că prețul

stabilit prin raportul de evaluare este corect iar datele cuprinse în raportul

de evaluare ce a stat la baza hotărârii de stabilire a despăgubirilor sunt

conforme cu dispozițiile legale. A arătat că, în prezent, cadrul legal al

exproprierii este reprezentat de dispozițiile Legii nr. 255/2010, raportul de

evaluare fiind întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 11 din legea

specială, ale Legii nr. 33/1994 și ale standardelor internaționale de evaluare,

valoarea stabilită în cuprinsul său fiind una specială, mai mare decât valoarea

de piață, interesul general, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr.

554/2004, fiind corelat cu cel privat al proprietarilor.

Pârâtul a mai invocat

faptul că indicatorii tehnico-economici ai obiectivului "Autostrada

Nădlac-Arad" au fost aprobați prin H.G. 1480/2009, iar suma globală

necesară despăgubirilor a fost stabilită prin H.G. nr. 416/2010 și suplimentată

prin H.G. nr. 1248/2010.

Înalta Curte urmează

să constate nulitatea recursului, în considerarea argumentelor ce succed:

Conținutul motivelor

de recurs este identic motivelor de apel, cu singura mențiune a formulării

împotriva deciziei din apel.

Potrivit art. 302

1

alin. (1) lit. C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea

nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și

dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un

memoriu separat.

Întrucât decizia de

apel este supusă recursului, în condițiile art. 299 C. proc. civ. motivele care

pot fi invocate prin cererea de recurs trebuie să vizeze modul de soluționare a

cererii de apel.

Având în vedere că

cererea de recurs nu respectă aceste dispoziții procedurale, Înalta Curte

urmează să facă aplicarea și a art. 306 alin. (1) C. proc. civ. - neputând fi

identificate motive de ordine publică, în sensul alin. (2) al aceluiași

articol, dispunând în consecință.

Văzând prevederile

art. 274 C. proc. civ. și solicitarea apărătorului intimaților-reclamanți de

acordare a cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat, dovedite

prin chitanța nr. 260 din 10 martie 2014, Înalta Curte va admite cererea,

urmând să oblige pe recurentul-pârât la plata sumei de 800 RON către

intimata-reclamantă R.G.M..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și

Drumuri Naționale din România - Direcția Regională Drumuri și Poduri Timișoara,

împotriva Deciziei nr. 200 A din 18 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apei

Timișoara, secția I civilă.

Obligă pe recurentul

pârât Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale

din România - Direcția Regională Drumuri și Poduri Timișoara la plata sumei de

800 RON către intimata reclamantă R.G.M., reprezentând cheltuieli de judecată

în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 18 iunie 2014.

Procesat de GGC - GV