ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2458/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2458/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului

Arad la data de 20 februarie 2012, reclamanții P.L., P.V.D., C.I., C.C., C.Ca.,

C.D., C.L.M. și C.M.D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale București, anularea hotărârii

de stabilire a despăgubirilor din 10 octombrie 2011 și obligarea pârâtului la plata

despăgubirilor echivalente cu valoarea reală a terenului expropriat în suprafață

de 9538 m.p., respectiv suma de 95.380 euro, raportat la valoarea de 10 euro/m.p.

În motivarea acțiunii,

reclamanții arată că sunt proprietarii terenului situat în Pecica, înscris în CF

nr. XX nedefinitivă Pecica, nr. cadastral C1, în suprafață de 60000 m.p. În calitate

de titulari ai dreptului real de proprietate asupra terenului mai sus menționat,

au fost înștiințați că pe o suprafață de 9538 m.p. din terenul de mai sus, urmează

să treacă autostrada Arad-Nădlac, pentru această suprafață de teren expropriată

urmând a se plăti despăgubiri.

Mai arată că, în data

de 08 octombrie 2011, cu ocazia întrunirii comisiei pentru aplicarea Legii nr. 255/2010,

prin procesul-verbal cu nr. P1 s-a stabilit ca limită a despăgubirilor suma de 0,16

euro/m.p., arătând că nu sunt de acord cu această limită a despăgubirilor, considerându-le

infime față de valoarea de circulație a terenurilor pe piață, precum și față de

valoarea despăgubirilor acordate anterior, acestea având o valoare cuprinsă între

4,34 euro și 10 euro/m.p.

Prin sentința nr. 249

din 24 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Arad, secția civilă, s-a admis în

parte acțiunea formulată de reclamanții P.L., P.V.D., C.I., C.C., C.Ca., C.D., C.L.M.

și C.M.D., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România

SA.

În consecință, s-a anulat în parte hotărârea de stabilire a despăgubirilor

din 10 octombrie 2011 privitor la cuantumul despăgubirilor și a fost obligat pârâtul

la plata, către reclamanți, a sumei de 3004 euro sau echivalentul în RON la data

plății, cu titlu de despăgubiri pentru terenul expropriat.

Prima instanță a reținut

următoarele în considerentele hotărârii:

Stabilirea despăgubirilor

cuvenite în caz de expropriere, chiar dacă aceasta se realizează în temeiul legii

speciale - Legea nr. 255/2010 - se face în conformitate cu prevederile cadrului

normativ general cuprins în Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză

de utilitate publică, în cauză fiind incidente prevederile art. 26 alin. (2) din

legea amintită.

Pentru stabilirea despăgubirilor

cuvenite reclamanților, instanța a procedat conform art. 25 din Legea nr. 33/1994,

numind o comisie de trei experți, din care unul desemnat de instanță și câte unul

nominalizat de reclamantă, respectiv de către pârâtul expropriator.

Instanța a reținut că

finalitatea procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă despăgubire,

în condițiile în care exproprierea reprezintă o ingerință permisă nu numai de

art. 44 din Constituție, dar și de art. 1 Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în măsura în care este fundamentată

pe o cauză de utilitate publică. Or, o dreaptă sau justă despăgubire presupune acordarea

către proprietarul expropriat a prețului pe care l-ar fi încasat în cazul în care

ar fi vândut de bună voie terenul, acesta fiind prețul pieții, adică prețul cu care

se vând sau se cumpără, în mod obișnuit astfel de terenuri.

Fiind în realitate o vânzare

forțată, în care consimțământul vânzătorului nu este cerut de lege, în considerarea

efectelor general benefice a utilității publice căreia îi va fi afectat imobilul,

este firesc ca despăgubirea pentru bunul expropriat să cuprindă doar un preț echivalent

cu prețul la care s-ar fi vândut, în mod normal bunul, în cazul unei vânzări obișnuite,

consimțite de ambele părți, dar și eventualul prejudiciu cauzat proprietarului-vânzător,

reprezentat inclusiv de eventualul beneficiu de care a fost lipsit ca urmare a unei

exproprieri intempestive, în raport de lucrările realizate și care urmau să aducă

un beneficiu cert și previzibil.

Acesta este motivul pentru

care instanța a acordat o valoare probantă deosebită adresei B.N.P. „D.”, cu sediul

chiar în localitatea Pecica, conform căruia, în perioada 2010-2012, prețul de vânzare

declarat de către părți a variat de la 1.500 la 2.000 euro/ha, în funcție de amplasament

și suprafața vândută, prețuri ceva mai mari (2.900 - 3.000 euro/ha) au fost declarate

(este adevărat în situații mai rare) la tranzacții în care cumpărătorul era o societate

comercială.

Prin urmare, instanța

a reținut prețul de 3.000 euro pentru un ha de teren, respectiv 0,3 euro/m.p. -

echivalent 1,35 RON/m.p., ca fiind un indicator elocvent pentru stabilirea valorii

de circulație a suprafeței expropriate.

În afară de această valoare

de circulație a terenului, tribunalul a reținut a fi pertinente și juste aprecierile

din cuprinsul raportului de expertiză conform cărora, în cuantumul despăgubirilor

cuvenite trebuie incluse și sumele necesare reclamanților pentru a-și reîntregi

proprietatea diminuată ca efect al exproprierii, prin cumpărarea în aceeași zonă,

de pe piața liberă, a unei alte suprafețe de teren egală ca întindere cu cea preluată

în domeniul public și care cuprind: 2% comision unei societăți de intermedieri imobiliare,

1% cheltuieli notariale suportate de cumpărător și 2% o estimare a cheltuielilor

suplimentare legate de deplasări, publicitate.

Prin urmare, prima instanță

a constatat că despăgubirea totală cuvenită reclamanților este de 3004 euro, obținută

din înmulțirea suprafeței de 9538 m.p. cu 0,3 euro/m.p. (rezultă 2861 euro), la

care se adaugă procentul de 5% arătat anterior aplicat la suma de 2861 euro, mai

precis 143 euro.

În schimb, a arătat instanța,

nu se justifică includerea în cuantumul despăgubirilor a contravalorii producției

agricole nerealizate, respectiv dauna pentru lipsa de folosință a terenului.

De asemenea, instanța

nu a acordat daunele datorate cheltuielilor suplimentare de transport și daunele

pentru lipsa de acces la parcelele rămase în proprietate, reținând, pe de o parte,

că nu există dovezi că noile drumuri de acces pe care expropriatorul este obligat

să le realizeze vor presupune o rută de deplasare mai lungă decât prezenta, astfel

că eventualele cheltuieli suplimentare de transport sunt incerte, iar pe de altă

parte, instanța nu a putut reține drept cert prejudiciul ce ar rezulta din construirea

în viitor de către reclamanți a unui nou drum de acces pentru parcelele rămase în

proprietatea lor.

Prin decizia nr. 23/A

din 26 februarie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, s-a admis apelul

declarat de reclamanții P.L., P.V.D., C.I., C.C., C.Ca., C.D., C.L.M. și C.M.D.

împotriva sentinței civile nr. 249 din 24 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul

Arad și, în consecință, a fost schimbată, în parte, sentința atacată, în sensul

că a fost obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 35.290 euro, reprezentând

contravaloarea terenului expropriat. A fost menținută în rest sentința. Prin aceeași

decizie a fost respins apelul declarat de pârât împotriva hotărârii primei instanțe.

În considerentele deciziei,

instanța de apel a reținut următoarele:

Curtea de apel a constatat

că prima instanță nu s-a conformat dispozițiilor legale în materia exproprierii,

în sensul că nu a stabilit despăgubirile pe baza raportului de expertiză cerut de

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care să aibă în vedere valoarea reală a

imobilului și prejudiciul cauzat, precum și prețul cu care se vând imobile similare,

ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei, ci a avut în vedere adresa

B.N.P. „D.”, cu caracter general, în baza căreia instanța a făcut un simplu calcul

matematic.

În acest sens, arată instanța

de apel, este de menționat că însuși expertul B.M., care a semnat cu observații

raportul de expertiză, a arătat, prin scriptul din dosarul de fond, că rezultatele

obținute prin raportul de expertiză sunt eronate, deoarece valoarea de circulație

stabilită prin grila notarilor este orientativă și nu poate fi folosită în rapoartele

de evaluare.

Or, observațiile aduse

raportului de expertiză de către acest expert nu au fost luate în considerare de

către prima instanță, care atât ea, cât și experții erau obligați, potrivit

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, prin utilizarea metodei comparațiilor directe,

să utilizeze comparabile cu adevărat similare, respectiv terenuri cu aceleași caracteristici,

cu atât mai mult cu cât în apel reclamantul a depus un contract de vânzare-cumpărare

încheiat de B.N.P. D. la 12 august 2011, în care prețul era de 2,5 euro/m.p.

Astfel, prin suplimentul

la raportul de expertiză efectuat în apel, s-a stabilit, pe baza metodei comparației

directe, avându-se în vedere contractele de vânzare-cumpărare privind terenuri similare,

că valoarea de piață a terenului expropriat este de 35.290 euro (9538 m.p. x 3,70

euro/m.p. = 35.290 euro).

În ceea ce privește suma

de 1934 euro menționată în suplimentul la raportul de expertiză, reprezentând valoarea

daunelor pentru teren (pentru redobândire teren, pentru cheltuieli suplimentare

de transport, pentru lipsa subvenției, pentru terenuri greu de cultivat, pentru

lipsa de acces), Curtea a reținut că, prin acțiunea introductivă, nu a fost formulat

un petit în acest sens, iar pe de altă parte, a apreciat că nu s-a făcut dovada

existenței acestor prejudicii și nici dovada caracterului cert al acestora.

Cât privește apelul pârâtului,

Curtea a apreciat că nu pot fi primite susținerile acestuia, potrivit cărora datele

cuprinse în raportul de evaluare întocmit de SC E. SRL sunt în conformitate cu dispozițiile

legale, întrucât aceste susțineri au fost contrazise prin suplimentul de expertiză

analizat mai sus, supliment care respectă dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii,

prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Direcția

Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, solicitând modificarea în tot a deciziei

atacate și, pe fondul cauzei, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

În drept, cererea de recurs

a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea cererii de

recurs se arată că valorile stabilite prin expertiza ce a stat la baza declanșării

procedurilor de expropriere, cea efectuată de SC E. SRL, au fost corecte, datele

cuprinse în raportul de evaluare fiind în conformitate cu dispozițiile legale în

vigoare. Totodată, arată recurenta, raportul de evaluare a fost întocmit și cuprinde

elementele constitutive ale valorii despăgubirilor aferente fiecărui imobil în parte,

așa cum sunt prevăzute de Legea nr. 33/1994, adică prețul cu care se vând, în mod

obișnuit, imobilele de același fel și contravaloarea prejudiciului produs proprietarului

prin faptul exproprierii. Valoarea de despăgubire a fost estimată conform prevederilor

Legii nr. 255/2010, Legii nr. 33/1994 și potrivit standardului internațional IVS

1, reprezentând o valoare specială a terenurilor compusă din valoarea reală a imobilului

și prejudiciul cauzat proprietarului, această valoare specială fiind mai mare decât

o valoare de piață.

Învestită cu soluționarea

recursului declarat în cauză, Înalta Curte va analiza cu prioritate, în temeiul

dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată

de intimații-reclamanți.

Susținerea intimaților-reclamanți,

în sensul că pârâtul a formulat critici ce nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate

prevăzute de lege, nu poate fi primită.

În principal, criticile

formulate de pârât vizează greșita aplicare a dispozițiilor legale în materia exproprierii,

ceea ce permite încadrarea lor formală în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., referitoare la aplicarea sau interpretarea greșită a legii.

În raport de aceste considerente,

precum și ținând seama de dispozițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., potrivit

cărora indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea, dacă dezvoltarea

acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304

C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată de intimații-reclamanți va

fi respinsă.

În ceea ce privește recursul

declarat de pârât, acesta se vădește a fi nefondat pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare

în judecată, promovată în condițiile art. 9 din Hotărârea nr. 941/2004 pentru aprobarea

Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile

lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, reclamanții au contestat

cuantumul despăgubirilor stabilit prin hotărârea

din 10 octombrie 2011

, pentru exproprierea

suprafeței de

9538

m.p.

, teren

situat în localitatea Pecica, județul Arad, nr. cadastral C1, considerând că valoarea

reală a terenului expropriat este superioară valorii de

0,16 euro/m.p., arătând

că nu sunt de acord cu această limită a despăgubirilor, considerându-le infime față

de valoarea de circulație a terenurilor pe piață, precum și față de valoarea despăgubirilor

acordate anterior, acestea având o valoare cuprinsă între 4,34 euro și 10 euro/m.p.

Trebuie precizat faptul

că, la data promovării H.G. nr. 416/2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere

a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate

publică „Autostrada Nădlac-Arad”, publicată în M. Of. nr. 288/03.05.2010, cadrul

legal în materia exproprierilor pentru cauză de utilitate publică era reglementat

prin Legea nr. 198/2004, care, în ceea ce privește valoarea despăgubirilor face

trimitere la Legea nr. 33/1994 - art. 26.

La data promovării prezentei

acțiuni - 20 februarie 2012, ca de altfel și în prezent, cadrul legal în materie

de expropriere îl reprezintă Legea nr. 255/2010, publicată în M. Of. nr. 853/20.12.2010,

care a abrogat Legea nr. 198/2004.

Deși a intervenit o succesiune

în timp a actelor normative cu privire la expropriere, totuși procedura de contestare

a cuantumului despăgubirilor stabilite de către expropriator este aceeași, atât

cea menționată anterior în Legea nr. 198/2004, cât și cea adoptată ulterior prin

actul normativ, respectiv Legea nr. 255/2010. De asemenea, în ceea ce privește modalitatea

de calculare a cuantumului de despăgubirii, aceasta a fost menționată de ambele

acte normative, care au făcut și fac trimitere la dispozițiile art. 21-27 din Legea

nr. 33/1994.

Potrivit prevederilor

art. 44 alin. (3) din Constituția României, revizuită, dreptul de proprietate privată

este garantat de stat și „nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de

utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire”.

Această dispoziție a

fost preluată în Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate

publică, care statuează în art. 1 că „exproprierea de imobile, în tot sau în parte,

se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă

despăgubire, prin hotărâre judecătorească”, reținându-se caracterul excepțional

al cedării proprietății prin expropriere.

Conform art. 25 din Legea

nr. 33/1994, pentru stabilirea despăgubirilor, instanța va constitui o comisie de

experți compusă dintr-un expert numit de instanță, unul desemnat de expropriator

și un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii.

Art. 26 alin. (1) și (2)

din aceeași lege stabilește că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului

și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La calcularea

cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța, vor ține seama de prețul

cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială,

la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului

sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate

de aceștia.

În fine, în condițiile

art. 27, primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile

formulate de părți și va hotărî. Despăgubirea acordată de către instanță nu va putea

fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată

de expropriat sau de altă persoană interesată.

Din analiza coroborată

a textelor enunțate se desprinde concluzia că, la determinarea cuantumului despăgubirilor,

instanța, raportându-se la concluziile comisiei de experți, raportul de expertiză

fiind obligatoriu, nu poate să stabilească un cuantum mai mic decât cel oferit de

expropriator și nici mai mare decât cel solicitat de expropriat sau de altă persoană

interesată.

Instanța de apel a reținut,

în mod legal, că prima instanță nu s-a conformat dispozițiilor legale în materia

exproprierii, în sensul că nu a stabilit despăgubirile pe baza raportului de expertiză

cerut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care să aibă în vedere valoarea

reală a imobilului și prejudiciul cauzat, precum și prețul cu care se vând imobile

similare, ci a avut în vedere adresa Biroului notarilor publici asociați „D.”, cu

caracter general, în baza căreia instanța a făcut un simplu calcul matematic.

În urma efectuării suplimentului

la raportul de expertiză, realizat la judecata în apel a cauzei, s-a stabilit, pe

baza metodei comparației directe, avându-se în vedere contractele de vânzare-cumpărare

privind terenuri similare, că valoarea de piață a terenului expropriat este de 35290

euro.

Se reține că expertiza

administrată și omologată în cauză a fost efectuată cu respectarea cerințelor prevăzute

de art. 26 din Legea nr. 33/1994, așa cum rezultă din conținutul raportului întocmit

de către experți, aspect reținut și de instanța de apel, ca urmare a analizării

și verificării conținutului expertizei.

Instanța de apel, în considerarea

dispozițiilor art. 27 alin. (1) al Legii nr. 33/1994, verificând concluziile suplimentului

la raportul de expertiză, l-a comparat cu oferta și pretențiile formulate de părți

și a concluzionat că opinia expertului S.A. corespunde dispozițiilor legale în materie.

Rezultă, din conținutul

normei citate anterior, că instanța de judecată, după efectuarea expertizei prevăzute

de art. 25 din legea specială, are obligația de a compara pretențiile părții cu

rezultatul expertizei și cu despăgubirile acordate de expropriator, ceea ce înseamnă

că instanța trebuie să verifice cuantumul sumei de bani solicitate de expropriat

cu titlu de despăgubiri.

Se reține că, în contextul

legii speciale privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, persoana

ce sesizează instanța de judecată, nemulțumită fiind de cuantumul despăgubirilor

acordate de către expropriator, are obligația să indice, prin cererea introductivă,

cuantumul pretențiilor, independent de calculul realizat de expertul judiciar pe

parcursul judecății, care, urmare a comparării cu pretențiile expropriatului, poate

fi valorificat de către instanța de judecată dacă sumele indicate de expert nu le

depășesc pe acestea, astfel cum dispune art. 27 din Legea nr. 33/1994.

Concluzionând, în cauză,

instanța de apel a aplicat și interpretat în mod just dispozițiile legale suscitate,

suplimentul la raportul de expertiză întocmit în faza procesuală a soluționării

în apel a litigiului respectând aceste proceduri legale.

Critica recurentului-pârât,

în sensul că instanța de apel nu a ținut seama de raportul de evaluare întocmit

de SC E. SRL, care îndeplinește condițiile prevăzute de lege, este nefondată.

Stabilirea

valorii imobilului expropriat presupune administrarea, de către părțile litigante,

a unor probatorii pertinente sub acest aspect și o apreciere a acestora de către

judecătorul cauzei, întrucât prin dispozițiile legale menționate nu se instituie

obligativitatea reținerii de către instanță a valorii despăgubirii stabilită prin

raportul tehnic de expertiză întocmit de expropriator la momentul exproprierii,

ci, dimpotrivă, se autorizează instanța să constituie o comisie de experți care

să calculeze despăgubirea.

De asemenea,

instanța de judecată nu este obligată a reține nici valoarea rezultată din raportul

de expertiză întocmit de comisia constituită conform art. 25 din Legea nr. 33/1994

întrucât, potrivit art. 27 alin. (1) din același act normativ, „primind rezultatul

expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de părți

și va hotărâ”, iar potrivit art. 27 alin. (2) „despăgubirea acordată de instanță

nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât

cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată”.

În consecință, în raport

de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., constatând că nu este incident

motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 din același Cod, Înalta Curte

va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității

recursului, invocată de intimații-reclamanți.

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii,

prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Direcția

Regională de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva deciziei nr. 23/A din 26 februarie

2014 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie

2014.