ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2458/2014

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 20 februarie 2012, reclamanții P.L., P.V.D., C.I., C.C., C.Ca., C.D., C.L.M. și C.M.D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale București, anularea hotărârii de stabilire a despăgubirilor din 10 octombrie 2011 și obligarea pârâtului la plata despăgubirilor echivalente cu valoarea reală a terenului expropriat în suprafață de 9538 m.p., respectiv suma de 95.380 euro, raportat la valoarea de 10 euro/m.p. În motivarea acțiunii, reclamanții arată că sunt proprietarii terenului situat în Pecica, înscris în CF nr. XX nedefinitivă Pecica, nr. cadastral C1, în suprafață de 60000 m.p.

În calitate de titulari ai dreptului real de proprietate asupra terenului mai sus menționat, au fost înștiințați că pe o suprafață de 9538 m.p. din terenul de mai sus, urmează să treacă autostrada Arad-Nădlac, pentru această suprafață de teren expropriată urmând a se plăti despăgubiri. Mai arată că, în data de 08 octombrie 2011, cu ocazia întrunirii comisiei pentru aplicarea Legii nr. 255/2010, prin procesul-verbal cu nr. P1 s-a stabilit ca limită a despăgubirilor suma de 0,16 euro/m.p., arătând că nu sunt de acord cu această limită a despăgubirilor, considerându-le infime față de valoarea de circulație a terenurilor pe piață, precum și față de valoarea despăgubirilor acordate anterior, acestea având o valoare cuprinsă între 4,34 euro și 10 euro/m.p.

Prin sentința nr. 249 din 24 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Arad, secția civilă, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții P.L., P.V.D., C.I., C.C., C.Ca., C.D., C.L.M. și C.M.D., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA. În consecință, s-a anulat în parte hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 10 octombrie 2011 privitor la cuantumul despăgubirilor și a fost obligat pârâtul la plata, către reclamanți, a sumei de 3004 euro sau echivalentul în RON la data plății, cu titlu de despăgubiri pentru terenul expropriat.

Prima instanță a reținut următoarele în considerentele hotărârii: Stabilirea despăgubirilor cuvenite în caz de expropriere, chiar dacă aceasta se realizează în temeiul legii speciale - Legea nr. 255/2010 - se face în conformitate cu prevederile cadrului normativ general cuprins în Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în cauză fiind incidente prevederile art. 26 alin. (2) din legea amintită. Pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanților, instanța a procedat conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, numind o comisie de trei experți, din care unul desemnat de instanță și câte unul nominalizat de reclamantă, respectiv de către pârâtul expropriator.

Instanța a reținut că finalitatea procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă despăgubire, în condițiile în care exproprierea reprezintă o ingerință permisă nu numai de art. 44 din Constituție, dar și de art. 1 Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică. Or, o dreaptă sau justă despăgubire presupune acordarea către proprietarul expropriat a prețului pe care l-ar fi încasat în cazul în care ar fi vândut de bună voie terenul, acesta fiind prețul pieții, adică prețul cu care se vând sau se cumpără, în mod obișnuit astfel de terenuri.

Fiind în realitate o vânzare forțată, în care consimțământul vânzătorului nu este cerut de lege, în considerarea efectelor general benefice a utilității publice căreia îi va fi afectat imobilul, este firesc ca despăgubirea pentru bunul expropriat să cuprindă doar un preț echivalent cu prețul la care s-ar fi vândut, în mod normal bunul, în cazul unei vânzări obișnuite, consimțite de ambele părți, dar și eventualul prejudiciu cauzat proprietarului-vânzător, reprezentat inclusiv de eventualul beneficiu de care a fost lipsit ca urmare a unei exproprieri intempestive, în raport de lucrările realizate și care urmau să aducă un beneficiu cert și previzibil. Acesta este motivul pentru care instanța a acordat o valoare probantă deosebită adresei B.N.P.

„D.”, cu sediul chiar în localitatea Pecica, conform căruia, în perioada 2010-2012, prețul de vânzare declarat de către părți a variat de la 1.500 la 2.000 euro/ha, în funcție de amplasament și suprafața vândută, prețuri ceva mai mari (2.900 - 3.000 euro/ha) au fost declarate (este adevărat în situații mai rare) la tranzacții în care cumpărătorul era o societate comercială. Prin urmare, instanța a reținut prețul de 3.000 euro pentru un ha de teren, respectiv 0,3 euro/m.p. - echivalent 1,35 RON/m.p., ca fiind un indicator elocvent pentru stabilirea valorii de circulație a suprafeței expropriate.

În afară de această valoare de circulație a terenului, tribunalul a reținut a fi pertinente și juste aprecierile din cuprinsul raportului de expertiză conform cărora, în cuantumul despăgubirilor cuvenite trebuie incluse și sumele necesare reclamanților pentru a-și reîntregi proprietatea diminuată ca efect al exproprierii, prin cumpărarea în aceeași zonă, de pe piața liberă, a unei alte suprafețe de teren egală ca întindere cu cea preluată în domeniul public și care cuprind: 2% comision unei societăți de intermedieri imobiliare, 1% cheltuieli notariale suportate de cumpărător și 2% o estimare a cheltuielilor suplimentare legate de deplasări, publicitate. Prin urmare, prima instanță a constatat că despăgubirea totală cuvenită reclamanților este de 3004 euro, obținută din înmulțirea suprafeței de 9538 m.p.

cu 0,3 euro/m.p. (rezultă 2861 euro), la care se adaugă procentul de 5% arătat anterior aplicat la suma de 2861 euro, mai precis 143 euro. În schimb, a arătat instanța, nu se justifică includerea în cuantumul despăgubirilor a contravalorii producției agricole nerealizate, respectiv dauna pentru lipsa de folosință a terenului. De asemenea, instanța nu a acordat daunele datorate cheltuielilor suplimentare de transport și daunele pentru lipsa de acces la parcelele rămase în proprietate, reținând, pe de o parte, că nu există dovezi că noile drumuri de acces pe care expropriatorul este obligat să le realizeze vor presupune o rută de deplasare mai lungă decât prezenta, astfel că eventualele cheltuieli suplimentare de transport sunt incerte, iar pe de altă parte, instanța nu a putut reține drept cert prejudiciul ce ar rezulta din construirea în viitor de către reclamanți a unui nou drum de acces pentru parcelele rămase în proprietatea lor.

Prin decizia nr. 23/A din 26 februarie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, s-a admis apelul declarat de reclamanții P.L., P.V.D., C.I., C.C., C.Ca., C.D., C.L.M. și C.M.D. împotriva sentinței civile nr. 249 din 24 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Arad și, în consecință, a fost schimbată, în parte, sentința atacată, în sensul că a fost obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 35.290 euro, reprezentând contravaloarea terenului expropriat. A fost menținută în rest sentința. Prin aceeași decizie a fost respins apelul declarat de pârât împotriva hotărârii primei instanțe.

În considerentele deciziei, instanța de apel a reținut următoarele: Curtea de apel a constatat că prima instanță nu s-a conformat dispozițiilor legale în materia exproprierii, în sensul că nu a stabilit despăgubirile pe baza raportului de expertiză cerut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care să aibă în vedere valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat, precum și prețul cu care se vând imobile similare, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei, ci a avut în vedere adresa B.N.P. „D.”, cu caracter general, în baza căreia instanța a făcut un simplu calcul matematic. În acest sens, arată instanța de apel, este de menționat că însuși expertul B.M., care a semnat cu observații raportul de expertiză, a arătat, prin scriptul din dosarul de fond, că rezultatele obținute prin raportul de expertiză sunt eronate, deoarece valoarea de circulație stabilită prin grila notarilor este orientativă și nu poate fi folosită în rapoartele de evaluare.

Or, observațiile aduse raportului de expertiză de către acest expert nu au fost luate în considerare de către prima instanță, care atât ea, cât și experții erau obligați, potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, prin utilizarea metodei comparațiilor directe, să utilizeze comparabile cu adevărat similare, respectiv terenuri cu aceleași caracteristici, cu atât mai mult cu cât în apel reclamantul a depus un contract de vânzare-cumpărare încheiat de B.N.P. D. la 12 august 2011, în care prețul era de 2,5 euro/m.p. Astfel, prin suplimentul la raportul de expertiză efectuat în apel, s-a stabilit, pe baza metodei comparației directe, avându-se în vedere contractele de vânzare-cumpărare privind terenuri similare, că valoarea de piață a terenului expropriat este de 35.290 euro (9538 m.p.

x 3,70 euro/m.p. = 35.290 euro). În ceea ce privește suma de 1934 euro menționată în suplimentul la raportul de expertiză, reprezentând valoarea daunelor pentru teren (pentru redobândire teren, pentru cheltuieli suplimentare de transport, pentru lipsa subvenției, pentru terenuri greu de cultivat, pentru lipsa de acces), Curtea a reținut că, prin acțiunea introductivă, nu a fost formulat un petit în acest sens, iar pe de altă parte, a apreciat că nu s-a făcut dovada existenței acestor prejudicii și nici dovada caracterului cert al acestora. Cât privește apelul pârâtului, Curtea a apreciat că nu pot fi primite susținerile acestuia, potrivit cărora datele cuprinse în raportul de evaluare întocmit de SC E. SRL sunt în conformitate cu dispozițiile legale, întrucât aceste susțineri au fost contrazise prin suplimentul de expertiză analizat mai sus, supliment care respectă dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, solicitând modificarea în tot a deciziei atacate și, pe fondul cauzei, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea cererii de recurs se arată că valorile stabilite prin expertiza ce a stat la baza declanșării procedurilor de expropriere, cea efectuată de SC E. SRL, au fost corecte, datele cuprinse în raportul de evaluare fiind în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare.

Totodată, arată recurenta, raportul de evaluare a fost întocmit și cuprinde elementele constitutive ale valorii despăgubirilor aferente fiecărui imobil în parte, așa cum sunt prevăzute de Legea nr. 33/1994, adică prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel și contravaloarea prejudiciului produs proprietarului prin faptul exproprierii. Valoarea de despăgubire a fost estimată conform prevederilor Legii nr. 255/2010, Legii nr. 33/1994 și potrivit standardului internațional IVS 1, reprezentând o valoare specială a terenurilor compusă din valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului, această valoare specială fiind mai mare decât o valoare de piață. Învestită cu soluționarea recursului declarat în cauză, Înalta Curte va analiza cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc.

civ., excepția nulității recursului, invocată de intimații-reclamanți. Susținerea intimaților-reclamanți, în sensul că pârâtul a formulat critici ce nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de lege, nu poate fi primită. În principal, criticile formulate de pârât vizează greșita aplicare a dispozițiilor legale în materia exproprierii, ceea ce permite încadrarea lor formală în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., referitoare la aplicarea sau interpretarea greșită a legii. În raport de aceste considerente, precum și ținând seama de dispozițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., excepția nulității recursului invocată de intimații-reclamanți va fi respinsă. În ceea ce privește recursul declarat de pârât, acesta se vădește a fi nefondat pentru următoarele considerente: Prin cererea de chemare în judecată, promovată în condițiile art. 9 din Hotărârea nr. 941/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, reclamanții au contestat cuantumul despăgubirilor stabilit prin hotărârea din 10 octombrie 2011 , pentru exproprierea suprafeței de 9538 m.p.

, teren situat în localitatea Pecica, județul Arad, nr. cadastral C1, considerând că valoarea reală a terenului expropriat este superioară valorii de 0,16 euro/m.p., arătând că nu sunt de acord cu această limită a despăgubirilor, considerându-le infime față de valoarea de circulație a terenurilor pe piață, precum și față de valoarea despăgubirilor acordate anterior, acestea având o valoare cuprinsă între 4,34 euro și 10 euro/m.p. Trebuie precizat faptul că, la data promovării H.G. nr. 416/2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Autostrada Nădlac-Arad”, publicată în M. Of.

nr. 288/03.05.2010, cadrul legal în materia exproprierilor pentru cauză de utilitate publică era reglementat prin Legea nr. 198/2004, care, în ceea ce privește valoarea despăgubirilor face trimitere la Legea nr. 33/1994 - art. 26. La data promovării prezentei acțiuni - 20 februarie 2012, ca de altfel și în prezent, cadrul legal în materie de expropriere îl reprezintă Legea nr. 255/2010, publicată în M. Of. nr. 853/20.12.2010, care a abrogat Legea nr. 198/2004. Deși a intervenit o succesiune în timp a actelor normative cu privire la expropriere, totuși procedura de contestare a cuantumului despăgubirilor stabilite de către expropriator este aceeași, atât cea menționată anterior în Legea nr. 198/2004, cât și cea adoptată ulterior prin actul normativ, respectiv Legea nr. 255/2010.

De asemenea, în ceea ce privește modalitatea de calculare a cuantumului de despăgubirii, aceasta a fost menționată de ambele acte normative, care au făcut și fac trimitere la dispozițiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994. Potrivit prevederilor art. 44 alin. (3) din Constituția României, revizuită, dreptul de proprietate privată este garantat de stat și „nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire”. Această dispoziție a fost preluată în Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, care statuează în art. 1 că „exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească”, reținându-se caracterul excepțional al cedării proprietății prin expropriere.

Conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, pentru stabilirea despăgubirilor, instanța va constitui o comisie de experți compusă dintr-un expert numit de instanță, unul desemnat de expropriator și un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii. Art. 26 alin. (1) și (2) din aceeași lege stabilește că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța, vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

În fine, în condițiile art. 27, primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî. Despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată. Din analiza coroborată a textelor enunțate se desprinde concluzia că, la determinarea cuantumului despăgubirilor, instanța, raportându-se la concluziile comisiei de experți, raportul de expertiză fiind obligatoriu, nu poate să stabilească un cuantum mai mic decât cel oferit de expropriator și nici mai mare decât cel solicitat de expropriat sau de altă persoană interesată.

Instanța de apel a reținut, în mod legal, că prima instanță nu s-a conformat dispozițiilor legale în materia exproprierii, în sensul că nu a stabilit despăgubirile pe baza raportului de expertiză cerut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care să aibă în vedere valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat, precum și prețul cu care se vând imobile similare, ci a avut în vedere adresa Biroului notarilor publici asociați „D.”, cu caracter general, în baza căreia instanța a făcut un simplu calcul matematic. În urma efectuării suplimentului la raportul de expertiză, realizat la judecata în apel a cauzei, s-a stabilit, pe baza metodei comparației directe, avându-se în vedere contractele de vânzare-cumpărare privind terenuri similare, că valoarea de piață a terenului expropriat este de 35290 euro.

Se reține că expertiza administrată și omologată în cauză a fost efectuată cu respectarea cerințelor prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, așa cum rezultă din conținutul raportului întocmit de către experți, aspect reținut și de instanța de apel, ca urmare a analizării și verificării conținutului expertizei. Instanța de apel, în considerarea dispozițiilor art. 27 alin. (1) al Legii nr. 33/1994, verificând concluziile suplimentului la raportul de expertiză, l-a comparat cu oferta și pretențiile formulate de părți și a concluzionat că opinia expertului S.A. corespunde dispozițiilor legale în materie.

Rezultă, din conținutul normei citate anterior, că instanța de judecată, după efectuarea expertizei prevăzute de art. 25 din legea specială, are obligația de a compara pretențiile părții cu rezultatul expertizei și cu despăgubirile acordate de expropriator, ceea ce înseamnă că instanța trebuie să verifice cuantumul sumei de bani solicitate de expropriat cu titlu de despăgubiri. Se reține că, în contextul legii speciale privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, persoana ce sesizează instanța de judecată, nemulțumită fiind de cuantumul despăgubirilor acordate de către expropriator, are obligația să indice, prin cererea introductivă, cuantumul pretențiilor, independent de calculul realizat de expertul judiciar pe parcursul judecății, care, urmare a comparării cu pretențiile expropriatului, poate fi valorificat de către instanța de judecată dacă sumele indicate de expert nu le depășesc pe acestea, astfel cum dispune art. 27 din Legea nr. 33/1994.

Concluzionând, în cauză, instanța de apel a aplicat și interpretat în mod just dispozițiile legale suscitate, suplimentul la raportul de expertiză întocmit în faza procesuală a soluționării în apel a litigiului respectând aceste proceduri legale. Critica recurentului-pârât, în sensul că instanța de apel nu a ținut seama de raportul de evaluare întocmit de SC E. SRL, care îndeplinește condițiile prevăzute de lege, este nefondată. Stabilirea valorii imobilului expropriat presupune administrarea, de către părțile litigante, a unor probatorii pertinente sub acest aspect și o apreciere a acestora de către judecătorul cauzei, întrucât prin dispozițiile legale menționate nu se instituie obligativitatea reținerii de către instanță a valorii despăgubirii stabilită prin raportul tehnic de expertiză întocmit de expropriator la momentul exproprierii, ci, dimpotrivă, se autorizează instanța să constituie o comisie de experți care să calculeze despăgubirea.

De asemenea, instanța de judecată nu este obligată a reține nici valoarea rezultată din raportul de expertiză întocmit de comisia constituită conform art. 25 din Legea nr. 33/1994 întrucât, potrivit art. 27 alin. (1) din același act normativ, „primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărâ”, iar potrivit art. 27 alin. (2) „despăgubirea acordată de instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată”. În consecință, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., constatând că nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 din același Cod, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului, invocată de intimații-reclamanți. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva deciziei nr. 23/A din 26 februarie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2014.