ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 561/2014

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față: Prin cererea formulată ta data de 20 februarie 2012, înregistrată sub nr. 979/108/2012, completată la data de 19 martie 2012 și precizată la data de 30 aprilie 2012, reclamanta J.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.B., anularea hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 236/348 din 10 octombrie 2011 prin care s-a stabilit ca limită a despăgubirilor suma de 0,16 euro/ mp și obligarea pârâtului la plata de despăgubiri în cuantum de 28.390 euro, raportat la valoarea de 10 euro/mp, pentru terenului în suprafață de 2839 mp (din suprafața totală de 20.700 mp, proprietatea sa, situat în Pecica, înscris în CF nedefinitivă Pecica, nr. cadastral 303136), expropriat pentru construcția autostrăzii Arad - Nădlac.

Reclamanta a invocat că, potrivit prevederilor art. 26 alin. (1) si (2) din Legea nr. 33/1994, aplicabil potrivit art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, valoarea despăgubirilor se determină ca valoare reală, în funcție de prețul la care se vând imobilele de același fel în unitatea administrativ teritoriala, ia data întocmirii raportului de evaluare, la care se adaugă valoarea prejudiciului cauzat proprietarului prin expropriere, respectiv beneficiul nerealizat. A arătat reclamanta că, pentru a evita discriminarea între proprietari din aceeași zonă și potrivit art. 31 din Legea nr. 255/2010, trebuie aplicate expertizele de evaluare a terenurilor întocmite în baza H.G.

nr. 416 din 28 aprilie 2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere pentru amplasamentul "Autostrada Arad - Nădlac", prin care s-a stabilit o valoare unitară a despăgubirilor, precum și în sumă globală, cu excluderea valorilor orientative stabilite prin expertizele notarilor publici, diferite față de prețurile reale.

Privitor ia beneficiul nerealizat, reclamanta a solicitat valoarea recoltelor ce nu mai pot fi obținute, valoarea subvențiilor pe diferite culturi, valoarea arendei pentru o perioadă de 25 ani și valoarea părții din teren rămasă aflată în zona de protecție și de siguranță de la marginea autostrăzii, Prin sentința civilă nr. 3383 din 17 decembrie 2012, Tribunalul Arad a anulat, în parte, hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 236/348 din 10 octombrie 2011 și a obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 4.024,50 lei cu titlu de despăgubiri și dobândă legală aferentă, calculată de la data de 10 octombrie 2011, fiind respinse restul pretențiilor solicitate, instanța de fond. Instanța de fond a reținut faptul că dispozițiile Legii nr. 255/2010 se completează cu prevederile art. 26 din Legea cadru nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică și a dispus efectuarea unei expertize pentru determinarea cuantumului despăgubirilor.

Instanța de fond a înlăturat concluziile raportului de expertiză ce a stabilit valoarea de circulație a suprafeței de 2839 mp la suma de 10.902 euro pentru o parcelă de nici 3000 mp, pe care a considerat-o ca exorbitantă, raportat la zona geografică a terenului, reținând în schimb o valoare de 2000 euro/ha, respectiv 0,2 euro/ mp (adică 0,9 lei/ mp) stabilită în funcție de raportul de evaluare globală a imobilelor valabil pe anul 2012, folosit de notarii publici, apreciată ca fiind o dreaptă despăgubire în sensul prevederilor art. 44 din Constituție, dar și ale art. l Protocolul nr. l la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ce presupun ca valoarea despăgubirilor să fie egală cu prețul cu care se vând sau se cumpără astfel de terenuri.

Tribunalul a considerat că în cuantumul despăgubirilor trebuie incluse și sumele necesare pentru a-și reîntregi proprietatea diminuată ca efect al exproprierii dar nu se justifică includerea în cuantumul despăgubirilor a prejudiciului eventual și incert reprezentat de contravaloarea producției agricole, a subvenției acordate pentru aceasta ori a valorii arendei, deoarece din probele administrate nu rezultă că, la momentul exproprierii, terenul ar fi fost cultivat ori dat în arendă. Prin decizia civilă nr. 95 din data de 3 iulie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a admis apelul declarat de reclamanta J.A.

împotriva sentinței civile nr. 3383 din 17 decembrie 20Î2 și a schimbat sentința apelată, în parte, în sensul că a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 46.834 lei cu titlu de despăgubiri și la plata către reclamantă a sumei de 1800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, menținând restul dispozițiilor sentinței și a respinge apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin MT1, prin C.N.A.D.N.R. SA - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara. În ce privește apelul reclamantei, instanța a reținut că, din dispozițiile art. 1, art. 8 alin. (2) și art. 26 din Legea nr. 33/1994, în concordanță cu art. 1 din Protocolul nr. I adițional la C.E.D.O, ce consacră caracterul just al despăgubirii rezultă că pentru imobilele expropriate, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului și se determină ținând seama de prețul cu care se vând, de regulă, imobilele similare în aceeași.

În cauză a fost efectuat un supliment la raportul de expertiză pentru a stabili cuantumului despăgubirilor folosind metoda comparațiilor de piață, ce presupune luarea în considerare a contractelor de vânzare-cumpărare având ca obiect terenuri comparabile în urma căreia instanța de apel a reținut că valoarea de piață a unui mp teren de același fel cu cel în litigiu ( conform contractelor depuse la dosar) este de 3,7 euro, valoarea terenului fiind de 46.834 lei. Instanța de apel a apreciat că, în mod corect, prima instanța a reținut că din probele administrate nu rezultă că, la momentul exproprierii, terenul ar fi fost cultivat ori că ar fi fost dat în arendă, motiv pentru care nu se justifică despăgubiri reprezentate de contravaloarea producției agricole, a subvenției acordate pentru aceasta ori a valorii arendei.

Totodată, reclamanta nu a criticat în apel sentința cu privire la respectivele dezlegări, iar prin suplimentul la raportul de expertiză nu s-a stabilit că s-ar fi produs vreun prejudiciu determinat de imposibilitatea cultivării terenului. Totodată, nu se cuvine nici dauna pentru redobândirea terenului expropriat deoarece reclamanta nu a susținut și nici dovedit că ar fi intenționat să achiziționeze un teren în locul celui expropriat sau că ocupația sa ar fi cultivarea terenului agricol care să-i asigure subzistența. Curtea de apel a respins apelul pârâtului reținând că acesta expune considerații referitoare la componentele despăgubirii și la modalitatea de calcul a acestora, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994, normă pe care instanța de apel a avut în vedere la calculul despăgubirilor.

Instanța de apel a reținut că nu sunt fondate susținerile vizând legalitatea și corecta cuantificare a despăgubirilor prin hotărârea dată în baza Legii nr. 255/2010, stabilirea cuantumului despăgubirilor realizându-se în baza art. 26 din Legea nr. 33/1994 și nu a criteriilor evocate de pârât referitoare la definirea prețului, echilibrul pieții - cererea probabilă, oferta competitivă - ori gradul de fertilitate a terenului. A motivat instanța de apel, în contra criticilor pârâtului, că stabilirea unei sume globale destinate despăgubirilor pentru persoanele expropriate, nu reprezintă temei de schimbare a sentinței, deoarece art. 22 din Legea nr. 255/2010, nu împiedică persoana expropriată să conteste suma primită individual, la stabilirea cuantumului despăgubirilor instanța fiind ținută de criteriile menționate de lege.

Prin cererea formulată la data de 26 iulie 2013, pârâtul Statul român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin C.N.A.D.N.R. SA, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, a declarat recurs împotriva deciziei civile pronunțată de instanța de apel, întemeiat de dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 312 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârilor atacate iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca neîntemeiată, constatând că valorile stabilite prin expertiza care a stat Ia baza declanșării procedurilor de expropriere sunt cele corecte. În motivare, a indicat elementele componente ale despăgubirii propuse și neacceptate de expropriat (valoarea imobilului și prejudiciul cauzat), elemente care, în opinia sa, au fost avute în vedere la calculul despăgubirilor contestate în prezenta cauză și a expus criteriile ce stau la baza stabilirii cuantumului despăgubirilor.

A învederat că prețul stabilit prin raportul de evaluare este corect iar datele cuprinse în raportul de evaluare ce a stat la baza hotărârii de stabilire a despăgubirilor sunt conforme cu dispozițiile legale. A arătat că, în prezent, cadrul legal al exproprierii este reprezentat de dispozițiile Legii nr. 255/2010, raportul de evaluare fiind întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 11 din legea specială, ale Legii nr. 33/1994 și ale standardelor internaționale de evaluare, valoarea stabilită în cuprinsul său fiind una specială, mai mare decât valoarea de piață, interesul general, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, fiind corelat cu cel privat, al proprietarilor. Pârâtul a mai invocat faptul că indicatorii tehnico - economici ai obiectivului „Autostrada Nădlac-Arad" au fost aprobați prin H.G.

nr. 1480/2009, iar suma globală necesară despăgubirilor a fost stabilită prin H.G. nr. 416/2010 și suplimentată prin H.G. nr. 1248/2010. Înalta Curte urmează să constate nulitatea recursului, în considerarea argumentelor ce succed: Conținutul motivelor de recurs este identic motivelor de apel, cu singura mențiune a formulării împotriva deciziei de apel, Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Întrucât decizia de apel este supusă recursului, în condițiile art. 299 C. proc.

civ., motivele care pot fi invocate prin cererea de recurs trebuie să vizeze modul de soluționare a cererii de apel. Având în vedere că cererea de recurs nu respectă aceste dispoziții procedurale, înalta Curte urmează să facă aplicarea și a art. 306 alin. (1) C. proc. civ. - neputând fi identificate motive de ordine publică, în sensul alin. (2) al aceluiași articol, dispunând în consecință. Văzând prevederile art. 274 C. proc. civ. și solicitarea apărătorului intimatei-reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată, constând în cheltuieli de transport, dovedite prin factura nr. 1 din 18 ianuarie 2014, va admite cererea, urmând să oblige pe recurentul-pârât la plata sumei de 2216 lei către intimata-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin C.N.A.D.N.R. împotriva deciziei nr. 95 din data de 3 iulie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. Obligă recurentul-pârât la plata sumei de 2.216 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2014.