ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1880/2014

Asupra cauzei

constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată la data de

6 aprilie 2012 pe rolul Tribunalului Arad și precizată ulterior, la data de 3

mai 2012, reclamantele P.E.R. prin mandatar G.E., G.E.R. și B.C. au chemat în

judecată pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri

Naționale București, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 45.371

RON către P.E.R., a sumei 45.371 RON către G.E.R. și a sumei de 90.742 lei B.C.

cu titlu de despăgubire pentru imobilul expropriat compus din teren extravilan

situat pe raza orașului Pecica, județul Arad, având numărul cadastral 303701,

în suprafață de 9152 mp, înscris în cartea funciară inițială 300847 Pecica, în

prezent sistată, în temeiul art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, coroborat

cu art. 1 din Legea nr. 33/1994, obligarea pârâtului la plata dobânzilor legale

calculate de la data de 1 august 2010 până la data plății efective a

despăgubirii solicitate, precum și la consemnarea sumele solicitate în contul

deschis la CEC Bank pe numele reclamantelor, în termen de 90 de zile de la

rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești pronunțate în cauză.

În principal,

reclamantele au arătat că, pentru a evita discriminarea între proprietari din

aceeași zonă și potrivit dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 255/2010, trebuie

aplicate expertizele de evaluare a terenurilor întocmite în baza H.G. nr. 416

din 28 aprilie 2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere pentru

amplasamentul "Autostrada Arad - Nădlac", prin care s-a stabilit

valoarea despăgubirilor, atât unitar cât și în sumă globală.

Reclamantele au

solicitat și valoarea recoltelor ce nu mai pot fi obținute, valoarea

subvențiilor, valoarea arendei și valoarea părții din teren rămasă aflată în

zona de protecție și de siguranță de la marginea autostrăzii.

Prin Sentința civilă

nr. 973 din 6 martie 2013, pronunțată în dosarul nr. 2195/108/2012, Tribunalul

Arad a admis în parte acțiunea civilă, astfel cum a fost precizată, formulată

de reclamantele G.E.R. și B.C. atât în nume propriu cât și ca moștenitoare după

defuncta P.E.R. și a dispus anularea, în parte, a Hotărârii de despăgubiri nr.

30/50 din data de 6 octombrie 2011, emisă de Comisia de aplicare a Legii nr.

256/2010, cu privire la valoarea despăgubirilor, obligând pârâtul să plătească

reclamantelor suma de 13.406 RON cu titlu de dobândă legală calculată de la data

de 1 august 2010 până la plata efectivă a despăgubirii, pentru exproprierea

suprafeței de 9152 mp și la plata sumei de 1.500 RON cheltuieli de judecată.

Tribunalul a reținut

că prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 30/58 din data de 6

octombrie 2011, emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 255/2010, s-a dispus

exproprierea suprafeței de 9152 mp, compusă din terenul extravilan situat pe

raza orașului Pecica județul Arad, având nr. cadastral 303701, suma totală

propusă cu titlu de despăgubiri fiind de 6.525,38 lei, iar reclamantele

contestă hotărârea, susținând că suma este derizorie față de valoarea de

circulație a terenurilor și față de sumele oferite pentru alte terenuri, în

baza legilor de expropriere anterioare.

În urma probatoriului

administrat, instanța de fond a considerat că este exorbitantă, raportată la

caracteristicile terenului, suma determinată prin raportul de expertiză

întocmit potrivit art. 25 din Legea nr. 33/1994, din analiza contractelor de

vânzare-cumpărare încheiate în cursul anilor 2011-2012 de un birou notarial,

având ca obiect imobile din aceeași zonă cu imobilul expropriat, instanța

reținând o valoare medie de 0,31 euro/mp, respectiv, globală de 2837,12 euro

pentru suprafața de 9152 mp de teren din proprietatea reclamantelor,

expropriată pentru construirea autostrăzii Arad - Nădlac.

A mai reținut

tribunalul că în cuantumul despăgubirilor cuvenite, trebuie inclusă suma de

141,85 euro, respectiv comisioane necesare reclamanților pentru a-și reîntregi

proprietatea diminuată prin expropriere, echivalentul a 5 % din valoarea

terenului expropriat.

Instanța de fond a

apreciat însă că nu se justifică acordarea valorii producției agricole

pierdute, pentru un an de zile, deoarece din probele administrate nu rezultă că

la momentul exproprierii terenul ar fi fost cultivat, nici acordarea unor

despăgubiri suplimentare pentru dauna provocată ca urmare a interdicției de

construire pe lățimea benzii de siguranță și protecție, cât timp reclamantul nu

a făcut dovada că prin plan urbanistic zonal anterior ar fi fost schimbată

categoria de folosință a terenului în teren cu construcții.

Prin Decizia nr. 166

din 12 noiembrie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a respins

apelul declarat de pârât și, admițând apelul declarat de reclamantele G.E.R. și

B.C. împotriva aceleiași hotărâri, a schimbat-o în parte, în sensul că a

obligat pârâtul la plata către reclamante a sumei de 151.078,8 iei, cu titlu de

despăgubiri pentru exproprierea suprafeței de 9152 mp și la plata sumei de

3.700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Fața de apelul

declarat de reclamante, instanța de apel a reținut că prima instanță nu s-a

conformat dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în sensul că

nu a avut în vedere prețul cu care s-au vândut imobile similare la data

întocmirii raportului de expertiza, motiv pentru care a dispus efectuarea unui

supliment la raportul de expertiză prin care să se stabilească despăgubirea

conform art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, raportat la dispozițiile art.

26 din Legea nr. 33/1994, prin raportul de expertiză administrat în cauză fiind

stabilită valoarea de 151.036 RON, necontestată.

Instanța de apel a

considerat nu poate fi inclusă în valoarea despăgubirilor suma de 141,85 euro

pentru achiziționarea unui teren arabil, deoarece un atare prejudiciu nu este

determinat de măsura exproprierii și nici nu are un caracter cert.

Totodată, instanța de

apel a considerat că nu trebuie acordată nici contravaloarea producției

agricole, a subvenției acordate pentru aceasta ori a valorii arendei, cât timp

cât nu s-a probat că reclamanții au suferit o astfel de pagubă, terenul nefiind

nici cultivat, nici arendat.

Curtea de apel a

considerat că este corectă concluzia primei instanțe, în sensul că, față de

suprafața și configurația parcelei rămase în proprietatea reclamanților,

aceasta este aptă a fi întrebuințată conform destinației sale.

Nu se cuvin

reclamanților nici dobânzile solicitate pentru diferența dintre cuantumul

despăgubirilor stabilite în prezentul proces și cel oferit prin hotărârea

contestată, de la data scadenței obligației pârâtei de plată a despăgubirilor

și până la data plății, neexistând un temei legal pentru admiterea acestui

petit.

Cu privire la cererea

de acordare a cheltuielile suplimentare de transport, curtea a constatat că

este întemeiată, în raport de concluziile experților în sensul că accesul la

parcelele rămase nu se mai poate face pe drumurile de exploatare existente.

În ceea ce privește

apelul declarat de pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor

și Infrastructurii prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale

din România SA, Curtea a reținut că nu aduce critici concrete cu privire la

soluția atacată, ci face referiri cu caracter general la aplicabilitatea Legii

nr. 255/2010 în materie de expropriere, fără a menționa care au fost normele

legale nerespectate de prima instanță.

La data de 27

ianuarie 2014, pârâtul Statut Român prin Ministerul Transporturilor și

Infrastructurii reprezentat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri

Naționale prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara a declarat

recurs împotriva deciziei pronunțată de Curtea de Apel întemeiat de

dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 312 C. proc. civ., solicitând admiterea

recursului, modificarea în tot a hotărârilor atacate, iar pe fondul cauzei,

respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivare, pârâtul

a indicat elementele componente ale despăgubirii propuse și neacceptate de

expropriat (valoarea imobilului și prejudiciul cauzat), elemente care, în

opinia sa, au fost avute în vedere la calcului despăgubirilor contestate în

prezenta cauză și a expus criteriile ce stau la baza stabilirii cuantumului

despăgubirilor.

A învederat că prețul

stabilit prin raportul de evaluare este corect, iar datele cuprinse în raportul

de evaluare ce a stat la baza hotărârii de stabilire a despăgubirilor sunt

conforme cu dispozițiile legale. A arătat că, în prezent, cadrul legal al

exproprierii este reprezentat de dispozițiile Legii nr. 255/2010, raportul de

evaluare fiind întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 11 din legea

specială, ale Legii nr. 33/1994 și ale standardelor internaționale de evaluare,

valoarea stabilită în cuprinsul său fiind una specială, mai mare decât valoarea

de piață, interesul general, în sensul art. 2 alin. (1) lit. I din Legea nr.

554/2004, fiind corelat cu cel privat, al proprietarilor.

Pârâtul a mai invocat

faptul că indicatorii tehnico-economici ai obiectivului "Autostrada

Nădlac-Arad" au fost aprobați prin H.G. 1.480/2009, iar suma globală

necesară despăgubirilor a fost stabilită prin H.G. nr. 416/2010 și suplimentată

prin H.G. nr. 1248/2010.

Examinând recursul în

raport de excepția tardivității, invocată de intimate, a cărei analiză este

prioritară, Înalta Curte urmează a respinge calea de atac, ca tardivă, pentru

următoarele considerente:

Căile de atac și

termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de

ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice

împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecință, nici

părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de

la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei cai de atac și de la

modalitatea în care acestea se calculează.

Conform dispozițiilor

art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea

hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, termen care se calculează pe zile

libere, potrivit art. 101 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de

comunicare aflate la dosarul cauzei, decizia recurată a fost comunicată

pârâtului Statul Român la data de 23 decembrie 2013, atât la sediul Companiei

Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din București, cât și la sediul

Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara din Timișoara.

În consecință,

termenul de recurs, calculat potrivit dispozițiilor art. 101 C. proc. civ., s-a

împlinit în data de 8 ianuarie 2014.

Înalta Curte reține

că recursul a fost declarat, prin fax, la data de 27 ianuarie 2014 și a fost

înregistrat la registratura Curții de Apel Timișoara, la data de 28 ianuarie

2014, conform ștampilei serviciului registratură, aplicată pe memoriul de

recurs.

În atare situație, se

constată că recurentul a încălcat prevederile art. 301 C. proc. civ., motiv

pentru care recursul urmează a fi respins ca tardiv formulat.

Dată fiind

prioritatea soluționării excepției tardivității, celelalte aspecte subsumate

prezentei căi de atac, nu mai pot fi analizate, în conformitate cu dispozițiile

art. 137 alin. (1) din același cod, excepția tardivității fiind o excepție de

procedură absolută și peremptorie, ce face de prisos analiza excepției de fond

a nulității, precum și a fondului recursului.

Față de prevederile

art. 274 C. proc. civ. potrivit cărora, partea care cade în pretenții va fi

obligată a cerere să plătească cheltuieli de judecată, coroborat cu art. 298 și

art. 316 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a obliga recurentul-pârât la plata

sumei de 2000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă

G.E.R. și la plata sumei de 3000 RON către intimata-reclamantă B.C., conform

dovezilor depuse la dosarul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv,

recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor și

Infrastructurii reprezentat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri

Naționale prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva

Deciziei nr. 166 din 12 noiembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția I

civilă.

Obligă

recurentul-pârât la plata sumei de 2000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată

către intimata-reclamantă G.E.R. și 3000 RON către intimata-reclamantă B.C.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 iunie 2014.

Procesat de GGC - AM