ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1880/2014

Asupra cauzei constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată la data de 6 aprilie 2012 pe rolul Tribunalului Arad și precizată ulterior, la data de 3 mai 2012, reclamantele P.E.R. prin mandatar G.E., G.E.R. și B.C. au chemat în judecată pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale București, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 45.371 RON către P.E.R., a sumei 45.371 RON către G.E.R. și a sumei de 90.742 lei B.C.

cu titlu de despăgubire pentru imobilul expropriat compus din teren extravilan situat pe raza orașului Pecica, județul Arad, având numărul cadastral 303701, în suprafață de 9152 mp, înscris în cartea funciară inițială 300847 Pecica, în prezent sistată, în temeiul art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, coroborat cu art. 1 din Legea nr. 33/1994, obligarea pârâtului la plata dobânzilor legale calculate de la data de 1 august 2010 până la data plății efective a despăgubirii solicitate, precum și la consemnarea sumele solicitate în contul deschis la CEC Bank pe numele reclamantelor, în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești pronunțate în cauză. În principal, reclamantele au arătat că, pentru a evita discriminarea între proprietari din aceeași zonă și potrivit dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 255/2010, trebuie aplicate expertizele de evaluare a terenurilor întocmite în baza H.G.

nr. 416 din 28 aprilie 2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere pentru amplasamentul "Autostrada Arad - Nădlac", prin care s-a stabilit valoarea despăgubirilor, atât unitar cât și în sumă globală. Reclamantele au solicitat și valoarea recoltelor ce nu mai pot fi obținute, valoarea subvențiilor, valoarea arendei și valoarea părții din teren rămasă aflată în zona de protecție și de siguranță de la marginea autostrăzii. Prin Sentința civilă nr. 973 din 6 martie 2013, pronunțată în dosarul nr. 2195/108/2012, Tribunalul Arad a admis în parte acțiunea civilă, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantele G.E.R. și B.C. atât în nume propriu cât și ca moștenitoare după defuncta P.E.R.

și a dispus anularea, în parte, a Hotărârii de despăgubiri nr. 30/50 din data de 6 octombrie 2011, emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 256/2010, cu privire la valoarea despăgubirilor, obligând pârâtul să plătească reclamantelor suma de 13.406 RON cu titlu de dobândă legală calculată de la data de 1 august 2010 până la plata efectivă a despăgubirii, pentru exproprierea suprafeței de 9152 mp și la plata sumei de 1.500 RON cheltuieli de judecată.

Tribunalul a reținut că prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 30/58 din data de 6 octombrie 2011, emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 255/2010, s-a dispus exproprierea suprafeței de 9152 mp, compusă din terenul extravilan situat pe raza orașului Pecica județul Arad, având nr. cadastral 303701, suma totală propusă cu titlu de despăgubiri fiind de 6.525,38 lei, iar reclamantele contestă hotărârea, susținând că suma este derizorie față de valoarea de circulație a terenurilor și față de sumele oferite pentru alte terenuri, în baza legilor de expropriere anterioare.

În urma probatoriului administrat, instanța de fond a considerat că este exorbitantă, raportată la caracteristicile terenului, suma determinată prin raportul de expertiză întocmit potrivit art. 25 din Legea nr. 33/1994, din analiza contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în cursul anilor 2011-2012 de un birou notarial, având ca obiect imobile din aceeași zonă cu imobilul expropriat, instanța reținând o valoare medie de 0,31 euro/mp, respectiv, globală de 2837,12 euro pentru suprafața de 9152 mp de teren din proprietatea reclamantelor, expropriată pentru construirea autostrăzii Arad - Nădlac. A mai reținut tribunalul că în cuantumul despăgubirilor cuvenite, trebuie inclusă suma de 141,85 euro, respectiv comisioane necesare reclamanților pentru a-și reîntregi proprietatea diminuată prin expropriere, echivalentul a 5 % din valoarea terenului expropriat.

Instanța de fond a apreciat însă că nu se justifică acordarea valorii producției agricole pierdute, pentru un an de zile, deoarece din probele administrate nu rezultă că la momentul exproprierii terenul ar fi fost cultivat, nici acordarea unor despăgubiri suplimentare pentru dauna provocată ca urmare a interdicției de construire pe lățimea benzii de siguranță și protecție, cât timp reclamantul nu a făcut dovada că prin plan urbanistic zonal anterior ar fi fost schimbată categoria de folosință a terenului în teren cu construcții. Prin Decizia nr. 166 din 12 noiembrie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a respins apelul declarat de pârât și, admițând apelul declarat de reclamantele G.E.R.

și B.C. împotriva aceleiași hotărâri, a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pârâtul la plata către reclamante a sumei de 151.078,8 iei, cu titlu de despăgubiri pentru exproprierea suprafeței de 9152 mp și la plata sumei de 3.700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Fața de apelul declarat de reclamante, instanța de apel a reținut că prima instanță nu s-a conformat dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în sensul că nu a avut în vedere prețul cu care s-au vândut imobile similare la data întocmirii raportului de expertiza, motiv pentru care a dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertiză prin care să se stabilească despăgubirea conform art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, raportat la dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, prin raportul de expertiză administrat în cauză fiind stabilită valoarea de 151.036 RON, necontestată.

Instanța de apel a considerat nu poate fi inclusă în valoarea despăgubirilor suma de 141,85 euro pentru achiziționarea unui teren arabil, deoarece un atare prejudiciu nu este determinat de măsura exproprierii și nici nu are un caracter cert. Totodată, instanța de apel a considerat că nu trebuie acordată nici contravaloarea producției agricole, a subvenției acordate pentru aceasta ori a valorii arendei, cât timp cât nu s-a probat că reclamanții au suferit o astfel de pagubă, terenul nefiind nici cultivat, nici arendat. Curtea de apel a considerat că este corectă concluzia primei instanțe, în sensul că, față de suprafața și configurația parcelei rămase în proprietatea reclamanților, aceasta este aptă a fi întrebuințată conform destinației sale.

Nu se cuvin reclamanților nici dobânzile solicitate pentru diferența dintre cuantumul despăgubirilor stabilite în prezentul proces și cel oferit prin hotărârea contestată, de la data scadenței obligației pârâtei de plată a despăgubirilor și până la data plății, neexistând un temei legal pentru admiterea acestui petit. Cu privire la cererea de acordare a cheltuielile suplimentare de transport, curtea a constatat că este întemeiată, în raport de concluziile experților în sensul că accesul la parcelele rămase nu se mai poate face pe drumurile de exploatare existente.

În ceea ce privește apelul declarat de pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, Curtea a reținut că nu aduce critici concrete cu privire la soluția atacată, ci face referiri cu caracter general la aplicabilitatea Legii nr. 255/2010 în materie de expropriere, fără a menționa care au fost normele legale nerespectate de prima instanță. La data de 27 ianuarie 2014, pârâtul Statut Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii reprezentat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara a declarat recurs împotriva deciziei pronunțată de Curtea de Apel întemeiat de dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 312 C. proc.

civ., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârilor atacate, iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În motivare, pârâtul a indicat elementele componente ale despăgubirii propuse și neacceptate de expropriat (valoarea imobilului și prejudiciul cauzat), elemente care, în opinia sa, au fost avute în vedere la calcului despăgubirilor contestate în prezenta cauză și a expus criteriile ce stau la baza stabilirii cuantumului despăgubirilor. A învederat că prețul stabilit prin raportul de evaluare este corect, iar datele cuprinse în raportul de evaluare ce a stat la baza hotărârii de stabilire a despăgubirilor sunt conforme cu dispozițiile legale.

A arătat că, în prezent, cadrul legal al exproprierii este reprezentat de dispozițiile Legii nr. 255/2010, raportul de evaluare fiind întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 11 din legea specială, ale Legii nr. 33/1994 și ale standardelor internaționale de evaluare, valoarea stabilită în cuprinsul său fiind una specială, mai mare decât valoarea de piață, interesul general, în sensul art. 2 alin. (1) lit. I din Legea nr. 554/2004, fiind corelat cu cel privat, al proprietarilor. Pârâtul a mai invocat faptul că indicatorii tehnico-economici ai obiectivului "Autostrada Nădlac-Arad" au fost aprobați prin H.G. 1.480/2009, iar suma globală necesară despăgubirilor a fost stabilită prin H.G. nr. 416/2010 și suplimentată prin H.G.

nr. 1248/2010. Examinând recursul în raport de excepția tardivității, invocată de intimate, a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte urmează a respinge calea de atac, ca tardivă, pentru următoarele considerente: Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze. În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei cai de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează. Conform dispozițiilor art. 301 C. proc.

civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, termen care se calculează pe zile libere, potrivit art. 101 alin. (1) C. proc. civ. Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosarul cauzei, decizia recurată a fost comunicată pârâtului Statul Român la data de 23 decembrie 2013, atât la sediul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din București, cât și la sediul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara din Timișoara. În consecință, termenul de recurs, calculat potrivit dispozițiilor art. 101 C. proc. civ., s-a împlinit în data de 8 ianuarie 2014. Înalta Curte reține că recursul a fost declarat, prin fax, la data de 27 ianuarie 2014 și a fost înregistrat la registratura Curții de Apel Timișoara, la data de 28 ianuarie 2014, conform ștampilei serviciului registratură, aplicată pe memoriul de recurs.

În atare situație, se constată că recurentul a încălcat prevederile art. 301 C. proc. civ., motiv pentru care recursul urmează a fi respins ca tardiv formulat. Dată fiind prioritatea soluționării excepției tardivității, celelalte aspecte subsumate prezentei căi de atac, nu mai pot fi analizate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) din același cod, excepția tardivității fiind o excepție de procedură absolută și peremptorie, ce face de prisos analiza excepției de fond a nulității, precum și a fondului recursului. Față de prevederile art. 274 C. proc. civ. potrivit cărora, partea care cade în pretenții va fi obligată a cerere să plătească cheltuieli de judecată, coroborat cu art. 298 și art. 316 C. proc.

civ., Înalta Curte urmează a obliga recurentul-pârât la plata sumei de 2000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă G.E.R. și la plata sumei de 3000 RON către intimata-reclamantă B.C., conform dovezilor depuse la dosarul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca tardiv, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii reprezentat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva Deciziei nr. 166 din 12 noiembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. Obligă recurentul-pârât la plata sumei de 2000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă G.E.R. și 3000 RON către intimata-reclamantă B.C. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 iunie 2014. Procesat de GGC - AM