ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2138/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2138/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta M.V. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea parțială a H.G.

nr. 488 din 11 mai 2011 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 416/2010

privind declanșarea procedurii de expropriere a imobilelor proprietate privată

situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Autostrada Nădlac-Arad”,

cu referire la poziția nr. 187 din lista referitoare la persoana antecesoarei

sale, B.D., în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și

completată, cu cheltuieli de judecată.

S-a solicitat

anularea acestei hotărâri de Guvern pentru că a fost emisă cu încălcarea

dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, care consacră principiul

neretroactivității legii civile, dar și dispozițiilor art. 44 alin. (3) din

Legea fundamentală.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a criticat nivelul scăzut al sumei prevăzute ca

despăgubire în anexa H.G. nr. 488 din 11 mai 2011, arătând că se încalcă

principul neretroactivității prin tendința de a modifica o situație născută

anterior intrării în vigoare a Legii nr. 255/2010 și că prin stabilirea unei

despăgubiri mult sub valoarea reală a terenului, se aduce atingere art. 1 din

Protocolul adițional nr. 1 la C.E.D.O.

Reclamanta a arătat, în

esență, că H.G. nr. 488/2011 retroactivează, întrucât prin hotărârea anterioară

erau deja stabilite sumele globale, că aplicarea H.G. nr. 488/2011 conduce la

diminuarea despăgubirilor pe care le-ar fi obținut în temeiul hotărârii

anterioare, exproprierea fiind fără o justă și prealabilă despăgubire,

încălcând astfel atât constituția, legea națională (art. 1 din Legea nr. 33/1994

și art. 8 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 care garantează justa și prealabila

despăgubire), cât și Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor

Omului și dispozițiile art. 14 din Convenție.

Prin întâmpinare,

pârâtul Guvernul României a solicitat respingerea acțiunii, arătând că H.G. nr.

488/2011, pentru completarea și modificarea H.G. nr. 416/2010 privind

declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată

situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Autostrada Arad–Nădlac”,

este temeinică și legală, fiind adoptată în temeiul art. 5 alin. (1), precum și

al art. 31 și 32 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de

utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național,

județean și local.

La data de 09

decembrie 2011, M.T.I. a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului,

solicitând respingerea acțiunii ca nefondată.

Prin sentința civilă nr.

7 din 09 ianuarie 2012, Curtea a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului Arad, secția civilă, iar prin sentința civilă nr. 524 din

29 februarie 2012, Tribunalul Arad a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ

și fiscal, a suspendat orice procedură și a dispus înaintarea de îndată a

dosarului către regulatorul de competență - Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin Decizia nr. 2090

din 27 aprilie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit competența

de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe, astfel cauza a fost

reînregistrată la Curtea de Apel Timișoara la data de 23 iulie 2012.

Prin sentința civilă nr.

579 din 30 octombrie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta M.V., în

contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, având ca obiect anularea parțială

a H.G. nr. 488/2011, a admis cererea de intervenție în interesul pârâtului, formulată

de intervenientul M.T.I.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Prin H.G. nr. 416/2010,

emisă în temeiul art. 4 din Legea nr. 198/2004, au fost declanșate procedurile

de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul

lucrării de utilitate publică "Autostrada Nădlac - Arad", iar prin

H.G. nr. 488/2001, emisă în temeiul Legii nr. 255/2010, a fost modificată și

completată H.G. nr. 416/2010, în sensul enumerării proprietarilor de terenuri

situate pe raza localității Pecica, jud. Arad și a despăgubirilor aferente,

prin Anexa nr. 2 din hotărâre (ceea ce H.G. nr. 416/2010 nu făcea).

În prealabil, Curtea a

constatat că acțiunea este admisibilă, contrar susținerilor intervenientului,

întrucât H.G. nr. 488/2011 este act administrativ ce intră sub controlul

instanțelor judecătorești, neputând fi primită apărarea potrivit căreia

reclamanta ar fi trebuit să aleagă calea excepției de nelegalitate, întrucât

legiuitorul permite contestarea unui act administrativ atât pe cale separată,

cât și pe calea excepției de nelegalitate.

Cât privește fondul,

Curtea a reținut că legalitatea unui act administrativ se verifică în raport cu

actele normative cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea

cărora a fost emis, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a

actelor normative consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție și de art. 4 alin.

(3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru

elaborarea actelor normative.

A constatat curtea

că, în speța de față, H.G. nr. 488/2011 a fost emisă, printre altele, în

vederea executării în concret a dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 255/2010,

astfel că hotărârea criticată are temei legal (Legea nr. 255/2010), Guvernul

având obligația să stabilească sumele individuale cuvenite expropriaților în

baza expertizelor actualizate de camerele notarilor publici.

Instanța de fond a

apreciat că, întrucât H.G. nr. 416/2010 nu a stabilit dreptul reclamantei la un

anumit cuantum al despăgubirilor, drept care să fie modificat de H.G. nr. 488/2011,

problema retroactivității nu se pune, precum și faptul că împrejurarea că H.G. nr.

488/2011 prevede o despăgubire mai mică decât presupune reclamanta că ar fi

putut beneficia în baza H.G. nr. 416/2010 (care nu a prevăzut despăgubiri

nominale, ci o sumă globală, pentru toți proprietarii), nu demonstrează

nelegalitatea hotărârii atacate, vizând mai degrabă temeinicia ei.

A mai reținut instanța

de fond că temeinicia, respectiv verificarea justeței despăgubirii, presupun

evaluări de fapt, care pot fi efectuate numai în cadrul procedurii speciale

reglementate de art. 18 – 23 din lege, astfel că instanța competentă este

instanța civilă, în cadrul căreia se poate cenzura câtimea despăgubirilor, pe

baza expertizelor de specialitate.

Cu privire la

pretinsa încălcare a principiului nediscriminării, ca urmare a faptului că

anumiți cetățeni, aflați în situații comparabile cu a reclamantei, ar fi

încasat efectiv despăgubiri mai mari decât cele stabilite prin H.G. nr. 488/2011,

instanța a apreciat că această apărare nu ține de legalitatea hotărârii

atacate, legalitate care se verifică în raport de legea în baza căreia a fost

adoptată hotărârea (Legea nr. 255/2010) și că o astfel de apărare, care vizează

compararea hotărârii atacate (H.G. nr. 488/2011) cu o altă hotărâre (H.G. nr. 416/2010),

poate fi eventual valorificată în cadrul procedurii speciale de contestare a

cuantumului despăgubirii.

Curtea de apel a

apreciat că nu poate fi reținută nici apărarea vizând pretinsa nerespectare a

Protocolului nr. 1 C.E.D.O., întrucât tocmai articolul menționat prevede

posibilitatea exproprierii pentru utilitate publică, iar justa și prealabila

despăgubire urmează a fi verificată în cadrul procedurii speciale prevăzute de

Legea nr. 33/1994.

În consecință,

acțiunea promovată de reclamantă a fost respinsă ca neîntemeiată, în temeiul art.

18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004,

cu consecința admiterii cererii

intervenție

în interesul pârâtului, instanța având în vedere că apărările intervenientului

au profitat pârâtului.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamanta M.V., criticând-o pentru nelegalitate.

În motivarea

recursului declarat se arată că hotărârea atacată este lipsită de temei legal

și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, având în vedere

următoarele motive:

Instanța de fond a

apreciat în mod greșit că problema retroactivității H.G. nr. 488/2011 nu se

pune prin raportare la dreptul recurentei-reclamante de a beneficia de un

anumit cuantum al despăgubirii pentru terenul proprietatea sa, obiect al

exproprierii, stabilit inițial prin H.G. nr. 416/2010.

Arată

recurenta-reclamantă că dreptul său de a beneficia de un anumit cuantum al

despăgubirilor acordate pentru terenul expropriat, situat pe raza Orașului

Pecica, județul Arad, pe tronsonul Autostrăzii Nădlac-Arad, a fost stabilit

inițial prin H.G. nr. 416/2010, că numele antecesoarei sale, B.D., a cărei

moștenitoare este, se regăsește în Anexa nr. 2 a H.G. nr. 416/2010, la poziția nr.

187, în dreptul numelui său fiind menționată și suma care urma să fie acordată

cu titlu de despăgubire.

Mai arată recurenta

că, în condițiile în care prin H.G. nr. 488/2011 cuantumul despăgubirii,

stabilit inițial în favoarea sa prin H.G. nr. 416/2010, a fost modificat fără

nici un alt suport, este evident că este vorba de un caz de retroactivitate a

legii civile, întrucât H.G. nr. 488/2011 a modificat o situație născută

anterior, sub imperiul Legii nr. 198/2004, prin adoptarea Hotărârii nr. 416/2010,

fapt ce contravine dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituția României.

Se mai arată în

motivele de recurs că instanța de fond a apreciat în mod greșit că analizarea

legalității art. 3

1

din H.G. nr. 416/2010, în forma în care a fost

introdus prin articolul unic al H.G. nr. 483/2011, prin prisma dispozițiilor art.

44 alin. (3) din Constituția României, vizează numai aspecte de netemeinicie

care presupun evaluări de fapt care pot fi realizate numai pe calea

procedurilor prevăzute de dispozițiile art. 18-23 din Legea nr. 255/2010.

Recurenta apreciază

că toate criticile formulate de aceasta, sub acest aspect, prin acțiunea

introductivă de instanță vizează în mod evident aspecte de nelegalitate a adoptării

H.G. nr. 488/2011 și nicidecum aspecte legate de temeinicia hotărârii, așa cum

greșit a susținut instanța de fond.

Se mai arată în

motivele de recurs că instanța de fond a apreciat în mod greșit că dispozițiile

art. 3

1

și art. 7 din H.G. nr. 416/2010, în forma în care au fost

introduse prin articolul unic al H.G. nr. 488/2011, nu contravin și

dispozițiilor art. 1 parag. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale și dispozițiilor art.

14 din Convenție, întrucât justa și prealabila despăgubire acordată pentru

terenul expropriat poate fi verificată în cadrul procedurii stabilite prin

Legea nr. 33/1994 și Legea nr. 255/2010.

Recurenta arată că

respectivele critici pe care a înțeles să le aducă H.G. nr. 488/2011 prin

prisma dispozițiilor art. 1 parag. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană

a Drepturilor Omului și ale art. 14 din Convenție vizează aspecte de legalitate

a emiterii acesteia și nu interferează cu procedurile prevăzute în legile care

reglementează exproprierea pentru cauze de utilitate publică.

Se mai arată în

motivele de recurs că tratarea discriminatorie a recurentei-reclamante din

prezenta cauza trebuia examinată și analizată de instanța de fond prin

perspectiva unor persoane aflate în situații comparabile și nu neapărat

situații similare, iar în

speța dedusă judecății,

această analiză se impunea a fi efectuată prin prisma dispozițiilor H.G. nr. 416/2010,

care a stabilit un cuantum mult mai mare al despăgubirilor pentru persoanele

care dețin proprietăți pe viitorul tronson al autostrăzii Nădlac-Arad, persoane

care se află în situații similare cu cea a reclamantei și care deja au fost

despăgubite cu sumele menționate în acest act normativ.

Recurenta solicită

admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate și admiterea acțiunii,

respectiv anularea parțială a H.G. nr. 488/2011.

Examinând

cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum

și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control

judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304

sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării

hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de

materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică

adecvată.

Reclamanta a supus

controlului de legalitate, în condițiile art. 1 și art. 8 din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004, H.G. nr. 488 din 11 mai 2011 pentru

modificarea și completarea H.G. nr. 416/2010 privind declanșarea procedurilor

de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul

lucrării de utilitate publică „Autostrada Nădlac-Arad”.

La momentul

promovării H.G. nr. 416/2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere a

imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate

publică "Autostrada Nădlac-Arad", procedurile de expropriere

aplicabile au fost cele prevăzute de Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri

prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean

și local, cu modificările și completările ulterioare și de Normele metodologice

aprobate prin H.G. nr. 434/2009.

Prin H.G. nr. 416/2010

s-a aprobat amplasamentul lucrării, declanșarea procedurilor de expropriere

pentru imobilele situate pe amplasamentul „Autostrada Nădlac - Arad",

precum și suma globală estimată cu titlu de despăgubire, în valoare de 63.000

mii lei, sumă rezultată din Raportul de expertiză întocmit de către un expert

autorizat A.N.E.V.A.R., angajat de către expropriator, în conformitate cu

vechiul cadru legislativ în materie de expropriere.

Ulterior, cadrul

legal în materie de expropriere l-a reprezentat Legea nr. 255/2010 privind

exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor

obiective de interes național, județean și local, cu modificările și

completările ulterioare.

Prevederile art. 5

din legea sus-menționată instituie în sarcina expropriatorului obligația de a

aproba prin H.G. și lista proprietarilor imobilelor care constituie coridorul

de expropriere, așa cum rezultă din evidențele unităților

administrativ-teritoriale, obligație care nu era prevăzută de vechiul cadru

legislativ în materie de expropriere.

H.G. nr. 488/2011

pentru modificarea și completarea H.G. nr. 416/2010 privind declanșarea

procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe

amplasamentul lucrării de utilitate publică "Autostrada Nădlac-Arad"

a fost adoptată în temeiul dispozițiilor art. 5 alin. (1) și ale art. 31 și art.

32 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate

publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și

local.

Așa cum a reținut

curtea de apel, H.G. nr. 488/2011 a fost emisă, printre altele, în vederea

executării în concret a dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 255/2010,

ori aceste dispoziții stipulează că expropriatorul prevăzut la art. 2 alin. (2)

(statul român pentru obiectivele de interes național, județele pentru

obiectivele de interes județean și municipiile, orașele și comunele pentru

obiectivele de interes local) are obligația de a aproba prin hotărâre a

Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a autorității administrației publice

locale sau județene, sumele individuale aferente despăgubirilor și termenul în

care acestea se virează într-un cont deschis pe numele expropriatorului la

dispoziția proprietarilor de imobile.

Potrivit

dispozițiilor art. 32 din Legea nr. 255/2010 "în cazul procedurilor de

expropriere aflate în curs de desfășurare, pentru continuarea realizării

obiectivelor, se aplică prevederile prezentei legi".

Prin dispozițiile art.

3

1

, introdus prin H.G. nr. 488/2011, s-a prevăzut lista imobilelor

situate pe raza localității Pecica supuse exproprierii (Anexa nr. 2 la

hotărâre), valoarea totală a despăgubirilor aferente imobilelor din Anexa nr. 2

la hotărâre, precum și sumele individuale stabilite ca despăgubire pentru

fiecare imobil în parte.

Astfel, pentru

imobilul care se identifică în proprietatea lui B.D., antecesoarea reclamantei,

care se află la poziția 187 din Anexa 2 la H.G. nr. 488/2011 s-a stabilit o

despăgubire în cuantum de 809,26 lei, conform Legii nr. 255/2010. Această sumă

se regăsește în suma globală estimată și precizată în H.G. nr. 416/2010 și H.G.

nr. 488/2011 și rezultă din Raportul de expertiză întocmit de către un expert

autorizat al A.N.E.R. - A.N.E.V.A.R., în conformitate cu prevederile Legii nr. 255/2010

și ale H.G. nr. 53/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a

Legii nr. 255/2010, așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului.

Așadar, prin H.G. nr.

416/2010, emisă în temeiul art. 4 din Legea nr. 198/2004, au fost declanșate

procedurile de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe

amplasamentul lucrării de utilitate publică "Autostrada Nădlac -

Arad", iar prin H.G. nr. 488/2001, emisă în temeiul Legii nr. 255/2010, a

fost modificată și completată H.G. nr. 416/2010, în sensul enumerării

proprietarilor de terenuri situate pe raza localității Pecica, jud. Arad și a

despăgubirilor aferente, prin Anexa nr. 2 din hotărâre, ceea ce H.G. nr. 416/2010

nu făcea.

Reclamanta a susținut

că H.G. nr. 488/2011 retroactivează, întrucât prin hotărârea anterioară erau

deja stabilite sumele globale, că aplicarea H.G. nr. 488/2011 conduce la

diminuarea despăgubirilor pe care le-ar fi obținut în temeiul hotărârii anterioare,

exproprierea fiind fără o justă și prealabilă despăgubire, încălcând astfel

atât constituția, legea națională (art. 1 din Legea nr. 33/1994 și art. 8 alin.

(2) din Legea nr. 255/2010 care garantează justa și prealabila despăgubire),

cât și Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Contrar susținerilor recurentei,

suma de bani reprezentând despăgubiri, contestată de aceasta, rezultă din

Raportul de expertiză întocmit de către un expert autorizat al A.N.E.R. - A.N.E.V.A.R.,

având în vedere expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor

publici, potrivit art. 77

1

alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind

C. fisc., cu modificările și completările ulterioare.

Au fost respectate

astfel prevederile art. 11 alin. (7) din Legea nr. 225/2010, coroborate cu

prevederile art. 8 alin. (1) din H.G. nr. 53/2011 pentru aprobarea Normelor

metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză

de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național,

județean și local, cu modificările și completările ulterioare.

În mod corect a

reținut instanța de fond că este adevărat că anterior H.G. nr. 488/2011

despăgubirile au fost prevăzute prin H.G. nr. 416/2010, emisă în temeiul art. 4

din Legea nr. 198/2004, însă procedurile de expropriere nu erau finalizate la

data intrării în vigoare a Legii nr. 255/2010, care a abrogat Legea nr. 198/2004,

astfel încât Legea nr. 255/2010 și H.G. nr. 488/2011, dată în aplicarea ei,

sunt pe deplin aplicabile, neputându-se reține retroactivitatea lor, de vreme

ce la data intrării în vigoare nu exista vreo decizie care să stabilească în

mod exact despăgubirea finală.

Înalta Curte

constată, în acord cu instanța de fond, că, având în vedere că H.G. nr. 416/2010

nu a stabilit dreptul reclamantei la un anumit cuantum al despăgubirilor, drept

care să fie modificat de H.G. nr. 488/2011, nu se pune problema

retroactivității, iar împrejurarea că H.G. nr. 488/2011 prevede o despăgubire

mai mică decât presupune reclamanta că ar fi putut beneficia în baza H.G. nr. 416/2010

(care nu a prevăzut despăgubiri nominale, ci o sumă globală, pentru toți

proprietarii), nu demonstrează nelegalitatea hotărârii atacate.

Potrivit art. 2 alin.

(1) din Legea nr. 255/2010, în executarea căreia a fost emisă H.G. nr. 488/2011,

pentru modificarea și completarea H.G. nr. 416/2010, „expropriatul nemulțumit

de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanței

judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la

data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului

despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul

dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus

exproprierii”. La alin. (3) din același articol se precizează că „acțiunea

formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează

potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea

pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii”.

Față de cele anterior

menționate, reiese că legiuitorul a reglementat, prin lege, calea de atac

susceptibilă a fi urmată pentru ipoteza în care actele administrative emise în

procedura exproprierii pentru cauză de utilitate publică sunt considerate

nelegale, în ce privește stabilirea despăgubirilor.

La art. 21 alin. (1)

din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică se

precizează că „soluționarea cererilor de expropriere este de competența

tribunalului județean sau a Tribunalului Municipiului București în raza căruia

este situat imobilul propus pentru expropriere”, fiind reglementată în pasajele

următoare procedura de analizare a cererilor în care se contestă cuantumul

despăgubirilor stabilite cu titlu de despăgubire pentru privarea de

proprietate.

Prin urmare, legea

organică (în speță Legea nr. 255/2010) reglementează prin art. 22

o procedură

judiciară de atac, în fața instanțelor civile, a actelor administrative emise

în procedura exproprierii referitoare la cuantumul despăgubirilor.

Instanța competentă

la care se referă acest text legal este instanța civilă, în cadrul căreia se

poate cenzura câtimea despăgubirilor, pe baza expertizelor de specialitate.

În concluzie, în

privința cuantumului despăgubirilor stabilite prin actul administrativ

contestat, calea procedurală prevăzută de lege pentru contestarea acestuia este

cea specială instituită de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, la

instanța civilă, astfel cum se menționează expres și în conținutul hotărârii de

stabilire a despăgubirilor pentru reclamantă, emisă de Comisia pentru aplicarea

Legii nr. 255/2010 - Consiliul Local Pecica, județul Arad.

În ceea ce privește

susținerile recurentei referitoare la pretinsa încălcare a principiului

nediscriminării, potrivit cărora anumiți cetățeni, aflați în situații

comparabile cu a sa, ar fi încasat efectiv despăgubiri mai mari decât cele

stabilite prin H.G. nr. 488/2011, Înalta Curte constată, în acord cu instanța

de fond, că această apărare nu ține de legalitatea hotărârii atacate, care se

verifică în raport de legea în baza căreia a fost adoptată hotărârea, respectiv

Legea nr. 255/2010, ci poate fi valorificată în cadrul procedurii speciale de

contestare a cuantumului despăgubirii, la care s-a făcut referire anterior.

Astfel, în mod corect

a reținut curtea de apel că hotărârea atacată în cauză nu instituie criterii de

despăgubire diferite pentru diferite categorii de destinatari, pentru a reține

că aceasta este discriminatorie.

Înalta Curte

apreciază că sentința recurată este la adăpostul criticilor și în ceea ce privește

respingerea apărării reclamantei vizând pretinsa nerespectare a Protocolului nr.

1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar în ceea ce privește

susținerile privind încălcarea prevederilor Constituției României, ale C. civ.,

ale Legii nr. 33/1994 și ale Convenției Europene a Drepturilor Omului și a

Libertăților Cetățenești, se apreciază că acestea nu pot fi primite, sumele

individuale aferente despăgubirilor pentru exproprierea persoanelor în cauză

fiind stabilite în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Prin urmare, în mod

corect, prima instanță a reținut, în limitele competenței conferite de lege

instanței de contencios administrativ, legalitatea H.G. nr. 488/2011 și a

dispus respingerea cererii de anulare a acesteia promovată de reclamantă.

Astfel

fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt

neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este

temeinică și legală.

Pentru

considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este

afectată de nici unul din motivele de casare sau modificare în sensul

dispozițiilor art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., astfel încât, în

temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin.

(3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va

respinge recursul formulat de reclamanta M.V., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta M.V. împotriva sentinței civile nr. 579 din 30 octombrie

2012 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 9 mai 2014.