ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5680/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5680/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra

recursului civil de față, constată următoarele:

Prin

Sentința civilă nr. 84/D din 5 martie 2012, Tribunalul Brașov a respins

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei SC P.D. SRL, invocată

de către pârât și a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de

reclamanta SC M.P.D. SRL, Buzău în contradictoriu cu pârâtul Statul Român,

reprezentat legal de Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de

Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, și, în consecință:

A

anulat în parte Hotărârea nr. 122 din 01 iulie 2008, emisă de pârât în ceea ce

privește persoana îndreptățită să primească despăgubirile aferente exproprierii

imobilului identificat prin nr. cadastral 992/1 și prin nr. top 7866/1/16/1,

înscris în cartea funciară nr. X Râșnov, constatând că reclamantei îi aparține

în mod exclusiv această calitate, menținând restul dispozițiilor din hotărârea

atacată. Restul pretențiilor formulate de reclamantă au fost respinse

La

pronunțarea acestei hotărâri prima instanță a reținut următoarele:

Prin

contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 718 din 07 aprilie 2006 de

către Biroul Notarului Public C.N., numita vânzătoarea C.M. a transmis

reclamantei din prezent cauză - SC M.P.D. SRL, dreptul de proprietate asupra

imobilului situat în extravilanul localității Râșnov, zona Colții Cheii,

înscris în cartea funciară nr. X a localității Râșnov, cu nr. top. 7866/1/16/1,

nr. cadastral 992/1, teren pășune de 21.000 mp. Prețul de vânzare pe care

părțile l-au stabilit a fost de 199.00 Euro.

În

temeiul acestui act translativ de proprietate, la data de 10 aprilie 2006, în

evidențele de carte funciară a fost întabulat dreptul de proprietate al părții

reclamante asupra imobilului cu destinația de teren ce a constituit obiectul

material al acestuia.

Prin

H.G. nr. 426/2008, s-a aprobat amplasamentul lucrării de interes național, Construcția

Autostrăzii București - Brașov, tronsonul Comarnic - Brașov, pe teritoriul

localităților Râșnov și Cristian din Județul Brașov și s-a dispus declanșarea

procedurii de expropriere a imobilului cu destinația de pășune extravilan,

tarlaua 79, parcela cu nr. top. 803/20/2, în suprafață de 1.659 mp.,

identificat prin nr. cadastral 3728/2, parte din tarlaua 79, parcela 803/20, în

suprafață totală de 21.000 mp.

Prin

Hotărârea nr. 122 din 01 iulie 2008, emisă de către pârât prin Comisia pentru

Aplicarea Legii nr. 198/2004 din cadrul Consiliului Local Râșnov, s-a aprobat

acordarea de despăgubiri pentru imobilul mai sus identificat și s-a stabilit că

despăgubirea în cuantum de 39.937,94 RON va fi plătită persoanelor aparent

îndreptățite, care au fost indicate ca fiind reclamanta din prezentul proces și

numita C.M.

Prin

raportul de expertiză tehnică judiciară, s-a stabilit că imobilul ce a

constituit obiectul contractului de vânzare-cumpărare este identic cu terenul

pentru care a fost formulată propunerea de expropriere.

Potrivit

art. 6 din Legea nr. 198/2004, una dintre obligațiile ce revine

expropriatorului este aceea de a verifica situația juridică a bunului imobil

supus măsurii exproprierii și de a stabili cu exactitate calitatea de titular

al dreptului de proprietate asupra acestuia. Această verificare trebuie

realizată, în regiunile în care operează sistemul de publicitate imobiliară al

cărților funciare, prin raportare la situația de carte funciară. Or, din

probele ce au fost administrate în cauză, rezultă că pârâtul Statul Român nu a

respectat obligația ce îi revine potrivit dispozițiilor legale anterior

menționate.

Astfel,

deși, atât actul translativ de proprietate, ce constituie titlul de proprietate

al reclamanților, cât și intabularea în evidențele de carte funciară a

dreptului de proprietate pe care partea reclamantă l-a dobândit în temeiul

acestui act juridic, s-au realizat anterior datei la care a fost emisă

Hotărârea nr. 21 din 18 iunie 2008, pârâtul Statul Român a nesocotit aspectele

juridice rezultate din actul translativ de proprietate și din evidențele de

carte funciară, procedând la identificarea în mod eronat, cu ignorarea

mențiunilor existente în cartea funciară nr. X Râșnov, provenită din conversia

pe hârtie a cărții funciare nr. 12355, cu privire la imobilul identificat prin

nr. cadastral 992/1 și prin nr. top. 7866/1/16/1.

Astfel,

deși la data declanșării procedurii de expropriere a suprafeței de 1659 mp, din

suprafața totală a imobilului identificat cu numărul cadastral 992/1, în

evidențele de carte funciară era intabulat dreptul de proprietate pe care

reclamanta l-a dobândit asupra acestui imobil, pârâtul Staul Român nu reține

calitatea acesteia de singură persoană îndreptățită la plata despăgubirilor ce

au fost stabilite ca urmare a măsurii de expropriere, ci atribuie o astfel de

calitate și numitei C.M., deși aceasta nu deține niciun drept asupra imobilului

ce a constituit obiectul exproprierii. Astfel, pârâtul Statul Român a pus

reclamanta în imposibilitatea de a beneficia de compensația bănească ce i se

cuvine în virtutea legii pentru pierderea dreptului de proprietate asupra

suprafeței de 1659 mp din întreaga suprafață a imobilului ce constituie

obiectul dreptului său de proprietate, iar această atitudine este lipsită de

orice justificare, în condițiile în care în Hotărârea nr. 122 din 01 iulie 2008

este indicat actul translativ de proprietate în temeiul căruia reclamanta a

devenit singurul proprietar al imobilului înscris inițial în cartea funciară

nr. X Râșnov, sub numărul cadastral 992/2.

Raportat

la considerentele ce preced, tribunalul a constat întemeiată solicitarea pe

care partea reclamantă a formulat-o în sensul anulării Hotărârii nr. 122 din 01

iulie 2008, în ceea ce privește dispoziția privind titularul dreptului de a

primi despăgubiri ca urmare a exproprierii suprafeței de teren în litigiu,

întrucât această dispoziție este contrară prevederilor legale ce reglementează

instituția juridică a exproprierii.

Sub

acest aspect, instanța a înlăturat susținerea pârâtei în sensul că nu există un

temei legal care să permită instanței de judecată să aplice sancțiunea

nulității în privința respectivului act juridic, întrucât, în cadrul unui

litigiu rezultat din aplicarea Legii nr. 198/2004, instanța este obligată să

verifice legalitatea tuturor actelor juridice îndeplinite în cadrul procedurii

de expropriere, inclusiv a identificării cadastrale a bunului imobil ce a

constituit obiectul material al acestei proceduri, întrucât numai în urma unei

astfel de verificări poate fi stabilită persoana îndreptățită să beneficieze de

despăgubirile aferente pierderii dreptului său de proprietate, cu privire la

bunul imobil supus exproprierii. De asemenea, instanța este îndrituită ca, la

cererea părții interesate, să rectifice orice greșeală strecurată în actele

întocmite în cadrul procedurii de expropriere, cu privire la identificarea

bunului supus acestei proceduri și cu privire la titularului dreptului de

proprietate asupra acestui bun.

În

ceea ce privește solicitarea de majorare a cuantumului despăgubirilor ce au

fost stabilite prin hotărârea atacată, s-a avut în vedere că, potrivit art. 9

din Legea nr. 198/2004, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii se

poate adresa instanței judecătorești competente în termen de 30 de zile de la

data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului

despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul

dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus

exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de

stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv transferul dreptului de

proprietate asupra terenului. În cazul în care hotărârea nu a fost comunicată,

orice persoană care se consideră îndreptățită la despăgubire pentru

exproprierea imobilului se poate adresa instanței judecătorești competente, în

termen de 3 ani de la data afișării hotărârii de stabilire a cuantumului

despăgubirii. Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului

articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr.

33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce

privește stabilirea despăgubirii.

În

cauză se identifică cea de a doua ipoteză a textului de lege, întrucât,

hotărârea prin care a fost stabilit cuantumul despăgubirilor a identificat în

mod eronat persoana care are, în înțelesul legii, calitatea de expropriat,

sesizarea instanței cu prezenta acțiune făcându-se de către persoana care se

consideră îndreptățită să solicite despăgubiri pentru exproprierea imobilului

în litigiu, respectiv de către reclamantă, care are calitatea de proprietar al

bunului imobil în litigiu.

În

conformitate cu prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, instanța a

dispus administrarea probei cu expertiza tehnică judiciară, sens în care au

fost numiți în calitate de experți pe V.V.I., ca expert desemnat din partea

reclamantei, Z.C., expert desemnat de către pârâtul Statul Român, și L.D.,

expert desemnat de către instanța de judecată.

Prin

raportul de expertiză, experții au concluzionat că imobilul ce formează

obiectul exproprierii are o valoare de 57.335 RON, respectiv 32 RON/mp, valoare

stabilită prin luarea în considerare a caracteristicilor acestuia și a

valorilor cuprinse în expertiza Camerei Notarilor Publici Brașov și Covasna din

anul 2011, valoare apropiată de valoarea indicată în hotărârea atacată, valoare

pe care comisia de experți a validat-o, concluzionând că nu se impune

modificarea acesteia.

Cu

privire la concluziile raportului de expertiză în specialitatea evaluarea

proprietății imobiliare, ce a fost administrat ca probă în cauză, părțile au

formulat obiecțiuni, ce au fost admise de către instanța de judecată prin

încheierea ședinței publice din data de 12 decembrie 2011, pentru

considerentele expuse în acea încheiere.

Prin

răspunsurile pe care le-au formulat la obiecțiunile încuviințate de către

instanță, experții au menținut concluzia în sensul că valoarea de dezdăunare ce

a fost stabilită prin hotărârea atacată este corectă, raportat la

caracteristicile bunului imobil din litigiu. Astfel experții au arătat că,

potrivit "Ghidului valorilor proprietăților imobiliare pentru județele

Brașov și Covasna" a Camerei Notarilor Publici Brașov, pentru anul 2011,

pentru Orașul Râșnov, zona C, periferică, prețul unui mp de teren neconstruit,

dar construibil, fără utilități, este de 7 Euro. Comisia de experți a mai

arătat că în zona în care este amplasat imobilul în litigiu nu există rețele de

distribuție pentru apă, canal, gaze și electricitate, ci numai conducta de

transport apă netratată și rețea de înaltă tensiune, neputând fi vorba despre

distribuție de utilități. De asemenea, experții au arătat că valoarea

despăgubirilor este corectă și prin raportare la suprafața efectiv expropriată

din întreaga suprafață a imobilului, suprafața expropriată reprezentând 7,89%

din suprafața imobilului ce constituie obiectul dreptului de proprietate al

părții reclamante, fiind situată la periferia imobilului proprietatea părții

reclamante tribunalul, că solicitarea reclamantei de majorare a cuantumului

despăgubirilor aferente suprafeței de teren ce a constituit obiectul

exproprierii este neîntemeiată.

Împotriva

sentinței a declarat apel reclamanta, criticând-o cu privire la stabilirea

despăgubirilor.

Prin

Decizia civilă nr. 34 din 30 aprilie 2013, Curtea de Apel Brașov a admis apelul

declarat de reclamanta SC M.P.D. împotriva Sentinței civile nr. 84/D/5 martie

2012 a Tribunalului Brașov, secția I civilă, pe care o schimbat-o în parte, în

sensul că a modificat Hotărârea nr. 122 din 1 iulie 2008 emisă de pârâta

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA și cu

privire la stabilirea despăgubirilor pentru terenul expropriat reclamantei.

Pârâta a fost obligată să plătească reclamantei despăgubiri de 50 RON/mp pentru

imobilul expropriat, fiind păstrate restul dispozițiilor sentinței.

Pentru

a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Stabilirea

despăgubirilor se face de către instanța de judecată, în conformitate cu

prevederile art. 26 alin. (2) potrivit cărora "La calcularea cuantumului

despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care

se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum

și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite,

luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia."

Expertiza

judiciară efectuată în apel, pe baza adresei nr. 2809 din 19 februarie 2013 a

Primăriei Râșnov și a H.C.L. Râșnov nr. 153 din 28 iunie 2007 a constatat că

terenul se află în intravilanul localității Râșnov, împrejurare care are

consecințe asupra valorii imobilului. Recurgând la două metode distincte, de

evaluare, cea a comparației prin bonitare și a comparațiilor de piață, pe care

le-au reconciliat, experții au stabilit o valoare a terenului expropriat de

50,00 RON/mp, superioară celei stabilite prin Hotărârea nr. 122/1 iulie 2008

emisă de intimata C.N.A.D.R. dar inferioară celei cerute de apelantă.

Intimata-pârâtă

a formulat obiecțiuni la expertiză, la care experții au răspuns, menținându-și

punctul de vedere în mod argumentat. Cu privire la Ghidul cu valorile

orientative a proprietăților imobiliare, emis de Camera Notarilor Publici,

experții au arătat corect că acesta conține valori orientative minime. Conform

anexei 79 din acest ghid, terenul neconstruit dar construibil, cu utilități,

are o valoare minimă de 14 euro mp, iar terenul neconstruit dar construibil

fără utilități, are o valoare minimă de 8 euro mp. Terenul în litigiu nu se

încadrează în niciuna dintre aceste categorii, întrucât are numai energie

electrică, astfel că în mod corect s-a apreciat sporul de valoare, conform

tabelului nr. 1 din raportul de expertiză.

Motivul

de apel privind scăderea valorii terenului rămas în proprietatea apelantei, ca

urmare a reducerii suprafeței s-a apreciat a fi neîntemeiat, având în vedere că

nu s-a făcut nicio dovadă în acest sens. De altfel, prin concluziile scrise

apelanta nici nu a mai susținut acest motiv, solicitând modificarea valorii

despăgubirilor la suma de 50 RON/mp.

Față

de aceste considerente, în baza art. 296 C. proc. civ., apelul a fost admis,

s-a modificat în parte hotărârea atacată, în sensul obligării pârâtei la plata

către reclamantă a despăgubirilor de 50 RON/mp pentru terenul expropriat.

În

baza art. 274 C. proc. civ., având în vedere culpa procesuală a intimatei

pârâte, care a stabilit o despăgubire sub valoarea reală a terenului, a fost

obligată la plata către apelanta reclamantă a cheltuielilor de judecată în ambele

faze procesuale.

Împotriva

deciziei civile mai sus menționată, a declarat recurs în termenul legal,

pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri

Naționale din România SA, pentru motive de nelegalitate potrivit dispozițiilor

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În

dezvoltarea criticilor formulate, pârâtul a susținut, în esență, că hotărârea

instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea legii sub sancțiunea

prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. întrucât în mod greșit s-a dispus modificarea

hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor cu consecința majorării

acestora. Arată că hotărârea Comisiei este un act unilateral emis în

conformitate cu art. 7 și 9 din Legea nr. 198/2004 și art. 6 din Normele

metodologice. Susține că în raport de aceste dispoziții legale nu este

admisibilă cererea privind constatarea nulității relative a Hotărârii de

expropriere întrucât respectiva hotărâre constituie un act unilateral al

expropriatorului, iar reclamanta nu este parte semnatară a actului respectiv.

Referitor

la dispoziția de obligare la plata către reclamantă a sumei de 50 RON/mp cu

titlu de despăgubire pentru imobilul expropriat, recurenta susține că soluția

instanței de apel este dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a art. 9 din

Legea nr. 198/2004 și art. 26 din Legea nr. 33/1994. Invocă împrejurarea că

valoarea despăgubirii nu a fost stabilită de o comisie de experți care nu a

fost constituită potrivit dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994, experții

desemnați neavând specializarea solicitată de lege. Consideră că, din această

perspectivă, în mod nelegal i s-au respins obiecțiunile și cererea de

constatare a nulității absolute a raportului de expertiză, instanța de apel

pronunțând astfel o decizie nelegală în temeiul respectivului raport.

Referitor

la modalitatea de evaluare a imobilului teren expropriat, recurenta susține că

în mod greșit hotărârea instanței de apel a avut la bază un raport de expertiză

întocmit ca urmare a analizării unor oferte de vânzare, contrar dispozițiilor

art. 26 din Legea nr. 33/1994, experții având în vedere trei anunțuri

imobiliare și nu contracte de vânzare-cumpărare. Susține recurenta că expertiza

nu a avut în vedere nici împrejurarea că terenul expropriat viza un teren cu

destinație pășune și nu un teren construcții cum greșit s-a analizat, cu atât

mai mult cu cât Hotărârea nr. 1532002 a Consiliului local Râșnov viza un alt

teren decât cel litigios.

Învederează

și faptul că expertiza nu cuprinde momentul identificării valorii

despăgubirilor prin raportare la metodele de comparație utilizate și arată că

instanța în virtutea rolului activ conferit de art. 129 C. proc. civ. nu a

făcut demersuri pentru a determina contracte de vânzare-cumpărare pentru a

stabili prețul real de tranzacționare. De asemenea, categoria de folosință a

imobilului nu este de intravilan construibil, ci e teren agricol - pășune. Mai

mult, raportul de expertiză a folosit metoda de bonitare, deși din adresele

ANEVAR rezultă că această metodă de evaluare nu este conformă standardelor

internaționale de evaluare.

Se

solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul

respingerii apelului reclamantului și menținerea Sentinței civile nr. 84/D din

5 martie 2012 a Tribunalului Brașov ca legală și temeinică. În subsidiar,

solicită trimiterea cauzei spre rejudecare în apel pentru efectuarea unui nou

raport de expertiză de evaluare a terenului expropriat.

Analizând

actele și lucrările dosarului, raportat la motivele de recurs invocate și

dispozițiile legale de drept material și procesual incidente în cauză, Înalta

Curte urmează a constata caracterul nefondat al recursului, având în vedere

următoarele considerente:

Referitor

la primul motiv de recurs care vizează greșita constatare a nulității relative

a Hotărârii de expropriere întrucât respectiva hotărâre constituie un act

unilateral al expropriatorului și că reclamanta nu este parte semnatară a

actului respectiv, Înalta Curte va constata că motivul învederat nu poate face

obiect de analiză direct în recurs întrucât se încalcă principiul omisso medio.

Conform

art. 299 alin. (1) C. proc. civ., obiectul recursului îl reprezintă hotărârea

pronunțată în etapa procesuală a apelului, fiind o cale de atac

"subsecventă", în sensul că nu poate fi exercitat omisso medio. Or,

cât timp prin hotărârea atacată nu s-a analizat un motiv de nelegalitate

întrucât nu a fost invocat, rezultă că acel motiv nu poate face obiectul

recursului.

Instanța

de apel verifică, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și

aplicarea legii de către prima instanță, fiind limitată la criticile invocate

în cererea de apel, iar instanța de recurs este limitată la rândul ei la

statuările instanței de apel. Cât timp recursul poate fi exercitat împotriva

hotărârilor date în apel, iar instanța de apel nu a fost învestită cu analiza

unui anumit aspect, acel aspect nu poate fi dedus verificării pentru prima oară

înaintea instanței de recurs.

Regula

potrivit căreia recursul nu poate fi exercitat omisso medio se aplică nu numai

în situația în care partea nemulțumită de soluția adoptată în primă instanță nu

a declarat apel, ci și în cazul în care sentința a fost apelată, însă numai

parțial, pentru alte motive decât cele invocate în recurs.

În

aceste condiții, recurentul nu poate învedera direct în recurs aspecte privind

nelegalitatea soluției pronunțate de instanța de fond sub acest aspect, astfel

încât motivul de recurs privind anularea pretins greșită a hotărârii de

expropriere nu este admisibil, deoarece a fost invocat direct în prezenta fază

procesuală și nu poate face obiectul analizei instanței de control judiciar.

În

speță, se constată că prin Sentința civilă nr. 84/D din 05 martie 2012 a

Tribunalului Brașov s-a dispus anularea în parte a Hotărârii nr. 122 din 01

iulie 2008 emisă de pârâtă în privința persoanei îndreptățită să primească

despăgubirile aferente exproprierii. Împotriva acestei sentințe a exercitat

apel numai reclamanta SC M.P.D. SRL., care a criticat-o sub alte aspecte,

sentința instanței de fond fiind modificată doar sub aspectul determinării

valorii despăgubirii pentru imobilul expropriat.

Hotărârea

nu a fost atacată cu apel de către pârâta-recurentă cu privire la dispoziția

instanței de fond referitoare la anularea Hotărârii nr. 122 din 01 iulie 2008

în privința persoanei îndreptățită să primească despăgubiri, ceea ce înseamnă

că pârâtul a achiesat la soluția pronunțată de tribunal, fiind de acord cu tot

ceea ce a statuat această instanță, astfel încât, contestarea pentru prima dată

direct în recurs a acestui aspect din hotărârea primei instanțe, în virtutea

principiului omisso medio, este inadmisibilă. Nu se pot invoca direct în recurs

critici aduse hotărârii primei instanțe, câtă vreme aceste critici nu au fost

formulate printr-un apel promovat împotriva respectivei hotărâri.

În

consecință, pârâtul-recurent nu poate contesta direct în recurs modul în care

instanța de fond a verificat regimul juridic al terenului supus măsurii

exproprierii, calitatea de titular al dreptului de proprietate al imobilului

respectiv și persoana îndreptățită la despăgubiri, câtă vreme nu a formulat

apel cu privire la acest aspect împotriva hotărârii primei instanțe. În aceste

circumstanțe, recursul nu poate fi exercitat omisso medio, adică fără să se fi

exercitat în prealabil calea ordinară de atac a apelului.

Potrivit

art. 377 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., sunt declarate irevocabile hotărârile

pronunțate în primă instanță și care nu au fost atacate cu apel. Astfel,

neformulându-se prin apel critici asupra soluției cu privire la regimul juridic

al imobilului expropriat și titularii dreptului la despăgubire împrejurări care

au condus la anularea hotărârii de expropriere, Înalta Curte va constata că

hotărârea instanței de fond a devenit irevocabilă cu privire la acest aspect și

deci, pe acest temei nu se pot formula critici direct în recurs.

În

ceea ce privește motivul de recurs care vizează nelegalitatea deciziei recurate

sub aspectul determinării valorii despăgubirii de o comisie de experți care nu

a fost constituită potrivit dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994 și că

experții desemnați nu ar fi avut specializarea solicitată de lege, Înalta Curte

va constata netemeinicia criticii formulate. Verificarea actelor și lucrărilor

îndeplinite în fața instanței de apel relevă respectarea dispozițiilor art. 25

din Legea nr. 33/1994 referitoare la desemnarea comisiei de experți evaluatori

imobiliari. Astfel, prin încheierea de ședință din 3 octombrie 2012 instanța de

apel a numit expertul desemnat de reprezentantul convențional al reclamantei și

expertul desemnat de expropriator. Întrucât expropriatorul nu a fost

reprezentat la termenul respectiv, s-a procedat la tragerea la sorți a

expertului numit de instanță, fiind respectate dispozițiile art. 202 C. proc.

civ. În aceste circumstanțe, pârâta a avut posibilitatea să cunoască

modalitatea de desemnare a comisiei de experți și componența acesteia, context

în care a avut posibilitatea să formuleze obiecțiuni sub acest aspect. La

dosarul cauzei au fost acordate mai multe termene de judecată succesive la care

s-a încuviințat modificarea componenței comisiei de experți, răstimp în care

pârâta nu a manifestat vreo opunere referitoare la specializarea experților sau

la componența comisiei, împrejurare în raport cu care se constată că a

intervenit sancțiunea decăderii acesteia în condițiile art. 108 alin. (3) C.

proc. civ. Cu toate acestea, în privința specializării expertului L.B.M., în

raport de obiectivele expertizei, printre care și acela de stabilire a

împrejurării dacă terenul litigios face parte din intravilanul sau extravilanul

localității Râșnov și întrucât experții specialiști în topografie dețin și

cunoștințe de evaluare a terenurilor, se constată netemeinicia criticilor

formulate.

În

privința motivului de recurs care vizează modalitatea de stabilire a valorii

terenului expropriat, Înalta Curte va constata netemeinicia criticilor

subsumate motivului de recurs înscris în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul-pârât

invocă în dezvoltarea acestui motiv de recurs argumente care converg spre ideea

nerespectării criteriilor înscrise în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994

privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică în ceea ce privește

stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei-intimate.

Criticile

formulate sub acest aspect sunt neîntemeiate. Potrivit art. 26 alin. (1) din

Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică

"despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din

prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane", iar potrivit alin.

(2) al aceluiași articol "la calcularea cuantumului despăgubirilor,

experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod

obișnuit, imobilele de același fel și imobilele administrativ-teritoriale, la

data întocmirii raportului de expertiză (...)".

Prin

urmare, potrivit textului evocat, la calcularea cuantumului despăgubirilor,

experții, precum și instanța trebuie să țină seama de prețul cu care se vând,

în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum

și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite,

luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

Înalta

Curte va înlătura critica recurentului potrivit căreia ar constitui o încălcare

a dispozițiilor legale împrejurarea că experții au folosit la întocmirea

raportului oferte de vânzare din anunțuri imobiliare și nu prețuri rezultate

din contracte de vânzare-cumpărare.

Textul

de lege se referă la "prețul cu care se vând imobilele de același fel",

ceea ce nu înseamnă că nu pot fi luate în considerare și ofertele de vânzare,

în lipsa unor tranzacții efective, suficiente și credibile cu terenuri

comparabile. Textul de lege se referă și la prețurile cerute în ofertele de

vânzare, care nu pot fi apreciate ca nereale, interesul vânzătorilor fiind

acela de a-și înstrăina bunul, prețul astfel obținut fiind ca urmare a

negocierilor dintre vânzător și cumpărător pentru terenuri comparabile, aspect

analizat de experți cu ocazia întocmirii raportului.

Pe

de altă parte, Înalta Curte reține și împrejurarea că pârâtul-recurent nu a

demonstrat că a pus la dispoziția expertului contracte de vânzare-cumpărare

perfectate în intervalul temporal apropiat momentului efectuării raportului de

expertiză nr. 651233 din 26 februarie 2013, tranzacții concrete care să aibă ca

obiect terenuri cu caracteristici similare terenului expropriat spre a fi avute

în vedere de comisia de experți în stabilirea cuantumului despăgubirilor.

Mai

mult chiar, raportat la dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994

instanța de apel a dispus, în baza rolului activ, emiterea unei adrese către

Camera Notarilor Publici pentru a preciza prețurile cu care se vând obișnuit

terenurile intravilane din zone apropiate imobilului expropriat, răspunsul

remis fiind avut în vedere de comisia de experți cu ocazia întocmirii lucrării

încredințate, context în care în mod corect a fost stabilită valoarea

despăgubirilor funcție de categoria de folosință și destinația terenului la

data exproprierii, metodele evaluatorii avute în vedere de experți fiind expuse

în raportul întocmit.

În

consecință, se constată că, în mod judicios instanța de apel a stabilit

valoarea despăgubirilor conform raportului de expertiză, toți cei trei experți,

inclusiv cei desemnați de părți, ajungând la o concluzie comună în privința

evaluării. Procedeul uzitat este corect în privința stabilirii despăgubirii,

fiind în consonanță cu jurisprudența europeană care a statuat că privarea de

proprietate trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească o cauză de

utilitate publică, să fie conformă normelor de drept intern și să respecte un

raport de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat (cauza

James și alții împotriva Marii Britanii, 1986).

Drept

urmare, constatându-se că instanța de apel a efectuat o judicioasă aplicare și

interpretare a dispozițiilor legale care guvernează materia, Înalta Curte va

constata că motivele de recurs circumscrise art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sunt

neîntemeiate, drept pentru care în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român,

prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România

împotriva Deciziei civile nr. 34/Ap din 30 aprilie 2013 a Curții de Apel

Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de

muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de

Autostrăzi și Drumuri Naționale din România împotriva Deciziei civile nr. 34/Ap

din 30 aprilie 2013 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 5 decembrie 2013.

Procesat

de GGC - GV