ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 826/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 826/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Brașov, ulterior precizată, reclamanții O.T. și C.I. au chemat în

judecată pe pârâții Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, Comisia pentru aplicare

Legii nr. 198/2008 a Județului Brașov și Consiliul Local Cristian, solicitând

ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Hotărârii nr. 59 din

27 iunie 2008 emisă de pârâtul 1, emiterea unei noi hotărâri pe numele

reclamanților și stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru exproprierea

terenului arabil extravilan, situat în comuna Cristian, tarlaua x, parcela cu nr.

top. x, în suprafață de 153 m.p., identificată prin nr. cadastral x, ținând

seama de valoarea de circulație a terenurilor din zonă.

Prin sentința civilă nr.

250/ S din 19 octombrie 2009 Tribunalul Brașov a admis în parte acțiunea în

contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA și a stabilit

cuantumul despăgubirilor datorate de pârât reclamanților pentru exproprierea

terenului arabil extravilan, situat în comuna Cristian, tarlaua x, parcela cu nr.

top. x, în suprafață de 153 m.p., identificată prin nr. cadastral x, la suma

reprezentând echivalentul în lei la data plății a 1.737 euro, în loc de suma

5.870,47 lei acordată de expropriator.

A respins cererile

reclamanților având ca obiect anularea Hotărârii nr. 59 din 27 iunie 2008 emisă

de pârât și emiterea unei noi hotărâri pe numele acestora, precum și acțiunea

formulată de reclamanți în contradictoriu cu ceilalți pârâți, ca fiind

îndreptată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

La pronunțarea

acestei soluții instanța a avut în vedere

raportul de

expertiză întocmit de expertul L.D., care

a stabilit valoarea

despăgubirii cuvenite pentru terenul expropriat la suma de 11,35 euro pe metru

pătrat.

În ceea ce privește

capătul de cerere având ca obiect anularea Hotărârii nr. 59 din 27 iunie 2008,

prin care s-a stabilit cuantumul despăgubirilor datorate pentru suprafața de

teren expropriată, instanța a reținut că reclamanții nu au invocat vreun motiv

de nulitate absolută sau relativă cu privire la această hotărâre.

Cererea reclamanților

având ca obiect emiterea unei noi hotărâri pe numele acestora a fost respinsă

de instanță cu motivarea că, din înscrisurile existente la dosar rezultă

dreptul de proprietate al autoarei reclamanților, O.A., asupra terenului supus

exproprierii, iar potrivit prevederilor art. 5 alin. (6) din Legea nr. 198/2004,

în situația în care imobilele ce urmează a fi expropriate fac obiectul unei

succesiuni, iar succesorii nu sunt cunoscuți sau nu pot prezenta certificat de

moștenitor (cea de-a doua ipoteză fiind incidentă în speță), dacă procedura

succesorală este deschisă, despăgubirea se va consemna pe seama moștenitorilor

aparenți.

Același text de lege

prevede că despăgubirile vor fi eliberate numai succesorilor care își vor

dovedi calitatea cu certificatul de moștenitor sau cu hotărârea judecătorească

definitivă și irevocabilă, astfel încât nu este necesară emiterea unei noi hotărâri

pe numele reclamanților.

Împotriva sentinței

au declarat apel reclamanții O.T. și C.I. și pârâta C.N.A.D.N.R. SA.

În dezvoltarea

motivelor de apel, reclamanții au criticat respingerea capătului de cerere

privind anularea Hotărârii nr. 59/2008 și emiterea unei noi hotărâri pe numele

acestora, întrucât instanța de fond nu a avut în vedere faptul că, deși s-a

comunicat decesul antecesoarei, această stare de fapt nu a fost luată în

considerare, hotărârea fiind emisă pe numele defunctei.

De asemenea, au

criticat cuantumul despăgubirilor, susținând că acestea nu au fost corect

calculate prin expertiza ordonată în cauză, fiind încălcate dispozițiile art. 26

din Legea nr. 33/1994.

În dezvoltarea

motivelor de apel, pârâta a criticat hotărârea apelată pentru nelegalitate și

netemeinicie, susținând că despăgubirea stabilită de expropriator prin

hotărârea nr. 59/2008 este justă, astfel că se impunea respingerea cererii de

chemare în judecată.

Inițial, apelurile au

fost respinse prin decizia civilă nr. 70/ AP din 01 iunie 2010 pronunțată de

Curtea de Apel Brașov.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs reclamanții și pârâta, iar prin Decizia nr. 5393 din

23 iunie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile, a casat

hotărârea instanței de apel și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de recurs a reținut că, în cauză, au fost încălcate dispoziții

imperative în materia exproprierii privind efectuarea unei expertize de către o

comisie formată din trei experți, alcătuită conform art. 25 din Legea nr. 33/1994,

impunându-se efectuarea unei expertize tehnice de specialitate cu respectarea

cerințelor imperative ale art. 25 și art. 26 din Legea 33/1994.

În rejudecarea

apelurilor, prin decizia nr. 30/ AP din 27 martie 2012, Curtea de Apel Brașov, secția

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și

asigurări sociale a admis apelul declarat de pârâta C.N.A.D.N.R. SA, a schimbat

în parte sentința apelată, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor

datorate de pârâtă reclamanților pentru exproprierea terenului în litigiu la

suma reprezentând echivalentul în lei la data plății a 1.670 euro, în loc de

5.870,47 lei, reprezentând 1.606,50 euro la data stabilirii de către pârâtă a

acestei despăgubiri, a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței, a respins

apelul declarat de reclamanți și i-a obligat pe aceștia să plătească suma

restantă de 950 lei reprezentând diferență de onorariu pentru expertiză, iar pe

apelanta pârâtă la plata sumei restante de 750 lei cu același titlu, în contul

Biroului Local pentru Expertize Judiciare, Tehnice, Contabile de pe lângă

Tribunalul Brașov, pentru expertiza judiciară efectuată de experții P.R., L.B. și

C.L. Totodată, au fost compensate între părți cheltuielile de judecată

reprezentând onorariu de expert ocazionate în apel.

În considerentele

acestei decizii instanța de apel a reținut următoarele:

Cu ocazia

rejudecării, instanța de apel a dispus efectuarea unei expertize tehnice de către

o comisie constituită cu respectarea prevederilor art. 25 și art. 26 din Legea nr.

33/1994. Comisia de experți a stabilit valoarea despăgubirilor pentru terenul

expropriat în suprafață de 153 m.p. la suma de 1.670 euro, concluzionând că

daunele previzibile pe care proprietarii terenurilor le vor suferi vor fi

compensate de avantajele construirii autostrăzii.

Experții au apreciat

că cele două loturi rezultate din dezmembrare își vor spori valoarea prin

schimbarea tipului potențial de activitate, din teren agricol în industrial sau

chiar rezidențial, care se va putea baza pe o facilitate importantă: accesul

direct la o cale de circulație importantă pentru transportul de mărfuri.

Analizând rezultatul

expertizei cu oferta și pretențiile formulate de părți, curtea a reținut că

despăgubirea cuvenită reclamanților sub aspectul cuantumului este justă și

corectă.

Cu privire la apelul

reclamanților, critica acestora referitoare la cuantumul despăgubirilor a fost

înlăturată de curte pentru considerentele reținute cu ocazia examinării

apelului pârâtei cu privire la același aspect, în speță reclamanții solicitând

o valoare mai mare a despăgubirilor cuvenite pentru terenul expropriat.

Critica referitoare

la respingerea greșită a petitului prin care se solicită anularea Hotărârii nr.

59/2008 și emiterea unei noi hotărâri pe numele reclamanților a fost apreciată

ca fiind nefondată. Instanța de apel a reținut, ca și prima instanță, că

întrucât proprietar tabular al terenului supus exproprierii este mama

reclamanților, hotărârea a fost emisă corect pe numele acesteia, despăgubirile

urmând a fi acordate reclamanților în calitate de succesori, astfel că nu este

necesară emiterea unei noi hotărâri pe numele acestora.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ.,

pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA.

Recurentul invocă

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că au

fost interpretate și aplicate greșit prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994

coroborate cu art. 9 din Legea nr. 198/2004, art. 129 și art. 274 C. proc.

civ., precum și art. 1169 C. civ. din 1864.

În dezvoltarea

acestui motiv de recurs recurentul arată că:

Instanța a pronunțat

o hotărâre criticabilă sub aspectul legalității, pornind de la o greșită

interpretare a probelor. La dosarul cauzei nu există nicio dovadă care să

justifice soluția de majorare a cuantumului despăgubirilor. Prin obiecțiunile

la raportul de expertiză formulate pentru termenul din 20 martie 2012 pârâtul a

învederat instanței de apel faptul că lucrarea a fost întocmită cu încălcarea

obiectivului expertizei astfel cum a fost stabilit de instanță și cu încălcarea

legii.

Conform art. 26 din Legea

nr. 33/1994, despăgubirea trebuia să fie stabilită prin raportare la prețul cu

care se vând imobilele, fapt ce presupunea utilizarea unor contracte de

vânzare-cumpărare, nicidecum a unor oferte de vânzare. În acest sens,

recurentul face trimitere la soluții ale Înaltei Curți de Casație și Justiție

pronunțate în alte cauze având ca obiect expropriere.

Instanța de apel și-a

încălcat rolul activ, prevăzut de art. 129 C. proc. civ., această încălcare

constând în faptul că hotărârea pronunțată în apel se întemeiază pe o greșeală

gravă de fapt și de drept, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor

administrate, în speță, proba cu expertiza. Concluzia instanței se întemeiază

pe un raport de expertiză întocmit cu încălcarea prevederilor art. 26 din Legea

nr. 33/1994, întrucât cuantumul despăgubirilor a fost stabilit exclusiv prin

raportare la oferte de vânzare. Instanța trebuia să intervină și să sancționeze

lucrarea empirică a experților. În consecință, recurentul solicită ca instanța

de recurs să constate nelegalitatea și netemeinicia raportului de expertiză.

Era necesar ca

experții să efectueze minime diligențe la autoritățile competente (O.C.P.I.

Brașov, Primăria Cristian, etc.) pentru a intra în posesia unor tranzacții

autentice care să fie folosite ca și comparabile. Rezultatul prezentat de

experți (10,9 euro/ m.p.), deși este aproape identic cu despăgubirea stabilită

de expropriator (10,5 euro/ m.p.) trebuia fundamentat pe contracte autentice de

vânzare-cumpărare.

Experții nu au avut

în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirii ofertele de vânzare

identificate de recurent pe internet, din care rezultau valori net inferioare

pentru terenuri cu caracteristici similare celui expropriat.

Recurentul susține

încălcarea de către instanța de apel a prevederilor art. 1169 C. civ., în

sensul că nici apelanții reclamanți și nici experții judiciari nu au depus

tranzacții autentice care să susțină valoarea propusă de 10,9 euro/ m.p.

În ceea ce privește încălcarea

prevederilor art. 274 C. proc. civ., recurentul susține că se impunea obligarea

doar a apelanților reclamanți la suportarea diferenței de onorariu pentru

expertiză, în condițiile în care apelul acestora a fost respins, fiind admis în

parte apelul pârâtului.

Având în vedere că

modificarea hotărârii nu este posibilă decât în condițiile efectuării unei noi

expertize, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ. recurentul

solicită în principal casarea deciziei recurate cu trimiterea cauzei spre

rejudecare, iar în subsidiar, modificarea deciziei, în sensul admiterii în

întregime a apelului formulat de pârât.

Examinând decizia

recurată, prin prisma motivului de recurs invocat, Înalta Curte reține

următoarele:

Critica recurentului

privind greșita interpretare a probelor de către instanța de apel, precum și

susținerea potrivit căreia hotărârea pronunțată în apel se întemeiază pe o

greșeală gravă de fapt și de drept, decurgând dintr-o apreciere eronată a

probelor administrate, nu pot fi examinate de Înalta Curte în calea

extraordinară de atac a recursului, acestea fiind aspecte de netemeinicie, care

nu se încadrează în motivele de recurs prevăzute limitativ de art. 304 C. proc.

civ. Dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., care reglementau ca motiv de

recurs greșeala gravă de fapt, decurgând din aprecierea eronată a probelor, nu

mai sunt în vigoare, fiind abrogate prin art. 1 pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.

Recurentul se

limitează la simpla afirmație în sensul că, prin obiecțiunile la raportul de

expertiză formulate pentru termenul din 20 martie 2012, a învederat instanței

de apel faptul că lucrarea a fost întocmită cu încălcarea obiectivului

expertizei astfel cum a fost stabilit de instanță. Recurentul nu dezvoltă

această afirmație și nu arată în ce constă nelegalitatea soluției instanței de

apel, din această perspectivă. În aceste condiții, exercitarea controlului de

legalitate în recurs, sub aspectul unor eventuale neregularități procedurale în

ceea ce privește modul de stabilire și respectare a obiectivelor expertizei, nu

poate fi efectuat, recurentul neformulând, în această privință, critici

susceptibile de cenzură în recurs.

În ceea ce privește

pretinsa încălcare a prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, în sensul că

experții nu au avut în vedere contracte de vânzare-cumpărare, ci oferte de

vânzare, Înalta Curte constată că această critică a constituit obiecțiune la

expertiză, formulată de aceeași parte în fața instanței de apel. Această obiecțiune

a fost respinsă cu motivarea că, la stabilirea prețului instanța va avea în

vedere și ofertele de vânzare identificate pe internet de pârât, iar pe de altă

parte, evaluarea terenului a fost făcută chiar de expertul propus de pârât.

Fără să combată în

vreun fel argumentele instanței de apel, recurentul nesocotește practic

existența judecății anterioare, readucând în fața instanței de recurs

obiecțiunile la expertiză. Or, în calea extraordinară de atac a recursului nu

are loc o devoluare a fondului, ceea ce constituie obiect al judecății fiind legalitatea

hotărârii pronunțată în apel.

De aceea, eventualele

critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. ar fi

trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra pentru care

motive este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel, cu referire la respingerea

obiecțiunilor la expertiză.

Încălcarea

prevederilor art. 129 C. proc. civ. nu poate fi invocată de către recurent,

care ar fi avut posibilitatea să facă demersuri pentru a identifica eventuale

contracte de vânzare-cumpărare având ca obiect terenuri similare și să le

depună ca probe la dosar. Nu numai că nu a procedat în acest sens, dar recurentul

însuși a depus în apel, în sprijinul obiecțiunilor la expertiză, tot oferte de

vânzare extrase de pe paginile de internet ale unor firme imobiliare, situație

în care acesta nu poate imputa instanței că nu a sancționat lucrarea întocmită

de experți.

Față de diferența

extrem de redusă între valoarea propusă de experți (10,9 euro/ m.p.) și cea

stabilită de expropriator (10,5 euro/ m.p.), nu se justifica prelungirea

procedurii judiciare (cauza fiind deja în al doilea ciclu procesual, după

casarea cu trimitere spre rejudecare) și antrenarea unor cheltuieli procedurale

suplimentare pentru obținerea altor înscrisuri doveditoare și pentru

completarea sau refacerea raportului de expertiză.

În acest sens,

instanța de apel a procedat cu respectarea prevederilor art. 27 din Legea nr. 33/1994,

comparând rezultatul expertizei cu oferta făcută de expropriator și pretențiile

formulate de reclamanți, în condițiile în care, potrivit alin. (2) al aceluiași

articol, despăgubirea nu ar fi putut fi mai mică decât cea oferită de

expropriator.

Susținerea

recurentului privind încălcarea de către instanța de apel a prevederilor art. 1169

C. civ. vizează tot problema modului de administrare și apreciere a

probatoriului, care, potrivit celor anterior expuse, nu constituie un aspect de

nelegalitate supus cenzurii instanței de recurs.

În ceea ce privește modul

de aplicare de către instanța de apel a prevederilor art. 274 C. proc. civ., se

constată că apelul pârâtului a fost admis doar în parte, în sensul reducerii

cuantumului despăgubirii, astfel încât în mod corect instanța a păstrat în

sarcina apelantului pârât obligația de a suporta parțial cheltuielile de

judecată în apel.

În raport cu aceste

considerente, apreciind că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu

respectarea prevederilor legale, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

recursul declarat de pârât a fost respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA

împotriva deciziei nr. 30/ AP din 27 martie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de

muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 februarie 2013.