ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 826/2013

Asupra cauzei constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, ulterior precizată, reclamanții O.T. și C.I. au chemat în judecată pe pârâții Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, Comisia pentru aplicare Legii nr. 198/2008 a Județului Brașov și Consiliul Local Cristian, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Hotărârii nr. 59 din 27 iunie 2008 emisă de pârâtul 1, emiterea unei noi hotărâri pe numele reclamanților și stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru exproprierea terenului arabil extravilan, situat în comuna Cristian, tarlaua x, parcela cu nr. top. x, în suprafață de 153 m.p., identificată prin nr. cadastral x, ținând seama de valoarea de circulație a terenurilor din zonă.

Prin sentința civilă nr. 250/ S din 19 octombrie 2009 Tribunalul Brașov a admis în parte acțiunea în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA și a stabilit cuantumul despăgubirilor datorate de pârât reclamanților pentru exproprierea terenului arabil extravilan, situat în comuna Cristian, tarlaua x, parcela cu nr. top. x, în suprafață de 153 m.p., identificată prin nr. cadastral x, la suma reprezentând echivalentul în lei la data plății a 1.737 euro, în loc de suma 5.870,47 lei acordată de expropriator. A respins cererile reclamanților având ca obiect anularea Hotărârii nr. 59 din 27 iunie 2008 emisă de pârât și emiterea unei noi hotărâri pe numele acestora, precum și acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu ceilalți pârâți, ca fiind îndreptată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

La pronunțarea acestei soluții instanța a avut în vedere raportul de expertiză întocmit de expertul L.D., care a stabilit valoarea despăgubirii cuvenite pentru terenul expropriat la suma de 11,35 euro pe metru pătrat. În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect anularea Hotărârii nr. 59 din 27 iunie 2008, prin care s-a stabilit cuantumul despăgubirilor datorate pentru suprafața de teren expropriată, instanța a reținut că reclamanții nu au invocat vreun motiv de nulitate absolută sau relativă cu privire la această hotărâre.

Cererea reclamanților având ca obiect emiterea unei noi hotărâri pe numele acestora a fost respinsă de instanță cu motivarea că, din înscrisurile existente la dosar rezultă dreptul de proprietate al autoarei reclamanților, O.A., asupra terenului supus exproprierii, iar potrivit prevederilor art. 5 alin. (6) din Legea nr. 198/2004, în situația în care imobilele ce urmează a fi expropriate fac obiectul unei succesiuni, iar succesorii nu sunt cunoscuți sau nu pot prezenta certificat de moștenitor (cea de-a doua ipoteză fiind incidentă în speță), dacă procedura succesorală este deschisă, despăgubirea se va consemna pe seama moștenitorilor aparenți. Același text de lege prevede că despăgubirile vor fi eliberate numai succesorilor care își vor dovedi calitatea cu certificatul de moștenitor sau cu hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă, astfel încât nu este necesară emiterea unei noi hotărâri pe numele reclamanților.

Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții O.T. și C.I. și pârâta C.N.A.D.N.R. SA. În dezvoltarea motivelor de apel, reclamanții au criticat respingerea capătului de cerere privind anularea Hotărârii nr. 59/2008 și emiterea unei noi hotărâri pe numele acestora, întrucât instanța de fond nu a avut în vedere faptul că, deși s-a comunicat decesul antecesoarei, această stare de fapt nu a fost luată în considerare, hotărârea fiind emisă pe numele defunctei. De asemenea, au criticat cuantumul despăgubirilor, susținând că acestea nu au fost corect calculate prin expertiza ordonată în cauză, fiind încălcate dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994. În dezvoltarea motivelor de apel, pârâta a criticat hotărârea apelată pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că despăgubirea stabilită de expropriator prin hotărârea nr. 59/2008 este justă, astfel că se impunea respingerea cererii de chemare în judecată.

Inițial, apelurile au fost respinse prin decizia civilă nr. 70/ AP din 01 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Brașov. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții și pârâta, iar prin Decizia nr. 5393 din 23 iunie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile, a casat hotărârea instanței de apel și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Pentru a se pronunța astfel, instanța de recurs a reținut că, în cauză, au fost încălcate dispoziții imperative în materia exproprierii privind efectuarea unei expertize de către o comisie formată din trei experți, alcătuită conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, impunându-se efectuarea unei expertize tehnice de specialitate cu respectarea cerințelor imperative ale art. 25 și art. 26 din Legea 33/1994.

În rejudecarea apelurilor, prin decizia nr. 30/ AP din 27 martie 2012, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale a admis apelul declarat de pârâta C.N.A.D.N.R.

SA, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor datorate de pârâtă reclamanților pentru exproprierea terenului în litigiu la suma reprezentând echivalentul în lei la data plății a 1.670 euro, în loc de 5.870,47 lei, reprezentând 1.606,50 euro la data stabilirii de către pârâtă a acestei despăgubiri, a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței, a respins apelul declarat de reclamanți și i-a obligat pe aceștia să plătească suma restantă de 950 lei reprezentând diferență de onorariu pentru expertiză, iar pe apelanta pârâtă la plata sumei restante de 750 lei cu același titlu, în contul Biroului Local pentru Expertize Judiciare, Tehnice, Contabile de pe lângă Tribunalul Brașov, pentru expertiza judiciară efectuată de experții P.R., L.B.

și C.L. Totodată, au fost compensate între părți cheltuielile de judecată reprezentând onorariu de expert ocazionate în apel. În considerentele acestei decizii instanța de apel a reținut următoarele: Cu ocazia rejudecării, instanța de apel a dispus efectuarea unei expertize tehnice de către o comisie constituită cu respectarea prevederilor art. 25 și art. 26 din Legea nr. 33/1994. Comisia de experți a stabilit valoarea despăgubirilor pentru terenul expropriat în suprafață de 153 m.p. la suma de 1.670 euro, concluzionând că daunele previzibile pe care proprietarii terenurilor le vor suferi vor fi compensate de avantajele construirii autostrăzii. Experții au apreciat că cele două loturi rezultate din dezmembrare își vor spori valoarea prin schimbarea tipului potențial de activitate, din teren agricol în industrial sau chiar rezidențial, care se va putea baza pe o facilitate importantă: accesul direct la o cale de circulație importantă pentru transportul de mărfuri.

Analizând rezultatul expertizei cu oferta și pretențiile formulate de părți, curtea a reținut că despăgubirea cuvenită reclamanților sub aspectul cuantumului este justă și corectă. Cu privire la apelul reclamanților, critica acestora referitoare la cuantumul despăgubirilor a fost înlăturată de curte pentru considerentele reținute cu ocazia examinării apelului pârâtei cu privire la același aspect, în speță reclamanții solicitând o valoare mai mare a despăgubirilor cuvenite pentru terenul expropriat. Critica referitoare la respingerea greșită a petitului prin care se solicită anularea Hotărârii nr. 59/2008 și emiterea unei noi hotărâri pe numele reclamanților a fost apreciată ca fiind nefondată.

Instanța de apel a reținut, ca și prima instanță, că întrucât proprietar tabular al terenului supus exproprierii este mama reclamanților, hotărârea a fost emisă corect pe numele acesteia, despăgubirile urmând a fi acordate reclamanților în calitate de succesori, astfel că nu este necesară emiterea unei noi hotărâri pe numele acestora. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA. Recurentul invocă motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că au fost interpretate și aplicate greșit prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 coroborate cu art. 9 din Legea nr. 198/2004, art. 129 și art. 274 C. proc.

civ., precum și art. 1169 C. civ. din 1864. În dezvoltarea acestui motiv de recurs recurentul arată că: Instanța a pronunțat o hotărâre criticabilă sub aspectul legalității, pornind de la o greșită interpretare a probelor. La dosarul cauzei nu există nicio dovadă care să justifice soluția de majorare a cuantumului despăgubirilor. Prin obiecțiunile la raportul de expertiză formulate pentru termenul din 20 martie 2012 pârâtul a învederat instanței de apel faptul că lucrarea a fost întocmită cu încălcarea obiectivului expertizei astfel cum a fost stabilit de instanță și cu încălcarea legii. Conform art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea trebuia să fie stabilită prin raportare la prețul cu care se vând imobilele, fapt ce presupunea utilizarea unor contracte de vânzare-cumpărare, nicidecum a unor oferte de vânzare.

În acest sens, recurentul face trimitere la soluții ale Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțate în alte cauze având ca obiect expropriere. Instanța de apel și-a încălcat rolul activ, prevăzut de art. 129 C. proc. civ., această încălcare constând în faptul că hotărârea pronunțată în apel se întemeiază pe o greșeală gravă de fapt și de drept, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate, în speță, proba cu expertiza. Concluzia instanței se întemeiază pe un raport de expertiză întocmit cu încălcarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, întrucât cuantumul despăgubirilor a fost stabilit exclusiv prin raportare la oferte de vânzare. Instanța trebuia să intervină și să sancționeze lucrarea empirică a experților.

În consecință, recurentul solicită ca instanța de recurs să constate nelegalitatea și netemeinicia raportului de expertiză. Era necesar ca experții să efectueze minime diligențe la autoritățile competente (O.C.P.I. Brașov, Primăria Cristian, etc.) pentru a intra în posesia unor tranzacții autentice care să fie folosite ca și comparabile. Rezultatul prezentat de experți (10,9 euro/ m.p.), deși este aproape identic cu despăgubirea stabilită de expropriator (10,5 euro/ m.p.) trebuia fundamentat pe contracte autentice de vânzare-cumpărare. Experții nu au avut în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirii ofertele de vânzare identificate de recurent pe internet, din care rezultau valori net inferioare pentru terenuri cu caracteristici similare celui expropriat.

Recurentul susține încălcarea de către instanța de apel a prevederilor art. 1169 C. civ., în sensul că nici apelanții reclamanți și nici experții judiciari nu au depus tranzacții autentice care să susțină valoarea propusă de 10,9 euro/ m.p. În ceea ce privește încălcarea prevederilor art. 274 C. proc. civ., recurentul susține că se impunea obligarea doar a apelanților reclamanți la suportarea diferenței de onorariu pentru expertiză, în condițiile în care apelul acestora a fost respins, fiind admis în parte apelul pârâtului. Având în vedere că modificarea hotărârii nu este posibilă decât în condițiile efectuării unei noi expertize, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ. recurentul solicită în principal casarea deciziei recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea deciziei, în sensul admiterii în întregime a apelului formulat de pârât.

Examinând decizia recurată, prin prisma motivului de recurs invocat, Înalta Curte reține următoarele: Critica recurentului privind greșita interpretare a probelor de către instanța de apel, precum și susținerea potrivit căreia hotărârea pronunțată în apel se întemeiază pe o greșeală gravă de fapt și de drept, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate, nu pot fi examinate de Înalta Curte în calea extraordinară de atac a recursului, acestea fiind aspecte de netemeinicie, care nu se încadrează în motivele de recurs prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ. Dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., care reglementau ca motiv de recurs greșeala gravă de fapt, decurgând din aprecierea eronată a probelor, nu mai sunt în vigoare, fiind abrogate prin art. 1 pct. 112 din O.U.G.

nr. 138/2000. Recurentul se limitează la simpla afirmație în sensul că, prin obiecțiunile la raportul de expertiză formulate pentru termenul din 20 martie 2012, a învederat instanței de apel faptul că lucrarea a fost întocmită cu încălcarea obiectivului expertizei astfel cum a fost stabilit de instanță. Recurentul nu dezvoltă această afirmație și nu arată în ce constă nelegalitatea soluției instanței de apel, din această perspectivă. În aceste condiții, exercitarea controlului de legalitate în recurs, sub aspectul unor eventuale neregularități procedurale în ceea ce privește modul de stabilire și respectare a obiectivelor expertizei, nu poate fi efectuat, recurentul neformulând, în această privință, critici susceptibile de cenzură în recurs.

În ceea ce privește pretinsa încălcare a prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, în sensul că experții nu au avut în vedere contracte de vânzare-cumpărare, ci oferte de vânzare, Înalta Curte constată că această critică a constituit obiecțiune la expertiză, formulată de aceeași parte în fața instanței de apel. Această obiecțiune a fost respinsă cu motivarea că, la stabilirea prețului instanța va avea în vedere și ofertele de vânzare identificate pe internet de pârât, iar pe de altă parte, evaluarea terenului a fost făcută chiar de expertul propus de pârât. Fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel, recurentul nesocotește practic existența judecății anterioare, readucând în fața instanței de recurs obiecțiunile la expertiză.

Or, în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, ceea ce constituie obiect al judecății fiind legalitatea hotărârii pronunțată în apel. De aceea, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra pentru care motive este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel, cu referire la respingerea obiecțiunilor la expertiză. Încălcarea prevederilor art. 129 C. proc. civ. nu poate fi invocată de către recurent, care ar fi avut posibilitatea să facă demersuri pentru a identifica eventuale contracte de vânzare-cumpărare având ca obiect terenuri similare și să le depună ca probe la dosar.

Nu numai că nu a procedat în acest sens, dar recurentul însuși a depus în apel, în sprijinul obiecțiunilor la expertiză, tot oferte de vânzare extrase de pe paginile de internet ale unor firme imobiliare, situație în care acesta nu poate imputa instanței că nu a sancționat lucrarea întocmită de experți. Față de diferența extrem de redusă între valoarea propusă de experți (10,9 euro/ m.p.) și cea stabilită de expropriator (10,5 euro/ m.p.), nu se justifica prelungirea procedurii judiciare (cauza fiind deja în al doilea ciclu procesual, după casarea cu trimitere spre rejudecare) și antrenarea unor cheltuieli procedurale suplimentare pentru obținerea altor înscrisuri doveditoare și pentru completarea sau refacerea raportului de expertiză.

În acest sens, instanța de apel a procedat cu respectarea prevederilor art. 27 din Legea nr. 33/1994, comparând rezultatul expertizei cu oferta făcută de expropriator și pretențiile formulate de reclamanți, în condițiile în care, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, despăgubirea nu ar fi putut fi mai mică decât cea oferită de expropriator. Susținerea recurentului privind încălcarea de către instanța de apel a prevederilor art. 1169 C. civ. vizează tot problema modului de administrare și apreciere a probatoriului, care, potrivit celor anterior expuse, nu constituie un aspect de nelegalitate supus cenzurii instanței de recurs. În ceea ce privește modul de aplicare de către instanța de apel a prevederilor art. 274 C. proc.

civ., se constată că apelul pârâtului a fost admis doar în parte, în sensul reducerii cuantumului despăgubirii, astfel încât în mod corect instanța a păstrat în sarcina apelantului pârât obligația de a suporta parțial cheltuielile de judecată în apel. În raport cu aceste considerente, apreciind că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu respectarea prevederilor legale, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârât a fost respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei nr. 30/ AP din 27 martie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 februarie 2013.