ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2332/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 317 din 26 noiembrie 2010, Tribunalul Brașov a admis, astfel cum a fost ulterior precizată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții M.I. și M.D., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat legal de C.N.A.D.N.R. SA și, în consecință, a constatat că imobilul expropriat, în suprafață de 1.439 mp., pentru care s-a emis Hotărârea de Stabilire a Despăgubirilor nr. 21 din 18 iunie 2008, face parte din imobilul în suprafață de 10.000 mp., ce a fost dobândit în proprietate de către reclamanți, în temeiul contractului de vânzare-cumpărare autentificat, de către B.N.P. F.R., imobil ce este înscris în cartea funciară, provenit din conversia de pe hârtie a cărții funciare.

A dispus dezmembrarea imobilului mai sus identificat, în trei loturi, conform raportului de expertiză tehnică judiciară, ce a fost întocmit de către ing. expert F.G., ce face parte integrantă din prezenta sentință, după cum urmează: lotul I, în suprafață de 76229,9 mp., ce se va înscrie în proprietatea reclamanților, lotul II, în suprafață de 1.439 mp., care se va înscrie în proprietatea pârâtului, cu titlu de expropriere, și lotul III, în suprafață de 935,40 mp., ce se va înscrie în favoarea reclamanților. A dispus intabularea în cartea funciară a situației juridice mai sus redate, ce a rezultat în urma dezmembrării. A constatat că reclamanții sunt îndreptățiți să primească despăgubirea stabilită pentru imobilul expropriat, în suprafață de 1439 mp., prin Hotărârea nr. 21 din 18 iunie 2008, respectiv, echivalentul în lei al sumei de 15109,5 euro.

A respins, astfel cum a fost precizată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâta Comuna Cristian, reprezentată legal de primar, ca fiind promovată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală. A obligat pârâtul Statul Român, reprezentat legal de C.N.A.D.N.R. SA, să achite reclamanților suma de 3.560 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat, la data de 23 octombrie 2007 de către B.N.P.

F.R., intervenit între M.V., în calitate de vânzător, și reclamantul M.I., în calitate de cumpărător, s-a transmis acestuia din urmă, ca bun comun al lui și al soției sale, M.D., dreptul de proprietate asupra terenului arabil, situat în extravilanul Comunei Cristian, Județul Brașov, înscris în cartea funciară Brașov, în suprafață de 10.000 mp., cu laturile și vecinătățile ce sunt determinate potrivit schiței anexe și care face parte integrantă din contract. În cuprinsul actului translativ de proprietate astfel perfectat, se arată că vânzătoarea a dobândit dreptul de proprietate asupra bunului imobil ce a constitui obiectul material al contractului, cu titlu de partaj voluntar, conform actului de partaj autentificat la 06 ianuarie 2003, de către B.N.P.

C.D. și că dreptul de coproprietate l-a dobândit, cu titlu de reconstituire, în temeiul legilor fondului funciar, conform Titlului de Proprietate din 16 mai 1994 emis de către Comisia Județeană Brașov pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor. Prin încheierea din 26 octombrie 2007 emisă de către O.C.P.I. Brașov – B.C.P.I. Brașov, s-a dispus intabularea asupra imobilului înscris în cartea funciară a localității Cristian, sub numărul cadastral, a dreptului de proprietate pe care reclamanții l-au dobândit, cu titlu de cumpărare, în temeiul actului translativ de proprietate anterior arătat. Potrivit extrasului de carte funciară pentru informare, dreptul de proprietate al reclamanților cu privire la bunul imobil identificat, conform celor de mai sus, era intabulat în evidențele de publicitate imobiliară la data de 29 octombrie 2007. Prin Hotărârea nr. 21 din 18 iunie 2008 emisă de către C.N.A.D.N.R.

SA, comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004, s-a dispus ca pentru exproprierea imobilului arabil, extravilan, tarlaua 6, în suprafață de 1439 mp, dispusă prin H.G.R. nr. 426/2008, să primească despăgubiri în cuantum de 15.109,50 euro, respectiv echivalentul în lei al acestei sume, persoanele aparent îndreptățite, V.C. și reclamantul din prezenta cauză, M.I. Așa cum s-a arătat, prin cererea pe care au formulat-o, reclamanții au arătat că nu contestă nici măsura exproprierii imobilului mai sus identificat și nici cuantumul despăgubirilor ce au fost stabilite, ca urmare a exproprierii acestuia, sesizarea instanței fiind făcută, întrucât identificarea bunului imobil din litigiu și a titularului dreptului de proprietate asupra acestuia s-au realizat în mod eronat de către pârâtul Statul Român.

Pentru a verifica dacă susținerea pe care reclamanții au făcut-o în sensul că suprafața de teren ce a constituit obiectul exproprierii face parte din imobilul în suprafață totală de 10.000 mp., ce constituie obiectul dreptului lor de proprietate, instanța a dispus ca, în cauză, să fie administrată proba cu expertiza tehnică judiciară în specialitatea topografie. Potrivit concluziilor raportului de expertiză, ce a fost întocmit de către ing. expert. F.G., s-a arătat că, în anul 2003, prin actul de dezmembrare și partaj voluntar, parcela de teren din titlu de proprietate s-a dezmembrat în două loturi egale ca suprafață scriptică, respectiv 10.000 mp. fiecare. În anul 2007, prin actul de vânzare - cumpărare arătat anterior, reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra uneia dintre parcelele rezultate în urma operației juridice de dezmembrare și partaj, dreptul lor fiind intabulat.

Ca urmare a realizării operației de identificare, potrivit metodologiei indicată în lucrarea de expertiză, a imobilului ce a constituit obiectul exproprierii și a imobilului ce constituie obiectul dreptului de proprietate al reclamanților, expertul a concluzionat că suprafața de teren ce a constituit obiectul exproprierii face parte din imobilul ce constituie obiectul dreptului de proprietate al reclamanților. Ca urmare a acestei constatări, prin lucrarea de expertiză, s-a propus dezmembrarea bunul imobil, cu respectarea suprafeței de teren ce a constituit obiectul exproprierii și a suprafeței de teren ce nu a fost afectată de această măsură. Cu privire la concluziile raportului de expertiză, ce a fost administrat ca probă în cauză, pârâtul Statul Român a formulat obiecțiuni, ce au fost respinse de către instanță, pentru considerentele expuse în încheierea de la termenul de judecată din data de 12 noiembrie 2010, cu consecința validării acestei lucrări de expertiză.

Tribunalul a reținut că, prin H.G.R. nr. 426/2008, s-a aprobat amplasamentul lucrării de interes național „Construcția Autostrăzii București - Brașov, tronsonul Comarnic - Brașov, pe teritoriul localităților Râșnov și Cristian din Județul Brașov" și s-a dispus declanșarea procedurii de expropriere a suprafeței de 1.439 mp din imobilul în litigiu. Potrivit art. 6 din Legea nr. 198/2004, una dintre obligațiile ce revine expropriatorului este aceea de a verifica situația juridică a bunului imobil suspus măsurii exproprierii și de a stabili cu exactitate calitatea de titular al dreptului de proprietate asupra acestuia. Această verificare trebuie realizată, în regiunile în care operează sistemul de publicitate imobiliară al cărților funciare, prin raportare la situația de carte funciară.

Or, din probele ce au fost administrate în cauză, rezultă că pârâtul Statul Român nu a respectat obligația ce îi revine, potrivit dispozițiilor legale anterior menționate. Astfel, deși, așa cum s-a arătat, atât actul translativ de proprietate, ce constituie titlul de proprietate al reclamanților, cât și intabularea în evidențele de carte funciară a dreptului de proprietate pe care părțile reclamante l-au dobândit în temeiul acestui act juridic, s-au realizat anterior datei la care a fost emisă Hotărârea nr. 21 din 18 iunie 2008, pârâtul Statul Român a nesocotit aspectele juridice rezultate din actul translativ de proprietate și din evidențele de carte funciară, procedând la identificarea în mod eronat, cu ignorarea mențiunilor existente în cartea funciară Cristian, cu privire la imobilul identificat.

Deși la data declanșării procedurii de expropriere a suprafeței de 1439 mp, din suprafața totală a imobilului identificat, în evidențele de carte funciară era intabulat dreptul de proprietate pe care reclamanții l-au dobândit asupra acestui imobil, pârâtul Staul Român nu a reținut calitatea acestora de singure persoane îndreptățite la plata despăgubirilor, ce au fost stabilite ca urmare a măsurii de expropriere, ci a atribui o astfel de calitate și numitului V.C., deși acesta nu deținea niciun drept asupra imobilului ce a constituit obiectul exproprierii.

Prin această atitudine, pârâtul Statul Român i-a pus pe reclamanți în imposibilitatea de a beneficia de compensația bănească, ce li se cuvine în virtutea legii pentru pierderea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 1439 teren din întreaga suprafață a imobilului ce constituie obiectul dreptului lor de proprietate, iar această atitudine este lipsită de orice justificare, în condițiile în care în Hotărârea nr. 21 din 18 iunie 2008 este indicat actul translativ de proprietate în temeiul căruia reclamanții au devenit singurii proprietari ai imobilului înscris, inițial, în cartea funciară comuna Cristian.

Așa fiind, tribunalul a constatat că este lipsită de orice fundament susținerea pe care pârâtul Statul Român a făcut-o în sensul că aparține reclamanților culpa în declanșarea prezentului litigiu, precum și în sensul că instanță nu poate să procedeze la identificarea în regim de publicitate imobiliară a bunului imobil ce a constituit obiectul exproprierii și la dezmembrarea acestuia.

Astfel, s-a reținut, potrivit celor mai sus arătate, că, în cadrul unui litigiu rezultat din aplicarea Legii nr. 198/2004, instanța este obligată să verifice legalitatea tuturor actelor juridice îndeplinite în cadrul procedurii de expropriere, inclusiv a identificării cadastrale a bunului imobil ce a constituit obiectul material al acestei proceduri, întrucât, numai în urma unei astfel de verificări, poate fi stabilită persoana îndreptățită să beneficieze de despăgubirile aferente pierderii dreptului său de proprietate, cu privire la bunul imobil supus exproprierii; că instanța este îndrituită ca, la cererea părții interesate, să rectifice orice greșeală strecurată în actele întocmite, în cadrul procedurii de expropriere, cu privire la identificarea bunului supus acestei proceduri și cu privire la titularului dreptului de proprietate asupra acestui bun, și că, prin pretențiile pe care reclamanții le-au formulat în cadrul prezentului proces, precum și prin lucrarea de expertiză ce a fost efectuată în cauză, dreptul de proprietate pe care pârâtul Statul Român l-a dobândit, cu titlu de expropriere, asupra suprafeței de 1439 mp teren, din suprafața totală a bunului imobil ce constituie obiectul dreptului de proprietate al reclamanților, nu a fost contestat, acest drept fiind recunoscut și evidențiat ca atare.

Față de considerentele ce preced, tribunalul a constatat că este întemeiată cererea de chemare în judecată pe care reclamanții au promovat-o, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat legal de C.N.A.D.N.R. SA, astfel că, în temeiul art. 5 din Legea nr. 198/2004 coroborat cu dispozițiile legale menționate, a admis-o și a dispus conform dispozitivului prezentei sentințe. Ca urmare a soluției de admiterea a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei comuna Cristian, instanța a respins cererea de chemare în judecată pe care reclamanții au formulat-o în contradictoriu cu aceasta, ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală. Fiind partea aflată în culpă procesuală, pârâtul Statul Român a fost obligat, în temeiul art. 274 C. proc.

civ., să achite reclamanților suma de 3.560 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial și onorariu expertului ce a realizat raportul de expertiză administrat ca probă. Prin decizia civilă nr. 46/ Ap din 15 martie 2011, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale a respins apelul declarat de pârâta C.N.A.D.N.R. SA și a obligat apelanta să plătească intimaților suma de 500 lei cheltuieli de judecată în apel, reținând următoarele: Cu privire la excepția netimbrării, s-a reținut că aceasta a fost corect respinsă de prima instanță având în vedere dispozițiile art. 10 și 17 din Legea nr. 198/2004, care dispun scutirea de plata taxei judiciare de timbru, cererea de dezmembrare și intabulare a imobilelor fiind o consecință firească a capătului principal de cerere.

Pe fondul litigiului, instanța a constatat că documentația de dezmembrare, intitulată Tabelul de mișcare parcelară, a fost realizată în anul 2007, în condițiile în care dezmembrarea parcelei a avut loc în anul 2003, conform actului notarial autentificat la 06 ianuarie 2001, iar această parcelare anterioară a fost făcută în două parcele egale de 10.000 mp. Reclamanții au dobândit dreptul de proprietate la data de 23 octombrie 2007, conform contractului de vânzare-cumpărare, în care este inclusă și parcela expropriată, iar Hotărârea nr. 21 din 18 iunie 2008 a comisiei de expropriere reține în chiar conținutul său că era cunoscută înstrăinarea acestei părți din imobil, precum și suprafața sa.

Nu se poate reține apărarea pârâtei potrivit căreia este inadmisibilă acțiunea promovată de către reclamanți, pe considerentul că la demararea lucrărilor de expropriere era o altă situație de carte funciară, atâta timp cât la data emiterii hotărârii mai sus menționate expropriatorul cunoștea situația actuală de carte funciară. Faptul că numărul cadastral acordat în documentația de expropriere este identic cu numărul cadastral anterior, acordat ca urmare a dezmembrării și înstrăinării imobilului către reclamanți, nu reprezintă o condiție de inadmisibilitate a prezentei acțiuni, identificatorul cadastral putând și trebuind să fie acordat în funcție de situația de fapt și de drept de la momentul intabulării și nu de la un moment anterior.

Ca o consecință a faptului că imobilul a fost înstrăinat anterior hotărârii comisie, iar aceasta cunoștea la momentul emiterii hotărârii numele adevăraților proprietari, este fondată cererea reclamanților de a li se consemna lor suma prevăzută ca despăgubire și nu vechiului proprietar. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R.

SA, iar în dezvoltarea criticilor formulate a arătat că reiterează excepția netimbrării celui de-al doilea capăt din cererea introductivă, întrucât, așa cum a arătat și în întâmpinarea formulată în fața instanței de fond, precum și în cererea de apel, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, „cererile adresate instanței judecătorești pentru stabilirea, în contradictoriu cu Statul Român, a dreptului la despăgubire pentru expropriere și a cuantumului acesteia sunt scutite de taxă judiciară de timbru". Or, cererea prin care reclamanții solicită dezmembrarea terenului, teren arabil, în suprafață de 10.000,00 mp înscris în C.F. Cristian, proprietatea lor, precum și intabularea dreptului de proprietate rezultat în urma dezmembrării, nu se încadrează în cele două cazuri expres prevăzute de lege, exceptate de la plata taxelor judiciare de timbru.

Totodată, instanța de apel, pornind de la o interpretare eronată a dispozițiilor Legii nr. 198/2004, a reținut faptul că art. 10 și art. 17 din lege „dispun scutirea de la plata taxei judiciare de timbru a cererii de dezmembrare și intabularea imobilelor astfel dezmembrate". Or, după cum s-a arătat, cererea de dezmembrare și intabulare nu se numără printre cererile exceptate de la plata taxelor judiciare de timbru prin art. 10, iar în ceea cea privește dispozițiile art. 17, acestea nu instituie o excepție de la aplicarea Legii nr. 146/1997, întrucât taxele datorate bugetului de stat sau bugetelor locale, la care face referire acest text de lege, sunt taxele, tarifele și obligațiile de plată datorate de către expropriator „în legătură cu operațiunile efectuate în baza Legii nr. 198/2004" (art. 10 alin. (3) din Normele de aplicare a Legii nr. 198/2004), iar cererea intimaților-reclamanți de dezmembrare și intabulare nu se circumscrie operațiunilor efectuate în baza Legii nr. 198/2004, astfel că taxa judiciară de timbru aferentă respectivei cererii nu este exceptată de la plată prin art. 17 din lege, chiar dacă taxa de timbru este o taxă datorată bugetelor locale.

S-a mai arătat, că instanța de apel a pronunțat hotărârea cu aplicarea și interpretarea greșită a art. 9, art. 10 și art. 15 din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local, a art. 58 1 din Legea nr. 7/1996, republicată; că instanțele de fond și de apel au pronunțat hotărâri criticabile sub aspectul legalității, pornind de la o greșită interpretare a ansamblului probator. Astfel, art. 9 și art. 10 din Legea nr. 198/2004 reglementează limitativ cazurile în care o persoană se poate adresa instanței de judecată competente, cu referire la expropriere.

Potrivit, art. 9 alin. (1) din lege, "Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condițiile art. 5 alin. (4)-(8) și ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanței judecătorești competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii..", iar art. 10 alin. (1) statuează: "Cererile adresate instanței judecătorești pentru stabilirea, în contradictoriu cu Statul Român sau cu unitățile administrativ-teritoriale, după caz, a dreptului la despăgubire pentru expropriere și a cuantumului acesteia sunt scutite de taxa judiciară de timbru și sunt de competența instanțelor de drept comun." Din interpretarea celor două texte de lege, rezultă că legiuitorul a urmărit ca în temeiul Legii nr. 198/2004 să fie soluționate litigiile cu privire la majorarea cuantumului despăgubirii stabilite pentru un imobil expropriat, respectiv cele referitoare la dreptul la despăgubire pentru un teren care a fost expropriat.

Or, cererea reclamanților-intimați de a se dispune intabularea drepturilor de proprietate rezultate în urma dezmembrării terenului în litigiu nu are niciun temei de drept, neîncadrându-se în cele două cazuri limitativ prevăzute de Legea nr. 198/2004 și, pe cale de consecință, în mod greșit, cererea a fost admisă de instanța de fond, respectiv menținută de instanța de apel. S-a mai arătat, că, în calitate de expropriator, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 avea obligația legală de a identifica titularii drepturilor reale în raport de actele de proprietate și de a supune această identificare controlului O.C.P.I. Brașov, care îi confirmă sau nu corectitudinea și în raport de situația de carte funciară.

Din cuprinsul documentației tehnico-cadastrale întocmite în vederea exproprierii, avizate și înregistrate de O.C.P.I. Brașov (autoritatea competentă) la data de 14 iunie 2007, rezultă că din măsurătorile efectuate a fost identificată suprafața totală de 20.000,00 mp, iar suprafața supusă exproprierii este de 1.439.00 mp, fiind identificată cadastral. Rezultatul măsurătorii a fost coroborat cu datele înscrisului care a stat la baza întocmirii documentației, respectiv titlul de proprietate din 16 mai 1994 emis în favoarea numiților V.C.C. și M.V., titlu de proprietate în care era cuprinsă suprafața totală de 20.000 mp. Actele în baza cărora au fost identificate persoanele aparent îndreptățite să primească despăgubirea au fost pus la dispoziție de organismele abilitate, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (3) din Norma de aplicare a Legii nr. 198/2004.

În condițiile în care persoanele aparent îndreptățite la despăgubire, astfel cum s-a menționat în Hotărârea nr. 21 din 18 iunie 2008, nu au formulat cerere pentru plata despăgubirii și nu au depus actele doveditoare. În termenul de 30 de zile prevăzut de lege (art. 5 alin. (2) din Legea nr. 198/2004), Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a făcut aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (4) din lege și art. 6 alin. (1) și (2) din Normele metodologice, și a încheiat procesul-verbal din 18 iunie 2008, iar în baza acestui proces verbal a fost adoptată Hotărârea de stabilire a despăgubirii din 18 iunie 2008 (potrivit art. 7 din lege), pasul următor constând în consemnarea despăgubirii pe numele persoanelor identificate ca fiind aparent "îndreptățite la despăgubire”.

Ulterior avizării și recepționării documentației cadastrale de către O.C.P.I. Brașov (autoritatea competentă) și atribuirii suprafeței expropriate, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat la 23 octombrie 2007 la B.N.P. F.R., reclamanții din prezenta cauză au dobândit o suprafață de 10.000 mp, parte din cei 20.000 de mp cuprinși în titlul de proprietate din 16 mai 1994. Potrivit încheierii de intabulare din 26 octombrie 2007, această suprafață de teren a fost intabulată. Art. 58 din Legea nr. 7/1996 prevede că: "Prima înregistrare a imobilelor în cadastru și cartea funciară se realizează la cerere, în baza actelor de proprietate și a unei documentații cadastrale, sau din oficiu. Conținutul documentației cadastrale se stabilește prin regulament aprobat prin ordin cu caracter normativ al directorului general, care se publică în M. Of.

al României, Partea I. "Aceste dispoziții se coroborează cu cele de la art. 11 alin. (3) din Regulamentul privind conținutul și modul de întocmire a documentațiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară, aprobat prin Ordinul nr. 634/2006 al D.G.A.N.C.P.I., care prevăd: "Numărul cadastral al imobilului este identificatorul unic de legătură între baza de date grafică și baza de date textuală în sistemul informatic integrat de cadastru și publicitate imobiliară." Or, soluția instanței de fond, menținută de instanța de apel, este în contradicție cu textele invocate mai sus, deoarece a atribuit un nou identificator cadastral suprafeței expropriate, în condițiile în care acesta nu mai putea fi modificat, pe de o parte, fiindcă exproprierea se produsese deja, iar pe de altă parte, deoarece identificatorul cadastral este unic.

Mai mult decât atât, identificatorul cadastral aferent suprafeței expropriate de 1.439 mp a fost atribuit pentru prima dată în urma înregistrării documentației tehnice întocmite în vederea exproprierii și legal nu mai putea fi acordat unei alte suprafețe, în speță lotul de 10.000 mp. Prin urmare, afirmația instanței de apel potrivit căreia "identificatorul cadastral putând și trebuind să fie acordat în funcție de situația de fapt și de drept de la momentul intabulării și nu de la un moment anterior" dovedește greșita interpretare a textelor de lege mai sus-amintite, deoarece instanța de control judiciar a făcut abstracția de la faptul că identificatorul cadastral este unic, iar acesta fusese deja atribuit suprafeței expropriate de 1.439 mp prin înregistrarea și avizarea de către O.C.P.I.

Brașov a documentației tehnice din 05 iunie 2007. Mai mult decât atât. din eroare, aceeași instituție care a acordat identificatorul cadastral suprafeței expropriate de 1.439 mp, în speță O.C.P.I.

Brașov, a atribuit același număr cadastral și suprafeței care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare din 23 octombrie 2007. S-a conchis, că Hotărârea nr. 21 din 18 iunie 2008 a comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a fost emisă în mod corect, în temeiul art. 5 alin. (4), atât pe numele V.C.C., cât și pe numele reclamantului M.V., iar potrivit art. 15 din Legea nr. 198/2004, "Transferul imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale și în administrarea expropriatorului operează de drept de la data plății despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la data consemnării acestora, în condițiile prezentei legi." De asemenea, s-a mai arătat că, având în vedere conduita pârâtei, care nu s-a opus admiterii acțiunii introductive formulate de către reclamanți, respectiv capetelor de cerere referitoare la constatarea calității de persoane îndreptățite la despăgubire și la obligarea la plata despăgubirii stabilite prin Hotărârea nr. 21 din 18 iunie 2008, instanțele de fond și de apel nu ar fi trebuit să pună în sarcina sa obligarea la plata sumelor de 3.560 lei, respectiv, 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Examinând decizia în limita criticilor formulate, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța constată că recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, este nefondat, urmând a dispune respingerea acestuia în consecință, pentru următoarele considerente: Cu privire la critica potrivit căreia în mod greșit instanțele de fond și apel au respins excepția netimbrării capătului de cerere privind dezmembrarea și intabularea dreptului de proprietate al reclamanților, se constată că este nefondat.

Astfel, în mod corect, a fost respinsă această excepție de către instanțele de fond și apel, în raport de dispozițiile art. 10 din Legea nr. 198/2004, având în vedere că acest capăt de cerere este consecința firească a capătului de cerere principal, pe de o parte, iar pe de altă parte, art. 17 din Legea nr. 198/2004 nu prevede că de scutirile de la plata taxelor judiciare beneficiază numai expropriatorul, ci numai care sunt operațiunile juridice scutite de plata taxelor de timbru, indiferent de partea care le realizează. Pe fondul litigiului, criticile formulate de recurentul pârât vizează greșita soluționare a capătului de cerere privind dezmembrarea și intabularea dreptului de proprietate al reclamanților.

În raport de situația de fapt, așa cum a fost stabilită de instanțele de fond și apel, ce nu poate fi reevaluată în recurs, față de actuala structură a art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., se constată că aceste critici sunt nefondate. Astfel, documentația de dezmembrare, intitulată tabelul de mișcare parcelară, a fost realizată în anul 2007, iar dezmembrarea parcelei a avut loc în anul 2003, conform actului notarial autentificat la 06 ianuarie 2001 de B.N.P. C.D., parcelare fiind făcută în două loturi egale, de câte 10.000 mp fiecare.

Deși asupra terenului în litigiu, de 1.439 mp, ce face parte din suprafața de 10.000 mp teren, reclamanții au dobândit dreptul de proprietate prin contractul de vânzare-cumpărare, prin hotărâre din 18 iunie 2008, din conținutul căreia rezultă că era cunoscută înstrăinarea acestei părți din imobil și întinderea sa, s-a propus acordarea de despăgubiri atât către reclamanții, cât și către numitul V.C.C., deși acesta nu deținea niciun drept asupra imobilului expropriat, iar, în această situație, culpa în declararea prezentului litigiu aparține pârâtului, care i-a pus pe reclamanți în imposibilitatea de a beneficia în totalitate de compensație bănească pentru pierderea dreptului de proprietate, prin expropriere, asupra terenului în litigiu.

Cu alte cuvinte, la data emiterii hotărârii nr. 21/2008 de către C.N.A.D.N.R., comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004, pârâtul nu și-a îndeplinit obligația ce-i revenea, în baza art. 6 din Legea nr. 198/2004, de a verifica situația juridică a imobilului supus exproprierii, respectiv nu a verificat „dreptul de proprietate ori alt drept real în temeiul căruia cererea a fost formulată”, iar în cadrul unui litigiu rezultat din aplicarea acestui act normativ, corect, a apreciat curtea de apel că instanța este obligată să verifice legalitatea tuturor actelor îndeplinite în cadrul procedurii de expropriere, inclusiv a identificării cadastrale a imobilului ce a constituit obiectul exproprierii, pentru că numai în baza acestor verificări se pot stabili persoanele îndreptățite să beneficieze de despăgubiri pentru pierderea dreptului lor de proprietate asupra bunului expropriat și cuantumul despăgubirii ce li se cuvine.

De aceea, critica formulată de recurentul pârât potrivit căruia decizia recurată a fost dată cu aplicarea și interpretarea greșită a prevederilor art. 9, art. 10 și art. 15 din Legea nr. 198/2004 este nefondată, urmând a fi respinsă în consecință. În ceea ce privește critica potrivit căreia decizia recurată este dată cu aplicarea greșită a art. 58 1 din Legea nr. 7/1996, republicată, este, de asemenea, nefondată. Astfel, potrivit art. 58 1 alin. (1) din Legea nr. 7/1994, republicată, „prima înregistrare a imobilelor în cadastru și cartea funciară se realizează la cerere, în baza actelor de proprietate și a unei documentații cadastrale, sau din oficiu. Conținutul documentației cadastrale se stabilește prin regulamentul aprobat prin ordin cu caracter normativ al directorului general, care se publică în M. Of.

al României, Partea I”, text de lege introdus prin O.U.G. nr. 64/2010, începând cu 2 iulie 2010 deci ulterior emiterii Ordinului nr. 634/2006 al A.C.P.I. Susținerea pârâtului în sensul că soluțiile instanțelor de fond și apel sunt nelegale, deoarece au atribuit un nou identificator suprafeței expropriate, în condițiile în care art. 11 alin. (3) din Regulamentul privind conținutul și modul de întocmire a documentațiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară, aprobat prin Ordinul nr. 634/2006 al A.C.P.I., prevede că „numărul cadastral al imobilului este identificatorul unic al legăturii între baza de date grafice și baza de date textuale în sistem informatic integrat de cadastru și publicitate imobiliară”, și că în aceste condiții identificatorul cadastral nu mai poate fi modificat, este nefondată.

Aceasta deoarece, din conținutul acestor dispoziții nu rezultă o asemenea interdicție, pe de o parte, iar pe de altă parte, dacă conținutul acestui text ar interzice schimbarea identificatorului cadastral inițial, fără a ține seama de situația juridică a imobilului, așa cum susține pârâtul, aceasta nu ar produce nicio consecință legală, pentru că ar depăși actul normativ în aplicarea căruia a fost emis. De aceea, legal, a apreciat instanța de apel că identitatea între numărul cadastral anterior acordat ca urmare a dezmembrării și înstrăinării imobilului către reclamanți, și numărul cadastral acordat în documentația de expropriere nu reprezintă o condiție de inadmisibilitate a prezentei acțiunii, întrucât identificatorul cadastral poate și trebuie să fie acordat în funcție de situația juridică a imobilului de la momentul intabulării.

Criticile potrivit cărora, greșit, instanțele de fond și apel au dispus obligarea pârâtului la cheltuieli de judecată, față de poziția procesuală a acestuia, care a fost de acord cu admiterea capetelor de cerere referitoare la constatarea calității de persoane îndreptățite la despăgubiri a reclamanților și la îndreptățirea acestora de a primi despăgubirile stabilite prin Hotărârea nr. 21 din 18 iunie 2008, sunt nefondate. Astfel, prin hotărârile pronunțate în fond și apel, s-a admis acțiunea reclamanților, și, respectiv, s-a respins apelul declarat de pârât, astfel că pârâtul fiind partea care a căzut în pretenții, potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., legal, a fost obligat, la cerere reclamanților, la plata cheltuielilor de judecată către aceștia.

Pentru considerentele expuse, instanța, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul pârât, și, în baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ., constatând culpa procesuală a acestuia, va dispune obligarea sa la 500 lei, cheltuieli de judecată, către intimații M.I. și M.D., în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei nr. 46/ Ap din 15 martie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Obligă recurentul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA la plata sumei de 500 lei către intimații M.I. și M.D., reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 martie 2012.