ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2332/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2332/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 317 din 26 noiembrie 2010, Tribunalul Brașov a admis, astfel cum a fost

ulterior precizată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții

M.I. și M.D., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat legal de

C.N.A.D.N.R. SA și, în consecință, a constatat că imobilul expropriat, în

suprafață de 1.439 mp., pentru care s-a emis Hotărârea de Stabilire a

Despăgubirilor nr. 21 din 18 iunie 2008, face parte din imobilul în suprafață

de 10.000 mp., ce a fost dobândit în proprietate de către reclamanți, în

temeiul contractului de vânzare-cumpărare autentificat, de către B.N.P. F.R.,

imobil ce este înscris în cartea funciară, provenit din conversia de pe hârtie

a cărții funciare. A dispus dezmembrarea imobilului mai sus identificat, în

trei loturi, conform raportului de expertiză tehnică judiciară, ce a fost

întocmit de către ing. expert F.G., ce face parte integrantă din prezenta

sentință, după cum urmează: lotul I, în suprafață de 76229,9 mp., ce se va

înscrie în proprietatea reclamanților, lotul II, în suprafață de 1.439 mp., care

se va înscrie în proprietatea pârâtului, cu titlu de expropriere, și lotul III,

în suprafață de 935,40 mp., ce se va înscrie în favoarea reclamanților. A

dispus intabularea în cartea funciară a situației juridice mai sus redate, ce a

rezultat în urma dezmembrării. A constatat că reclamanții sunt îndreptățiți să

primească despăgubirea stabilită pentru imobilul expropriat, în suprafață de

1439 mp., prin Hotărârea nr. 21 din 18 iunie 2008, respectiv, echivalentul în

lei al sumei de 15109,5 euro. A respins, astfel cum a fost precizată, cererea

de chemare în judecată formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâta

Comuna Cristian, reprezentată legal de primar, ca fiind promovată în

contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală. A obligat pârâtul Statul

Român, reprezentat legal de C.N.A.D.N.R. SA, să achite reclamanților suma de

3.560 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare

autentificat, la data de 23 octombrie 2007 de către B.N.P. F.R., intervenit

între M.V., în calitate de vânzător, și reclamantul M.I., în calitate de

cumpărător, s-a transmis acestuia din urmă, ca bun comun al lui și al soției

sale, M.D., dreptul de proprietate asupra terenului arabil, situat în extravilanul

Comunei Cristian, Județul Brașov, înscris în cartea funciară Brașov, în

suprafață de 10.000 mp., cu laturile și vecinătățile ce sunt determinate

potrivit schiței anexe și care face parte integrantă din contract.

În cuprinsul actului

translativ de proprietate astfel perfectat, se arată că vânzătoarea a dobândit

dreptul de proprietate asupra bunului imobil ce a constitui obiectul material

al contractului, cu titlu de partaj voluntar, conform actului de partaj

autentificat la 06 ianuarie 2003, de către B.N.P. C.D. și că dreptul de

coproprietate l-a dobândit, cu titlu de reconstituire, în temeiul legilor

fondului funciar, conform Titlului de Proprietate din 16 mai 1994 emis de către

Comisia Județeană Brașov pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra

Terenurilor.

Prin încheierea din

26 octombrie 2007 emisă de către O.C.P.I. Brașov – B.C.P.I. Brașov, s-a dispus

intabularea asupra imobilului înscris în cartea funciară a localității

Cristian, sub numărul cadastral, a dreptului de proprietate pe care reclamanții

l-au dobândit, cu titlu de cumpărare, în temeiul actului translativ de

proprietate anterior arătat.

Potrivit extrasului

de carte funciară pentru informare, dreptul de proprietate al reclamanților cu

privire la bunul imobil identificat, conform celor de mai sus, era intabulat în

evidențele de publicitate imobiliară la data de 29 octombrie 2007.

Prin Hotărârea nr. 21

din 18 iunie 2008 emisă de către C.N.A.D.N.R. SA, comisia de aplicare a Legii

nr. 198/2004, s-a dispus ca pentru exproprierea imobilului arabil, extravilan,

tarlaua 6, în suprafață de 1439 mp, dispusă prin H.G.R. nr. 426/2008, să

primească despăgubiri în cuantum de 15.109,50 euro, respectiv echivalentul în

lei al acestei sume, persoanele aparent îndreptățite, V.C. și reclamantul din

prezenta cauză, M.I.

Așa cum s-a arătat,

prin cererea pe care au formulat-o, reclamanții au arătat că nu contestă nici

măsura exproprierii imobilului mai sus identificat și nici cuantumul

despăgubirilor ce au fost stabilite, ca urmare a exproprierii acestuia,

sesizarea instanței fiind făcută, întrucât identificarea bunului imobil din

litigiu și a titularului dreptului de proprietate asupra acestuia s-au realizat

în mod eronat de către pârâtul Statul Român.

Pentru a verifica

dacă susținerea pe care reclamanții au făcut-o în sensul că suprafața de teren

ce a constituit obiectul exproprierii face parte din imobilul în suprafață

totală de 10.000 mp., ce constituie obiectul dreptului lor de proprietate,

instanța a dispus ca, în cauză, să fie administrată proba cu expertiza tehnică

judiciară în specialitatea topografie.

Potrivit concluziilor

raportului de expertiză, ce a fost întocmit de către ing. expert. F.G., s-a

arătat că, în anul 2003, prin actul de dezmembrare și partaj voluntar, parcela

de teren din titlu de proprietate s-a dezmembrat în două loturi egale ca

suprafață scriptică, respectiv 10.000 mp. fiecare. În anul 2007, prin actul de

vânzare - cumpărare arătat anterior, reclamanții au dobândit dreptul de

proprietate asupra uneia dintre parcelele rezultate în urma operației juridice

de dezmembrare și partaj, dreptul lor fiind intabulat.

Ca urmare a

realizării operației de identificare, potrivit metodologiei indicată în

lucrarea de expertiză, a imobilului ce a constituit obiectul exproprierii și a

imobilului ce constituie obiectul dreptului de proprietate al reclamanților,

expertul a concluzionat că suprafața de teren ce a constituit obiectul

exproprierii face parte din imobilul ce constituie obiectul dreptului de

proprietate al reclamanților.

Ca urmare a acestei

constatări, prin lucrarea de expertiză, s-a propus dezmembrarea bunul imobil,

cu respectarea suprafeței de teren ce a constituit obiectul exproprierii și a

suprafeței de teren ce nu a fost afectată de această măsură.

Cu privire la

concluziile raportului de expertiză, ce a fost administrat ca probă în cauză,

pârâtul Statul Român a formulat obiecțiuni, ce au fost respinse de către

instanță, pentru considerentele expuse în încheierea de la termenul de judecată

din data de 12 noiembrie 2010, cu consecința validării acestei lucrări de

expertiză.

Tribunalul a reținut

că, prin H.G.R. nr. 426/2008, s-a aprobat amplasamentul lucrării de interes

național „Construcția Autostrăzii București - Brașov, tronsonul Comarnic -

Brașov, pe teritoriul localităților Râșnov și Cristian din Județul Brașov"

și s-a dispus declanșarea procedurii de expropriere a suprafeței de 1.439 mp

din imobilul în litigiu.

Potrivit art. 6 din

Legea nr. 198/2004, una dintre obligațiile ce revine expropriatorului este

aceea de a verifica situația juridică a bunului imobil suspus măsurii

exproprierii și de a stabili cu exactitate calitatea de titular al dreptului de

proprietate asupra acestuia. Această verificare trebuie realizată, în regiunile

în care operează sistemul de publicitate imobiliară al cărților funciare, prin

raportare la situația de carte funciară. Or, din probele ce au fost

administrate în cauză, rezultă că pârâtul Statul Român nu a respectat obligația

ce îi revine, potrivit dispozițiilor legale anterior menționate.

Astfel, deși, așa cum

s-a arătat, atât actul translativ de proprietate, ce constituie titlul de

proprietate al reclamanților, cât și intabularea în evidențele de carte

funciară a dreptului de proprietate pe care părțile reclamante l-au dobândit în

temeiul acestui act juridic, s-au realizat anterior datei la care a fost emisă

Hotărârea nr. 21 din 18 iunie 2008, pârâtul Statul Român a nesocotit aspectele

juridice rezultate din actul translativ de proprietate și din evidențele de

carte funciară, procedând la identificarea în mod eronat, cu ignorarea

mențiunilor existente în cartea funciară Cristian, cu privire la imobilul

identificat.

Deși la data

declanșării procedurii de expropriere a suprafeței de 1439 mp, din suprafața

totală a imobilului identificat, în evidențele de carte funciară era intabulat

dreptul de proprietate pe care reclamanții l-au dobândit asupra acestui imobil,

pârâtul Staul Român nu a reținut calitatea acestora de singure persoane

îndreptățite la plata despăgubirilor, ce au fost stabilite ca urmare a măsurii

de expropriere, ci a atribui o astfel de calitate și numitului V.C., deși

acesta nu deținea niciun drept asupra imobilului ce a constituit obiectul

exproprierii.

Prin această

atitudine, pârâtul Statul Român i-a pus pe reclamanți în imposibilitatea de a

beneficia de compensația bănească, ce li se cuvine în virtutea legii pentru

pierderea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 1439 teren din întreaga

suprafață a imobilului ce constituie obiectul dreptului lor de proprietate, iar

această atitudine este lipsită de orice justificare, în condițiile în care în

Hotărârea nr. 21 din 18 iunie 2008 este indicat actul translativ de proprietate

în temeiul căruia reclamanții au devenit singurii proprietari ai imobilului

înscris, inițial, în cartea funciară comuna Cristian.

Așa fiind, tribunalul

a constatat că este lipsită de orice fundament susținerea pe care pârâtul

Statul Român a făcut-o în sensul că aparține reclamanților culpa în declanșarea

prezentului litigiu, precum și în sensul că instanță nu poate să procedeze la

identificarea în regim de publicitate imobiliară a bunului imobil ce a

constituit obiectul exproprierii și la dezmembrarea acestuia.

Astfel, s-a reținut,

potrivit celor mai sus arătate, că, în cadrul unui litigiu rezultat din

aplicarea Legii nr. 198/2004, instanța este obligată să verifice legalitatea

tuturor actelor juridice îndeplinite în cadrul procedurii de expropriere,

inclusiv a identificării cadastrale a bunului imobil ce a constituit obiectul

material al acestei proceduri, întrucât, numai în urma unei astfel de

verificări, poate fi stabilită persoana îndreptățită să beneficieze de

despăgubirile aferente pierderii dreptului său de proprietate, cu privire la

bunul imobil supus exproprierii; că instanța este îndrituită ca, la cererea

părții interesate, să rectifice orice greșeală strecurată în actele întocmite,

în cadrul procedurii de expropriere, cu privire la identificarea bunului supus

acestei proceduri și cu privire la titularului dreptului de proprietate asupra

acestui bun, și că, prin pretențiile pe care reclamanții le-au formulat în

cadrul prezentului proces, precum și prin lucrarea de expertiză ce a fost

efectuată în cauză, dreptul de proprietate pe care pârâtul Statul Român l-a

dobândit, cu titlu de expropriere, asupra suprafeței de 1439 mp teren, din

suprafața totală a bunului imobil ce constituie obiectul dreptului de

proprietate al reclamanților, nu a fost contestat, acest drept fiind recunoscut

și evidențiat ca atare.

Față de

considerentele ce preced, tribunalul a constatat că este întemeiată cererea de

chemare în judecată pe care reclamanții au promovat-o, în contradictoriu cu

pârâtul Statul Român, reprezentat legal de C.N.A.D.N.R. SA, astfel că, în

temeiul art. 5 din Legea nr. 198/2004 coroborat cu dispozițiile legale

menționate, a admis-o și a dispus conform dispozitivului prezentei sentințe.

Ca urmare a soluției

de admiterea a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei comuna

Cristian, instanța a respins cererea de chemare în judecată pe care reclamanții

au formulat-o în contradictoriu cu aceasta, ca fiind promovată împotriva unei

persoane fără calitate procesuală.

Fiind partea aflată

în culpă procesuală, pârâtul Statul Român a fost obligat, în temeiul art. 274

C. proc. civ., să achite reclamanților suma de 3.560 lei, cu titlu de

cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial și onorariu expertului

ce a realizat raportul de expertiză administrat ca probă.

Prin decizia civilă

nr. 46/ Ap din 15 martie 2011, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale a

respins apelul declarat de pârâta C.N.A.D.N.R. SA și a obligat apelanta să

plătească intimaților suma de 500 lei cheltuieli de judecată în apel, reținând

următoarele:

Cu privire la

excepția netimbrării, s-a reținut că aceasta a fost corect respinsă de prima

instanță având în vedere dispozițiile art. 10 și 17 din Legea nr. 198/2004,

care dispun scutirea de plata taxei judiciare de timbru, cererea de dezmembrare

și intabulare a imobilelor fiind o consecință firească a capătului principal de

cerere.

Pe fondul litigiului,

instanța a constatat că documentația de dezmembrare, intitulată Tabelul de

mișcare parcelară, a fost realizată în anul 2007, în condițiile în care

dezmembrarea parcelei a avut loc în anul 2003, conform actului notarial

autentificat la 06 ianuarie 2001, iar această parcelare anterioară a fost

făcută în două parcele egale de 10.000 mp.

Reclamanții au

dobândit dreptul de proprietate la data de 23 octombrie 2007, conform

contractului de vânzare-cumpărare, în care este inclusă și parcela expropriată,

iar Hotărârea nr. 21 din 18 iunie 2008 a comisiei de expropriere reține în

chiar conținutul său că era cunoscută înstrăinarea acestei părți din imobil,

precum și suprafața sa.

Nu se poate reține apărarea

pârâtei potrivit căreia este inadmisibilă acțiunea promovată de către

reclamanți, pe considerentul că la demararea lucrărilor de expropriere era o

altă situație de carte funciară, atâta timp cât la data emiterii hotărârii mai

sus menționate expropriatorul cunoștea situația actuală de carte funciară.

Faptul că numărul cadastral acordat în documentația de expropriere este identic

cu numărul cadastral anterior, acordat ca urmare a dezmembrării și înstrăinării

imobilului către reclamanți, nu reprezintă o condiție de inadmisibilitate a

prezentei acțiuni, identificatorul cadastral putând și trebuind să fie acordat

în funcție de situația de fapt și de drept de la momentul intabulării și nu de

la un moment anterior.

Ca o consecință a

faptului că imobilul a fost înstrăinat anterior hotărârii comisie, iar aceasta

cunoștea la momentul emiterii hotărârii numele adevăraților proprietari, este

fondată cererea reclamanților de a li se consemna lor suma prevăzută ca

despăgubire și nu vechiului proprietar.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, iar în

dezvoltarea criticilor formulate a arătat că reiterează excepția netimbrării

celui de-al doilea capăt din cererea introductivă, întrucât, așa cum a arătat

și în întâmpinarea formulată în fața instanței de fond, precum și în cererea de

apel, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 198/2004,

„cererile adresate instanței judecătorești pentru stabilirea, în contradictoriu

cu Statul Român, a dreptului la despăgubire pentru expropriere și a cuantumului

acesteia sunt scutite de taxă judiciară de timbru".

Or, cererea prin care

reclamanții solicită dezmembrarea terenului, teren arabil, în suprafață de

10.000,00 mp înscris în C.F. Cristian, proprietatea lor, precum și intabularea

dreptului de proprietate rezultat în urma dezmembrării, nu se încadrează în

cele două cazuri expres prevăzute de lege, exceptate de la plata taxelor

judiciare de timbru.

Totodată, instanța de

apel, pornind de la o interpretare eronată a dispozițiilor Legii nr. 198/2004,

a reținut faptul că art. 10 și art. 17 din lege „dispun scutirea de la plata

taxei judiciare de timbru a cererii de dezmembrare și intabularea imobilelor

astfel dezmembrate".

Or, după cum s-a

arătat, cererea de dezmembrare și intabulare nu se numără printre cererile

exceptate de la plata taxelor judiciare de timbru prin art. 10, iar în ceea cea

privește dispozițiile art. 17, acestea nu instituie o excepție de la aplicarea

Legii nr. 146/1997, întrucât taxele datorate bugetului de stat sau bugetelor

locale, la care face referire acest text de lege, sunt taxele, tarifele și

obligațiile de plată datorate de către expropriator „în legătură cu

operațiunile efectuate în baza Legii nr. 198/2004" (art. 10 alin. (3) din

Normele de aplicare a Legii nr. 198/2004), iar cererea intimaților-reclamanți

de dezmembrare și intabulare nu se circumscrie operațiunilor efectuate în baza

Legii nr. 198/2004, astfel că taxa judiciară de timbru aferentă respectivei

cererii nu este exceptată de la plată prin art. 17 din lege, chiar dacă taxa de

timbru este o taxă datorată bugetelor locale.

S-a mai arătat, că

instanța de apel a pronunțat hotărârea cu aplicarea și interpretarea greșită a

art. 9, art. 10 și art. 15 din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri

prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean

și local, a art. 58

1

din Legea nr. 7/1996, republicată; că

instanțele de fond  și de apel au pronunțat hotărâri criticabile sub aspectul

legalității, pornind de la o greșită interpretare a ansamblului probator.

Astfel, art. 9 și

art. 10 din Legea nr. 198/2004 reglementează limitativ cazurile în care o

persoană se poate adresa instanței de judecată competente, cu referire la

expropriere. Potrivit, art. 9 alin. (1) din lege, "Expropriatul nemulțumit

de cuantumul despăgubirii consemnate în condițiile art. 5 alin. (4)-(8) și ale

art. 6 alin. (2) se poate adresa instanței judecătorești competente în termen

de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a

cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta

transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus

exproprierii..", iar art. 10 alin. (1) statuează: "Cererile adresate

instanței judecătorești pentru stabilirea, în contradictoriu cu Statul Român

sau cu unitățile administrativ-teritoriale, după caz, a dreptului la

despăgubire pentru expropriere și a cuantumului acesteia sunt scutite de taxa

judiciară de timbru și sunt de competența instanțelor de drept comun."

Din interpretarea

celor două texte de lege, rezultă că legiuitorul a urmărit ca în temeiul Legii

nr. 198/2004 să fie soluționate litigiile cu privire la majorarea cuantumului

despăgubirii stabilite pentru un imobil expropriat, respectiv cele referitoare

la dreptul la despăgubire pentru un teren care a fost expropriat.

Or, cererea

reclamanților-intimați de a se dispune intabularea drepturilor de proprietate

rezultate în urma dezmembrării terenului în litigiu nu are niciun temei de drept,

neîncadrându-se în cele două cazuri limitativ prevăzute de Legea nr. 198/2004

și, pe cale de consecință, în mod greșit, cererea a fost admisă de instanța de

fond, respectiv menținută de instanța de apel.

S-a mai arătat, că,

în calitate de expropriator, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 avea

obligația legală de a identifica titularii drepturilor reale în raport de

actele de proprietate și de a supune această identificare controlului O.C.P.I.

Brașov, care îi confirmă sau nu corectitudinea și în raport de situația de

carte funciară.

Din cuprinsul

documentației tehnico-cadastrale întocmite în vederea exproprierii, avizate și

înregistrate de O.C.P.I. Brașov (autoritatea competentă) la data de 14 iunie

2007, rezultă că din măsurătorile efectuate a fost identificată suprafața

totală de 20.000,00 mp, iar suprafața supusă exproprierii este de 1.439.00 mp,

fiind identificată cadastral.

Rezultatul

măsurătorii a fost coroborat cu datele înscrisului care a stat la baza

întocmirii documentației, respectiv titlul de proprietate din 16 mai 1994 emis

în favoarea numiților V.C.C. și M.V., titlu de proprietate în care era cuprinsă

suprafața totală de 20.000 mp.

Actele în baza cărora

au fost identificate persoanele aparent îndreptățite să primească despăgubirea

au fost pus la dispoziție de organismele abilitate, în conformitate cu

prevederile art. 2 alin. (3) din Norma de aplicare a Legii nr. 198/2004.

În condițiile în care

persoanele aparent îndreptățite la despăgubire, astfel cum s-a menționat în

Hotărârea nr. 21 din 18 iunie 2008, nu au formulat cerere pentru plata

despăgubirii și nu au depus actele doveditoare. În termenul de 30 de zile

prevăzut de lege (art. 5 alin. (2) din Legea nr. 198/2004), Comisia pentru

aplicarea Legii nr. 198/2004 a făcut aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (4)

din lege și art. 6 alin. (1) și (2) din Normele metodologice, și a încheiat

procesul-verbal din 18 iunie 2008, iar în baza acestui proces verbal a fost

adoptată Hotărârea de stabilire a despăgubirii din 18 iunie 2008 (potrivit art.

7 din lege), pasul următor constând în consemnarea despăgubirii pe numele

persoanelor identificate ca fiind aparent "îndreptățite la despăgubire”.

Ulterior avizării și

recepționării documentației cadastrale de către O.C.P.I. Brașov (autoritatea

competentă) și atribuirii suprafeței expropriate, prin contractul de

vânzare-cumpărare autentificat la 23 octombrie 2007 la B.N.P. F.R., reclamanții

din prezenta cauză au dobândit o suprafață de 10.000 mp, parte din cei 20.000

de mp cuprinși în titlul de proprietate din 16 mai 1994. Potrivit încheierii de

intabulare din 26 octombrie 2007, această suprafață de teren a fost intabulată.

Art. 58 din Legea nr.

7/1996 prevede că: "Prima înregistrare a imobilelor în cadastru și cartea

funciară se realizează la cerere, în baza actelor de proprietate și a unei

documentații cadastrale, sau din oficiu. Conținutul documentației cadastrale se

stabilește prin regulament aprobat prin ordin cu caracter normativ al

directorului general, care se publică în M. Of. al României, Partea I. "Aceste

dispoziții se coroborează cu cele de la art. 11 alin. (3) din Regulamentul

privind conținutul și modul de întocmire a documentațiilor cadastrale în

vederea înscrierii în cartea funciară, aprobat prin Ordinul nr. 634/2006 al

D.G.A.N.C.P.I., care prevăd: "Numărul cadastral al imobilului este

identificatorul unic de legătură între baza de date grafică și baza de date

textuală în sistemul informatic integrat de cadastru și publicitate

imobiliară."

Or, soluția instanței

de fond, menținută de instanța de apel, este în contradicție cu textele

invocate mai sus, deoarece a atribuit un nou identificator cadastral suprafeței

expropriate, în condițiile în care acesta nu mai putea fi modificat, pe de o

parte, fiindcă exproprierea se produsese deja, iar pe de altă parte, deoarece

identificatorul cadastral este unic.

Mai mult decât atât,

identificatorul cadastral aferent suprafeței expropriate de 1.439 mp a fost

atribuit pentru prima dată în urma înregistrării documentației tehnice

întocmite în vederea exproprierii și legal nu mai putea fi acordat unei alte

suprafețe, în speță lotul de 10.000 mp.

Prin urmare,

afirmația instanței de apel potrivit căreia "identificatorul cadastral

putând și trebuind să fie acordat în funcție de situația de fapt și de drept de

la momentul intabulării și nu de la un moment anterior" dovedește greșita

interpretare a textelor de lege mai sus-amintite, deoarece instanța de control

judiciar a făcut abstracția de la faptul că identificatorul cadastral este

unic, iar acesta fusese deja atribuit suprafeței expropriate de 1.439 mp prin

înregistrarea și avizarea de către O.C.P.I. Brașov a documentației tehnice din

05 iunie 2007.

Mai mult decât atât.

din eroare, aceeași instituție care a acordat identificatorul cadastral

suprafeței expropriate de 1.439 mp, în speță O.C.P.I. Brașov, a atribuit

același număr cadastral și suprafeței care a făcut obiectul contractului de

vânzare-cumpărare din 23 octombrie 2007.

S-a conchis, că

Hotărârea nr. 21 din 18 iunie 2008 a comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004

a fost emisă în mod corect, în temeiul art. 5 alin. (4), atât pe numele V.C.C.,

cât și pe numele reclamantului M.V., iar potrivit art. 15 din Legea nr.

198/2004, "Transferul imobilelor din proprietatea privată în proprietatea

publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale și în

administrarea expropriatorului operează de drept de la data plății

despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la data consemnării acestora,

în condițiile prezentei legi."

De asemenea, s-a mai

arătat că, având în vedere conduita pârâtei, care nu s-a opus admiterii

acțiunii introductive formulate de către reclamanți, respectiv capetelor de

cerere referitoare la constatarea calității de persoane îndreptățite la

despăgubire și la obligarea la plata despăgubirii stabilite prin Hotărârea nr.

21 din 18 iunie 2008, instanțele de fond și de apel nu ar fi trebuit să pună în

sarcina sa obligarea la plata sumelor de 3.560 lei, respectiv, 500 lei, cu

titlu de cheltuieli de judecată.

Examinând decizia în

limita criticilor formulate, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ., instanța constată că recursul declarat de pârâtul Statul

Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, este nefondat, urmând a dispune respingerea

acestuia în consecință, pentru următoarele considerente:

Cu privire la critica

potrivit căreia în mod greșit instanțele de fond și apel au respins excepția

netimbrării capătului de cerere privind dezmembrarea și intabularea dreptului

de proprietate al reclamanților, se constată că este nefondat.

Astfel, în mod

corect, a fost respinsă această excepție de către instanțele de fond și apel,

în raport de dispozițiile art. 10 din Legea nr. 198/2004, având în vedere că

acest capăt de cerere este consecința firească a capătului de cerere principal,

pe de o parte, iar pe de altă parte, art. 17 din Legea nr. 198/2004 nu prevede

că de scutirile de la plata taxelor judiciare beneficiază numai expropriatorul,

ci numai care sunt operațiunile juridice scutite de plata taxelor de timbru,

indiferent de partea care le realizează.

Pe fondul litigiului,

criticile formulate de recurentul pârât vizează greșita soluționare a capătului

de cerere privind dezmembrarea și intabularea dreptului de proprietate al

reclamanților.

În raport de situația

de fapt, așa cum a fost stabilită de instanțele de fond și apel, ce nu poate fi

reevaluată în recurs, față de actuala structură a art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ., se constată că aceste critici sunt nefondate.

Astfel, documentația

de dezmembrare, intitulată tabelul de mișcare parcelară, a fost realizată în

anul 2007, iar dezmembrarea parcelei a avut loc în anul 2003, conform actului

notarial autentificat la 06 ianuarie 2001 de B.N.P. C.D., parcelare fiind

făcută în două loturi egale, de câte 10.000 mp fiecare.

Deși asupra terenului

în litigiu, de 1.439 mp, ce face parte din suprafața de 10.000 mp teren,

reclamanții au dobândit dreptul de proprietate prin contractul de

vânzare-cumpărare, prin hotărâre din 18 iunie 2008, din conținutul căreia

rezultă că era cunoscută înstrăinarea acestei părți din imobil și întinderea

sa, s-a propus acordarea de despăgubiri atât către reclamanții, cât și către

numitul V.C.C., deși acesta nu deținea niciun drept asupra imobilului

expropriat, iar, în această situație, culpa în declararea prezentului litigiu

aparține pârâtului, care i-a pus pe reclamanți în imposibilitatea de a

beneficia în totalitate de compensație bănească pentru pierderea dreptului de

proprietate, prin expropriere, asupra terenului în litigiu.

Cu alte cuvinte, la

data emiterii hotărârii nr. 21/2008 de către C.N.A.D.N.R., comisia de aplicare

a Legii nr. 198/2004, pârâtul nu și-a îndeplinit obligația ce-i revenea, în

baza art. 6 din Legea nr. 198/2004, de a verifica situația juridică a

imobilului supus exproprierii, respectiv nu a verificat „dreptul de proprietate

ori alt drept real în temeiul căruia cererea a fost formulată”, iar în cadrul

unui litigiu rezultat din aplicarea acestui act normativ, corect, a apreciat

curtea de apel că instanța este obligată să verifice legalitatea tuturor

actelor îndeplinite în cadrul procedurii de expropriere, inclusiv a

identificării cadastrale a imobilului ce a constituit obiectul exproprierii,

pentru că numai în baza acestor verificări se pot stabili persoanele

îndreptățite să beneficieze de despăgubiri pentru pierderea dreptului lor de

proprietate asupra bunului expropriat și cuantumul despăgubirii ce li se

cuvine.

De aceea, critica

formulată de recurentul pârât potrivit căruia decizia recurată a fost dată cu

aplicarea și interpretarea greșită a prevederilor art. 9, art. 10 și art. 15

din Legea nr. 198/2004 este nefondată, urmând a fi respinsă în consecință.

În ceea ce privește

critica potrivit căreia decizia recurată este dată cu aplicarea greșită a art.

58

1

din Legea nr. 7/1996, republicată, este, de asemenea, nefondată.

Astfel, potrivit art.

58

1

alin. (1) din Legea nr. 7/1994, republicată, „prima înregistrare

a imobilelor în cadastru și cartea funciară se realizează la cerere, în baza

actelor de proprietate și a unei documentații cadastrale, sau din oficiu.

Conținutul documentației cadastrale se stabilește prin regulamentul aprobat

prin ordin cu caracter normativ al directorului general, care se publică în M.

Of. al României, Partea I”, text de lege introdus prin O.U.G. nr. 64/2010,

începând cu 2 iulie 2010 deci ulterior emiterii Ordinului nr. 634/2006 al

A.C.P.I.

Susținerea pârâtului

în sensul că soluțiile instanțelor de fond și apel sunt nelegale, deoarece au

atribuit un nou identificator suprafeței expropriate, în condițiile în care

art. 11 alin. (3) din Regulamentul privind conținutul și modul de întocmire a

documentațiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară, aprobat

prin Ordinul nr. 634/2006 al A.C.P.I., prevede că „numărul cadastral al

imobilului este identificatorul unic al legăturii între baza de date grafice și

baza de date textuale în sistem informatic integrat de cadastru și publicitate

imobiliară”, și că în aceste condiții identificatorul cadastral nu mai poate fi

modificat, este nefondată. Aceasta deoarece, din conținutul acestor dispoziții

nu rezultă o asemenea interdicție, pe de o parte, iar pe de altă parte, dacă

conținutul acestui text ar interzice schimbarea identificatorului cadastral

inițial, fără a ține seama de situația juridică a imobilului, așa cum susține

pârâtul, aceasta nu ar produce nicio consecință legală, pentru că ar depăși

actul normativ în aplicarea căruia a fost emis.

De aceea, legal, a

apreciat instanța de apel că identitatea între numărul cadastral anterior

acordat ca urmare a dezmembrării și înstrăinării imobilului către reclamanți,

și numărul cadastral acordat în documentația de expropriere nu reprezintă o

condiție de inadmisibilitate a prezentei acțiunii, întrucât identificatorul

cadastral poate și trebuie să fie acordat în funcție de situația juridică a

imobilului de la momentul intabulării.

Criticile potrivit

cărora, greșit, instanțele de fond și apel au dispus obligarea pârâtului la

cheltuieli de judecată, față de poziția procesuală a acestuia, care a fost de

acord cu admiterea capetelor de cerere referitoare la constatarea calității de

persoane îndreptățite la despăgubiri a reclamanților și la îndreptățirea

acestora de a primi despăgubirile stabilite prin Hotărârea nr. 21 din 18 iunie

2008, sunt nefondate.

Astfel, prin

hotărârile pronunțate în fond și apel, s-a admis acțiunea reclamanților, și,

respectiv, s-a respins apelul declarat de pârât, astfel că pârâtul fiind partea

care a căzut în pretenții, potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., legal, a

fost obligat, la cerere reclamanților, la plata cheltuielilor de judecată către

aceștia.

Pentru considerentele

expuse, instanța, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge

recursul declarat de recurentul pârât, și, în baza art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., constatând culpa procesuală a acestuia, va dispune obligarea sa la 500

lei, cheltuieli de judecată, către intimații M.I. și M.D., în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA

împotriva deciziei nr. 46/ Ap din 15 martie 2011 a Curții de Apel Brașov,

secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și

asigurări sociale.

Obligă recurentul

Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA la plata sumei de 500 lei către intimații

M.I. și M.D., reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 martie 2012.