ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3103/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3103/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Sibiu, secția I civilă, sub nr. 9694/85/2012 la data de 1

noiembrie 2012, reclamanta Comuna Cristian, prin primar, a solicitat, în

temeiul Legii nr. 255/2010, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin

C.N.A.D.N.R. SA, obligarea expropriatorului la plata unei despăgubiri pentru

parcelele nr. a, b, c, d, f situate în extravilanul localității Cristian;

obligarea pârâtului să plătească despăgubirile ce se vor stabili în termen de

30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a sentinței; cu cheltuieli

de judecată.

În motivare,

reclamanta a arătat că este proprietarul imobilelor în suprafață totală de

99.210 mp, expropriate în vederea realizării Autostrăzii Sibiu - Orăștie și că

prin H.G. nr. 522/2011 s-a aprobat amplasamentul lucrării de utilitate de interes

național, stabilindu-se un cuantum al despăgubirii în sumă de 813.472,40 RON.

Reclamanta nu și-a

dat acordul în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, care trebuie să se

situeze la valoarea reală a imobilului și a prejudiciului suplimentar încercat,

or, la stabilirea valorii, nu s-a luat în calcul și masa lemnoasă aflată pe

aceste terenuri și valorificată de pârât. Mai mult, nici suma de 813.472,40 RON

nu a fost consemnată, deși sunt aplicabile dispozițiile art. 28 alin. (4) din

Legea nr. 255/2010, bunurile expropriate făcând parte din domeniul privat al

comunei Cristian.

După efectuarea

raportului de expertiză prin care imobilele expropriate au fost evaluate,

reclamanta și-a precizat cuantumul despăgubirilor la suma de 619.628,12 RON.

Prin Sentința nr. 407

din 18 martie 2014 Tribunalul Sibiu, secția I civilă, a admis acțiunea și a

stabilit cuantumul despăgubirilor pe care pârâtul le datorează reclamantei

pentru suprafața de 75.569 mp, la suma de 619.628,12 RON, conform expertizei

parte integrantă din sentință.

Pentru a pronunța

această hotărâre tribunalul a reținut că proprietar asupra imobilelor supuse

exproprierii, necesară pentru edificarea Autostrăzii Sibiu - Orăștie, este

reclamanta, terenurile făcând parte din domeniul privat al acesteia. În vederea

acordării de ajutor și suport proiectului de autostradă, reclamanta a emis acte

administrative de trecere din domeniul privat în cel public al comunei a

terenurilor vizate prin expropriere, măsura fiind evident luată "pro

causa".

Excepția inadmisibilității

acțiunii invocată de pârât a fost apreciată ca nefondată, întrucât terenurile

s-au aflat în domeniul privat al comunei până la momentul când a apărut

proiectul autostrăzii, ocazie cu care reclamanta a emis acte administrative

prin care a schimbat din domeniu privat în domeniu public caracterul

terenurilor expropriate.

Reclamanta, nefiind

de acord cu prețul, a solicitat intervenția instanței pentru stabilirea unei

despăgubiri juste. Din Anexa nr. 26 - Inventarul bunurilor care aparțin

domeniului public al comunei Cristian nu fac parte parcelele expropriate, fapt

care confirmă, în opinia instanței de fond, convertirea dreptului "pro

causa".

Pentru identificarea

terenurilor supuse exproprierii instanța a încuviințat, la cererea părților,

efectuarea unei expertize topografice. Conform concluziilor acestei expertize,

însușite de toate părțile din proces, rezultă suprafața reală totală afectată

de măsura exproprierii, respectiv parcelele a, b, c, d, f din extravilanul

localității Cristian.

Cu privire la valoarea

despăgubirilor, prin expertiză s-a stabilit cuantumul acestora la suma de

619.628,12 RON, sumă pe care pârâta a fost obligată să o plătească reclamantei.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA prin

D.R.D.P. Brașov, precum și Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Pârâtul Statul Român,

prin C.N.A.D.N.R. SA, a arătat, în esență, că acțiunea reclamantei este

inadmisibilă, întrucât terenul în litigiu se află în domeniul public al comunei

Cristian potrivit art. 7 din Legea nr. 46/2008, astfel că acest teren trece de

drept în proprietatea publică a Statului Român și în administrarea

expropriatorului, potrivit art. 28 alin. (1

1

) din Legea nr.

255/2010. Mai mult, pentru parcelele în litigiu, Comisia de aplicare a Legii

nr. 255/2010 a emis hotărâri de revocare a consemnării sumelor, pe care

reclamanta nu le-a atacat. Arată că aceste terenuri fac parte din fondul

forestier care, prin efectul legii, sunt în proprietatea publică a comunei,

chiar dacă reclamanta nu a completat Anexa nr. 26 privind inventarul bunurilor

care aparțin domeniului public al comunei.

Parchetul de pe lângă

Tribunalul Sibiu a susținut, în esență, că suprafața de teren expropriată face

parte din domeniul public al comunei Cristian. Potrivit art. 7 din Legea nr.

46/2008, numai pășunile împădurite pot face parte din fondul forestier

proprietate privată al unității administrativ-teritoriale, nu și pădurile.

Reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de a emite o H.C.L. cu propunere de

completare a Anexei nr. 26 a H.G. nr. 972/2002 privind atestarea domeniului

public al Județului Sibiu. S-au invocat dispozițiile H.G. nr. 207/2012 prin

care s-a aprobat scoaterea definitivă din fondul forestier național, fără

compensare echivalentă, de către C.N.A.D.N.R. a terenului forestier în

suprafață de 16,4030 ha, din care 9,9210 ha este amplasat pe teritoriul

administrativ al comunei Cristian, cu exceptarea de la plata obligațiilor

bănești conform art. 14 din Legea nr. 255/2010, în vigoare la data introducerii

acțiunii, H.G. nr. 522/2011 fiind abrogată.

În subsidiar,

Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a criticat hotărârea instanței de fond

și în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate de tribunal, arătând

că prin expertiză valoarea terenului expropriat a fost stabilit la suma de

156.422 RON.

Prin Decizia nr. 36

din 15 mai 2014 Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, a admis apelurile,

a schimbat în tot sentința atacată în sensul că a respins acțiunea reclamantei.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de apel a reținut că prin titlul de proprietate nr. x/2002

emis de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Sibiu a

fost constituit dreptul de proprietate în favoarea comunei Cristian pentru o

suprafață de 3.302 ha și 5.200 mp, teren cu destinație forestieră, care face

parte din fondul forestier național.

Potrivit art. 7 alin.

(1) lit. a) și b) din Legea nr. 46/2008, fondul forestier național poate fi

proprietate publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale, iar

potrivit lit. c) și d) fondul forestier național poate fi fond forestier

proprietate privată a persoanelor fizice și juridice sau a unităților

administrativ teritoriale.

Potrivit alin. (2) al

aceluiași articol, fondul forestier proprietate privată a unităților administrativ-teritoriale

cuprinde pășunile împădurite, incluse în domeniul privat al unităților

administrativ-teritoriale. Prin urmare, doar pășunile împădurite pot fi incluse

în domeniul privat al unităților administrativ-teritoriale, nu și pădurea

propriu-zisă, așa cum a fost terenul în cauză. În același sens sunt și

prevederile pct. 9 din Anexa nr. III a Legii nr. 213/1998, care prevede că

terenurile cu destinație forestieră fac parte din domeniul public al unităților

administrativ-teritoriale, fiind exceptate doar terenurile din domeniul privat

al statului precum și terenurile proprietatea persoanelor fizice și juridice de

drept privat.

Este adevărat că prin

H.G. nr. 522/2011 a fost propusă acordarea de despăgubiri pentru imobilele

înscrise în titlul de proprietate nr. x/2002, identificate cu parcelele a, b,

c, d, f, în suprafață totală de 9,9210 ha, însă prin această hotărâre de guvern

doar s-au declanșat procedurile de expropriere a imobilelor situate pe

amplasamentul lucrării de utilitate publică Autostrada Orăștie - Sibiu, urmând

ca situația juridică a fiecărui imobil în parte să fie lămurită ulterior, după

prezentarea actelor necesare și întocmirea documentațiilor cadastrale de către

expropriator.

Instanța de apel a

apreciat că, pentru clarificarea situației juridice a terenului în litigiu,

prezintă relevanță avizul din 29 februarie 2012 emis de Ministerul Mediului și

Pădurilor, aflat la dosarul instanței de fond, prin care s-a aprobat scoaterea

definitivă din fondul forestier național a terenului în suprafață de 99.2010 mp

din proprietatea publică a statului și administrarea Ministerului

Transporturilor și Infrastructurii, prin C.N.A.D.N.R. SA, aviz prin care s-a

dispus și defrișarea vegetației forestiere.

Ca urmare a acestui

aviz a fost emisă H.G. nr. 207/2012 prin care s-a aprobat scoaterea definitivă

din fondul forestier național, fără compensare echivalentă de către

C.N.A.D.N.R. SA, a unui teren forestier proprietatea publică a statului, în

suprafață de 16,4030 ha, în care este inclusă și suprafața de teren în litigiu,

scoaterea din fondul forestier național fiind făcută cu exceptarea de la plata

obligațiilor bănești prevăzute de Legea nr. 255/2010, conform art. 3 din H.G.

nr. 207/2012.

Anterior emiterii

H.G. nr. 522/2011 și H.G. nr. 207/2012 au fost emise acte administrative

necontestate care fac dovada apartenenței la domeniul public a terenului în

litigiu. Astfel, la data de 8 mai 2008 Ministerul Agriculturii și Dezvoltării

Rurale emite avizul nr. x/2008 pentru amenajamentul pădurii de folosință forestieră

proprietate publică a comunei Cristian, iar la data de 6 martie 2009 Ministerul

Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale emite Ordinul nr. 157/2009 prin

care a fost aprobat amenajamentul fondului forestier proprietate publică a

comunei Cristian, având în vedere avizul comisiei tehnice de avizare pentru

silvicultură nr. x/2008.

Toate aceste

înscrisuri, cu privire la care instanța de fond nu face nicio referire

ignorându-le în totalitate, sunt dovezi incontestabile că terenul în litigiu

aparține domeniului public al comunei Cristian.

Faptul că terenul nu

a fost inclus în Anexa nr. 26 la H.G. nr. 978/2002 privind atestarea domeniului

public al județului Sibiu, municipiilor, orașelor și comunelor din județul

Sibiu, nu poate fi invocat cu succes de reclamantă, ci acest lucru a fost

sesizat inclusiv de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Sibiu,

care a emis Decizia nr. 19 din 3 aprilie 2012 prin care a dispus includerea

suprafeței fondului forestier al comunei Cristian în domeniul public al unității

administrativ-teritoriale Cristian.

Despre acest fapt se

face vorbire în lucrarea de expertiză efectuată în fața instanței de fond,

experții arătând că, după acest control al Curții de Conturi, comuna Cristian a

emis H.C.L. Cristian nr. 86/2012 prin care s-a aprobat înscrierea în inventarul

bunurilor din domeniul public al comunei a terenurilor având categoria de

folosință "păduri", cu datele de identificare cuprinse în Anexa nr.

1.

Din această Anexă se

observă că terenul înscris în titlul de proprietate nr. x/2002 în suprafață de

3.292,60 ha a fost trecut în domeniul public al comunei Cristian. Suprafața

totală a titlului de proprietate nr. x/2002 era de 3.302,52 ha, însă porțiunea

de 9,9210 ha era trecută deja în domeniul public al statului prin H.C.L.

Cristian nr. 82/2011.

Instanța de apel a

constatat că situația acestui teren nu este singulară, la dosarul cauzei fiind

depuse și alte titluri de proprietate pentru terenuri cu destinație forestieră

constituite în favoarea comunei Șelimbăr și comunei Săliște, aceste terenuri

trecând din proprietatea publică a comunei în proprietatea publică a Statului

și administrarea C.N.A.D.N.R. SA prin H.C.L. Șelimbăr nr. 31/2009 și a

Consiliului Local Săliște nr. 135/2011.

Alături de terenul în

litigiu, aparținând comunei Cristian au fost incluse în Anexa la H.G. nr.

522/2011 și alte terenuri, aparținând altor comune și altor proprietari,

publici sau privați, fiind evident că prin declanșarea procedurii de

expropriere prin H.G. nr. 1231/2010, Guvernul a urmărit identificarea

imobilelor care constituie "coridorul de expropriere al lucrării de

utilitate publică" și identificarea proprietarilor acelor imobile, fără

însă ca aceasta să aibă ca efect recunoașterea dreptului de proprietate privată

asupra terenurilor astfel identificate, cum în mod eronat și fără temei legal

susține reclamanta.

În ceea ce privește

evaluarea terenurilor, aceasta este o operațiune obligatorie într-o astfel de

procedură, în care se pune problema finanțării interne și externe a unei

lucrări de o asemenea amploare, fără ca plata despăgubirilor să poată fi cerută

în baza acestei Liste anexe, ci urmează ca pentru fiecare proprietar în parte

să fie emisă hotărâre individuală de expropriere și de stabilire a

despăgubirilor, conform art. 9 și 20 din Legea nr. 255/2010.

Instanța de apel a

menționat și faptul că, pe parcursul soluționării litigiului, au fost emise

Hotărârile nr. 2, 8, 35 și 26/2013 de către Comisia de verificare a dreptului

de proprietate în temeiul cărora, în urma analizării documentației

cadastral-juridice a imobilului în litigiu, comisia a constatat că aceste

imobile se află în proprietatea publică a localității Cristian și a dispus

anularea consemnării sumelor de bani stabilite cu titlu de despăgubiri pentru

terenurile în litigiu.

S-a concluzionat că,

în mod greșit a fost a fost admisă acțiunea, în condițiile în care bunurile

aflate în proprietatea publică a unității administrativ teritoriale au trecut

de drept în proprietatea publică a statului și administrarea expropriatorului

conform art. 28 alin. (1

1

) din Legea nr. 255/2010.

Instanța de apel a

constatat că este fondat și motivul de apel al Parchetului de pe lângă

Tribunalul Sibiu privind cuantumul despăgubirilor acordate de instanța de fond,

întrucât dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 conform cărora

despăgubirea acordată de instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de

expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat, nu sunt

incidente în speță, având în vedere că obiectul litigiului nu este stabilirea

despăgubirilor.

În opinia instanței

de apel, textul arătat mai sus se aplică doar dacă părțile se înțeleg cu

privire la expropriere, însă nu sunt de acord cu cuantumul despăgubirilor și

solicită instanței efectuarea unei expertize în temeiul art. 26 din Legea nr.

33/1994 care să stabilească cuantumul despăgubirilor, ceea ce nu este în speță.

Reținerea instanței de fond în sensul că "reclamanta nefiind de acord cu

prețul a solicitat intervenția instanței pentru stabilirea unei despăgubiri juste"

este de natură să dovedească confuzia în care s-a aflat instanța de fond în

ceea ce privește esența litigiului.

S-a apreciat însă că

acest motiv de apel este subsidiar și nu poate duce la o reducere a

despăgubirilor acordate de instanța de fond, atâta timp cât a fost apreciat ca

întemeiat primul motiv din apelul Parchetului și apelul pârâtului Statul Român

prin C.N.A.D.N.R. SA, referitor la apartenența imobilului la domeniul public și

la imposibilitatea acordării de despăgubiri reclamantei Comuna Cristian, pentru

acest motiv. Or, în aceste condiții, nu mai prezintă relevanță, din punct de

vedere juridic, valoarea imobilelor care au trecut din proprietatea publică a

comunei în proprietatea publică a Statului Român, pentru realizarea unei

lucrări de interes public național.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. reclamanta Comuna Cristian, prin primar, formulând următoarele critici:

Instanța de apel a

fost în eroare cu privire la obiectul concret al acțiunii. Astfel, deși a fost

învestită cu o cerere de stabilire a despăgubirilor, față de apărările

pârâtului, s-a ajuns să se analizeze dacă are sau nu drept la despăgubiri,

pornind de la natura proprietății private/publice asupra imobilului.

În acest sens, în mod

greșit instanța de apel a apreciat că imobilele în litigiu au aparținut

domeniului public al Comunei Cristian raportat la dispozițiile art. 7 alin. (2)

din Legea nr. 46/2008 privind C. silvic coroborat cu art. 9, Anexa nr. III a

Legii nr. 213/1998, conform cărora pădurile fac parte din domeniul public al

unităților administrativ-teritoriale.

Aceasta întrucât, în

speță, terenurile în litigiu nu au fost incluse niciodată în domeniul public al

Comunei Cristian, ci au fost dobândite prin titlul de proprietate nr. x/2002

emis de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată

asupra terenurilor Sibiu, motiv pentru care nici nu sunt înscrise în Anexa nr.

26 la H.G. nr. 978/2002 privind atestarea domeniului public al județului Sibiu,

municipiilor, orașelor și comunelor din județul Sibiu.

Având în vedere că

titlul de proprietate arătat este constituit în temeiul Legii nr. 18/1991, iar

Legea nr. 18/1991 reglementează constituirea/reconstituirea dreptului de

proprietate privată, este evident că acest teren a intrat în domeniul privat al

comunei.

Doar după emiterea

unei hotărâri de guvern potrivit art. 8 din Legea nr. 213/1998 un bun imobil

trece din domeniul privat în domeniul public al unității

administrativ-teritoriale, astfel încât până la această trecere bunul aparține

domeniului privat.

Recurenta susține că,

la stabilirea naturii proprietății imobilelor, se impune a se lua în

considerare doar actele care au ca obiect aceste imobile nu și cele care ar fi

trebuit îndeplinite sau cele emise după momentul declanșării lucrărilor de

expropriere.

Prin raportul de

expertiză efectuat în cauză s-a confirmat natura privată a proprietății comunei

Cristian asupra imobilelor în litigiu la momentul publicării în M. Of. al

României a Anexei nr. 2 a H.G. nr. 522/2011 prin care s-a stabilit dreptul la

despăgubire al reclamantei și cuantumul despăgubirilor oferite de expropriator

pentru fiecare parcelă în parte, probă ignorată de instanța de apel.

Apreciază că

hotărârile Comisiei de Verificare a Dreptului de Proprietate asupra imobilelor

supuse exproprierii, adoptate după promovarea prezentei acțiuni în august 2013,

nu sunt în măsură să modifice o hotărâre de guvern, să înlăture efectele

juridice ale acesteia și să stabilească că, pentru imobilele proprietatea

privată a Comunei Cristian propuse pentru expropriere, se anulează sumele

consemnate cu titlu de despăgubire.

O a doua critică a

recurentei se referă la faptul că instanța de apel a interpretat greșit

dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, despre care a reținut că

sunt aplicabile doar dacă părțile se înțeleg cu privire la expropriere, însă nu

sunt de acord cu cuantumul despăgubirilor și solicită o expertiză, ceea ce nu

ar fi cazul în speță.

Or,

recurenta-reclamantă se află tocmai în această situație, respectiv nu se opune

exproprierii, iar H.C.L. Cristian nr. 82/2011 a fost emisă pentru a ajuta

expropriatorul în demersul său, așa cum corect a reținut instanța de fond. Cât

timp nu se contestă exproprierea, ci cuantumul despăgubirilor, sunt aplicabile

dispozițiile art. 26 și art. 27 alin. (1) din Legea nr. 33/1994.

Intimatul-pârât

Statul Român, prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin

C.N.A.D.N.R. SA, prin D.R.D.P. Brașov, a formulat întâmpinare, solicitând

respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând decizia

recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

Invocând dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta susține greșita calificare a

obiectului juridic al acțiunii. Arată că a învestit instanța cu o acțiune în

stabilirea cuantumului despăgubirilor, iar aceasta s-a pronunțat cu privire la

regimul juridic al acestor despăgubiri, concluzionând că nu sunt datorate.

Critica recurentei

este determinată de aprecierea instanței de apel în sensul că dreptul de

proprietate al reclamantei asupra terenului expropriat a fost transferat cu

titlu gratuit în domeniul public al statului, astfel că reclamanta nu este

îndreptățită la despăgubiri.

Înalta Curte constată

că, în aplicarea acestui raționament juridic, nu a fost schimbat obiectul

acțiunii, ci s-au verificat condițiile de fond ale acesteia, sens în care s-a

dispus respingerea ei, în considerarea obiectului exproprierii-teren forestier

și a regimului juridic al acestuia.

Astfel, potrivit art.

28 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, bunurile imobile, proprietate publică a

unităților administrativ-teritoriale, care sunt afectate de lucrările de

utilitate publică trec, în condițiile legii, în proprietatea publică a statului

și în administrarea reprezentanților expropriatorilor, în termen de 30 de zile

de la înștiințarea unității administrativ-teritoriale.

În aplicarea acestei

dispoziții a fost emisă H.G. nr. 207/2012 prin care s-a aprobat scoaterea

definitivă din fondul forestier național, fără compensare echivalentă, a

terenului forestier în litigiu. S-a menționat expres faptul că scoaterea

definitivă a terenului prevăzut la art. 1 alin. (1) se face cu exceptarea de la

plata obligațiilor bănești conform art. 14 din Legea nr. 255/2010. Prin urmare,

în acest caz, exproprierea s-a făcut fără despăgubiri. Această împrejurare,

constatată de instanța de apel, nu excede cadrului procesual, cum a susținut

recurenta, ci reprezintă o verificare a existenței dreptului reclamantei la

despăgubiri, acesta neputând fi prezumat doar în baza unui act administrativ ce

alocă despăgubiri provizorii, cu atât mai mult cu cât legea obligă, în etapa

următoare, la verificarea situației juridice a imobilului anterior eliberării

despăgubirilor finale.

Reclamanta a mai

criticat și modul în care instanța de apel a stabilit regimul juridic al

terenului, susținând că terenul expropriat era inclus, la momentul publicării

hotărârii de acordare a despăgubirilor, în domeniul privat al comunei, fiindu-i

reconstituit acesteia în baza Legii nr. 18/1991, astfel că modificările

ulterioare în situația acestui teren nu prezintă relevanță în ceea ce privește

plata despăgubirilor.

Este eronată o astfel

de apreciere întrucât, regimul juridic al fondului forestier este dat, nu de

parcurgerea unei proceduri de declarare a bunului în domeniul public al

unității administrativ-teritoriale, printr-un act propriu de voință al

acesteia, ci de categoria de folosință căreia îi aparține de drept bunul.

Astfel, potrivit art. 7 din Legea nr. 46/2008 - C. silvic, fondul forestier

național al unităților administrativ-teritoriale este inclus în domeniul public

al acestora, cu excepția pășunilor împădurite, care pot face obiect al

dreptului de proprietate privată al acestor unități.

Chiar dacă imobilul

provine din domeniul privat al comunei, în urma procesului de reconstituire a

dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, el trebuia trecut în

domeniul public prin procedura specială de declarare, reclamanta neputându-și

invoca, în susținerea pretențiilor sale, propria culpă constând în refuzul de a

se conforma dispozițiilor legale, până la emiterea H.C.L. nr. 82/2001. Cu

privire la această hotărâre de trecere a terenului în domeniul public al

statului, recurenta a susținut că, în acest mod, îl ajută pe expropriator, însă

aceasta nu reprezintă decât conformarea reclamantei la norma legală.

Împrejurarea că

hotărârea menționată a fost adoptată după declanșarea procedurilor de

expropriere și întocmirea listei de despăgubiri provizorii, nu înseamnă că nu

își produce efecte și nu este opozabilă erga omnes, inclusiv expropriatorului.

O dovadă în acest

sens este și faptul că expropriatorul a revocat deciziile de acordare a

despăgubirilor pentru terenurile trecute în domeniul public.

Pornind de la acest

regim juridic ce nu mai poate fi contestat, în mod corect instanța de apel a

constatat că reclamanta nu are dreptul la despăgubiri pentru terenul

expropriat.

Mai susține recurenta

că, atât timp cât nu s-a opus exproprierii, în mod greșit instanța de apel a

înlăturat de la aplicare, în cauză, dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea

nr. 33/1994, deși etapa jurisdicțională a procedurii de expropriere este

limitată la contestarea cuantumului despăgubirilor, neputându-se statua asupra

dispoziției de expropriere.

Art. 27 alin. (1) din

Legea nr. 33/1994 prevede că "primind rezultatul expertizei, instanța îl

va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî".

Susține recurenta că instanța de apel a considerat aplicabilă această

dispoziție "doar în situația în care părțile se înțeleg cu privire la

expropriere și se contestă doar despăgubirile, ceea ce nu este în speță".

Este o apreciere

eronată asupra motivului pentru care instanța de apel a înlăturat norma legală

menționată, întrucât aceasta a respins acțiunea privind acordarea

despăgubirilor, constatând că pentru respectivele terenuri reclamanta nu este

îndreptățită a le solicita. Stabilirea valorii reale a despăgubirilor pretinse

de reclamantă a fost considerată subsidiară cât timp s-a reținut, ca fondată,

teza referitoare la apartenența imobilului la domeniul public și

imposibilitatea acordării de despăgubiri.

Pe de altă parte,

înlăturarea despăgubirilor deja acordate nu a fost hotărâtă de instanța de

judecată, prin referire la regimul acestei plăți, ci a fost dispusă chiar de

expropriator, în procedură administrativă, prin revocarea dispozițiilor de

plată, față de stabilirea în mod clar și fără echivoc a regimului juridic al

terenului.

Împrejurarea că

recurenta nu s-a opus exproprierii nu este relevantă în etapa jurisdicțională

în care se stabilește caracterul cert al despăgubirilor, cum a susținut

recurenta, căci legea nici nu îi permite manifestarea unei astfel de opoziții.

Chiar dacă situația premisă în declanșarea acestui litigiu a fost aceea că

părțile nu s-au înțeles cu privire la cuantumul despăgubirilor, aceasta nu

împiedică instanța să analizeze regimul juridic al bunului supus exproprierii

pentru care se acordă aceste despăgubiri. Întrucât reclamanta a contestat suma

oferită, a fost verificat inclusiv izvorul legal al dreptului său la

despăgubiri, în mod corect constatându-se inexistența unui temei juridic al

plății.

Față de aceste

împrejurări, reținând legalitatea deciziei recurate, Înalta Curte va respinge,

în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta Comuna Cristian, prin primar

împotriva Deciziei nr. 36 din 15 mai 2014 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 12 noiembrie 2014.

Procesat de GGC - AS