ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3115/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3115/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra

recursurilor civile de față, în conformitate cu art. 256 C. proc. civ.,

constată următoarele:

Tribunalul Sibiu prin

sentința civilă nr. 59 din 26 mai 2008 a admis în parte acțiunea reclamantului B.G. împotriva pârâtului Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi

și Drumuri Naționale din România (C.N.A.D.N.).

S-a constatat

nulitatea absolută parțială a Hotărârilor nr. 69/2007, nr. 58/2007 și nr. 5/2007

în ce privește întinderea suprafețelor și a cuantumului despăgubirilor acordate

pentru imobilul teren cu nr. parcelă 238/53 (Hotărârea nr. 69/2007) despăgubiri

de 40 euro/ m

2

, pentru imobilul teren cu nr. parcelă 238/12/2 (Hotărârea

nr. 5/2007); exproprierea suprafeței de 76 m

2

la o despăgubire de 40 euro/ m

2

echivalent în lei la data plății iar pentru imobilul teren

cu nr. parcelă 238/12/1 (Hotărâre nr. 58/2007), identificată de pârâtă cu nr. parcelă

238/12/3 exproprierea suprafeței de 235 m

2

pentru o despăgubire de 40 euro/ m

2

echivalent în lei la data plății.

În motivarea acestei

soluții Tribunalul a reținut în esență următoarele:

Pentru consolidarea

variantei ocolitoare a Municipiului Sibiu Statul Român a dispus cu acordul

reclamantului, exproprierea terenului deținut de acesta cu titlul de

proprietate și inclus în parcelele 238/53 și 238/12.

Pentru trei porțiuni

de teren expropriat (132 m.p., 8 m.p. și 1.186,27 m.p.) i s-au propus

reclamantului despăgubiri de 4.181 lei, 253 lei și respectiv 570 lei cu care

acesta a fost de acord.

S-a emis în acest

sens Hotărârea nr. 58/2007 pentru exproprierea terenului cadastral nr. 4183 și

parcela 238/12/3 - teren de 132 m

2

; hotărârea nr. 5/2007 pentru

exproprierea terenului cadastral nr. 4183 parcela 238/12/3 - 132 m.p.;

Hotărârea nr. 5/2007 pentru exproprierea terenului cadastral nr. 4182 parcelat

238/12/2 - teren de 8 m

2

și Hotărârea nr. 69/2007 pentru

exproprierea terenului cu nr. cadastral 3818/3 și parcelă 238/53/3 în suprafață

de 1186,27 m

2

.

În raport de

dispozițiile legale incidente (art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994), precum și

de concluziile raportului de expertiză  instanța a reținut că terenul se află

în extravilanul localității Șelimbăr la 300 m de Drumul Județean Sibiu - Agnita.

Prin hotărârea nr. 69/2007

s-a propus o despăgubire de 2,40 euro/ m

2

pentru 1186,27 m

2

; prin Hotărârea nr. 5/2007 s-a propus o despăgubire de 40 euro/ m

2

teren

de 8 m

2

, la același preț stabilindu-se și despăgubirile acordate

prin Hotărârea nr. 58/2007 pentru 235 m

2

.

Curtea de Apel Alba

Iulia prin decizia civilă nr. 120 din 6 mai 2011 a admis apelul pârâtului Statul Român prin C.N.A.D.N. și a schimbat în parte sentința numai în ce

privește cuantumul despăgubirilor, care a fost stabilit la 15,84 euro/ m

2

sau contravaloarea în lei la data plății.

În motivarea acestei

soluții instanța de apel a reținut următoarele:

Hotărârea

Tribunalului a fost atacată de către pârât care a solicitat în principal

respingerea acțiunii iar în subsidiar stabilirea despăgubirilor la suma de 26,5

euro/ m

2

.

Curtea de Apel Alba

Iulia prin decizia civilă nr. 146/ A din 3 octombrie 2008 a respins apelul.

Această decizie a

fost casată de decizia nr. 5481 din 12 mai 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a trimis cauza spre rejudecarea apelului la

aceeași instanță, constatându-se că instanța de apel nu a făcut o analiză și de

fapt și de drept, rezumându-se la constatarea că s-au respectat dispozițiile art.

21 - 27 din Legea nr. 33/1994, fără să se răspundă criticilor aduse sentinței

cu privire la modul de stabilire a despăgubirilor și fără să se analizeze dacă au

fost încălcate principiile stabilite de Legea nr. 13/2007 privind energie

electrică. S-a mai reținut că nici prima instanță nu a oferit explicații pentru

cuantumul acordat, împrejurare neamendată de instanța de apel.

Rejudecând apelul,

verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma criticilor

formulate și în limitele îndrumărilor stabilite, potrivit art. 315 C. proc.

civ., instanța de apel a reținut următoarele:

Obiectul pentru care

s-a dispus exproprierea a fost realizat, fiind amplasat un stâlp de înaltă

tensiune care ocupă la sol precum și în subteran, o suprafață construită de 297 m

2

. S-a mai constatat că între stâlp și șosea se mai află o suprafață de 303 m

2

care este afectată de conducta de scurgere a apei menajere, amplasată pe terenul

reclamantului paralel cu șoseaua ocolitoare.

S-a constatat că

între cele două suprafețe (303 m.p. și respectiv 297 m.p.) există o suprafață de teren de 390 m

2

, fără acces la drumul public și care

datorită întinderii reduse și a modului de amplasare, nu mai poate fi folosită

conform destinației, de teren agricol.

Ca urmare, s-a

apreciat că se impune exproprierea întregii suprafețe de teren de la șosea,

până la stâlpul electric, fiind fără relevanță împrejurarea că această

suprafață este traversată de rețele electrice.

S-a constatat că

prima instanță în mod corect a dispus exproprierea parcelelor cu nr. 238/12/2

și nr. 238/12/1 (identificată din eroare de pârât cu nr. parcelă 238/12/3). Sub

acest aspect a fost păstrată sentința atacată.

Instanța de apel a

mai considerat necesar să precizeze că prin titlul de proprietate al

reclamantei s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea

acesteia pentru parcela cu nr. 238/12, în suprafață de 2500 m

2

, dar cu ocazia măsurătorilor experții au constatat că în realitate această parcelă

are 4800 m

2

.

Instanța de apel a

reținut explicația expertului în sensul că din scanarea numărului cadastral

238/12 de pe planul de expropriere, care corespunde în fapt cu imobilul

expropriat, a rezultat că suprafața acestuia este de 4800 m

2

. Diferența a fost explicată de experți prin modul de lucru defectuos al comisiei

de punere în posesie, experții susținând că la identificarea în teren a fost

prezent alături de reclamant și numitul B.V., al cărui teren se învecinează cu

parcela din litigiu, iar aceștia au indicat limitele terenului cu nr. 238/12.

S-a mai reținut

susținerea experților că în zonă nici o parcelă nu are suprafața de teren

înscrisă în titlu și că experții au suprapus suprafața măsurată cu cea scanată

din planul de expropriere.

Instanța de apel -

față de cele semnalate de expert și în raport de împrejurarea că pârâta

apelantă nu a făcut dovada că măsurătorile experților nu corespund realității,

a luat în considerare suprafața reală de 4800 m

2

a parcelei cu nr. 238/12.

Cât privește

cuantumul despăgubirilor, în raport de îndrumările instanței de casare și de

constatarea că la fond experții care au calculat acest cuantum erau topografi

și nu evaluatori, s-a dispus efectuarea unei noi expertize de către experți

evaluatori imobiliari.

S-a reținut valoarea

calculată de expertiza dispusă în cauză, care a avut ca punct de plecare, suma

de 15,84 euro/m

2

indicată de experți ca valoare a terenului în

litigiu (evaluarea făcându-se numai cu privire la parcela nr. 238/12 și nu la parcela

cu nr. 238/53).

În raport de această

situație și de faptul că la 29 aprilie 2011 în ședință publică reclamantul și

pârâtul au declarat că cele două parcele au aceeași valoare, Curtea de apel a

reținut pentru ambele parcele același preț de teren.

Ca urmare apelul a

fost admis cât privește contravaloarea despăgubirilor care s-a apreciat că

trebuie stabilită în raport de prețul de 15,84 euro/ m

2

.

Împotriva deciziei nr.

120 din 6 mai 2011 a Curții de Apel Alba Iulia au declarat recurs în termen,

atât reclamantul cât și pârâtul.

Recursul

reclamantului B.G. a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și

9 C. proc. civ.

În fapt criticile au

privit următoarele aspecte:

S-a făcut o

interpretare nelegal a probelor în sensul că s-a stabilit valoarea

despăgubirilor prin raportare la suprafața totală de teren supusă exproprierii

stabilită prin expertiza de la fond iar valoarea terenului pe unitatea de

măsură stabilită în apel.

Această modalitate

este contrară art. 26 din Legea nr. 33/1994, care stabilește criteriile de

referință în determinarea cuantumului despăgubirilor articol care nu a fost

avut în vedere.

S-a mai criticat faptul

că nu s-a motivat înlăturarea despăgubirilor reprezentând prejudiciul adus

proprietarului, reținându-se în mod greșit doar valoarea de piață a terenului.

S-a susținut că au

fost încălcate cu privire la acest aspect, dispozițiile Legii nr. 198/2004 și

respectiv ale Legii nr. 33/1994 art. 21 - 27.

S-a susținut că art. 26

din Legea nr. 33/1994 stabilește ca moment de referință pentru determinarea

despăgubirilor, data expertizei având în vedere întreaga procedură de

expropriere reglementată de această lege, sens în care expertiza și stabilirea

despăgubirilor au loc înainte de transferul dreptului de proprietate, pe când,

în cazul exproprierilor efectuate în temeiul Legii nr. 198/2004 și 255/2010,

stabilirea despăgubirilor trebuie raportată la momentul transferului dreptului

de proprietate când are loc și deposedarea efectivă.

Recurentul a mai

arătat că a făcut dovada că terenurile învecinate au fost expropriate la prețul

de 48 euro/ m

2

și respectiv, 33,93 euro/ m

2

.

S-a concluzionat că

expertiza dispusă la fond care este mai apropiată de momentul transferului de

proprietate, a fost corectă și nu trebuie înlăturată.

Recursul pârâtului

Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania

Națională de Autostrăzi, Drumuri Naționale din România.

Recursul a fost

motivat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În fapt criticile

formulate au privit următoarele aspecte:

Soluția a încălcat

dispozițiile Legii nr. 7/1996 și Decretului-lege nr. 115/1938, în sensul că

suprafața totală de teren care a aparținut reclamantului cu nr. cadastral nr. 238/12/1

a fost, conform titlului de proprietate, de 2.500 m

2

și nu de 4.800

m

2

cum au stabilit în mod nelegal experții.

Potrivit art. 34 - 37

din Legea nr. 7/1996 dacă există diferențe între suprafața înscrisă în titlul

de proprietate și cea faptică de pe teren, persoana interesată putea să

formuleze acțiune în rectificare încă din 2002, de când a primit titlul de

proprietate.

S-a criticat faptul

că s-au ignorat planurile cadastrale și documentația cât privește dimensiunile

terenului deținut de reclamant.

de recurs

Examinând decizia

atacată prin prisma criticilor formulate prin cele două recursuri, se constată

că aceasta este nelegală, recursurile urmând a fi admise pentru considerentele

de mai jos.

Decizia nr. 5481 din

12 mai 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a constatat că instanța de

apel nu a argumentat aprecierea că în cauză au fost respectate dispozițiile art.

20 - 27 din Legea nr. 33/1994, nici art. 4 din Legea nr. 198/2004 și nici nu a

răspuns la criticile formulate în apel de pârât cu privire la modul de

stabilire a valorii despăgubirii precum și cu privire la incidența în cauză a

dispozițiilor unei legi speciale, Legea energiei electrice nr. 13/2007.

Se constată că în

rejudecarea apelului instanța de apel a respectat numai dispoziția de a

completa materialul probatoriu cu o nouă expertiză.

În mod nelegal s-a

reținut cât privește identificarea terenului în litigiu, o situație de fapt

prezentată de expertiză care nu este acoperită de acte cu privire la întinderea

dreptului de proprietate al reclamantului.

Sub acest aspect este

întemeiată critica potrivit căreia, în acțiunea de stabilire a despăgubirilor

determinate de exproprierea unui teren, nu se poate decide, în absența unei

cereri exprese a reclamantului, asupra eventualelor neconcordanțe dintre titlul

de proprietate prezentat în susținerea pretențiilor și situația faptică a

terenului.

Ca urmare în mod

nelegal și nejustificat s-a reținut că terenul expropriat are o suprafață de 4.800

m

2

, apreciată de experți ca rezultând din „modul de lucru defectuos

al comisiei de punere în posesie”.

În alți termeni,

instanța a validat o cenzură nelegală pe care au făcut-o experții, asupra

titlului prezentat de reclamant, în afara competențelor acestora.

Potrivit art. 1 alin.

(1) din Legea nr. 7/1996 cadastrul și cartea funciară formează un sistem unitar

și obligatoriu de evidență tehnică, economică și juridică de importanță

națională a tuturor imobilelor de pe întregul teritoriu al României.

Entitățile de bază

ale acestui sistem sunt imobilul și proprietarul, care sunt înregistrate în

temeiul unor acte autentice întocmite în condițiile legii și care au forța

probantă conferită de lege unor asemenea înscrisuri și evidențe.

Ca urmare orice

modificare în acestea pe alte căi decât cele legal și expres prevăzute nu poate

produce efecte juridice, astfel că validarea unor asemenea concluzii operată de

raportul de expertiză, de către instanța de apel, a condus la pronunțarea unei

hotărâri nelegale cu o greșită apreciere a regulilor incidente.

Soluția este nelegală

și din perspectiva sumei reținute cu titlu de despăgubiri.

În primul rând este

de observat că instanța nu interpretează concluziile expertizei - sub acest

aspect - în raport de criteriile legale prevăzute expres de art. 21 - 27 din

Legea nr. 33/1994, la care trimite art. 9 din Legea nr. 198/2004, lege în

vigoare la momentul exproprierii imobilului în cauză.

Între criteriile de

apreciere prevăzute în mod expres se înscrie și acela referitor la prețul cu

care se vând în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ - teritorială la data întocmirii raportului de expertiză (art. 26

alin. (2) din Legea nr. 33/1994).

O atare analiză se

impunea din perspectiva criticilor exprese formulate cu privire la acest aspect

dar și față de lipsa oricăror elemente de reper în expertiza prețuitoare.

Simpla calificare a

experților din noua expertiză - calificare ce a lipsit experților de la fond -

singurul argument reținut de instanța de apel, nu este suficientă și nici

legală pentru a prelua concluziile acesteia în materie de despăgubiri.

În altă ordine de

idei, este de observat că nici cu ocazia rejudecării apelului instanța nu

analizează critica cu referire la nerespectarea dispozițiilor art. 20 din Legea

nr. 13/2007 cât privește suprafețele de teren calificate drept zone de

protecție și respectiv siguranță.

Cât privește

existența pe terenul supus exproprierii a unei zone de protecție și de

siguranță nu s-a stabilit în cauză situația de fapt (individualizarea unei

asemenea zone, dacă ea există, în cuprinsul terenului expropriat, data de când

o asemenea zonă a fost instituită, natura juridică a terenului pe care a fost

instituită), pentru ca în raport de toate aceste elemente să se dispună

măsurile legale corespunzătoare în ipoteza în care în cauză sunt incidente

reglementările prevăzute de art. 20-21 din această lege specială.

Se constată așadar că

au fost încălcate astfel dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ.,

instanța de apel nestatuând nimic în legătură cu această problemă.

Pentru considerentele

expuse, constatând că cele două recursuri sunt fondate, sub aspectele arătate,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. au fost admise și ca urmare casată

decizia cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de reclamantul B.G. și de pârâtul Statul Român prin Ministerul

Transporturilor și Infrastructurii prin C.N.A.D.N. din România SA împotriva

deciziei nr. 120 din 6 mai 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Casează decizia

atacată și trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 mai 2012.