ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3115/2012

Deliberând asupra recursurilor civile de față, în conformitate cu art. 256 C. proc. civ., constată următoarele: 1. Instanța de fond Tribunalul Sibiu prin sentința civilă nr. 59 din 26 mai 2008 a admis în parte acțiunea reclamantului B.G. împotriva pârâtului Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (C.N.A.D.N.).

S-a constatat nulitatea absolută parțială a Hotărârilor nr. 69/2007, nr. 58/2007 și nr. 5/2007 în ce privește întinderea suprafețelor și a cuantumului despăgubirilor acordate pentru imobilul teren cu nr. parcelă 238/53 (Hotărârea nr. 69/2007) despăgubiri de 40 euro/ m 2 , pentru imobilul teren cu nr. parcelă 238/12/2 (Hotărârea nr. 5/2007); exproprierea suprafeței de 76 m 2 la o despăgubire de 40 euro/ m 2 echivalent în lei la data plății iar pentru imobilul teren cu nr. parcelă 238/12/1 (Hotărâre nr. 58/2007), identificată de pârâtă cu nr. parcelă 238/12/3 exproprierea suprafeței de 235 m 2 pentru o despăgubire de 40 euro/ m 2 echivalent în lei la data plății. În motivarea acestei soluții Tribunalul a reținut în esență următoarele: Pentru consolidarea variantei ocolitoare a Municipiului Sibiu Statul Român a dispus cu acordul reclamantului, exproprierea terenului deținut de acesta cu titlul de proprietate și inclus în parcelele 238/53 și 238/12.

Pentru trei porțiuni de teren expropriat (132 m.p., 8 m.p. și 1.186,27 m.p.) i s-au propus reclamantului despăgubiri de 4.181 lei, 253 lei și respectiv 570 lei cu care acesta a fost de acord. S-a emis în acest sens Hotărârea nr. 58/2007 pentru exproprierea terenului cadastral nr. 4183 și parcela 238/12/3 - teren de 132 m 2 ; hotărârea nr. 5/2007 pentru exproprierea terenului cadastral nr. 4183 parcela 238/12/3 - 132 m.p.; Hotărârea nr. 5/2007 pentru exproprierea terenului cadastral nr. 4182 parcelat 238/12/2 - teren de 8 m 2 și Hotărârea nr. 69/2007 pentru exproprierea terenului cu nr. cadastral 3818/3 și parcelă 238/53/3 în suprafață de 1186,27 m 2 . În raport de dispozițiile legale incidente (art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994), precum și de concluziile raportului de expertiză instanța a reținut că terenul se află în extravilanul localității Șelimbăr la 300 m de Drumul Județean Sibiu - Agnita.

Prin hotărârea nr. 69/2007 s-a propus o despăgubire de 2,40 euro/ m 2 pentru 1186,27 m 2 ; prin Hotărârea nr. 5/2007 s-a propus o despăgubire de 40 euro/ m 2 teren de 8 m 2 , la același preț stabilindu-se și despăgubirile acordate prin Hotărârea nr. 58/2007 pentru 235 m 2 . 2. Instanța de apel Curtea de Apel Alba Iulia prin decizia civilă nr. 120 din 6 mai 2011 a admis apelul pârâtului Statul Român prin C.N.A.D.N. și a schimbat în parte sentința numai în ce privește cuantumul despăgubirilor, care a fost stabilit la 15,84 euro/ m 2 sau contravaloarea în lei la data plății. În motivarea acestei soluții instanța de apel a reținut următoarele: Hotărârea Tribunalului a fost atacată de către pârât care a solicitat în principal respingerea acțiunii iar în subsidiar stabilirea despăgubirilor la suma de 26,5 euro/ m 2 . Curtea de Apel Alba Iulia prin decizia civilă nr. 146/ A din 3 octombrie 2008 a respins apelul.

Această decizie a fost casată de decizia nr. 5481 din 12 mai 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a trimis cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță, constatându-se că instanța de apel nu a făcut o analiză și de fapt și de drept, rezumându-se la constatarea că s-au respectat dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, fără să se răspundă criticilor aduse sentinței cu privire la modul de stabilire a despăgubirilor și fără să se analizeze dacă au fost încălcate principiile stabilite de Legea nr. 13/2007 privind energie electrică. S-a mai reținut că nici prima instanță nu a oferit explicații pentru cuantumul acordat, împrejurare neamendată de instanța de apel. Rejudecând apelul, verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma criticilor formulate și în limitele îndrumărilor stabilite, potrivit art. 315 C. proc.

civ., instanța de apel a reținut următoarele: Obiectul pentru care s-a dispus exproprierea a fost realizat, fiind amplasat un stâlp de înaltă tensiune care ocupă la sol precum și în subteran, o suprafață construită de 297 m 2 . S-a mai constatat că între stâlp și șosea se mai află o suprafață de 303 m 2 care este afectată de conducta de scurgere a apei menajere, amplasată pe terenul reclamantului paralel cu șoseaua ocolitoare. S-a constatat că între cele două suprafețe (303 m.p. și respectiv 297 m.p.) există o suprafață de teren de 390 m 2 , fără acces la drumul public și care datorită întinderii reduse și a modului de amplasare, nu mai poate fi folosită conform destinației, de teren agricol.

Ca urmare, s-a apreciat că se impune exproprierea întregii suprafețe de teren de la șosea, până la stâlpul electric, fiind fără relevanță împrejurarea că această suprafață este traversată de rețele electrice. S-a constatat că prima instanță în mod corect a dispus exproprierea parcelelor cu nr. 238/12/2 și nr. 238/12/1 (identificată din eroare de pârât cu nr. parcelă 238/12/3). Sub acest aspect a fost păstrată sentința atacată.

Instanța de apel a mai considerat necesar să precizeze că prin titlul de proprietate al reclamantei s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea acesteia pentru parcela cu nr. 238/12, în suprafață de 2500 m 2 , dar cu ocazia măsurătorilor experții au constatat că în realitate această parcelă are 4800 m 2 . Instanța de apel a reținut explicația expertului în sensul că din scanarea numărului cadastral 238/12 de pe planul de expropriere, care corespunde în fapt cu imobilul expropriat, a rezultat că suprafața acestuia este de 4800 m 2 . Diferența a fost explicată de experți prin modul de lucru defectuos al comisiei de punere în posesie, experții susținând că la identificarea în teren a fost prezent alături de reclamant și numitul B.V., al cărui teren se învecinează cu parcela din litigiu, iar aceștia au indicat limitele terenului cu nr. 238/12.

S-a mai reținut susținerea experților că în zonă nici o parcelă nu are suprafața de teren înscrisă în titlu și că experții au suprapus suprafața măsurată cu cea scanată din planul de expropriere. Instanța de apel - față de cele semnalate de expert și în raport de împrejurarea că pârâta apelantă nu a făcut dovada că măsurătorile experților nu corespund realității, a luat în considerare suprafața reală de 4800 m 2 a parcelei cu nr. 238/12. Cât privește cuantumul despăgubirilor, în raport de îndrumările instanței de casare și de constatarea că la fond experții care au calculat acest cuantum erau topografi și nu evaluatori, s-a dispus efectuarea unei noi expertize de către experți evaluatori imobiliari.

S-a reținut valoarea calculată de expertiza dispusă în cauză, care a avut ca punct de plecare, suma de 15,84 euro/m 2 indicată de experți ca valoare a terenului în litigiu (evaluarea făcându-se numai cu privire la parcela nr. 238/12 și nu la parcela cu nr. 238/53). În raport de această situație și de faptul că la 29 aprilie 2011 în ședință publică reclamantul și pârâtul au declarat că cele două parcele au aceeași valoare, Curtea de apel a reținut pentru ambele parcele același preț de teren. Ca urmare apelul a fost admis cât privește contravaloarea despăgubirilor care s-a apreciat că trebuie stabilită în raport de prețul de 15,84 euro/ m 2 . 3. Recursurile Împotriva deciziei nr. 120 din 6 mai 2011 a Curții de Apel Alba Iulia au declarat recurs în termen, atât reclamantul cât și pârâtul.

Recursul reclamantului B.G. a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. În fapt criticile au privit următoarele aspecte: S-a făcut o interpretare nelegal a probelor în sensul că s-a stabilit valoarea despăgubirilor prin raportare la suprafața totală de teren supusă exproprierii stabilită prin expertiza de la fond iar valoarea terenului pe unitatea de măsură stabilită în apel. Această modalitate este contrară art. 26 din Legea nr. 33/1994, care stabilește criteriile de referință în determinarea cuantumului despăgubirilor articol care nu a fost avut în vedere. S-a mai criticat faptul că nu s-a motivat înlăturarea despăgubirilor reprezentând prejudiciul adus proprietarului, reținându-se în mod greșit doar valoarea de piață a terenului.

S-a susținut că au fost încălcate cu privire la acest aspect, dispozițiile Legii nr. 198/2004 și respectiv ale Legii nr. 33/1994 art. 21 - 27. S-a susținut că art. 26 din Legea nr. 33/1994 stabilește ca moment de referință pentru determinarea despăgubirilor, data expertizei având în vedere întreaga procedură de expropriere reglementată de această lege, sens în care expertiza și stabilirea despăgubirilor au loc înainte de transferul dreptului de proprietate, pe când, în cazul exproprierilor efectuate în temeiul Legii nr. 198/2004 și 255/2010, stabilirea despăgubirilor trebuie raportată la momentul transferului dreptului de proprietate când are loc și deposedarea efectivă. Recurentul a mai arătat că a făcut dovada că terenurile învecinate au fost expropriate la prețul de 48 euro/ m 2 și respectiv, 33,93 euro/ m 2 . S-a concluzionat că expertiza dispusă la fond care este mai apropiată de momentul transferului de proprietate, a fost corectă și nu trebuie înlăturată.

Recursul pârâtului Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Autostrăzi, Drumuri Naționale din România. Recursul a fost motivat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În fapt criticile formulate au privit următoarele aspecte: Soluția a încălcat dispozițiile Legii nr. 7/1996 și Decretului-lege nr. 115/1938, în sensul că suprafața totală de teren care a aparținut reclamantului cu nr. cadastral nr. 238/12/1 a fost, conform titlului de proprietate, de 2.500 m 2 și nu de 4.800 m 2 cum au stabilit în mod nelegal experții. Potrivit art. 34 - 37 din Legea nr. 7/1996 dacă există diferențe între suprafața înscrisă în titlul de proprietate și cea faptică de pe teren, persoana interesată putea să formuleze acțiune în rectificare încă din 2002, de când a primit titlul de proprietate.

S-a criticat faptul că s-au ignorat planurile cadastrale și documentația cât privește dimensiunile terenului deținut de reclamant. 4. Analiza instanței de recurs Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate prin cele două recursuri, se constată că aceasta este nelegală, recursurile urmând a fi admise pentru considerentele de mai jos. Decizia nr. 5481 din 12 mai 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a constatat că instanța de apel nu a argumentat aprecierea că în cauză au fost respectate dispozițiile art. 20 - 27 din Legea nr. 33/1994, nici art. 4 din Legea nr. 198/2004 și nici nu a răspuns la criticile formulate în apel de pârât cu privire la modul de stabilire a valorii despăgubirii precum și cu privire la incidența în cauză a dispozițiilor unei legi speciale, Legea energiei electrice nr. 13/2007.

Se constată că în rejudecarea apelului instanța de apel a respectat numai dispoziția de a completa materialul probatoriu cu o nouă expertiză. În mod nelegal s-a reținut cât privește identificarea terenului în litigiu, o situație de fapt prezentată de expertiză care nu este acoperită de acte cu privire la întinderea dreptului de proprietate al reclamantului. Sub acest aspect este întemeiată critica potrivit căreia, în acțiunea de stabilire a despăgubirilor determinate de exproprierea unui teren, nu se poate decide, în absența unei cereri exprese a reclamantului, asupra eventualelor neconcordanțe dintre titlul de proprietate prezentat în susținerea pretențiilor și situația faptică a terenului.

Ca urmare în mod nelegal și nejustificat s-a reținut că terenul expropriat are o suprafață de 4.800 m 2 , apreciată de experți ca rezultând din „modul de lucru defectuos al comisiei de punere în posesie”. În alți termeni, instanța a validat o cenzură nelegală pe care au făcut-o experții, asupra titlului prezentat de reclamant, în afara competențelor acestora. Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 cadastrul și cartea funciară formează un sistem unitar și obligatoriu de evidență tehnică, economică și juridică de importanță națională a tuturor imobilelor de pe întregul teritoriu al României. Entitățile de bază ale acestui sistem sunt imobilul și proprietarul, care sunt înregistrate în temeiul unor acte autentice întocmite în condițiile legii și care au forța probantă conferită de lege unor asemenea înscrisuri și evidențe.

Ca urmare orice modificare în acestea pe alte căi decât cele legal și expres prevăzute nu poate produce efecte juridice, astfel că validarea unor asemenea concluzii operată de raportul de expertiză, de către instanța de apel, a condus la pronunțarea unei hotărâri nelegale cu o greșită apreciere a regulilor incidente. Soluția este nelegală și din perspectiva sumei reținute cu titlu de despăgubiri. În primul rând este de observat că instanța nu interpretează concluziile expertizei - sub acest aspect - în raport de criteriile legale prevăzute expres de art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, la care trimite art. 9 din Legea nr. 198/2004, lege în vigoare la momentul exproprierii imobilului în cauză.

Între criteriile de apreciere prevăzute în mod expres se înscrie și acela referitor la prețul cu care se vând în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ - teritorială la data întocmirii raportului de expertiză (art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994). O atare analiză se impunea din perspectiva criticilor exprese formulate cu privire la acest aspect dar și față de lipsa oricăror elemente de reper în expertiza prețuitoare. Simpla calificare a experților din noua expertiză - calificare ce a lipsit experților de la fond - singurul argument reținut de instanța de apel, nu este suficientă și nici legală pentru a prelua concluziile acesteia în materie de despăgubiri. În altă ordine de idei, este de observat că nici cu ocazia rejudecării apelului instanța nu analizează critica cu referire la nerespectarea dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 13/2007 cât privește suprafețele de teren calificate drept zone de protecție și respectiv siguranță.

Cât privește existența pe terenul supus exproprierii a unei zone de protecție și de siguranță nu s-a stabilit în cauză situația de fapt (individualizarea unei asemenea zone, dacă ea există, în cuprinsul terenului expropriat, data de când o asemenea zonă a fost instituită, natura juridică a terenului pe care a fost instituită), pentru ca în raport de toate aceste elemente să se dispună măsurile legale corespunzătoare în ipoteza în care în cauză sunt incidente reglementările prevăzute de art. 20-21 din această lege specială. Se constată așadar că au fost încălcate astfel dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel nestatuând nimic în legătură cu această problemă. Pentru considerentele expuse, constatând că cele două recursuri sunt fondate, sub aspectele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. au fost admise și ca urmare casată decizia cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamantul B.G. și de pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin C.N.A.D.N. din România SA împotriva deciziei nr. 120 din 6 mai 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 mai 2012.